Inadmissible annulment against property restitution validation decision for mischaracterizing substantive disputes as material errors

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 24 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea deciziei de validare parţială nr. 5287/12.09.2018 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 164/2014.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 378 din 27 februarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamantul A..

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 1738A din 14 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Cauza a fost reînregistrată la data de 10 februarie 2020, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2018*.

Al doilea ciclu procesual

4. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

În data de 19 martie 2020 a formulat cerere de intervenţie principală B., prin care a solicitat anularea deciziei de validare parţială nr. 5287/12.09.2018 emisă de către pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

La termenul de judecată din data de 03 noiembrie 2020, tribunalul a luat act de faptul că a intervenit decesul petentei B., cererea de intervenţie fiind continuată de moştenitoarea acesteia, C.. De asemenea, instanţa a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie principală formulată de petenta C. şi a dispus introducerea acesteia în cauză, în calitate de intervenientă.

Prin sentinţa civilă nr. 26 din 07 ianuarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea formulată de reclamantul A. şi cererea de intervenţie voluntară principală formulată de intervenienta C., ca neîntemeiate.

5. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 408A din 22 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 26/07.01.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat, a admis apelul formulat de intervenienta C. împotriva aceleiaşi sentinţe şi împotriva încheierii din 03 noiembrie 2020, a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins excepţia tardivităţii şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de intervenientă, ca neîntemeiate şi a păstratat, în rest, sentinţa civilă apelată.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs

Prin decizia nr. 2200 din 16 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de intervenienta C. împotriva deciziei civile nr. 408A din 22 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a admis cererea formulată de intervenienta C. şi a dispus restituirea către aceasta a taxei judiciare de timbru în cuantum 100 RON, achitată cu chitanţa emisă la 09.06.2022, aflată la dosar.

5. Contestaţia în anulare declarată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 2200 din 16 noiembrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a declarat contestaţie în anulare intervenienta C., solicitând admiterea contestaţiei, anularea parţială a deciziei atacate şi, pe fond, admiterea recursul său, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând, să fie admisă cererea formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea căii extraordinare de atac, cu privire la incidenţa art. 503 alin. (2) C. proc. civ., contestatoarea a arătat, în esenţă, următoarele:

Sub un prim aspect, contestatoarea a învederat că decizia contestată a fost redactată la un interval de 8 luni de la pronunţarea soluţiei, ceea ce demonstrează o eludare a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 care obligă instanţa să procedeze la redactarea hotărârii pronunţate în termen de 30 de zile de la pronunţare

În continuare, contestatoarea a expus parcursul procesual al litigiilor care au făcut obiectul dosarelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti (dosarul nr. x/2017, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi dosarul nr. x/2018 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă) şi a susţinut existenţa unor pretense abateri disciplinare ale magistraţilor învestiţi cu soluţionarea acestor cauze din perspectiva exercitării cu rea credinţă a atribuţiilor de serviciu concretizat prin "lipsa totală a motivării", "motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură a afecta prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de judecător sau procuror.

În argumentarea motivului de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatoarea a arătat că la momentul pronunţării celor trei hotărâri judecătoreşti de către instanţele de fond, apel, şi de recurs, dar şi la data emiterii deciziilor emise de pârâta ANRP, la dosar, existau înscrisuri întocmite de către Comisia mixtă româno bulgară în anul 1940 în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 07 septembrie 1940, din care rezultă averea pe care o deţinea D., autorul contestatoarei, documente de care instanţa de judecată şi nici pârâta nu au ţinut cont la pronunţarea hotărârilor judecătoreşti şi la emiterea deciziei contestate.

Atitudinea instanţei care, în rejudecare, "a refuzat" să facă referire la documentele aflate la dosarul cauzei şi care probau atât dreptul de proprietate al autorilor contestatoarei asupra imobilelor cât şi valoarea acestora, dovedesc abaterile magistraţilor de la îndatoririle de serviciu.

În cuprinsul sentinţei pronunţate de tribunal, nu se reţine şi nu se oferă dezlegări excepţiilor tardivităţii emiterii deciziei de validare parţială nr. 5287 din 12.09.2018 şi autorităţii de lucru judecat, ambele invocate prin cererea de intervenţie, în condiţiile în care dispoziţiile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. obligau instanţa să se pronunţe, prioritar, asupra acestor chestiuni.

În rejudecare, instanţa a procedat la o preluare întru totul, în cuprinsul considerentelor, a motivării primei instanţe, respectiv a sentinţei civile nr. 378 din 27.02.2019, ceea ce demonstrează abateri de la obligaţiile ce le revin magistraţilor conform legii de organizare şi care afectează prestigiul justiţiei.

În rejudecare, instanţa nu a mai procedat la punerea în discuţia părţilor a excepţiei puterii de lucru judecat, şi, în mod nelegal şi netemeinic, a dat dezlegare acestei chestiuni prin considerentele deciziei, nesocotind astfel dreptul la apărare al părţilor, dreptul la un process echitabil şi principiul contradictorialităţii.

În mod nelegal, instanţa de apel a reţinut că pârâtei nu i-a fost transmisă hotărârea nr. 4095 din 13.01.2011 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, în condiţiile în care, la dosarul cauzei, există dovada că la 10 februarie 2011 această hotărâre, împreună cu documentaţia ataşată acesteia, a fost comunicată fiind înregistrată sub nr. x la 10 februarie 2011, ceea ce a condus la pronunţarea unei soluţii nedrepte, de obligare la restituirea sumei acordate.

În mod greşit se reţine de către instanţa de apel că nu a reprezentat o încălcare a obligaţiei de a motiva soluţia adoptată de tribunal. De asemenea, în mod nelegal, se reţine de către instanţa de apel că hotărârea nr. 4095 din 13.01.2011 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti nu a fost repusă în fiinţă de către Curtea de apel Constanţa care a dispus emiterea unei noi decizii de validare/invalidare.

Completurile de judecată care au participat la pronunţarea celor trei hotărâri judecătoreşti în fond, apel şi recurs "au urmărit, cu intenţie, încălcarea voită a normelor de drept material şi procesual, cu scopul de a păstra validitatea deciziei emise de pârâtă.

Motivarea deciziei curţii de apel este una confuză, având în vedere modalitatea "părtinitoare" în care instanţa a procedat la analiza cererilor şi a susţinerilor părţilor expuse în etapele procesuale anterioare, validând, în mod nelegal, un raţionament juridic care nu a ţinut cont de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Astfel, în mod nelegal, se reţine că valoarea bunurilor dobândite în România, în cuantum de 463411,34 RON, este mai mare decât cea a bunurilor abandonate statului bulgar, în contextul în care evaluarea acestora a fost efectuată de către Comisia mixtă româno-bulgară, aşa cum reiese din dovezile aflate la dosarul cauzei.

Înscrisurile ataşate cererii de intervenţie, reprezentate de raportul tehnic de evaluare, referatul privind calculul compensaţiilor pentru clădirile şi construcţiile cu destinaţie de locuinţe, evaluarea terenului aferent suprafeţei de 1000 mp, fişa tehnică pentru calculul sumei de 40638 RON, evaluarea anexelor locuinţelor prin care s-a calculat valoarea de 328,81 RON, referatul privind calculul compensaţiilor pentru terenurile agricole şi recoltele pentru care s-a stabilit o valoare de 124907,33 RON, nu au fost avute în vedere de către pârâtă la emiterea deciziei contestate.

De asemenea, Comisia Municipiului Bucureşti, pe baza documentelor care făceau dovada dreptului de proprietate a bunurilor deţinite de E., a stabilit, în mod argumentat, valoarea bunurilor abandonate în Bulgaria la suma de 373236,18 RON, iar prin art. 2 al hotărârii nr. 4095 din 13 ainuarie 2011 se prezintă, în mod detaliat, componenţa acestei sume, chestiune care nu a fost contestată de către pârâtă.

La dosarul cauzei, au fost depuse mai multe hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile, reprezentate de încheierea din 05 noiembrie 202 pronunţată în dosarul nr. x/2012 prin care a fost încuviinţată executarea silită a hotărârii nr. 4095 din 13 ianuarie 2011 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, sentinţa civilă nr. 13394 din 03 decembrie 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2012 prin care a fost constatată perimarea cererii de chemare în judecată, sentinţa civilă nr. 9874 din 15 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulate de ANRP prin care se solicita întoarcerea executării silite, hotărâri care nu au fost avute în vedere nici de către pârâtă şi nici de către completurile de judecată care au soluţionat pricina în fond, apel şi recurs, şi care au avut ca efect " încurajarea practicilor nelegale ale pârâtei de a emite decizile de invalidare sau de validare parţială, după voia sa".

Fără a ţine seama "de justeţea şi corectitudinea hotărârii nr. 4095 din 13 ianuarie 2011 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998", în mod greşit instanţa de recurs a reţinut că " acţiunea a fost admisă pentru că nu există un calcul realizat de către pârâtă", că " tocmai de aceea Curtea de Apel Constanţa nu a reţinut că valoarea bunurilor acordate în România ar fi mai mică", fiind astfel, în contradicţie cu conţinutul cererii de recurs formulate împotriva sentinţei civile nr. 1758 la 26 octombrie 2017 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2017, în care pârâta nu a combătut susţinerile contestatoarei, neformulând nicio critică în această privinţă.

În mod greşit, se reţine de către instanţa de recurs că "nu se verifică faptul că instanţa de apel a preluat punctul de vedere exprimat de tribunal cu privire la puterea de lucru judecat, ceea ce nu echivalează cu o lipsă a motivării, fiind arătat motivul pentru care a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat".

În privinţa soluţiei pronunţate în legătură cu excepţia tardivităţii, "în mod fals şi nereal" se reţine prin decizia din recurs că hotărârea curţii de apel cuprinde în considerente sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, neexistând considerente contradictorii, iar pretinsele afirmaţii contradictorii nu fac altceva decât să întărească şi să sprijine soluţia pronunţată.

6. Apărările formulate în cauză

La 08 octombrie 2024, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, în considerarea faptului că aspectele invocate prin cererea de contestaţie în anulare vizează fondul cererii deduse judecăţii, aprecierea probatoriului şi modul de aplicare şi interpretare a normelor de drept material, chestiuni care exceed controlului în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând contestaţia în anulare în raport cu criticile formulate şi cu prevederile art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prioritar examinării admisibilităţii contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că în susţinerea căii de atac, contestatoarea C. a făcut ample referiri la pretinse abateri disciplinare şi nerespectări ale îndatoririlor de serviciu ce le revin magistraţilor în cadrul funcţiei pe care o exercită în condiţiile Legii nr. 304/2002, inclusiv în ceea ce priveşte obligaţia ce le revine de a redacta o hotărâre judecătorească în termenul defipt de lege.

În privinţa acestor chestiuni, Înalta Curte reţine că exced cadrului procesual dedus judecăţii.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, a cărei exercitare este supusă unor condiţii limitativ stabilite prin lege, respectiv prin dispoziţiile art. 503 C. proc. civ. care au următorul conţinut:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs".

Din economia normelor juridice enunţate reiese că hotărârile susceptibile a fi atacate cu contestaţie în anulare sunt hotărâri definitive, respectiv: fie hotărâri pronunţate de instanţe de recurs, fie hotărâri care au fost pronunţate de instanţele de apel şi în privinţa cărora nu este deschisă prin lege calea de atac a recursului.

Trebuie subliniat că o însuşire definitorie a hotărârilor judecătoreşti definitive este aceea că ele au autoritate de lucru judecat, bucurându-se astfel de prezumţia de adevăr şi incontestabilitate.

În lumina prevederilor art. 430 alin. (1) şi a art. 431 din C. proc. civ., soluţia conţinută de o hotărâre intrată sub autoritatea de lucru judecat este considerată a exprima adevărul, astfel încât aceeaşi cauză nu va mai putea fi judecată încă o dată de o instanţă, asigurându-se prin aceasta, de principiu, siguranţa circuitului civil şi respectarea dreptului pronunţat de către un judecător.

Deschizându-se posibilitatea retractării unor hotărâri judecătoreşti definitive, prin reglementarea căii de atac extraordinare a contestaţiei în anulare, motivele concret şi limitativ stabilite de lege care permit un atare demers trebuie privite ca unele de strictă interpretare şi aplicare, ele având caracter de excepţie. Motivele de exercitare a contestaţiei în anulare nu pot fi extinse - pe cale de analogie - la alte situaţii decât cele explicit prevăzute în norma legală pentru că o astfel de extindere ar avea drept consecinţă nesocotirea autorităţii de lucru judecat a hotărârii atacate, şi implicit afectarea siguranţei circuitului civil.

Un alt reper necesar a fi avut în vedere este principiul legalităţii căilor de atac, principiu care îşi găseşte expresie în prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. în termenii următori "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei". Această reglementare reflectă imperativul respectării condiţiilor prevăzute de lege pentru exercitarea unei căi de atac, imperativ în raport de care orice persoană care înţelege să exercite un asemenea demers trebuie să îşi fundamenteze cererea (de exercitare a căii de atac) pe motive care se circumscriu riguros exigenţelor legale care reglementează materia respectivă:

În sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. care constituie temeiul de drept al cererii pendinte, noţiunea de greşeală materială reprezintă o greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia respectivă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, anume, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale, de stabilire a caracterului subsumabil prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. a criticilor formulate sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestaţie în anulare se urmăreşte îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, anume respingerea în mod greşit a recursului ca tardiv declarat, anularea în mod greşit a recursului ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului, a memoriului de recurs sau reaprecierea probelor.

Or, prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, contestatoarea C. deduce judecăţii aspecte care ţin de fondul litigiului în care s-a pronunţat hotărârea contestată privind dezlegarea dată de instanţa de recurs criticilor formulate în legătură cu excepţia tardivităţii invocată în cauză, reproşând faptul că aceasta nu a analizat criticile prezentate în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, prin care a atras atenţia asupra încălcării legii de către instanţa de fond cu ocazia soluţionării acestei excepţii, dar şi cu privire la dezlegarea dată excepţiei autorităţii de lucru judecat, arătând că instanţa de recurs, în mod greşit, a apreciat că instanţa de apel nu a reluat punctul de vedere exprimat de prima instanţă de fond cu privire la efectul negativ şi pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în contextul în care intimata ANRP şi-a însuşit dispozitivul şi considerentele deciziei civile nr. 941/02.07.2018, hotărâre ce are caracter definitiv ca urmare a faptului că pârâta nu a exercitat căile de atac împotriva acestei decizii.

Astfel, contestatoarea apreciază ca fiind o greşeală materială a instanţei de recurs împrejurarea că la momentul pronunţării celor trei hotărâri judecătoreşti, de către instanţele de fond, apel, şi de recurs, dar şi la data emiterii deciziilor emise de pârâta ANRP, la dosar, existau înscrisuri întocmite de către Comisia mixtă româno-bulgară în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 07 septembrie 1940, din care rezultă valoarea imobilelor pe care D. le deţinea, documente de care nici instanţele de judecată, şi nici pârâta, nu au ţinut cont la pronunţarea hotărârilor judecătoreşti şi la emiterea deciziei contestate. În acest sens, a criticat decizia din recurs din perspectiva în care deşi au fost ataşate cererii de intervenţie, raportul tehnic de evaluare, referatul privind calculul compensaţiilor pentru clădirile şi construcţiile cu destinaţie de locuinţe, evaluarea terenului aferent suprafeţei de 1000 mp, fişa tehnică pentru calculul sumei de 40638 RON, evaluarea anexelor locuinţelor prin care s-a calculate valoarea de 328,81 RON, referatul privind calculul compensaţiilor pentru terenurile agricole şi recoltele pentru care s-a stabilit o valoare de 124907,33 RON, acestea nu au fost analizate şi nici nu au fost avute în vedere în soluţionarea cauzei.

În această privinţă, a susţinut că "valoarea bunurilor abandonate în Bulgaria a fost stabilită de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, pe baza documentelor care făceau dovada dreptului de proprietate a bunurilor deţinute de E., la suma de 373236,18 RON, iar art. 2 al hotărârii nr. 4095 din 13 ianuarie 2011 prezintă, în mod detaliat, componenţa acestei sume", instanţele de judecată ignorând "justeţea şi corectitudinea" hotărârii nr. 4095 din 13 ianuarie 2011 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.

Totodată, a mai arătat că, în mod greşit, instanţa de recurs a reţinut că acţiunea a fost admisă pentru că nu există un calcul realizat de către pârâtă", şi că "tocmai de aceea Curtea de Apel Constanţa nu a reţinut că valoarea bunurilor acordate în România ar fi mai mică".

De asemenea, a reproşat instanţei de recurs faptul că a reţinut în mod greşit că, în cauză, nu se verifică faptul că instanţa de apel a preluat punctul de vedere exprimat de tribunal cu privire la puterea de lucru judecat, ceea ce nu echivalează cu o lipsă a motivării, fiind arătat motivul pentru care a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat", respectiv că "în mod fals şi nereal" se reţine că hotărârea curţii de apel cuprinde în considerente sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, neexistând considerente contradictorii, iar pretinsele afirmaţii contradictorii nu fac altceva decât să întărească şi să sprijine soluţia pronunţată.

A mai criticat decizia contestată şi din perspectiva în care, deşi a invocat, prin motivele de recurs, o necercetare a fondului cauzei care a survenit din faptul că instanţa de apel nu a analizat probele şi precizările părţilor prin care s-a arătat că valoarea bunurilor primite în România, de către autorul acestora, nu o depăşeşte pe cea a bunurilor abandonate în Bulgaria, astfel încât reţinerea instanţelor de fond în sensul că aceştia ar fi avut dreptul la compensaţii băneşti în cuantum de doar 12.725,26 RON nu ar fi temeinică şi legală, instanţa de recurs a reţinut că aceste chestiuni privesc exclusiv cadrul factual şi tind la o reevaluare a probatoriului care excede analizei în calea extraordinară de atac a recursului, având natura unor critici de netemeinicie, examinarea soluţiei instanţei de apel fiind limitată doar la aspectele ce privesc legalitatea acesteia, iar nu la înseşi faptele cauzei, a căror existenţă şi apreciere aparţin puterii suverane a instanţelor fondului, critica formulată nu poate fi primită.

Înalta Curte reţine că aceste chestiuni nu se circumscriu niciunui motiv de contestaţie în anulare, întrucât vizează strict modalitatea de interpretare şi aplicare, de către instanţa de recurs, a regulilor procedurale aplicabile căii extraordinare de atac formulate prin raportare la conţinutul concret al cererii de recurs, în considerarea prerogativei legale de a statua dacă susţinerile cu care a fost învestită sunt subsumabile motivelor de casare invocate sau reprezintă simple afirmaţii negrefate pe considerentele actului jurisdicţional atacat, respectiv aspecte de netemeinicie (precum cele privind administrarea şi interpretarea probatoriilor), care nu sunt apte a învesti legal instanţa de recurs.

Astfel fiind, revine instanţei de recurs, ca în urma propriei analize a criticilor formulate, să reţină doar aspectele de nelegalitate ce privesc dezlegările instanţei de apel şi să înlăture, în consecinţă, acele susţineri nesubsumabile motivelor de casare expres prevăzute de lege.

Chiar dacă partea indică un anume motiv de recurs, în situaţia în care argumentele expuse nu conturează un veritabil aspect de nelegalitate, acestea nu vor putea fi analizate, ceea ce, însă, nu deschide calea de atac a contestaţiei în anulare pentru asemenea situaţii, întrucât dezacordul părţii cu privire la soluţia pronunţată nu se circumscrie motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege într-o asemenea procedură judiciară.

În realitate, contestatoarea supune analizei nu o greşeală materială în accepţiunea art. 503 C. proc. civ., ci presupuse greşeli de judecată, chestiuni ce nu pot fi cenzurate pe calea contestaţiei în anulare, deoarece această cale nu poate fi utilizată în vederea reformării deciziei atacate.

Înalta Curte reţine că motivarea în fapt a contestaţiei în anulare vizează nemulţumiri legate de modul de soluţionare de către instanţe a cererilor cu care acestea au fost învestite, reiterează probleme ce ţin de fondul litigiului, şi îşi exprimă dezacordul faţă de soluţiile instanţelor anterioare, rezultând cu evidenţă şi din modalitatea de motivare a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare că nu se doreşte altceva decât o repunere în discuţie şi o nouă analiză judiciară a apărărilor sale, aspect ce apare ca inadmisibil.

Rezultă, astfel, că motivele despre care contestatoarea susţine că sunt cele ale unei contestaţii în anulare, nu se subsumează ipotezei prevăzute de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., ci reprezintă nemulţumiri legate de soluţia pronunţată de instanţa de recurs prin care se reiterează, practic, aspecte ce au făcut obiect de analiză în calea de atac a recursului şi asupra cărora s-a statuat în mod definitiv.

Or, contestaţia în anulare nu poate fi convertită într-un "recurs la recurs", astfel cum tinde contestatoarea.

Cele mai sus expuse sunt în acord şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) care, în jurisprudenţa sa, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei, contestaţia în anulare neputând avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, neregăsite în speţă, în acord cu cele arătate anterior.

Astfel, în cauza S. C. proc. civ. S.R.L. c. României, instanţa europeană a reţinut că dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 alin. (1) al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, trebuie să se interpreteze în lumina preambulului acesteia, care stabileşte preeminenţa dreptului ca element comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care dispune, printre altele, ca soluţia pe care instanţa o pronunţă în mod definitiv în orice litigiu să nu mai fie contestată şi repusă pe rol. Controlul judiciar nu trebuie să devină un recurs/apel deghizat şi simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra obiectului cauzei nu este un motiv suficient pentru a o rejudeca. Se poate deroga de la acest principiu numai când motive substanţiale şi imperioase o cer (cauza CEDO Riabykh c. Rusiei).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C. împotriva deciziei civile nr. 2200 din 16 noiembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C. împotriva deciziei civile nr. 2200 din 16 noiembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2024.