Medical contract termination and fee recovery: cassation quashed the appellate decision and remanded for re-judgment in favor of the medical cabinet.

Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, la data de 20 februarie 2019, sub nr. x/2019, astfel cum aceasta a fost precizată, reclamantul Cabinetul Medical Individual "A.", în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi, a solicitat anularea raportului de control înregistrat cu nr. x/31.01.2019 în ceea ce priveşte: rezilierea contractului de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală de specialitate din Ambulatoriul pentru specialităţi paraclinice nr. 2671/29.04.2018; reţinerea sumei de 293.660,14 RON reprezentând suma raportată, decontată de pârâtă şi considerată nejustificat acordată; reţinerea sumei de 24.835 RON reprezentând 10% conform art. 14 alin. (3) din contract şi sesizarea comisiei de evaluare a C.A.S. Iaşi cu solicitarea de revocare a deciziei de evaluare LAB 937/25.09.2018 emisă de C.A.S. Iaşi, obligarea pârâtei C.A.S. Iaşi la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea prestaţiilor de care a fost lipsit de la data rezilierii contractului de furnizare - 01.02.2019 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii, obligarea pârâtei la plata sumei corespunzătoare lunii februarie ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 16 pct. 1 subpct. A5, subpct. D din contractul cadru, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1325 C. civ., raportat la art. 1164 şi urm. C. civ., art. 1766 C. civ. raportat la art. 1270 C. civ., art. 1549-1554 C. civ., Legea nr. 95/2006, H.G. nr. 400/2014, Legea nr. 104/2003, Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 397/2018 a Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019.

Hotărârile pronunţate în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 941 din 23 iulie 2020, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată; a dispus anularea raportului de control înregistrat cu nr. x/31.01.2019 în ceea ce priveşte: rezilierea contractului de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală de specialitate din Ambulatoriul pentru specialităţi paraclinice nr. 2671/29.04.2018; reţinerea sumei de 293.660,14 RON reprezentând suma raportată, decontată de pârâta şi considerată nejustificat acordată şi reţinerea sumei 24.835 RON reprezentând 10% conform art. 14 alin. (3) din contract şi sesizarea comisiei de evaluare a C.A.S. Iaşi cu solicitarea de revocare a deciziei de evaluare LAB 937/25.09.2018 emisă de C.A.S. Iaşi; a obligat pârâta C.A.S. Iaşi la plata sumei de 40.000 de RON cu titlu de daune materiale; a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind "Obligarea pârâtei la plata sumei corespunzătoare lunii februarie ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 16 pct. 1 subpct. A5, subpct. D din contractul cadru", şi a obligat pârâta la plata taxei de timbru de 20 de RON pentru primul capăt de cerere şi la plata sumei de 1805 RON pentru capătul de cerere privind daunele materiale.

Prin sentinţa civilă nr. 1750 din 26 noiembrie 2020, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 941 din 23 iulie 2020, formulată de reclamantul Cabinet Medical Individual "A." şi a dispus obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi la plata onorariului de avocat, în cuantum de 4.000 RON.

Deciziile pronunţate în apel

Prin decizia civilă nr. 170 din 30 martie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 941 din 23 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, sentinţă pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a înlăturat dispoziţia de anulare a Raportului de Control înregistrat sub nr. x/31.01.2019 în ceea ce priveşte: reţinerea sumei de 293.660,14 RON reprezentând suma raportată, decontată de pârâtă şi considerată nejustificat acordată; reţinerea sumei de 24.835 RON reprezentând 10% conform art. 14 alin. (3) din contract; sesizarea comisiei de evaluare a C.A.S. Iaşi cu solicitarea de revocare a deciziei de evaluare LAB 937/25.09.2018 emisă de C.A.S. Iaşi; a păstrat dispoziţia de anulare a Raportului de Control înregistrat sub nr. x/31.01.2019 în ceea ce priveşte rezilierea contractului de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală de specialitate în Ambulatoriul pentru specialităţi paraclinice nr. 2671/29.04.2018; a înlăturat dispoziţia de obligare a pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi la plata sumei de 40.000 RON cu titlu de daune materiale către reclamant; a înlăturat dispoziţia de obligare a pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi la plata sumei de 1.805 RON, cheltuieli de judecată aferente capătului de cerere privind daunele materiale; a respins apelul declarat de reclamantul Cabinet Medical Individual "A." împotriva sentinţei civile nr. 941 din 23 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă şi a respins apelul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 1750 din 26 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Prin decizia nr. 342 din 29 iunie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 170 din 30 martie 2021, formulată de reclamant, şi a dispus completarea dispozitivului în sensul că: a respins cererea având ca obiect obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi să anuleze toate tratamentele prescrise de medicii prescriptori urmare a rezultatelor date de reclamant şi să solicite restituirea contravalorii acestora de la pacienţi, a anula tot ceea ce s-a prescris şi decontat de C.A.S. ca efect al diagnosticului dat de reclamant în cabinetul său (tratamente, biopsii, investigaţii suplimentare, spitalizări) şi să recupereze contravalorii acestora, să anunţe toţi pacienţii din perioada ianuarie 2016- noiembrie 2018 despre nulitatea tuturor investigaţiilor efectuate având în vedere declararea ca fiind neefectuate a probelor în cabinetul reclamantului, să comunice tuturor celor cărora li s-a dat rezultat negativ, că nu este sigură afirmaţia pe care au primit-o în buletinul de investigaţii emis de reclamant, să anunţe, în mod special, pacienţii care au primit diagnostic pozitiv, că rezultatele nu au fost validate.

Decizia pronunţată în recurs

Prin decizia nr. 467 din 03 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţia nulităţii recursului formulat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi; a admis recursul declarat de reclamantul Cabinet Medical Individual "A." împotriva deciziei nr. 170 din 30 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă; a admis recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi împotriva deciziei nr. 170 din 30 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, completată prin decizia nr. 342 din 29 iunie 2021, pronunţate de aceeaşi instanţă; a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleaşi instanţe de apel.

Decizia pronunţată în rejudecarea apelului

Prin încheierea din 18 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, urmare a adresei nr. x/2022 din 06 octombrie 2022 emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care a fost înştiinţată de faptul că prin încheierea nr. 1785 din 06 octombrie 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2022, s-a admis cererea formulată de petentul Cabinet Medical Individual "A." privind strămutarea pricinii care face obiectul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Suceava, cu păstrarea actelor de procedură îndeplinite înainte de strămutare, a repus cauza pe rol şi a dispus trimiterea cauzei Curţii de Apel Suceava.

Prin încheierea nr. 2/2023 din 23 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I civile din cadrul Curţii de Apel Suceava, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civile din cadrul Curţii de Apel Suceava.

Ca urmare a declinării competenţei, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, la data de 01 martie 2023, sub nr. x/2019.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 83 din 27 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei a II-a civile a instanţei, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Curţii de Apel Suceava; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Prin decizia nr. 1801 din 26 septembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Prin decizia civilă nr. 243 din 22 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a admis apelul formulat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 941 din 23 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a înlăturat dispoziţia de anulare a Raportului de Control înregistrat sub nr. x/31.01.2019 în ceea ce priveşte: reţinerea sumei de 253.675,73 RON reprezentând suma raportată, decontată de pârâtă şi considerată nejustificat acordată; sesizarea comisiei de evaluare a C.A.S. Iaşi cu solicitarea de revocare a deciziei de evaluare LAB 937/25.09.2018 emisă de C.A.S. Iaşi; rezilierea contractului de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală de specialitate în Ambulatoriul pentru specialităţi paraclinice nr. 2671/29.04.2018; a înlăturat dispoziţia de obligare a pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi la plata sumei de 40.000 RON cu titlu de daune materiale către reclamant; a înlăturat dispoziţia de obligare a pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi la plata taxei de timbru de 20 RON pentru primul capăt de cerere şi la plata sumei de 1.805 RON, cheltuieli de judecată aferente capătului de cerere privind daunele materiale; a menţinut restul dispoziţiilor care nu sunt contrare prezentei decizii; a admis apelul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 1750 din 26 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în sensul că a respins, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON; a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Cabinet Medical Individual "A." împotriva sentinţei civile nr. 941 din 23 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă; a respins, ca nefondată, cererea apelantului reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată din apel şi recurs.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 243 din 22 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul Cabinetul Medical Individual "A.", criticând-o pentru nelegalitate, pe temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:

Recurentul-reclamant Cabinetul Medical Individual "A." a solicitat admiterea recursului, în principal, anularea hotărârii atacate, întrucât instanţa de apel a pronunţat decizia atacată în dosarul nr. x/2019 şi nu în dosarul nr. x/2019, aşa cum ar fi fost legal, în subsidiar a solicitat casarea în tot a deciziei atacate, pronunţate în dosarul nr. x/2019 sau a deciziei care nu a fost comunicată în dosarul nr. x/2019, cu consecinţa respingerii apelului Casei de Asigurări de Sănătate, admiterea apelului reclamantului şi admiterii acţiunii introductive.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra soluţiei dispuse de Tribunalul Iaşi, ca instanţa de fond, cu privire la lipsa deciziei/procesului-verbal de rezolvare a contestaţiei prin admiterea parţială a contestaţiei administrative de către Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi; instanţa de apel a făcut vorbire în motivarea hotărârii, nelegal, despre existenţa unui proces-verbal de rezolvarea a contestaţiei, care ar fi trebuit încheiat de Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi în soluţionarea contestaţiei administrative formulate de reclamant, întrucât acesta, în realitate, nu există.

A mai susţinut că a fost încălcat art. 22 C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului; hotărârea instanţei de apel nu oferă o motivare completă şi explicită în privinţa fiecărui capăt de cerere, în acord cu exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de probă prezentate de reclamant pentru dezlegarea pricinii, comiţând un exces de putere.

Astfel, nu s-a referit la imaginile depuse de reclamant care conţin material biologic al pacienţilor care au primit diagnosticele citologice şi histopatologice; nu s-a referit la dovada existenţei reactivilor, pe care a depus-o încă de la prima instanţă, necontestată de intimata-apelantă, din contră pe baza ei a admis parţial contestaţia reclamantului (un kit Papanicolau l-a preluat în anul 2015 de la Laboratorul B., urmare a desfiinţării acestui laborator, dar în cadrul căreia Dr. C. a activat, un alt kit l-a primit în urma participării la un congres internaţional de profil în 2017 şi un altul de la laboratorul "D.", toate kiturile fiind în termen legal de garanţie, şi un alt chit prin Act Donaţie reactivi de la C.M.L "Anatomo-Patolog" Suceava din 21 octombrie 2016, toate kiturile fiind în termen legal de garanţie).

Pe de altă parte, nu există un nomenclator privind consumul de reactivi, pe fiecare investigaţie efectuată de laboratoarele anatomo-patologice, astfel că un kit poate fi folosit la 4000-5000 de investigaţii, în termenul de valabilitate de 3 ani.

De asemenea, instanţa de apel nu s-a referit la faptul că a dovedit existenţa contractului de muncă, precum şi achitarea tuturor plăţilor pentru medicul colaborator, d-na prof. E., cu toate penalităţile aferente; s-a ignorat apărarea reclamantului potrivit cu care nu s-a dovedit de către Casa de Asigurări de Sănătate vreo sincopă în funcţionarea cabinetului (lipsa de la program a vreunui medic); nu a avut în vedere faptul că a dovedit că reclamantul a mai fost controlat de CAS pentru anul 2017, soluţionat prin Raportul de Control nr. x/15.06.2018; nu s-a referit la cele trei hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele din Iaşi depuse de reclamant care conţin demersul Casei de Asigurări de Sănătate Iaşi de a recupera de la reclamant o sumă, pretins încasată ilegal.

În continuare, a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra sumei de 395,59 RON, solicitată de CAS Iaşi, asupra legalităţii căreia s-a purtat o judecată, iar încercarea de recuperare a ei este nelegitimă şi nelegală (sentinţa civilă nr. 5988 din 25 mai 2021, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul x/2020, decizia civilă nr. 1163/2022, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2020;decizia civilă nr. 46 din 07 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în acelaşi dosar, toate pronunţate în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi), care reprezintă un început de dovadă privitor la modalitatea de acţiune a acestei intimate-apelante; nu s-a referit la raportul Curţii de Conturi, care arată reale probleme la serviciul informatizat al Casei de Asigurări Iaşi (SIUI); a pronunţat o hotărâre cu aspecte contradictorii.

Cu referire la obiectul cererii de chemare în judecată, situaţia de fapt dedusă judecăţii şi soluţiile pronunţate în primul ciclu procesual, sub aspectul incidenţei motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că pentru aflarea adevărului, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel trebuie să indice punctual argumentele pentru care a avut în vedere o anumită situaţie de fapt raportată la cadrul legal sau pentru care a îndepărtat acea situaţie arătată de părţi, precum şi motivele de drept şi de fapt pentru care a apreciat că există un proces-verbal de soluţionare a contestaţiei reclamantului, deşi acesta nu a fost depus la dosar, în acest fel instanţa substituindu-se comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Iaşi.

De asemenea, instanţa de apel nu a indicat temeiurile de drept potrivit cărora nu este obligatoriu ca raportul de control contestat să fie însoţit de o decizie producătoare de consecinţe juridice; nu a arătat care sunt argumentele pentru care a înlăturat textele legale în vigoare la momentul efectuării controlului şi întocmirii raportului de control (modificării Ordinului 1012/2013 prin Hotărârea nr. 400 din 13 mai 2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, publicată în M.O. nr. 366 din 19 mai 2014, Hotărârea nr. 161 din 16 martie 2016 şi OMPS/Preşedinte CNAS nr. 763/377/22.06.2016, principiul proporţionalităţii, etc).

Cu referire la decizia nr. 1278 din 12 iunie 2015, pronunţată de secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a menţionat că instanţa de apel trebuia să clarifice situaţia care a stat la baza soluţionării pretenţiilor recurentului de către prima instanţă, prin solicitarea de lămuriri cu privire la inexistenţa celor 2 decizii şi/sau a procesului-verbal de rezolvare a contestaţiei.

A mai arătat că instanţa de apel, în rejudecare, nu s-a pronunţat asupra faptului ca recurentul mai fost subiectul unui control de la CAS pentru tot anul 2017, soluţionat prin Raportul de Control nr. x/15.06.2018, iar un alt control pentru aceeaşi perioadă este ilegal, aspecte pe care instanţa de control judiciar le-a ignorat, deşi au fost invocate în cuprinsul acţiunii introductive şi al întâmpinării la apel.

A susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe aspectul că contractul x/29.04.2018, perfectat cu C.A.S. Iaşi reprezintă un nou contract întemeiat pe dispoziţiile H.G. nr. 140/2018, care a modificat modalitatea de control, aşa încât echipa de control trebuia să se limiteze la verificarea perioadei 1.05.2018- noiembrie 2018, ţinând cont că contractul anterior celui în discuţie, deşi cu acelaşi număr 2671, avea drept fundament Hotărârea nr. 161 din 16 martie 2016 şi OMPS/Preşedinte CNAS nr. 763/377/22.06.2016 avea alte reglementari referitoare la modalitatea de control, constatare şi sancţionare a furnizorilor de servicii paraclinice.

A precizat că instanţa de apel nu a analizat dispoziţia cuprinsă în art. 5.2.2.2.4. din Ordinul 1012/2013 şi nici nu s-a pronunţat asupra modificării Ordinului nr. 1012/2013 prin Hotărârea nr. 400/13.05.2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, publicată în M.O. nr. 366 din 19 mai 2014, care la Secţiunea a 6-a precizează sancţiunile şi modalitatea de aplicare etapizat.

De asemenea, instanţa de apel nu a prezentat argumentele pentru care a înlăturat aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la principiul proporţionalităţii despre care a făcut vorbire în acţiunea introductivă, în concluziile scrise, suplimentele la note de concluzii, precum şi în întâmpinarea depusă la apelul intimatei.

Principiul proporţionalităţii este unul din principiile generale de drept aplicabile în toate ramurile de drept, Constituţia României reglementează expres acest principiu în art. 53, dar există şi alte dispoziţii care îl prevăd, făcând trimitere la doctrină şi jurisprudenţă în aprecierea acestui criteriu, cu precizarea că principiul proporţionalităţii înseamnă că orice măsură luată de o autoritate publică care afectează drepturile indivizilor trebuie să fie corespunzătoare atingerii unui scop legitim, necesară în vederea atingerii acelui scop şi în acelaşi timp cea mai rezonabilă.

Or, în speţă, nu a fost respectat principiul proporţionalităţii în sensul că sancţiunea dispusă în valoare de 253.675,73 RON este injustă şi inechitabilă, ca disproporţie vădită între prejudiciu şi sancţiune, şi, în acelaşi timp, încalcă şi scopul legitim urmărit, cu consecinţa aducerii instituţiilor sancţionate în situaţia de a nu mai putea desfăşura activitatea.

A menţionat că precizarea de la art. 5 din raportul de control potrivit căreia echipa de control nu îşi asumă neefectuarea analizelor raportate creează suspiciuni cu privire la veridicitatea conţinutului raportului de control.

Or, instanţa de apel era datoare să verifice şi să constate: dovada existenţei reactivilor şi a termenelor de expirare, făcând trimitere la raportul de control, la conţinutul notei de relaţii întocmite de reprezentantul unităţii şi la inexistenţa unui nomenclator privind consumul de reactivi, pe fiecare investigaţie efectuată de laboratoarele anatomo-patologice, astfel că un kit poate fi folosit la 4000-5000 de investigaţii, în termenul de valabilitate de 3 ani; dovada existenţei în arhiva recurentului a lamelor şi a blocurilor de parafină (imagini anexate) care conţin produs biologic, adică ţesuturi de la pacienţi, care dacă ar fi fost consultate de către instanţa de apel ar fi constatat că pe fiecare lamă se identifică şi numele pacienţilor sau numărul de ordine din arhivă, lucru neconstestat de Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi.

A mai arătat că instanţa de apel nu a soluţionat cauza pe argumente solide atunci când a admis că toate probele din perioada ianuarie 2016- noiembrie 2018 nu au fost efectuate. Astfel, Casa de Asigurări de Sănătate nu a probat adăugările olografe şi nici inexistenţa diagnosticelor prin metoda: citodiagnostic Papanicolau, citodiagnostic glandă mamară, examen histopatologic pe piele, pe glanda mamară, pe col uterin, tumori benigne şi maligne.

Ca atare, instanţa de apel nu a manifestat disponibilitatea de a lămuri unele aspecte referitoare la diferenţa de diagnotic, dintre citodiagnostic şi histopatologic, precum şi la felurile de produs biologic supus diagnosticării, considerând că înscrisurile depuse în dovedirea cererilor sale sunt suficiente şi lămuritoare.

Instanţa de apel a reţinut ad litteram, după raportul de control, doar analizele nerecomandate şi efectuate privitor la cele 2 cabinete ginecologice, în discordanţă cu realitatea, şi nici nu a evidenţiat care ar fi fost criteriul medical atunci când a apreciat că nu a fost efectuat niciun examen histopatologic.

Referitor la reţinerea instanţei de apel potrivit căreia nu ar fi făcut suficiente dovezi privitoare la efectuarea diagnosticelor histopatologice, a înţeles să completeze imaginile înaintate (individual şi în bloc) secretizate de către unul dintre completurile de judecată de la Tribunalul Iaşi privitor la lamele care au conţinut biologic pe ele cu înscrisuri, pe perioada 2016- noiembrie 2018, cu următoarele documente: biletul de recomandare al examentului histopatologic cu nume şi prenume pacient şi numele medicului prescriptor [dr. F. (dermatolog), dr. G. (dermatolog), dr. H. (dermatolog), dr. I. (dermatolog)]; blocul de parafină în care se află fixat ţesutul recoltat de la pacient, în custodia arhivei cabinetului pentru o perioada de 30 ani; lamele cu secţiuni din ţesut, colorată pentru a putea fi examinată histopatologic; diagnosticul eliberat, transmis şi necontestat de nimeni care a fost valorificat la tratament chirurgical şi/sau medicamentos; în total peste 400 de înscrisuri de diagnostic de histopatologie; valoarea acestor examene histopatologice reprezentând suma de 149.035,73 RON.

De asemenea, instanţa de apel a făcut aprecieri fără niciun temei cu privire la diagnosticele de FCD atunci când a precizat că probele nu au fost lucrate şi diagnosticele nu au fost puse, ci doar declarate spre decontare.

A mai susţinut recurentul-reclamant că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de probă hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, comiţând în acest fel un exces de putere.

În concret, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra imaginilor foto care demonstrează faptul că au fost efectuate examinările etiologice şi histopatologice cu privire la boli din sfera ginecologică, dermatologică şi chirurgicală, cu privire la contractul încheiat perfect valabil între recurent şi Prof. Dr. E., dar nici nu a făcut vorbire despre conţinutul Anexei 4 - standardul II.4 din Ordinul nr. 106/2015, iar medicii angajaţi ai unităţii controlate, C. şi E., au asigurare de răspunedere civilă în asigurare, conform raportului de control, la obiectivul nr. 3, pag. 4. Conform art. 7, lit. s) din contractul de furnizare nr. x din 29.04.2019, unitatea controlată s-a obligat să asigure prezenţa unui medic cu specialitatea medicină de laborator sau biolog, ori, în cauză, recurentul are 2 medici de specialitate - anatomo-patologic - angajaţi cu contract de muncă pentru Prof. dr. E., respectiv dr. C. aşa cum este consemnat în art. 3 din contractul x/2018, cât şi în raportul de control la obiectivul nr. 1.

Totodată, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra aspectului reţinut de prima instanţă cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor de către Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi constând în emiterea deciziilor şi a proceselor-verbale de soluţionare a contestaţiilor referitor la admiterea parţială a contestaţiei administrative şi, implicit, la raportul de control nr. x/31.01.2019, ţinând cont că modificarea parţială a conţinutului acestuia nu a fost definitivată printr-o decizie/proces-verbal de soluţionare în care să se consemneze noua situaţie de fapt constatată diferit de cea inserată în raportul iniţial. De altfel, nici raportul de control nu a fost definitivat printr-o decizie emisă de directorul general al Casei de Asigurări.

Recurentul a menţionat că instanţa de apel, cu ignorarea principiului aflării adevărului, a trecut peste suma parţial admisă prin contestaţia iniţiată de recurent pe cale administrativă, deşi Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi a apreciat că au existat reactivii necesari efectuării probelor şi a redus suma iniţial stabilită de la 318.495,14 RON cu suma de 64.819,41 RON, rămânând de plată suma de 253.675,73 RON, sumă care nu reprezintă doar analiza pretins a fi consemnată în mod olograf (FCD cod 29025), ci toate diagnosticele emise în decursul a trei ani (ianuarie 2016- noiembrie 2019), analiza respectivă regăsindu-se în raportul de control nr. x/31.01.2019 (pagina 4, alin. (8), cu valoarea estimativă de 104.640 RON.

A reiterat critica sub aspectul nepronunţării instanţei de apel asupra sumei de 395,59 RON din totalul de 293.660,14 RON, în condiţiile în care, cu privire la aceasta, a existat anterior un litigiu, finalizat prin decizia nr. 46/07.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2020, în care Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi a solicitat recuperarea acestei sume, pe motiv că ar fi fost încasată necuvenit de către recurent, întrucât ar fi prestat servicii medicale pe perioada în care asiguraţii ar fi figurat internaţi în regim de spitalizare continuă.

Or, în susţinerea opiniei recurentului potrivit căreia pacienţii care au beneficiat de investigaţia de la cabinetul recurentului şi al medicului prescriptor nu se aflau în acelaşi timp internaţi în clinici de aceeaşi specialitate cu investigaţiile cerute şi efectuate la recurent, a depus biletele de trimitere însoţite de dovada diagnosticelor, context în care instanţa de apel din acel dosar a respins pretenţia Casei de Asigurări de Sănătate Iaşi.

Recurentul a mai arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra chestionarelor făcute de Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi pacienţilor aleşi aleatoriu, care confirmau efectuarea serviciilor, contrar celor reţinute în raport de control.

De asemenea, instanţa de apel a încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) C. proc. civ., soluţionarea cauzei de faţă, în circumstanţele expuse, impunând în sarcina instanţei obligaţia de a oferi o motivare completă, reală şi explicită în privinţa fiecărui capăt de cerere, argumentele pentru care a admis sau a respins pentru fiecare dintre părţile litigante, fiecare probă, respinsă sau admisă, care a convins-o sau nu despre utilitatea ei, în acord cu exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de apel a apreciat în mod nelegal faptul că, prin apelul formulat, Casa Naţională de Asigurări Iaşi a contestat rolul informativ al raportului de control şi s-a legat producerea de efecte a actului sancţionator de Decizia preşedintelui-Director General al acesteia de admitere în parte a contestaţiei, deşi o astfel de apărare nu se regăseşte în concret în motivarea apelului ceea ce relevă o adăugare din oficiu pentru salvgardarea intereselor intimatei-pârâte.

Consecvenţa instanţei de apel privitoare la existenţa unui proces-verbal de soluţionare a contestaţiei administrative formulate de recurent, deşi acesta nu există, denotă o încălcare gravă a principiului dreptului la un proces echitabil şi, totodată, o ieşire din cadrul atribuţiilor sale prin imixtiunea în domenii excluse intervenţiei puterii judecătoreşti, prin substituirea comisiei de rezolvare a contestaţiilor, ceea ce denotă exces de putere.

A mai susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre ce conţine aspecte contradictorii, de vreme ce a reţinut, pe de o parte, că prin admiterea parţială a contestaţiei administrative s-a recunoscut existenţa reactivilor, iar pe de altă parte, că s-a anulat toate investigaţiile din perioada ianuarie 2016- noiembrie 2018, ceea ce denotă o lipsă de interes şi aprofundare a situaţiei deduse judecăţii.

Or, Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi a reţinut consemnarea unei analize cod 29025 suplimentar faţă de investigaţiile recomandate care reprezintă 104.640 RON, conform raportului de control (la pagina 4, alin. (8), însă nu a recunoscut celelalte investigaţii efectuate în cuantum de 149.035,73 RON, deşi în urma soluţionării contestaţiei a recunoscut deţinerea reactivilor necesari efectuării celorlalte investigaţii până la suma totală de 253.675,73 RON.

O altă motivare contradictorie a deciziei atacate rezidă din referirea instanţei de apel la diferenţierea dintre diagnosticele histopatologice şi citodiagnostic, în sensul că reprezintă o simplă susţinere a apelantului-reclamant care nu a reprezentat cauza acţiunii la prima instanţă şi nu şi-a găsit suport în răspunsul la interogatoriu.

În concret, instanţa de apel a ignorat cele susţinute de recurent prin acţiunea introductivă de instanţă, prin notele de concluzii şi suplimentele la notele de concluzii şi prin întâmpinarea la apelul formulat de apalanta-intimată Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi, cu privire la diferenţa dintre diagnosticele histopatologice care au avut drept produs biologic (ţesut piele de la pacienţi bărbaţi, copii şi femei, ţesut glandă mamară, ţesut col uterin), tumori benigne şi tumori maligne; diagnosticele citodiagnostic FCD care privesc doar secreţii din col uterin şi glandă mamară; diferenţa dintre ţesut, de pe o parte, şi secreţii, pe de altă parte, esenţială pentru diagnosticele din anatomia-patologică.

De altfel, în mod contradictoriu instanţa de apel a admis ca fiind pertinente toate aspectele din raportul de control nr. x/2019 ce vizau nereguli clare, contrar celor reţinute de echipa de control la pct. 5 al acestui document cu privire la nesiguranţa constatărilor ca fiind reale, acordând astfel girul menţinerii tuturor dispoziţiilor din acest raport, deşi conţin dispoziţii contradictorii şi divergente privitoare la textele legale la care au recurs organele de control, la reactivii existenţi, la contractul de muncă cu d-na profesor E., la dovezile de achitare a tuturor dărilor către stat, la toate aspectele dovedite cu înscrisuri de recurent.

A mai arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra capătului 5 al cererii introductive, în condiţiile în care soluţia de admitere parţială a pretenţiilor reclamantului, pronunţată de prima instanţă, a avut la bază un incident procedural administrativ (excepţie) cu excluderea aspectelor de fond, întrucât lipsa documentelor finale cu valoare de executare a condus la concluzia că cele 2 documente (raport şi admiterea parţială a contestaţiei) sunt lipsite de efecte juridice.

Cum organul de control din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate nu şi-a asumat concluzia efectuării sau a neefectuării cu certitudine a analizelor supuse controlului, lăsând acest aspect la dispoziţia instanţei de judecată, aceasta trebuia să valorifice situaţia de dubiu inserată de echipa de control şi să concluzioneze asupra existenţei sau inexistenţei probelor medicale, a diagnosticelor oferite de recurent.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat, sub un prim aspect, că decizia atacată a fost pronunţată în dosarul nr. x/2019, în loc de 1030/99/2019; un alt aspect vizează faptul că instanţa de apel a acordat suma de 253.675,73 RON, fără a îndepărta suma de 395,59 RON, constatată ca fiind necuvenită Casei de Asigurări de Sănătate Iaşi prin decizia 46/7.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2020.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că prin decizia atacată, în soluţionarea apelului, nu a detaliat temeiurile de fapt şi de drept care au condus la soluţia respectivă, deşi era necesar şi obligatoriu să realizeze o veritabilă cercetare judecătorească a fondului litigiului şi pe baze ştiinţifice, de necontestat, care să conducă la infirmarea tuturor serviciilor medicale paraclinice (investigaţii de tip diagnostic histopatologic, cât şi citodiagnostic) în perioada 2016-2018, aşa cum a susţinut apelanta-intimată.

Astfel, instanţa de apel era obligată să verifice atât legalitatea hotărârii ce face obiectul apelului (aplicarea şi interpretarea corectă a legii), cât şi temeinicia acesteia (stabilirea corectă a situaţiei de fapt), adică să rejudece fondul, în limitele determinate expres sau implicit prin cererea de apel, să argumenteze de ce a respins susţinerile părţii adverse, felul în care a analizat probatoriile administrate şi cum a interpretat, în manieră proprie, dispoziţiile legale incidente.

III. Apărările formulate în cauză

La data de 17 mai 2024, prin poştă electronică, în termen legal, intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, cu consecinţa respingerii pretenţiilor privind acordarea cheltuielilor de judecată şi a daunelor morale, ca fiind neîntemeiate.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, cu privire la excepţia nulităţii recursului, a arătat că niciuna dintre alegaţiile recurentului nu tinde la motivarea cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. invocate în susţinerea căii de atac.

Sub acest aspect, a menţionat că instanţa de apel a indicat în mod amănunţit parcursul judiciar al dosarului nr. x/2019 la Tribunalul Iaşi, precum şi hotărârea judecătorească care a făcut obiectul analizei acesteia, şi anume sentinţa civilă nr. 941/23.07.2020, pronunţată de către Tribunalul Iaşi.

Totodată, a precizat că instanţa de apel a analizat amănunţit corectitudinea acelor părţi din raportul de control care au rămas în vigoare şi au fost menţinute după analiza în faza necontencioasă, deşi prin motivele de recurs s-au reiterat aspecte asupra cărora instanţele judecătoreşti nu mai sunt în măsură să se pronunţe, câtă vreme acestea au fost deja înlăturate din discuţie, fiind admise de către comisia de soluţionare a contestaţiilor probele depuse ulterior acţiunii de control de către recurent.

De altfel, prin motivele de recurs, recurentul a reluat argumentele aduse în faţa instanţei de apel, indicând numai motive de netemeinicie a deciziei atacate, iar nu motive de nelegalitate, stabilirea situaţiei de fapt este de competenţa exclusivă a instanţelor de fond, instanţei de recurs revenindu-i numai atribuţii vizând controlul de legalitate.

Este real că art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Or, în speţă, nu se poate vorbi nici despre o motivare sumară şi nici despre o preluare a concluziilor vreunei instanţe, câtă vreme instanţa de apel a indicat punctual care au fost capetele de cerere supuse analizei şi a efectuat analiza punctuală a fiecăruia dintre acestea, motivând şi consolidându-şi raţionamentul juridic pentru fiecare aspect în parte, făcând trimitere inclusiv la prevederile contractuale asumate de către părţi şi la legislaţia incidenţă în cauză.

Astfel, nemulţumirea recurentului faţă de modul de soluţionare a pretenţiilor sale în sensul respingerii celor învederate de către acesta nu poate constitui motiv de nelegalitate, iar hotărâri judecătoreşti pronunţate în cadrul altor speţe, depuse la dosar de recurent, nu au legătură cu prezenta cauză, instanţa de apel făcând referire în cadrul încheierii din data de 08 februarie 2024, cu privire la utilitatea, pertinenţa şi concludenţa înscrisurilor depuse la dosar, la data de 13 februarie 2023, şi încuviinţate, urmează a fi analizată prin raportare la ansamblul probator.

În subsidiar, a susţinut că unele alegaţii cu privire la aspectele de fond reiterate de către recurent sunt contrarii legislaţiei şi contradictorii faţă de criticile aduse raportului de control şi imputării sumelor ce se regăsesc în expunerea situaţiei de fapt, deşi calea de atac a recursului este destinată exclusiv motivelor de nelegalitate, făcând trimitere punctuală la acestea.

A precizat că recurentul nu a probat deţinerea de competenţe specifice în domeniul specialităţii clinice ginecologie, care să fi permis adăugirea unilaterală de analize suplimentare pe biletele de trimitere întocmite de către medicii specialişti şi/sau contactul direct cu pacienţii pentru care se presupune că ar fi considerat dr. C. că se impuneau analize suplimentare, în pofida susţinerilor recurentului adăugarea de analize suplimentare a fost constatată a fi făcută doar pe biletele de trimitere emise de către medicii de specialitate obstetrică-ginecologie.

Cu privire la obţinerea consimţământului liber exprimat al doamnei dr. E. la contractare, a precizat că au fost depuse înscrisuri care nu conţineau semnătura valabilă a celui de-al doilea medic pentru care dr. C. şi-a asumat declaraţia pe propria răspundere că îşi desfăşoară activitatea în cadrul cabinetului recurentului.

Prin urmare, întrucât încheierea contractului de furnizare de servicii medicale a fost viciată ab initio, orice solicitare de repunere a părţilor în situaţia anterioară şi de reluare a relaţiilor contractuale este nulă şi neavenită. A trece peste exprimarea liberă a consimţământului unei persoane şi a se considera că această persoană (dr. E.) ar fi putut fi inclusă în contractarea din 2018 doar în baza voinţei unilaterale a reprezentantului legal al cabinetului recurentului este o gravă încălcare a securităţii juridice a contractelor.

Soluţia rezilierii contractului încheiat în condiţii de viciere de fond în 2018 este un remediu legal, astfel că pretenţiile reclamantului de repunere a părţilor în situaţia contractului încheiat nelegal sunt inadmisibile, făcând trimitere pe larg la neregulile identificate cu privire la serviciile medicale supuse raportării şi decontării în mod nereal de către recurent, la partea din contestaţie pentru care au fost admise susţinerile recurentului şi cea pentru care s-au menţinut măsurile dispuse prin raportul de control, precum şi la aspectele privind încetarea contractului prin reziliere din motive imputabile recurentului.

IV. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 20 februarie 2019, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 23 mai 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului declarat în cauză la data de 08 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi, Înalta Curte constată că nu este fondată.

Prin criticile formulate, ce vizează exclusiv soluţia de admitere a apelurilor pârâtei, recurentul-reclamant a invocat în mod explicit motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Din dezvoltarea acestor critici, reiese că este posibilă analizarea lor din perspectiva acestor cazuri de recurs, chiar dacă se va proceda la sistematizarea şi reîncadrarea lor corespunzătoare, în raport de conţinutul concret şi de finalitatea urmărită, ataşându-se, totodată, unui singur motiv de recurs criticile repetate, după cum se va arăta în cele ce succed. Se va avea în vedere, de asemenea, că recurentul-reclamant a reproşat instanţei de apel nerespectarea exigenţelor unui proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) C. proc. civ. şi de art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, sub mai multe aspecte, dar acestea relevă, în realitate, critici de nelegalitate distincte.

Nu este, astfel, incidentă sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., deoarece aceasta operează în situaţia în care niciunul dintre motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 pct. 1- 8 C. proc. civ. şi nici nu este posibilă recalificarea lor, în funcţie de conţinutul concret al criticilor formulate, ceea ce nu este cazul în speţă.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

1. Recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel s-a substituit Comisiei competente din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Iaşi, în condiţiile în care şi-a fundamentat soluţia pronunţată pe un proces-verbal prin care s-ar fi soluţionat contestaţia sa împotriva raportului de control nr. x/31.01.2019, care nu se regăseşte, însă, la dosar.

Totodată, s-a ignorat faptul că raportul de control nr. x/31.01.2019 şi admiterea parţială a contestaţiei administrative nu produc efecte juridice prin ele însele, fiind necesară emiterea, în baza lor, a unor decizii emise de directorul general al Casei de Asigurări.

Aceste susţineri evocă motivele de casare prevăzute la pct. 5, respectiv pct. 8, ambele din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în măsura în care vizează încălcarea principiului disponibilităţii la evocarea fondului în apel şi respectiv, efectele juridice ale raportului de control, astfel cum a fost modificat prin procesul-verbal de admitere în parte a contestaţiei, prin raportare la normele aplicabile.

Prin considerentele deciziei recurate s-a reţinut în mod explicit împrejurarea că măsurile propuse prin raportul de control şi prin procesul-verbal de soluţionare a contestaţiei au fost aprobate de către directorul general al casei de asigurări de sănătate.

Această constatare a instanţei de apel se bazează pe prevederile H.G. nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, hotărâre publicată în Monitorul Oficial nr. 270 din 27 martie 2018.

În ceea ce priveşte rezilierea, potrivit art. 18 din Anexa nr. 2 ("Contractul-cadru") a acestui act normativ, "Contractul de furnizare de servicii medicale se reziliază de plin drept printr-o notificare scrisă a casei de asigurări de sănătate, în termen de maximum 5 zile calendaristice de la data aprobării acestei măsuri, conform prevederilor legale în vigoare, ca urmare a constatării următoarelor situaţii(...)". Norma a fost preluată în mod identic în contractul încheiat de părţi în baza H.G. nr. 140/2018, sub nr. x/29.04.2018, cu referire specifică la furnizarea de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate (art. 15 alin. (1).

Cât priveşte sumele de bani stabilite prin raportul de control ca fiind încasate în mod necuvenit, acelaşi H.G. nr. 140/2018 prevede modalitatea de recuperare, stipulând în art. 17 alin. (6) alineat final că "Pentru recuperarea sumelor care sunt stabilite ca urmare a unor acţiuni de control, suma se recuperează în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data notificării furnizorului de servicii medicale, prin plată directă. În situaţia în care recuperarea nu se face prin plată directă, suma se recuperează prin executare silită." O clauză identică a fost inserată şi în contractul nr. x/29.04.2018 (art. 14 alineat ultim).

Nu se poate considera, în acest context, că raportul de control are doar un rol informativ, astfel cum susţine recurentul, cât timp stabileşte măsurile ce se impun ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale ale furnizorului de servicii, cu condiţia aprobării de către directorul general şi a notificării furnizorului, acte de emiterea cărora este legat doar momentul aplicării măsurilor stabilite prin raportul de control.

Prin urmare, instanţa de apel a redat în mod corect efectele juridice ale raportului de control, urmând a fi înlăturată critica pe acest aspect, fără ca situaţia de fapt reţinută, referitoare la aprobarea de către directorul general al casei de asigurări a constatărilor din raportul de control, să poată fi reanalizată în calea de atac a recursului, deoarece verificările instanţei de control judiciar se circumscriu exclusiv legalităţii deciziei recurate, nu şi temeiniciei acesteia, prin prisma situaţiei de fapt stabilite pe baza probelor administrate.

În ceea ce priveşte respectarea principiului disponibilităţii în apel, se observă, în primul rând, că procesul-verbal întocmit de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi, prin care a fost admisă contestaţia reclamantului din cauza de faţă împotriva raportului de control nr. x/31.01.2019, se regăseşte la dosar, respectiv la filele x din vol. III al dosarului Tribunalului Iaşi, contrar celor pretinse de către recurent.

În al doilea rând, nu poate fi primită critica recurentului conform căreia instanţa de apel, raportându-se la procesul-verbal de soluţionare a contestaţiei, s-ar fi substituit Comisiei de contestaţii din cadrul casei de asigurări de sănătate.

Cererea de chemare în judecată are ca obiect anularea raportului de control menţionat, prin care s-a constatat neexecutarea obligaţiilor asumate de către reclamant prin contractul de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile paraclinice nr. 2671/29.04.2018 încheiat cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi şi, consecutiv, îndeplinirea condiţiilor de operare a pactului comisoriu prevăzut de art. 15 din contract, precum şi încasarea de către reclamant, în mod necuvenit, a unor sume de bani. Reclamantul a contestat intervenirea rezilierii de drept a contractului şi încasarea necuvenită a sumelor de bani, solicitând, la rândul său, repararea daunelor provocate de către pârâtă, ca urmare a încălcării de către aceasta a propriilor obligaţii contractuale.

Incontestabil, litigiul de faţă are caracter civil, decurgând din contractul încheiat de părţi, în condiţiile în care art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede în mod expres că relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale şi casele de asigurări sunt de natură civilă, se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract.

Or, evocând fondul, instanţa de apel a analizat dacă pactul comisoriu inserat în convenţia părţilor a produs efecte, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor asumate de către furnizorul de servicii şi dacă, în baza contractului, reclamantul a încasat în mod necuvenit sume de bani, reţinând, în acelaşi timp, că şi prima instanţă a procedat în acelaşi mod, în limitele învestirii prin cererea de chemare în judecată.

Nu s-a pus în discuţie şi nici nu s-a reţinut în cursul judecării apelului pârâtei faptul că, separat de procedura administrativă derulată în cadrul casei de asigurări de sănătate, reclamantul nu ar avea deschisă calea unei acţiuni civile întemeiate pe răspunderea civilă contractuală, în cadrul căreia instanţa este chemată să cenzureze îndeplinirea condiţiilor de operare a rezilierii convenţionale întemeiate pe pactul comisoriu (cu semnificaţia din art. 1553 alin. (1) C. civ., aceea de clauză contractuală prin care părţile prevăd, în mod expres, obligaţiile a căror neexecutare atrage rezoluţiunea sau rezilierea de drept a contractului).

Raportarea instanţei de apel şi la procesul-verbal de admitere în parte a contestaţiei împotriva raportului de control interesează situaţia de fapt, în sensul determinării atât a invocării de către casa de asigurări de sănătate a clauzei rezolutorii din contract şi a momentului intervenirii rezilierii convenţionale, cât şi a neexecutării contractuale în considerarea căreia a fost activat pactul comisoriu.

Prin urmare, a fost respectat principiul disponibilităţii în cadrul evocării fondului în apel, iar critica pe acest aspect va fi respinsă.

2. În schimb, sunt fondate criticile referitoare la nemotivarea corespunzătoare a deciziei de apel, prin prisma exigenţelor prescrise de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pe acest temei, recurentul-reclamant a pretins, în esenţă, următoarele:

a) s-a omis, în mod greşit, analiza unor susţineri esenţiale pe care le-a formulat în cursul judecăţii;

b) nu au fost cercetate mijloace de probă relevante, administrate în cauză.

a) Critica recurentului-reclamant vizează nepronunţarea instanţei de apel asupra faptului că a existat un control din partea casei de asigurări pentru anul 2017, finalizat prin raportul nr. x/15.06.2018, un nou control pentru aceeaşi perioadă fiind ilegal. De asemenea, controlul trebuia să se limiteze la verificarea perioadei 1.05.2018- noiembrie 2018 şi pentru motivul că la data de 29.04.2018 a fost încheiat între părţi un nou contract, întemeiat pe dispoziţiile H.G. nr. 140/2018, care avea alte reglementări referitoare la modalitatea de control, constatare şi sancţionare a furnizorilor de servicii paraclinice decât H.G. nr. 161/2016, pe baza căruia fusese încheiat contractul anterior.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, aceste susţineri au fost formulate prin cererea de chemare în judecată (pag. 4 şi 8) şi reiterate prin propriul recurs declarat împotriva deciziei de apel defavorabile pronunţate în ciclul procesual anterior parcurs în cauză.

Chiar dacă prin decizia de casare nr. 467/3.03.2022 a Înaltei Curţi nu s-a făcut referire la chestiunea invocată, motivul de nelegalitate găsit întemeiat a fost socotit suficient pentru casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, fără să fi fost necesară analizarea celorlalte critici.

Instanţa de casare a arătat, de altfel, că instanţa de rejudecare urma a stabili cadrul procesual cu care a fost învestită atât instanţa de fond, cât şi limitele exercitării controlului judiciar rezultat din cererile de apel, sens în care urma a ţine seama atât de motivele de fapt şi de drept invocate de părţi, de probele administrate, cât şi de criticile aduse prin motivele de apel şi recurs dezvoltate de ambele părţi.

Or, prin decizia recurată nu s-a făcut nicio referire la aspectul în discuţie, ceea ce relevă neanalizarea fondului cauzei în raport de toate motivele şi apărările părţilor, precum şi criticile formulate, inclusiv în recursul din ciclul procesual anterior.

Este adevărat că obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti, intrinsecă unui proces echitabil, garantat de art. 6 pgf. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu înseamnă un răspuns detaliat la fiecare argument, dar presupune ca instanţa să fi examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei, astfel cum rezultă din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, hotărârea din 15 februarie 2007 în cauza Boldea contra României, cu jurisprudenţa acolo citată).

Din perspectiva cerinţelor legale privind aceste elemente obligatorii ale oricărei hotărâri judecătoreşti, este necesar ca expunerea considerentelor care sprijină soluţia adoptată să reflecte rezultatul deliberării instanţei asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii, ca o garanţie pentru părţi că cererile şi apărările lor au fost analizate în mod efectiv şi, totodată, ca o premisă esenţială a controlului de legalitate a hotărârii efectuat de către instanţa ierarhic superioară.

Or, chestiunea invocată este una esenţială pentru stabilirea îndeplinirii ori a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale.

Astfel, în ceea ce priveşte condiţiile de operare a pactului comisoriu, nu poate fi ignorat faptul că acesta este inserat într-un anumit contract şi trebuie să prevadă, în mod expres, obligaţiile a căror neexecutare atrage rezoluţiunea sau rezilierea de drept a contractului, după cum stipulează art. 1553 alin. (1) C. civ.. De altfel, remediul rezilierii de drept, în considerarea neexecutării contractuale, a fost aplicat în legătură cu convenţia nr. 2671/29.04.2018 încheiat în temeiul H.G. nr. 140/2018.

Instanţa de apel, confirmând intervenirea rezilierii de drept ca urmare a pactului comisoriu, s-a raportat la perioada 2016-2018, ce a coincis cu intervalul de timp pentru care s-a efectuat controlul din partea casei de asigurări de sănătate, ceea ce înseamnă că s-a reţinut neîndeplinirea unor obligaţii dintr-o perioadă de timp anterioară încheierii contractului nr. x/29.04.2018, fără a se cerceta, concomitent, susţinerile pe acest aspect ale reclamantului, inclusiv cele referitoare la conţinutul diferit al contractelor succesiv încheiate cu casa de asigurări, în baza H.G. nr. 161/2016, respectiv H.G. nr. 140/2018.

În acelaşi timp, nu a fost cercetată nici afirmaţia potrivit căreia ar fi avut loc un control pentru anul 2017, iar un nou control pentru aceeaşi perioadă ar fi nelegal.

Considerentele anterioare, expuse cu privire la pactul comisoriu, sunt valabile şi în ceea ce priveşte sancţiunea prevăzută de art. 14 alin. (3) din contract, anume recuperarea contravalorii anumitor servicii, considerată a fi fost necuvenit încasată din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate de către furnizorii de servicii medicale, atât timp cât caracterul necuvenit se stabileşte tot în raport de conţinutul concret al obligaţiilor contractuale reţinute a nu fi fost îndeplinite.

Faţă de cele ce preced, se constată că este fondată critica vizând neanalizarea susţinerilor părţii asupra unor aspecte esenţiale pentru soluţionarea cauzei, motiv pentru care se impune admiterea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

b) Cât priveşte necercetarea unor mijloace de probă relevante, administrate în cauză, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, următoarele:

b.1) Instanţa de apel a concluzionat în sensul neefectuării vreunei investigaţii în perioada ianuarie 2016- noiembrie 2018, fără a lua în considerare toate probele administrate, inclusiv cele secretizate în cursul judecăţii de primă instanţă, care demonstrează că au fost efectuate examinările citologice şi histopatologice cu privire la diferite boli, nu numai din sfera ginecologică.

De asemenea, au fost preluate în decizia recurată constatările din procesul-verbal de soluţionare a contestaţiei, fără o analiză proprie şi fără a se observa că acestea erau greşite şi contradictorii.

În acest sens, recurentul a subliniat că instanţa de apel ar fi putut constata că suma de 253.675,73 RON rămasă după admiterea contestaţiei nu reprezintă numai analiza pretins consemnată olograf (FCD cod 29095), ci relevă imputarea tuturor diagnosticelor emise în perioada ianuarie 2016- noiembrie 2018, deoarece analiza cu codul 29025 se regăseşte în raportul de control doar cu valoarea estimativă de 104.640 RON.

Valoarea examenelor histopatologice, îndepărtate fără niciun temei legal sau medical, se ridică la suma de 149.035,73 RON.

Recurentul a arătat că a dovedit existenţa reactivilor necesari efectuării tuturor analizelor.

b.2) Instanţa de apel, în mod greşit, nu a luat în considerare contractul valabil încheiat între cabinetul medical reclamant şi prof. dr. E., şi nici faptul că aceasta deţine asigurarea de răspundere civilă.

b.3) Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra sumei de 395,59 RON, ce ar fi trebuit înlăturată din totalul de 293.660,14 RON, deoarece există hotărâri judecătoreşti favorabile reclamantului, prin care s-a statuat că suma de bani nu a fost încasată în mod necuvenit.

b.1) În ceea ce priveşte prima critică, se reţine că instanţa de apel s-a referit la susţinerea reclamantului potrivit căreia suma de 253.675,73 RON, considerată a fi imputată, nu reprezintă, în integralitate, examinările de tip "citodiagnostic cod 29025", din acestea existând o pondere importantă a examenului histopatologic neluată în considerare, pe care a înlăturat-o, cu motivarea că este vorba despre o simplă susţinere a reclamantului, care nu a reprezentat cauza acţiunii la primă instanţă.

Din acest punct de vedere, se constată că, printre motivele de fapt expuse în cererea de chemare în judecată, s-a invocat şi faptul că, prin raportul de control, s-au contestat, practic, toate probele efectuate şi toate diagnosticele date de către reclamant în perioada 2016-2018 (pag. 9). S-a solicitat chiar să se anuleze toate tratamentele prescrise de medicii prescriptori ca urmare a rezultatelor date de reclamant, tot ceea ce s-a prescris şi decontat de C.A.S. ca efect al diagnosticului dat de reclamant în cabinetul său (tratamente, biopsii, investigaţii suplimentare, spitalizări).

Aşadar, de la bun început reclamantul a considerat că i s-a imputat ca fiind încasată în mod necuvenit contravaloarea tuturor investigaţiilor paraclinice pe care le-a efectuat în perioada de referinţă şi a înţeles să administreze referitoare la efectuarea acestora.

De altfel, o critică similară celei din recursul de faţă a fost formulată şi prin motivele de recurs din ciclul procesual anterior, iar prin decizia de casare a Înaltei Curţi s-a trasat obligaţia de a se ţine seama, cu ocazia rejudecării, de motivele de fapt şi de drept invocate, precum şi de criticile aduse prin motivele de apel şi recurs.

Prin urmare, în mod greşit, prin decizia recurată nu s-a cercetat, pornind de la susţinerile părţii, dacă suma de 253.675,73 RON - rămasă după scăderea sumei justificate, aferente analizei FCD cod 29160, prin admiterea contestaţiei administrative - corespunde, într-adevăr, doar analizei cod 29025, considerată a fi singura încasată necuvenit (inclusiv în urma admiterii contestaţiei), ori tuturor investigaţiilor decontate cabinetului în perioada 1.01.2016-30.11.2018.

Dubiul în această privinţă este indus chiar de menţiunile din raportul de control nr. x/31.01.2019, la care face referire recurentul, prin care se arată (concluzia de la obiectivul 2, pag. 4) că s-a decontat reclamantului, în perioada 1.01.2016-30.11.2018, suma de 300.720 RON, din care 104.640 RON reprezintă analiză examen citologic diagnostic cod 29025 care sunt adăugate la laborator (prin consemnare olografă a medicului care lucrează în cadrul laboratorului de anatomie patologică) pe biletele de trimitere ale medicilor specialişti.

Nu este clar în această în privinţă dacă suma de 300.720 RON reprezintă totalul decontărilor doar pentru analiza FCD cod 29160 şi analiza cu codul 29025 sau pentru toate raportările de servicii decontate, adică pentru toate examenele citologice şi histopatologice raportate şi decontate de către casa de asigurări de sănătate.

Pe de altă parte, potrivit situaţiei de fapt reţinute de către instanţa de apel, cercetarea judecătorească a fost limitată la testul Papanicolau în mediu lichid. Astfel, s-a reţinut că analiza FCD cod 29160 (în legătură cu care a fost admisă contestaţia administrativă) este testul Papanicolau convenţional, care a fost, de fapt, recomandat de către medicii prescriptori, ce au completat în acest sens biletele de trimitere, în timp ce acelaşi test, efectuat în mediu lichid, relevă analiza cu codul 29025 ("examen citologic diagnostic").

Pornind de la împrejurarea că cele două analize presupun metode diferite de prezervare a probei recoltate, instanţa de apel a considerat că menţiunile olografe suplimentare de pe exemplarul biletului de trimitere rămas la laborator indică faptul că testul în mediu lichid nu a fost recomandat de către medicii cu specialitatea ginecologie.

S-a apreciat, astfel, că sunt întrunite condiţiile de aplicare a clauzei de la art. 14 alin. (3) din contractul încheiat de părţi, care permite recuperarea sumelor de bani încasate necuvenit (atât a celor decontate, cât şi diminuarea de 10%), faţă de nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 7 lit. n) din contract, ce prevede obligaţia furnizorului "să efectueze investigaţiile medicale paraclinice numai în baza biletului de trimitere; investigaţiile efectuate fără bilet de trimitere nu se decontează de casa de asigurări de sănătate".

În mod evident, situaţia de fapt reţinută nu poate fi cenzurată în cadrul recursului, nefiind posibilă nici reaprecierea probatoriului, prerogativă ce revine exclusiv instanţelor de fond.

Se observă, însă, că, procedând la soluţionarea cauzei în modalitatea descrisă, instanţa de apel ar fi trebuit să cerceteze dacă suma de bani efectiv imputată nu acoperă, în realitate, şi alte investigaţii decât testul Papanicolau în mediu lichid, care au fost recomandate de medici ginecologi sau cu o altă specialitate (care presupuneau recoltarea fie de către aceşti medici ori la nivelul laboratorului), raportate sub codul 29025 şi decontate în consecinţă, aspect care ar fi impus o evaluare distinctă, din perspectiva obligaţiei prevăzute la art. 7 lit. n) din contract şi, implicit, a clauzei de la art. 14 alin. (3) din contract, faţă de cea presupusă de testul Papanicolau în mediu lichid.

Ar putea avea relevanţă, de exemplu, că în Anexa 17 a Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a H.G. nr. 140/2018, aprobate prin Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 397/836/2018, codului 29025 îi corespunde denumirea "Citodiagnostic lichid de puncţie", în timp ce examenul citologic cervico-vaginal Babeş-Papanicolau are codul 29160, ceea ce ar putea însemna că nu numai testul Papanicolau în mediu lichid corespunde codului 29025. În acest caz, s-ar impune expunerea motivelor pentru care ar fi întrunite, în cazul reclamantului, cerinţele de aplicare a clauzei de la art. 14 alin. (3) din contract şi pentru alte investigaţii raportate sub codul 29025, pentru întreaga perioadă de raportare reţinută, respectiv începând cu iulie 2017.

Or, în absenţa unei asemenea evaluări a instanţei de apel, Înalta Curte constată că este fondată critica recurentului referitoare la nemotivarea hotărârii în privinţa unui aspect esenţial al cauzei, în raport de susţinerile părţilor şi de probele administrate.

Cele anterior expuse sunt relevante şi în ceea ce priveşte măsura rezilierii, propusă prin raportul de control pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 7 lit. s) din contract, menţinută prin procesul-verbal de admitere a contestaţiei doar în privinţa analizei "examen citologic diagnostic 29025", deoarece nu s-au depus documente justificative pentru reactivii achiziţionaţi (spre deosebire de analiza FCD cod 29160), iar instanţa de apel a confirmat soluţia de respingere a pretenţiilor reclamantului şi pe acest aspect.

Potrivit art. 7 lit. s) din contract, furnizorul are obligaţia "să pună la dispoziţia organelor de control ale caselor de asigurări de sănătate/Casa Naţională de Asigurări de Sănătate documentelor justificative din care să reiasă corelarea între tipul şi cantitatea de reactivi achiziţionaţi şi toate analizele efectuate pe perioada controlată, atât în relaţie contractuală, cât şi în afara relaţiei contractuale cu casa de asigurări de sănătate".

Or, de vreme ce instanţa de apel, cu ocazia rejudecării, urmează să stabilească în concret investigaţiile raportate de către reclamant sub codul 29025, se impune şi reanalizarea chestiunii referitoare la îndeplinirea ori neîndeplinirea obligaţiilor de la art. 7 lit. s) din contract.

În acelaşi timp, clauza în discuţie presupune ca analizele să fi fost efectuate, ceea ce înseamnă că, în caz contrar, nici nu este necesară dovada intrării de reactivi în gestiune, astfel cum s-a imputat în cauză pentru analiza cu codul 29025.

Din acest punct de vedere, considerentele deciziei recurate sunt contradictorii, atât timp cât s-a reţinut, pe lângă neîndeplinirea obligaţiei de la art. 7 lit. n) din contract, şi faptul că testul Papanicolau în mediu lichid nu putea fi efectuat, dar s-a confirmat concomitent măsura rezilierii, care presupunea, după cum s-a arătat, că analiza în discuţie a fost efectuată. Mai mult decât atât, constatările instanţei de apel se bazează pe cele reţinute în raportul de control şi procesul-verbal de soluţionare a contestaţiei administrative, fără o analiză proprie a susţinerilor părţii şi a probelor administrate.

În consecinţă, se impune reanalizarea acestui aspect, ţinându-se cont, totodată, de susţinerile reclamantului conform cărora justificarea intrării de reactivi pentru analiza FCD cod 29160 (kit coloraţie Papanicolau) este valabilă şi pentru analiza cu codul 29025.

b.2) Cât priveşte obligaţia prevăzută la art. 7 lit. ş) din contractul de furnizare a serviciilor medicale, instanţa de apel a confirmat neîndeplinirea acesteia, deoarece încheierea formală a unui contract individual de muncă nu face dovada respectării obligaţiei contractuale, în sensul asigurării prezenţei unui medic în cadrul laboratorului pentru cel puţin o normă pe zi, ţinând cont şi de declaraţia de program a reprezentantului legal al cabinetului, prin care şi-a asumat faptul că, împreună cu celălalt medic, angajat cu contract individual de muncă, desfăşoară activitate cu jumătate de normă pe zi.

Neexecutarea unei obligaţii contractuale şi pe cale de consecinţă, dispunerea/constatarea rezilierii contractului, presupun existenţa unei obligaţii valabil asumate, ceea ce înseamnă, în cazul de faţă, că reclamantul a îndeplinit condiţiile de eligibilitate la momentul încheierii contractului, inclusiv din perspectiva condiţiei de a asigura unui medic în cadrul laboratorului pentru cel puţin o normă pe zi, contractul individual de muncă fiind considerat suficient în acest sens, la data contractării cu casa de asigurări de sănătate.

Prin urmare, raportarea instanţei de apel la contractul individual de muncă în contextul art. 7 lit. ş) din contractul de furnizare a serviciilor medicale trebuia să vizeze doar eventuala modificare, suspendare ori încetare a raporturilor născute din contractul de muncă sau circumstanţe de fapt ulterioare, care împiedică respectarea contractului de muncă, iar nu efectele juridice ale acestuia la data încheierii convenţiei cu casa de asigurări.

Referirea la declaraţia de program poate fi utilă, mai degrabă, pentru constatarea nerespectării programului de lucru, dar existenţa unei asemenea încălcări, ce ar fi atras aplicarea graduală a sancţiunilor (rezilierea de drept operând, conform art. 15 alin. (1) lit. g) abia la prima constatare similară, imediat următoare aplicării măsurilor prevăzute la art. 14 alin. (1), respectiv diminuarea contravalorii serviciilor), implica o constatare concretă a unei asemenea situaţii, iar nu prezumarea lor din conţinutul obligaţiilor asumate prin contractul individual de muncă.

Or, instanţa de apel nu a analizat obligaţia de la art. 7 lit. d) din contract (nerespectarea programului de lucru) şi, de altfel, nici nu şi-a propus o asemenea analiză, motiv pentru care, faţă de toate cele expuse, se constată că, în mod greşit, îndeplinirea ori neîndeplinirea condiţiilor rezilierii în contextul art. 7 lit. ş) din contractul de furnizare a serviciilor medicale a fost cercetată în raport de circumstanţe existente la momentul încheierii acestui contract.

Va fi admisă, în consecinţă, şi critica privind ignorarea efectelor juridice ale contractului individual de muncă în contextul măsurii rezilierii contractului încheiat de către reclamant cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi.

b.3) În ceea ce priveşte critica referitoare la omisiunea instanţei de apel de pronunţare asupra sumei de 395,59 RON, ce ar fi trebuit înlăturată din totalul de 293.660,14 RON, Înalta Curte constată că este fondată.

La data de 13.02.2023, prin serviciul Registratură, reclamantul a depus în cursul judecării apelului în dosarul de faţă, sentinţa civilă nr. 5988/25.05.2021 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2020, menţinută prin decizia nr. 1163/2022 a Tribunalului Iaşi şi definitivă prin decizia nr. 46/7.02.2023 a Curţii de Apel Iaşi, urmărind excluderea sumei de 395,59 RON din totalul sumei imputate în prezenta cauză, deoarece s-a stabilit că nu a fost încasată în mod necuvenit, astfel cum a pretins Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi în acel dosar.

Se constată că, prin decizia recurată, nu s-a făcut nicio referire la chestiunea invocată, aceea a tranşării cu autoritate de lucru judecat, prin hotărâre judecătorească definitivă, a caracterului justificat al decontării unei sume de bani constând în contravaloarea unor servicii medicale prestate de către reclamant.

În aceste condiţii, ţinând cont că aspectul în discuţie relevă prerogativa exclusivă a instanţelor de fond de a stabili situaţia de fapt, pe baza probelor administrate, se impune cercetarea sa cu ocazia rejudecării cauzei, deja dispuse prin prezenta decizie.

3. Recurentul-reclamant a susţinut că nu au fost analizate principiile aplicării etapizate şi al proporţionalităţii sancţiunilor.

Critica evocă dispoziţiile H.G. nr. 140/2018 de aprobare a pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 270 din 27 martie 2018, în privinţa modului de aplicare a sistemului de sancţiuni şi remedii contractuale, contract-cadru ale cărui clauze au fost integral preluate în contractul de furnizare de servicii medicale încheiat de părţile din cauză în baza acestei hotărâri de guvern.

Cu toate acestea, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întrunit.

Invocând aplicarea etapizată a sancţiunilor, recurentul-reclamant face referire la o sancţiune ce nu i-a fost aplicată, respectiv diminuarea contravalorii serviciilor paraclinice pentru nerespectarea programului de lucru, astfel încât susţinerile nu au legătură cu soluţionarea cauzei şi vor fi înlăturate ca atare.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea sancţiunii, recurentul a pretins că reţinerea sumei de 253.675,73 RON nu este oportună, este injustă şi inechitabilă, dar încalcă şi scopul legitim urmărit, cu consecinţa aducerii instituţiilor sancţionate în situaţia de a nu mai putea desfăşura activitatea.

Susţinerile astfel formulate nu constituie, însă, o critică de nelegalitate a deciziei recurate, întrucât recurentul este nemulţumit, de fapt, de cuantumul sumei imputate, fără a se referi la eventuala disproporţie între măsura reţinerii sumei considerate a fi încasate în mod necuvenit şi conţinutul faptei de încălcare a obligaţiilor contractuale.

Or, cât timp cuantumul sumei este rezultatul aplicării unui criteriu concret, necontestat în cuprinsul acestei critici a recurentului şi diferă doar în funcţie de întinderea încălcării, susţinerile astfel formulate interesează situaţia de fapt, ce nu poate fi reapreciată în etapa procesuală a recursului, motiv pentru care nu pot fi primite.

4. Printr-o altă critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a reproşat instanţei de apel nepronunţarea asupra ultimului capăt al cererii introductive, iar critica astfel formulată este fondată.

Cererea privind obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi de a anula toate tratamentele prescrise de medicii prescriptori urmare a rezultatelor date de reclamant şi de a solicita restituirea contravalorii acestora de la pacienţi a fost formulată în subsidiar, pentru ipoteza menţinerii raportului de control, prin respingerea cererii principale având ca obiect anularea acestui act.

Analizarea sa depindea, aşadar, de soluţia de admitere sau de respingere dată cererii principale, în sensul că admiterea acesteia din urmă făcea inutilă pronunţarea asupra cererii subsidiare, ceea ce s-a întâmplat în cazul judecăţii în primă instanţă din prezenta cauză.

Or, din moment ce apelul pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi a fost admis, iar raportul de control a fost menţinut, în forma în care a fost modificat prin procesul-verbal de admitere a contestaţiei administrative, efectul devolutiv al căii de atac operând şi cu privire la cererea subsidiară, ca soluţie dependentă de partea din hotărâre atacată prin apelul pârâtei, în sensul art. 477 alin. (1) C. proc. civ.

În acelaşi timp, reiterarea de către reclamant a cererii din acţiunea introductivă prin întâmpinarea la apelul pârâtei făcea posibilă calificarea acestei apărări drept apel incident, nefiind relevant faptul că reclamantul a formulat şi apel principal, împotriva soluţiei de respingere a cererii în pretenţii (în condiţiile admiterii cererii principale), finalitatea acestui apel fiind diferită de un apel incident formulat pentru ipoteza admiterii apelului pârâtei.

În aceste condiţii, se constată că instanţa de apel, în mod greşit, nu a procedat la soluţionarea cererii subsidiare, ca urmare a admiterii apelului pârâtei, motiv pentru care va fi admisă critica recurentului pe acest aspect.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul reclamantului, pentru considerentele expuse la pct. 2 şi 4, iar în baza art. 497 cu referire la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va casa decizia recurată şi va trimite cauza la aceeaşi curte de apel, pentru rejudecarea apelurilor declarate de către pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi, vizate de criticile din recursul de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă.

Admite recursul declarat de reclamantul Cabinetul Medical Individual "A." împotriva deciziei civile nr. 243 din 22 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 octombrie 2024.