Inflation adjustment of returned price and contractual penalties in bilateral sale-purchase dissolution; distinct legal natures precluding double recovery

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la 21 octombrie 2022 (ca urmare a declinării competenţei materiale de către Judecătoria Iaşi, prin sentinţa nr. 10496 din 14 octombrie 2022), reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/27.01.2020, repunerea părţilor în situaţia anterioară, anularea actelor adiţionale încheiate la 29.06.2020 şi la 23.09.2020 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 81.000 euro, reprezentând preţul apartamentelor nr. x şi 51, a sumei de 600 euro, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale, aferente perioadei 30.06-30.09.2021, precum şi a sumei de 16.200 euro, reprezentând daune contractuale, toate sumele actualizate cu indicele de inflaţie.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1315 din 9 iunie 2023, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis, în parte, cererea, a dispus rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/27.01.2020 şi a obligat pârâta să plătească reclamanţilor, în solidar, suma de 81.000 euro (echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii), actualizată cu indicele de inflaţie, cu titlu de restituire preţ, suma de 16.200 euro (echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii), actualizată cu indicele de inflaţie, cu titlu de daune contractuale, precum şi suma de 16.577 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile, a formulat apel pârâta.

Prin decizia civilă nr. 63 din 12 februarie 2024, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins, ca nefondat, apelul şi a obligat apelanta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant A. cheltuieli de judecată de 2.500 RON.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la 1 aprilie 2024, a declarat recurs pârâta, solicitând casarea deciziei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel, iar, în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1.270, art. 1.530-1.531, art. 1.535-1.536, art. 1.538 şi urm. din C. civ., sens în care a învederat, în sinteză, următoarele argumente:

Raportat la dispoziţiile art. 1.270 din C. civ., suma de 16.200 euro, cu titlu de daune în cuantum de 20%, nu este datorată, clauzele contractuale fiind foarte clare în privinţa mecanismului acordării acestor daune. Dacă se apreciază că suma de 16.200 euro este datorată, trebuie avut în vedere că aceste daune sunt prevăzute în cuprinsul promisiunii cu titlu de clauză penală pentru neîndeplinirea obligaţiei de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare. Dat fiind că obligaţia rezultată din încheierea promisiunii este o obligaţie de a face, sunt incidente dispoziţiile art. 1.536 din C. civ., care stabilesc că, în cazul obligaţiilor de a face, părţile au dreptul de a evalua convenţional daunele datorate, respectiv de a stipula o clauză penală (art. 1538 şi urm. din C. civ.).

Suma de 81.000 euro, ce a fost achitată de către reclamanţi, reprezintă preţul imobilelor ce fac obiectul promisiunii bilaterale, iar obligaţia de restituire se naşte odată cu admiterea solicitării de rezoluţiune, neexistând până la data rămânerii definitive a hotărârii. Or, suma ce se achită cu titlu de preţ, în temeiul unei promisiuni bilaterale, are alt regim juridic decât suma ce se acordă cu titlu de împrumut, astfel că această sumă nu poate fi actualizată cu indicele de inflaţie pentru perioada cuprinsă între data achitării ei şi până la restituirea efectivă, concluzie ce rezultă în urma coroborării art. 1.535 şi art. 1.536 din C. civ.. De asemenea, prin acordarea daunelor contractuale şi prin actualizarea lor cu indicele de inflaţie, s-a făcut o dublă reparare a aceluiaşi prejudiciu, aspect care nu este permis, cu atât mai mult cu cât părţile au evaluat convenţional daunele.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum a fost invocat şi argumentat de către recurenta-pârâtă, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, sub un prim aspect, că instanţa de apel a aplicat eronat dispoziţiile art. 1.270 din C. civ., argumentând că nu trebuia obligată la plata sumei de 16.200 euro, cu titlu de daune, întrucât clauzele contractuale sunt foarte clare în privinţa mecanismului acordării acestora.

Înalta Curte constată că această primă critică nu poate fi analizată în faza recursului, întrucât, din moment ce recurenta-pârâtă susţine că, în ce priveşte mecanismul de acordare a daunelor în cuantum de 20%, clauzele contractuale sunt clare, este evident că aduce în discuţie tocmai modalitatea în care instanţa de apel a interpretat clauza penală inserată în cuprinsul promisiunii bilaterale.

Or, actualul C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, nu mai prevede un motiv similar celui reglementat la art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. 1865 ("când instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura sau înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia"), rezultând că prima critică, prin intermediul căreia se invocă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1.270 din C. civ., prin raportare la clauza penală inserată în promisiunea bilaterală, nu se circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (care are în vedere încălcarea normelor de drept material, iar nu interpretarea/aplicarea greşită a clauzelor contractuale) şi nici vreunui alt motiv de casare dintre cele prevăzute, expres şi limitativ, de lege.

Date fiind limitele controlului ce se exercită în etapa recursului, se reţine doar că, în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/27.01.2020, părţile au stipulat o clauză penală, având următorul conţinut:

"(...) În situaţia în care promitentul-vânzător nu şi îndeplineşte obligaţiile de predare a imobilelor şi semnarea contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică nici după cele trei luni de prelungire, respectiv până la data de 30 septembrie 2021, atât promitentul-cumpărător, cât şi promitentul-vânzător au dreptul de a solicita rezoluţiunea prezentului înscris situaţiei ce va fi constatată printr-o încheiere de certificare emisă de notarul public în condiţiile legii iar promitentul vânzător va restitui avansul preţul primit până la data respectivă şi va achita promitentului cumpărător daune în cuantum de 20% din suma primită cu titlul de avans preţ al vânzării în termen de 30 de zile de la data notificării".

În acest context, devin aplicabile prevederile art. 1.536 din C. civ., conform cărora:

"În cazul altor obligaţii decât cele având ca obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere dă întotdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală, calculată de la data la care debitorul este în întârziere asupra echivalentului în bani al obligaţiei, cu excepţia cazului în care s-a stipulat o clauză penală ori creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de întârzierea în executarea obligaţiei". Potrivit art. 1.538 din C. civ.:

"(1) Clauza penală este aceea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale. (2) În caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligaţiei principale, fie clauza penală". Conform art. 1.539 din C. civ.:

"Creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligaţiei principale, cât şi plata penalităţii, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligaţiilor la timp sau în locul stabilit. În) acest din urmă caz, creditorul poate cere atât executarea obligaţiei principale, cât şi a penalităţii, dacă nu renunţă la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligaţiei".

Recurenta-pârâtă nu a invocat greşita aplicare, de către instanţa de apel, a acestor norme de drept material, ci a combătut modalitatea în care a fost interpretată clauza penală redată anterior, critică care nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de actualul C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, recurenta-pârâtă a învederat că suma achitată cu titlu de preţ, în temeiul unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, are alt regim juridic decât suma acordată cu titlu de împrumut, astfel că nu poate fi actualizată cu indicele de inflaţie, pentru perioada cuprinsă între data achitării ei şi până la restituirea efectivă. A mai susţinut recurenta-pârâtă că, prin acordarea daunelor contractuale în cuantum de 20% şi prin actualizarea sumei respective cu indicele de inflaţie, s-a făcut o dublă reparare a aceluiaşi prejudiciu.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.

Conform art. 1.531 din C. civ.:

"(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit (…)". În cauză, pierderea efectiv suferită de către intimaţii-reclamanţi, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, conform art. 1531 alin. (2) din C. civ., impune actualizarea cu rata inflaţiei a sumei de 81.000 euro, ce a fost achitate cu titlu de preţ pentru cele două imobile, în condiţiile în care suma respectivă a fost plătită încă de la momentul perfectării promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, astfel că, între momentul plăţii şi momentul restituirii, valoarea achitată s-a diminuat, ca urmare a devalorizării şi fluctuaţiei monetare.

Astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, actualizarea cu indicele de inflaţie nu reprezintă o sancţiune pecuniară în sarcina debitorului obligaţiei neexecutate, ci o măsură de natură a asigura acoperirea prejudiciului suferit de către intimaţii-reclamanţi, ca urmare a indisponibilizării sumei de 81.000 euro.

Referitor la actualizarea sumei de 16.200 RON, se reţine că natura juridică a prejudiciului ce a fost evaluat anticipat prin clauza penală este diferită de cea a actualizării cu indicele de inflaţie, prima reprezentând o sancţiune pentru neexecutarea obligaţiei contractuale, iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii (daune compensatorii), astfel că este admisibil cumulul lor, neputându-se vorbi despre o dublă reparaţie a aceluiaşi prejudiciu, cum, în mod eronat, apreciază recurenta-pârâtă.

Pe de altă parte, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, momentul de la care se pot acorda actualizările cu rata inflaţiei nu este cel al rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune rezilierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, deoarece prejudiciul rezultat din devalorizarea monetară se produce anterior acestui moment. Din moment ce recurenta-pârâtă nu a restituit preţul de 81.000 euro şi nici nu a plătit despăgubirile stabilite la suma de 16.200 euro, este lipsită de temei legal susţinerea potrivit căreia creanţa devine certă, lichidă şi exigibilă la momentul soluţionării definitive a litigiului. În realitate, hotărârea judecătorească prin care se angajează răspunderea civilă contractuală nu are efect constitutiv de drepturi, ci declarativ, întrucât instanţa este chemată să stabilească, pe baza mijloacelor de probă, dacă sunt îndeplinite condiţiile în care operează rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, inclusiv prejudiciul, care preexistă momentului pronunţării hotărârii, aceasta având numai rolul confirmării caracterului întemeiat al pretenţiilor deduse judecăţii.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că decizia instanţei de apel este legală, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, constatând că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-pârâtă, fiind partea care a pierdut procesul, să plătească intimaţilor-reclamanţi suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (sub forma onorariului de avocat), dovedite a fi efectuate în faza procesuală a recursului prin documentele justificative depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 63 din 12 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă C. S.R.L. să plătească intimaţilor-reclamanţi A. şi B. suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2024.