Accrual of interest and inflation indexing on moral damages in civil tort liability

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la 28 februarie 2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 5.732,72 RON, cu titlu de despăgubiri materiale, a sumei de 220.000 RON, cu titlu de daune morale, a sumei de 4.125 euro, reprezentând contravaloarea autoutilitarei implicate în accidentul rutier, precum şi a diferenţei rezultate, pe de o parte, din cumularea dobânzilor legale aferente daunelor materiale şi contravaloarea autovehiculului, din momentul producerii riscului asigurat (23.08.2017) şi până la momentul plăţii efective (daune interese moratorii), iar, pe de altă parte, din indexarea sumelor cu rata indicelui de inflaţie, de la data producerii evenimentului rutier (23.08.2017) şi până la data plăţii efective (daune compensatorii), cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 2766 din 9 decembrie 2021, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis, în parte, cererea, a obligat pârâta la plata către reclamant a următoarelor sume, cu titlu de daune materiale: 38 de RON - certificat medico-legal, 260 RON - guler cervical, 62 RON - unguent cervical, 231 RON - tomografie, 1.000 RON - raport de expertiză, 4.125 euro - contravaloare autoturism, 1.000 RON - transport epavă, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat achitat în cursul cercetării penale, a sumei de 5.000 de RON, cu titlu de daune morale, a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, şi a dobânzii legale aferente sumelor acordate cu titlu de despăgubiri, începând cu rămânerea definitivă a sentinţei şi până la data plaţii.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile, au formulat apel reclamantul şi pârâta.

Prin decizia civilă nr. 425 din 4 octombrie 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă, a admis apelul formulat de reclamant (continuat de moştenitorii săi legali, C. şi D., asistat de C.) şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către moştenitorii reclamantului a sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale, actualizată cu rata indicelui inflaţiei la data plăţii şi a dobânzii legale aferente sumei acordate cu titlu de daune morale, calculată începând cu data producerii prejudiciului (23.08.2017) şi până la data plăţii, şi a păstrat, în rest, sentinţa apelată.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, a declarat recurs pârâta, prin care a solicitat casarea, în parte, a deciziei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., învederând, în esenţă, următoarele argumente:

În mod nelegal instanţa de apel a dispus obligarea la plata accesoriilor aferente daunelor morale de la data săvârşirii faptei, în condiţiile în care acestea nu sunt purtătoare de accesorii decât după determinarea întinderii despăgubirii, în urma analizării tuturor probelor de la dosar, ţinând cont de suferinţa încercată de victimă, începând cu data producerii accidentului şi până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. Mai mult, răspunderea civilă a asigurătorului este una contractuală, iar nu delictuală, astfel că nu se poate considera că dobânda curge de drept de la data săvârşirii faptei ilicite. Prin urmare, daunele morale nu sunt susceptibile de accesorii decât după momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti. De asemenea, în raport cu art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016 şi cu Norma A.S.F. nr. 39/2016 şi având în vedere practica instanţelor în materia asigurărilor, nu putea fi obligată la plata penalităţilor, de vreme ce nu exista o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 6 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, completul de filtru a admis, în principiu, recursul.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul civil de faţă, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a aplicat, în mod greşit, normele de drept material, atunci când a stabilit că dobânda legală şi actualizarea cu rata inflaţiei, ca accesorii ale daunelor morale, se acordă începând cu data săvârşirii faptei, iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, acesta din urmă fiind momentul la care creanţa devine certă, lichidă şi exigibilă.

Înalta Curte constată că motivul de recurs este nefondat.

Potrivit art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 54/2016, "asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat", iar, conform alin. (2) lit. a) din acelaşi articol, "asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial".

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, litigiul de faţă nu se fundamentează pe răspunderea civilă contractuală, ci pe cea delictuală, dat fiind că raportul juridic dedus judecăţii priveşte pretenţiile formulate de către victima accidentului rutier împotriva asigurătorului RCA al persoanei responsabile de producerea accidentului, între părţile litigante nefiind încheiat un contract de asigurare. Victimei accidentului rutier nu îi poate fi opus contractul de asigurare încheiat între persoana care produce accidentul şi asigurător, întrucât ceea ce se analizează în cauzele având ca obiect acordarea daunelor materiale şi morale este nu doar existenţa unui raport convenţional între asigurătorul RCA şi asigurat, ci, mai ales, întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana asiguratului, apte a atrage, în temeiul legii, răspunderea asigurătorului său RCA.

În aceste condiţii, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că normele incidente în cauză sunt cele cuprinse în C. civ., că art. 1.385 şi art. 1.531 reglementează principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia persoana păgubită este îndreptăţită să pretindă repararea atât a prejudiciului efectiv (damnum emergens), cât şi a beneficiului nerealizat (lucrum cessans), precum şi că, în conformitate cu art. 1.523 alin. (2) lit. e), debitorul se află de drept în întârziere când obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale.

Spre deosebire de răspunderea civilă contractuală, în cazul celei delictuale, autorul faptei ilicite cauzatoare de prejudicii este de drept în întârziere, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi speciale (dies interpellat pro hominem). Punerea în întârziere este necesară numai pentru neexecutarea unei obligaţii contractuale, nu şi a unei obligaţii extracontractuale, în cazul căreia dreptul creditorului de a pretinde despăgubiri de la debitor se naşte din momentul săvârşirii faptei ilicite. În consecinţă, în cazul răspunderii civile delictuale, daunele-interese curg de drept de la data producerii faptei ilicite, iar nu de la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-au stabilit daunele morale.

Ca atare, este lipsită de temei legal susţinerea recurentei-pârâte, potrivit căreia creanţa a devenit certă, lichidă şi exigibilă abia la momentul soluţionării definitive a litigiului. Contrar acestei susţineri, hotărârea judecătorească prin care se angajează răspunderea civilă delictuală nu are efect constitutiv de drepturi, ci declarativ, întrucât instanţa este chemată să stabilească, pe baza mijloacelor de probă, dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, inclusiv prejudiciul, care preexistă momentului pronunţării hotărârii, aceasta având numai rolul confirmării caracterului întemeiat al pretenţiilor deduse judecăţii.

Mai mult, răspunderea delictuală a asiguratului dă naştere dreptului corelativ al creditorului de a îşi vedea îndeplinită întocmai creanţa datorată prin pierderea ocazionată. Deoarece răspunde nu numai în limitele convenţionale ale contractului de asigurare, ci şi în temei legal, iar creditorul ar putea să îşi recupereze doar diferenţa de despăgubire care nu este acoperită de asigurător în temeiul limitelor convenţionale ale contractului de asigurare (o limitare convenţională a contractului de asigurare în materia dobânzii legale penalizatoare neexistând stipulată), trebuie admis că în baza rolului contractual şi de garant legal, asigurătorul este dator să acopere integral prejudiciul cauzat victimei. Tocmai acest caracter integral vizează dreptul victimei de a obţine dobânda legală şi actualizarea cu rata inflaţiei de la data data săvârşirii faptei ilicite (în cauză, 23 august 2017), iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-au stabilit despăgubirile.

Se mai reţine că, întrucât natura juridică a dobânzii legale este diferită de cea a actualizării cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată), iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii (daune compensatorii), este admisibil cumulul acestora, neputându-se vorbi despre o dublă reparaţie a prejudiciului.

Faţă de aceste considerente, constatând că este neîntemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că decizia recurată este legală, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 425 din 4 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2024.