Civil tort action against property restitution authorities; validity of non-authentic power of attorney as dispositive procedural bar under Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 31.03.2022, înregistrată la Tribunalul Suceava, iniţial, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor Bucureşti, au formulat acţiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe neîndeplinirea culpabilă de către ANRP şi CNCI a obligatiei legale de a face.

Prin sentinţa civilă nr. 1356/2022, Tribunalul Suceava a admis excepţia necompetenţei teritoriale a sale şi a dispus declinarea cauzei cu nr. x/2022în favoarea Tribunalului Harghita.

Astfel, la 31 octombrie 2022, pe rolul Tribunalului Harghita a fost înregistrat dosarul nr. x/2022.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 54 din 25.01.2023, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., toţi prin împuternicit B., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Împotriva acestei sentinţe civile, au declarat apel reclamanţii.

Prin decizia civilă nr. 548/A din 5 octombrie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a numitului B. şi a anulat apelul declarat de apelanţii A., F., H., B., G., C., D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 54 din 25.01.2023, pronunţate de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2022.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la data de 24 noiembrie 2023, au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii-reclamanţi susţin, în esenţă, soluţionarea greşită a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi, pe cale de consecinţă, anularea apelului sub acest aspect.

Arată că, în mod arbitrar, deşi a avut posibilitatea de a constata că judecata s-a efectuat de către Tribunalul Suceava şi de către Tribunalul Harghita în baza împuternicirilor valabile şi valide depuse de către reclamanţii comoştenitori, care i-au acordat mandatul lor numitului B. pentru a-i reprezenta în proces, atât în judecata de primă instanţă, cât şi în căile de atac, neexistând nici o manifestare de voinţă contrară reprezentării lor în faţa instanţei de control judiciar, instanţa de apel a ignorat cu rea-credinţă această realitate atestată de împuternicirile date ab initio, aflate la dosar şi a omis să judece fondul cauzei atacate cu apel.

Instanţa de apel a decis să ridice din oficiu excepţia privind calitatea de reprezentant legal a numitului B. şi să dea aplicare la unicul termen de judecată dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., ignorând împuternicirile a căror validitate nu a fost pusă la îndoială, nefiind oprită pe acest motiv judecata la nici la una dintre instanţele de fond: Tribunalul Suceava şi Tribunalul Harghita.

Pe de altă parte, instanţa de apel a ridicat nefondat excepţia fără a avea vreo manifestare de voinţă contrară reprezentării legale de către B. a comoştenitorilor în proces

Aşa cum au învederat instanţei de apel, comoştenitorii reprezentaţi în proces locuiesc izolaţi la ţară şi au vârste foarte înaintate, suferă de boli grave care nu le mai permit deplasarea normală din cauza paralizării şi a disfuncţionalităţilor asociate aparatului locomotor, comorbidităţi, pierderi tranzitorii de memorie, trei dintre aceştia având vârsta de 90 de ani. Din aceste motive de boală şi vârstă înaintată, ei s-au aflat în imposibilitatea fizică de a se deplasa la notar, situaţie care a cauzat imposibilitatea depunerii unui set nou de împuterniciri autentice pentru Curtea de Apel Târgu Mureş.

Instanţa, constatând din probele depuse la dosar existenţa în rândul comoştenitorilor a situaţiilor defavorizatoare de boală şi de vârstă, avea toate prerogativele legale de a dispune administrarea de dovezi pentru soluţionarea judicioasă a excepţiei ridicate.

Prin urmare, prin hotărârea dată instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

De asemenea, în motivarea hotărârii au fost cuprinse preponderent motive străine de obiectul şi natura cauzei civile deduse judecăţii, fiind pronunţată şi cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. Având în vedere că în cuprinsul motivării instanţei au fost reţinute fragmente din argumentele reclamanţilor, justificate şi întemeiate pe lege şi pe probe, dar fără a fi însă judecate efectiv, activitatea de judecată s-a rezumat la o nedezlegare conformă legii de procedură civilă a cauzei şi a echivalat cu soluţionarea pur formală a procesului exclusiv în baza unor chestiuni procedurale, fără a se intra în fondul acţiunii fiind întrunite condiţiile legale de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În continuare, se redau critici pe fondul cauzei.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu au depus întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul de faţă, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5), pct. 6) şi pct. 8) din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Este nefondată critica prin care se susţine că instanţa de apel a soluţionat greşit excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, cu consecinţa anulării apelului.

Astfel, art. 80 alin. (1) din C. proc. civ. stabileşte regula potrivit căreia părţile îşi pot exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant.

Instituţia reprezentării în procesul civil vizează procedeul juridic în care o persoană, numită reprezentant, îndeplineşte acte de procedură în numele şi pe seama unei părţi din proces, efectele actului îndeplinit producându-se direct faţă de parte.

Conform dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din C. proc. civ., "Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată".

Reiese, aşadar, din interpretarea literală a textului legal redat că atunci când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

Prin urmare, excepţia lipsei calităţii de reprezentant, ca excepţie de procedură absolută, iniţial dilatorie, care poate avea efect dirimant, dar care poate fi acoperită prin depunerea la dosarul cauzei a înscrisului, din care rezultă limitele legale ale reprezentării, vizează puterea de reprezentare a celui care a formulat cererea în numele părţii.

Conform art. 151 alin. (1) din C. proc. civ., când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.

În cauza de faţă, instanţa de apel a reţinut că prin cererea de apel nu s-au indicat persoanele care formulează această cale de atac, ci doar la finalul cererii de apel s-a precizat că în cauză sunt "persoane vătămate şi părţi civile", titularii dosarelor de retrocedare cu nr. x şi nr. y, aflate la ANRP, respectiv A., F., H., B.., G., C., D. şi E., toţi prin reprezentantul legal B.. Totodată cererea de apel a fost semnată de B..

În acest context, pentru clarificarea situaţiei persoanelor care au declarat calea de atac, după înregistrarea dosarului la instanţa de apel, prin rezoluţia din 22.05.2023 curtea de apel i-a pus în vedere numitului B. să precizeze dacă a formulat apel în nume propriu, iar dacă apelul este formulat în numele reclamanţilor să depună la dosar, conform art. 85 şi art. 86 din C. proc. civ., procura autentică prin care să facă dovada mandatului acordat de reclamanţi în vederea reprezentării acestora în instanţă, sub sancţiunea anulării apelului, potrivit art. 482 C. proc. civ., raportat la art. 82 C. proc. civ.

La data de 08.06.2023 s-a înregistrat la dosar cererea de apel, cu un conţinut identic cu al cererii depuse iniţial, cu precizarea că apelul este exercitat în numele reclamanţilor, în baza mandatului acordat de aceştia. Cererea a fost semnată de B.., în calitate de "reprezentant legal" .

Totodată s-au depus împuternicirile acordate persoanei menţionate de către A., I., F., H., E., D. şi C., toate aceste împuterniciri având un conţinut identic .

Prin înscrisurile depuse, denumite "împuterniciri" s-a menţionat că este împuternicit dl. B. să efectueze actele şi formalităţile necesare în litigiul contra Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor în vederea soluţionării dosarului aflat pe rolul instanţei, reprezentantul având dreptul de a-i reprezenta pe mandanţi în faţa organelor judiciare competente.

Întrucât înscrisurile depuse nu au fost întocmite în formă autentică, pentru termenul din data de 05.10.2023 apelanţii au fost citaţi cu menţiunea să depună la dosarul cauzei împuternicirile acordate, în formă autentică, conform dispoziţiilor art. 85 din C. proc. civ., sub sancţiunea anulării cererii.

Până la termenul de judecată din 05.10.2023 apelanţii nu s-au conformat dispoziţiilor instanţei şi în aceste condiţii la termenul de judecată menţionat, instanţa de apel a invocat din oficiu, în temeiul art. 82 din C. proc. civ., excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a numitului B. în susţinerea apelului dedus judecăţii.

Contrar susţinerilor din recurs, instanţa de apel nu a încălcat regulile de procedură atunci când a invocat, din oficiu, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Prin urmare, ca incident procedural, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant avea prioritate în concurs cu actele de cercetare a cauzei în fond, putând fi invocată şi, din oficiu, de instanţă, în condiţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

De asemenea, statuând prin dispoziţiile art. 219 alin. (1) din C. proc. civ. că instanţa civilă verifică identitatea părţilor, iar dacă ele sunt reprezentate ori asistate, verifică şi împuternicirea sau calitatea celor care le reprezintă ori le asistă, legiuitorul a avut în vedere verificările impuse şi permise de normele de procedură civilă, fapt ce i-a dat posibilitatea instanţei de apel, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. mai sus redate şi de cele ale art. 82 alin. (1) din acelaşi cod, să invoce, din oficiu, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

Sub aceste aspect, recurenţii-reclamanţi nu demonstrează aşadar nicio încălcare a legii de procedură civilă de către instanţa de apel.

Totodată, în cauză, instanţa de apel a citat părţile şi a stabilit termen pentru ca apelanţii-reclamanţi să facă dovada calităţii numitului B. de reprezentant al apelanţilor, în sensul art. 82 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor".

Prin urmare, au fost respectate prevederile sus-menţionate, iar reclamanţii au avut posibilitatea procedurală să combată respectiva excepţie prin susţineri şi acte justificative, depunând în acest sens, de altfel, şi înscrisuri sub acest aspect, pe care însă instanţa de apel le-a apreciat ca nefăcând dovada calităţii de reprezentant, întrucât înscrisurile depuse la dosar denumite "împuterniciri" nu au fost încheiate în formă autentică, instanţa de apel reţinând, în mod legal, că acestea nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 85 alin. (1) din C. proc. civ. şi, prin urmare, nu fac dovada calităţii de reprezentant a numitului B..

Condiţia procurii speciale necesare reprezentării prin mandatar trimite la forma de înscris autentic, în sensul art. 269 C. proc. civ., prin coroborare cu art. 85 C. proc. civ., ce prevede atare formă a mandatului pentru împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului care nu are calitatea de avocat.

Aşadar, pentru ca înscrisurile depuse în apel şi denumite "împuterniciri" să reprezinte un mandat din partea apelanţilor-reclamanţi, mandat care să poată susţine calitatea de reprezentant a lui B. în apel, ar fi trebuit ca acest mandat să îndeplinească condiţiile art. 85 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., adică să fie cuprins într-un înscris autentic sau să fie dat prin declaraţie verbală în faţa instanţei de judecată.

Aşa cum s-a arătat mai sus, recurenţilor-reclamanţi le-a fost acordată posibilitatea de a-şi prezenta în mod efectiv apărările referitoare la lipsa dovezii calităţii de reprezentant, apărări pe care le-au şi formulat sub acest aspect, atât în scris, cât şi prin depunerea de înscrisuri în cursul judecăţii apelului, neintervenind astfel vreo încălcare a dreptului la apărare sau a principiilor contradictorialităţii şi oralităţii, prevăzute de art. 13 - art. 15 C. proc. civ.

Faptul că recurenţii-reclamanţi nu au fost prezenţi la termenul de judecată din 5 octombrie 2023 nu putea împiedica instanţa de apel de a ridica excepţia invocată din oficiu şi de a o soluţiona la acel termen, din moment ce reclamanţii fuseseră încunoştinţaţi anterior termenului de judecată despre lipsa dovezii calităţii de reprezentant şi modalitatea în care aceasta putea fi acoperită, instanţa de apel respectând astfel atât prevederile art. 82 alin. (1) din C. proc. civ., cât şi pe cele ale art. 14 alin. (5) din C. proc. civ., ce prevăd obligaţia instanţei de a pune în discuţia părţilor, în contradictoriu, toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

De altfel, conform art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

În consecinţă, în cauză au fost respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, împrejurare faţă de care nu este incident motivul de casare invocat.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident, atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenţii susţin că hotărârea atacată conţine motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". Motivarea reprezintă un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, constituindu-se într-o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi într-o premisă a exercitării corespunzătoare a controlului judiciar. Tocmai de aceea obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, în sensul prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice parte în cadrul unei proceduri judiciare având dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi să pretindă acestuia a le examineze în concret.

Prin hotărârea pronunţată în cauza Albina împotriva României, Curtea Europeană a reţinut următoarele:

"Dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa". Totodată, Curtea Europeană a mai statuat că "obligaţia pe care o impune art. 6 par. 1 din Convenţie instanţelor de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument" (cauza Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei), precum şi că "noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat, totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse, nu doar să reia concluziile unei instanţe inferioare" (cauza Helle împotriva Finlandei).

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, instanţa de apel a respectat aceste exigenţe legale şi convenţionale, asigurând garanţiile necesare dreptului la un proces echitabil, din moment ce, prin considerentele de la paginile 4-7 din decizia recurată, a prezentat, într-o manieră care respectă logica juridică, argumentele de fapt şi de drept pentru care a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi a anulat cererea de apel pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant legal, raportându-se la textele legale incidente excepţiei invocate.

Prin urmare, hotărârea instanţei de apel nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., instanţa de apel explicând raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată.

Faptul că recurenţii nu împărtăşeşc raţionamentul logico-juridic, care a fundamentat soluţia instanţei de apel nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

În fine, nici motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, nu poate fi primit, acesta fiind invocat în mod formal, cu referire în special la fondul cauzei deduse judecăţii, fără a se avea în vedere faptul că ceea ce poate fi dedus judecăţii prin prezentul recurs poate fi numai modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, în baza căreia instanţa de apel a dispus anularea apelului reclamanţilor, nefiind analizată cauza pe fond de către instanţa de apel.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5), pct. 6) şi pct. 8) din C. proc. civ., conform art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., E., D., B., F., C., G., H., toţi reprezentaţi de B., împotriva deciziei civile nr. 548/A din 5 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.