Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2712/2024 AI generated

Unconstitutionality exception lacking requisite nexus to case: admissibility of referring challenge to Code of Civil Procedure representation norms in personal data protection dispute

Case Number Decizia nr. 2712/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's order rejecting the appellant's request to refer a constitutional challenge to the Constitutional Court. The dispute arose within civil proceedings concerning claims for non-patrimonial damages alleged to result from the illegal processing of personal data by public institutions and state bodies, where the appellant attempted to raise an unconstitutionality exception against Article 83(1) final sentence of the Code of Civil Procedure regarding the representation of individuals by non-lawyer mandates. The court held that the exception was inadmissible because it lacked a direct legal nexus with the case, as the disputed provision governing mandate powers did not apply to the physical persons acting in their own capacity or to the public institutions involved, and the provision did not constitute the sole legal basis for the initial judgment. Relying on Article 29 of Law No. 47/1992, the court determined that the conditions for admissibility were not cumulatively met, specifically the requirement that the unconstitutionality of the text is necessary for the resolution of the litigation, thus confirming the lower court's procedural decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 82 C. proc. civ, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 42/1997, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 83 alin. (1) C. proc. civ; Unconstitutionality exception lacking requisite nexus to case: admissibility of referring challenge to Code of Civil Procedure representation norms in personal data protection dispute: The dispute arose within civil proceedings concerning claims for non-patrimonial damages alleged to result from the illegal processing of personal data by public institutions and state bodies, where the appellant attempted to raise an unconstitutionality exception against Article 83(1) final sentence of the Code of Civil Procedure regarding the representation of individuals by non-lawyer mandates. The court held that the exception was inadmissible because it lacked a direct legal nexus with the case, as the disputed provision governing mandate powers did not apply to the physical persons acting in their own capacity or to the public institutions involved, and the provision did not constitute the sole legal basis for the initial judgment. Relying on Article 29 of Law No. 47/1992, the court determined that the conditions for admissibility were not cumulatively met, specifically the requirement that the unconstitutionality of the text is necessary for the resolution of the litigation, thus confirming the lower court's procedural decision.

Keywords

AI generated
objection of unconstitutionality Civil Procedure Code protection of personal data constitutional requirement legal capacity legal representation

Cited Legislation

AI generated
art. 29 din Legea nr. 47/1992
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată:
art. 82 C. proc. civ
A mai arătat că recursul de faţă este justificat prin prisma faptului că în faza de judecată a apelului a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată în conformitate cu art. 82 C. proc. civ.
art. 53 alin. (1) din Legea nr. 31/1990
Recursul vizează şi interesul recurentei în sensul că toate actele cu caracter juridic sunt efectuate de către recurentă, în conformitate cu art. 53 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 faţă de societatea în curs de înfiinţare B.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 42/1997
Relevante cu privire la stabilirea naturii juridice a recursului reglementat de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 42/1997 sunt dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
Recurenta a susţinut în esenţă că, în mod nelegal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu toate că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr.
art. 83 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 83 alin. (1) C. proc. civ., "(1) În faţa primei instanţe, în apel, precum şi în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar.
art. 83 alin. (1) din C. proc. civ
Aşa cum rezultă din cuprinsul normei legale pretins neconstituţionale, prevederile art. 83 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
Recurenta a susţinut în esenţă că, în mod nelegal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu toate că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to uphold the lower court's decision and dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele aspecte relevante:

1. Hotărârea recurată

Prin încheierea de şedinţă din 5 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022 s-au dispus următoarele:

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de sesizare a CJUE cu solicitarea de interpretare prin hotărâre preliminară,.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a CCR cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., formulată de apelanta-reclamantă în cadrul soluţionării apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 836/13.05.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Guvernul României, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Investiţiilor Europene, Organismul Intermediar prin Programul Operaţional Capital Uman şi Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, în cauza având ca obiect alte cereri-cerere privind apărarea drepturilor nepatrimoniale.

Cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a reţinut, în esenţă, că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii, întrucât legătura cu cauza a acestor dispoziţii este în cel mai bun caz mediată, fără a constitui însă unicul fundament pe care s-a întemeiat soluţia primei instanţe, apelată în faţa curţii de apel. Lipsa acestei legături valorează neîndeplinirea uneia dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare, pe care curtea de apel şi-a întemeiat soluţia de respingere a solicitării, ca inadmisibilă.

2. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs recurenta A., solicitând casarea încheierii şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 83 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Recurenta a susţinut în esenţă că, în mod nelegal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu toate că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, arătând că încheierea din 5 iunie 2024 recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, cele din Legea nr. 514/2003 completate cu actul normativ, statutul profesiei de consilier juridic publicat in Monitorul Oficial al României nr. 684 din 29 iulie 2004 şi cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii reglementat la art. 148 alin. (2) si (4) din Constituţia României, în sensul încălcării competentei exclusive.

A mai arătat că recursul de faţă este justificat prin prisma faptului că în faza de judecată a apelului a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată în conformitate cu art. 82 C. proc. civ. şi art. 151 alin. (2) si (3) C. proc. civ., prin raportare la art. 100 alin. (1) din Constituţie, faţă de cei care au întocmit acte cu caracter juridic în numele intimaţilor-pârâţi din prezenta cauză.

Recursul vizează şi interesul recurentei în sensul că toate actele cu caracter juridic sunt efectuate de către recurentă, în conformitate cu art. 53 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 faţă de societatea în curs de înfiinţare B. S.R.L..

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul declarat împotriva încheierii pronunţate la 5 iunie 2024 în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. O dată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

Ca atare, din punct de vedere al contenciosului constituţional, instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate are atribuţia, care reprezintă în acelaşi timp şi o obligaţie, de a verifica dacă sunt respectate o serie de reguli procedurale specifice acestei excepţii, respectiv dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate stabilite de alin. (1), (2) şi (3) ale textului de lege mai sus evocat.

Verificarea condiţiilor formale de admisibilitate de către instanţă presupune doar o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia, ca incident procedural, poate fi invocată, iar nu o analiză a conformităţii cu Constituţia a dispoziţiilor considerate a fi neconstituţionale.

Cum condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.

Potrivit dispoziţiilor alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, partea interesată are posibilitatea de a formula recurs.

Relevante cu privire la stabilirea naturii juridice a recursului reglementat de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 42/1997 sunt dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. XXXVI/11.12.2006 pronunţată în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai 2007), potrivit cărora prin aceste dispoziţii legale (art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992) se atribuie instanţei imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, o competenţă specială, limitată exclusiv la examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierii pronunţate conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Raţiunea prevederilor art. 29 alin. (5), referitoare la recurs, a fost aceea de a supune controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, indiferent de faza procesuală în care au fost pronunţate, ca o garanţie în plus a liberului acces la justiţie.

Aceste statuări ale instanţei supreme au fost reţinute şi de Curtea Constituţională prin decizia nr. 321/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 580/2017), în paragraful 20.

Totodată, potrivit dezlegărilor date de Curtea Constituţională prin decizia sus-amintită "acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală" (paragraful 21), iar "obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii" (paragraful 22).

Faţă de cele expuse, Înalta Curte urmează a evalua legalitatea prezentului recurs din prisma dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 ce stabilesc cerinţele de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, aceleaşi cu cele de admisibilitate a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional.

Criticând soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurenta a susţinut că dispoziţiile legale cu privire la care au invocat excepţia de neconstituţionalitate au legătură cu cauza, întrucât în faza de judecată a apelului a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată în conformitate cu art. 82 C. proc. civ. şi art. 151 alin. (2) si (3) C. proc. civ., prin raportare la art. 100 alin. (1) din Constituţie, faţă de cei care au întocmit acte cu caracter juridic în numele intimaţilor-pârâţi din prezenta cauză.

Înalta Curte observă că în speţă, potrivit acţiunii introductive de instanţă, demersul judiciar are ca obiect trei cereri de chemare în judecată conexate, în care pretenţiile reclamantei A. (luate global) rezidă în fapta ilicită reprezentată de prelucrarea datelor sale cu caracter personal prin încălcarea dispoziţiilor legale în materie, pretenţii solicitate în contradictoriu cu pârâţii Organismul Intermediar prin Programul Operaţional Capital Uman, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), Guvernul României şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, precum şi intimata-chemată în garanţie Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Înalta Curte va proceda la examinarea recursului de faţă, în raport cu decizia Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, urmând a verifica legalitatea soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 alin. (1) teza finală C. proc. civ., motivată de neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Recurenta a susţinut, în esenţă, că prevederile legale criticate au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată în conformitate cu art. 82 C. proc. civ. şi art. 151 alin. (2) si (3) C. proc. civ., prin raportare la art. 100 alin. (1) din Constituţie, faţă de cei care au întocmit acte cu caracter juridic în numele intimaţilor-pârâţi din prezenta cauză.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 83 alin. (1) C. proc. civ., "(1) În faţa primei instanţe, în apel, precum şi în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar. Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât şi în etapa dezbaterilor".

Aşa cum rezultă din cuprinsul normei legale pretins neconstituţionale, prevederile art. 83 alin. (1) din C. proc. civ. reprezintă norme speciale privind reprezentarea convenţională a persoanelor fizice prin mandatar care nu are calitatea de avocat, text de lege care nu-şi găseşte aplicabilitate în prezenţa cauză, întrucât pe de o parte, în prezenta cauză, reclamanta a acţionat în nume propriu, şi nu în calitate de mandatar al altui reclamant, persoană fizică, pentru a fi justificată legătura cu art. 83 alin. (1) teza finală C. proc. civ., iar, pe de altă parte, calitatea de intimaţi-pârâţi o au instituţii publice, iar nu persoane fizice.

Dat fiind faptul că soluţia vizând neconstituţionalitatea unui text trebuie evaluată în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica existenţa legăturii normei contestate cu dezlegarea fondului cauzei, Înalta Curte constată că, în circumstanţele concrete ale speţei, această cerinţă nu este întrunită, întrucât normele criticate pentru neconstituţionalitate nu au un impact direct asupra procesului, anume nu au aptitudinea de a influenţa în vreun fel soluţia pe fondul cauzei, fiind corectă motivarea curţii de apel în sensul că legătura cu cauza a acestor dispoziţii este în cel mai bun caz mediată, fără a constitui însă unicul fundament pe care s-a întemeiat soluţia primei instanţei.

Prin urmare, întrucât analiza instanţei de fond a vizat constatarea caracterului ilicit al faptelor afirmate de reclamantă prin cererile sale, respectiv pe de o parte, accesarea bazei de date ONRC la data de 24.04.2017, iar pe de altă parte, fapta menţinerii calităţii de beneficiar al fondurilor contractate prin programul POSDRU al C. S.R.L., după data de 08.08.2017, cu consecinţa creării pretextului pentru accesarea bazelor de date cu privire la datele reclamantei, constatarea caracterul ilicit al faptelor cu referire la prelucrarea fără drept a datelor sale cu caracter personal şi repararea prejudiciului, fără a fi evocate prevederilor art. 83 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut de către curtea de apel lipsa cerinţei legăturii cu cauza, împrejurare în care nu se impunea sesizarea instanţei de contencios constituţional.

În lipsa legăturii cu soluţionarea cauzei, excepţia de neconstituţionalitate este irelevantă, iar cererea de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie respinsă ca inadmisibilă. Această soluţie este firească, întrucât, în lipsa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate invocate de către partea interesată, s-ar eluda dispoziţia constituţională şi legală care impune ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, în cadrul unui proces pendinte. Or, raţiunea instituirii controlului de constituţionalitate a posteriori nu se justifică decât în situaţia în care problema incidentă de constituţionalitate este utilă pentru soluţionarea litigiului.

Cu alte cuvinte, astfel cum, în mod corect, s-a reţinut şi prin încheierea recurată, decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului.

În acest sens, Curtea Constituţională a arătat că "legătura cu soluţionarea cauzei, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite în mod cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului" (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 600/12.08.2014). Curtea Constituţională a mai arătat că "relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rol, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată" (Decizia nr. 360 din 8 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1017/19.10.2022).

În acest context, faţă de motivele de recurs şi obiectul acestuia, având în vedere soluţionarea cererii de recurs din perspectiva neîndeplinirii legăturii cu cauza a prevederilor legale pretins neconstituţionale, nu se mai impune analizarea cererilor subsidiare formulate de recurentă.

Cum dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd că neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate a sesizării atrage respingerea cererii de sesizare, Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală şi, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 5 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 5 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.