Loan-characterization appeal fails; Cassation upholds rejection of €44,644 restitution claim

Şedinţa publică din data de 01 octombrie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 24.02.2023, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi D., solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de 44.644 euro, precum şi a dobânzii legale începând cu data remiterii sumelor împrumutaţilor pârâţi, stabilirea unui termen de restituire şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru soluţionarea cauzei.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2164 şi art. 2162 alin. (3) C. civ.

La data de 29.03.2022, pârâţii B., C. şi D. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Totodată, pârâţii C. şi D. au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 464/05.07.2023, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, respingând, în prealabil, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C. şi D..

Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 444 din data de 06 decembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelul formulat de reclamantul A., împotriva sentinţei menţionate, cu cheltuieli de judecată în sumă de 2.500 RON în favoarea intimatei-pârâte B..

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs recurentul-reclamant A., criticând-o pentru nelegalitate, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1011 C. civ.

Astfel, instanţa de apel a reţinut, prin considerentele hotărârii recurate, faptul că din suma de 63.000 de euro transferată intimatei-pârâte B., suma de 44.000 euro a fost dată cu titlu de împrumut, fiind restituită de intimată la data de 20.08.2020. Pentru diferenţa de 19.100 euro, ca şi pentru celelalte sume, în acord cu prima instanţă, instanţa de apel a apreciat că nu s-a dovedit de către apelantul-reclamant încheierea unui contract de împrumut, acestea fiind remise cu intenţia de a o gratifica pe intimata-pârâtă, ca urmare a sentimentelor de afecţiune pe care le avea.

Recurentul-reclamant a criticat aceste considerente arătând că instanţa de apel a încălcat alin. (4) al art. 1011 C. civ., ce prevede că bunurile imobile corporale cu o valoare de până la 25.000 RON pot face obiectul unui dar manual.

Instanţa de apel, în mod nelegal, a apreciat că transferul sumei de 63.000 euro cuprinde două raporturi juridice, unul de împrumut şi unul de dar manual, deoarece suma a fost transferată printr-o singură tranzacţie bancară, cu scopul arătat în transferul bancar şi anume împrumut pentru cumpărarea apartamentului, fapt recunoscut de către pârâţi prin întâmpinare, care au arătat că suma de 63.000 euro a fost utilizată pentru cumpărarea casei din comuna Podari, aspect ce se coroborează cu menţiunea din actul de transfer bancar.

Pe de altă parte, pragul valoric de 25.000 RON a fost prevăzut de către legiuitor ca o măsură de protecţie faţă de eventualele încercări de fraudare a intereselor sau drepturilor unor subiecte de drept şi, fiind încălcat acest prag, suma de 19.100 euro nu mai putea fi apreciată de instanţă drept un dar manual, respectiv o gratificaţie.

În acest context, instanţa de apel ar fi trebuit să considere că şi această sumă a fost dată, alături de cea 44.000 euro, tot cu titlu de împrumut, ambele sume fiind transferate printr-o singură operaţiune bancară, ce conţinea menţiunea pentru cumpărare apartament (împrumut).

Recurentul-reclamant a mai susţinut şi faptul că nu a existat intenţia sa de a gratifica, iar intimaţii-pârâţi au recunoscut, chiar şi parţial, pentru suma de 44.000 euro, faptul că a existat o convenţie de împrumut între părţi.

Instanţa de apel nu a indicat nicio probă care să demonstreze intenţia recurentului-reclamant de a o gratifica pe intimata-pârâtă şi pe părinţii săi cu suma de 63.000 euro şi cu celelalte sume ce formează obiectul acţiunii, recurentul-reclamant invocând cu privire la acest aspect şi încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., atât timp cât nu sunt menţionate probele care dovedesc intenţia reclamantului de a-i gratifica pe pârâţi nici pentru suma de 19.100 euro şi nici pentru celelalte sume: 10.000 euro (pentru executare lucrări), 6.000 de euro (transferată la 25.11.2021) şi 3.544 euro (transferată la 13.05.2021).

În acelaşi timp, testamentul, ce a fost revocat, nu dovedeşte intenţia de a-i gratifica pe pârâţi cu respectivele sume, neexistând vreun motiv legal de a scinda operaţiunea de transferare a sumei de 63.000 euro în două acte juridice: un împrumut pentru suma de 44.000 euro, respectiv donaţie pentru suma de 19.100 euro.

Recurentul-reclamant a solicitat, în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare către aceeaşi instanţă, în vederea administrării probei testimoniale solicitate.

În susţinerea acestui motiv de recurs, s-a arătat că, în contextul în care instanţa a reţinut că nu s-a dovedit existenţa unor împrumuturi, în considerarea caracterului devolutiv al apelului, al insuficientului probatoriu testimonial, ar fi trebuit să încuviinţeze proba cu martorul solicitat în cererea de apel.

Instanţa a motivat nelegal inutilitatea probei cu martori pe existenţa testamentului şi a conţinutului acestuia, pierzând din vedere că testamentul fusese revocat, iar conţinutul lui nu conducea la inutilitatea probei testimoniale pentru dovedirea convenţiei de împrumut, ţinând seama şi de relaţiile dintre părţi. În acest sens, recurentul-reclamant a invocat şi încălcarea dreptului la un proces echitabil de către instanţa de apel, prin neadministrarea unor probe suplimentare, fapt ce l-a privat de posibilitatea de a-şi dovedi pretenţiile în apel.

În final, prin memoriul de recurs s-a susţinut încălcarea dreptului la un proces echitabil, precum şi a dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel nu a analizat mesajele trimise de recurentul-reclamant, cu toate că le-a reţinut drept probe. Astfel, a fost reţinut doar un mesaj al intimatei-pârâtei, trecându-se cu vederea că susţinerea din acel mesaj a fost contrazisă de recurent prin alt mesaj arătat în motivele de apel. În mod nelegal instanţa de apel a reţinut că recurentul-reclamant nu a arătat din ce mesaj rezultă concluzia contrară. În apel sunt arătate mesajele respective, iar motivarea că recurentul-reclamant ar fi trebuit să menţioneze care sunt mesajele neanalizate constituie un raţionament greşit.

III. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi B., C. şi D. au depus întâmpinare, prin intermediul căreia au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1011 C. civ., intimaţii-pârâţi au arătat că, în mod corect, instanţa de apel a apreciat că temeiul juridic al remiterii de către recurent către intimată a sumei de 44.000 Euro îl constituie un contract de împrumut de consumaţie, potrivit art. 2158 şi urm. C. civ., pentru că ambele părţi recunosc această convenţie şi rezultă şi din celelalte probe administrate în cauză, iar pentru suma de 19.100 Euro nu există nicio probă care să dovedească faptul că părţile au convenit ca recurentul să o vireze în contul intimatei cu titlu de împrumut.

Această concluzie se desprinde chiar din atitudinea recurentului, care a emis personal ordinul de plată în calitate de împuternicit pe contul intimatei B. pentru a fi virată din contul acesteia în contul său suma de 44.000 Euro şi nu 63.000 Euro, deci inclusiv pentru suma de 19.100 Euro.

Menţiunea din documentul bancar că suma de 63.000 Euro este virată din contul recurentului în contul intimatei nu este opozabilă acesteia, pentru că obligaţia de a achita suma precizată de reclamant are ca izvor nu actul bancar, ci un alt temei juridic, convenit de părţi.

În ceea ce priveşte susţinerea depăşirii pragului valoric de 25.000 RON prevăzut de art. 1011 alin. (4) C. civ., intimaţii-pârâţi au arătat faptul că acesta nu poate afecta legalitatea hotărârii deoarece apelul nu a fost respins pe considerentul că intimata ar fi fost gratificată de recurent cu sume de bani care ar fi depăşit pragul valoric de 25.000 RON, ci pentru că instanţa de apel a constatat că recurentul nu a făcut dovada că aceste sume de bani au făcut obiectul unui contract de consumaţie, aşa cum a pretins prin acţiune.

De asemenea, intimaţii-pârâţi au susţinut şi faptul că în cazul în care instanţa de judecată s-ar fi pronunţat asupra temeiniciei şi legalităţii contractului de donaţie sub forma darului manual fără să fi fost învestit prin cererea de chemare în judecată, ar fi încălcat dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin intermediul căruia a reluat susţinerile din memoriul de recurs, solicitând respingerea apărărilor din întâmpinare şi admiterea recursului.

IV. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la data de 17 septembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.

V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Printr-un prim motiv de recurs, reclamantul a reproşat instanţei de apel aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1011 alin. (4) C. civ. în ceea ce priveşte suma de 19.100 euro, reprezentând diferenţa dintre suma de 63.000 de euro transferată intimatei-pârâte B. şi suma de 44.000 euro, restituită de către această intimată.

În raport de argumentele expuse în susţinerea acestui motiv de recurs, se constată caracterul nefondat al criticii formulate.

În conformitate cu art. 1011 alin. (4) C. civ., "Bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 RON pot face obiectul unui dar manual, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Darul manual se încheie valabil prin acordul de voinţe al părţilor, însoţit de tradiţiunea bunului."

După cum rezultă din considerentele deciziei recurate, susţinerile pe acest aspect ale apelantului-reclamant au fost înlăturate cu motivarea că, pe de o parte, sumele de bani transmise prin transfer bancar pot face obiectul unui dar manual, iar, pe de altă parte, eventuala depăşire a pragului valoric prevăzut de lege pentru darul manual nu duce la concluzia că bunul ce a format obiectul acestuia a fost dat cu titlu de împrumut.

Prin motivele de recurs, au fost înfăţişate trei argumente care susţin, în opinia recurentului-reclamant, nelegalitatea concluziei instanţei de apel, în sensul că transferul către intimata-pârâtă a sumei de 63.000 euro ar cuprinde două raporturi juridice, unul de împrumut, pentru suma de 44.000 euro, iar altul, de dar manual, pentru suma de 19.100 euro: conţinutul actului bancar arată scopul efectuării transferului; recunoaşterea pârâţilor din întâmpinare; depăşirea plafonului valoric prevăzut de lege împiedică o calificare a actului juridic drept dar manual.

Se observă, aşadar, că recurentul se referă doar la unul dintre cele două considerente pentru care instanţa de apel a respins susţinerile apelantului-reclamant, anume consecinţele depăşirii pragului valoric de 25.000 RON, stabilit prin art. 1011 alin. (4) C. civ., fără a critica şi considerentul vizând transferul bancar al unor sume de bani, ca obiect al darului manual.

În aceste limite ale învestirii instanţei de recurs, se impune a se constata că finalitatea susţinerii recurentului rezidă, în realitate, în reaprecierea intenţiei de a gratifica, în condiţiile în care instanţa de apel nu a apreciat că bunurile a căror valoare depăşeşte suma de 25.000 RON pot face obiectul unui dar manual, ci a reţinut doar că un asemenea fapt nu confirmă prin el însuşi intenţia persoanei care a transferat suma de bani de a o da cu împrumut.

Constatarea finalităţii reale a alegaţiilor recurentului este întărită de celelalte două argumente din cadrul motivului de recurs, partea urmărind reaprecierea de către această instanţă de control judiciar a unora dintre probele administrate şi stabilirea unei alte situaţii de fapt în ceea ce priveşte dovedirea unui împrumut pentru întreaga sumă de 63.000 euro, iar nu numai pentru suma de 44.000 euro, deja restituită reclamantului.

Or, devoluţiunea fondului rămâne prerogativa exclusivă a instanţelor de fond (a primei instanţe şi a instanţei de apel), fiind incompatibilă cu calea extraordinară de atac a recursului, astfel cum prevede art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care "Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Controlul judiciar exercitat de către instanţa de recurs este limitat la cercetarea nelegalităţii deciziei recurate, prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar acestea nu includ evaluarea şi a temeiniciei deciziei de apel, respectiv a situaţiei de fapt stabilite pe baza probelor administrate.

Aceeaşi concluzie se impune şi în privinţa motivului de recurs prin care se pretinde nelegalitatea deciziei sub aspectul respingerii cererii reclamantului de suplimentare a probei testimoniale în apel.

Dreptul la apărare al părţilor, astfel cum este consacrat în mod expres de art. 13 alin. (3) C. proc. civ. şi de art. 6 paragraf 2 din CEDO, ca parte a unui proces echitabil, presupune, fără îndoială, dreptul de a propune probe, inclusiv în căile de atac, însă nu este vorba despre un drept absolut, chiar art. 13 alin. (3) din cod prevăzând că este necesară "respectarea condiţiilor prevăzute de lege".

După cum rezultă din art. 258 alin. (1) C. proc. civ., încuviinţarea probelor este subordonată îndeplinirii cerinţelor prevăzute la art. 255 din cod, respectiv admisibilitatea acestora şi aptitudinea lor de a duce la soluţionarea procesului. Concludenţa şi pertinenţa probelor propuse depind în principal de obiectul probei propuse, în legătură cu cererile şi apărările formulate, ceea ce înseamnă că respectarea condiţiilor prevăzute de lege pe acest aspect se apreciază în fiecare situaţie în parte, iar nu în mod abstract, neexistând vreo obligaţie în sarcina instanţei de a încuviinţa probele propuse, independent de îndeplinirea cerinţelor legale.

Or, din acest punct de vedere, soluţia de respingere a unei probe, pentru motivul că aceasta nu este utilă soluţionării cauzei, nu poate fi cenzurată în calea de atac a recursului, relevând o chestiune de temeinicie a deciziei de apel, iar nu de legalitate a acesteia, drept pentru care nu pot fi primite susţinerile recurentului referitoare la respingerea cererii de suplimentare a probei testimoniale şi la motivele adoptării unei asemenea soluţii.

Înalta Curte va respinge, totodată, critica recurentului vizând nemotivarea deciziei de apel sub aspectul neindicării probelor care ar demonstra intenţia recurentului-reclamant de a o gratifica pe intimata-pârâtă şi pe părinţii săi cu suma de 63.000 euro şi cu celelalte sume ce formează obiectul cererii de chemare în judecată.

Din cuprinsul deciziei recurate, reiese că instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe de respingere în integralitate a pretenţiilor din cererea de chemare în judecată, pornind de la premisa că sarcina probei remiterii/transferului bancar al sumelor de bani (altele decât suma restituită de către intimata-pârâtă), cu titlu de împrumut, revenea reclamantului.

În acest sens, instanţa a analizat fiecare probă în parte şi a ajuns la concluzia, din coroborarea lor, că nu a fost dovedită încheierea unei convenţii de împrumut pentru întreaga sumă de bani pretinsă prin cererea de chemare în judecată, analiză ce indică aprecierea suverană a probelor de către judecător, potrivit convingerii sale, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, astfel cum prevede art. 264 C. proc. civ.

Prin urmare, nu are temei critica recurentului pe acest aspect, nefiind întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la art. 425 C. proc. civ., referitor la exigenţele motivării oricărei hotărâri judecătoreşti.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 444 din 6 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 octombrie 2024.