Cassation inadmissibility: failure to demonstrate misapplication of civil law on factual evidence interpretation in land concession dispute

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi a cererii reconvenţionale

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la 01.02.2021, sub nr. x/2021 şi precizată prin nota de şedinţă din 23.12.2021, reclamanţii Primăria Municipiului Braşov, Municipiul Braşov, prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Braşov, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C. şi D. au solicitat obligarea pârâţilor A. şi B. la încheierea actului adiţional la contractul de concesiune încheiat la 04.01.1993, astfel cum aceştia s-au obligat prin contractele de vânzare-cumpărare nr. x/04.05.2018 şi nr. y/10.07.2018, iar în caz contrar, hotărârea judecătorească să ţină loc de act adiţional la contractul încheiat la 04.01.1993, având ca obiect concesionarea terenului situat în Braşov, str. x, în suprafaţă de 969 mp, identificat prin CF nr. x Braşov, nr. top. x, proprietatea Statului Român; a precizat că valoarea redevenţei pentru anul 2018 este în cuantum de 71,11 RON/mp, pentru anul 2019 este de 73,4353 RON/mp, pentru anul 2020 este de 76,40 RON/mp, iar pentru următorii ani redevenţa datorată urmând să se calculeze în funcţie de indicele preţurilor de consum şi rata inflaţiei; obligarea pârâţilor C.

şi D. la plata sumei de 7.207 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului situat în Braşov, str. x, în suprafaţă de 969 mp, identificat prin CF nr. x Braşov, nr. top x-proprietar Statul Român, teren concesionat conform contractului de concesiune încheiat la data de 04.01.1993, modificat în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/16.04.2018, nr. y/04.05.2018 şi nr. 2926/10.07.2018, calculată la valoarea redevenţei, astfel: pentru perioada 16.04.2018-03.05.2018 (pentru 100% din teren - conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/14.04.2018); pentru perioada 04.05.2018 - 09.07.2018 (pentru cota de 30% din teren - conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/04.05.2018); obligarea pârâţilor C.

şi D. la plata sumei de 31.838 RON, reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 16.07.2018-10.07.2018, conform notei de calcul anexate, cu obligarea acestora la plata în continuare a majorărilor care curg până la achitarea integrală a debitului; obligarea pârâţilor A. şi B. la plata sumei de 168.317 RON, reprezentând redevenţă aferentă contractului de concesiune încheiat la data de 04.01.1993, modificat în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/04.05.2018 şi nr. y/10.07.2018, astfel: - pentru perioada 04.05.2018 - 09.07.2018 (pentru cota de 70% din teren - conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/04.05.2018); pentru perioada 10.07.2018 - 30.09.2020 (pentru cota de 100% din teren - conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/10.07.2018).

În subsidiar, în situaţia în care instanţa de judecată va considera că sumele pretinse nu pot fi solicitate cu titlu de redevenţă, deşi pârâţii şi-au intabulat în cartea funciară dreptul de concesiune, obligarea acestora la plata debitelor cu titlu de contravaloare a lipsei de folosinţă a terenului în litigiu, calculată la valoarea redevenţei, conform notei de calcul ataşate; obligarea pârâţilor A. şi B. la plata sumei de 376.116 RON, reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 04.05.2018 - 30.09.2020, cu obligarea acestora la plata în continuare a majorărilor care curg până la achitarea integrală a debitului.

Pârâţii A., B., C. Şi D. au formulat cerere reconvenţională prin care au solicitat admiterea, în parte, a cererii de chemare în judecată în ceea ce priveşte încheierea contractului de concesiune pentru suma de 15 RON/mp redevenţă.

În ceea ce priveşte petitele 2 şi 4, s-a solicitat admiterea, în parte, a acestora, în sensul obligării pârâţilor la plata lipsei de folosinţă calculată la suma de 15 RON/mp şi.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 160/S/16.05.2023, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei Primăria Municipiului Braşov şi a anulat cererea formulată de această parte, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă; a respins cererea formulată de reclamanţii Municipiul Braşov, prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Braşov, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., ca neîntemeiate; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi C., D., A. şi B., ca neîntemeiată.

1.3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva sentinţei civile nr. 160/S/16.05.2023 au formulat apel principal reclamanţii Municipiul Braşov, Primăria Municipiului Braşov şi Consiliul Local al Municipiului Braşov, solicitând admiterea apelului, schimbarea, în tot, a sentinţei apelate cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii Municipiul Braşov, Primăria Municipiului Braşov şi Consiliul Local al Municipiului Braşov şi apel incident pârâţii A., B., C. şi D., solicitând admiterea apelului, în sensul admiterii, în parte, a cererii de chemare în judecată în ceea ce priveşte încheierea contractului de concesiune, urmând ca instanţa să stabilească redevenţa cuvenită la suma de 25 RON/mp; admiterii în parte a petitelor 2 şi 4, în sensul obligării pârâţilor la plata sumelor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă calculată la suma de 15 RON/mp; respingerii petitelor 3 şi 5 ale cererii principale ca neîntemeiate.

Prin decizia civilă nr. 188/Ap din 15 februarie 2024, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins apelul formulat de Primăria Municipiului Braşov împotriva sentinţei civile nr. 160/S/16.05.2023, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, ca neîntemeiat, a admis apelul formulat de reclamanţii Municipiul Braşov şi Consiliul Local al Municipiului Braşov, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi A., B., C. şi D., împotriva sentinţei civile nr. 160/S/16.05.2023, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Municipiul Braşov şi Consiliul Local al Municipiului Braşov, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C. şi D. şi a obligat pârâţii C. şi D. la plata către reclamanţii Municipiul Braşov şi Consiliul Local al Municipiului Braşov a sumei de 7.207 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă teren, astfel: pentru perioada 16.04.2018 - 03.05.2018 (pentru 100% din teren); pentru perioada 04.05.2018 - 09.07.2018 (pentru cota de 30% din teren), a obligat pârâţii A. şi B. la plata către reclamanţii Municipiul Braşov şi Consiliul Local al Municipiului Braşov a sumei de 168.317 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă, astfel: pentru perioada 04.05.2018 - 09.07.2018 (pentru cota de 70% din teren); pentru perioada 10.07.2018-30.09.2020 (pentru cota de 100% din teren) şi a respins, ca nefondat, apelul incident formulat de apelanţii-reclamanţi reconvenţional A., B., C. şi D., menţinând, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.

II. Calea de atac exercitată în cauză.

II. 1 Motivele de recurs

Împotriva deciziei pronunţate în apel, au exercitat recurs reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Braşov, Primăria Municipiului Braşov şi Municipiul Braşov, înregistrat pe rolul secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 05 aprilie 2024, repartizat aleatoriu, spre competentă soluţionare completului nr. 4 noul C. proc. civ.

Prin cererile de recurs, identice în conţinut, recurenţii, prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii a atacate şi obligarea pârâţilor A. şi B. la încheierea actului adiţional la contractul de concesiune încheiat la 04.01.1993, astfel cum aceştia s-au obligat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/10.07.2018, iar în caz contrar hotărârea să ţină loc de act adiţional la contractul încheiat la 04.01.1993, respectiv obligarea pârâţilor A., B. la plata sumei de 376.116 RON, reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 04.05.2018-30.09.2020, respectiv, la plata în continuare a acestora până la achitarea integrală a debitului, şi obligarea pârâţilor C. şi D. la plata sumei de 31.838 RON reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 16.07.2018-10.07.2018, şi în continuare, până ia achitarea integrală a debitului, criticând decizia curţii de apel din următoarele aspecte:

Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare şi interpretare a prevederilor art. 1270 C. civ. atunci când a reţinut că nu există temei legal pentru obligarea pârâţilor A. şi B. la încheierea unui act adiţional la contractul de concesiune, şi că pârâţilor nu le este opozabil contractul de concesiune încheiat cu concesionarul S.C. E. S.A., deoarece aceştia nu sunt părţi în acest contract, astfel că nu pot fi obligaţi la plata penalităţilor de întârziere, conform art. 9 din contractul de concesiune încheiat cu S.C. E. S.A., în contextul în care prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/16.04.2018, pârâţilor F., odată cu construcţia, li s-a transmis şi dreptul de concesiune asupra terenului aferent, astfel cum este prevăzut în contractul menţionat, iar prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/04.05.2018 şi nr. y/10.07.2018, dreptul de concesiune asupra terenului aferent a fost transmis către pârâţii A. şi B..

Aşadar, contractele de vânzare-cumpărare încheiate reprezintă raportul juridic prin care intimaţii-pârâţi se obligă la încheierea contractului de concesiune cu privire la terenul pe care se află spaţiul comercial, iar prin semnarea acestora, pârâţii si-au asumat în totalitate clauzele contractuale, neputând să se exonereze de răspundere pe motiv că situaţia actuală nu le mai este favorabilă. De altfel, pârâţii nu s-au opus acţiunii în ceea ce priveşte încheierea contractului de concesiune şi nici în ceea ce priveşte plata redevenţei, având obiecţiuni doar în ceea ce priveşte valoarea acesteia.

Prin urmare, în mod greşit instanţa de judecată a reţinut faptul că, în cauză, stipulaţia contractuală este în sensul că pârâţii au preluat numai dreptul de concesiune, iar conform evidenţelor de carte funciară, pârâţii Cozma şi-au intabulat dreptul de proprietate dobândit prin contractele de vânzare-cumpărare nr. x/04.05.2018 şi nr. y/10.07.2018, încheiate cu pârâţii F. au înregistrat în favoarea acestora dreptul de concesiune pe durata de 99 ani asupra imobilului cu nr. top. x proprietatea Statului Român.

În atare situaţie, pârâţii A. şi B. pot fi obligaţi la încheierea actului adiţional la contractul de concesiune încheiat la 04.01.1993, astfel cum aceştia s-au obligat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/10.07.2018, pe cale de consecinţă, pot fi obligaţi şi la plata sumei de 376.116 RON, reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 04.05.2018-30.09.2020, şi în continuare, până la achitarea integrală a debitului, respective, obligarea pârâţilor C. şi D. la plata sumei de 31.838 RON reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 16.07.2018-10.07.2018, şi în continuare, a majorărilor care curg până la achitarea integrală a debitului, conform notelor de calcul aflate la dosarul cauzei.

II.2. Apărările formulate de în cauză

Niciunul dintre intimaţi nu a depus la dosar întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 01 februarie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 12 iunie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 10 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursurilor declarate în cauză, când, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursurilor şi a rămas în pronunţare asupra acesteia

II. 4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursurilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite şi va anula recursurile, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că motivarea recursului presupune invocarea unor critici de nelegalitate care trebuie, pe de o parte, să privească soluţia atacată, iar, pe de altă parte, să se circumscrie motivelor prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul exercitat de reclamanta Primăria Municipiului Braşov, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză, se constată că recursul recurentei-reclamante Primăria Municipiului Braşov nu se raportează la argumentele reţinute de curtea de apel atunci când a constatat că, deşi contractul de concesiune încheiat la 04.01.1993 cuprinde ca părţi Primăria Municipiului Braşov, în calitate de concedent, respectiv, S.C. E. S.A., în calitate de concesionar, acest aspect nu conferă capacitate procesuală de folosinţă Primăriei Municipiului Braşov, având în vedere dispoziţiile art. 5 lit. h) din Codul administrativ şi art. 76 din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, în vigoare la momentul încheierii contractului, conform căruia consiliile locale hotărăsc cu privire la concesionarea bunurilor aparţinând domeniului public sau privat, neformulând critici care să privească nelegalitatea soluţiei, prin raportare la raţionamentul juridic ce a stat la baza pronunţării sale.

Astfel, memoriul de recurs al recurentei-reclamante Primăria Municipiului Braşov nu conţine aspecte care să combată considerentele curţii de apel prin raportare la soluţia pronunţată cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a acesteia, formulând critici cu privire la fondul pricinii deduse judecăţii, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. prin raportare la pretinsa aplicare şi interpretare greşită a dispoziţiilor art. 1270 din C. civ., în contextul în care instanţele de fond au soluţionat cererea formulată de această reclamantă în temeiul admiterii unei excepţii procesuale absolute, în legatură cu o condiţie de exerciţiu a actiunii civile şi care împiedică dezlegarea pe fond a cererii. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că motivele de recurs trebuie să se raporteze la aspectele decelate şi dezlegate de curtea de apel cu privire la cererea formulată de partea care exercită respectiva cale de atac.

Or, în cauza de faţă, instanţele de fond au apreciat că reclamanta Primăria Municipiului Braşov nu întruneşte una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile, reglementată de art. 32 din C. proc. civ., referitoare la capacitatea procesuală de folosinţă, anulând, asyfel, acţiunea promovată de aceasta, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.

În atare context, criticile din recurs nu pot viza decât considerentele care au reprezentat temei pentru admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi anularea cererii formulate de reclamanta Primăria Municipiului Braşov.

În continuare, cu referire la recursurile exercitate de recurenţii Consiliul Local Braşov şi Municipiul Braşov, prin primar, Înalta Curte reţine că deşi ambele părţi au promovat calea de atac a extraordinară a recursului prin două memorii de recurs distincte, acestea au un conţinut identic, context în care analiza acestora se va efectua prin considerente comune.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat în mod greşit, dispoziţiile art. 1270 din C. civ., atunci când a reţinut că, în cauză, reclamanţii nu relevă niciun motiv legal pentru obligarea pârâţilor A. şi B. la încheierea actului adiţional la contractul de concesiune, şi că, nefiind părţi, nu le este opozabil respectivul contract de concesiune pentru a fi obligaţi la plata penalităţilor de întârziere conform art. 9 din contract.

Înalta Curte nu poate primi aceste susţineri, întrucât, deşi recurenţii-reclamanţi invocă aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 1270 din C. civ., care guvernează principiul forţei obligatorii şi efectele contractului valabil încheiat între părţi, totuşi, prin argumentele dezvoltate, aduc în discuţie doar elemente care sunt specifice situaţiei de fapt, făcând referire la mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv la contractele de vânzare cumpărare încheiate.

Sub acest aspect, dezlegând critica reclamanţilor privind respingerea cererii de obligare a pârâţilor A. şi B. la încheierea unui act adiţional la contractul de concesiune şi la plata contravalorii redevenţei pentru perioada menţionată, instanţa de apel a reţinut că prevederile art. 1270 din C. civ. nu pot susţine cererea formulată de către reclamanţi, în condiţiile în care între aceştia şi pârâţi nu a fost încheiată o convenţie, prin care pârâţii să se fi obligat faţă de reclamanţi să încheie un act adiţional la contractul de concesiune încheiat la 04.01.1993, aspect relevat de contractele de vânzare-cumpărare nr. x/16.04.2018, respectiv nr. 2044/04.05.2018 şi nr. 2926/10.07.2018, prin care cumpărătorii au dobândit dreptul de concesiune, aceştia fiind obligaţi exclusiv faţă de vânzător să încheie cu concedentul un contract de concesiune pentru terenul aferent construcţiei.

După cum s-a arătat deja, instanţa de recurs nu are competenţa legală de a cenzura situaţia de fapt stabilită de către instanţele de fond, în urma coroborării şi valorificării mijloacelor de probă administrate, ci doar de a exercita controlul de legalitate, prin prisma motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Or, pentru a ajunge la concluzia că nu poate dispune obligarea pârâţilor A. şi B. la semnarea actului adiţional la contractul de concesiune din 01.01.1993, respectiv, la plata unei redevenţe, instanţa de apel a valorificat mijloacele de probă administrate în cauză, astfel că, prin criticile formulate, recurenţii-reclamanţi aduc în discuţie, în realitate, netemeinicia deciziei recurate, chiar dacă face referire, în mod formal, şi la prevederile art. 1.270 din C. civ.

În acest sens, art. 264 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "în vederea stabilirii existenţei şi inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, afară de cazul în care legea stabileşte puterea lor doveditoare", fiind consacrată libertatea pe care o are instanţa în a aprecia asupra forţei probante a dovezilor. Doar legalitatea probelor poate fi cenzurată în recurs, nu şi modul în care acestea au fost apreciate, pentru a se reţine o anumită situaţie de fapt, instanţa de apel fiind suverană în această privinţă, neputându-se pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii mijloacelor de probă.

Simpla expunere a unor texte de lege, fără a fi arătate argumentele de drept care să conducă la concluzia interpretării sau aplicării greşite a normelor legale, nu poate conduce la concluzia că recursul este motivat.

Cum recurenţii-reclamanţi au indicat dispoziţiile art. 1.270 din C. civ., însă nu au arătat motivele de drept pentru care apreciază că acestea au fost interpretate eronat de către instanţa de apel, întreaga motivare expusă în memoriul de recurs este construită în jurul unor aprecieri subiective, cu trimitere la circumstanţele factuale ale cauzei. Or, pentru a fi incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficientă trimiterea la sediul materiei, ci trebuie să fie indicate argumentele pentru care se apreciază că instanţa de apel a interpretat şi aplicat, în mod greşit, normele de drept material, fără însă a tinde la schimbarea situaţiei de fapt, astfel cum urmăresc recurenţii-reclamanţi.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va anula recursurile formulate de reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Braşov, Primăria Municipiului Braşov şi Municipiul Braşov împotriva deciziei nr. 188Ap/2023 din 15 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile formulate de reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Braşov, Primăria Municipiului Braşov şi Municipiul Braşov împotriva deciziei nr. 188Ap/2023 din 15 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2024.