Constitutional review admissibility nexus and CJEU preliminary reference in judicial tax exemption dispute

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 31 mai 2024, sub nr. x/2024, petentul A. a solicitat strămutarea a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2023 al Tribunalului Bucureşti.

Prin cererea de reexaminare formulată la data de 12.06.2024 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. x/2024/a1, petentul A. a solicitat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa, în sumă de 100 RON, în dosarul nr. x/2002, având ca obiect strămutare.

În cadrul cererii de reexaminare, petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi a art. 29 alin. (5) din legea nr. 47/1992, ca fiind contrare prevederilor art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie.

A mai solicitat petentul sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarea întrebare preliminară/chestiune/problemă de drept:

"Art. 310 alin. (6) din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune unor reglementări de restricţionare a accesului la justiţie prin perceperea unor taxe judiciare de la persoanele fizice care formulează cereri/acţiuni care au ca obiect aprecierea lipsei de imparţialitate a judecătorilor rezultată din utilizarea în mod necorespunzător a fondurilor europene, cum ar fi şi cele destinate din bugetul Uniunii pentru implementarea Planurilor de Redresare şi Rezilienţă?".

2. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin încheierea de şedinţă din 25 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins excepţia de necompetenţă, ca neîntemeiată.

A respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ca neîntemeiată.

A respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, ca neîntemeiată.

A respins cererea de reexaminare formulată de petentul A., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din 25 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2024, a formulat recurs petentul A..

În motivare, prevalându-se de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., recurentul a criticat soluţia instanţei de respingere a cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale.

În susţinerea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., recurentul arată că încheierea recurată nu este motivată, argumentele exprimate de instanţă fiind o reproducere a considerentelor instanţei care s-a pronunţat într-o altă cauză, în dosarul nr. x/2024.

Astfel, nu s-a realizat o cercetare proprie/efectivă a fondului cauzei, neoferindu-se garanţiile procesuale impuse de exigenţa dreptului la un proces echitabil.

Prin intermediul motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul susţine că încheierea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa apreciind în mod eronat că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale, în mod concret că nu este îndeplinită cerinţa existenţei unei legături între excepţia invocată şi soluţionarea cauzei.

Susţine că instanţa a încălcat ordinea de drept a Uniunii Europene, că nu a aplicat principiul protecţiei jurisdicţionale efective, astfel cum este consacrat la art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Se arată, totodată, că instanţa nu a respectat dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care Curtea Constituţională era singura care putea decide asupra excepţiei invocate, opinia instanţei în legătură cu aceasta nefiind relevantă.

4. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti, 09 octombrie 2023, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 16 octombrie 2024, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a şi rămas în pronunţare pe fondul recursului şi pe cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Prin cererea formulată în cadrul dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, având ca obiect reexaminare împotriva modalităţii de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite într-un dosar de strămutare, petentul A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, articole care, în opinia acestuia, contravin art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României.

Dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă statuează în sensul că:

Art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

"(1) Sunt scutite de taxa judiciară de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice. (2) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, în categoria venituri publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului Trezoreriei Statului, veniturile din rambursări de credite externe şi din dobânzi şi comisioane derulate prin Trezoreria Statului, precum şi veniturile bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz, veniturile bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate ori garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, precum şi veniturile bugetului fondurilor externe nerambursabile."

Art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale: "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin încheierea din 25 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, reţinându-se, în esenţă, că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, care impune existenţa unei legături între dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă şi soluţia ce urmează a se pronunţa în cauza dedusă judecăţii.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de control constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol, dispune că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, la constatarea condiţiilor de admisibilitate, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, de către părţi, instanţă din oficiu sau de procuror, în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă; excepţia să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi legea sau ordonanţa ori dispoziţia din lege sau din ordonanţă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte, având a aprecia asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât nu sunt întrunite cerinţele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv, dispoziţiile invocate de către recurent ca fiind neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea cererii de reexaminare a unei taxe judiciare de timbru stabilite în legătură cu o cerere de strămutare formulată de o persoană fizică.

Referitor la condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, Curtea Constituţională a arătat că, în esenţă, "condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022).

Aşadar, condiţia privind existenţa unei legături între norma a cărei constituţionalitate se doreşte a fi verificată şi soluţionarea cauzei presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că eventuala constatare a neconstituţionalităţii să fie de natură a produce un efect concret în situaţia juridică a părţii, în cauza în care a fost invocată.

Or, Înalta Curte reţine că, potrivit obiectului de reglementare, dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. evocate stabilesc, în mod exclusiv, scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru în cererile ai căror titulari sunt autorităţi ale statului (Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi Ministerul Finanţelor), precum şi în situaţia particulară în care acestea au ca obiect venituri publice. Or, aceste aspecte nu au, în concert, nicio înrâurire în soluţionarea cererii reexaminare a unei taxe judiciare de timbru stabilite într-o cerere de strămutare formulată de o persoană fizică, respectiv însuşi petentul A..

În speţa pendinte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a fost formulată de către recurent în cadrul unei cereri de reexaminare, declarate împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente unei cereri de strămutare, care nu formează obiect de reglementare al dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi pentru care legiuitorul a instituit un sistem de taxare diferit, prin norme special adoptate în acest sens, respectiv prin art. 9 din acelaşi act normativ, conform căruia, "Următoarele cereri formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces se taxează astfel: b) cereri de strămutare în materie civilă - 100 RON".

Pe de altă parte, nici art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care reglementează modul de soluţionare al excepţiei de neconstituţionalitate, nu poate influenţa în vreun fel soluţia ce urma a fi dată cererii de reexaminare, ce fost pronunţată în baza unor alte dispoziţii legale decât cele care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru a fost respinsă motivat de faptul că taxa a fost stabilită în acord cu prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, soluţia nefiind influenţată în nici un fel maniera în care legiuitorul a conceput modalitatea de soluţionare a cererii de sesizare a forului constituţional.

În acest context, susţinerile recurentului, în sensul că motivarea soluţiei instanţei este în contradicţie cu principiile statului de drept şi cu valorile Uniunii Europene (art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale) sunt lipsite de relevanţă, de vreme ce analiza efectuată în prezenta cale extraordinară de atac a relevat faptul că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu îndeplineşte cumulativ cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, lipsind legătura sa cu cauza dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la nemotivarea încheierii recurate, nici acestea nu pot fi primite.

Recurentul invocă preluarea de către curtea de apel a raţionamentului instanţei dintr-un alt dosar, în care s-au dezlegat chestiuni similare cu cele din prezentul dosar.

Motivarea hotărârii este esenţială pentru orice proces, constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi presupune indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe care se întemeiază soluţia adoptată, condiţie care, în cauza de faţă, este îndeplinită.

Viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă, în dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară; când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii iar din altele netemeinicia acestora şi, în consecinţă, se exclud reciproc; când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

Motivarea unei hotărâri judecătoreşti reprezintă un silogism logico-juridic, de natură a explica hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă însă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parţi, ci un răspuns la cele fundamentale, ce sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze sau să determine soluţia şi care pot fi grupate în asemenea mod, încât să primească un răspuns comun. În acelaşi sens, este posibil ca instanţa de apel să preia din argumentele instanţei de fond, atunci când însăşi motivele de apel reiau problemele dezbătute în faţa primei instanţe, cu condiţia ca instanţa de apel să confirme aceste argumente, după cum poate şi să îşi însuşească considerente din cuprinsul unei alte hotărâri, pronunţate într-o cauză similară, cu atât mai mult în situaţia în care susţinerile părţii sunt identice, raportat la o situaţie identică, fără ca prin această poziţionare a instanţei de control să se aducă atingere garanţiilor procesului echitabil, sub aspectul motivării unei hotărâri judecătoreşti.

Aplicând aceste principii cauzei deduse judecăţii şi analizând considerentele încheierii recurate, prin prisma limitelor învestirii instanţei chemate să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate, Înalta Curte apreciază că instanţa de reexaminare a respectat dispoziţiile procesuale privind motivarea soluţiei dispuse, expunând raţionamentul care a format convingerea sa şi care a dus la pronunţarea soluţiei de respingere a de sesizare a Curţii Constituţionale, având prerogativa de a prelua ca atare argumente din jurisprudenţa relevantă în materie.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 25 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2024.

Cât priveşte cererea subsidiară de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte o va respinge, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prevăzute de art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Conform dispoziţiilor art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene:

"Art. 267. - Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:

(a) interpretarea tratatelor;

(b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea."

Potrivit art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 340/2009:

"Art. 2. - (1) Instanţa de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură şi care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză. (2) Dacă cererea este formulată în faţa unei instanţe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene de a se pronunţa cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză."

După cum rezultă din dispoziţiile citate anterior, instanţa naţională sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară numai în măsura în care se pune în discuţie validitatea sau interpretarea tratatelor şi actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii şi apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.

Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii, procedura prevăzută la articolul 267 TFUE este un instrument de cooperare între aceasta şi instanţele naţionale. Rezultă că numai instanţele naţionale care sunt sesizate cu litigiul şi care trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunţată au competenţa să aprecieze, luând în considerare particularităţile fiecărei cauze, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunţe propria hotărâre, cât şi pertinenţa întrebărilor pe care le adresează Curţii.

Prin urmare, art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene instituie acest mecanism pentru interpretarea tratatelor sau pentru interpretarea şi verificarea validităţii unei norme din legislaţia secundară a Uniunii Europene, dar instanţa naţională poate să respingă o astfel de cerere atunci când jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene oferă suficiente repere pentru interpretarea legislaţiei naţionale într-un sens care să concorde dreptului Uniunii.

De asemenea, refuzul de a se pronunţa asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanţă naţională este posibil mai ales în cazul în care rezultă în mod vădit că interpretarea dreptului Uniunii solicitată nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal sau atunci când problema este de natură ipotetică (Hotărârea din 28 martie 2019, Verlezza şi alţii, C-487/17-C-489/17, EU:C:2019:270, punctul 29 şi jurisprudenţa citată).

Prin urmare, instanţa naţională este cea care stabileşte relevanţa dreptului comunitar pentru soluţionarea litigiului aflat pe rol şi dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

Întrebarea ce se poate adresa de instanţa naţională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

În prezenta cauză, se constată că situaţia juridică în litigiu nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii Europene, fiind vorba despre un litigiu strict intern, în care sunt aplicabile normele procedurale care reglementează cazurile de nelegalitate care pot atrage casarea hotărârii recurate. În speţă, recurentul tinde la obţinerea unui răspuns în sensul incidenţei în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin raportare la critica invocată în calea extraordinară de atac a recursului, unde a susţinut că încheierea recurată cuprinde exclusiv considerente preluate din alte hotărâri, neexistând un raţionament propriu al instanţei învestite cu soluţionarea cererii deduse judecăţii.

Reiese, astfel, nu numai că recurentul nu a solicitat interpretarea vreunei norme comunitare, ci, prin modul de formulare al întrebării preliminare, acesta tinde la rezolvarea de către CJUE a însăşi chestiunii deduse judecăţii, substituindu-se instanţei naţionale, ceea ce este inadmisibil.

În raport cu aceste considerente, reţinând că instanţele ale căror decizii nu mai pot fi atacate în dreptul intern nu sunt obligate să folosească procedura hotărârii preliminare, atunci când consideră că problema invocată nu vizează interpretarea unor prevederi din tratat, Înalta Curte va respinge cererea recurentului-petent de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 25 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2024.

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, formulată de petentul A..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.