Judicial recusal denied: procedural delays and pending transfer motions do not establish objective or subjective impartiality bias

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul recursului

Prin încheierea din 19 octombrie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins cererea de recuzare formulată de către contestatorul A. în dosarul nr. x/2023.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei încheieri, la 27 decembrie 2023, a declarat recurs contestatorul, solicitând casarea încheierii şi admiterea cererii de recuzare.

Recurentul a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., învederând următoarele critici de nelegalitate:

Soluţia de respingere a cererii de recuzare este nelegală, întrucât instanţa învestită cu contestaţia în anulare a respins cererea de amânare "câtă vreme Înalta Curte nu a dispus suspendarea în prezenta cauză" şi a făcut aplicarea art. 222 alin. (2) din C. proc. civ., amânând pronunţarea, deşi nu s-a formulat o cerere de amânare pentru lipsă de apărare. În condiţiile în care, odată cu depunerea cererii de strămutare, s-a formulat şi cerere de suspendare a judecăţii, în care s-a acordat un termen ulterior faţă de contestaţia în anulare, instanţa nu a aşteptat să se pronunţe Înalta Curte asupra cererii de suspendare a judecăţii, acesta fiind motivul pentru care s-a formulat cererea de recuzare. De altfel, completul învestit cu contestaţia în anulare a fost deranjat de faptul că s-a formulat cerere de strămutare, având o atitudine oarecum ostilă. Mai mult, instanţa a trecut la dezbaterea contestaţiei în anulare mai înainte de soluţionarea cererii de recuzare, invocând dispoziţiile art. 49 din C. proc. civ.. Or, după ce dezbaterile asupra contestaţiei în anulare au fost finalizate în faţa completului recuzat, soluţia de respingere a cererii de recuzare era mai mult decât previzibilă.

Recurentul a invocat şi motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susţinând că încheierea de respingere a cererii de recuzare este nemotivată, întrucât cuprinde pe larg argumente extrase din hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la imparţialitate şi doar câteva considerente referitoare la circumstanţele speţei, din care rezultă concluzia că cererea de recuzare bazată pe faptul că s-a respins cererea de amânare nu se întemeiază pe împrejurări din care să rezulte că judecătorii ar putea fi imparţiali.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului şi, în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat.

Intimatele C. şi B. au depus concluzii scrise, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul civil de faţă, prin prisma motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Analizând legalitatea încheierii recurate, cu prioritate prin prima criticilor care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se constată că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare s-a raportat la motivul de incompatibilitate pe care petentul l-a invocat, respectiv cel reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., apreciind că simpla respingere a unei cereri de amânare a judecăţii nu poate să nască, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor.

Din punct de vedere al testului subiectiv, instanţa care a soluţionat cererea de recuzare a apreciat că judecătorii recuzaţi, desemnaţi aleatoriu să soluţioneze contestaţia în anulare, trebuie consideraţi imparţiali până la proba contrară, constatând că aceasta nu a fost făcută în cauză, întrucât respingerea unei cereri de amânare nu reprezintă un element care să ţină de convingerea personală ori de comportamentul judecătorilor recuzaţi şi nici nu s-a dovedit că aceştia ar fi demonstrat părtinire sau prejudecăţi personale. Referitor la testul obiectiv, instanţa a reţinut că împrejurările relevate nu pun nicio problemă din punctul de vedere al unui observator exterior şi neutru, în ceea ce priveşte imparţialitatea judecătorilor recuzaţi, apreciind că îndoiala exprimată de contestator nu poate fi considerată justificată în mod obiectiv. Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanţa învestită cu contestaţia în anulare i-a adus la cunoştinţă contestatorului că va amâna pronunţarea la o dată ulterioară termenului stabilit de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea cererii de suspendare a judecăţii şi de strămutare, precum şi că, în situaţia admiterii cererii de strămutare, cauza va fi repusă pe rol, în vederea înaintării către instanţa desemnată de Înalta Curte.

Contrar susţinerilor recurentului, motivul invocat în susţinerea cererii de recuzare a fost analizat în mod corect, inclusiv prin raportare la jurisprudenţa creată de Curtea Europenă a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor art. 6 din Convenţie, cu referire la cerinţa independenţei şi imparţialităţii instanţei, pe baza noţiunilor autonome de imparţialitate obiectivă şi imparţialitate subiectivă.

Rezolvarea anumitor cereri, în conformitate cu exigenţele C. proc. civ., nu poate conduce la concluzia că judecătorul şi-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluţiona cauza sau că există alte elemente care nasc, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparţialitatea sa. Măsurile procesuale constând în respingerea cererii de amânare, acordarea cuvântului în dezbateri şi amânarea pronunţării până la soluţionarea cererii de recuzare nu indică, prin ele însele, lipsa de imparţialitate, nefiind de natură să atragă incidenţa motivului prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

Nefondată este şi critica potrivit căreia instanţa a trecut la dezbaterea contestaţiei în anulare mai înainte de soluţionarea cererii de recuzare, din moment ce art. 49 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecăţii, urmând a se amâna pronunţarea până la momentul soluţionării cererii de recuzare.

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 14 din 28 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul competent sa judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că "formularea unei cereri de recuzare, înainte sau după începerea oricăror dezbateri, nu împiedică efectuarea actelor de procedură în continuarea judecăţii, nici dezbaterea în fond a procesului, ci doar pronunţarea hotărârii, până la soluţionarea cererii de recuzare.

Prin urmare, se constată că în mod legal s-a dispus amânarea pronunţării de la 12 octombrie 2023 şi până la 7 noiembrie 2023, când, dat fiind că cererea de recuzare a fost respinsă prin încheierea din 19 octombrie 2023, a fost pronunţată soluţia asupra contestaţiei în anulare.

În altă ordine de idei, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a susţinut că motivarea încheierii atacate este formală şi superficială, întrucât cuprinde pe larg argumente extrase din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la imparţialitate şi doar câteva considerente referitoare la circumstanţele concrete ale cauzei.

Obligaţia legală privind motivarea hotărârilor judecătoreşti a fost edictată în scopul bunei administrări a justiţiei, întăririi încrederii justiţiabililor în actul de justiţie şi pentru a da instanţelor superioare posibilitatea de a exercita controlul judiciar. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "dreptul la un proces echitabil include şi dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţă. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (cauza Albina c. României).

Contrar susţinerilor recurentului, încheierea recurată satisface exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, din moment ce considerentele sale cuprind, într-o manieră clară şi concisă, motivele de fapt şi de drept care au condus la respingerea cererii de recuzare. Se constată că încheierea recurată nu cuprinde doar aspecte teoretice preluate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ci şi analiza concretă a motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., prin prisma argumentelor invocate de către petent.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ. şi că încheierea recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 53 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Constatând îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga pe recurent să plătească intimatei C. suma de 1.785 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la fila x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 19 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Obligă pe recurentul-petent să plătească intimatei C. suma de 1.785 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2024.