Defendant liable for €1.74M EU subsidy fraud damages after cassation appeal rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa, la data de 5 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) - Centrul Judeţean Ialomiţa, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru fapta proprie, în temeiul dispoziţiilor art. 1357 din C. civ., respectiv obligarea acestuia la plata sumei de 1.743.558,26 RON şi a dobânzilor şi penalităţilor aplicabile, de la data săvârşirii faptei şi până la data plăţii efective.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349, art. 1357 şi următoarele din C. civ.

Prin notele scrise depuse de reclamantă la data de 26 septembrie 2022, aceasta şi-a precizat cererea, învederând că solicită acordarea accesoriilor calculate de la data scadenţei până la data recuperării integrale a creanţei şi nu de la data săvârşirii faptei, cum a solicitat prin cererea iniţială.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022, pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, însă, ulterior a renunţat la această excepţie, fapt despre care s-a luat act prin încheierea din data de 13 decembrie 2022.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 49/F din 18 ianuarie 2023, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârât în cauză, ca neîntemeiate, a admis cererea precizată, formulată de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) - Centrul Judeţean Ialomiţa, în contradictoriu cu pârâtul A., a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.743.558,26 RON, reprezentând prejudiciu cauzat - debit rămas nerecuperat, la care se vor adăuga accesoriile fiscale ce vor fi calculate în conformitate cu dispoziţiile legale incidente, de la data scadenţei şi până la stingerea integrală a creanţei, a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată şi de faptul că apărătorul pârâtului a precizat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 85A din data de 26 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 49 din 18 ianuarie 2023 pronunţate de Tribunalul Ialomiţa, în contradictoriu cu reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) - Centrul Judeţean Ialomiţa, ca nefondat.

4. Calea de atac declarată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 85A din 26 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâtul A., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată. Apreciază că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurentul arată că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 28 alin. (1) din C. proc. pen. întrucât hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Soluţia de clasare cuprinsă în ordonanţa procurorului din dosarul penal, în care a fost cercetat, are putere de lucru judecat. Ea poate fi asimilată unei hotărâri penale şi stabileşte, fără echivoc, că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţie.

De asemenea, afirmă că instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, că cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu recurentul, în calitate de administrator al B.. Chiar reprezentantul reclamantei a arătat că a antrenat în judecată persoana fizică întrucât asociaţia nu mai e solvabilă şi nu poate fi urmărită silit. Or), instanţa de apel nu poate schimba cadrul procesual stabilit la fond. Doar reclamantul are această prerogativă.

Recurentul susţine că niciuna dintre instanţele de fond nu a verificat actele constitutive ale asociaţiei, nu a analizat dacă acesta are calitatea de administrator. Prin urmare, au interpretat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Arată că a susţinut că se urmăreşte o dublă despăgubire pentru o pagubă unică, deşi instanţa de apel a constatat o altă situaţie. De asemenea, în opinia sa, prejudiciul ar trebui suportat proporţional de toate persoanele culpabile. De altfel, în Ordonanţa din 2 august 2019 s-a reţinut că acceptarea la plată a cererii x din 12 mai 2012 a avut la bază şi culpa funcţionarilor implicaţi în verificarea cererilor de plată şi că era uşor de verificat, de către APIA, împrejurarea că nu a semnat acele tabele şi că parte din crescători nu sunt membri ai asociaţiei. Or, reclamanta nu-şi poate invoca propria culpă pentru a obţine despăgubiri şi nici nu poate ignora culpa funcţionarilor săi în acordarea fondurilor.

Recurentul consideră că aceste aspecte nu au făcut obiectul analizei instanţei de prim control judiciar deşi au fost cuprinse în cererea de apel. Mai mult, Curtea de Apel Bucureşti nu a cercetat nici motivul de apel care viza existenţa a două titluri executorii, împrejurare care făcea de prisos promovarea acestei acţiuni.

Pentru aceste argumente, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

5. Apărări formulate în cauză

Intimata Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei recurate.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia din data de 2 iulie 2024, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 28 noiembrie 2024.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 85A din 26 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Obiectul prezentei căi extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 85A din 26 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care recurentul o apreciază ca fiind afectată de motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurentul susţine că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 28 alin. (1) din C. proc. pen. întrucât Ordonanţa din 2 august 2019 pronunţată de Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul nr. x/2018, definitivă, prin care s-a reţinut că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţie, poate fi asimilată unei hotărâri penale.

Acest argument, subsumat motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite."

Din conţinutul textului de lege citat se observă că legiuitorul a avut în vedere doar hotărârile judecătoreşti, iar nu soluţiile de încetare a procesului penal date de procuror, care au un alt regim juridic. În acest sens, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională care a statuat că "Soluţiile de clasare sunt date atunci când procurorul nu exercită acţiunea penală ori, după caz, stinge acţiunea penală exercitată, întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din C. proc. pen.. Însă este evident că numai hotărârile judecătoreşti se pot bucura de autoritate de lucru judecat, nu şi actele emise de Ministerul Public. Instanţa judecătorească beneficiază, în mod exclusiv, de jurisdictio şi imperium, respectiv de puterea de a "spune" dreptul şi de a impune executarea unor pedepse penale prin intermediul hotărârilor pronunţate, în materie penală, precum şi executarea forţată a hotărârilor/a da hotărâri cu putere de executare silită, în materie civilă … Curtea reţine că ordonanţa de clasare nu are autoritate de lucru judecat, fiind un act al procurorului, iar incidenţa art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. înseamnă că fapta imputată nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, cu alte cuvinte, fapta nu constituie infracţiune, aspect care nu împiedică antrenarea altor forme ale răspunderii de natură extrapenală (patrimonială, disciplinară etc.)." (Decizia nr. 419/2020 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 998 din 28 octombrie 2020)

Mai mult, din conţinutul aceluiaşi text normativ reiese că nici în cazul în care ar exista o hotărâre judecătorească de achitare, instanţa civilă nu este legată de statuările referitoare la prejudiciu sau vinovăţia autorului faptei ilicite. Vinovăţia din penal nu se suprapune celei din civil care atrage răspunderea şi pentru cea mai uşoară culpă.

Prin urmare, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că, în considerarea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din C. proc. pen. şi faţă de motivele clasării, nu este ţinută de cele statuate în dosarul penal cu privire la existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei şi că formularea acţiunii reclamantei nu poate fi condiţionată de constatarea existenţei vreunei infracţiuni.

Recurentul susţine că instanţa de apel a schimbat cadrul procesual, aşa cum fusese trasat de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Astfel, aceasta l-a antrenat în judecată, în calitate de persoană fizică, şi, cu toate acestea, instanţa de apel a analizat răspunderea sa în calitate de administrator al B..

Nici acest argument, subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu este fondat.

Potrivit principiului disponibilităţii, statuat de prevederile art. 9 din actul normativ menţionat, determinarea limitelor cadrului procesual se realizează de către reclamant, acesta fiind obligat să indice, printre altele, părţile din proces, pretenţia dedusă judecăţii, motivarea în fapt şi în drept.

Sub acest aspect, este de observat faptul că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Ialomiţa a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 1.743.558,26 RON reprezentând partea nerecuperată din sprijinul financiar acordat din Fondul European de Garantare Agricolă. În motivare, a arătat expres că fapta ilicită prejudiciabilă a constat în folosirea şi depunerea, de către pârât, în calitate de administrator al B., a unei documentaţii cu date false, inexacte ori incomplete, pentru obţinerea respectivului sprijin financiar.

În întâmpinarea formulată la fond, pârâtul A. a susţinut, printre alte aspecte, împrejurarea că nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu a acţionat în nume propriu, ci în calitate de administrator al B.. De altfel, apărările sale în acest proces nu au vizat faptele imputate, ci lipsa vinovăţiei.

Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 49F din 18 ianuarie 2023, a analizat raportul juridic dedus judecăţii, prin prisma ordonanţei penale şi a celorlalte înscrisuri depuse la dosar şi a reţinut că pârâtul, în calitate de administrator al asociaţiei, a întocmit şi depus o documentaţie neconformă cerinţelor legale, astfel că a obţinut, fără drept, fonduri europene. Prin urmare, a constatat că acesta are calitatea de subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii şi că a săvârşit o faptă ilicită aptă să atragă răspunderea sa patrimonială.

Prin cererea de apel formulată împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul a reiterat împrejurarea că nu a acţionat în nume propriu, ci ca administrator al asociaţiei şi a dezvoltat acest argument care, în opinia sa, ar paraliza demersul judiciar al reclamantei.

Prin întâmpinarea depusă la instanţa de apel, reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Ialomiţa a arătat că fapta ilicită prejudiciabilă a fost comisă de pârâtul A. în calitate de administrator şi a constat în folosirea şi depunerea unei documentaţii cu date nereale, inexacte sau incomplete.

Analizând apelul cu care a fost învestită, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a reţinut, în considerente, că prin acţiunea sa, reclamanta a urmărit atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului, căruia îi sunt imputate fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu săvârşite ca administrator al B.. De asemenea, a reţinut că, în cauză, nu au fost avute în vedere alte fapte decât cele realizate în calitate de administrator al asociaţiei.

Prin urmare, s-a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapte săvârşite în calitate de administrator al asociaţiei, pârâtul s-a apărat susţinând că nu a acţionat în nume propriu, ci ca reprezentant al asociaţiei, iar instanţele au avut în vedere aceeaşi împrejurare.

Raportat la conţinutul procesului, aşa cum a fost determinat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, rezultă că, prin realizarea cercetării faptelor imputate pârâtului, instanţa de prim control judiciar nu a încălcat principiul disponibilităţii şi nu a schimbat cadrul procesual, aşa cum se afirmă prin cererea de recurs.

Recurentul susţine că instanţele de fond nu au verificat actele constitutive ale B. Ialomiţa, pentru a vedea dacă are sau nu calitatea de administrator a acesteia. În consecinţă, au interpretat, în mod greşit, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Însă, nici aceste critici, subsumabile motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că această chestiune nu are caracter litigios, recurentul necontestând în actele de procedură depuse la dosar această calitate. Mai mult, şi-a conturat apărările pornind tocmai de la premisa că a acţionat pentru asociaţie. În stadiile procesuale anterioare a contestat calitatea sa procesuală pasivă cu motivarea că nu a întreprins demersurile în nume propriu, ci în calitate de administrator al B., că nu şi-a însuşit şi nici nu a folosit fondurile în scop personal. De aceea, critica ce vizează această conduită a instanţei de apel este strict formală.

Un alt argument al recurentului vizează faptul că reclamanta urmăreşte o dublă despăgubire pentru o pagubă unică, întrucât există şi titlul de creanţă reprezentat de Procesul-verbal nr. x din 19 august 2014. În opinia sa, situaţia a fost reţinută greşit de către instanţa de apel.

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată s-a reţinut, în mod corect, că nu există posibilitatea unei duble despăgubiri întrucât parte din prejudiciu a fost recuperat de la asociaţie, iar, prin prezenta acţiune, se urmăreşte acoperirea doar a diferenţei de prejudiciu, de la administratorul care răspunde solidar cu asociaţia. De altfel, recurentul nu combate aceste raţionament, ci se limitează la susţinerea că se urmăreşte o dublă despăgubire.

În consecinţă, nici această critică nu este fondată.

Recurentul arată că instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, că nu prezintă importanţă culpa celorlalte persoane sau instituţii care au participat la săvârşirea faptei prejudiciabile.

Înalta Curte reţine că recurentul nu a indicat, pe parcursul procesului alte persoane care, în opinia sa, ar fi contribuit la prejudicierea bugetului, pentru a le atrage în acest litisconsorţiu procesual. Nu a dedus instanţei şi raporturile juridice de care se prevalează, deşi legislaţia îi permitea o astfel de conduită procesuală.

Mai mult decât atât, în procesul prin care B. a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Ialomiţa, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 19 august 2014 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 9041 din 26 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 730 din 26 februarie 2019, a reţinut că legalitatea şi corectitudinea datelor, ori, după caz, a procedurilor din documentaţia aferentă cererii de acordare a subvenţiei ţine de responsabilitatea celui care formulează cererea. În consecinţă, în acel litigiu, s-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, culpa reprezentantului asociaţiei care, la momentul respectiv, era recurentul A..

Acesta pretinde că lipsa culpei sale a fost constatată prin ordonanţa procurorului în care s-a menţionat că probele nu dovedesc existenţa unei activităţi de natură infracţională, sub aspectul laturii subiective.

Însă, aşa cum s-a dezvoltat anterior, actul procurorului prin care s-a dispus stingerea acţiunii penale nu este înzestrat cu autoritate de lucru judecat. Mai mult, deşi fapta comisă de recurent nu constituie infracţiune, ea reprezintă totuşi un delict civil, care nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale. În cazul acestui tip de răspundere, interesează nu doar intenţia, ci şi culpa, inclusiv în forma sa cea mai uşoară.

Or, culpa recurentului a fost constatată, cu autoritate de lucru judecat, în litigiul în care a fost dedus controlului judiciar Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 19 august 2014 şi rezultă şi din probatoriile administrate în cauză, astfel cum a reţinut instanţa de apel.

Prin urmare, nici această critică referitoare la culpa concurentă a unor funcţionari şi a reclamantei în producerea prejudiciului nu este fondată.

Recurentul susţine că instanţa de apel nu a analizat nici aspectul legat de culpa altor persoane şi nici cel referitor la existenţa a două titluri executorii, care fac de prisos promovarea prezentei acţiuni.

Aceste argumente, subsumabile motivului de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt, de asemenea, nefondate.

Înalta Curte reţine că motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa având obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Însă, nu li se poate pretinde instanţelor să răspundă tuturor argumentelor părţilor, astfel că motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este o problemă de volum, ci de substanţă, instanţele fiind obligate să expună, în mod necesar, acele aspecte esenţiale care formează structura raţionamentului logico - juridic, ce au determinat adoptarea unei anumite soluţii în situaţiile deduse judecăţii.

În cauza pendinte, instanţa de apel a arătat într-o manieră clară şi convingătoare, raţionamentul logico-juridic avut în vedere atunci când a analizat vinovăţia, ca element al răspunderii civile delictuale. Aceasta a detaliat, la fila x din decizia recurată, motivele pentru care a reţinut culpa pârâtului care a acţionat neglijent, asumându-şi consemnarea unor date false, inexacte sau incomplete, deşi cunoştea că nu corespund adevărului. De asemenea, a răspuns motivului de apel referitor la posibila implicare a reclamantei şi a unor funcţionari şi a detaliat argumentul potrivit căruia o astfel de împrejurare nu îl exonerează de răspundere pe recurent.

Curtea de apel a analizat şi chestiunea celor două titluri executorii şi a prezentat, la pagina 20 din decizia recurată, motivele pentru care a apreciat că nu există o dublă reparaţie a prejudiciului. În esenţă, acestea au vizat aspectul că reclamanta a învestit instanţa civilă pentru validarea jurisdicţională a diferenţei de prejudiciu, nerecuperat.

Prin urmare, nu poate fi reţinută critica referitoare la neanalizarea unor motive de apel, hotărârea recurată fiind lipsită de vicii de legalitate sub aspectul motivării.

În consecinţă, întrucât dispoziţiile legale invocate de recurent au fost, în mod corect, aplicate în cauză, nefiind incident niciun motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 85A din 26 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.