Invalidity of unauthorized guardian disposal of protected person's property: strict limits on annulment appeal for omission to examine cassation grounds

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, la data de 3 iunie 2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., în nume propriu şi în calitate de tutore al interzisului C., D., E., F. şi G., să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 16 septembrie 2014, având ca obiect terenul intravilan în suprafaţă de 15.001 mp, situat în municipiul Constanţa, zona Palazu Mare, parcela x, număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.

La data de 23 septembrie 2019, numitul H. a depus o cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâţilor, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

2. Hotărârile pronunţate în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 896 din 8 martie 2021, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins cererea formulată de reclamanta A., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă nr. 196/C din 3 decembrie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a admis apelul reclamantei A., a anulat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la prima instanţă.

3. Hotărârile pronunţate în al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 3327 din 31 octombrie 2022, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamanta A. şi a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâţilor formulată de H..

Prin decizia civilă nr. 108 din 26 aprilie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. şi a obligat apelanta să plătească intervenientului H. cheltuieli de judecată în cuantum de 5.000 RON.

Prin decizia civilă nr. 1026 din 11 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de către reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 108/C din 26 aprilie 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

4. Contestaţia în anulare

Reclamanta A. a formulat contestaţie în anularea deciziei civile nr. 1026 din 26 aprilie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei menţionate şi, în principal, admiterea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 108C din 26 aprilie 2023 a Curţii de Apel Constanţa, casarea acesteia şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată.

După prezentarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a principalele aspecte care au fost reţinute în considerentele acestora, contestatoarea arată că, în ceea ce priveşte decizia civilă nr. 1026 din 11 aprilie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, există o contradicţie între minuta întocmită în conformitate cu dispoziţiile art. 401 din C. proc. civ. şi hotărârea motivată şi comunicată.

Astfel, hotărârea a fost publicată în sistemul ECRIS în ziua de 11 aprilie 2024, soluţia dată recursului fiind de admitere a acestuia, cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel. Cu toate acestea, contestatoarei i s-a comunicat o hotărâre motivată cu soluţia de respingere a căii de atac pe care o promovase. În consecinţă, există o neconcordanţă între minuta publicată pe site şi considerentele deciziei comunicate.

Pentru aceste motive, contestatoarea apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., instanţa de recurs nepronunţându-se asupra căii extraordinare de atac cu care a fost învestită.

În al doilea rând, contestatoarea arată că instanţa de recurs a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate în termenul legal, împrejurare care atrage incidenţa motivului de anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din acelaşi act normativ.

Astfel, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului de casare reprezentat de efectul juridic al sentinţei civile nr. 10276 din 23 mai 2014, pronunţate de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2014, prin care instanţa de tutelă a admis acţiunea formulată de B., în calitate de tutore a lui C., şi a dispus autorizarea mai multor vânzări de imobile, pentru nevoile actuale şi stringente, inclusiv pentru acoperirea cheltuielilor cu tratamentul medical şi internarea în clinici de specialitate.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 16 septembrie 2014 de BNP I., fără a observa că terenul în speţă nu este inclus în lista bunurilor pentru care s-a dispus autorizarea, tutorele l-a înstrăinat către pârâţii D., E., F. şi G.. Or, instanţa de recurs nu a avut în vedere această împrejurare, nu a analizat puterea lucrului judecat a sentinţei arătate.

În al treilea rând, contestatoarea susţine că instanţa de control judiciar nu a analizat motivul de recurs referitor la interpretarea greşită a prevederilor art. 795 - 799 din C. civ., sub aspectul incidenţei dispoziţiilor art. 794 din acelaşi act normativ. Aceasta nu s-a pronunţat asupra caracterului de dispoziţii generale al normelor reţinute, faţă de reglementările speciale aplicabile.

În al patrulea rând, aceasta arată că, tot în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a afirmat că au fost încălcate şi aplicate eronat dispoziţiile art. 144 - 145 din C. civ.. Or, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra vătămării produse persoanei puse sub interdicţie, aplicând greşit dispoziţiile art. 795-799 din acelaşi act normativ, în condiţiile în care, pentru a se reţine că un act este de administrare, trebuia analizată situaţia patrimoniului persoanei puse sub interdicţie la data încheierii actului. Bunul în litigiu va fi necesar în viitor pentru nevoile stringente, pentru acoperirea cheltuielilor cu tratamentul medical şi internarea în clinici de specialitate.

In al cincilea rând, contestatoarea susţine că instanţa de judecată s-a substituit, în mod nepermis, instanţei de tutelă în aprecierea oportunităţii vânzării acestui bun, a consecinţelor vătămătoare asupra persoanei puse sub interdicţie, făcând aprecieri fără suport legal şi probatoriu. Astfel, aceasta a reţinut că actul trebuia încheiat întrucât ar fi expus persoana pusă sub interdicţie fie la sancţiunea rezoluţiunii promisiunii de vânzare-cumpărare, cu consecinţa plăţii avansului, fie la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic. Însă, o astfel de sancţiune presupunea intervenţia instanţei de judecată, o anumită conduită a promitenţilor cumpărători, dar şi a persoanei puse sub interdicţie. În opinia sa, nici acest motiv de casare nu a făcut obiect al analizei instanţei de recurs.

În al şaselea rând, contestatoarea arată că a susţinut în faţa instanţei că sunt incidente mai multe dispoziţii din C. civ., a căror încălcare atrage nulitatea absolută, fiind vorba de ocrotirea unui interes general, clauze contrare legii, şi că lipseşte autorizarea instanţei de tutelă.

Mai mult, aceasta apreciază că are calitatea de persoană interesată, prin prisma gradului de rudenie şi a cererii din dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Constanţa, aceste aspecte nefiind analizate.

În consecinţă, a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei recurate şi, în principal, admiterea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 108C din 26 aprilie 2023 a Curţii de Apel Constanţa, casarea acesteia şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată.

5. Apărări formulate în cauză

La data de 27 noiembrie 2024, intimatul H. a depus note scrise prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac şi, în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţie, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la data de 28 noiembrie 2024.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, prin raportare la motivele invocate şi la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, a cărei exercitare este supusă unor condiţii limitativ stabilite de lege. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs".

Contestatoarea A. solicită anularea deciziei civile nr. 1026 din 11 aprilie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, susţinând, pe de o parte, o contradicţie între minuta publicată în sistemul ECRIS şi considerentele hotărârii comunicate, iar, pe de altă parte, omisiunea instanţei de recurs de a analiza parte din motivele de nelegalitate a hotărârii instanţei de apel. În drept, aceasta şi-a întemeiat calea extraordinară de atac pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 4 şi 3 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul referitor la neconcordanţa pretinsă, Înalta Curte constată că acesta nu se încadrează în situaţiile avute în vedere de legiuitor. Deschizând posibilitatea retractării unor hotărâri judecătoreşti definitive, prin reglementarea căii de atac extraordinare a contestaţiei în anulare, motivele concret şi limitativ stabilite de lege, care permit un atare demers, trebuie privite ca fiind de strictă interpretare şi aplicare, ele având caracter de excepţie. Acestea nu pot fi extinse - pe cale de analogie - la alte situaţii decât cele explicit prevăzute în norma legală pentru că o astfel de extindere ar avea drept consecinţă nesocotirea autorităţii de lucru judecat a hotărârii atacate şi, implicit, afectarea siguranţei circuitului civil.

Astfel, orice persoană care înţelege să exercite un asemenea demers trebuie să îşi fundamenteze cererea pe motive care se circumscriu riguros exigenţelor legale care reglementează contestaţia în anulare. Or, contestatoarea pretinde existenţa unei neconcordanţe care nu poate fi încadrată nici în situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., care devine incidentă în cazul în care instanţa omite să soluţioneze un întreg recurs - principal, incident sau provocat, şi nici în celelalte motive expres reglementate la pct. 1-3 din actul normativ menţionat.

De altfel, susţinerile acesteia nu sunt reale. Argumentele pe care şi-a fundamentat demersul procedural, astfel întreprins, se referă la o contrarietate între minuta publicată în ziua şedinţei de judecată şi dispozitivul şi considerentele hotărârii comunicate. Însă, nu există nicio neconcordanţă, soluţia transcrisă în sistemul informatizat fiind transpusă în hotărârea ce i-a fost comunicată. De altfel, această situaţie rezultă şi din corespondenţa pe care contestatoarea a iniţiat-o cu arhiva instanţei.

Prin urmare, această primă susţinere a contestatoarei este nefondată.

Nici motivul referitor la omisiunea instanţei de recurs de a cerceta motivele invocate în cererea de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. anterior citate, nu este fondat.

Conform prevederilor legale menţionate, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen."

Astfel, anularea hotărârii instanţei de recurs, pentru acest motiv, este condiţionată de îndeplinirea următoarelor condiţii: obiectul contestaţiei este o hotărâre prin care instanţa de recurs a respins recursul sau l-a admis în parte; necercetarea vreunuia dintre motivele de casare trebuie să fie rezultatul unei omisiuni a instanţei de recurs; motivele de recurs omise a fi cercetate să fie cele care au fost invocate în termen.

Procedând la verificarea deciziei atacate, în limitele impuse de legiuitor, se constată că, în cuprinsul considerentelor hotărârii judecătoreşti supuse controlului judiciar, s-a realizat o amplă cercetare a motivelor de recurs formulate de contestatoare.

În analiza criticilor formulate, încadrate în cazul prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte va avea în vedere următoarele aspecte.

În primul rând, pentru o apreciere completă a acestui motiv de contestaţie în anulare, este necesar să se facă distincţie între motivele de nelegalitate şi argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurentă dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., iar nu argumente de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care se sprijină.

În cauza pendinte, prin cererea de recurs, contestatoarea a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din actul normativ menţionat, pe care, însă, instanţa de recurs le-a analizat în mod detaliat, răspunzând argumentelor aduse în sprijinul fiecărui element de nelegalitate susţinut.

În al doilea rând, motivarea unei hotărâri constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Însă, sub aspectul acestei garanţii procesuale, nu li se poate pretinde instanţelor să răspundă tuturor argumentelor părţilor. Motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este o problemă de volum, ci de substanţă, astfel încât instanţele trebuie să expună, în mod necesar, acele argumente esenţiale, care formează structura raţionamentului logico - juridic ce a determinat adoptarea unei anumite soluţii în cauzele deduse judecăţii.

Or, din analiza considerentelor deciziei pronunţate în recurs, se constată că instanţa a examinat aspectele de nelegalitate pe care le-a identificat şi criticile concret formulate de contestatoare, critici care priveau natura juridică a actului dedus controlului judiciar şi nevaliditatea acestuia şi a apreciat caracterul lor nefondat, cu consecinţa respingerii recursului. Astfel, se constată că soluţia de respingere a recursului este una dată în urma judecăţii efectiv realizate de respectiva instanţă de control judiciar relativ la criticile care erau formulate de recurentă.

Din perspectiva celor expuse, procedând la verificarea deciziei atacate prin raportare la motivele de recurs şi argumentele care le susţin, Înalta Curte reţine că acestea au fost analizate pornindu-se de la natura juridică de act de administrare a convenţiei deduse judecăţii. Această calificare a fost realizată de către instanţele de fond, ţinând cont de întreaga masă patrimonială a interzisului, şi nu a putut fi cenzurată în recurs întrucât nu se circumscrie niciunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Prin urmare, în raport de natura juridică a contractului, aşa cum a fost stabilită de instanţele de fond, instanţa de recurs a examinat criticile contestatoarei şi a reţinut că litigiului îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 142 alin. (1) şi art. 799 alin. (3) din C. civ., iar nu cele ale prevederilor art. 144 şi art. 145 din acelaşi act normativ.

De asemenea, a analizat conduita instanţei de apel, prin prisma susţinerilor cuprinse în cererea de recurs, arătând că, faţă de calificarea actului, ca fiind act de administrare, nu prezintă relevanţă criticile în sensul că aceasta s-a substituit instanţei de tutelă în aprecierea oportunităţii vânzării imobilului şi a consecinţelor vătămătoare asupra persoanei puse sub interdicţie.

Instanţa de recurs a mai reţinut că, nefiind incidente prevederile art. 144 alin. (2) şi cele ale art. 145 din C. civ., sunt lipsite de importanţă susţinerile referitoare la intervenirea sancţiunii nulităţii actului dedus judecăţii, pentru lipsa autorizării instanţei de tutelă, precum şi felul acestei nulităţi (absolute sau relative) în raport de interesul ocrotit de legiuitor.

Prin urmare, instanţa de recurs a cercetat motivele de casare invocate, precum şi argumentele prezentate în dezvoltarea acestor motive, constatând că sunt nefondate.

În ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 10276 din 23 mai 2014 a Judecătoriei Constanţa, acesta nu a făcut obiect al cererii de recurs, contestatoarea indicând hotărârea menţionată doar pentru a justifica sancţiunea nulităţii absolute pe care o susţine. Prin urmare, nu se poate reproşa instanţei de recurs omisiunea cercetării unei astfel de împrejurări. Pe de altă parte, lipsa autorizării a fost apreciată ca fiind fără relevanţă în cauză, faţă de calificarea juridică a convenţiei, realizată de către instanţele de fond.

Pe calea contestaţiei în anulare nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs a analizat motivele de casare, respectiv temeinicia argumentelor pentru care le-a apreciat ca fiind nefondate, căci această cale extraordinară de atac este un remediu procedural pentru greşeli săvârşite în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, iar nu un mijloc de control judiciar asupra legalităţii deciziei din recurs.

Prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs, analizând motivele de casare, a înţeles să răspundă acestora, întrucât ţine de esenţa judecăţii. Concluzia contrară ar presupune că, în cadrul contestaţiei în anulare, s-ar putea urmări şi corectarea unor greşeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanţe substanţiale şi imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (Cauza Mitrea vs. România - Hotărârea din 29 iulie 2008 şi Cauza Stanca Popescu vs. România - Hotărârea din 07 iulie 2009), ceea ce nu este cazul în speţă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele invocate în cuprinsul contestaţiei în anulare nu se circumscriu ipotezelor normelor legale invocate care reglementează această cale de atac, ceea ce constituie un impediment de ordin legal în examinarea pe fond a aspectelor puse în discuţie, va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 1026 din 11 aprilie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

În baza dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga contestatoarea la plata, către intimatul H., a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 1026 din 11 aprilie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatoarea la plata, către intimatul H., a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.