Medical negligence damages: appeals dismissed, upholding remand for merits review and rejection of late cross-appeal

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi C., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:

(i) obligarea pârâţilor C. şi B. S.R.L., în solidar, la plata sumei totale de 1.400.000 RON către reclamantă, din care 1.300.000 RON cu titlu de despăgubire reprezentând daune morale şi 97.780 RON cu titlu de despăgubire reprezentând daune materiale (actuale) ca urmare a neglijenţelor din 06.05.2016;

(ii) obligarea pârâţilor C. şi B. S.R.L., în solidar, la plata sumei de 2.500 RON lunar, de la data de 06.05.2016 şi până la încetarea efectivă a stării de nevoie;

(iii) obligarea pârâţilor C. şi B. S.R.L., în solidar, la plata dobânzii legale la sumele stabilite potrivit capătului I de cerere, calculată de la data săvârşirii faptei ilicite, respectiv 06.05.2016 şi până la momentul plăţii efective; la momentul înregistrării prezentei acţiuni, dobânda legală rezultată pentru perioada 06.05.2016 - 17.05.2018 este în cuantum de 165,468.31 RON;

(iv) obligarea pârâtului B. S.R.L. la publicarea hotărârii definitive pronunţate în prezenta pricină, în extras, pe cheltuiala acestuia, într-un ziar cu apariţie naţională;

(v) obligarea pârâţilor la suportarea cheltuielilor de judecată.

La data de 11 iulie 2018, în temeiul art. 72 şi următoarele C. proc. civ., pârâtul B. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanţie a D. S.A., solicitând ca, în măsura în care instanţa va considera pretenţiile reclamantei ca fiind întemeiate, să fie obligată chemata în garanţie la plata sumelor solicitate de reclamantă şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu. De asemenea, pârâta a susţinut că la data de 12 martie 2016 între aceasta şi chemata în garanţie a fost încheiată poliţa de răspundere civilă profesională seria x nr. x

La data de 13 iulie 2018, pârâta C. a formulat cerere de chemare în garanţie a societăţii E. S.A., solicitând ca, în cazul în care instanţa va constata ca fiind întemeiate pretenţiile reclamantei, să fie obligată societatea chemată în garanţie la plata sumelor solicitate.

I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1631 din 28 octombrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată şi a respins cererile de chemare în garanţie ca neîntemeiate.

Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel reclamanta A. şi apel incident pârâtul B. S.R.L..

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin încheierea din 22 septembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a constatat că E. S.A. şi D. S.A. nu sunt părţi în apel şi nu vor fi citate în continuare, a încuviinţat cererea de amânare formulată de apelantul-pârât B. S.R.L. pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cererii de intervenţie accesorie în interesul apelantei-reclamante formulate de F., a dispus citarea F. cu menţiunea de a face dovada calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de intervenţie, urmând ca la termenul următor să se pună în discuţie excepţia tardivităţii apelului incident formulat de către pârâtul B. S.R.L. în raport cu dispoziţiile art. 183 C. proc. civ. şi data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1432A din 03 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca tardiv, apelul incident formulat de apelantul-pârât B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1631/28.10.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 şi a admis apelul principal formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva aceleiaşi sentinţe civile, a anulat în parte sentinţa apelată şi a trimis cererea de chemare în judecată spre rejudecare primei instanţe, menţinând în rest sentinţa apelată.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 22 septembrie 2023 şi a deciziei civile nr. 1432A din data de 03 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au declarat recurs pârâta C. şi pârâtul B. S.R.L..

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 21 decembrie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi procesul-verbal de repartizare aleatorie aflate la dosar .

I.4.1. Recursul declarat de pârâta C.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă C. a solicitat admiterea recursului declarat împotriva încheierii din 22 septembrie 2023 şi a deciziei civile nr. 1432A din 3 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru rejudecarea apelului.

A susţinut că în data de 22 septembrie 2023, instanţa de apel a constatat că E. S.A. şi D. S.A. nu sunt părţi în apel şi nu vor mai fi citaţi în continuare, fără a arăta considerentele care au stat la baza acestei dispoziţii, fiind astfel incident art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Or, instanţa de apel nu putea constata că E. S.A. şi D. S.A. nu sunt părţi în apel având în vedere că în faţa tribunalului a fost stabilit cadrul procesual pasiv, astfel încât părţile nu pot participa doar la o fază procesuală.

Aşadar, instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, cadrul procesual pasiv fiind incomplet în apel, caz în care devine incident şi art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A mai susţinut că instanţa de apel a pus în discuţie generic cadrul procesual, sens în care a acordat cuvântul exclusiv apelantei-reclamante, încălcând dreptul la apărare al pârâtei C. care a formulat cerere de chemare în garanţie, instituţie ce protejează şi susţine de plano apărările celui chemat în judecată în calitate de pârât, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Astfel, curtea de apel "a constatat" că respectivele chemate în garanţie nu sunt părţi în apel încălcând principiul contradictorialităţii şi dreptului la apărare care se circumscrie dreptului la un proces echitabil. Soluţia astfel adoptată de curtea de apel privind cererea de chemare în garanţie are efect şi în rejudecare, dat fiind că s-a dispus scoaterea acestora din cauză şi necitarea acestora în continuare.

Deşi E. S.A. a fost citată şi a depus întâmpinare invocând în apărare excepţia calităţii procesuale pasive în apel, instanţa de apel nu a pus în discuţie excepţia şi a procedat la scoaterea din cauză a chemaţilor în garanţie, soluţie menţinută şi prin trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanţa de apel a trimis cauza spre rejudecare menţinând soluţia din apel dată chemaţilor în garanţie, respectiv a constatării că nu sunt părţi în apel, astfel încât în rejudecare chemaţii în garanţie au fost scoşi din cauză de către curtea de apel încălcându-se prevederile art. 478 C. proc. civ., fiind incident şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aplicarea greşită a legii.

În rejudecare cadrul procesual trebuie să fie cel cu care instanţa de fond a fost învestită de părţi conform principiului disponibilităţii. În apel nu s-a contestat cadrul procesual stabilit în fond astfel încât instanţa de apel nefiind investită cu un astfel de capăt de cerere, nu putea dispune/restabili discreţionar cadrul procesual.

A mai susţinut că soluţia pronunţată de instanţa de apel este nelegală, considerentele deciziei fiind contradictorii, iar decizia fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept.

În cauză sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea cuprinde motive contradictorii, deoarece instanţa de apel susţine că hotărârea apelată ar fi fost motivată parţial, fie că a fost nemotivată, instanţa de fond nepronunţându-se asupra fondului.

În acest sens, recurenta-pârâtă a redat următoarele paragrafe din decizia recurată:

"În ceea ce priveşte apelul principal formulat Curtea constată că acesta este întemeiat având în vedere că prima instanţă a analizat fondul cauzei doar în mod parţial, respectiv din perspectiva unei singure fapte ilicite şi fără a se pronunţa asupra tuturor categoriilor de prejudicii invocate prin cererea de chemare în judecată" (pagina 15).

"...tribunalul a reţinut în considerente existenţa unei singure fapte ilicite în sarcina pârâtei medic ..." (ultimul alineat, pagina 15).

"Curtea, reţine că, deşi în aparenţă, s-ar putea reţine că ne-am afla doar în faţa unei probleme de nemotivare corespunzătoare a sentinţei apelate în raport de art. 425. lit. b) C. proc. civ. având în vedere că instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, în realitate, prin modul defectuos de expunere a considerentelor şi prin neanalizarea tuturor faptelor, în raport de toate prejudiciile invocate, ne aflăm în faţa unei veritabile nepronunţări asupra fondului, instanţa neintrând practic în cercetarea fondului pricinii ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.."(alin. (5), pagina 16).

"Urmează că în rejudecare tribunalul să aibă în vedere celelalte apărări formulate de către părţi, ţinând cont, totodată, de consecinţele faptului că a fost admis doar apelul principal, apelul incident formulat de către apelantul-pârât B. S.R.L. a fost respins ca tardiv, iar pârâta C. nu a formulat apel.

Totodată va menţine în rest sentinţa apelată, respectiv în ceea ce priveşte soluţia dată cererilor de chemare în garanţie".

Recurenta-pârâtă a sustinut că directivele de casare trebuie să fie clare, neechivoce şi lămuritoare, ceea ce în prezenta cauză nu există, instanţa de apel neindicându-le. Nu s-a arătat care dispoziţii din hotărârea de fond se menţin. Greşit şi confuz instanţa de apel a făcut aplicarea art. 480 alin. (3) C. proc. civ.. Nu a fost identificată teza probatorie care a stat la baza trimiterii spre rejudecare. Apelanta a solicitat trimiterea spre rejudecare, însă instanţa de apel a arătat că nu s-ar fi motivat fondul, motiv pentru care este neclar care este teza probatorie care a dus la trimiterea cauzei spre rejudecare şi care sunt limitele rejudecării.

Referitor la dezlegările de drept date de instanţa de apel, din considerentele şi dispozitivul deciziei recurate nu rezultă nicio dezlegare:

"în rejudecare tribunalul să aibă în vedere celelalte apărări formulate de către părţi, ţinând cont, totodată, de consecinţele faptului că a fost admis doar apelul principal, apelul incident formulat de către apelantul-pârât B. S.R.L. a fost respins ca tardiv, iar pârâta C. nu a formulat apel" (alin. (1), pagina 17).

A opinat că decizia este motivată contradictoriu, nu se poate identifica ce s-a judecat, ce nu s-a judecat, ce se menţine din hotărârea apelată, pentru care fapte este trimisă cauza spre rejudecare, întrucât conform temeiului legal, art. 480 alin. (3) C. proc. civ., nu s-a judecat fondul, deşi în cauză fondul a fost judecat cel puţin în parte.

A expus că în mod real a existat o singură acţiune, un singur act medical şi o singură faptă care a generat în opinia reclamantei prejudiciile reclamate. Or, curtea de apel nu a indicat nici ce faptă a fost analizată, nici ce trebuie analizat în rejudecare. Pe de altă parte, toate prejudiciile pretinse de reclamantă au la bază un singur act medical şi se bazează pe pierderea sânului, situaţie analizată pe larg de tribunal şi ignorată de instanţa de apel.

A mai învederat că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere specificul cererii, respectiv acţiune în răspundere civilă delictuală şi trebuia să indice care este actul medical care a generat consecinţele generatoare de prejudicii (este un act medical sau mai multe, respectiv o faptă sau mai multe, dacă prejudiciile sunt consecinţa unei fapte sau mai multor fapte). Trebuiau analizate faptele imputate şi stabilit dacă sunt fapte sau doar consecinţele acestora. Contrar celor susţinute de instanţa de apel, tribunalul a analizat situaţia în fapt şi în drept şi a identificat corect fapta săvârşită de medic şi care ar fi putut fi generatoare a prejudiciilor indicate de reclamantă.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

I.4.2. Recursul formulat de recurentul-pârât B. SRL

Prin cererea formulată, recurentul-pârât B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului declarat împotriva încheierii din 22 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru rejudecarea apelului incident.

Recurentul-pârât a susţinut că instanţa de apel, prin decizia nr. 1432A/2023, a respins apelul incident formulat de apelantul-pârât B. şi a admis apelul principal formulat de A., a anulat în parte sentinţa apelată şi a trimis cererea de chemare în judecată spre rejudecare primei instanţe, menţinând în rest sentinţa apelată. Soluţia pronunţată de instanţa de apel este nelegală, considerentele deciziei sunt contradictorii, decizia fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept.

A expus că instanţa de apel a pronunţat această încheiere cu aplicarea în mod greşit a normelor de drept, astfel încât a respins apelul incident formulat de B. S.R.L.. Pentru a hotărî astfel, a reţinut că apelul incident a fost transmis în ultima zi a termenului, însă după ora de închidere a programului de lucru al instanţelor de judecată, fiind considerat ca neintrodus în termen, invocând în drept Decizia nr. 34/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A mai relevat faptul că Înalta Curte a fost sesizată, în repetate rânduri pentru a interpreta o problemă de drept şi pentru a da forţă obligatorie acestei interpretări, care se efectua deja de instanţele de judecată.

În viziunea recurentei, opinia potrivit căreia actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, este socotit a fi depus în termen, este o interpretare dată unei situaţii juridice, dispoziţiile acesteia aplicându-se tuturor situaţiilor născute după intrarea în vigoare a Deciziei nr. 45/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, a apreciat că textul de lege al art. 183 alin. (1) C. proc. civ. aplicabil la momentul introducerii cererii de chemare în judecată era următorul:

"Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen".

Dată fiind şi interpretarea ulterioară a Înaltei Curţi, cea din 2020, voinţa legiuitorului este că prin serviciu specializat de comunicare se înţelege şi e-mailul.

Prin Decizia nr. 45/2020, Înalta Curte a clarificat acest efect, relevând voinţa legiuitorului de a modifica soluţia legislativă anterioară. Totodată, instanţa supremă a argumentat în mod just că depunerea prin fax sau e-mail nu trebuie făcută în timpul programului de lucru al instanţei judecătoreşti, actele de procedură fiind valabil depuse până la ora 24:00 a ultimei zile a termenului.

În drept, recurentul-pârât a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

I.5. Apărările formulate în cauză

I.5.1. Întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A.

La data de 19 februarie 2024, în termenul legal de 30 zile prevăzut de dispoziţiile art. 490 coroborat cu dispoziţiile art. 4171 alin. (3) C. proc. civ., intimata-reclamantă a formulat întâmpinare la recursurile formulate de recurenta-pârâtă C. şi recurentul-pârât B. S.R.L..

Cu privire la recursul declarat de B. S.R.L., intimata-reclamantă a invocat excepţia inadmisibilităţii respectivului recurs (motivat de faptul că nu a atacat şi decizia nr. 1432/A/2023), excepţia nulităţii recursului (motivat de faptul că motivele invocate nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci se invocă încălcarea unor norme de procedură) şi pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă C., a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

I.5.2. Răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta-pârâtă C.

La data de 11 martie 2024, recurenta-pârâtă C. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A., arătând că susţinerile privitoare la modalitatea de stabilire a cadrului procesual pasiv de către instanţa de fond nu pot fi primite, întrucât aceste aspecte nu au făcut obiectul apelului, intrând astfel în puterea lucrului judecat.

A mai arătat că în apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe şi nici nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Totodată, a învederat că nu avea interes să formuleze apel împotriva respingerii cererii de chemare în garanţie, întrucât instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată.

I.6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 24 septembrie 2024, completul de filtru a respins excepţia inadmisibilităţii (constatând că, din motivarea recursului, reiese faptul că recurentul-pârât a înţeles să critice şi decizia pronunţată de instanţa de apel) şi excepţia nulităţii (constatând că sunt dezvoltate critici care fac posibilă încadrarea în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) recursului formulat de recurentul-pârât B. S.R.L., excepţii invocate de intimata-reclamantă A. şi a admis în principiu recursurile declarate de recurentul-pârât B. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă C. împotriva încheierii din 22 septembrie 2023 şi deciziei nr. 1432A din 3 noiembrie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, stabilind termen de judecată la data de 14 ianuarie 2025, ora 10:30, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

II.1. Recursul formulat de recurentul-pârât B. SRL

II.1.a. Recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 22 septembrie 2023

Înalta Curte observă în prealabil, că, deşi recurentul-pârât a susţinut că formulează recurs împotriva încheierii din 22 septembrie 2023, din motivarea căii de atac, în cadrul căreia susţine "Instanţa de apel a pronunţat această încheiere cu aplicarea în mod greşit a normelor de drept, astfel încât a respins apelul incident formulat de CMU", reiese că în realitate, se referă la încheierea de dezbateri (încheierea de amânare a pronunţării din data de 20 octombrie 2023), întrucât în cadrul acesteia s-a consemnat punerea în discuţie şi soluţionarea excepţiei tardivităţii apelului incident. Prin chiar decizia instanţei de apel, s-a consemnat (la fila x, paragraful 6) că la termenul din 20 octombrie 2023 a fost admisă excepţia tardivităţii apelului incident.

Aşadar, în continuare, în analizarea recursului împotriva încheierii, prezenta instanţă de recurs se va raporta la încheierea de şedinţă din 20 octombrie 2023, încheierea de amânare a pronunţării, ce face corp comun cu decizia recurată nr. 1432A din 3 noiembrie 2023.

Procedând la examinarea criticilor aduse încheierii de şedinţă, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a invocat motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele de drept atunci când i-a respins apelul incident ca fiind tardiv formulat.

În dezvoltarea acestei critici, recurentul-pârât a susţinut că în speţă este aplicabilă Decizia nr. 45/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dispoziţiile acesteia aplicându-se tuturor situaţiilor născute după intrarea sa în vigoare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, deşi recurentul-pârât şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la criticile concrete de nelegalitate formulate prin care a susţinut, în esenţă, greşita aplicare a unor norme de drept procesual, respectiv a dispoziţiilor art. 183 alin. (1) C. proc. civ. în interpretarea dată prin Decizia nr. 45/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, această critică se impune a fi analizată din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii).

Acest motiv de recurs nu este însă fondat.

Astfel, Înalta Curte constată că la termenul din data de 20 octombrie 2023, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii apelului incident formulat de apelantul-pârât B. S.R.L., iar după deliberare a procedat la admiterea acestei excepţii şi respingerea apelului incident ca tardiv formulat, având în vedere că acesta a fost depus în ultima zi a termenului, însă după încetarea activităţii instanţei.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

"După deliberare, Curtea urmează a admite excepţia tardivităţii în ceea ce priveşte apelul incident formulat de către B. S.R.L.. Are în vedere faptul că în raport de data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabil C. proc. civ. în forma de dinainte de modificarea intervenită prin Legea nr. 310/2018. Reţine faptul că acesta a fost comunicat la sediul ales, la data de 25.05.2023, aşa cum susţine şi apelantul-pârât, reţine că se aplică termenul de 15 zile calculat pe zile libere, ceea ce înseamnă că ultima zi era data de 12.06.2023, dată în care acesta a fost formulat. Doar că apelul incident formulat odată cu întâmpinarea a fost transmis prin e-mail în data de 12.06.2023 la ora 18:39, după închiderea programului instanţelor de judecată. Apelantul-pârât B. S.R.L. a invocat prin notele scrise aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 45/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar Curtea constată că în realitate este aplicabilă Decizia nr. 34/2017, care interpretează dispoziţiile art. 183 C. proc. civ. în raport de C. proc. civ. în forma anterioară modificării. Dispoziţiile Deciziei nr. 45/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie menţionează că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi 183 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., modificate prin Legea nr. 310/2018 şi completate prin Legea nr. 134/2010, actele de procedură transmise prin fax în ultima zi a termenului sunt socotite în termen. Deci se referă la interpretarea dispoziţiilor modificate prin Legea nr. 310/2018. În schimb, Decizia anterioară nr. 34/2017 prevedea că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi 183 C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică în ultima zi a termenului, care se socoteşte pe zile după ora la care activitatea încetează, nu este socotit a fi formulat în termen. Prin urmare, faţă de ora la care a fost transmis, apelul incident este tardiv".

În acord cu cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte apreciază că în mod corect a fost respins ca fiind tardiv formulat apelul incident declarat de pârâtul B. S.R.L..

În ceea ce priveşte căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate, Înalta Curte reţine că acestea sunt reglementate prin norme imperative, de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze şi nici nici părţile, dar nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (1) C. proc. civ., apelul incident se depune de către intimat o dată cu întâmpinarea la apelul principal, întâmpinare ce se depune, potrivit art. 4711 alin. (3) teza ultimă din acelaşi Cod, în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării cererii de apel.

Aşadar, termenul în care se poate formula apel incident este termenul de 15 zile în care partea are obligaţia de a formula întâmpinare la apelul principal, acesta fiind un termen de procedură legal, peremptoriu şi absolut, care, în caz de nerespectare, determină respingerea cererii de apel incident ca tardiv formulată.

În ceea ce priveşte calculul acestui termen, acesta este supus dispoziţiilor art. 181 C. proc. civ., alin. (1) pct. 2 al acestui text de lege reglementând expres că, atunci când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua când acesta se împlineşte.

Astfel cum s-a arătat supra, cererea prin care se declară apel incident se depune o dată cu întâmpinarea la instanţa învestită cu soluţionarea apelului principal, iar data depunerii este data certă care rezultă din aplicarea ştampilei de înregistrare a acestei cereri depuse la instanţă, recipisa oficiului poştal, înregistrarea ori atestarea făcută pe actul depus de către serviciul de curierat rapid, serviciul specializat de comunicare, unitatea militară sau administraţia locului de deţinere.

Potrivit dispoziţiilor art. 183 C. proc. civ. (forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, 30 mai 2018), "(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. (2) Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administraţia locului de deţinere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată".

Înalta Curte observă că, din considerentele instanţei de apel cu privire la excepţia tardivităţii apelului incident, considerente mai sus redate, reiese că prima instanţă de control judiciar a reţinut că data comunicării cererii de apel principal a fost 25 mai 2023, la sediul procesual ales al intimatului-pârât B., iar în raport cu această dată a apreciat, în aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi 183 C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că ultima zi în care partea putea declara apel incident era data de 12 iunie 2023. A mai reţinut instanţa de apel că pârâtul B. S.R.L. a transmis apelul incident împreună cu întâmpinarea prin poştă electronică, la data de 12 iunie 2023, însă la ora 18:39, după închiderea programului instanţei de judecată.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, potrivit cărora în speţă ar fi incidente dispoziţiile art. 183 alin. (1) C. proc. civ. în interpretarea dată prin Decizia nr. 45/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, 30 mai 2018, în cauză sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. forma în vigoare anterior modificării intervenite prin Legea nr. 310/2018, respectiv art. 183 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel.

Prin această decizie, s-a dat o interpretare unitară prevederilor art. 182 şi art. 183 din C. proc. civ. (în forma anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 310/2018), stabilindu-se că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen".

În acelaşi sens, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, prin decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 2 din 03 ianuarie 2017), referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., reţinând, la paragrafele 27 şi 28, că trimiterea actelor de procedură prin fax sau poştă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanţă şi nu trimiterii efectuate prin oficiul poştal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. Actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică este considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanţă, iar potrivit dispoziţiei legale criticate, deşi termenele se socotesc pe zile întregi, totuşi, în ziua în care se împlineşte termenul, partea interesată trebuie să depună actul la instanţă până la închiderea programului. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate nu limitează dreptul părţilor de a comunica cu instanţele judecătoreşti, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanţelor prin orice mijloace, cu condiţia, subînţeleasă, de a o face în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.

Curtea Constituţională a avut în vedere dispoziţiile art. 182 şi 183 din C. proc. civ. în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 310/2018, dispoziţii care se aplică în prezenta cauză, astfel că, şi potrivit deciziei menţionate, în acord cu considerentele arătate, calea de atac, în măsura în care a fost depusă prin poştă electronică în ultima zi a termenului, era necesar a fi depusă până la închiderea programului de lucru al instanţei, pentru a fi considerată efectuată în termen.

Mai reţine Înalta Curte că, sub incidenţa efectelor obligatorii ale Deciziei nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cad doar litigiile declanşate anterior modificării aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, cum este şi situaţia prezentului litigiu, ce a fost declanşat la data de 30 mai 2018, anterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 prin care a intervenit şi modificarea textului art. 183 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. care a extins sfera facilităţilor puse la dispoziţia persoanelor interesate care nu pot sau întâmpină dificultăţi în a se deplasa la sediul instanţei pentru a depune acte de procedură. Aceasta, întrucât faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată. Astfel, art. 24 C. proc. civ. dispune că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar art. 25 alin. (1) C. proc. civ. prevede că procesele în curs de judecată şi executările silite începute sub vechea lege rămân supuse dispoziţiilor acesteia.

Însăşi instanţa supremă a statuat în cuprinsul Deciziei nr. 45/2020, la paragrafele 82 şi 83, că normele interpretate prin Decizia nr. 34/2017 sunt norme de procedură civilă, aplicarea în timp a acestora trebuie raportată la dispoziţiile art. 24-27 din C. proc. civ., cu caracter general, în sensul că procedurilor judiciare (lites pendentes) le este incidentă legea în vigoare la momentul declanşării lor, iar hotărârile judecătoreşti rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

De asemenea, prin aceeaşi decizie, s-au mai statuat:

"85. Efectele dispoziţiilor de modificare a unei dispoziţii legale sunt individualizate de art. 62 teza I din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că dispoziţiile de modificare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

86. Modificarea unui act normativ printr-un nou act normativ, care legiferează parţial în acelaşi domeniu, impune ca norma modificată să nu poată fi interpretată şi aplicată independent de obiectul de reglementare a acestuia, ci în acord cu scopul urmărit de legiuitor la momentul adoptării actului normativ modificator.

87. Trebuie observat că, în esenţă, interpretarea prevederilor art. 182 şi art. 183 din C. proc. civ., realizată prin Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a avut ca premisă caracterul derogator de la regula înscrisă în art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., a art. 183 din C. proc. civ., cu consecinţa aplicării metodei interpretării restrictive a ultimei norme de drept, care nu reglementa şi ipoteza comunicărilor de acte de procedură realizate prin fax sau e-mail.

88. Dată fiind omisiunea legiuitorului de a reglementa, printr-o normă specială, efectele "depunerii" actelor de procedură la instanţă, în modalitatea alternativă a utilizării mijloacele moderne de comunicare reprezentate de fax sau e-mail, din perspectiva momentului la care termenul calculat pe zile se consideră împlinit, prin decizia amintită s-a concluzionat în sensul că, în acest caz, sunt aplicabile prevederile art. 182 alin. (2) din C. proc. civ.. În consecinţă, actul de procedură astfel transmis, în ultima zi a termenului poate fi considerat ca fiind depus în termen, numai dacă ora depunerii - care, în lipsa altor dispoziţii legale derogatorii, se impunea a fi atestată conform regulii consacrate de art. 199 din C. proc. civ. şi art. 94 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015 - se situa înăuntrul programului de lucru al instanţelor.

89. Astfel, potrivit art. 182 şi art. 183 din C. proc. civ., în forma anterioară modificării aduse acestuia prin Legea nr. 310/2018, doar actele de procedură depuse prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depuse la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare până la ora 24:00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege puteau fi socotite a fi fost depuse înăuntrul termenului de decădere prevăzut de lege, deşi nu îndeplineau condiţia de a fi fost depuse la instanţă de parte personal sau prin reprezentant şi nici de a fi fost transmise instanţei prin poştă, curier, fax sau poştă electronică până la ora la care activitatea instanţei încetează în mod legal".

Totodată, se impune a se preciza faptul că, aşa cum rezultă în mod expres din dispozitivul Deciziei nr. 45/2020, precum şi din considerente, soluţia adoptată prin această hotărâre s-a raportat la textul art. 183 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în forma modificată prin art. I pct. 24 din Legea nr. 310/2018, astfel că în cauza pendinte nu sunt incidente dispoziţiile acestei decizii, astfel cum în mod eronat susţine recurentul-pârât, litigiul fiind sub incidenţa C. proc. civ. în forma anterioară acestei legi, astfel cum s-a arătat supra.

La paragraful 92 din considerentele Deciziei nr. 45/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, spre deosebire de reglementarea iniţială a art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., la momentul adoptării Legii nr. 310/2018, legiuitorul a renunţat la soluţia legislativă anterioară care, deşi stipula expres posibilitatea părţilor de a utiliza mijloacele electronice de comunicare pentru a transmite acte de procedură către instanţe [art. 148 alin. (2), art. 149 alin. (4), art. 199 alin. (1), art. 154 alin. (6), art. 241 alin. (3) şi art. 471 alin. (3) din C. proc. civ..], nu reglementa, în mod distinct, efectele depunerii actelor de procedură la instanţă în această modalitate.

În consecinţă, cad sub incidenţa efectelor obligatorii ale Deciziei nr. 34/2017 litigiile declanşate anterior modificării aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, iar pronunţarea Deciziei nr. 45/2020 nu are semnificaţia "abrogării" Deciziei nr. 34/2017, ci presupune aplicarea acesteia în cadrul litigiilor iniţiate după intrarea în vigoare a modificărilor adoptate prin Legea nr. 310/2018, într-o corectă aplicare în timp a legii procesuale (rationae temporis).

Aşa fiind, odată stabilite aceste premise de analiză ce privesc fixarea legii aplicabile în timp (inclusiv a dezlegărilor obligatorii date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare), Înalta Curte constată că, în speţa de faţă, din perspectiva excepţiei tardivităţii, în mod corect instanţa de apel a apreciat că transmiterea apelului incident prin intermediul poştei electronice în ultima zi a termenului (12 iunie 2023, ora 18:39), după ora la care se încheiase activitatea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a avut loc cu depăşirea termenului de 15 zile reglementat de 474 alin. (1) corob. cu art. 4711 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ.. Aşadar, instanţa de apel a procedat la o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 C. proc. civ. în forma anterioară Legii nr. 310/2018, folosind ca fundament inclusiv statuările din Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu respectarea dispoziţiilor art. 521 C. proc. civ.

Fiind vorba despre un termen legal peremptoriu, nerespectarea acestuia a atras sancţiunea decăderii părţii din exercitarea dreptului la apel incident, sancţiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel constatând în mod corect incidenţa acesteia.

II.1.b. Recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel

Recurentul-pârât a criticat şi decizia pronunţată de instanţa de apel, susţinând că soluţia pronunţată este nelegală, întrucât considerentele deciziei sunt contradictorii, decizia fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept.

Înalta Curte constată că aceste critici, susceptibile de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv art. 488 pct. 8 C. proc. civ., sunt invocate formal, astfel încât nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs, întrucât nu sunt însoţite de argumente concrete care pe de o parte, să identifice aspectele contradictorii din motivarea instanţei de apel, în condiţiile în care examinarea formală a deciziei recurate relevă existenţa unei construcţii faptice şi logico-juridice ce justifică soluţia, astfel încât o eventuală nemotivare sau contradictorialitate a acesteia trebuie să fie concretizată. Pe de altă parte, nu sunt indicate normele de drept alegat a fi încălcate şi nici modul concret în care ar fi fost încălcate.

Pentru toate considerentele expuse, având în vedere şi că dispoziţiile legale de drept procesual au fost corect aplicate de instanţa de apel cu privire la apelul incident, Înalta Curte va constata că recursul formulat de recurentul-pârât B. S.R.L. nu este fondat, motiv pentru care îl va respinge.

II.2. Recursul formulat de recurenta-pârâtă C.

II.2.a. Recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 22 septembrie 2023

Printr-un prim motiv de recurs, recurenta-pârâtă critică faptul că instanţa de apel, prin încheierea din 22 septembrie 2023, a dispus scoaterea din cauză a chemaţilor în garanţie E. S.A. şi D. S.A. în etapa apelului, fără a arăta considerentele care au stat la baza acestei dispoziţii, fiind astfel incident art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Procedând la examinarea încheierii de şedinţă din 22 septembrie 2023, Înalta Curte observă că instanţa de apel, constatând că nu sunt părţi în apel, a dispus ca E. S.A. şi D. S.A. să nu mai fie citate în continuare.

Aşadar, ţinând cont de împrejurarea că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, iar considerentele încheierii din 22 septembrie 2023 nu relevă omisiunea de a argumenta decizia de a scoate din cauză, în etapa apelului, a chemaţilor în garanţie, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticii deduse judecăţii recursului, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Un al doilea motiv de recurs, subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează faptul că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, cadrul procesual fiind incomplet în apel, precum şi principiul contradictorialităţii şi dreptului la apărare al pârâtei, întrucât instanţa de apel a pus în discuţie în mod generic cadrul procesual şi a acordat cuvântul exclusiv apelantei-reclamante, deşi recurenta-pârâtă era una dintre părţile care au formulat cerere de chemare în garanţie.

De asemenea, a mai susţinut că E. S.A. a formulat întâmpinare în apel prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, însă instanţa de apel nu a pus în discuţie această excepţie.

O altă critică adusă încheierii recurate, vizează încălcarea dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţinând că este incident şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greşită a legii, având în vedere că instanţa de apel a trimis cauza spre rejudecare menţinând soluţia de scoatere din cauză a chemaţilor în garanţie. Însă în rejudecare cadrul procesual trebuie să fie cel cu care instanţa de fond a fost învestită.

A mai susţinut recurenta-pârâtă că instanţa de apel nu putea constata că E. S.A. şi D. S.A. nu sunt părţi în apel, întrucât în faţa instanţei de fond a fost stabilit cadrul procesual pasiv, astfel încât părţile nu pot participa doar la o fază procesuală.

În ceea ce priveşte această din urmă critică, Înalta Curte constată că, deşi recurenta-pârâtă susţine incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta critică încălcarea unor norme de procedură. Prin urmare, şi această critică urmează a fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi tratată de instanţă împreună cu criticile ce vizează încălcarea principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Astfel, Înalta Curte constată că prin sentinţa civilă nr. 1631 din 28 octombrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererile de chemare în garanţie formulate în cauză, apreciind că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că a respins cererea de chemare în judecată, pe motiv că nu a putut fi reţinută răspunderea civilă delictuală, întrucât nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu şi nici a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

Înalta Curte reţine că, aşa cum rezultă din chiar interpretarea prevederilor art. 72 alin. (1) C. proc. civ., soluţia dată cererii de chemare în garanţie depinde întotdeauna de soluţia dată cererii principale. Această împrejurare influenţează şi exercitarea căii de atac. Astfel, în ipoteza în care cererea de chemare în garanţie a fost formulată de pârât (cum este cazul în speţă), iar ambele cereri (atât cea principală, precum şi cea de chemare în garanţie) au fost respinse, reclamantul va introduce apel împotriva pârâtului, nu şi împotriva chemaţilor în garanţie, întrucât între ei nu există raporturi juridice substanţiale. Însă, introducerea apelului împotriva pârâtului este de natură a naşte interesul acestuia din urmă de a relua în discuţie în apel cererea de chemare în garanţie.

Or, în speţa pendinte, pârâta C., deşi a fost atrasă la judecata în apel, în calitate de intimată, prin formularea căii de atac de către reclamantă, nu a înţeles să uzeze de dispoziţiile art. 473 C. proc. civ., în sensul de a ataca soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie pe calea apelului provocat, pentru a repune în discuţie această cerere în faţa instanţei de control judiciar. Prin urmare, soluţia dată de prima instanţă cererilor de chemare în garanţie a societăţilor de asigurare E. S.A. şi D. S.A. a devenit definitivă prin neapelare şi a intrat sub autoritatea de lucru judecat.

Mai reţine Înalta Curte că limitele devoluţiunii în apel sunt date de criticile pe care apelantul a înţeles să le aducă hotărârii primei instanţe, iar în cazul de faţă, apelanta-reclamantă a criticat hotărârea pe motiv că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, întrucât nu s-a pronunţat asupra a tot ceea ce s-a cerut, iar apelantul-pârât B. S.R.L., prin apelul incident, a criticat soluţia primei instanţe doar cu privire la considerentul prin care s-a reţinut în sarcina medicului C. săvârşirea faptei ilicite.

În consecinţă, nu se poate reţine o încălcare a limitelor devoluţiunii, astfel cum sunt ele reglementate de art. 478 C. proc. civ., atât timp cât acestea au fost stabilite de apelanta-reclamantă prin apelul principal, în cauză nefiind formulat un apel provocat prin care să se critice respingerea cererilor de chemare în garanţie.

În aceste coordonate, instanţa de apel în mod corect, a apreciat că E. S.A. şi D. S.A. nu au calitate de părţi în etapa apelului, soluţia de scoatere a acestora din citativ nefiind una nelegală, ci doar o procedură administrativă subsecventă soluţiei definitive de respingere a cererilor de chemare în garanţie.

Pe de altă parte, reţinând că societăţile de asigurare anterior menţionate nu sunt părţi în apel, nu se impunea a se mai pune în discuţie de către instanţa de apel excepţia lipsa calităţii procesuale pasive invocată prin întâmpinare de E. S.A..

Mai mult, nu se poate reţine nici faptul că instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptului la apărare al recurentei-pârâte, prezenta instanţă de recurs constatând că, aşa cum reise din cuprinsul încheierii de şedinţă din 22 septembrie 2023, instanţa de apel a pus în discuţia contradictorie a părţilor cadrul procesual în apel, respectiv dacă E. S.A. şi D. S.A. au calitate de intimaţi în apel, consemnând în acest sens în încheierea atacată "Curtea pune în discuţie cadrul procesual în apel, respectiv dacă E. S.A. şi D. S.A. au calitate de intimaţi în apel" (pagina 1, paragraful 5).

De asemenea, examinarea încheierii atacate relevă faptul că intimată-pârâtă C. (recurenta-pârâtă din prezentul recurs) a fost prezentă la respectivul termen de judecată prin apărător ales, doamna avocat G., cu împuternicire avocaţială la dosarul de apel, beneficiind aşadar de apărare calificată şi a avut posibilitatea de a-şi prezenta apărările prin formularea de concluzii orale, cu ocazia punerii în discuţie a cadrului procesual în apel. Or, pentru ca principiul contradictorialităţii să fie respectat nu este necesar ca partea să îşi fi exprimat efectiv opinia, ci este suficient să i se fi conferit această posibilitate.

Aşadar, toate aceste aspecte duc la concluzia că au fost respectate principiile contradictorialităţii şi dreptului de apărare, astfel că nu se poate reţine o încălcare a acestora, contrar susţinerii recurentei-pârâte.

II.2.b. Recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel

În ceea ce priveşte criticile aduse deciziei instanţei de apel, recurenta-pârâtă, invocând cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţine că hotărârea cuprinde motive contradictorii, întrucât instanţa de apel, deşi a reţinut că hotărârea apelată ar fi fost motivată parţial, a concluzionat totuşi că a fost nemotivată, întrucât prima instanţă nu s-a pronunţat asupra fondului.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a expus următoarele considerente din decizia recurată, pretins a fi contradictorii:

"În ceea ce priveşte apelul principal formulat Curtea constată că acesta este întemeiat având în vedere că prima instanţă a analizat fondul cauzei doar în mod parţial, respectiv din perspectiva unei singure fapte ilicite şi fără a se pronunţa asupra tuturor categoriilor de prejudicii invocate prin cererea de chemare în judecată" (pagina 15).

"...tribunalul a reţinut în considerente existenţa unei singure fapte ilicite în sarcina pârâtei medic ..."(ultimul alineat, pagina 15).

"Curtea reţine că, deşi în aparenţă, s-ar putea reţine că ne-am afla doar în faţa unei probleme de nemotivare corespunzătoare a sentinţei apelate în raport de art. 425. lit. b) C. proc. civ. având în vedere că instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, în realitate, prin modul defectuos de expunere a considerentelor şi prin neanalizarea tuturor faptelor, în raport de toate prejudiciile invocate, ne aflăm în faţa unei veritabile nepronunţări asupra fondului, instanţa neintrând practic în cercetarea fondului pricinii ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.."(alin. (5), pagina 16).

"Urmează că în rejudecare tribunalul să aibă în vedere celelalte apărări formulate de către părţi, ţinând cont, totodată, de consecinţele faptului că a fost admis doar apelul principal, apelul incident formulat de către apelantul-pârât B. S.R.L. a fost respins ca tardiv, iar pârâta C. nu a formulat apel.

Totodată va menţine în rest sentinţa apelată, respectiv în ceea ce priveşte soluţia dată cererilor de chemare în garanţie".

Înalta Curte notează că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Prin urmare, viciile motivării unei hotărâri, în sensul acestui text legal, se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă, în dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii, iar din altele netemeinicia acestora şi, în consecinţă, se exclud reciproc, când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

Verificând considerentele anterior redate, pretins a fi contradictorii în opinia recurentei-pârâte, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor acestei părţi, că motivarea instanţei de apel îndeplineşte exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele instanţei de apel cu privire la faptul că "În ceea ce priveşte apelul principal formulat Curtea constată că acesta este întemeiat având în vedere că prima instanţă a analizat fondul cauzei doar în mod parţial, respectiv din perspectiva unei singure fapte ilicite şi fără a se pronunţa asupra tuturor categoriilor de prejudicii invocate prin cererea de chemare în judecată" (pagina 15, paragraful 7) nu sunt contradictorii considerentelor cuprinse în paragraful 5, pagina 16 din decizia atacată, respectiv "Curtea, reţine că, deşi în aparenţă, s-ar putea reţine că ne-am afla doar în faţa unei probleme de nemotivare corespunzătoare a sentinţei apelate în raport de art. 425. lit. b) C. proc. civ. având în vedere că instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, în realitate, prin modul defectuos de expunere a considerentelor şi prin neanalizarea tuturor faptelor, în raport de toate prejudiciile invocate, ne aflăm în faţa unei veritabile nepronunţări asupra fondului, instanţa neintrând practic în cercetarea fondului pricinii ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ..". Dimpotrivă, acestea din urmă sunt de natură să explice raţionamentul ce stat la baza soluţiei adoptate, instanţa de apel prezentând argumentele pe care le-a avut în vedere atunci când a apreciat că se impune casarea hotărârii primei instanţe.

Astfel, analizând apelul formulat de apelanta-reclamantă, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a analizat o singură faptă ilicită din cele invocate şi nu s-a pronunţat cu privire la toate categoriile de prejudicii pe care reclamanta le invocase în cererea de chemare în judecată, constatând că motivarea este deficitară şi în privinţa elementului legătura de cauzalitate. Aşadar, reţinând că nu au fost analizate toate faptele şi categoriile de prejudicii deduse judecăţii de reclamantă prin demersul judiciar iniţiat, instanţa de apel a considerat că pricina nu a fost în realitate judecată, prima instanţă nepronuţându-se asupra fondului, deşi aparent s-ar putea considera că hotărârea nu este motivată corespunzător.

Rezultă cu evidenţă din cuprinsul considerentelor anterior redate că nu există o contradicţie între acestea, sens în care nu se justifică incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., argumentele instanţei de apel fiind expuse în mod clar şi concis, dezlegarea dată apelului formulat de reclamantă fiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente ce nu se contrazic şi care conduc la şi explică soluţia din dispozitiv.

Nefondată este şi critica potrivit căreia directivele de casare nu sunt clare, precum şi că instanţa nu a precizat ce dispoziţii din hotărârea de fond se menţin.

Se observă în acest sens că instanţa de apel a menţionat foarte clar în considerentele deciziei recurate că pricina nu a fost judecată pe fond, în acest sens reţinând că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a imputat pârâtei C. mai multe fapte pe care le considera ilicite (fapte descrise pe larg în cadrul paragrafelor 11-12, pagina 15 a hotărârii recurate), însă tribunalul a reţinut în considerente existenţa unei singure fapte ilicite în sarcina pârâtei medic (nemenţionarea în rezultatul examenului CT a prezenţei adenopatiilor din zona axială), fără a motiva de ce a înlăturat celelalte fapte ilicite imputate sau dacă acestea s-ar include în fapta mai generală reţinută şi limitându-se la a examina fapta ilicită reţinută ca fiind comisă de către medic doar în raport cu prejudiciul constând în pierderea sânului, deşi, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat mai multe categorii de drepturi şi interese legitime ce i-ar fi fost încălcate prin respectivele fapte ilicite, dar şi mai multe categorii de prejudicii produse, atât de natură patrimonială, cât şi nepatrimonială, astfel cum acestea sunt descrise în cererea de chemare în judecată.

De asemenea, a reţinut că, deşi reclamanta a imputat pârâtului B. S.R.L. emiterea, prin proceduri interne, a unui act medical ce conţinea concluzii ale unei examinări vechi şi dintr-o altă specialitate, prezentate însă ca rezultate actuale, conduită considerată de reclamantă drept faptă ilicită în sensul art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât a indus pacientul în eroare asupra stării de sănătate, încălcându-i dreptul la informaţie medicală (art. 6 din Legea nr. 46/2003) şi, implicit, dreptul la îngrijiri medicale de calitate (art. 2 din aceeaşi lege) - faptă descrisă de instanţa de apel în cuprinsul paragrafului 2, pagina 16 a deciziei recurate - tribunalul nu s-a pronunţat explicit asupra acestei fapte şi nu rezultă că ar fi exclus caracterul ilicit al conduitei în lipsa unui prejudiciu, întrucât analiza s-a limitat la fapta medicului, dintr-o perspectivă restrânsă.

Aşa fiind, constatând o absenţă totală a analizei necesare la prima instanţă, instanţa de apel a stabilit limitele rejudecării şi a dat îndrumări în mod concret şi chiar detaliat instanţei de fond, indicând faptele ilicite şi categoriile de prejudicii pe care reclamanta le-a invocat prin cererea de chemare în judecată şi pe care instanţa de fond nu le-a analizat, fiind suficient de lămuritor faptul că aceasta urmează a le avea în vedere cu ocazia rejudecării.

Susţinerea recurentei-pârâte în sensul că instanţa de apel nu a indicat directivele de casare, ci a reţinut doar că "în rejudecare tribunalul să aibă în vedere celelalte apărări formulate de către părţi, ţinând cont, totodată, de consecinţele faptului că a fost admis doar apelul principal, apelul incident formulat de către apelantul-pârât B. S.R.L. a fost respins ca tardiv, iar pârâta C. nu a formulat apel", este total eronată, întrucât, din ansamblul considerentelor expuse de instanţa de apel rezultă, fără putinţă de tăgadă, aceste directive. Ar fi fost total inutil ca instanţa de apel să reia în finalul hotărârii ceea ce deja expusese în mod clar, concis şi detaliat în expunerea raţionamentului juridic al său.

De asemenea, instanţa de apel a precizat în mod expres în considerente că se menţine sentinţa apelată în ceea ce priveşte soluţia dată cererilor de chemare în garanţie - "Totodată va menţine în rest sentinţa apelată, respectiv în ceea ce priveşte soluţia dată cererilor de chemare în garanţie" (ultimul paragraf al considerentelor, pagina 17) - astfel încât nu se poate reţine că nu au fost indicate dispoziţiile menţinute din hotărârea primei instanţe după anularea în parte a acesteia. Această consemnare duce implicit la concluzia că restul dispoziţiilor instanţei de fond au fost anulate.

Decizia instanţei de apel a mai fost criticată şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., critică subsumată motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în susţinerea acestei critici recurenta-pârâtă învederând că nu a fost identificată teza probatorie care a stat la baza trimiterii spre rejudecare, precum şi că, deşi apelanta-reclamantă a solicitat trimiterea spre rejudecare, instanţa de apel a reţinut că nu s-ar fi motivat fondul.

Potrivit dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., soluţia anulării hotărârii instanţei de fond, după admiterea apelului, intervine numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de acest text de lege, respectiv dacă instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.

Aceste reglementări instituie regula potrivit căreia instanţa de apel, după anularea sentinţei, va judeca procesul evocând fondul.

Însă, în cazul în care apelantul, prin cererea de apel sau intimatul prin întâmpinare solicită în mod expres ca, în caz de admitere a apelului, să se trimită dosarul primei instanţe, instanţa de apel, anulând hotărârea atacată, nu va putea să reţină cauza şi să evoce fondul, ci este obligată să o trimită spre rejudecare fie primei instanţe, fie altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie.

Aşadar, din economia dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că în apel, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond este o soluţie de excepţie care este condiţionată de solicitarea expresă formulată de cel puţin una din părţile din proces (doar prin cererea de apel sau întâmpinare).

În speţa pendinte, aşa cum afirmă şi recurenta-pârâtă, apelanta-reclamantă a solicitat în mod expres, prin cererea de apel, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, aspect reţinut şi de instanţa de apel.

În consecinţă, instanţa de apel, constatând că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului pricinii, precum şi că apelanta-reclamantă a solicitat în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, a făcut o corectă aplicare a excepţiei instituite de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., prin trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Pentru toate considerentele anterior arătate, constatând caracterul nefondat al criticilor mai sus analizate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge şi recursul declarat de recurenta-pârâtă C. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-pârâtă C. şi de recurentul-pârât B. S.R.L. împotriva încheierii din 22 septembrie 2023 şi a deciziei nr. 1432A din 3 noiembrie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2025.