Defamatory website owner liable for defamation damages; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 06 noiembrie 2024

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată iniţial la Judecătoria Arad la data de 19 noiembrie 2020, reclamanta A. Gianina, în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F. S.R.L. şi G. S.R.L., a solicitat instanţei ca în urma probatoriului administrat să dispună:

- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 162.000 euro (echivalentul pretinsului salariu menţionat în articolul din data de 28.03.2020 pe o perioadă de un an) cu titlu de reparaţie pentru atingerile aduse onoarei, reputaţiei şi demnităţii prin articolele publicate pe site-urile ziardearad.ro şi stiridebistrita.ro din datele de 28.03.2020, 30.03.2020, 06.05.2020, 07.05.2020;

- obligarea pârâţilor la publicarea în mediul online, pe toate paginile publicaţiilor din reţeaua H. şi a paginilor de I. ale reţelei, inclusiv pe J. şi K., a unui text de recunoaştere a caracterului neadevărat şi nereal al afirmaţiilor denigratoare publicate la adresa reclamantei, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri;

- obligarea pârâţilor să înlăture de pe paginile ziardearad.ro, stiridebistrita.ro a articolelor publicate în data de 28.03.2020, 30.03.2020, 06.05.2020, 07.05.2020; obligarea pârâţilor să înlăture de pe paginile de I. J. şi K. articolele publicate în data de 28.03.2020, 30.03.2020, 06.05.2020, 07.05.2020;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Arad

Prin sentinţa civilă nr. 831 din 16 februarie 2021, Judecătoria Arad a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad

Prin sentinţa civilă nr. 40 din 02 martie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Arad a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor L. şi M., împrocesuaţi în calitate de moştenitori ai pârâtului C. (decedat), D. şi F. S.R.L..

A respins acţiunea civilă formulată de reclamanta A. Gianina în contradictoriu cu pârâţii L., M., în calitate de moştenitori ai pârâtului C. (decedat), D. şi F., ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de reclamanta A. Gianina în contradictoriu cu pârâta S.C. G. S.R.L., prin administrator judiciar N., având ca obiect acţiune în răspundere civilă delictuală.

A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A. Gianina în contradictoriu cu pârâţii O. şi P., având ca obiect acţiune în răspundere civilă delictuală.

A fost obligată pârâta P. să înlăture de pe paginile de internet ziardearad.ro şi stiridebistrita.ro, precum şi de pe paginile de I. asociate, următoarele articole publicate:

· "Unul dintre directorii Q. are un BMW ultimul răcnet şi le refuză angajaţilor mici facilităţi care le-ar uşura munca", publicat în 28.03.2020

· "Dezvăluiri incredibile despre "caracatiţa" Q.! Şantajul şi ameninţările folosite de A. în interiorul companiei ar putea duce la mii de concedieri", publicat în data de 30.03.2020

· "Provizioane de milioane de euro înregistrate injust şi fraudulos în registrele contabile ale Q.. Seria dezvăluirilor legate de managementul multinaţionalei continuă", publicat în data de 07.05.2020.

A obligat pârâţii O. şi P. la publicarea pe paginile de internet ziardearad.ro şi stiridebistrita.ro, precum şi pe paginile de I. asociate, a unui text de recunoaştere a caracterului nereal al afirmaţiilor cu caracter denigrator publicate la adresa reclamantei prin cele trei articole menţionate în dispozitiv, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

A obligat pârâţii O. şi P., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 2.500 euro cu titlu de daune morale.

A obligat pârâta P. la plata către reclamantă a sumei de 2.500 euro cu titlu de daune morale.

A respins în rest cererea.

A obligat reclamanta la plata către pârâta L. a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A luat act că reclamanta şi ceilalţi pârâţi îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia civilă nr. 245 din 12 octombrie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins excepţia nulităţii cererii de apel formulate de apelanta pârâtă P., invocată de intimata reclamantă A. Gianina.

A respins apelurile formulate de apelantul pârât O. şi de apelanta pârâtă P. împotriva sentinţei civile nr. 40 din 02.03.2023 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020.

5. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 245 din 12 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, a declarat recurs pârâta P..

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Criticile de nelegalitate a deciziei recurate, formulate prin cererea de recurs, vizează, în esenţă, calitatea acesteia de persoană răspunzătoare în raport cu fapta ilicită invocată de reclamanta A. Gianina.

Cu privire la calitatea acesteia, arată că nu este jurnalist şi nu este autor al articolelor publicate şi, în consecinţă, nu există fapte ilicite care să îi poată fi imputate.

Arată că aceasta deţine domeniul de internet pe care au fost publicate articolele de presă, având un drept de proprietate asupra sa, însă că nu administrează site-ul web şi că nu deţine nicio putere de control asupra conţinutului publicat pe acesta.

Susţine că administrarea domeniului de internet aparţine terţelor persoane care utilizează site-ul în vederea publicării materialelor de presă, context în care nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 1349 C. civ. în ceea ce o priveşte, cum, de altfel, nici măsura obligării la ştergerea articolelor nu poate fi pusă în executare de către aceasta, fiind imposibil de realizat în condiţiile în care nu are control asupra ceea ce se publică/elimină de pe site.

În fine, mai arată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale, că instanţele fondului au reţinut greşit că faptele prezentate în articolele ce face obiectul pricinii nu au o bază factuală, fiind încălcate obligaţiile unui jurnalist. Tribunalul Arad nu a identificat expres temeiul în baza căruia s-ar putea atrage răspunderea sa, aceasta neavând calitate de jurnalist şi nepublicând articolele aduse în atenţia instanţei, normele de conduită aplicabile acestora din urmă nefiindu-i opozabile.

Cât priveşte condiţia prejudiciului, acesta nu a fost demonstrat de către reclamantă, din actele dosarului nereieşind că ar fi fost revocată din funcţie din cauza celor publicate, ori că nu ar fi fost angajată de alte societăţi.

Conchizând, solicită a se avea în vedere că, cel puţin cu privire la aceasta, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, motiv pentru care solicită schimbarea în parte a deciziei atacate.

6. Apărările formulate în cauză

În data de 25.04.2024, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată părţilor din dosar, care nu au formulat răspuns la întâmpinare.

7. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti, 18 noiembrie 2020, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 16 octombrie 2024, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, şi a rămas în pronunţare pe fondul recursului, amânând pronunţarea succesiv pentru data de 30 octombrie 2024 şi 06 noiembrie 2024, când a pronunţat prezenta decizie.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta-pârâtă P. este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Cauza dedusă judecăţii presupune soluţionarea unui conflict între două drepturi fundamentale ale omului - dreptul reclamantei la viaţă privată în componenta referitoare la onoare, demnitate şi reputaţie (art. 72 alin. (1) şi 73 alin. (1) din C. civ., şi art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului) şi, respectiv, dreptul pârâţilor la liberă exprimare (recunoscut şi garantat de art. 70 alin. (1) din C. civ. şi de art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului), fiecare dintre aceste drepturi putând fi supus unei restrângeri sau ingerinţe din partea statului, în condiţiile art. 75 din C. civ. raportat la art. 8 alin. (2) şi art. 10 alin. (2) din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Considerând că pârâtele şi-au exercitat dreptul cu rea-credinţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a pretins, în temeiul art. 10 alin. (2) din Convenţie, dispunerea unei măsuri (ingerinţe din partea statului) în dreptul pârâţilor la libertatea de exprimare, anume prin admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Reţinând că este învestită cu o acţiune în răspundere civilă delictuală pentru asigurarea respectării dreptului la viaţă privată al cărui titular este reclamanta, opus libertăţii de exprimare de care se prevalează pârâţii, instanţa de apel a procedat la analizarea justului echilibru între cele două drepturi aflate în dispută, prin raportare la situaţia de fapt concretă din speţa dedusă judecăţii, la probele administrate dar şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a concluziona dacă, în cauză, este incident art. 75 alin. (2) din C. civ.

Cu privire la fapta ilicită imputată pârâţilor, constând în publicarea mai multor articole de presă apărute pe site-urile ziardearad.ro şi ştiribistriţa.ro, precum şi pe paginile de I. asociate, prin afirmarea de aspecte nereale cu privire la atitudinea şi comportamentul reclamantei în raport cu angajaţii ori cu privire la exercitarea de activităţi frauduloase în cadrul companiei pe care o conduce, instanţa de apel a confirmat raţionamentul tribunalului, care a reţinut că prin publicarea a trei dintre aceste articole, pârâţii, deşi au tratat un subiect de interes general, neurmărind cu necesitate calomnierea reclamantei, totuşi nu au verificat veridicitatea faptelor prezentate.

Au mai reţinut instanţele fondului că inexistenţa unei baze factuale suficiente a celor susţinute în cadrul articolelor incriminate a impus şi consecinţa reţinerii atitudinii subiective cu care au acţionat pârâţii, aceea a relei-credinţe, aceştia publicând materialele de presă cu nerespectarea obligaţiei minime de diligenţă de a se informa anterior publicării unei ştiri.

Aşadar, reţinându-se inexistenţa unei baze factuale rezonabile pe care s-a grefat imputarea unor judecăţi de valoare, este evidentă concluzia instanţelor de fond în sensul că limitele libertăţii de exprimare au fost depăşite, astfel că se justifică reţinerea în sarcina pârâţilor a săvârşirii unei fapte ilicite care să impună o ingerinţă în exercitarea dreptului la liberă exprimare.

Cât priveşte criticile din apel ale pârâtei P., reiterate în recurs, prin care se contestă îndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii sale delictuale, raportat la posibilitatea acesteia de control asupra postărilor pe site-urile pe care le deţine, curtea de apel a constatat că tocmai calitatea sa de proprietar a celor două pagini web atrage în sarcina acesteia obligaţia utilizării lor astfel încât să nu aducă atingere drepturilor şi intereselor legitime ale altei persoane. A reţinut instanţa de apel că prin permiterea postării articolelor scrise de alte persoane pe site-urile al căror administrator este, reprezintă o faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie, care a determinat producerea unui prejudiciu de imagine reclamantei.

S-a susţinut prin motivele de recurs că instanţa de apel nu ar fi reţinut temeiul în baza căruia putea fi atrasă răspunderea acesteia, precum şi fapta ilicită imputată, în contextul în care are doar calitate de deţinător al domeniului de internet, iar nu şi drept de administrare al acestuia.

Or, calitatea de administrator a celor două site-uri a fost reţinută de instanţele fondului ca o componentă a dreptului de proprietate, în contextul în care recurenta-pârâtă din prezenta cauză nu a făcut dovada transmiterii acestui atribut către un terţ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că deţinătorul unui domeniu web este acea persoană fizică sau juridică care are dreptul de folosinţă asupra unui domeniu. Acest drept de folosinţă poate fi utilizat sau cedat, după caz, unei alte persoane.

În cauză, recurenta nu a contestat calitatea de deţinător al site-urilor prin intermediul cărora au fost publicate articolele incriminatoare, susţinând doar, fără a face vreo dovadă în acest sens, că nu avea atribuţii de control asupra conţinutului articolelor publicate prin intermediul respectivelor pagini de internet.

Or, în lipsa administrării unui probatoriu prin intermediul căruia să se fi făcut dovada cedării respectivelor drepturi de control, consecinţa nu poate fi decât una singură, aceea a răspunderii pentru ceea ce se afişa pe respectivele pagini de internet.

Practic, reclamanta, în calitate de deţinător al unui site web este considerat ca fiind un furnizor al unor servicii de conţinut, având cunoştinţă şi control asupra informaţiilor transmise sau stocate.

În temeiul obligaţiei sale de a nu vătăma alte persoane, recurenta-reclamantă avea îndatorirea de a împiedica publicarea unui conţinut inadecvat/vătămător sau de a-l înlătura, având puterea de a alege între a face sau nu publice respectivele ştiri.

În acest sens s-a statuat şi în jurisprudenţa europeană, în cauza Delfi AS împotriva Estoniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului respingând cererea reclamantei, gestionară a unui portal (internet) de ştiri, prin care aceasta critica, din perspectiva articolului 10 din Convenţie, sancţiunea care îi fusese aplicată potrivit dreptului intern, pentru responsabilitatea care i-a fost stabilită cu privire la mesajele anonime ale cititorilor site-ului pe care îl gestiona.

În esenţă, raţionamentul Curţii a recunoscut existenţa unei ingerinţe în libertatea de exprimare, pe care însă a considerat-o legală, justificată şi proporţională, având în vedere caracterul extrem de insultător al mesajelor analizate, postate pe site-ul de ştiri gestionat de reclamantă, având în vedere faptul că aceasta nu a împiedicat expunerea lor, ţinând seama de profitul înregistrat de reclamantă de pe urma acestor mesaje, ţinând seama de garanţia anonimatului pe care reclamanta îl permitea autorilor mesajelor şi, nu în ultimul rând, luând în considerare caracterul rezonabil al sancţiunii impuse de instanţele interne în sarcina reclamantei.

Astfel, în acord cu cele statuate de instanţa europeană, Înalta Curte constată că, în calitatea acesteia de profesionist, de proprietar al unui domeniu web, pârâta P. avea obligaţia de a cunoaşte legislaţia, care îi conferea posibilitatea de a evalua riscurile legate de activitatea pe care o presta, aceasta trebuind să fie capabilă să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele lipsei implementării unor unelte de control apte să atenţioneze sau să blocheze conţinutul ilegal/inadecvat de pe pagina de internet care îi aparţinea.

Reţine, aşadar, Înalta Curte, contrar alegaţiilor recurentei, că aceasta nu era doar un intermediar tehnic în privinţa publicaţiilor pe propriul site web, ci un furnizor de servicii de conţinut, iar în raport cu această calitate avea prerogativa de a modifica sau şterge conţinutul inadecvat, după necesitate, jucând, deci, un rol activ de natură să îi asigure control în legătură cu datele aferente articolelor publicate de ceilalţi pârâţi chemaţi în judecată.

Recurenta, având rol de administrator, de persoană care se interpune între reţeaua socială (platformă de internet, site web, care pune la dispoziţia utilizatorilor, gratuit sau nu, spaţiu şi mijloace tehnice pentru constituirea unui site web sau a unei pagini, care funcţionează în cadrul platformei, conform termenilor şi condiţiilor acesteia) şi utilizatorii paginii, avea obligaţia respectării obligaţiilor legilor naţionale şi internaţionale, dar şi a termenilor şi condiţiilor pe care le-a acceptat în momentul dobândirii domeniului.

Administrarea unui website se referă la un set de acţiuni preventive si proactive legate de gestionarea şi menţinerea acestuia pentru a asigura o funcţionare eficientă şi optimă, având totodată şi obligaţii de diligenţă, care se manifestă prin adoptarea unui sistem de raportare şi eliminare a conţinutului inadecvat postat prin intermediul paginii de internet.

Astfel, văzând că recurenta-pârâtă nu a întreprins nici un fel de măsuri în vederea prevenirii vătămării reputaţiei altora şi nu a asigurat o posibilitate reală ca autorii propriu-zişi ai articolelor să fie cenzuraţi în postările pe care le fac prin intermediul site-ului, Înalta Curte consideră că, în prezenta cauză, instanţele fondului au constatat în mod corect că şi aceasta este răspunzătoare pentru ştirile calomnioase postate prin intermediul portalului.

Faptul că şi autorii reali ai articolelor sunt răspunzători pentru conţinutul publicat prin articolele incriminate nu exclude scopul legitim al considerării pârâtei - proprietar al siteului web - ca fiind răspunzătoare pentru orice prejudiciu adus reputaţiei şi drepturilor altora.

Totodată, faptul că, în prezenta cauză, s-a constatat că publicarea articolelor într-un portal de internet echivalează cu activitatea jurnalistică, conduce la concluzia că şi administratorul portalului, în calitate de întreprinzător, poate fi asimilat editorului, astfel că, în aplicarea legislaţiei privind răspunderea civilă delictuală, lipsa calităţii de jurnalist a recurentei-pârâte nu prezintă relevanţă. De altfel, instanţele fondului au făcut referiri la această calitate a autorilor articolelor doar pentru a determina gradul de toleranţă mai ridicat în legătură cu libertatea de exprimare recunoscută jurnaliştilor, în comparaţie cu particularii, nefiind nicidecum exclusă răspunderea acestora din urmă, dimpotrivă libertatea de exprimare în privinţa particularilor fiind mai strict reglementată.

Pentru toate aceste considerente, văzând că fapta ilicită a recurentei-pârâte există, şi aceasta constă în permiterea postării articolelor scrise de alte persoane pe site-urile al căror administrator este, fără a exercita o cenzură prin eliminarea conţinutului dăunător/necorespunzător, acolo unde este cazul, aceasta se face răspunzătoare pentru prejudiciul produs reclamantei, dat fiind că şi-a neglijat complet obligaţia de a preveni vătămarea reputaţiei terţilor.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte privind nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva constatării existenţei faptei ilicite, condiţie obligatorie pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, astfel că acestea vor fi înlăturate ca neîntemeiate.

Cât priveşte critica din recurs prin care se susţine lipsa prejudicului cauzat reclamantei, raportat la faptul că aceasta nu ar fi fost revocată din funcţie din cauza celor publicate, ori că nu ar mai fi fost angajată de alte societăţi, aceasta reprezintă o critică de netemeinicie, prin formularea sa tinzându-se la reinterpretarea probelor din dosar, astfel că se plasează în afara controlului de legalitate permis de art. 488 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, curtea de apel a reţinut, în cuprinsul deciziei atacate, că existenţa prejudiciului moral se prezumă, odată constatată săvârşirea faptei ilicite, ceea ce se apreciază, pe baza probatoriului administrat, fiind intensitatea şi gravitatea leziunii şi, coroborat, întinderea reparaţiei.

Drept urmare, cum întinderea prejudiciului nu a fost contestată, prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei, nefiind, de altfel, nici susceptibilă de analiză în calea extraordinară de atac a recursului, criticile recurentei în sensul susţinerii că din probatoriul administrat nu se relevă paguba suferită de reclamantă nu poate fi primită.

Aşadar, câtă vreme, în cauză, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale invocate de reclamantă, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de apel a apreciat că recurenta-pârâtă nu beneficiază de protecţia art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi poate fi obligată la despăgubiri.

În consecinţă, reţinând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă P..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta P. împotriva deciziei civile nr. 245 din 12 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 06 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.