Judicial error liability: distinction between procedural defects and "evident" violations of law under Article 96 of Law No. 303/2004

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, la data de 9 februarie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Curtea de Apel Craiova, a solicitat obligarea acestora la repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare în dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2020, respectiv daune morale în cuantum de 2.000.000 RON şi despăgubiri constând în contravaloarea salariului începând cu data la care trebuia să fie angajat (octombrie 2019), inclusiv dobânzi şi penalităţi.

Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Apel Craiova a invocat excepţia de litispendenţă, având în vedere dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Vâlcea, şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 525 din 18 mai 2023, Tribunalul Sibiu, secţia civilă a respins excepţia litispendenţei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Craiova. A respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Curtea de Apel Craiova, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 904 din 14 martie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 525 din 18 mai 2023 pronunţate de Tribunalul Sibiu. A admis apelul incident declarat de pârâta Curtea de Apel Craiova împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o, în parte, sub aspectul soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi, rejudecând, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova, invocată prin întâmpinare, şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Craiova, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză. A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate. A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 904 din 14 martie 2024 a Curţii de Apel Alba - Iulia a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de fond. În opinia sa, instanţa de apel nu a motivat decizia pronunţată. De asemenea, aceasta a fost dată cu încălcarea normelor de drept material şi procesual.

Astfel, recurentul arată că instanţa de apel, la fel ca şi cea de fond, nu menţionează motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale, motivele de apel nefiind soluţionate. De asemenea, nu argumentează elocvent respingerea excepţiei de nulitate a întâmpinării Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Aşa cum rezultă din Legea nr. 514/2003 şi Statutul profesiei de consilier juridic, sunt lovite de nulitate absolută actele formulate de persoanele care nu sunt înscrise în tabloul consilierilor juridici cu drept de exercitare. Or, directorul Direcţiei Juridice a Ministerului Finanţelor Publice nu a făcut dovada înscrierii în tablou şi exercitării legale a profesiei, astfel că întâmpinările formulate la fond, apel şi, eventual, în recurs, sunt lovite de nulitate.

Afirmă că aceeaşi situaţie este şi în ceea ce priveşte întâmpinările şi apelul incident formulate de pârâta Curtea de Apel Craiova. Cu privire la acest aspect, instanţa de apel a reţinut că actele respective sunt semnate de preşedintele instanţei. Însă, în realitate, ele au fost redactate şi semnate tot de un consilier juridic.

Recurentul arată că necomunicarea cererii de chemare în judecată judecătorilor vizaţi de eroarea judiciară constituie un alt motiv de nulitate absolută. Susţinerea că, la data soluţionării dosarului nr. x/2020, în care s-au săvârşit erorile judiciare, erau aplicabile dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004 şi nu cele ale art. 268 - 269 din Legea nr. 303/2022, nu are niciun suport juridic. Mai mult, nu are nicio relevanţă, procedura fiind aceeaşi. Era obligatorie comunicarea, de către Ministerul Finanţelor Publice, a cererii de chemare în judecată către judecătorii vizaţi. Această obligaţie a fost menţionată în întâmpinarea pârâtului şi rezultă şi din cuprinsul dispoziţiilor art. 24 din C. proc. civ.

Prin urmare, aceste aspecte impun casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de fond, pentru a dispune comunicarea cererilor de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte fondul, recurentul arată că niciuna dintre instanţe nu expune argumentele pentru care a fost respinsă solicitarea de obligare a Primăriei Guşoeni să depună copia dosarului de concurs. Hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2020 şi nr. 774/63/3020* ale Tribunalului Dolj sunt lovite de nulitate absolută, neadministrându-se nicio probă, nefiind solicitat dosarul de concurs. Curtea de Apel Craiova nu a judecat cauza pe fond, ci a anulat recursul, ca netimbrat. Soluţia este consecinţa unei erori judiciare întrucât nu a fost citat cu obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru.

Deşi aceasta este eroarea susţinută, niciuna dintre instanţe nu a făcut vreo menţiune în acest sens. Susţinerea că recurentul nu a exercitat nicio cale de atac este vădit nelegală. A declarat recurs, care a fost anulat, ca netimbrat. De asemenea, a formulat contestaţie în anulare, ce a făcut obiect al dosarului nr. x/2022, respinsă. Alte căi de atac ar fi fost inadmisibile, aspect ce rezultă din conţinutul art. 35 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

5. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 25 iunie 2024, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

La data de 9 iulie 2024, intimata Curtea de Apel Craiova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia din data de 10 octombrie 2024, a fost fixat termen de judecată la data de 28 noiembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 904 din 14 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prima critică invocată de recurent, circumscrisă motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., vizează faptul că hotărârea instanţei de apel este lovită de nulitate, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi pentru care au fost înlăturate cererile sale.

Acest motiv de recurs este nefondat.

Înalta Curte observă că, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pretins încălcat de către instanţă, conform susţinerilor recurentului, în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil reglementat de art. 21 din Constituţie şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Însă, sub aspectul acestei garanţii procesuale, s-a statuat că nu li se poate pretinde instanţelor să răspundă tuturor argumentelor părţilor şi că motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este o problemă de volum, ci de substanţă, astfel încât instanţele trebuie să expună, în mod necesar, acele argumente esenţiale care formează structura raţionamentului logico - juridic ce a determinat adoptarea unei anumite soluţii în cauzele deduse judecăţii.

Înalta Curte consideră că este îndeplinită, în cauza pendinte, obligaţia de a argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile citate, instanţa de apel expunând într-o manieră clară şi convingătoare motivele de fapt şi de drept care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a apelului reclamantului, urmare a verificării îndeplinirii condiţiilor legale referitoare la existenţa unei erori judiciare.

Astfel, curtea de apel a expus considerentele care susţin concluzia silogismului judiciar, prezentând argumentele pentru care a apreciat că actele de procedură sunt întocmite legal şi produc efecte şi nu sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a statului pentru săvârşirea pretinselor erori judiciare, în conformitate cu art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Deşi recurentul reclamă o motivare necorespunzătoare cu privire la nulitatea întâmpinării formulate de intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu arată care dintre situaţiile reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ar fi incidentă şi nici nu dezvoltă această critică pentru a permite instanţei să procedeze la încadrarea şi analiza ei. În realitate, susţinerea este pur formală.

De asemenea, invocă lipsa motivării îndeplinirii condiţiilor privind eroarea judiciară. Însă, analizând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că, în cuprinsul acestora, se reţine că faptele invocate prin cererea de chemare în judecată şi reiterate în cuprinsul motivelor de apel reprezintă critici de netemeinicie şi nelegalitate aduse soluţiilor pronunţate în dosarele menţionate de recurent, fără ca, în acele cauze, să fie susţinute printr-o cale de atac extraordinară, şi nu relevă erori judiciare, în sensul prevăzut de art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Aşa fiind, în raport de probatoriul administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente speţei, nu poate fi reţinută critica referitoare la nemotivarea deciziei, hotărârea recurată fiind lipsită de vicii de legalitate sub acest aspect.

Este de reţinut, de asemenea, că interpretarea, într-o altă modalitate decât cea agreată de recurent, a întrunirii condiţiilor privind eroarea judiciară nu echivalează cu o nemotivare, în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

O altă critică cuprinsă în memoriul de recurs vizează nulitatea întâmpinării formulate de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, recurentul susţinând că persoana, care a întocmit-o şi a semnat-o, nu este înscrisă în tabloul consilierilor juridici.

Însă, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de lege, obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

De asemenea, cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată, pentru ca instanţa învestită cu soluţionarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv, nefiind suficientă menţiunea potrivit căreia hotărârea recurată este nelegală, sub un anumit aspect.

Înalta Curte constată că recurentul nu deduce spre analiză veritabile elemente de nelegalitate a actului jurisdicţional atacat, cât timp ele nu se grefează pe considerentele acestuia, ci constituie doar o simplă reiterare a apărărilor formulate prin cererea de apel, şi care au primit deja dezlegare prin decizia atacată.

Astfel, deşi pretinde că întâmpinarea întocmită de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice este lovită de nulitate întrucât persoana care a întocmit-o şi a semnat-o nu e înscrisă în tabloul consilierilor juridici, recurentul omite faptul că aceste susţineri au făcut deja obiectul judecăţii în calea de atac anterioară, neînţelegând să se raporteze, în mod punctual, la silogismul logico-juridic al instanţei de apel cu privire la chestiunile antamate.

Aceasta se impunea cu atât mai mult cu cât, verificând apelul, instanţa de apel a reţinut că, având în vedere prevederile art. 10 din H.G. nr. 34/2009, susţinerile apelantului sunt nefondate. Direcţia generală juridică din cadrul Ministerului Finanţelor Publice are printre atribuţii şi formularea de acţiuni şi acte cu caracter juridic adresate organelor statului care realizează activitatea judiciară. De asemenea, potrivit fişei postului, directorul general adjunct al acestei direcţii are printre atribuţii şi semnarea actelor cu caracter juridic necesare reprezentării instituţiei în instanţă.

Or, recurentul nu combate aceste argumente ale instanţei, fiind evident că susţinerile sale din cererea de recurs reprezintă simple reluări, identice, ale apărărilor formulate în calea de atac anterioară. Prin declararea prezentei căi de atac recurentul era ţinut a invoca o eventuală deficienţă a raţionamentului instanţei de prim control judiciar, iar nu doar de a reitera argumentele susţinute în fazele procesuale anterioare, indiferent de concluzia instanţei de apel.

O altă critică a recurentului vizează nulitatea întâmpinării şi a apelului incident formulate de pârâta Curtea de Apel Craiova, susţinând că şi aceste acte de procedură sunt redactate şi semnate de consilieri juridici, care nu fac dovada exercitării legale a profesiei. Prin urmare, arată că, în opinia sa, nu prezintă importanţă susţinerea instanţei de apel în sensul că actele respective sunt semnate de preşedintele instanţei, care e reprezentantul legal al instituţiei.

Însă, aceste pretinse elemente de nelegalitate nu pot fi avute în vedere, faţă de faptul că vizează acte de procedură întocmite de Curtea de Apel Craiova, cu privire la care s-a stabilit că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Această statuare, cuprinsă în decizia civilă nr. 904 din 14 martie 2024 a Curţii de Apel Alba Iulia, nu a făcut obiect al recursului, astfel că se bucură de autoritate de lucru judecat.

În afara considerentelor actului jurisdicţional atacat se plasează şi susţinerile referitoare la conduita primei instanţe, care nu ar fi comunicat cererea de chemare în judecată şi judecătorilor din vina cărora s-a produs eroarea judiciară.

Aceste aşa-zise critici de nelegalitate a deciziei recurate vizează, în realitate, motivarea hotărârii pronunţate de Tribunalul Sibiu. Chiar şi exprimarea confirmă acest punct de vedere, recurentul amintind de conduita tribunalului şi susţinerile din cuprinsul întâmpinării formulate de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la instanţa de fond.

Însă, obiectul recursului, conform celor statuate anterior, nu este reprezentat de sentinţa primei instanţe, ci de hotărârea pronunţată chiar în urma cercetării legalităţii şi temeiniciei acestui prim act jurisdicţional pronunţat în cauză.

Ultima critică expusă de recurent priveşte eroarea judiciară pe care o susţine şi care se referă, pe de o parte, la neadministrarea de probatorii în litigiul anterior, şi, pe de altă parte, la anularea recursului, ca netimbrat, deşi nu i se pusese în vedere că are o astfel de obligaţie.

Înalta Curte reţine că, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, obiectul prezentului dosar îl constituie o acţiune în despăgubire pentru erori judiciare, întemeiată pe dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Potrivit acestui de text de lege, în vigoare la data producerii faptelor apreciate ca fiind ilicite, după cum arată recurentul, "Există eroare judiciară atunci când: a) s-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea evidentă a dispoziţiilor legale de drept material şi procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară; b) s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă în mod evident contrară legii sau situaţiei de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, prin care au fost afectate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară".

Înalta Curte reţine că, circumscris acestui cadru procesual, în mod corect, instanţa de apel a stabilit că, în această procedură, nu pot fi analizate orice nemulţumiri ale părţii în legătură cu modul de soluţionare a unei cauze, ci este necesar a se dovedi existenţa unei încălcări de o gravitate însemnată, imputabilă magistraţilor sub forma gravei neglijenţe sau relei credinţe.

Astfel, revine instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cererii de chemare în judecată sarcina de a stabili dacă susţinerile părţii, ce se consideră vătămată în drepturile sale, pot fi sau nu subsumate noţiunii de eroare judiciară, în efectuarea acestei operaţiuni fiind absolut necesar să se stabilească justul raport care trebuie să existe între o eroare judiciară şi o greşeală de judecată, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia în care orice greşeală, cât de mică sau neînsemnată, ar fi calificată drept eroare judiciară.

Din cuprinsul dispoziţiei legale menţionate, se desprinde ideea că eroarea judiciară rezidă într-o hotărâre judecătorească definitivă, contrară probelor administrate, cu încălcarea evidentă a dispoziţiilor legale de drept material şi procesual, prin care s-au încălcat grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei. Însă, aceasta trebuie să facă obiectul promovării unei căi de atac extraordinare. Şi, doar în caz de imposibilitate a remedierii sale printr-o cale de atac, persoana vătămată are deschisă o acţiune separată pentru constatarea faptei ilicite şi repararea prejudiciului suferit.

Or, ca urmare a probatoriilor administrate, instanţa de apel a reţinut că recurentul nu a promovat, în litigiile anterioare, nicio cale extraordinară de atac pentru remedierea nelegalităţilor pretinse.

Mai mult, situaţiile învederate de recurent nu sunt suficiente pentru a se constata existenţa unei erori judiciare. Nemulţumirile sale generale cu privire la soluţiile pronunţate, aprecierea utilităţii probatoriilor şi aplicarea legii nu conduc automat la o eroare judiciară şi nu permit exercitarea unui control judiciar asupra acestora. Sub aparenţa unei acţiuni în despăgubire nu se poate proceda la o reanalizare a situaţiilor deduse anterior controlului judiciar.

Instanţa de apel a arătat considerentele pentru care, în speţă, nu se poate reţine că hotărârile judecătoreşti invocate de reclamant sunt contrare legii, constatând că, prin modul de formulare a pretenţiilor deduse judecăţii, reclamantul a încercat să provoace o rejudecare a litigiului anterior. În condiţiile particulare ale speţei, Curtea nu putea să facă propria analiză a modalităţii în care a fost soluţionat dosarul în care au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti invocate în cererea de chemare în judecată.

Recurentul, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repune în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel. Mai mult, acesta tinde să critice modul în care au fost apreciate probele administrate în cauză, conduită nepermisă în faza procesuală a recursului care, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei de control judiciar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, nici aceste critici nu sunt fondate.

În consecinţă, întrucât dispoziţiile legale invocate de recurent au fost corect aplicate în cauză, nefiind incident niciun motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 904 din 14 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.