Inadmissibility of revision against cassation judgment rejecting appeals for lack of merits evocation

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, la data de 19 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa:

- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 2.200.000 RON, reprezentând daune morale pentru durata mare a procesului penal în care a fost judecat, şi a sumei de 240.000 RON, reprezentând daune materiale;

- să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Ulterior, reclamantul şi-a modificat cererea, solicitând instanţei să constate incidenţa prevederilor art. 538 şi urm. din C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, să fie obligat pârâtul şi la plata sumei de 1.000.000 RON, constând în daune morale cauzate prin arestarea nelegală în perioada 30 octombrie 2006 - 23 martie 2007.

Prin întâmpinare, intimatul Statul Român a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de reclamant cu privire la plata daunelor morale.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 310 din 26 mai 2022, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru daunele materiale cauzate de angajarea răspunderii administratorului; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la restul pretenţiilor formulate de reclamant; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantului având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, la plata de daune morale cauzate prin privarea de libertate în perioada 30 octombrie 2006 - 23 martie 2007, în temeiul răspunderii civile delictuale prevăzute de dispoziţiile art. 1349 şi ale art. 1373 din C. civ. a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor; a obligat pârâtul la plata către reclamant a următoarelor sume cu titlu de despăgubiri: 20.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de daune morale pentru privarea de libertate nedreaptă în perioada 30 octombrie 2006 - 23 martie 2007; 15.000 euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de daune morale pentru durata nejustificat de lungă a procesului penal şi 8.140 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune materiale; a respins restul pretenţiilor din cererea reclamantului.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 182A din 22 iunie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis, în parte, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj, de apelantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, şi de apelantul A.; a schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 310 din 26 mai 2022 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, după cum urmează: a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind petitul de acordare a daunelor pentru privarea de libertate injustă în perioada 30 octombrie 2006 - 23 martie 2007; a obligat pârâtul Statul Român să plătească reclamantului suma de 20.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de daune morale pentru durata nejustificat de lungă a procesului penal, şi, respectiv, suma de 8.140 euro, echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune materiale; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

4. Decizia pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia civilă nr. 1659 din 17 iunie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 8 iunie 2023 şi a deciziei civile nr. 182A din 22 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă şi recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva aceleiaşi decizii.

5. Cererea de revizuire

Împotriva deciziei civile nr. 1659 din 17 iunie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a formulat cerere de revizuire reclamantul A., solicitând admiterea acesteia, rejudecarea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată. Acesta şi-a fundamentat demersul judiciar pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Revizuentul arată că a susţinut, în faţa instanţei de recurs, calitatea duală a domnului procuror B., în exercitarea drepturilor sale procesuale, critică respinsă prin decizia supusă revizuirii. Însă, după cum rezultă din motivarea deciziei, instanţa de recurs nu s-a raportat la faptul că, la diverse termene de judecată, s-au prezentat doamna procuror C. şi doamna procuror D., ambele din partea DIICOT Cluj, care nu puteau să susţină acţiunea personală a domnului procuror B.. Prin urmare, motivul de recurs referitor la faptul că instanţa de apel nu a analizat excepţia lipsei calităţii procesuale active a domnului procuror, în formularea apelului, nu a fost analizat, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Revizuentul susţine că nici motivul de casare referitor la faptul că prin cererea iniţială de daune morale pentru arestare nelegală sau injustă a solicitat o anumită sumă de bani potrivit reglementărilor legale în vigoare în acea perioadă nu a fost cercetat, nici de către instanţa de apel şi nici de către cea de recurs. După citarea unor argumente expuse în cererea de recurs, acesta concluzionează că paragrafele 5, 28, 30, 48, 57, 64 şi 68 din cererea introductivă de instanţă fundamentau solicitarea de daune pentru arestarea ilegală şi erau esenţiale cauzei.

De asemenea, printr-un ultim motiv, revizuentul afirmă că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra faptului că deciziile Curţii Constituţionale se aplică şi situaţiei sale, întrucât a formulat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, aceasta solicită admiterea revizuirii, în sensul arătat, şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea căii extraordinare de atac.

6. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 19 noiembrie 2024, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a solicitat respingerea căii extraordinare de atac, ca inadmisibilă, întrucât decizia supusă controlului judiciar nu evocă fondul, iar cererea nu se încadrează în cerinţele de admisibilitate a revizuirii prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

7. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din data de 29 august 2024 s-a stabilit termen de judecată la data de 28 noiembrie 2024 pentru soluţionarea cererii de revizuire.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cererea de revizuire, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, conform prevederilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desfiinţării unor hotărâri judecătoreşti, constituind un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situaţii excepţionale care au făcut ca o hotărâre să fie viciată chiar în substanţa sa.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 din C. proc. civ., calea de atac a revizuirii poate fi exercitată numai împotriva unei hotărâri rămase definitive în apel, sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul. Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că legiuitorul a impus o condiţie specială, în sensul că numai hotărârile instanţei de recurs pronunţate asupra fondului, sau prin care se evocă fondul, pot fi atacate cu revizuire, întrucât calea de atac extraordinară de atac este un mecanism de îndreptare a unor greşeli de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză.

Prin urmare, potrivit normei legale menţionate, antamarea fondului cauzei prin hotărârea a cărei revizuire se solicită este o condiţie de admisibilitate a căii de atac de retractare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 509 alin. (2) din C. proc. civ. şi a unor situaţii reglementate la alin. (1) al aceluiaşi text, respectiv pct. 3 (dar numai în ipoteza judecătorului), pct. 4 şi pct. 7-10. În aceste cazuri, sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

Cererea de revizuire, ce formează obiectul dosarului pendinte, este îndreptată împotriva unei hotărâri definitive pronunţate în calea extraordinară de atac a recursului şi este întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. Potrivit acestei prevederi legale, "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (1) s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut."

Acest motiv de revizuire este o aplicaţie a principiului disponibilităţii, consacrat de dispoziţiile art. 9 alin. (2) din acelaşi act normativ, potrivit căruia instanţa este obligată să statueze exclusiv în limitele cu care a fost învestită de către părţi şi conform apărărilor formulate de acestea. De asemenea, instanţa este obligată să se pronunţe cu privire la tot ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel. Dacă aceste cerinţe au fost nesocotite de instanţă, iar hotărârea judecătorească nu poate sau nu mai poate face obiectul căii ordinare de atac şi instanţa a evocat fondul, va fi admisibilă retractarea hotărârii prin revizuire.

Prioritar analizei condiţiilor de revizuire instituite de textul legal menţionat, se impune verificarea admisibilităţii căii extraordinare de atac prin raportare la cerinţa ca hotărârea atacată să evoce fondul.

Atunci când în discuţie este hotărârea instanţei de recurs, condiţia evocării fondului presupune fie o statuare diferită de cea dată în cauză prin hotărârile instanţelor de fond, fie - atunci când, prin excepţie, legea o permite, în cazul casării cu reţinere - stabilirea altei situaţii de fapt decât cea reţinută în etapele procesuale anterioare (cu referire la conţinutul dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 79/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de fapt), în ambele cazuri urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.

Hotărârea unei instanţe de recurs care evocă fondul este, aşadar, acea hotărâre care este rezultatul unei analize de fond asupra raporturilor juridice litigioase pe care o fac instanţele de control judiciar, în ipotezele în care statuează în drept în mod diferit faţă de modalitatea în care au făcut-o primele instanţe, atunci când, în urma casării cu reţinere, reapreciază probele deja administrate de instanţele inferioare şi reţin o altă situaţie de fapt, pe baza căreia pronunţă o soluţie diferită de cea anterior dată în aceeaşi cauză.

Aşadar, nu se înscrie în aceste ipoteze decizia instanţei de recurs prin care se respinge recursul, întrucât atunci când pronunţă o atare soluţie, instanţa de judecată nu evocă fondul, păstrând, aşadar, dezlegarea dată raportului dedus judecăţii, fie ca efect al cercetării motivelor de recurs, fie ca urmare a constatării unui incident prealabil, care face inutilă verificarea pe fond.

Cauza pendinte se regăseşte chiar în situaţia mai sus expusă, având în vedere că obiectul prezentei cereri de revizuire, prin care se critică, de altfel, neanalizarea unor argumente, nu a unor cereri, îl constituie decizia nr. 1659 din 17 iunie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondate, atât recursul declarat de revizuentul din prezenta cauză împotriva încheierii de şedinţă din 8 iunie 2023 şi a deciziei civile nr. 182A din 22 iunie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cât şi recursul formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva aceleaşi decizii.

Prin urmare, hotărârea pronunţată în recurs, a cărei revizuire se solicită, nu întruneşte condiţia legală cerută de prevederile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv nu evocă fondul cauzei, întrucât nu oferă o soluţie pe fond. Această hotărâre nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire în situaţia de faţă, raportat la temeiul de drept invocat, ea fiind pronunţată ca efect exclusiv al analizării motivelor de casare, care, prin ipoteză, nu au presupus evocarea fondului, ci doar cercetarea legalităţii hotărârii atacate.

Însăşi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 156 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 414 din 27 mai 2019, a statuat în cadrul paragrafului nr. 17:

"În ceea ce priveşte categoria hotărârilor judecătoreşti care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătoreşti prin care s-a rezolvat fondul cauzei sau de hotărârile pronunţate de instanţele de recurs prin care se evocă fondul. Prin dispoziţiile art. 322 teza introductivă din C. proc. civ. din 1865, legiuitorul a impus o condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii. Astfel, revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea dată până la acel moment. Hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins. Curtea a mai reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt. Pentru acest motiv, ce ţine de specificul căii de atac, textul de lege criticat se referă la hotărâri pronunţate în recurs prin care se evocă fondul".

Chiar dacă această hotărâre a instanţei de control constituţional vizează deciziile instanţelor de recurs pronunţate sub imperiul vechii reglementări procedurale civile, soluţia este pe deplin aplicabilă şi în raport cu actuala reglementare, care a preluat, în situaţia în care se invocă incidenţa art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cerinţa evocării fondului prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Drept urmare, Înalta Curte, constatând că nu este îndeplinită condiţia generală de admisibilitate impusă de prevederile indicate, şi anume aceea ca hotărârea atacată să fie pronunţată asupra fondului, sau să evoce fondul, situaţie în raport cu care analizarea altor condiţii specifice reglementate de cazul de revizuire invocat devine inutilă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1659 din 17 iunie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1659 din 17 iunie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.