Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2315/2024 AI generated

Clarification of Enforcement Title for Damages: Nullity of Unmotivated Appeal and Timeliness of Request Within Enforcement Limitation Period

Case Number Decizia nr. 2315/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) declared the claimant's appeal null due to lack of legal motivation and dismissed the defendant's appeal as unfounded, thereby leaving in force the Court of Appeal's decision which had rejected the claimant's request for clarification of the judgment as lacking interest. The dispute concerned a civil procedural action to clarify the meaning, scope, and application of a final enforcement title (an appeal court decision from 2016) that ordered the payment of damages for the unauthorized use of a technical invention, with the claimant seeking to clarify that the awarded sum excluded unrealized benefits and to specify the maturity date, while the defendant argued the request was late and inadmissible because the debt had been fully paid and the enforcement terminated. The decisive legal basis included the provisions of the Old Code of Civil Procedure (in force at the time) governing appeals, specifically Article 304 for mandatory grounds of appeal, Article 306 and 312 for the nullity of unmotivated appeals, and Articles 401 and 405 regarding the deadline for clarification requests, which the court held was respected because prior related enforcement proceedings had interrupted the limitation period, rendering the clarification request admissible but ultimately dismissed on the substantive ground that it did not confer a practical benefit on the claimant.

Legislator headnote

AI generated

art. 1075 C. civ, art. 1084 C. civ, art. 73 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, art. 628 alin. (4) C. proc. civ, art. 443 C. proc. civ, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012; Clarification of Enforcement Title for Damages: Nullity of Unmotivated Appeal and Timeliness of Request Within Enforcement Limitation Period: Potrivit art. 3021 vechiul C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Keywords

AI generated
infringement action application for enforcement - Decision procedural nullity civil judgment limitation periods damages payment

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 10 august 2021, apelantul-reclamant A. a solicitat, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. şi cu apelanta-intervenientă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S., lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Astfel, a solicitat: precizarea termenului scadenţei obligaţiei de plată a creanţei de 832.436,61 euro la care a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. către reclamantul A.; precizarea că suma de 832.436,61 euro, creanţă la care a fost obligată pârâta către reclamant, reprezintă prejudiciul efectiv 50% din valoarea eficienţei economice lunare şi nu include beneficiul nerealizat, reprezentat de dobânda legală de 6%/an, capitalizată lunar în perioada 1 ianuarie 1998 - 24 iulie 2004, pentru folosirea realizării tehnice "capotă spate cu eleron încorporat C.".

A apreciat că este necesar ca instanţa să dispună lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului, în sensul arătării că despăgubirile la plata cărora a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. prin decizia civilă nr. 129 din data de 24 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul civil nr. x/2006, nu includ beneficiul nerealizat, începând 1 ianuarie 1998, dată de la care pârâta a folosit realizarea tehnică al cărui autor este reclamantul.

Totodată, a subliniat că lămurirea dispozitivului hotărârii este necesară, deoarece în faza de executare silită, lipsa oricărei menţiuni cu privire la conţinutul obligaţiei de plată a creanţei a lăsat un spaţiu extins de interpretări restrictive în dauna sa, până la negarea acestei componente a despăgubirilor statuate cu putere de lucru judecat, iar competenţa cu privire la întinderea dreptului creanţei şi distincţia dintre cele două drepturi componente ale despăgubirilor, sub acest aspect, conform art. 1075 C. civ., art. 1084 C. civ., art. 73 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, aparţine instanţei de fond.

A mai arătat şi că, în condiţiile în care rezultă, fără dubiu, din motivarea hotărârilor judecătoreşti, care au statuat cu putere de lucru judecat că obligaţia de plată a dobânzilor - reprezentând beneficiul nerealizat - nu a fost stabilită prin decizia civila nr. 129A din data de 24 februarie 2016 din cauza neformulării cererii în dosarul de fond, şi nu ca efect al altui impediment legal, iar modul de stabilire a beneficiului nerealizat a fost statuat anterior prin sentinţa civilă nr. 329/PI din data de 21 aprilie 1998, pronunţată de Tribunalul Timiş, care a dispus obligarea pârâtei şi la plata creanţei cu acest titlu - beneficiului nerealizat - sub forma dobânzii legale de 6%, instanţa de fond, în prezenta cauză, trebuia să lămurească acest aspect, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 712 alin. (3) noul C. proc. civ., competenţa aparţine acesteia.

În opinia sa, interesul judiciar al formulării cererii rezultă din clarificarea acestei chestiuni de fapt şi de drept, deoarece două cauze civile întemeiate pe dispoziţiile art. 1075-1084 C. civ., în domeniul proprietăţii intelectuale, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor cuvenite autorului unei realizări tehnice, au fost soluţionate prin hotărâri irevocabile prin care s-a statuat că reclamantul este îndreptăţit la acoperirea integrală a prejudiciului: prejudiciul efectiv - damnum emergence - dar şi beneficiului nerealizat - lucrum cesance, însă, după pronunţarea deciziei, cu ocazia punerii în executare, instanţele dau interpretări diferite şi contradictorii noţiunilor de beneficiu nerealizat, despăgubiri, daune moratorii şi dobândă legală.

Totodată, a precizat că, în cauza civilă soluţionată prin decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, cererea privind plata despăgubirilor a fost formulată la data de 9 noiembrie 2004, dar perioada pentru care s-au acordat despăgubirile este 1 ianuarie 1998 - 21 iulie 2004.

A menţionat că plata despăgubirilor s-a stabilit în raport de sentinţa civilă nr. 329/PI din data de 21 aprilie 1998 a Tribunalului Timiş, pronunţată în dosarul nr. x/1996, prin această hotărâre statuându-se cu putere de lucru judecat că refuzul pârâtei de a îndeplini obligaţia încheierii contractului cu reclamantul, care să-i ateste calitatea de autor al realizării tehnice, dă dreptul acestuia la despăgubiri, în condiţiile dreptului comun, conform art. 1075 C. civ., art. 1084, art. 1088 vechiul C. civ., respectiv daune compensatorii şi daune moratorii sub forma dobânzii legale.

De asemenea, a învederat că, prin hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior, s-a statuat că momentul de la care se datorează plata dobânzii legale aferente despăgubirilor pentru folosirea realizării tehnice intitulate "capotă spate cu eleron încorporat C." şi se analizează întinderea dreptului beneficiului nerealizat este data folosirii realizării tehnice.

Ca atare, susţinând că, prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul civil nr. x/2006, s-a statuat că reclamantul nu a formulat un capăt de cerere cu privire la beneficiul nerealizat, însă problematica referitoare la criteriile de determinare şi baza de calcul a dobânzii legale au fost statuate cu putere de lucru judecat în ambele soluţii, a formulat acţiunea ce formează obiectul dosarului civil nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti.

A pretins că, deşi a arătat că a solicitat despăgubiri pentru întreaga perioada 1998-2004, în care pârâta a utilizat soluţia tehnică, în raport de eficienţa economică realizată, şi nu drepturile băneşti sub forma de prestaţie succesivă, adică 50% lunar din eficienţa economică, având în vedere decizia civilă nr. 129/2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, care a obligat pârâta la plata creanţei de 832.436,61 euro, reprezentând despăgubiri aferente perioadei 1 ianuarie 1998 - 21 iulie 2004, pentru folosirea realizării tehnice, lăsând nesoluţionată latura beneficiului nerealizat, cu motivarea că reclamantul nu formulase o astfel de cerere în proces, se impune lămurirea dispozitivului în sensul definirii naturii juridice a despăgubirilor, care nu includ beneficiul nerealizat.

În opinia sa, lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 129A din data de 24 februarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti se impune pentru clarificarea limitelor în care a fost investită instanţa, deoarece în cauzele civile aflate pe rolul instanţelor se dau interpretări denaturate asupra unui capăt de cerere, reprezentând beneficiul nerealizat, care a format şi obiectul criticilor în recurs şi al motivării deciziilor de casare, care au conturat, anterior, limitele rejudecării cauzei pe fond, la instanţa de apel.

A subliniat că aspectele asupra cărora s-a statuat cu putere de lucru judecat în litigiu se referă la calitatea reclamantului de autor al realizării tehnice şi la procentul în care se stabilesc drepturile acestuia, precum şi la modul de stabilire a bazei de calcul, dezlegări ce se impun cu putere de lucru judecat între parţi - decizia nr. 961 din data de 26 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

Arătând că dreptul la plata creanţei, reprezentând beneficiului nerealizat, este parte componentă a despăgubirilor cuvenite ca efect al folosirii realizării tehnice, a susţinut că procentul, precum şi modul de stabilire a bazei de calcul se regăsesc în sentinţa civilă nr 329/PI din data de 21 aprilie 1998, pronunţată de Tribunalul Timiş.

Totodată, a învederat că soluţionarea cererii privind plata dobânzii legale de 6%/an cu capitalizare lunară, reprezentând beneficiul nerealizat, a format şi obiectul criticilor în recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 129A din data de 24 februarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, soluţionat prin decizia civilă nr. 2102 din data de 1 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat că:

"Toate celelalte aspecte referitoare la stabilirea bazei de calcul a despăgubirilor trebuie să aibă în vedere modalitatea de calcul a eficienţei economice - criteriile avute în vedere la stabilirea acestuia abordată în litigiul în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 329/PI din data de 2 aprilie 1998 pronunţată de Tribunalul Timiş."

Ca atare, a susţinut că, în contextul în care întreaga abordare referitoare la modul şi criteriile de stabilire a despăgubirilor, inclusiv beneficiul nerealizat sub forma dobânzii legale, este reflectată în conţinutul motivării deciziilor de recurs, însă, ţinând seama de faptul că în considerentele deciziei nr. 2012 din data de 1 noiembrie 2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut încălcarea puterii de lucru judecat în ceea ce priveşte aceste criterii, prin decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016, este necesar ca instanţa să lămurească dispozitivul titlului, sub aspectul neincluderii beneficiului nerealizat în cuantumul creanţei.

În plus, având în vedere că, în cadrul cererilor privind executarea silită se analizează considerentele deciziei civile nr. 129A din data de 24 februarie 2016, asupra cărora Înalta Curte a statuat că încalcă puterea de lucru judecat în raport cu sentinţa civila nr. 329/PI din data de 2 aprilie 1998, pronunţată de Tribunalul Timiş, a afirmat că se impune ca instanţa de fond să dispună lămurirea titlului executoriu având în vedere şi decizia nr. 2012 din data de 1 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, a arătat că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2017, a solicitat obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale - beneficiul nerealizat - aferente despăgubirilor datorate de pârâtă, în perioada 1 ianuarie 1998 - 21 iulie 2004, pentru folosirea realizării tehnice intitulate "capotă spate cu eleron încorporat C." al cărei autor este, conform art. 4 şi art. 8 din O.G. nr. 13/2011.

A precizat că această cerere vizează latura nesoluţionată în cauza civilă nr. x/2006 a beneficiului nerealizat, fiind întemeiată pe dispoziţiile de drept material prevăzute de art. 72 alin. (3) [fost art. 67 alin. (3)] din Legea nr. 64/1991, de art. 1075, art. 1084, art. 1088 şi următoarele vechiul C. civ., precum şi de art. 1535 din noul C. civ.

În ceea ce priveşte executarea silită a deciziei civile nr. 129 din data de 24 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a arătat că a formulat la instanţa de executare, în temeiul art. 628 alin. (4) C. proc. civ., cerere privind stabilirea şi acordarea dobânzii legale la creanţa stabilită prin titlul executoriu - 6% cu capitalizare aferentă sumei de 832.436, 61 euro, conform art. 1 şi art. 8 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 13/2011, pentru perioada de la data pronunţării definitive a deciziei - 24 februarie 2016 până la achitarea creanţei principale.

A precizat că această cerere a fost înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Judecătoriei Piteşti, fiind o cerere specifică executării silite, însă, Judecătoria Piteşti, prin încheierea de şedinţă din data de 2 octombrie 2018, a dispus în mod nelegal, la cererea pârâtei conexarea cauzei la cauza civilă nr. z, aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Prin urmare, a susţinut că, având în vedere natura juridică a cererii din cauza nr. 1040/280/2018, ca fiind o veritabilă cerere de executare silită, ce întrerupe termenul de prescripţie a dreptului de executare silită dar şi natura juridică a cererii nr. x/2017 înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, veritabilă cerere de drept comun în realizarea dreptului de creanţă reprezentând beneficiul nerealizat al creanţei principale stabilite prin titlul executoriu, faptul că această componentă a dreptului la despăgubiri a rămas nesoluţionată, iar în faza de executare silită a titlului executoriu se dau interpretări diferite, nelegale, care afectează însăşi caracterul titlului executoriu, în temeiul art. 712 alin. (2) noul C. proc. civ., se impune lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 129A din data de 24 februarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în sensul precizat.

În final, a solicitat admiterea cererii, lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului titlului executoriu - decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2006, în sensul de a preciza termenul scadenţei obligaţiei de plată a creanţei de 832.436,61 euro la care a fost obligată pârâta către reclamant.

În raport cu temeiul juridic al acţiunii pe fond, natura juridică a despăgubirilor, limitele în care a fost soluţionată acţiunea, conform deciziilor de casare - nr. 961 din data de 26 februarie 2013 şi nr. 2102 din data de l noiembrie 2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în căile de atac ale litigiului, a solicitat ca instanţa de fond să precizeze că suma 832.436,61 euro, creanţa la care a fost obligată pârâta şi intervenienta către reclamant, reprezintă prejudiciul efectiv - 50% din valoarea eficienţei economice lunare şi nu include beneficiul nerealizat, reprezentat de dobânda legala de 6%/an capitalizată lunar - perioada 1 ianuarie 1998 - 21 iulie 2004 - pentru folosirea realizării tehnice "capotă spate cu eleron încorporat C.", modalitate de calcul stabilită cu putere de lucru judecat.

Prin întâmpinarea formulată la data de 15 noiembrie 2021, intimata-intervenientă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS a invocat: excepţia netimbrării cererii; excepţia tardivităţii contestaţiei la titlu; excepţia prescripţiei pretenţiilor reclamantului, faţă de capătul 2 de cerere faţă de dispoziţiile art. 2500 şi urm. C. civ. excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.A.A.S. faţă de titlul executoriu decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucuresti, secţia a IV-a civilă şi faţă de dispoziţiile art. 67 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 64/1991, în condiţiile în care obligaţiile au fost stabilite în sarcina S.C. B. S.A.; excepţia inadmisibilităţii cererii, faţă de dispoziţiile art. 703 şi următoarele C. proc. civ. excepţia autorităţii de lucru judecat, în condiţiile art. 431 noul C. proc. civ., faţă de titlul executoriu - decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiate, susţinând că, în speţă, contestatorul a solicitat lămurirea unui titlu a cărei executare silită a fost finalizată prin plata integrală a obligaţiei.

Prin întâmpinarea formulată la data de 13 decembrie 2021, intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a invocat: excepţia tardivităţii contestaţiei la titlu faţă de dispoziţiile art. 715 alin. (3) noul C. proc. civ. şi 706 noul C. proc. civ., arătând că, întrucât decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016 a devenit executorie la 1 noiembrie 2016, termenul în care se putea cere executarea silită s-a împlinit la 1 noiembrie 2019; excepţia inadmisibilităţii şi a lipsei de interes a cererii în condiţiile în care prin decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016 nu au fost acordate dobânzi legale aferente creanţei de 832.436,61 euro, iar pârâtă S.C. B. S.A. a achitat suma de 832.436,61 euro la data de 19 ianuarie 2017.

A arătat că natura juridică a despăgubirilor de 832.436,61 euro a fost tranşată cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016.

A subliniat că reclamantul a formulat critici cu privire la fondul litigiului principal, însă acestea nu pot fi primite faţă de puterea de lucru judecat de care se bucură decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016, iar chestiunea daunelor pentru perioada 1998 - 21 iulie 2014 a făcut obiectul unui nou dosar - nr. x/2017 -, prin sentinţa civilă nr. 1425 din data de 14 iunie 2019, Tribunalul Bucureşti obligând A.A.A.S. şi B. S.A. să plătească reclamantului suma de 195.012,10 RON reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 832.436,61 euro, între data pronunţării deciziei civile nr. 129A din data de 24 februarie 2016 şi data de 19 ianuarie 2017 - data achitării către reclamant a sumei de 832.436,61 euro.

I.2. Hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 decembrie 2021, Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la titlu, invocată în raport de dispoziţiile art. 443 C. proc. civ. şi de solicitările formulate.

Prin decizia civilă nr. 339A din data de 2 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii contestaţiei la titlu, invocate în raport de dispoziţiile art. 703, art. 712 alin. (2) şi art. 715 alin. (3) noul C. proc. civ.

A admis excepţia lipsei de interes în formularea cererii.

A respins cererea de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 129A din data de 24 februarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2006, cerere formulată de apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu apelanta-pârâtă S.C. B. S.A., şi cu apelanta-intervenientă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS, ca lipsită de interes.

Analizând excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii contestaţiei la titlu faţă de dispoziţiile art. 712 alin. (2) şi art. 715 alin. (3) cu raportare la art. 703 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ., invocate de intimate, curtea de apel le-a constat neîntemeiate.

Curtea le-a analizat împreună, reţinând că argumentele care le susţin sunt comune.

Cu titlu prealabil, a arătat că, faţă de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, judecata cererii de lămurire a unui titlu executoriu emis sub dispoziţiile vechiul C. proc. civ. este supusă aceluiaşi act normativ, respectiv vechiul C. proc. civ.

Totodată, a reţinut identitatea conţinutului dispoziţiilor legale din noul C. proc. civ. invocate de parte cu cel al prevederilor din vechiul C. proc. civ.

Astfel, a arătat că, potrivit art. 399 alin. (1) teza a doua din vechiul C. proc. civ. [al cărui conţinut se regăseşte în art. 712 alin. (2) noul C. proc. civ..]:

"(...) Dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 2811, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu (...)".

De asemenea, a constatat că, potrivit art. 401 alin. (11) teza a doua din vechiul C. proc. civ. [al cărui conţinut se regăseşte în art. 715 alin. (3) C. proc. civ..]:

"Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită", iar, conform art. 3715 lit. a) din vechiul C. proc. civ. [al cărui conţinut se regăseşte în art. 703 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ..]:

"Executarea silită încetează dacă: a) s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum şi alte sume datorate potrivit legii".

Curtea de apel, a reţinut că, în esenţă, intimatele susţin că executarea silită a fost finalizată la data de 19 ianuarie 2017, când intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a achitat reclamantului suma de 832.436,61 euro, însă, a apreciat că nu se poate statua în prezentul cadru procesual dacă executarea silită a fost finalizată sau nu, dacă a fost sau nu achitată integral creanţa reclamantului, în condiţiile în care nu s-a depus la dosar încheierea întocmită de executorul judecătoresc conform art. 703 alin. (2) noul C. proc. civ., aceste aspecte fiind contestate şi disputate între părţi.

Din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 399 alin. (1) teza a doua din vechiul C. proc. civ. [art. 715 alin. (3) din noul C. proc. civ..], a apreciat că este esenţial ca lămurirea titlului executoriu să fie solicitată înainte ca acesta să îşi piardă puterea executorie ca urmare a intervenirii prescripţiei.

Totodată, a constatat că părţile sunt de acord că executarea silită a titlului a fost pornită înăuntrul termenului de prescripţie, în cadrul executării fiind achitată la 19 ianuarie 2017 creanţa de 832.436,61 euro, aceasta întrerupând prescripţia executării titlului conform art. 4052 alin. (1) lit. d) din vechiul C. proc. civ. [art. 709 pct. 4 din noul C. proc. civ..].

De asemenea, a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 29 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat în temeiul prevederilor art. 628 alin. (4) C. proc. civ., obligarea pârâtelor S.C. B. S.A. şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata dobânzii legale de 6% cu capitalizare conform art. 4, şi 8 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 13/2011, aferentă sumei de 832.436, 61 euro stabilită prin titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, calculată începând cu data de 24 februarie 2016 până la plata efectivă.

Faţă de dispoziţiile art. 628 alin. (4) din noul C. proc. civ., ce reprezintă temeiul cererii menţionate, şi constatând că, în speţă, cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 29 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, este întemeiată pe titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016, a apreciat că depunerea cererii menţionate a întrerupt prescripţia conform art. 4052 alin. (1) lit. b) din vechiul C. proc. civ. [art. 709 pct. 2 din noul C. proc. civ..].

De asemenea, a avut în vedere că această cerere a fost conexată la dosarul nr. x/2017 şi a fost admisă parţial prin sentinţa civilă nr. 1425 din data de 14 iunie 2019 a Tribunalului Bucuresti.

În raport cu această dată, curtea de apel a considerat că cererea pendinte, depusă la data de 10 august 2021, apare ca fiind formulată înăuntrul termenului de prescripţie, concluzie în raport de care se impune respingerea excepţiilor tardivităţii şi a inadmisibilităţii.

Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-interveniente Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în prezentul cadru procesual, curtea de apel a constatat-o neîntemeiată, reţinând că aceasta a fost parte în titlul executoriu a cărui lămurire se solicită, astfel că are aceeaşi calitate procesuală şi în cererea de lămurire a acestuia.

Analizând excepţia lipsei de interes în formularea cererii de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 129A din data de 24 februarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2006, curtea de apel a constatat-o întemeiată.

Astfel, a reţinut că interesul formulării unei cereri este definit ca fiind folosul practic pe care îl obţine titularul cererii din formularea acesteia, intrând în această sferă atât obţinerea protecţiei unui drept sau interes legitim cât şi preîntâmpinarea sau evitarea unei pagube.

Or, prin raportare la aspectele sub care reclamantul a solicitat lămurirea, a apreciat că nu există un folos practic în sensul menţionat anterior.

A constatat că, sub un prim aspect reclamantul a solicitat "precizarea termenului scadenţei obligaţiei de plată a creanţei de 832.436,61 euro la care a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. către reclamantul A.", iar scadenţa este importantă pentru determinarea momentului de la care poate fi făcută executarea şi pentru determinarea momentului de la care încep să curgă daunele moratorii pentru neexecutare.

A constatat că, în condiţiile în care executarea creanţei de 832.436,61 euro s-a făcut la data de 19 ianuarie 2017, nu se poate pune problema înlăturării vreunui impediment în executare.

De asemenea, în circumstanţele în care, prin sentinţa civilă nr. 1425 din data de 14 iunie 2019 a Tribunalului Bucureşti au fost acordate dobânzi aferente sumei de 832.436,61 euro, chiar de la data pronunţării deciziei civile nr. 129A din data de 24 februarie 2016, ce reprezintă titlul executoriu, a reţinut că nu se mai poate pune problema determinării momentului de la care încep să curgă daunele moratorii pentru neexecutare.

Prin urmare, a apreciat că lămurirea solicitată de reclamant nu este de natură să îi aducă nici un folos concret.

Sub un al doilea aspect, a constatat că reclamantul a solicitat "precizarea că suma de 832.436,61 euro, creanţă la care a fost obligată pârâta către reclamant, reprezintă prejudiciul efectiv 50% din valoarea eficienţei economice lunare şi nu include beneficiul nerealizat, reprezentat de dobânda legală de 6%/an capitalizată lunar în perioada 1 ianuarie 1998 - 24 iulie 2004 pentru folosirea realizării tehnice "capotă spate cu eleron incorporat C.".

Curtea de apel a arătat că motivele pentru care reclamantul a solicitat lămurirea, astfel cum sunt expuse în cuprinsul cererii, configurează intenţia acestuia de a se face o interpretare a titlului executoriu din perspectiva hotărârilor judecătoreşti care l-au precedat, atât în alt dosar, cum este sentinţa civilă nr. 329/1998 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul civil nr. x/1996, cât şi în cauza pendinte, cum este cazul deciziei civile nr. 961 din data de 26 februarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Şi cu privire la această chestiune, curtea de apel a reţinut că nu există un folos practic dintr-o astfel de interpretare, în condiţiile în care acest aspect rezultă atât din decizia civilă nr. 961 din data de 26 februarie 2013, cât şi din decizia civilă nr. 2102 din data de 1 noiembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde s-a reţinut, în esenţă, că reclamantul a formulat tardiv cererea de acordare a dobânzii legale de 6%/an capitalizată lunar în perioada 1 ianuarie 1998 - 24 iulie 2004.

Totodată, a arătat că, în măsura în care partea urmăreşte să se prevaleze de forţa juridică a unei hotărâri de lămurire formulate în condiţiile art. 399 alin. (1) teza a doua din vechiul C. proc. civ. [respectiv art. 712 alin. (2) C. proc. civ..], pentru a o opune în alte litigii, un astfel de interes excedează scopului reglementării prin dispoziţiile normative citate, astfel că interesul nu îndeplineşte condiţia de a fi legitim protejat.

Prin decizia civilă nr. 1331A din data de 18 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, apreciind că, în speţă, sunt îndeplinite dispoziţiile art. 2812 din vechiul C. proc. civ., prin decizia civilă nr. 1331A din data de 18 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2006, a admis cererea formulată de apelanta-pârâtă B. S.A., în contradictoriu cu apelantul-reclamant A., şi a dispus completarea deciziei civile nr. 339A din data de 2 martie 2022 cu următoarea dispoziţie: "Obligă apelantul-reclamant A. la plata către apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. a sumei de 5950 RON reprezentând onorariu de avocat în procedura de lămurire a înţelesului şi întinderii titlului executoriu - decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul civil nr. x/2006 declanşată de apelantul-reclamant A. prin cererea formulată la data de 10 august 2021".

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, examinând dispozitivul deciziei civile nr. 1331A din data de 18 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2006, a constatat că, din eroare, în cuprinsul acestuia s-a menţionat faptul că prezenta deciziei este definitivă, şi nu supusă căii de atac a recursului, astfel că a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale reţinute, în sensul că se va trece în dispozitivul deciziei arătate:

"Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare" în loc de "Definitivă".

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Înregistrarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Împotriva deciziei civile nr. 339A pronunţate la data de 2 martie 2022, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2006, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta S.C. B. S.A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 23 mai 2024, sub nr. x/2024, în urma repartizării aleatorii primind termen de judecată la data de 29 octombrie 2024.

II.2. Motivele de recurs

II.2.1. Cererea de recurs formulată de reclamantul A.

Susţinând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 noul C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, iar, în subsidiar, admiterea recursului, schimbarea hotărârii recurate şi admiterea cererii de lămurire, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea criticilor recurentul-reclamant a susţinut că decizia instanţei de apel este nelegală şi arbitrală, nu cuprinde motive concrete de drept, ci motive străine de natura cauzei, iar interpretarea dreptului material este eronată.

Astfel, a apreciat că instanţa a constatat eronat că nu se impune a se preciza termenul scadent al obligaţiei întrucât Tribunalul Bucureşti a dispus, prin decizia nr. 1425/2019, în dosarul nr. x/2017, acordarea de dobânzi de la data pronunţării deciziei nr. 129A/2016 a Curţii de Apel Bucureşti.

Recurentul-reclamant a subliniat că lămurirea pe care a solicitat-o cu privire la acest aspect, este necesară pentru că decizia a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către partea adversă, care susţine că actualizarea se face de la 1 noiembrie 2016, data respingerii recursului până la data plăţii creanţei, 19 ianuarie 2017, invocând desfăşurarea executării silite - titlul reprezentat de sentinţa civilă nr. 329/PI din data de 21 aprilie 1998 a Tribunalului Timiş, unde s-a procedat astfel.

Cu referire la cea de-a doua solicitare, respectiv aceea de a se lămuri de unde provine suma, a precizat că aceasta este necesară întrucât instanţa nu a arătat cum a ajuns la suma respectivă şi care au fost criteriile de acordare a acesteia.

A menţionat că prin arătarea modului de formare a sumei va distinge încălcările legii pe care le va supune atenţiei organelor de cercetare abilitate.

În opinia recurentului-reclamant, instanţa a fost în eroare atunci când a motivat respingerea cererii, considerând că doreşte o reinterpretare a probatoriului, deşi ceea ce urmăreşte este o lămurire a modului în care s-a format suma de 832.436,61 euro stabilită cu titlu de despăgubire şi de când este scadentă suma respectivă.

În continuare, recurentul-reclamant a prezentat un scurt istoric al cauzei şi a solicitat să se constate că interesul său este legitim, personal, determinat, născut şi actual, iar excepţia este vădit neîntemeiată, maxima pas d'intérêt, pas d'action neaplicându-se cauzei decât în mod arbitrar şi nelegal.

A precizat că cererea sa este legitimă, formulată cu bună-credinţă şi nu încalcă regulile de convieţuire socială şi nici legea, încadrându-se în prevederile art. 11 noul C. civ. (art. 5 C. civ. de la 1864).

Recurentul-reclamant a susţinut că interesul este determinat, întrucât scopul urmărit este unul concret, şi nu unul abstract, prin promovarea cererii (ce decurge din acţiunile ce formează obiectul dosarelor nr. x al Judecătoriei Piteşti, nr. y al Tribunalului Bucureşti şi nr. z al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) doreşte să îşi câştige drepturile legale, urmărind un folos practic, personal, material şi moral.

În plan material, a menţionat că urmăreşte obţinerea unei hotărâri prin are să se arate concret cum s-a stabilit suma de 832.146,61 euro din titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 129/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, urmând a demonstra că s-a produs o eroare judiciară gravă şi a avea posibilitatea demarării unei acţiuni împotriva statului şi, apoi, a uneia întemeiată pe prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004, pentru a-şi recupera drepturile pierdute.

Totodată, a arătat că urmăreşte recuperarea drepturilor sale legale de proprietate industrială, în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1991, pentru realizarea tehnică "capota spate cu eleron încorporat C.", folosită ilegal de către S.C. Automobile S.A., în perioada 1998-2004, prin promovarea unei acţiuni în revizuire îndreptate împotriva deciziei civile nr. 129 din data de 24 februarie 2016, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 şi aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat, conferit de titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 329/PI din data de 21 aprilie 1998 a Tribunalului Timiş, pentru perioada 1998-2004.

Pe plan moral, a susţinut că urmăreşte demonstrarea minciunilor, întrucât, în sistemul de drept, cei aflaţi în situţia sa au multe oportunităţi pentru a li se face dreptate.

Ca atare, în raport cu dispoziţiile art. 33 C. proc. civ., a apreciat că interesul judiciar în promovarea prezentei cereri este determinat şi legitim, în contextul în care dreptul de creanţă cuvenit pentru perioada de referinţă 1998-2004 este aferent dreptului de proprietate industrială pentru realizarea tehnică al cărei autor este.

De asemenea, a subliniat că interesul judiciar este născut şi actual, deoarece prin pronunţarea sentinţei civile nr. 329/PI din data de 21 aprilie 1998 de către Tribunalul Timiş, rămasă definitivă, calitatea de autor, dreptul la despăgubiri ca efect al refuzului încheierii contractului şi criteriile de stabilire a acestora, conform art. 72 din Legea nr. 64/1991, au fost statuate cu putere de lucru judecat.

II.2.2. Cererea de recurs formulată de pârâta S.C. B. S.A.

Recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată prin prisma motivului de recurs reglementat art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ., apreciind că hotărârea instanţei de apel este nelegală în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiilor tardivităţii/inadmisibilităţii contestaţiei la titlu.

Ca atare, a solicitat admiterea recursului pe care l-a declarat, modificarea, în parte, a hotărârii date în apel, în sensul pronunţării unei soluţii de respingere a cererii de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 129A din data de 24 februarie 2016 şi sub aspectul tardivităţii şi al inadmisibilitătăţii.

Totodată, recurenta-pârâtă a precizat că nu contestă motivarea şi soluţia instanţei de apel cu privire la admiterea excepţiei lipsei de interes, pe care le apreciază a fi corecte.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta-pârâtă a arătat că decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016 (titlul executoriu a cărui lămurire se cere) a devenit executorie la data de 1 noiembrie 2016, dată la care a fost pronunţată decizia nr. 2102, prin care au fost soluţionate recursurile declarate împotriva acesteia.

A subliniat recurenta-pârâtă, că, în raport cu prevederile art. 6 din Decretul nr. 167/1958, termenul în care recurentul-reclamant putea cere executarea silită a titlului a fost de 3 ani calculaţi începând cu data de 1 noiembrie 2016, iar, potrivit art. 715 alin. (3) noul C. proc. civ. [art. 400 alin. (11) teza a doua vechiul C. proc. civ..], contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.

De asemenea, a precizat că plata sumei menţionate în titlul executoriu a fost achitată la data de 19 ianuarie 2017, astfel că, în opinia sa, orice solicitare a părţii adverse legată de această obligaţie deja executată este, în principal, inadmisibilă.

Recurenta-pârâtă a susţinut că, odată achitată această sumă, executarea silită a încetat, iar, în acord cu dispoziţiile art. 703 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ., B.E.J. D. a emis încheierea de încetare executare nr. 327 din data de 23 ianuarie 2017, în dosarul de executare nr. 347/2016, al cărui obiect l-a constituit executarea silită a deciziei nr. 129A din data de 24 februarie 2016, titlul executoriu a cărui lămurire s-a cerut.

A menţionat că, în speţă, contestaţia la titlu, respectiv cererea de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 129A din data de 24 februarie 2016 a fost depusă de recurentul-reclamant la data de 10 august 2021.

Faţă de data achitării integrale a obligaţiilor din titlul executoriu, pe de o parte, dar şi faţă de data la care decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016 a devenit executorie, pe de altă parte, recurenta-pârâtă a apreciat că, în cauză, contestaţia la titlu, depusă la data de 10 august 2021, este tardivă.

Cu privire la cererea înregistrată la Judecătoria Piteşti de către recurentul-reclamant la data de 29 ianuarie 2018, a arătat că, în opinia sa, aceasta nu a întrerupt cursul prescripţiei executării silite, întrucât executarea silită încetase la data achitării integrale a sumei prevăzute în titlul executoriu.

De asemenea, recurenta-pârâtă a susţinut că o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 628 alin. (4) noul C. proc. civ., presupune existenţa unei executări silite aflate în derulare, or, la data de 29 ianuarie 2018, executarea silită a deciziei nr. 129A din data de 24 februarie 2016 nu mai era în fiinţă.

A subliniat că natura juridică a despăgubirilor în cuantum de 832.436,61 euro, acordate prin decizia menţionată, a fost tranşată, cu putere de lucru judecat, în sensul că, odată neexecutată obligaţia de a face iniţială, aceasta a fost schimbată în dezdăunări, conform art. 1075 vechiul C. civ., al căror cuantum şi natură juridică au fost stabilite prin decizia în cauză.

II.3. Apărările formulate în cauză

II.3.1. Întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. cu privire la recursul declarat de reclamantul A.

Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la recursul părţii adverse, solicitând, în principal, anularea acestuia ca nemotivat, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. Totodată, a arătat că, în situaţia în care cererea de recurs nu a fost depusă în termen legal, înţelege să invoce excepţia tardivităţii recursului.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului declarat de reclamant, invocată în temeiul art. 3021 vechiul C. proc. civ., recurenta-pârâtă a afirmat că partea adversă a prezentat în mod subiectiv un istoric al litigiului, fără a indica, în mod concret, motivele de nelegalitate care au stat la baza formulării cererii de recurs.

În subsidiar, apreciind că recursul este neîntemeiat, recurenta-pârâtă a considerat că instanţa de apel a reţinut în mod corect ca fiind lipsită de interes cererea de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 129A din data de 24 februarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2006, întrucât recurentul-reclamant nu poate obţine niciun folos concret prin formularea cererii de lămurire.

În opinia recurentei-pârâte, nu se poate pune problema înlăturării vreunui impediment în executare, întrucât executarea creanţei de 832.436,61 euro s-a făcut la data de 19 ianuarie 2017, iar B.E.J. D. a emis încheierea de încetare executare.

A arătat şi că, prin sentinţa civilă nr. 1425 din data de 14 iunie 2019 a Tribunalului Bucureşti, a fost obligată împreună cu intimata-intervenientă la plata către recurentul-reclamant a sumei de 195.012,10 RON cu titlu de dobândă legală aferentă sumei de 832.436,61 euro, în echivalent RON la data plăţii, calculată de la data pronunţării deciziei civile nr. 129A din data de 24 februarie 2016.

Recurenta-pârâtă a subliniat că, prin decizia nr. 2563 din data de 12 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat, cu putere de lucru judecat, momentul de la care încep să curgă daunele moratorii (dobânda legală în cuantum de 195.012,10 RON) pentru neexecutare.

Totodată, a precizat că a achitat suma de 195.012,10 RON, cu titlu de dobândă legală, la data de 14 februarie 2024.

Ca atare, a afirmat că partea adversă, prin recursul formulat, încearcă să obţină o soluţie cu privire la aspecte pe care instanţa deja s-a pronunţat, soluţiile date bucurându-se de putere de lucru judecat.

II.3.2. Întâmpinarea formulată de intimata-intervenientă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-intervenientă a solicitat admiterea recursului declarat de pârâtă, apreciind că în mod legal se cere pronunţarea unei soluţii de respingere a cererii de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului deciziei nr. 129A din data de 24 februarie 2016 sub aspectul tardivităţii şi inadmisibilităţii.

În esenţă, a susţinut că, faţă de achitarea în integralitate a debitului, precum şi în raport cu încetarea executării silite în dosarul execuţional nr. x/2016, cererea recurentului-reclamant este tardiv formulată, fiind de asemenea şi lipsită de interes.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamant, intimata-intervenientă a solicitat, în principal, anularea acestuia, iar, în subsidiar, respingerea ca nefondat.

Astfel, a apreciat că, în temeiul art. 3021 vechiul C. proc. civ., se impune anularea recursului declarat de reclamant, întrucât, pe de o parte, în cuprinsul cererii, se menţionează eronat hotărârea atacată (decizia nr. 339A din data de 2 martie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/1996), iar, pe de altă parte, recursul nu este motivat.

Solicitând, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, intimata-intervenientă a susţinut că instanţa de fond a admis în mod corect excepţia lipsei de interes în formularea cererii de lămurire a dispozitivului deciziei 129A din data de 24 februarie 2016, criticile părţii adverse nefiind, în opinia sa, de natură să conducă la o altă concluzie.

A subliniat că lămurirea solicitată de recurentul-reclamant nu i-ar aduce acestuia niciun folos practic şi nu ar putea fi, în niciun fel, valorificată juridic.

În plus a arătat că aspectul în discuţie a fost tranşat cu putere de lucru judecat, în sensul că, odată neexecutată obligaţia de a face, aceasta a fost schimbată în dezdăunări, conform art. 1075 vechiul C. civ., al căror cuantum a fost stabilit prin decizia nr. 129A din data de 24 februarie 2016.

Recurenta-intervenientă a apreciat că recurentul-reclamant nu putea cere instanţei de fond lămurirea de dispozitiv, ca prin aceasta să poată valorifica o cale de atac eventual pierdută prin neexecitarea în termenul legal împotriva hotărârii iniţiale.

A menţionat că, în timpul executării unei hotărâri judecătoreşti, lămurirea se poate face numai pe calea contestaţiei la executare, iar, după executarea de bunăvoie a hotărârii, lămurirea ei nu mai este posibilă pentru că această procedură a fost pusă la dispoziţia părţii interesate, câtă vreme nu s-a cerut executarea, tocmai pentru înlăturarea oricăror eventuale dificultăţi la executare.

Intimata-intervenientă a arătat că, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ulterior executării de bunăvoie de către părţi, nu se mai poate cere lămurirea hotărârii sub aspectul inţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului.

De asemenea, a afirmat că eventualele nelămuriri şi nemulţumiri legate de modul în care executorul judecătoresc ar determina, în mod concret, cuantumul dobânzii legale pot fi exprimate de către debitor în cadrul unei contestaţii la executare şi nu pe calea unei cereri de lămurire a dispozitivului hotărârii, iar faptul că au survenit mai multe reglementări ulterioare privind nivelul dobânzii legale nu constituie o piedică la executare, de natură să impună lămurirea titlului executoriu însuşi.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prioritar, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.:

"Dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare."

Totodată, art. 24 şi art. 25 alin. (1) noul C. proc. civ. preved că:

"Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar "Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."

Ca atare, cum prezentul litigiu a demarat anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. (15 februarie 2013), iar cererea de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului priveşte un titlu executoriu emis sub dispoziţiile vechiul C. proc. civ., în speţă sunt aplicabile aceste din urmă dispoziţii, în raport cu care Înalta Curte va analiza recursurile declarate în cauză.

Totodată, în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursului declarat de către reclamant, Înalta Curte constată că nu este învestită cu soluţionarea acestei excepţii, în condiţiile în care recurenta-pârâtă a arătat că înţelege să o susţină doar în situaţia în care recursul părţii adverse este declarat nu nesocotirea termenului legal, iar prin referatul efectuat în şedinţă publică, s-a menţionat că ambele recursuri sunt formulate în termen legal, iar părţile nu au combătut această afirmaţie.

II.4.1. Recursul declarat de reclamantul A.

Analizând recursul declarat de reclamantul A., cu prioritate, prin prisma excepţiei nulităţii, invocate prin întâmpinările formulate de recurenta-pârâtă şi, respectiv, de intimata-intervenientă, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte nulitatea recursului declarat de reclamant pentru menţionarea eronată în cererea de recurs a hotărârii care se atacă, Înalta Curte reţine că această sancţiune nu poate interveni, indicarea numărului dosarului în care aceasta a fost pronunţată ca fiind nr. x/1996, în loc de nr. x/1996, nefăcând imposibilă identificarea hotărârii atacate de parte (şi, ca atare, neputând fi asimilată neindicării deciziei recurate), recurentul-reclamant menţionând în mod corect numărul hotărârii, precum şi data pronunţării acesteia, iar dosarul nr. x/1996 reprezintă unul dintre dosarele versionate în legătură cu dosarul nr. x/1996.

Potrivit art. 3021 vechiul C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 vechiul C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 vechiul C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 vechiul C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Or, deşi a susţinut că hotărârea curţii de apel nu cuprinde motivele concrete de drept pe care se întemeiază, ci motive străine de natura cauzei, precum şi că aceasta este rezultatul unei interpretări eronate a dreptului material, recurentul-reclamant nu a indicat care sunt aspectele cu privire la care lipseşte motivarea instanţei, care sunt motivele străine de natura cauzei pe care a fost fundamentată soluţia dată prin decizia recurată şi nici în ce constă nesocotirea normelor de drept pe care le-a enunţat în cererea de recurs.

În urma analizei criticilor formulate de recurentul-reclamant prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 vechiul C. proc. civ., întrucât cele susţinute nu tind a demonstra de ce este greşit raţionamentul instanţei de apel care a determinat admiterea excepţiei lipsei de interes în formularea cererii şi respingerea, ca atare, a acesteia, ci expun istoricul litigiului, chestiuni teoretice în raport cu care se apreciază existenţa interesului, precum şi opinia personală a părţii referitoare la îndeplinirea în cauză a acestor condiţii.

În realitate, recurentul-reclamant, nu a combătut în vreun fel argumentele instanţei de apel şi nici nu a formulat critici susceptibile de cenzură în recurs, ci a reluat motivarea cererii adresate curţii de apel, arătând ce aspecte doreşte să fie lămurite, prezentând, totodată, în ordine cronologică, etapele prezentului litigiu, precum şi opinia personală privind existenţa interesului său în formularea cererii de lămurire a dispozitivului titlului executoriu, făcând trimitere la mai multe dispoziţii legale, fără însă a arăta de ce, în raport cu acestea, hotărârea curţii de apel este nelegală.

În speţă, succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 vechiul C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Ca atare, reţinând, pe de o parte, imposibilitatea încadrării susţinerilor recurentului-reclamant în ipotezele reglementate de art. 304 vechiul C. proc. civ. şi, pe de altă parte, că în speţă nu sunt incidente motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din acelaşi act normativ, urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) vechiul C. proc. civ., nulitatea recursului reclamantului.

II.4.1. Recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A.

Prin recursul formulat, pârâta a criticat, în temeiul art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ., decizia instanţei de apel, în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiilor inadmisibilităţii şi tardivităţii cererii de lămurire formulate de către recurentul-reclamant.

Pentru a respinge aceste excepţii, pe de o parte, instanţa de apel a constatat că nu se poate stabili dacă executarea a fost sau nu finalizată, întrucât nu a fost depusă încheierea întocmită de executorul judecătoresc în acest sens, iar, pe de altă parte, că executarea silită a titlului a fost pornită în interiorul termenului de prescripţie (fapt necontestat de părţi), în cadrul executării fiind achitată, la 19 ianuarie 2017, creanţa, aceasta întrerupând prescripţia executării, precum şi că depunerea (la data de 29 ianuarie 2018) la Judecătoria Piteşti de către recurentul-reclamant a cererii formulate în temeiul art. 628 alin. (4) noul C. proc. civ. (dosar nr. x/2018) a întrerupt prescripţia.

Ca atare, reţinând că cererea anterior menţionată a fost conexată la dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1425 din data de 14 iunie 2019, a apreciat că, raportat la această dată, cererea de lămurire depusă la data de 10 august 2021 este formulată înăuntrul termenului de prescripţie.

Prin motivele de recurs, contrar celor reţinute de către instanţa de apel, recurenta-reclamantă a pretins că, în speţă, termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită a început să curgă de la data la care decizia nr. 129A din data de 24 februarie 2016 a devenit executorie (1 noiembrie 2016), iar cererea înregistrată la Judecătoria Piteşti nu a întrerupt cursul prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, în contextul în care, la data de 29 ianuarie 2018, executarea silită a titlului executoriu nu mai era în fiinţă, încetând la data de 19 ianuarie 2017, când a fost achitată integral suma prevăzută în titlul executoriu.

Criticile recurentei-pârâte sunt nefondate.

Potrivit art. 401 alin. (11) vechiul C. proc. civ., contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, termen care, în speţă, potrivit art. 405 alin. (1) teza I vechiul C. proc. civ., este de 3 ani.

În speţă, titlul executoriu este reprezentat de decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul civil nr. x/2006, prin care recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a fost obligată la plata către recurentul-reclamant a sumei de 832.436,61 euro, în echivalent în RON, la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru perioada 1 ianuarie 1998 - 21 iulie 2004, pentru utilizarea realizării tehnice "capota spate cu eleron încorporat C.".

Această decizie a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii recursurilor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia nr. 2102 din data de 1 noiembrie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2006.

Suma stabilită prin decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul civil nr. x/2006 a fost achitată la data de 19 ianuarie 2017.

La data de 29 ianuarie 2018, recurentul-reclamant a învestit Judecătoria Piteşti cu o cerere prin care, în temeiul art. 628 alin. (4) noul C. proc. civ., a solicitat obligarea pârâtelor S.C. B. S.A. şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata dobânzii legale de 6% cu capitalizare conform art. 4, 8 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 13/2011 aferente sumei de 832.436,61 euro, stabilite prin titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, calculată începând cu 24 februarie 2016 până la plata efectivă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti sub nr. x/2018, iar, prin încheierea de şedinţă din data de 2 octombrie 2018, această instanţă a respins ca neîntemeiată excepţia litispendenţei invocate de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a admis excepţia conexităţii invocată de pârâta S.C. B. S.A. şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2018 (înregistrat la data de 29 ianuarie 2018) la dosarul nr. x/2017 (înregistrat la data de 16 februarie 2017) al Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1425 din data de 14 iunie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis în parte cererea principală şi cererea conexă ce formează obiectul dosarului nr. x/2018, a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 195.012,10 RON, reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 832.436,61 euro, în echivalent în RON la data plăţii, calculată de la data pronunţării hotărârii definitive - decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă - şi până la data plăţii, 19 ianuarie 2017, a respins în rest cererile, a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 1.200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins cererea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe părţile au declarat apel, căi de atac care au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 1030A din data de 23 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, care, la rândul său, a fost atacată de părţi cu recurs.

Prin decizia nr. 2563 din data de 12 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A., de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1030A din data de 23 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Potrivit art. 628 alin. (4) noul C. proc. civ.:

"Dacă titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, penalităţi sau alte sume, însă ele se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din C. civ. sau altor dispoziţii legale speciale, acestea vor fi stabilite de către instanţa de executare la cererea creditorului, prin încheiere dată cu citarea părţilor."

Cum cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti, la data de 29 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, conexată la dosarul nr. x/2017, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 628 alin. (4) noul C. proc. civ., ce se regăsesc Cartea a V-a Despre executarea silită, Titlul I Dispoziţii generale, Capitolul I Scopul şi obiectul executării silite, aceasta este o cerere formulată în cadrul executării silite a obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 129A din data de 24 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti.

Ca atare, pronunţându-se asupra acestei cereri, tribunalul a stabilit, în aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, cuantumul dobânzii datorate recurentei-reclamante, aferente sumei de 832.436,61 euro, stabilite prin titlul executoriu, în cadrul procedurii de executare silită a acestuia, în calitatea sa de instanţă de executare.

Or, dacă s-ar valida apărarea recurentei-pârâte potrivit căreia, la momentul învestirii de către recurentul-reclamant a Judecătoriei Piteşti cu cererea înregistrată la data de 29 ianuarie 2018, executarea silită a deciziei civile nr. 129A din data de 24 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti nu mai era în fiinţă, în raport, atât cu data la care a devenit executorie, cât şi cu momentul la care s-a făcut plata sumei menţionate în cuprinsul acesteia (la data de 19 ianuarie 2017), s-ar nega autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1425 din data de 14 iunie 2019 a Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, care a fost pronunţată în aplicarea art. 628 alin. (4) noul C. proc. civ., în cadrul procedurii de executare silită, ceea ce presupune stabilirea împrejurării că, la data pronunţării hotărârii tribunalului, executarea silită nu era finalizată.

În plus, executarea silită a deciziei civile nr. 129A din data de 24 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti nu presupune numai achitarea creanţei principale, ci şi plata dobânzilor aferente acesteia, stabilite, în temeiul prevederilor legale anterior evocate, prin sentinţa civilă nr. 1425 din data de 14 iunie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Apărările recurentei-pârâte formulate sub acest aspect puteau fi opuse în litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2017, unde partea avea posibilitatea să invoce şi, de altfel, a invocat că, în speţă, cererea conexă a fost formulată de către recurentul-reclamant ulterior achitării debitului, respectiv după încetarea executării silite, astfel că dobânzile solicitate nu mai puteau fi acordate, însă nu şi în prezenta cale de atac, în care instanţa de recurs este ţinută de constatarea, cu autoritate de lucru judecat, a unei executări silite în desfăşurare la momentul pronunţării asupra cererii de stabilire a dobânzilor care nu au fost cuprinse în titlul executoriu.

Prin urmare, cum acţiunea înregistrată la Judecătoriei Piteşti (conexată la dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti) a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1425 la data de 14 iunie 2019, cererea ce face obiectul prezentului dosar, depusă la data de 10 august 2021, a fost formulată cu respectarea termenului reglementat de art. 401 alin. (11) vechiul C. proc. civ., respectiv anterior momentului împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

Este lipsită de relevanţă în verificarea legalităţii deciziei recurate, sub aspectul soluţiei date excepţiilor tardivităţii/inadmisibilităţii cererii de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului titlului executoriu în discuţie, afirmaţia recurentei-pârâte potrivit căreia natura juridică a despăgubirilor în cuantum de 831.436,61 euro a fost tranşată cu putere de lucru judecat, această susţinere putând fi valorificată doar în cadrul unei analize pe fond a cererii deduse judecăţii.

În concluzie, faţă de cele anterior reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1) vechiul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 339A din data de 2 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2006.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 339A din data de 2 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2006.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2024.