Inadmissibility of cassation appeal in mandatory auto insurance liability dispute due to statutory abolition of the third instance

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2024

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, la 20 noiembrie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor, solicitând instanţei obligarea la plata despăgubirilor ce se cuvin în urma accidentului suferit de defuncta C., parte vătămată, în cuantum de 133.535 RON daune materiale şi 200.000 euro daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 197 din 27 ianuarie 2022, pronunţată de Judecătoria Suceava, secţia a I-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Suceava şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă la 16 martie 2022, sub nr. x/2020, fiind suspendată prin încheierea din 27 septembrie 2022, până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2018 al Judecătoriei Suceava, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin încheierea de şedinţă din 28 februarie 2023, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 586 din 09 mai 2023, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei suma de 9.893,93 RON, cu titlu de daune materiale; a respins capătul de cerere având ca obiect daune morale, ca nefondat, şi a obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei suma de 200 RON cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 450 din 27 iunie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 586 din 09 mai 2023, astfel cum a fost îndreptată material prin încheierea din 15 septembrie 2023, ambele pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

A admis apelurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii de şedinţă din 28 februarie 2023, pronunţată de aceeaşi instanţă.

A schimbat, în parte, încheierea din 28 februarie 2023 şi sentinţa civilă nr. 586 din 9 mai 2023, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 15 septembrie 2023, în sensul că:

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru daunele morale şi materiale anterioare datei de 20 noiembrie 2017.

A respins, ca prescrisă, cererea de acordare a daunelor morale şi materiale anterioare datei de 20 noiembrie 2017.

A păstrat dispoziţia de respingere, ca nefondat, a capătului de cerere având ca obiect daunele morale solicitate începând cu data de 20 noiembrie 2017.

A obligat pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata către reclamantă a sumei de 33.708,48 RON cu titlu de daune materiale.

A înlăturat dispoziţia de obligare a pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

A obligat pârâtul-apelant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata către reclamanta-apelantă a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 450 din 27 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A..

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea spre rejudecare instanţei de apel.

Sub un prim aspect, recurenta a apreciat ca instanţa de apel a interpretat, în mod greşit, dispoziţiile care reglementează prescripţia dreptului la acţiune, în sensul ca termenul de prescripţie nu curge de la data la care a rămas definitivă nesoluţionarea laturii civile în procesul penal.

A arătat că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 2537 pct. 3 C. civ., astfel că este eronată interpretarea Curţii care a considerat că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă de la data când recurenta a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, şi nu de la data la care a rămas definitivă nesoluţionarea laturii civile în procesul penal.

Sub un al doilea aspect, a criticat decizia recurată în ceea ce priveşte cuantumul acordat al daunelor materiale, considerând ca fiind nejustificat de mic, având în vedere suferinţa victimei şi cheltuielile suportate cu recuperarea şi îngrijirea acesteia.

A apreciat că instanţa de prim control judiciar nu a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale şi nu a analizat, în mod corect, probatoriul administrat în cauză, dispunând admiterea, doar în parte, a daunelor materiale.

Astfel, următoarea critică formulată se referă la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1385 C. civ., conform cărora prejudiciul se repară integral, iar despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, precum şi câştigul pe care, în condiţii obişnuite, el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit.

Mai mult decât atât, a menţionat că, în temeiul art. 1392 C. civ., legiuitorul a stabilit dreptul la despăgubire pentru cheltuielile ocazionate de îngrijirea sănătăţii victimei în favoarea oricărei persoane care a făcut aceste cheltuieli, ceea ce îi conferă recurentei dreptul de a-i fi acordate daunele materiale în cuantumul solicitat.

Sub un al treilea aspect, recurenta a criticat decizia recurată cu privire la neacordarea daunelor morale, subliniind că instanţa de apel nu putea ignora faptul că, în raport de gradul de rudenie al defunctei C. cu recurenta, respectiv legătura mamă-fiică, este generată o anumită prezumţie de apropiere şi de interdependenţă.

În acest context, instanţa trebuia să reţină că înţelesul noţiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite şi culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut nepatrimonial care definesc personalitatea umană. Prejudiciul moral produs este strâns legat de persoană, întrucât a lezat, direct şi nemijlocit, dezvoltarea echilibrată şi armonioasă atât a recurentei, cât şi a defunctei C., căreia infracţiunea săvârşită de către B. i-a provocat profunde tulburări emoţionale.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul din perspectiva excepţiei inadmisibilităţii acestuia, invocate de instanţa de recurs, din oficiu, a cărei analiză se impune cu prioritate conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit pretenţiilor deduse judecăţii şi normelor legale invocate de reclamantă, se constată că prezenta cauză se circumscrie materiei asigurărilor, obligaţiile pârâtului Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, izvorând din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

Potrivit art. 483 alin. (2) Cod procedură, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţei de fond, respectiv 20 noiembrie 2020, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Conform dispoziţiilor legale enunţate, hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018.

Începând cu această dată, în materiile prevăzute expres la alin. (2) al art. 483 din C. proc. civ., inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului a fost eliminată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Înalta Curte notează că, potrivit art. 24 C. proc. civ.:

"Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi (art. 25 din acelaşi cod).

Coroborând normele legale enunţate, rezultă că, pentru litigiile ce au ca obiect cereri formulate în materia asigurărilor, promovate după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, au fost instituite numai două grade de jurisdicţie, anume fond şi apel.

În cauza de faţă, litigiul a fost soluţionat în primă instanţă, de Tribunalul Suceava prin sentinţa civilă nr. 586 din 09 mai 2023, iar apelul declarat împotriva acestei hotărâri a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 450 din 27 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Drept urmare, având în vedere că data depunerii cererii de chemare în judecată este 20 noiembrie 2020 şi că prezentul litigiu este unul născut în materia asigurărilor, hotărârea pronunţată în apel de Curtea de Apel Suceava este definitivă.

Se mai reţine că, în raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cu care "Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege", menţiunea în cuprinsul deciziei atacate a faptului că părţile au deschisă calea de atac a recursului nu are niciun efect asupra admisibilităţii căii de atac, potrivit celor mai sus arătate.

Prin urmare, menţiunea greşită din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată de către părţi nu poate crea acestora un drept nerecunoscut de lege.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea pronunţată în apel nu putea fi atacată cu recurs, deoarece legiuitorul a suprimat expres această cale de atac în privinţa litigiilor în materia asigurărilor, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 450 din 17 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2024.