Cassation appeal annulled for lacking legal criticism in challenge to loan contract nullity and mortgage cancellation

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 mai 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut garantat cu ipotecă autentificat sub nr. x din 8 octombrie 2014 de BNP D. şi să se dispună radierea ipotecii instituite asupra imobilului situat în municipiul Ploieşti, Bulevardul x, jud. Prahova.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1744 din data de 6 iulie 2022, Tribunalul Prahova a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C.. A luat act că pârâtul B. va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

C. şi B., ca fiind neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 2290 din 14 decembrie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1744 din 6 iulie 2022 pronunţate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., ca nefondat.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 2290 din 14 decembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii instanţei de apel şi, în principal, trimiterea, spre rejudecare, a apelului, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii formulate.

Recurenta arată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1179, art. 1226, art. 1230, art. 2159, art. 2343, art. 2344, art. 2372 alin. (2) şi art. 2428 din C. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, aceasta menţionează că instanţele au reţinut că au fost două contracte: unul încheiat între C. şi B., prin care s-a împrumutat suma de 350.000 euro, garantată cu ipoteca defăimată, suma neremisă către împrumutat, şi unul care nu a îmbrăcat forma scrisă, încheiat între E. şi B., prin care s-a împrumutat suma de 200.000 euro, sumă care a fost remisă împrumutatului.

Din existenţa acestor raporturi juridice rezultă că părţile au încercat să "acopere" împrumutul real, de 200.000 euro. Diferenţa dintre cele două sume reprezintă, de fapt, dobânda pentru suma acordată. Astfel, din această perspectivă, s-au probat condiţiile prevăzute de lege pentru constatarea nulităţii absolute a primului contract şi, implicit, a contractului de ipotecă, accesoriu acestuia.

Recurenta apreciază că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ. şi a reţinut, în mod nelegal, că hotărârea primei instanţe este motivată în mod corespunzător, astfel că, din acest punct de vedere, se impune admiterea recursului, în raport de dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

De asemenea, instanţa de apel a încălcat prevederile legale incidente cauzei.

În opinia sa, s-a probat remiterea sumei de 200.000 euro. Astfel, s-a dovedit raportul real dintre părţi, faptul că acestea au "convenit" să împrumute o sumă, însă să consemneze o altă valoare. Prin urmare, sunt întrunite condiţiile de constatare a nulităţii absolute a înscrisului autentificat, acesta nerelevând raporturile reale dintre părţi. Faptul juridic real a fost probat dincolo de orice îndoială.

Recurenta afirmă că, deşi instanţa de apel nu a constatat o altă situaţie de fapt, se referă la un alt motiv de nulitate şi reţine că nu rezultă că intimata C. a fost constrânsă pentru semnarea acestui contract, fără să se refere şi la motivul de nulitate absolută ca urmare a faptului că singurul împrumut real acordat de intimatul B. a fost în sumă de 200.000 euro. Astfel, sunt incidente dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de apel aplicând greşit prevederile art. 1179, art. 1226, art. 1230, art. 2159, art. 2343, art. 2344, art. 2372 alin. (2) şi art. 2428 din C. civ.

În opinia sa, probele administrate în raport de dispoziţiile art. 315 din C. proc. civ. sunt lovite de subiectivism, chiar dacă partea adversă nu s-a opus, instanţa de apel acţionând ca apărător al intimatului B. şi nu cu imparţialitatea cerută de lege.

Referitor la existenţa cauzei contractului de împrumut garantat cu ipotecă imobiliară, susţine că ambele instanţe de fond au stabilit corect situaţia de fapt, adică existenţa a două raporturi juridice de împrumut, unul pentru 350.000 euro şi unul pentru 200.000 euro. Cu toate acestea, nu au analizat decât primul acord de voinţă. Or, aveau obligaţia de a analiza, punctual, fiecare cauză de nulitate invocată, în raport de situaţia de fapt rezultată după administrarea probatorului şi necontestată de părţi.

Pentru considerentele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel, spre rejudecarea apelului. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului şi, în rejudecarea cauzei, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată.

5. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 15 mai 2024, intimatul B. a invocat excepţia nulităţii căii extraordinare de atac, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia din data de 2 iulie 2024, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 28 noiembrie 2024.

La termenul din data de 28 noiembrie 2024, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii căii extraordinare de atac, invocată de intimatul B., prin întâmpinare, şi asupra recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2290 din 14 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Analizând, cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii căii extraordinare de atac, invocată de intimatul B., prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a o admite, pentru următoarele argumente:

Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită numai pentru motivele de nelegalitate şi în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi numele şi prenumele consilierului juridic care întocmeşte cererea. Prezentele dispoziţii se aplică şi în cazul în care recurentul locuieşte în străinătate; b) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea şi sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate susţinute.

În cauza pendinte, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, se invocă motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care ar afecta, în opinia recurentei, validitatea deciziei recurate.

Procedând la analizarea argumentelor invocate în cererea de recurs, Înalta Curte reţine că nu este posibilă încadrarea acestora nici în motivul de nelegalitate indicat de recurentă şi nici în celelalte motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din actul normativ menţionat.

Cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată, pentru ca instanţa învestită cu soluţionarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv, nefiind suficientă menţiunea potrivit căreia hotărârea recurată este nelegală. De asemenea, este necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. Or, aceste cerinţe nu sunt îndeplinite în cauză.

Recurenta prezintă chestiunile de fapt pe care le apreciază ca fiind relevante cauzei, aşa cum au rezultat, în opinia sa, din probatoriile administrate, concluzionând că a dovedit îndeplinirea condiţiilor necesare constatării nulităţii actului dedus controlului judiciar.

Însă, în faţa instanţei de recurs nu se poate pune în discuţie o reapreciere sau reevaluare a probelor administrate, după cum este inadmisibil a se înfăţişa critici de netemeinicie a hotărârii atacate, căci, dacă s-ar admite această teză, ar însemna acceptarea unei extinderi a controlului judiciar dincolo de limitele prevăzute de lege, cu nesocotirea caracterului nedevolutiv al acestei căi extraordinare de atac.

Recurenta invocă faptul că hotărârea recurată ar fi afectată de un viciu de motivare, întrucât instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ. reţinând că sentinţa tribunalului este motivată corespunzător. Înalta Curte constată că aceasta omite să indice, printr-o argumentaţie juridică, în ce constă, în concret, viciul de motivare susţinut.

Or, procedând într-o asemenea manieră, nu face posibilă determinarea limitelor în cadrul cărora poate avea loc analiza de legalitate a instanţei de recurs faţă de aspectul indicat. Aşa fiind, simpla referire la "nerespectarea dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ..", nu configurează un aspect subsumabil prevederilor art. 488 alin. (1) din acelaşi act normativ.

De asemenea, recurenta susţine că a dovedit raporturile reale dintre părţi, în sensul că a fost remisă doar suma de 200.000 euro către E., diferenţa până la 350.000 euro reprezentând dobânda convenită de părţi.

Însă, aceste argumente nu reprezintă critici de nelegalitate, recurenta urmărind readucerea, inadecvat procedural, în faţa instanţei de recurs, a circumstanţelor factuale din prezenta speţă, pentru a pretinde concluzia contrară celei la care s-a oprit instanţa de apel.

Nici simpla referire la dispoziţiile art. 1179, art. 1226, art. 1230, art. 2159, art. 2343, art. 2344, art. 2372 alin. (2) şi art. 2428 din C. civ. nu este aptă, în sine, a imprima susţinerii caracterul unei critici de nelegalitate, atâta timp cât aceasta nu se grefează pe considerentele deciziei recurate, ci constituie doar o simplă reiterare a apărării formulate prin cererea de apel. Recurenta nu realizează o analiză juridică argumentată, ancorată în statuările curţii de apel, limitându-se să afirme că sunt încălcate dispoziţiile legale de drept material menţionate anterior întrucât nu s-ar fi analizat motivul de nulitate invocat prin cererea de chemare în judecată ci alte aspecte referitoare la consimţământul intimatei C..

Această susţinere supune, spre verificare, doar în mod formal o eventuală nemotivare a instanţei de apel (cu privire la faptul că nu a avut în vedere că ar exista două convenţii, una fiind lovită de nulitate absolută), dat fiind că, şi prin această afirmaţie, recurenta tinde, în realitate, tot la reevaluarea circumstanţelor cauzei. Instanţele de fond au reţinut existenţa unui singur raport juridic, materializat în contractul de împrumut autentificat sub nr. x din 9 octombrie 2014 de BNP D.. Pretinsa neanalizare a motivelor de nulitate are ca premisă existenţa a două convenţii, adică o situaţie de fapt diferită de cea deja stabilită în cauză.

Mai mult, aşa cum s-a reţinut anterior, acest argument cuprins în cererea de recurs este preluat din calea de atac anterioară, fără ca recurenta să invoce o eventuală deficienţă a raţionamentului instanţei de prim control judiciar. Instanţa de apel a constatat că motivele de nulitate invocate de apelantă se subsumează lipsei remiterii/tradiţiunii/predării sumei de 350.000 euro şi a analizat motivele de nulitate în raport cu situaţia de fapt rezultată din întregul probatoriu administrat. Or, recurenta nu formulează critici faţă de statuările Curţii, ci reia argumentele deja expuse în cererea de apel.

Se apreciază că sunt formale şi susţinerile recurentei referitoare la faptul că instanţa de apel a acţionat ca apărător al intimatului B. şi nu cu imparţialitatea cerută de lege. Lipsa argumentelor concrete nu permit instanţei de recurs să analizeze legalitatea deciziei recurate sub acest aspect.

În finalul cererii de recurs, societatea recurentă reia argumentul de fapt potrivit căruia există două raporturi juridice de împrumut, dintre care doar cel care are ca obiect suma de 200.000 euro este valabil, deşi nu a fost avut în vedere de instanţe la analiza validităţii contractului de împrumut autentificat sub nr. x din 9 octombrie 2014 de BNP D..

Însă, aşa cum s-a arătat anterior, aspectele de fond nu pot fi reanalizate în calea recursului, nefiind încadrabile în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În consecinţă, se reţine, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac sau vizează elemente de temeinicie, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, întrucât aspectele invocate fie sunt străine problemelor rezolvate prin hotărârea instanţei de apel, fie nu reprezintă motive de nelegalitate.

În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2290 din 14 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ceea ce face inutilă cercetarea pe fond a acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2290 din 14 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.