Judgment as substitute for sale contract: nullity of cassation appeal due to unqualified grounds

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 18 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare - cumpărare privind imobilul situat în Municipiul Brăila, str. x, jud. Brăila, imobilul situat Municipiul Brăila, Calea x B, Complexul "C.", D., lot. II - având destinaţia de spaţiu comercial şi imobilul teren în suprafaţă de 2 ha şi 6000 mp situat în oraşul Însurăţei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1279 din C. civ.

Ulterior, printr-o cerere adiţională, reclamanta a solicitat introducerea în cauză şi a pârâtei E..

La termenul din data de 15 septembrie 2021, pârâţii au invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Brăila, instanţa rămânând în pronunţare cu privire la aceasta.

Prin sentinţa civilă nr. 4410 din 15 septembrie 2021, Judecătoria Brăila a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 814 din 14 noiembrie 2022, Tribunalul Brăila a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi E., ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 51A din 27 martie 2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - reclamantă A., în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi B. şi E., împotriva sentinţei civile nr. 814 din 14 decembrie 2022 pronunţate de Tribunalul Brăila, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021. A obligat apelanta la plata către intimaţi a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat redus de instanţă.

4. Calea de atac promovată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 51A din 27 martie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanţe. Aceasta a apreciat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a expus un scurt istoric al raporturilor dintre părţi, arătând că, la data de 20 septembrie 2018, între A. şi F. a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare ce a vizat cele trei imobile ce fac obiect al prezentului litigiu. Preţul a fost stabilit la suma de 250.000 RON, din care s-a achitat suma de 230.000 RON, urmând ca diferenţa să fie plătită până la data de 20 octombrie 2021. Însă, promitentul - vânzător a decedat la data de 29 ianuarie 2021.

Dispoziţiile art. 1279 din C. civ. dispun că, pentru admisibilitatea unei acţiuni pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, sunt necesare o serie de condiţii, care sunt îndeplinite în cauză. Astfel, există un antecontract valabil încheiat, cu respectarea dispoziţiilor legale, dovada sa fiind făcută cu promisiunea din data de 20 septembrie 2018. Actul poate fi dovedit potrivit dreptului comun şi a fost supus cerinţelor de publicitate. Promitentul - vânzător a decedat, astfel încât este îndeplinită condiţia ca una dintre părţi să refuze autentificarea actului. Mai mult, acesta era proprietarul imobilelor în cauză. Pe de altă parte, recurenta A. şi-a îndeplinit propriile obligaţii pe care şi le-a asumat prin promisiunea bilaterală încheiată şi nu este incapabilă să dobândească bunuri imobile.

Recurenta arată că actul, reprezentat de promisiunea de vânzare - cumpărare în considerarea căreia a iniţiat demersul judiciar, nu este autentic, însă a fost certificat şi atestat de un avocat potrivit dispoziţiilor Legii nr. 51/1995. Nu a fost înregistrat în registrul de transcripţiuni întrucât era o perioadă de tranziţie. Iar înscrierea în registrul special al avocaţilor nu era o obligaţie a recurentei. Mai mult, nerespectarea acestei cerinţe nu atrage nulitatea, ci inopozabilitatea actului.

De asemenea, recurenta învederează că sunt incidente dispoziţiile art. 301 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cu care moştenitorii sau succesorii în drepturi ai celui de la care se pretinde a fi înscrisul, pot declara că nu recunosc semnătura autorului lor. Instanţa de fond le-a pus în vedere să depună la dosarul cauzei înscrisuri cu semnătura defunctului, în original. Dacă aceasta nu a putut să realizeze o verificare de scripte, avea posibilitatea să dispună efectuarea unei expertize. Pârâţii au susţinut, prin întâmpinare, că semnătura este falsă şi că vor face o plângere penală, dar nu au făcut dovada unui astfel de demers.

Recurenta apreciază că actul juridic produce efecte faţă de pârâţi întrucât aceştia au calitatea de avânzi - cauza, în considerarea dispoziţiilor art. 1282 din C. civ.. Prin urmare, inopozabilitatea datorată neînregistrării în registrul special al avocaţilor nu produce efecte faţă de ei.

Aceasta a fost împiedicată în administrarea probatoriilor cu privire la modalitatea concretă în care a fost încheiat înscrisul şi s-au înmânat banii. Înscrisul prezentat constituie un început de dovadă scrisă, astfel că instanţa a apreciat că trebuie coroborat cu alte probe, care, însă, nu au fost încuviinţate. Legiuitorul nu instituie obligativitatea depunerii originalului actului, legalitatea sa putând fi demonstrată prin alte mijloace de probă.

Preţul a fost plătit, astfel că instanţa de apel a respins, în mod eronat, proba testimonială cu un martor.

În concluzie, recurenta arată că, în opinia sa, sunt îndeplinite toate condiţiile de validitate pentru a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare. De aceea, solicită să i se admită recursul, să se caseze decizia recurată şi să se trimită cauza la prima instanţă, spre rejudecare.

5. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 19 iunie 2024, intimaţii au invocat, în principal, excepţia nulităţii căii extraordinare de atac pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia din data de 2 iulie 2024, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 28 noiembrie 2024.

La termenul din data de 28 noiembrie 2024, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii căii extraordinare de atac, invocată de intimaţii B. şi E., prin întâmpinare, şi asupra recursului declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 51/A din 27 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Analizând, cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii căii extraordinare de atac, invocată de intimaţii B. şi E., prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a o admite, pentru următoarele argumente:

Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită numai pentru motivele de nelegalitate şi în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi numele şi prenumele consilierului juridic care întocmeşte cererea. Prezentele dispoziţii se aplică şi în cazul în care recurentul locuieşte în străinătate; b) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea şi sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate susţinute.

În cauza pendinte, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, se invocă motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., care ar afecta, în opinia recurentei, validitatea deciziei recurate. Ulterior, la data de 27 noiembrie 2024, aceasta a transmis la dosar note de şedinţă, prin care a susţinut incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din actul normativ menţionat şi a adus argumente suplimentare, care, însă, nu pot fi avute în vedere, fiind depuse după expirarea termenului legal de motivare a recursului.

Procedând la analizarea argumentelor invocate în cererea de recurs, Înalta Curte reţine că nu este posibilă încadrarea acestora nici în motivele de casare indicate de recurentă şi nici în celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-5 şi 7 din actul normativ menţionat.

Cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată, pentru ca instanţa învestită cu soluţionarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv, nefiind suficientă menţiunea potrivit căreia hotărârea recurată este nelegală. De asemenea, este necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. Or, aceste cerinţe nu sunt îndeplinite în cauză.

Recurenta prezintă conţinutul art. 1279 din C. civ. şi condiţiile care se desprind din acest text legal, insistând asupra faptului că ele sunt dovedite. În acest sens, expune fiecare condiţie de admisibilitate a unei acţiuni pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, aşa cum rezultă din norma juridică arătată, şi aduce argumente de fapt în susţinerea sa.

Însă, invocarea prevederilor C. civ. nu deduce spre analiză veritabile elemente de nelegalitate a actului jurisdicţional atacat, cât timp ele nu se grefează pe considerentele acestuia, ci constituie doar o simplă reiterare a apărărilor formulate prin cererea de chemare în judecată şi, apoi, prin cererea de apel, şi care au primit deja dezlegare prin decizia atacată.

Astfel, deşi pretinde că acţiunea sa este admisibilă, fiind întrunite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 1279 din C. civ., recurenta omite faptul că aceste susţineri au făcut deja obiectul judecăţii în calea de atac anterioară, neînţelegând să se raporteze, în mod punctual, la silogismul logico - juridic al instanţei de apel cu privire la chestiunile antamate.

Aceasta se impunea cu atât mai mult cu cât, verificând apelul, în sensul că este justificată admiterea cererii de chemare în judecată, întrucât sunt întrunite cerinţele legale în acest sens, instanţa de apel a reţinut că trebuie lămurite, cu prioritate, argumentele referitoare la existenţa sau inexistenţa promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare. Iar, în urma examinării cauzei sub acest aspect, a statuat în sensul că actul susţinut de reclamantă nu a fost probat conform normelor de drept comun.

Prin urmare, este evident că aceste afirmaţii din cererea de recurs reprezintă simple reluări, identice, ale apărărilor formulate în calea de atac anterioară. Prin declararea prezentei căi de atac, recurenta era ţinută a invoca o eventuală deficienţă a raţionamentului instanţei de prim control judiciar, iar nu doar de a reitera argumentele invocate în fazele procesuale anterioare, indiferent de concluzia instanţei de apel.

Recurenta arată că promisiunea de vânzare - cumpărare nu este un înscris autentic şi nu a beneficiat de toate formalităţile necesare opozabilităţii sale, dar a fost atestat de un avocat.

Însă, şi aceste elemente factuale au fost analizate şi verificate de instanţa de apel în cadrul controlului devolutiv (reţinându-se că înscrisul nu a fost înregistrat la nivel naţional în Registrul electronic al actelor întocmite de avocaţi). Suplimentar, se constată că nici aceste argumente nu reprezintă critici de nelegalitate. Recurenta urmăreşte readucerea, inadecvat procedural, în faţa instanţei de recurs, a circumstanţelor factuale din prezenta speţă, pentru a pretinde concluzia contrară celei la care s-a oprit instanţa de apel.

În aceste circumstanţe, simpla repunere în discuţie a exact aceloraşi susţineri formulate în calea de atac precedentă (care au fost deja analizate, conform celor arătate), fără a realiza o analiză juridică argumentată, ancorată în statuările curţii de apel, face imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate.

În afara considerentelor actului jurisdicţional atacat se plasează şi susţinerile referitoare la conduita instanţei de fond care nu a realizat verificarea de scripte şi nici nu a dispus efectuarea unei expertize, or, comparând memoriul de recurs cu cererea de apel, se constată că aceste aşa-zise critici de nelegalitate reprezintă, la rândul lor, doar o reiterare a argumentelor formulate în calea devolutivă de atac, declarată de recurentă împotriva sentinţei primei instanţe. Chiar şi exprimarea confirmă acest punct de vedere, recurenta amintind de apărările pârâţilor din cuprinsul întâmpinării şi de susţinerile lor în faţa instanţei de fond referitoare la formularea unei plângeri penale.

Însă, obiectul recursului, conform celor statuate anterior, nu este reprezentat de sentinţa primei instanţe, ci de hotărârea pronunţată chiar în urma cercetării legalităţii şi temeiniciei acestui prim act jurisdicţional pronunţat în cauză.

Mai mult, criticile recurentei referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor, respectiv imposibilitatea verificării de scripte, necesitatea unei expertize, coroborarea începutului de dovadă scrisă cu alte probatorii, se plasează în afara controlului judiciar al instanţei de recurs. Analiza necesităţii administrării probelor reprezintă un element ce se circumscrie exclusiv competenţei instanţelor devolutive (cărora le incumbă îndatorirea de a stabili situaţia de fapt a cauzei), motiv pentru care nu poate constitui obiect al verificării jurisdicţionale în această fază procesuală, nefiind, oricum, subsumabilă motivelor de recurs consacrate expres prin prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta afirmă că lipsa înregistrării promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare în Registrul electronic al actelor întocmite de avocaţi nu atrage nulitatea acesteia, ci inopozabilitatea sa faţă de terţi. În opinia sa, pârâţii au calitatea de avânzi - cauza, în considerarea dispoziţiilor art. 1282 din C. civ., astfel încât actul le este opozabil.

Şi aceste susţineri sunt cuprinse, într-o expunere identică, în cererea de apel. Analizând pe larg criticile îndreptate împotriva sentinţei tribunalului, instanţa devolutivă de control judiciar, conturând cadrul factual ca urmare a interpretării instrumentelor probatorii, a înlăturat alegaţiile recurentei, reţinând că nu s-a făcut dovada existenţei promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare. Nefiind îndeplinită cerinţa premisă a existenţei actului, nu a avut relevanţă opozabilitatea sau inopozabilitatea acestuia.

Or, preluarea întocmai a motivelor căii de atac anterioare, fără a combate, de o manieră efectivă, considerentele regăsite în hotărârea atacată în legătură cu aceste aspecte, echivalează cu lipsa dezvoltării unor motive de nelegalitate.

Prin urmare, dată fiind omisiunea formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanţa de apel (care, suplimentar, să şi antameze chestiuni de nelegalitate), instanţa de recurs nu poate examina în mod efectiv susţinerile părţii, care, fiind identice, ca formă şi conţinut, cu cele ce îndreptate împotriva sentinţei pronunţate în primă instanţă, lasă în afara judecăţii statuările instanţei de apel asupra celor invocate.

Se constată că sunt formale şi cele din urmă susţineri ale recurentei referitoare la faptul că a achitat preţul şi ar fi putut dovedi o astfel de împrejurare cu un martor, însă instanţa de apel a cenzurat solicitarea de probatorii, în mod eronat. Aceasta, întrucât recurenta expune doar argumente care nu pot fi analizate pe calea recursului, nefiind încadrabile în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Mai mult, criticile formulate, sub acest aspect, contrazic actele procedurale întocmite în cauză întrucât, potrivit încheierii de şedinţă din data de 15 martie 2023, recurenta a fost cea care a renunţat la administrarea probei testimoniale cu martori.

În consecinţă, se reţine, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, sau vizează elemente de temeinicie, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, întrucât aspectele invocate fie sunt străine problemelor rezolvate prin hotărârea instanţei de apel, fie nu reprezintă motive de nelegalitate.

În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 51/A din 27 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, ceea ce face inutilă cercetarea pe fond a acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 51/A din 27 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.