Local council's bad-faith appeal over land compensation costs rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I.1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la 22 iunie 2016, A., în calitate de administrator judiciar al societăţii B. S.R.L., în reorganizare judiciară, a solicitat, în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Satu Mare, prin primar, şi Administraţia Domeniului Public Satu Mare, să se pronunţe o hotărâre de obligare a pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 350 mp, proprietatea societăţii reclamante, înscris în CF nr. x Satu Mare, estimată la suma de 132.790 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plăţii) împreună cu dobânda legală calculată până la data introducerii acţiunii.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1383, art. 1386 C. civ., art. 148 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 85/2006.

Municipiul Satu Mare, prin primar, a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru terenul proprietatea sa, situat în incinta Pieţei de alimente nr. 1 Satu Mare, pe care se află o clădire aflată în patrimoniul societăţii, valoare estimată la suma de 37.173,60 euro, TVA inclus, echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plăţii, la care se adaugă dobânda legală calculată până la momentul plăţii efective.

Administraţia Domeniului Public Satu Mare a formulat cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata, în favoarea sa, a contravalorii lipsei de folosinţă pentru respectivul teren, pe care a estimat-o la suma de 37.173,60 euro, TVA inclus, echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plăţii, la care se adaugă dobânda legală calculată până la momentul plăţii efective.

Prin cererea din 3 noiembrie 2016, reclamanta şi-a modificat petitul acţiunii, în sensul că a solicitat obligarea pârâţilor Administraţia Domeniului Public Satu Mare şi Consiliul Local al municipiului Satu Mare, prin primar, la plata, de către fiecare, a contravalorii lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 350 mp, proprietatea sa, înscris în CF nr. x Satu Mare, estimată la suma de 86.163 euro TVA inclus (echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plăţii), împreună cu dobânda legală calculată până la data introducerii acţiunii, aferentă perioadei 01.09.2013 - 31.08.2016. A considerat, totodată, că se impune admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a UAT, invocată prin întâmpinare, şi a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Consiliului Local al municipiului Satu Mare, prin primar.

În subsidiar, reclamanta a achiesat, în parte, la cererile reconvenţionale, în sensul că, din suma totală de 37.173,60 euro, TVA inclus, aferentă folosinţei celor 151 mp, este de acord cu plata sumei de 29.049 euro, TVA inclus, aferentă suprafeţei de 118 mp, utilizată, astfel cum rezultă din planul de delimitare.

A solicitat compensarea sumelor datorate şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 57.114 euro, fiecare, TVA inclus, plus dobânda legală datorată.

Prin precizarea la cererea de chemare în judecată din 12 decembrie 2016, reclamanta a arătat că înţelege să renunţe la judecată faţă de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Satu Mare, prin primar, şi a chemat în judecată, alături de Administraţia Domeniului Public Satu Mare, în calitate de pârât, Consiliul Local al municipiului Satu Mare.

Consiliul Local al municipiului Satu Mare a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata, în favoarea sa, a contravalorii lipsei de folosinţă pentru terenul proprietatea sa, situat în incinta Pieţei de alimente nr. 1 Satu Mare, pe care se află o clădire aflată în patrimoniul societăţii, valoare estimată la suma de 37.173,60 euro, TVA inclus, echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plăţii, la care se adaugă dobânda legală calculată până la momentul plăţii efective.

La 17 ianuarie 2017, reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea şi cererea reconvenţională formulată de Consiliul Local al municipiului Satu Mare, precum şi modificarea petitului acţiunii, de la suma de 132.790 euro, plus dobânda legală la suma de 86.163 euro, TVA inclus, împreună cu dobânda legală. A solicitat compensarea sumelor datorate şi obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata sumei de 57.114 euro, TVA inclus, plus dobânda legală datorată, urmare a lipsei de folosinţă a terenului menţionat, rezultată din diferenţa dintre suma de 86.163 euro TVA inclus, aferentă celor 350 mp utilizaţi de către pârâţi, şi suma de 29.049 euro, TVA inclus, aferentă celor 118 mp folosiţi de reclamantă.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Satu Mare

Prin sentinţa nr. 143/D din 22 iunie 2018, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a admis, în parte, acţiunea precizată; a admis, în parte, cererile reconvenţionale formulate de către pârâţii-reclamanţi; a obligat pe pârâţi, în solidar, să plătească reclamantei echivalentul în RON la cursul oficial BNR din ziua plăţii a sumei de 58.104 euro, iar pe reclamantă să plătească pârâţilor echivalentul în RON la cursul oficial BNR din ziua plăţii a sumei de 33.850 euro, cu titlu despăgubiri civile la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 31.08.2016 şi până la efectuarea plăţii; a compensat datoriile reciproce, cu obligarea pârâţilor de a plăti reclamantei diferenţa de 24.254 euro, în echivalentul valoric la cursul oficial BNR din ziua plăţii; a respins restul cererilor, ca nefondate; a compensat cheltuielile de judecată.

3. Deciziile pronunţate de Curtea de Apel Oradea, în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 20/Ap din 22 ianuarie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelurile declarate de societatea B. S.R.L., în reorganizare judiciară prin administrator judiciar A. şi de Consiliul Local al municipiului Satu Mare, Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin primar, şi Administraţia Domeniului Public Satu Mare împotriva sentinţei tribunalului, exclusiv pe baza motivului de ordine publică invocat de instanţă din oficiu, sentinţa fiind anulată, în întregime, în baza art. 480 alin. (6) C. proc. civ., dosarul fiind reţinut spre judecare, cu fixare termen cu citarea părţilor.

Prin decizia nr. 176/A din19 martie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, evocând fondul, a admis, în parte, acţiunea precizată şi modificată; a obligat pe pârâţi, în solidar, să plătească reclamantei suma de 58.104 euro în echivalentul în RON la cursul oficial al BNR din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă a terenului din litigiu al reclamantei, pentru perioada 01.09.2013-31.08.2016, sumă la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective; a obligat pe pârâţi să plătească reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, suma de 1100 RON, reprezentând onorarii parţiale experţi.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 363 din 12 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 176/A din 19 martie 2019 a Curţii de Apel Oradea, pe care a casat-o şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel; a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local al municipiului Satu Mare şi Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin primar, şi Administraţia Domeniului Public Satu Mare împotriva aceleiaşi decizii.

5. Decizia pronunţată de curtea de apel, în al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 327/2020-A din 16 iunie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, evocând fondul, a admis, în parte, acţiunea precizată şi modificată formulată de reclamanta B. S.R.L., în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al municipiului Satu Mare, Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială prin primar şi Administraţia Domeniului Public Satu Mare; a obligat pe pârâţi, în solidar, să plătească reclamantei suma de 70.612,50 euro, în echivalentul în RON la cursul oficial al BNR din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă a terenului din litigiu al reclamantei, pentru perioada 01.09.2013 - 31.08.2016, sumă la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective.

6. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 1713 din 22 septembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de reclamanta B. S.R.L., prin administrator judiciar A. şi de pârâţii Administraţia Domeniului Public Satu Mare, Consiliul Local al municipiului Satu Mare, Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin primar, împotriva deciziei nr. 327/A din 16 iunie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

A casat, în parte, decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor civile, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei.

7. Decizia pronunţată de Curtea de Apel, în al treilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 224/Ap din 15 februarie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, evocând fondul, a constatat că prejudiciul cauzat reclamantei prin lipsa de folosinţă a terenului proprietatea sa, în perioada 01.09.2013-31.08.2016, este în cuantum de 70.380 Euro.

A respins, ca rămasă fără obiect, solicitarea reclamantei B. S.R.L., în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar A., de obligare a pârâţilor Consiliul Local al municipiului Satu Mare, Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin primar, şi Administraţia Domeniului Public Satu Mare, la plata sumei de 70.380 Euro.

Prin decizia civilă nr. 692-A din 26 aprilie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 224 din 15 februarie 2022 pronunţată de aceeaşi instanţă, formulată de petenţii Consiliul Local al municipiului Satu Mare, Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin primar, în contradictoriu cu reclamanta B. S.R.L., în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar A..

8. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 412 din 2 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de pârâţii Municipiul Satu Mare prin primar, U.A.T. Municipiul Satu Mare, prin primar, şi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare împotriva deciziei nr. 224/2022Ap din 15 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

A fost casată, în parte, decizia recurată şi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel, în privinţa cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de Municipiul Satu Mare, prin primar, U.A.T. municipiul Satu Mare, prin primar, şi Consiliul Local al municipiului Satu Mare.

A fost menţinută în rest decizia recurată.

9. Decizia pronunţată de Curtea de Apel, în al patrulea ciclu procesual

Prin decizia nr. 1012/2023-A din 4 octombrie 2023, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins apelurile declarate de Municipiul Satu Mare, prin primar, U.A.T. municipiul Satu Mare, prin primar, şi Consiliul Local al municipiului Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 143/D din 22 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, sub aspectul cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată.

10. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1012/2023-A din 4 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, au declarat recurs pârâţii Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin primar, şi Consiliul Local al municipiului Satu Mare.

Prin memoriul de recurs, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurenţii au susţinut că instanţa de apel a respins solicitarea reclamantei, ca rămasă fără obiect, astfel că este evidentă culpa procesuală a reclamantei. Au învederat că, deşi au efectuat plata la 17 martie 2021, reclamanta nu a renunţat la pretenţiile sale şi nu a adus la cunosţinţa Înaltei Curţi această împrejurare, ceea ce relevă, o dată în plus, culpa procesuală a acesteia. Drept urmare, au apreciat că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

Prin cea de-a doua critică dezvoltată, recurenţii au imputat instanţei de apel o motivare contradictorie a soluţiei de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, învederând că reţinerea instanţei de apel în sensul că reclamanta nu a pierdut procesul vine în contradicţie cu dispozitivul hotărârii atacate prin care este menţionat că se respinge cererea, ca rămasă fără obiect.

De asemenea, au arătat că reclamanta este în culpă procesuală, deoarece a continuat demersurile judiciare chiar şi după stingerea debitului prin plată şi compensare, neaducând la cunoştinţa instanţei acest aspect.

Prin ultima critică formulată, recurenţii au arătat că, în ceea ce priveşte cererea acestora de acordare a cheltuielilor de judecată, instanţa de apel a pornit de la premise adevărate, dar a ajuns la o concluzie falsă. Astfel, au menţionat că, într-adevăr, s-au opus la apelul formulat de reclamantă, deoarece, dacă s-ar fi admis, ar fi putut fi puşi în situaţia de a fi obligaţi de două ori la plata sumei de 70.380 euro, sumă pe care au achitat-o la 17 martie 2021.

11. Procedura derulată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 19 septembrie 2024, completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a fixat termen de judecată pentru soluţionare la 21 noiembrie 2024, în şedinţă publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Procedând la analiza legalităţii hotărârii recurate, instanţa de recurs reţine că, prin demersul său judiciar, reclamanta B. S.R.L., prin administrator judiciar A., a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Satu Mare, prin primar, şi Administraţia Domeniului Public Satu Mare şi obligarea acestora la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru imobilul proprietatea acesteia, înscris în CF nr. x Satu Mare, în cuantum de 132.790 RON, precum şi dobânda legală aferentă.

La rândul lor, pârâţii au formulat cereri reconvenţionale, prin care au solicitat obligarea reclamantei la plata, în favoarea lor, a contravalorii lipsei de folosinţă pentru un alt imobil, situat în incinta Pieţei de alimente nr. 1 Satu Mare, în cuantum de 37.173,60 euro, precum şi dobândă legală aferentă.

Reclamanta a modificat succesiv cererea introductivă, în ceea ce priveşte cadrul procesual, rămânând ca pârâţi Administraţia Domeniului Public Satu Mare şi Consiliul local al municipiului Satu Mare, iar, în ceea ce priveşte suma solicitată ca despăgubiri civile, acesta a fost micşorată de la 132.790 RON la 86.163 euro. Totodată, a achiesat, în parte, la cererile reconvenţionale, în sensul că, din suma totală de 37.173,60 euro, este de acord să achite 29.049 euro. A solicitat compensarea sumelor datorate şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata diferenţei rezultate.

De-a lungul a trei cicluri procesuale, pârâţii au contestat atât temeinicia pretenţiilor reclamantei, cât şi cuantumul despăgubirilor civile solicitate.

În al treilea ciclu procesual, instanţa de apel, evocând fondul, a constatat că prejudiciul cauzat reclamantei prin lipsa de folosinţă a terenului proprietatea sa, este în cuantum de 70.380 euro şi, având în vedere că s-a făcut dovada că pârâţii au achitat debitul, a respins, ca rămasă fără obiect, acţiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâţii, prin care au formulat critici care au vizat neîndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale a acestora, cuantumul contravalorii lipsei de folosinţă şi soluţia pronunţată cu privire la cheltuielile de judecată. Recursul a fost soluţionat prin decizia de casare nr. 412 din 2 martie 2023, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat, în parte, decizia recurată în privinţa cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de Municipiul Satu Mare, prin primar, UAT Satu Mare, prin primar, şi Consiliul Local al municipiului Satu Mare, fiind reţinută, în rest, decizia.

În rejudecare, Curtea de Apel a reţinut existenţa culpei procesuale a pârâţilor, având în vedere că plata debitului a fost efectuată pe parcursul judecării apelului. S-a apreciat că atitudinea procesuală manifestată de aceştia, atât în faţa primei instanţe, cât şi prin exercitarea căilor de atac, a fost constant una de contestare a pretenţiilor reclamantei, ceea ce justifică reţinerea culpei, chiar dacă, în cel de-al treilea ciclu procesual, acţiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Raţionamentul şi soluţia instanţei de apel au fost criticate de recurenţi, recursul acestora fiind structurat pe două critici principale de nelegalitate aduse deciziei pronunţate de instanţa de apel, respectiv: existenţa unor considerente contradictorii în cuprinsul hotărârii şi aplicarea eronată a normelor de drept material incidente în cauză.

Examinând aspectele criticate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed.

Deşi subsumate de recurenţi motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile efectiv formulate se încadrează în ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., şi vizează, în realitate, o motivare contradictorie şi o aplicare greşită a normelor procedurale, respectiv a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

Cele două critici de nelegalitate, deşi subsumate unor ipoteze diferite, vor fi analizate în mod unitar, având în vedere că ele converg către aceeaşi premisă esenţială, anume faptul că intimata-reclamantă este în culpă procesuală, acţiunea acesteia fiind respinsă, ca rămasă fără obiect, ceea ce echivalează, în opinia recurenţilor, cu pierderea procesului şi cu obligaţia acesteia de a achita cheltuieli de judecată.

În dezlegarea problemei de drept enunţate se va porni de la dispoziţiile de ordin general prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., care instituie regula potrivit căreia:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Din economia reglementării destinate acordării cheltuielilor de judecată, reiese, în mod neechivoc, caracterul accesoriu al cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, a cărei soartă depinde de soluţia dată cererii principale din dosar şi etapa procesuală în care au fost generate.

Deşi neconsacrată in terminis, art. 453 C. proc. civ. induce o prezumţie de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă şi, implicit, efectuarea unor cheltuieli de judecată.

Însă, din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanţei a unei cereri ce se dovedeşte a fi neîntemeiată, fie pasivitatea în executarea voluntară a unei obligaţii, astfel încât reclamantul să solicite concursul forţei coercitive a statului în vederea îndeplinirii acesteia, ori, după caz, susţinerea unor apărări neîntemeiate, care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obţine realizarea pretenţiilor formulate în cererea de chemare în judecată.

Drept urmare, în stabilirea culpei procesuale, instanţa trebuie să aibă în vedere nu doar soluţia finală a litigiului, printr-o abordare strict formală, ci şi conduita concretă a părţii care a generat ori întreţinut starea litigioasă.

Transpunând aceste considerente de ordin teoretic împrejurărilor regăsite în pricina dedusă judecăţii, se constată că, în speţă, în mod corect, instanţa de apel a reţinut culpa procesuală a pârâţilor şi i-a obligat, în mod legal, la plata cheltuielilor de judecată, criticile formulate în recurs nefiind susţinute de argumente juridice valabile.

Astfel, în mod judicios, instanţa de apel a apreciat că, din punctul de vedere al rezultatului final al litigiului, reclamanta este cea care a câştigat procesul, iar pârâţii sunt cei care l-au pierdut, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în sensul obligării părţii căzute în pretenţii la suportarea cheltuielilor de judecată.

Este adevărat că, în plan formal, hotărârea pronunţată în apel constată că acţiunea a rămas fără obiect, însă această soluţie nu echivalează, în mod automat şi invariabil, cu o constatare a culpei procesuale în sarcina reclamantei, cum, în mod greşit, afirmă pârâţii.

Trebuie reţinut că respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, nu echivalează cu o soluţie de respingere a acţiunii ca nefondată şi, deci, nu semnifică pierderea procesului de către reclamantă. Această soluţie reflectă împrejurarea că, în timpul procesului, pretenţia a fost integral satisfăcută, întrucât cauza rămâne fără obiect atunci când cererea principală nu mai poate fi soluţionată pe fond, situaţia litigioasă fiind stinsă prin alte mijloace, inclusiv prin executarea voluntară a obligaţiei de către pârât.

În acest sens, în cazul concret dedus judecăţii, se reţine că ceea ce a determinat pierderea caracterului actual al acţiunii nu este imputabil reclamantei, ci se datorează conduitei pârâţilor, care au executat obligaţia de plată în cursul judecăţii apelului, după un parcurs procesual complex, întins pe durata a două cicluri procesuale, la 17 martie 2021. Or, o asemenea executare nu are semnificaţia unui succes procesual al pârâţilor. Dimpotrivă, rezultatul efectiv al procesului, obţinerea sumelor solicitate, reflectă o finalitate favorabilă reclamantei şi impune calificarea sa drept parte câştigătoare, cu stabilirea dreptului în favoarea acesteia de a-şi recupera cheltuielile judiciare efectuate.

În aceste condiţii, nu se poate reţine existenţa unor considerente contradictorii în decizia recurată, ci doar o analiză corectă şi fundamentată juridic a conduitei procesuale a pârâţilor, în sensul stabilirii culpei acestora, cu consecinţa firească a obligării la plata cheltuielilor de judecată.

Este lipsit de temei şi argumentul recurenţilor potrivit căruia reclamanta s-ar fi aflat în culpă procesuală pentru că nu a renunţat la judecată după încasarea debitului. O asemenea renunţare nu putea interveni, întrucât achitarea debitului nu a fost una voluntară, ci urmare a solicitării transmise de reclamantă, de executare a obligaţiei, în baza unei hotărâri executorii, pentru evitarea unei executări silite iminente, ceea ce exclude ipoteza recunoaşterii benevole şi necondiţionate a pretenţiilor, în accepţiunea art. 454 C. proc. civ.

Pârâţii nu doar că nu au recunoscut pretenţiile reclamantei, ci au continuat să conteste temeinicia acestora şi cuantumul sumei acordate ca despăgubiri civile, prin formularea recursului împotriva deciziei nr. 224/2022 a Curţii de Apel Oradea, recurs care a fost soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 1713/2022.

De altfel, nici pârâţii nu au notificat instanţei de recurs împrejurarea achitării debitului şi au menţinut starea litigioasă, preferând să continue procesul şi să urmărească, în continuare, infirmarea soluţiei pronunţate, ceea ce confirmă poziţia procesuală pe care au avut-o pe întreg parcursul litigiului, de contestare atât a temeiniciei pretenţiilor formulate, cât şi a cuantumului sumelor solicitate.

Nici susţinerile recurenţilor, în sensul că, după achitarea debitului, nu puteau manifesta o poziţie de achiesare la apelul formulat de reclamantă, întrucât ar fi existat riscul unei obligări la plata dublă a sumei pretinse, nu pot fi primite.

În primul rând, o atare susţinere este lipsită de logică juridică, întrucât plata efectuată de pârâţi în cursul procesului, chiar şi în absenţa unui titlu executoriu definitiv, dar în baza unei hotărâri executorii, nu poate fi interpretată ca un act de plată necondiţionat şi ireversibil, cu riscul unei duble executări. C. proc. civ. reglementează mijloace suficiente de apărare pentru a evita o eventuală dublă plată, în ipoteza în care, dintr-o eroare procedurală sau o dublă solicitare, s-ar fi ajuns la o nouă cerere de executare a aceleiaşi obligaţii.

În al doilea rând, conduita procesuală a pârâţilor, exprimată prin opoziţia continuă la pretenţiile reclamantei, inclusiv după plata debitului, nu poate fi justificată printr-o presupusă intenţie de evitare a unei obligaţii redundante, ci trădează, în mod clar, voinţa de a obţine o soluţie favorabilă prin respingerea integrală a cererii, nu ca lipsită de obiect, ci ca nefondată. O asemenea conduită este de natură să întreţină starea litigioasă şi să determine efectuarea, în continuare, de cheltuieli judiciare de către partea adversă, justificând astfel constatarea culpei procesuale în sarcina lor.

Prin urmare, susţinerile pârâţilor-recurenţi cu privire la imposibilitatea achiesării la apel din teama unei duble obligaţii de plată sunt nefondate, atât în fapt, cât şi în drept. Ele reprezintă un construct argumentativ ex post facto, menit să justifice o conduită procesuală deja calificată de instanţele de fond ca fiind culpabilă, şi nu pot conduce la schimbarea calificării juridice a acestei conduite, nici la exonerarea de la suportarea consecinţelor procesuale ce decurg din aceasta.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea şi aplicarea corectă a legii pe toate aspectele contestate şi că, astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile ipotezelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, în baza art. 496 alin. (1) din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Consiliul local al municipiului Satu Mare şi Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială împotriva deciziei civile nr. 1012/2023-A din 4 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2024.