Prescription of civil damages for illegal land retrocession: start date and suspension under Art. 14 Decree-Law 167/1958

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţiile deduse judecăţii

Prin cererea principală înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la data de 01.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Municipiul Constanţa, prin Primar, a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor A., B., C., D., E., F. şi G. la plata sumei de 4.384.867 dolari, echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând prejudiciul parţial cauzat patrimoniului U.A.T. Municipiul Constanţa prin infracţiunile săvârşite în cazul de retrocedare H., astfel cum au fost constatate definitiv prin decizia penală nr. 32/A/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2008, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de chemare în garanţie înregistrată la data de 04.05.2021, pârâtul D. a solicitat obligarea fiecărui chemat în garanţie, respectiv ceilalţi pârâţi din cererea de chemare în judecată, la plata sumei de bani ce urmează a fi stabilită de instanţă ca urmare a participaţiei fiecăruia la săvârşirea faptei ilicite invocate de reclamant, în cazul plăţii de către pârâtul D. a întregului prejudiciu cauzat patrimoniului U.A.T. Municipiul Constanţa prin infracţiunile săvârşite în cazul de retrocedare H..

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 3686/21.10.2021, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins ca nefondate excepţiile netimbrării, nulităţii şi inadmisibilităţii cererii principale şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţi, a respins cererea principală ca prescrisă, a admis excepţia nulităţii cererii de chemare în garanţie formulate de pârâtul D., pe care a anulat-o, a respins cererile reclamantului şi ale pârâţilor D., A. şi C. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 105C/15.04.2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins ca nefondată excepţia lipsei de interes în formularea apelurilor principale de către pârâţii C. şi D., precum şi a apelului incident de către pârâtul B., a admis apelurile principale formulate de către reclamantul Municipiul Constanţa, prin primar, şi de către pârâţii C. şi D., precum şi apelul incident formulat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 3686/21.10.2021 pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, a anulat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

4. Hotărârea pronunţată în recurs

Prin decizia civilă nr. din 12.10.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a dispus următoarele:

A admis recursurile declarate de pârâţii A., E., B., C., D., G. împotriva deciziei civile nr. 105C din 15 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

A casat, în parte, decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecarea apelurilor principale şi a apelului incident, la aceeaşi instanţă de apel.

A menţinut soluţia privind respingerea, ca nefondată, a excepţiei lipsei de interes.

5. Hotărârea pronunţată de curtea de apel în rejudecare

Prin decizia civilă nr. 46/C/04.03.2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta UAT Municipiul Constanţa, prin Primar şi de pârâţii C., D. şi B., (apel incident) împotriva sentinţei civile nr. 3686, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, la data de 21.10.2021, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A., E., F. şi G..

6. Recursul formulat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 46/C din 4 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a declarat recurs în termen reclamanta UAT Municipiul Constanţa, prin Primar.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

În susţinere, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că decizia instanţei de apel a fost dată cu interpretarea greşită a prevederilor art. 14 din Decretul-lege nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, sens în care a învederat următoarele argumente:

Instanţa de apel apreciază faptul că termenul de prescripţie începe să curgă la data încetării mandatului primarului Mazăre, asimilând acest moment cu sintagma "socoteli date şi primite" din cuprinsul art. 14 din Decretul nr. 167/1958 ce vizează obligaţiile administratorului bunului altuia de a da socoteală şi a răspunde în consecinţă de actele sale.

Contrar argumentelor instanţei de apel, faptul că atributul de dispoziţie a trecut la altă persoană odată cu desemnarea unui nou primar nu are semnificaţia descărcării de gestiune a primarului Mazăre,

Deşi instanţa de apel reţine faptul că formal Legea 215/2001 nu impunea încheierea unui act denumit expres "dare de seamă" sau "desocotire", conchide faptul că "încetarea raportului dintre părţi şi a exerciţiului atribuţiilor de administrator al bunurilor UAT implică o astfel de analiză, ce se impune la finele oricărui raport ce conţine prerogativa de reprezentare şi administrare (art. 1541 C. civ. de la 1864)".

Or, în rejudecare nu a fost făcută o analiză a desocotirii mandatului primarului Mazăre, curtea de apel reluând considerentele instanţei de recurs fără o analiză proprie a acestui aspect. În cauză nu a avut loc o descărcare de gestiune a primarului Mazăre şi nici o aprobare a execuţiei bugetare de către Consiliul Local.

Astfel, în cauză, terenurile au fost scoase din patrimoniul unităţii administrative teritoriale în anul 2003.

Conform Legii nr. 273/2006, aprobarea executării bugetare are loc anual, iar în acest caz, trebuie să presupunem că aprobarea executării bugetare a avut loc cel târziu până la sfârşitul anului următor adică 2004. Potrivit art. 13 din actul normativ arătat, "Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate, în condiţiile legii, pe o perioadă de un an, care corespunde exerciţiului bugetar".

Susţine faptul că prin decizia penală nr. 32/2019 s-au produs efecte asupra aprobării executării bugetare, decizia penală reflectând o realitate total diferită faţă de cea luată în considerare în anul 2004. Din acest considerent, aprobarea executării bugetare iniţiale nu mai prezintă relevanţă.

Oricum, la momentul aprobării execuţiei bugetare, prescripţia nu putea să curgă întrucât pârâtul Mazăre încă administra bunurile UAT.

Nu a existat o reconfirmare a executării bugetare, după încetarea mandatului de primar a pârâtului Mazăre şi nici nu s-a avut în vedere o altă aprobare a execuţiei bugetare luând în considerare aspectele stabilite prin decizia penală nr. 32/2019. Decizia penală a avut un impact semnificativ asupra modului în care se desfăşura administrarea bunurilor şi, implicit, asupra termenului de prescripţie a răspunderii civile.

În opinia recurentei, în raport cu aspectele învederate, termenul de prescripţie a răspunderii civile a fost temporizat nu până la încetarea mandatului primarului Mazăre, ci chiar până la data pronunţării deciziei penale nr. 32/2019, această decizie având un impact direct asupra modului în care s-a administrat bunurile şi asupra aprobării executării bugetare aferente anului 2003.

6. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi reclamant D., G. şi C. au depus, fiecare, întâmpinare/note scrise, prin care au cerut respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinări, prin care a cerut înlăturarea apărărilor părţilor adverse şi admiterea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul de faţă, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că, prin decizia atacată, s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 14 din Decretul-lege nr. 167/1958 care reglementează cazurile de suspendare a cursului prescripţiei extinctive, apreciind că în rejudecare nu a fost făcută o analiză a desocotirii mandatului primarului Mazăre, curtea de apel reluând considerentele instanţei de recurs fără o analiză proprie a acestui aspect. În opinia recurentei, începutul termenului de prescripţie este temporizat, nu până la încetarea mandatului primarului Mazăre, ci până la cunoaşterea obiectivă (judecătoreşte) a pagubei şi a celui ce răspunde de ea, decizia penală nr. 32/2019, prin care au fost condamnaţi intimaţii-pârâţi, această decizie având un impact direct asupra modului în care s-a administrat bunurile şi asupra aprobării executării bugetare aferente anului 2003.

Criticile sunt nefondate.

Conform dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul."

Raportat la acest text de lege, instanţa de rejudecare a fondului după casare trebuie să soluţioneze cauza în cadrul celor stabilite în decizia de casare, în sensul că modul în care instanţa de recurs a rezolvat, în cauză, problemele de drept puse în discuţie este obligatoriu.

Regula de drept stabilită de art. 501 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la obligativitatea problemelor de drept dezlegate, decurge atât din natura controlului judiciar, cât şi din principiul ierarhiei intanţelor judecătoreşti. În măsura în care, la situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond, norma legală aplicabilă rămâne aceeaşi şi instanţa de casare a dat o anumită interpretare normei de drept respective, care se presupune a fi cea corectă, această interpretare se impune judecătorilor fondului.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte reţine că prin decizia de casare s-a reţinut, pe de o parte, că momentul obiectiv al începutului cursului termenului de prescripţie, când recurenta-reclamantă, prin organul său deliberativ, trebuia să cunoască atât paguba, cât şi persoanele care răspund de ea, este cel mai târziu data de 13.03.2008, când a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local nr. 139/13.03.2008 şi că din moment ce în cauză prescripţia a început anterior datei de 01.10.2011, regimul său este guvernat de Decretul nr. 167/1958, fiind incidente prevederile art. 8 alin. (1) din acest act normativ, iar nu cele ale art. 2.528 alin. (1) din C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009. Totodată, instanţa de recurs a statuat că în ipoteza în care se are în vedere incidenţa cazului prevăzut de art. 14 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia extinctivă este reglementată, în întregul său, de prevederile Decretului nr. 167/1958.

S-a mai statuat că atâta timp cât Înalta Curte a reţinut că momentul obiectiv este cel mai târziu 13.03.2008, când intimatul-reclamant, prin organul său deliberativ, trebuia să cunoască atât paguba, cât şi persoanele care răspund de ea, este evident că se impune a se analiza dacă sunt incidente dispoziţiile art. 14 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora "(…) între orice altă persoană care, în temeiul legii sau al hotărârii judecătoreşti, administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, prescripţia nu curge cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate".

Pe de altă parte, prin decizia de casare s-a reţinut că "întrucât prescripţia a început cel mai târziu la data de 13.03.2008, sub imperiul Decretului nr. 167/1958, doar curgerea ei a fost temporizată până la momentul emiterii ordinului prefectului nr. 261/05.06.2015. Cu alte cuvinte, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 14 din Decretul nr. 167/1958, acestea au condus la amânarea curgerii prescripţiei până la încetarea calităţii de primar a recurentului-pârât A., respectiv până la data de 05.06.2015, însă amânarea ţine de cursul prescripţiei, iar nu de momentul de început al ei, astfel că nu poate atrage aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009".

În raport cu aceste statuări ale instanţei de trimitere, curtea de apel a procedat la a analiza apelurile formulate în cauză, reţinând în ceea ce priveşte suspendarea cursului prescripţiei, că "această chestiune a fost şi ea analizată şi dezlegată de către instanţa de recurs. Astfel, pârâtul a exercitat funcţia de primar până în data de 5 iunie 2015. Potrivit art. 14 alin. (1) din Decretul 167/1958 prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă între orice persoană care, în temeiul legii sau al unei hotărâri judecătoreşti, administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate. În aplicarea dispoziţiilor mai sus citate, se constată că termenul de prescripţie a fost suspendat pentru perioada în care pârâtul a exercitat funcţia de primar, însă ulterior acestei date (iunie 2015), a început să curgă termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune pentru recuperarea pagubei produse".

Prin urmare, contrar susţinerilor din recurs, instanţa de apel a analizat şi criticile din apelul pârâtului D., ce vizau în esenţă, modalitatea de suspendare a cursului prescripţiei, în raport cu prevederile art. 14 din Decretul-lege nr. 167/1958, reţinând că în cazul de faţă, potrivit specificului raporturilor dintre părţi, socotelile dintre părţi s-au încheiat la momentul încetării calităţii de administrator al bunurilor, când atributul de dispoziţie a trecut la altă persoană, care putea să acţioneze în contradictoriu cu fostul primar, fără să fie în conflict calitatea de administrator al bunului altuia cu cea de reprezentant al celui ce deţine bunul administrat,

În acest sens, a stabilit că termenul de prescripţie a fost suspendat pentru perioada în care pârâtul a exercitat funcţia de primar, însă ulterior acestei date (5 iunie 2015), a început să curgă termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune pentru recuperarea pagubei produse

Această concluzie a instanţei de apel este una corectă, în concordanţă cu regulile de antrenare a răspunderii civile din perspectiva prescripţiei extinctive şi stabilite, cu autoritate de lucru judecat, prin decizia de casare, nefiind interpretate eronat dezlegările date de instanţa de recurs, din moment ce aceasta din urmă a statuat că prescripţia a început cel mai târziu la data de 13.03.2008, sub imperiul Decretului nr. 167/1958, şi doar curgerea ei a fost temporizată până la momentul emiterii ordinului prefectului nr. 261/05.06.2015, prin care a încetat calitatea de primar a pârâtului A..

Astfel cum s-a stabilit cu caracter obligatoriu prin decizia de casare, în ceea ce priveşte darea şi aprobarea socotelilor administrării bunurilor aparţinând unităţii administrativ teritoriale, Legea nr. 215/2001 nu prevede nicio procedură în acest sens, astfel că în mod corect instanţa de apel a reţinut că în cauză, momentul de la care începe să se calculeze termenul de prescripţie este cel al datei încetării mandatului de primar, 5 iunie 2015.

În acest context, nu au relevanţa propusă de recurentă susţinerile acesteia că nu a fost avută în vedere o analiză a desocotirii mandatului primarului Mazăre şi că în cauză nu a avut loc o descărcare de gestiune a primarului Mazăre şi nici o aprobare a execuţiei bugetare de către Consiliul Local, acestea fiind temporizate, în opinia recurentei, până la pronunţarea deciziei penale nr. 32/2019, din moment ce s-a stabilit că în cauză nu este prevăzută nicio procedură în sensul celei definite de dispoziţiile art. 14 alin. (1) teza finală din Decretul-lege nr. 167/1958.

Dat fiind raportul juridic existent între primar şi unitatea administrativ-teritorială pe care a condus-o, raport în al cărui conţinut intră şi obligaţia de bună administrare a patrimoniului persoanei juridice şi al cărui reprezentant legal s-a aflat pe durata exercitării mandatului de primar, Înalta Curte reţine că, prin decizia recurată, instanţa de apel a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale care reglementează cazul de suspendare a cursului prescripţiei extinctive prevăzut de art. 14 din Decretul nr. 167/1958, ipoteză edictată de natura specială a raporturilor în care se află cel împotriva căruia curge prescripţia.

Pe de altă parte, recurenta nu poate pretinde o recalificare a aceloraşi apărări formulate sub aspectul momentului începerii cursului prescripţiei extinctive şi a suspendării cursului acesteia, în sensul analizării acestora sub aspectul temporizării acestor momente până la pronunţarea deciziei penale nr. 32/2019, avându-se în vedere calificarea şi dezlegările date asupra acestora de către instanţa supremă, care se impuneau cauzei, în temeiul art. 501 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta UAT Municipiul Constanţa, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 46/C din 4 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.