Public library access restriction: failure to establish discriminatory treatment under Ordinance 137/2000

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererile de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la data de 11 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Teleorman, prin Preşedinte, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, reprezentând prejudiciul psihic produs de B., prepusul pârâtului, angajat pe funcţia de director la Biblioteca Judeţeană "C." din Alexandria.

La termenul din data de 12 decembrie 2019, Judecătoria Alexandria, din oficiu, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Bibliotecii Judeţene "C.".

Prin încheierea de şedinţă nr. 1702 din 3 decembrie 2020, pronunţată de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia conexităţii, invocată de instanţă din oficiu, şi s-a dispus trimiterea dosarului nr. x/2019 la Tribunalul Teleorman în vederea ataşării la dosarul nr. x/2020.

Prin cererea înregistrată la data de 9 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu B., D. şi E., ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să fie obligaţi pârâţii să-i plătească suma de 600.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale pentru comiterea unor acte de discriminare împotriva sa, prin interzicerea dreptului de acces la Serviciul calculatoare, din cadrul Bibliotecii Judeţene "C." - Teleorman, şi încălcarea principiului egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării.

Pârâţii Consiliul Judeţean Teleorman, prin Preşedinte, şi Biblioteca Judeţeană "C.", prin întâmpinările depuse, au invocat excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 109 din 12 aprilie 2023, Tribunalul Teleorman, secţia civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean Teleorman, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Biblioteca Judeţeană "C." şi a respins cererea faţă de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins cererea formulată în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Teleorman, prin Preşedinte, E., B., D. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 1569A din 23 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 109 din 12 aprilie 2023 pronunţate de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi E., B., D., Consilul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Bibioteca Judeţeană "C." şi Consiliul Judeţean Teleorman, prin Preşedinte. A admis apelul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 3 decembrie 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2019 de către Tribunalul Teleorman. A anulat încheierea apelată şi, în consecinţă, a trimis, spre soluţionare, Judecătoriei Alexandria, cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2019

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1569A din data de 23 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul A., arătând că înţelege să critice doar soluţia dată celui de-al doilea petit al cererii de apel.

În primul rând, apreciază că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. întrucât orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată în fapt şi în drept, nerespectarea acestui principiu constituind motiv de casare conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ. După o expunere doctrinară a cerinţei motivării unei hotărâri judecătoreşti, recurentul arată că instanţa de apel nu a cenzurat niciuna din susţinerile şi argumentele sale. Chiar dacă apelul nu era motivat, instanţa de control judiciar era obligată să analizeze cauza sub toate aspectele, inclusiv argumentele din dosarul nr. x/2020. Mai mult, în faţa primei instanţe a depus concluzii scrise complexe prin care a demontat probele, explicaţiile şi apărările intimaţilor. Or, acestea nu au fost avute în vedere de Curtea de Apel Bucureşti care, preluând exemplul Tribunalului Teleorman, a examinat superficial definiţia discriminării. Mai mult, nu au fost analizate nici argumentele noi, exprimate în cuprinsul punctului de vedere expediat prin poştă către instanţa de apel. Prin urmare, decizia recurată este lovită de nulitate, împrejurare faţă de care recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 1569A din 23 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, la instanţa de apel.

În al doilea rând, recurentul susţine că se poate reţine motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. întrucât decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material. În acest sens, arată că instanţa de apel a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, însă, acest text legal are 11 alineate, care se interpretează unele prin altele. Pentru ca o faptă să fie considerată discriminare, trebuie îndeplinite trei condiţii, iar acestea au fost analizate de către Curtea de Apel Bucureşti doar prin prisma apărărilor pârâţilor.

În opinia sa, raportat la textele de lege incidente în cauză, considerentele instanţei de apel sunt greşite. După o expunere a situaţiei de fapt, aşa cum a fost prezentată prin întâmpinări, recurentul arată că intimaţii au recunoscut existenţa unei discriminări de grup. Aceştia au favorizat grupul utilizatorilor Serviciului bibliotecă în aer liber, care nu avea nicio bază legală, interzicând accesul la internet la Serviciul calculatoare, îngrădindu-i acestuia dreptul de a lua parte, în condiţii de egalitate, la activităţi culturale, precum şi dreptul de acces la toate locurile şi serviciile destinate folosinţei publice, drepturi consacrate legislativ prin dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. e) şi f) şi alin. (4) din O.G. nr. 137/2000.

Atât utilizatorii Serviciului calculatoare, cât şi cei ai Serviciului bibioteca în aer liber erau clienţii sălii de lectură, cele două servicii fiind furnizate prin acest compartiment, fiind, deci, în situaţii comparabile. Prin urmare, instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, că o astfel de restricţionare nu reprezintă o discriminare în sensul art. 2 din actul normativ menţionat.

Arată că art. 2 alin. (11) din O.G. nr. 137/2000 instituie o formă de răspundere juridică pentru toate formele de conduită reglementată de lege, iar prin alin. (2)-(7) s-au stabilit o multitudine de acţiuni şi comportamente care reprezintă fapte de discriminare.

Recurentul afirmă că instanţa de apel nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 4 alin. (12) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a bibliotecii, care îl obliga pe directorul acesteia să asigure minim 4 ore pe zi pentru serviciul bibliotecă. În concluziile scrise, care au fost depuse la fond, a arătat că erau mai multe variante pentru a nu se bloca accesul la calculatoare. Însă, nu s-a dorit acest lucru. Mai mult, există discriminare şi faţă de utilizatorii de calculatoare şi internet de la secţiile împrumut copii şi adulţi.

În opinia sa, intimatul nu a respectat art. 1 alin. (5) şi art. 33 din Constituţia României, art. 22 alin. (2) din Legea nr. 334/2002, art. 2 alin. (1) din Ordinul nr. 2069/1998 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a bibliotecilor, art. 63 alin. (1) din Legea nr. 334/2002, art. 1 alin. (2) lit. e) şi f) şi alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, care interzic discriminarea şi promovează dreptul de acces liber şi neîngrădit la serviciile de bibiotecă pentru toţi utilizatorii. Nu există nicio cauză exoneratoare de răspundere civilă delictuală.

Recurentul menţionează că aceste aspecte au fost dezvoltate în concluziile scrise depuse la fond, însă, înţelege să le reitereze în cererea de recurs pentru a evidenţia erorile instanţelor care s-au pronunţat în cauză.

5. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 13 iunie 2024, intimatul Consiliul Judeţean Teleorman a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul D. a formulat note scrise, la data de 26 iulie 2024, prin care a solicitat respingerea recursului.

La data de 15 noiembrie 2024, recurentul a depus răspuns la întâmpinarea formulată de Consiliul Judeţean Teleorman, prin care a invocat excepţia nulităţii întâmpinării şi excepţia lipsei de interes în formularea acesteia.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia din data de 2 iulie 2024, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 28 noiembrie 2024.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând decizia ce a fost supusă controlului judiciar, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1569 A din 23 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Obiectul prezentei căi extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 1569A din 23 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care recurentul o apreciază ca fiind afectată de motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Prima critică invocată de recurent, întemeiată pe motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din actul normativ menţionat, vizează faptul că hotărârea instanţei de apel este lovită de nulitate, întrucât aceasta nu a oferit o analiză cuprinzătoare referitoare la răspunderea delictuală ca urmare a faptelor de discriminare, nu a examinat cauza sub toate aspectele, faţă de faptul că cererea de apel nu a fost motivată, şi nu a cercetat împrejurările noi, detaliate în concluziile scrise depuse în faţa instanţei de fond.

Acest motiv de recurs este nefondat.

Înalta Curte observă că, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., invocat de recurent, în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil reglementat de art. 21 din Constituţie şi, respectiv, art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Însă, sub aspectul acestei garanţii procesuale, s-a statuat că nu li se poate pretinde instanţelor să răspundă tuturor argumentelor părţilor şi că motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este o problemă de volum, ci de substanţă, astfel încât instanţele trebuie să expună, în mod necesar, acele argumente esenţiale care formează structura raţionamentului logico - juridic ce au determinat adoptarea unei anumite soluţii în cauzele deduse judecăţii.

Înalta Curte consideră că este îndeplinită, în cauza pendinte, obligaţia de a argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile citate, instanţa de apel prezentând într-o manieră clară şi convingătoare motivele de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a apelului reclamantului.

Astfel, curtea de apel a expus considerentele care susţin concluzia silogismului judiciar, prezentând argumentele pentru care a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a intimaţilor.

Deşi recurentul reclamă o motivare necorespunzătoare, susţinând că instanţa nu a analizat aspecte ce ţin de temeinicia acţiunii sale, nu arată, în concret, care sunt, în opinia sa, acestea. În realitate, susţinerea este pur formală. Analizând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că, în cuprinsul acestora, se reţine că nu există fapta discriminatorie pretinsă de recurent, iar lipsa acestei condiţii atrage respingerea demersului pe care l-a iniţiat.

Mai mult, se susţine o neanalizare a probelor, explicaţiilor şi apărărilor expuse în concluziile scrise. Însă, acestea nu au fost examinate întrucât actul procedural a fost depus la dosar, contrar prevederilor art. 394 alin. (3) din C. proc. civ., la data de 22 martie 2023, după ce instanţa de fond a încheiat dezbaterile şi a rămas în pronunţare.

Prin urmare, nu poate fi reţinută critica referitoare la nemotivarea deciziei, hotărârea recurată fiind lipsită de vicii de legalitate sub acest aspect.

În limitele devoluţiunii stabilite prin cererea de apel, determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, în demersul său pentru aflarea adevărului, în conformitate cu prevederile art. 22 din C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, ca primă instanţă de control judiciar, a procedat la examinarea cauzei din perspectiva criticilor susţinute de reclamantul A. şi intimaţii antrenaţi în judecată, verificând stabilirea de către instanţa de fond a situaţiei de fapt şi modul de aplicare a normelor legale incidente, considerentele hotărârii astfel pronunţate arătând într-o manieră extrem de lămuritoare motivele de fapt şi de drept pentru care a fost respins apelul declarat în cauză, cu consecinţele reflectate în dispozitivul hotărârii.

Interpretarea, într-o altă modalitate decât cea agreată de recurent, a întrunirii condiţiilor privind răspunderea civilă pentru existenţa discriminării nu echivalează cu o nemotivare, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

A doua critică a recurentului, întemeiată pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din actul normativ menţionat, vizează nesocotirea, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 1 alin. (2) lit. e) şi f) şi alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, ale art. 1 alin. (5), art. 33 din Constituţia României, ale art. 22 alin. (2) din Legea nr. 334/2002, ale art. 2 alin. (1) din Ordinul nr. 2069/1998 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a bibliotecilor şi ale art. 63 alin. (1) din Legea nr. 334/2002.

În ceea ce priveşte interpretarea prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, recurentul susţine că nu a fost realizată sistematic, împreună cu celelalte alineate, pentru a se stabili sensul real al textului de lege şi a se aplica, corect, speţei. Însă, acesta nu arată, în concret, care este sensul adevărat şi deplin al normelor juridice menţionate, pe care instanţa, în opinia sa, nu l-a stabilit, în mod corect, şi, prin urmare, nu l-a aplicat, în mod corespunzător.

De asemenea, acesta apreciază că instanţa nu a avut în vedere existenţa unei discriminări de grup, în accepţiunea art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, deşi intimaţii au recunoscut efectiv că au favorizat grupul utilizatorilor Serviciului biblioteca în aer liber, interzicând accesul utilizatorilor de internet la Serviciul calculatoare. În opinia sa, ambele categorii de utilizatori se află în situaţii comparabile, astfel că restricţionarea reprezintă o formă de discriminare.

Referitor la această critică, Înalta Curte constată că a fost invocată pentru prima dată în recurs, cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., care reprezintă o aplicare a principiului înscris în prevederile art. 459 alin. (1) din acelaşi act normativ privind ordinea exercitării căilor de atac.

Critica este nouă în condiţiile în care, nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi nici în cererea de apel, reclamantul nu a reclamat o discriminare de grup, ci doar restricţionarea sa la un serviciu public.

Or, câtă vreme în apel nu a fost dedusă judecăţii o critică relativă la diferenţa de tratament aplicabilă unui grup, nu doar asupra recurentului, invocarea acesteia direct în recurs este inadmisibilă, astfel că nu poate fi analizată.

Pretinzând în cadrul acestui motiv de recurs că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 4 alin. (12) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al bibliotecii, care îl obliga pe director să asigure minim 4 ore pe zi la orice serviciu de bibliotecă, recurentul îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea cu privire la împrejurarea că soluţiile propuse prin concluziile scrise depuse la fond nu au fost avute în vedere nici de către instanţe şi nici de conducererea bibliotecii.

Însă, aşa cum s-a reţinut şi anterior, concluziile scrise au fost depuse la Tribunalul Teleorman după închiderea dezbaterilor, astfel încât, în considerarea dispoziţiilor art. 394 alin. (3) din C. proc. civ., nu au fost luate în seamă de către instanţă.

Mai mult, această chestiune referitoare la eventualele soluţii de împărţire a programului la bibliotecă nu poate face obiect de analiză pentru instanţa de control judiciar, în cadrul căii extraordinare de atac a recursului, întrucât constituie un motiv de netemeinicie a deciziei atacate şi nu de nelegalitate, ce execedează cadrului restrictiv în limitele căruia poate fi judecat recursul.

Recurentul susţine o discriminare şi între utilizatorii de calculatoare de la secţia împrumut copii şi cei de la secţia împrumut adulţi, însă, o astfel de împrejurare nu face obiect al prezentului litigiu şi nici nu prezintă relevanţă în soluţionarea acestuia.

De asemenea, reclamă încălcarea, de către intimatul B., a dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 33 din Constituţia României, art. 22 alin. (2) din Legea nr. 334/2002, art. 2 alin. (1) din Ordinul nr. 2069/1998 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a bibliotecilor, art. 63 alin. (1) din Legea nr. 334/2002, art. 1 alin. (2) lit. e) şi f) şi alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, care interzic discriminarea şi promovează dreptul de acces liber şi neîngrădit la serviciile de bibliotecă pentru toţi utilizatorii şi concluzionează că înţelege să le expună pentru a evidenţia erorile instanţei de apel.

Însă, orice susţinere care relevă erori ale instanţei de apel comise în cadrul operaţiunii de stabilire a situaţiei de fapt se situează în afara scopului recursului reglementat de legiuitor, acela de a supune analizei doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Recurentul nu relevă, în concret, modalitatea în care instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile legale ci opune aprecierilor instanţei de apel propriile susţineri formulate în cursul procesului cu privire la situaţia de fapt. Or, prezentarea evenimentelor care au avut loc la bibliotecă, a măsurilor luate şi a soluţiilor pe care le propune recurentul exclude incidenţa motivului de recurs invocat.

De altfel, prevalându-se de dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, recurentul a solicitat instanţei obligarea intimaţilor la plata de daune morale pentru diferenţa de tratament de care a beneficiat în cadrul bibliotecii în numite intervale de timp.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa de apel a validat soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii, reţinând că restricţionarea accesului recurentului la Serviciul calculatoare nu reprezintă un act de discriminare, ci a avut la bază alte raţiuni. Instanţa nu a fost învestită să analizeze restricţiile pretinse în contextul unei răspunderi civile delictuale, astfel că s-a limitat la verificarea cerinţelor cuprinse în actul normativ special, care reprezintă fundamentul demersului recurentului.

În acord cu opinia instanţelor de fond, Înalta Curte reţine că restricţionarea accesului reclamantului la Serviciul calculatoare nu reprezintă un tratament diferenţiat aplicat acestuia pe baza unui criteriu care să fie considerat discriminatoriu. De altfel, în acest sens este şi Hotărârea nr. 218 din 4 martie 2020 a Consiliului pentru Combaterea Discriminării care, analizând faptele la solicitarea recurentului, a reţinut că nu reprezintă fapte de discriminare, în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În consecinţă, întrucât dispoziţiile legale invocate de recurent au fost, în mod corect, aplicate în cauză, nefiind incident niciun motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1569 A din 23 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.