Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 219/2025 AI generated

Nullity of civil cassation for failure to articulate specific legal grounds under Article 488 of the Civil Procedure Code.

Case Number Decizia nr. 219/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) annulled the appellant’s extraordinary appeal, leaving in force the Court of Appeal’s decision which had dismissed the claim for the annulment of a 1949 correctional sentence and upheld the lower court’s rejection of other relief; the case concerned a civil action by an individual against the State to establish the political nature of communist-era convictions for himself and his father, reinstate an banned association, and declare certain inheritance and commercial documents null. The ICCJ ruled that the appeal was null and void under Article 489(2) of the Civil Procedure Code because the appellant’s arguments did not align with the limited grounds for cassation under Article 488, failing to provide specific legal criticism of the appealed judgment's rationale or demonstrate illegality, rather than merely rehashing factual arguments already resolved by previous instances.

Legislator headnote

AI generated

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, art. 1134 din C. civ; Nullity of civil cassation for failure to articulate specific legal grounds under Article 488 of the Civil Procedure Code: Împotriva deciziei nr. 1453 din 16 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
procedural nullity grounds for cassation Civil Procedure Code civil annulment interpretation of a judgment factual grounds

Cited Legislation

AI generated
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009
(decedat), în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, şi pentru alte fapte, în temeiul art.
art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009
221/2009, şi pentru alte fapte, în temeiul art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009; în subsidiar, a solicitat menţionarea caracterului politic, pe hotărârile judecătoreşti prin care au fost pronunţate astfel de condamnări, în temeiul art.
art. 6 alin. (2) din Legea nr. 221/2009
221/2009; în subsidiar, a solicitat menţionarea caracterului politic, pe hotărârile judecătoreşti prin care au fost pronunţate astfel de condamnări, în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 221/2009; reînfiinţarea Asociaţiei interzise "La Gruia", prin hotărâre judecătorească, în temeiul art.
art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001
221/2009; reînfiinţarea Asociaţiei interzise "La Gruia", prin hotărâre judecătorească, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, şi al art.
art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009
10/2001, şi al art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009; constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr.
art. 1134 din C. civ
4 şi al art. 1134 din C. civ.
art. 178 alin. (1) C. proc. civ
Recurentul a susţinut admisibilitatea excepţiei constatării nulităţii absolute a alegerilor din anul 1946 pentru fraudarea actelor de procedură, în temeiul dispoziţiilor art. 178 alin. (1) C. proc. civ.
art. 397 alin. (1) C. proc. pen
şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea excepţiei constatării nulităţii absolute a sentinţei nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 2.03.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, să se constatate caracterul politic al condamnărilor tatălui său, B. (decedat), în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, şi pentru alte fapte, în temeiul art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009; în subsidiar, a solicitat menţionarea caracterului politic, pe hotărârile judecătoreşti prin care au fost pronunţate astfel de condamnări, în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 221/2009; reînfiinţarea Asociaţiei interzise "La Gruia", prin hotărâre judecătorească, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, şi al art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009; constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. x/30.10.1989, în temeiul art. 2502 alin. (2) pct. 4 şi al art. 1134 din C. civ.

La data de 28.06.2022, reclamantul a formulat cerere adiţională, prin care a solicitat anularea sentinţelor nelegale de condamnare şi repunerea în situaţia anterioară; constatarea caracterului politic al condamnării lui C., decedat, dispusă prin sentinţa corecţională nr. 956/05.03.949, în dosarul nr. x, exmatriculat de la A.S.E. în anul 1947 şi reţinut doi ani la colonia Jegalia-Mărgineni până în data de 29.10.1951.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin sentinţa nr. 1679 din 29 noiembrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect revizuire sentinţă penală; a respins, ca inadmisibil, petitul având ca obiect revizuirea sentinţei corecţionale, formulată prin cererea completatoare din data de 28 iunie 2022; a respins, în rest, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia nr. 1453 din 16 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1679 din 29 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor; a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată; a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în ce priveşte capătul 2 de cerere, având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării dispuse prin sentinţa corecţională nr. 956/28.05.1949, pronunţată de Tribunalul Vlaşca în dosarul nr. x/1949; a respins capătul 2 de cerere, constatând autoritatea de lucru a sentinţei civile nr. 1808 din 8 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă; a menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei civile apelate.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1453 din 16 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul a susţinut admisibilitatea excepţiei constatării nulităţii absolute a alegerilor din anul 1946 pentru fraudarea actelor de procedură, în temeiul dispoziţiilor art. 178 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea excepţiei constatării nulităţii absolute a sentinţei nr. 956 din 5 martie 1949, în temeiul art. 281 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., în raport cu decizia penală nr. 611 din 3 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, admisibilitatea excepţiei cererii de revizuire a sentinţei nr. 956 din 5 martie 1949, admisibilitatea excepţiei constatării calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 deoarece subzistă discriminarea. Susţine că, prin sentinţa nr. 1808 din 8 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a reţinut că inculpatul a fost condamnat pentru fapte constând în crime şi delicte contra siguranţei statului.

A expus în motivarea cererii de recurs situaţia de fapt din dosarul penal soluţionat în anul 1949 şi a arătat că este important să ştie că sunt aplicate amenzi judiciare celor care l-au discriminat, în opinia sa, vinovat de moarte suspectă fiind regimul politic de la momentul respectiv.

Întrucât nu au fost contrazise susţinerile sale, a solicitat casarea hotărârii nr. 1312 din 16 noiembrie 2023.

Consideră că are dreptul să ştie cine l-a asasinat pe D., cine a discriminat şi a interzis drepturile părinteşti pentru contestarea alegerilor din 1946, cine a redactat formularele de inventariere a exproprierii nelegale şi cine a confiscat patrimoniul succesoral, în mod nelegal.

A citat din considerentele deciziei nr. 275 din 20 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care instanţa a reţinut că persoană care a solicitat aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2009 nu se poate prevala de un drept câştigat, cât timp litigiul nu a fost soluţionat încă, printr-o hotărâre definitivă, care să consfinţească puterea lucrului judecat, asupra temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii şi susţine imprescriptibilitatea dreptului prevăzut de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2001.

A solicitat reînfiinţarea asociaţiei interzise şi a invocat dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009.

A mai solicitat constatarea nulităţii absolute a radierii din Registrul Comerţului a S.C. E. S.R.L., prin încheierea nr. 1905 din 11 iunie 2009, susţinând încălcarea dispoziţiilor art. 196 alin. (1) lit. g), art. 693, art. 894, art. 956 şi ale art. 2367 C. civ., constatarea nulităţii absolute a vânzării cârciumei cu terenul aferent, a conacului din patrimoniul asociaţiei, a contractului dintre UAT şi Fondul de Vânătoare, a transformării datoriilor în acţiuni la Fondul Proprietatea şi a certificatului de moştenitor nr. x din 30 octombrie 1989.

5. Apărările formulate

Intimatul nu a depus întâmpinare în cauză.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 23 octombrie 2024, a fost fixat termen de judecată la 16 ianuarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu caracter prealabil, se reţine că recurentul supune căii de atac a recursului decizia nr. 1453 din 16 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul având ca obiect cererea reclamantului de constatare a caracterului politic al condamnării tatălui său şi a lui C., în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, şi revizuirea sentinţei corecţionale nr. 956 din 5 martie 1949, pronunţată de Tribunalul judeţului Vlaşca, în dosarul nr. x/1949.

Potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009, "Hotărârea pronunţată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."

Conform normelor tranzitorii prevăzute de art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".

Totodată, potrivit art. 460 alin. (3) C. proc. civ. "În cazul în care prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în întregul ei este supusă apelului. Hotărârea dată în apel este supusă recursului."

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale precitate, raportat la petitul cererii de chemare în judecată, reiese că, în speţă, hotărârea atacată este supusă recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere capătul de cerere vizând revizuirea sentinţei corecţionale nr. 956 din 5 martie 1949, pronunţată de Tribunalul judeţului Vlaşca, în dosarul nr. x/1949.

Examinând recursul în raport cu excepţia nulităţii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din acelaşi act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Aşadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menţionate în art. 488 din C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

Înalta Curte reţine că invocarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. de către recurent este lipsită de valenţe juridice, în contextul în care recursul nu cuprinde critici care să reliefeze aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate vizând nemotivarea hotărârii.

Astfel, deşi este necesar ca recurentul să formuleze o argumentare juridică a nelegalităţii hotărârii atacate, prin identificarea explicită a motivelor ce reclamă nemotivarea hotărârii, existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei reţinute de instanţa de apel, în cuprinsul memoriului de recurs nu se regăseşte nicio critică referitoare la aceste aspecte, fiind invocate formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, instanţa de recurs constată că, deşi se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete asupra raţionamentului curţii de apel care a determinat soluţia de admitere a apelului reclamantului împotriva sentinţei atacate şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată.

Astfel, fără a se grefa pe dezlegările instanţei de prim control judiciar, referitoare la autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 1808 din 8 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 1261 din 20 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si de familie, cu privire la capătul de cerere vizând constatarea caracterului politic al condamnării dispuse prin sentinţa corecţională nr. 956 din 5 martie 1949, pronunţată de Tribunalul judeţului Vlaşca, în dosarul nr. x/1949, recurentul-reclamant se rezumă la a relua, în mod nestructurat, aceleaşi susţineri din fazele procesuale anterioare, prin care expune situaţia de fapt din cauza penală soluţionată în anul 1946 în încercarea de a dovedi că tatăl său şi C. au fost supuşi unor condamnări politice.

Analizând în continuare celelalte aspecte redate în cuprinsul memoriului de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu constituie veritabile critici de nelegalitate, apte a fi deduse spre examinare în prezenta cale extraordinară de atac, întrucât recurentul susţine, în esenţă, admisibilitatea cererii de revizuire a sentinţei nr. 956 din 5 martie 1949, pronunţată de Tribunalul judeţului Vlaşca, în dosarul nr. x/1949, fără a combate însă soluţia instanţei de apel, în condiţiile în care aceasta din urmă a apreciat ca fiind legală soluţia primei instanţe de respingere, ca inadmisibil, a acestui petit, în raport cu dispoziţiile art. 451 alin. (1) şi ale art. 453 alin. (2) C. proc. pen.

În consecinţă, cum recurentul-reclamant nu tinde, printr-o argumentaţie juridică propriu-zisă, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simpla readucere în discuţie a unor chestiuni deja tranşate în faza procesuală anterioară, nu este în măsură să permită exercitarea controlului judiciar specific prezentei faze procesuale.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele expuse de recurent nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi nici nu se pot reţine motive de nelegalitate de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 din C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va anula recursul declarat reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1453 din 16 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1453 din 16 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.