Admissibility of constitutional challenge to Civil Procedure Code art. 35 in intellectual property dispute: lack of relevance to case outcome

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2025

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cauzei.

La data de 29 august 2024, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2022, a fost înregistrat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 682 din data de 12 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În cuprinsul cererii de recurs, petenta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 35 C. proc. civ., apreciind că textul acestuia este ambiguu şi neactualizat.

În opinia petentei, art. 35 C. proc. civ. reprezintă o barieră în aplicarea art. 139 alin. (2) C. proc. civ. şi îngrădeşte parţial dreptul de acces la justiţie reglementat de art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.

A mai arătat şi că este vorba despre două legi, una specială şi una generală, care se contrazic, în contextul în care art. 35 C. proc. civ. îi îngrădeşte dreptul de proprietate intelectuală, iar art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 i-l protejează.

2. Hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 21 ianuarie 2025 în dosarul nr. x/2022, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ., formulată de petenta A. în dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

3. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva încheierii pronunţate în şedinţa publică din 21 ianuarie 2025 în dosarul nr. x/2022 a declarat recurs petenta A..

În cuprinsul motivelor de recurs, petenta a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea încheierii recurate şi admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 35 C. proc. civ.

A arătat că întregul proces s-a formulat în baza art. 35 C. proc. civ., însă această aplicabilitate a articolului respectiv pentru cauza de faţă de proprietate intelectuală este ambiguă şi intră în conflict, îngrădind accesul la justiţie, cu art. 1 şi art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, ceea ce contravine Constituţiei potrivit art. 21 alin. (2).

Mai susţine că, raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 şi la dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., recunoaşterea unui drept se face prin constatarea existenţei acelui drept.

Recurenta a considerat că în cauză sunt întrunite prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât obiectul cauzei a fost constatarea existenţei dreptului intelectual, excepţia fiind ridicată în faza procesuală a recursului.

Susţine că art. 35 C. proc. civ. nu este actualizat privitor la drepturile intelectuale, încălcându-i astfel dreptul de a apela la justiţie prin orice mod, fără a fi îngrădit.

Susţine că art. 35 C. proc. civ. încalcă art. 21 alin. (2) din Constituţie, întrucât se limitează doar la constatarea încălcării drepturilor şi repararea prejudiciului, blocându-i accesul la justiţie pentru recunoaşterea drepturilor sale.

În drept, a invocat art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

4. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 23 ianuarie 2025, sub nr. x/2022/a1*.

Prin rezoluţia din data de 29 ianuarie 2025 a fost fixat termen de judecată la data de 4 februarie 2025, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra recursului.

5. Apărările formulate în cauză

În cauză a depus întâmpinare în termenul legal intimatul Oficiul Român pentru Drepturilor de Autor (ORDA), prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin cererea de recurs, recurenta a arătat că acţiunea a fost formulată în baza art. 35 C. proc. civ., însă aplicabilitatea articolului respectiv pentru cauza de faţă de proprietate intelectuală este ambiguă şi intră în conflict, îngrădind accesul la justiţie, cu art. 1 şi art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, ceea ce contravine Constituţiei potrivit art. 21 alin. (2), considerând că în cauză sunt întrunite prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât obiectul cauzei a fost constatarea existenţei dreptului de proprietate intelectuală, excepţia fiind invocată în faza procesuală a recursului.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, aşa cum în mod corect a statuat şi instanţa învestită cu această cerere.

Astfel, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel cum prevede alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei în faţa căreia a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a cererii se sesizare a Curţii Constituţionale stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze Curtea Constituţională, printr-o încheiere motivată, cu soluţionarea excepţiei.

Cum condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiţii nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Analizând condiţiile de admisibilitate anterior menţionate, instanţa învestită cu cererea de sesizarea Curţii Constituţionale a constatat, în mod corect, că una dintre acestea nu este îndeplinită, respectiv aceea ca textul legal a cărui neconformitate cu legea fundamentală se invocă să aibă legătură cu pricina.

În acord cu cele statuate prin hotărârea recurată, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu întruneşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege iar soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a acesteia este una în conformitate cu dispoziţiile legale în materie.

Astfel, obiectul cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate este dat de recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 682 din data de 12 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Prin decizia recurată s-a statuat că respectivele condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite numai în parte, în sensul că excepţia a fost invocată de una dintre părţile dosarului de recurs, într-un litigiu aflat pe rolul instanţei de judecată şi vizează o normă de procedură care este în vigoare, ce nu a fost declarată neconstituţională, însă nu se poate reţine existenţa legăturii dispoziţiei legale pretins a fi neconstituţională cu soluţionarea recursului.

În ceea ce priveşte această ultimă condiţie, s-a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu poate avea nicio înrâurire asupra soluţionării cauzei şi nu poate justifica promovarea unei sesizări în vederea declanşării controlului de constituţionalitate.

În acord cu această motivare, Înalta Curte constată că, în cauză, condiţia prevăzută de lege privind legătura textului legal a cărui neconstituţionalitate se solicită cu pricina în care este formulată cererea de sesizare, nu este îndeplinită, determinând astfel caracterul inadmisibil al solicitării.

Astfel, curtea de apel a constatat că în mod corect prima instanţă de fond a reţinut incidenţa art. 35 C. proc. civ., apreciind că acţiunea exercitată de către petentă este inadmisibilă, în condiţiile în care dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice se naşte din momentul creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare [art. 27 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe], iar pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor nu are atribuţii în sensul de a conferi, a certifica sau confirma un drept de autor.

Pe cale de consecinţă, a respins apelul, apreciind că petenta nu are deschisă calea unei acţiuni în constatare a dreptului său de autor, în contradictoriu cu autoritatea publică ce activează în domeniu, putând însă să acţioneze prin acţiuni în realizare specifice, în măsura în care o terţă persoană îi încalcă dreptul de autor invocat.

În cauză, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, petenta a criticat faptul că instanţa a dat prioritate unei norme generale (art. 35 C. proc. civ.) în defavoarea unei norme speciale (art. 139 din Legea nr. 8/1996), necriticând modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ., a căror neconstituţionalitate o pretinde şi a susţinut că instanţa trebuia să aibă în vedere prevederile Legii nr. 8/1996 şi nu pe cele ale C. proc. civ.

Prin urmare, aşa cum în mod corect s-a subliniat prin hotărârea recurată, în soluţionarea căii de atac promovate de petentă, instanţa de recurs, sub acest aspect, trebuie să verifice dacă, în speţă, curtea de apel a nesocotit principiul specialia generalibus derogant, atunci când a constatat că în mod corect tribunalul a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată, context în care neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate nu ar putea produce un efect real, concret asupra soluţionării recursului.

Prin argumentele deduse judecăţii în prezenta cale de atac recurenta nu combate dezlegările instanţei în ce priveşte neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin expunerea unor argumente apte să demonstreze greşita aplicare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, recurenta a susţinut îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, arătând că excepţia a fost invocată în recurs, la cererea sa, fiind astfel îndeplinită şi condiţia ca excepţia să fie invocată de una din părţile dosarului, şi că nu a fost pronunţată anterior o decizie a Curţii Constituţionale prin care să se constate neconstituţionalitatea dispoziţiei legale în discuţie, aspecte necontestate în cauză.

Condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie însă îndeplinite cumulativ iar în privinţa condiţiei ca dispoziţiile pretins neconstituţionale să aibă legătură cu soluţionarea litigiului, recurenta a reiterat susţinerile formulate în faţa instanţei a cărei hotărâre este recurată, în sensul că obiectul cererii este constatarea dreptului de proprietate intelectuală, aspect, de asemenea, necontestat, fără însă a combate raţionamentul instanţei care a arătat că obiectul judecăţii în recurs, fază procesuală în care a fost invocată excepţia, constă în verificarea modului în care instanţa de apel a aplicat principiul conform căruia legea specială derogă de la cea generală, şi nu în aplicarea normei a cărei neconstituţionalitate se invocă.

Se observă că recurenta a considerat că i-a fost încălcat dreptul de a apela la justiţie prin orice mod, însă chiar prin hotărârea primei instanţei s-a arătat că aceasta are dreptul să acţioneze prin acţiuni în realizare specifice, în măsura în care o terţă persoană îi încalcă dreptul de autor invocat.

Faţă de aceste considerente, nefiind întrunită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale, constând în existenţa unei legături cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale pretins neconstituţionale, Înalta Curte reţine legalitatea deciziei recurate, situaţie în care, văzând prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 21 ianuarie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-petentă A. împotriva încheierii de şedinţă din 21 ianuarie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor .

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2025.