Testamentary heir status for property restitution: individual legacy acceptance and tacit revocation by alienation

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la 17 noiembrie 2017, reclamanta Parohia Parcul Domeniilor (Mănăstirea Caşin) a chemat în judecată pe pârâţii A., B., D. şi E., solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună constatarea calităţii de moştenitoare a reclamantei de pe urma defunctului F., decedat la data de 27 februarie 1947, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea precizatoare depusă la 22 decembrie 2017, reclamanta a arătat că are calitate de legatar cu titlu particular, iar obiectul legatului constă, între altele, în imobilul situat în Bucureşti, strada x, sector 1 (pentru cel de-al doilea imobil fiind promovată acţiune pe rolul Judecătoriei Făurei). A mai arătat că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este de 117.520 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 8715 din 19 septembrie 2018, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetentei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017 la 5 noiembrie 2018.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 2364 din 18 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta Parohia Parcul Domeniilor (Mănăstirea Caşin) în contradictoriu cu pârâţii A., B., D. şi E..

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamanta Parohia Parcul Domeniilor.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 957A din 11 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată din oficiu, ca neîntemeiată; a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Parohia Parcul Domeniilor (Mănăstirea Caşin) împotriva sentinţei civile nr. 2364 din 18 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A., B., D. şi E.; a anulat sentinţa apelată şi a acordat termen de judecată pentru evocarea fondului.

Prin decizia civilă nr. 1894A din 22 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta Parohia Parcul Domeniilor (Mănăstirea Caşin); a constatat că reclamanta are calitatea de moştenitor testamentar faţă de defunctul F., decedat la 27 februarie 1947, în privinţa terenului în suprafaţă de 40 ha, arabil, situat în comuna G., H., judeţ Brăila şi a respins, în rest, acţiunea.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1894A din 22 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta Parohia Parcul Domeniilor (Mănăstirea Caşin).

Prin cererea de recurs formulată, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate, pentru motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurenta a susţinut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut existenţa unei acceptări tacite a legatelor, prin solicitarea valorificării testamentului şi prin demararea procedurii succesorale în anul 1947, iar, pe de altă parte, cu privire la un anumit legat - cel vizând cele 100 de acţiuni la Banca Naţională a României - ar fi reţinut că nu există dovezi ale unei acceptări.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat că raportarea instanţei de apel la probele administrate în cauză s-a făcut cu încălcarea normelor de drept material.

În acest sens, a menţionat că nu rezultă, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, faptul că defunctul ar fi vândut nepoţilor săi, D. şi E., tocmai parcela testată recurentei. Cum acest lucru nu rezultă din contractul menţionat de instanţa de apel, aceasta ar fi trebuit să reţină calitatea de moştenitoare testamentară şi cu privire la această suprafaţă de teren.

5. Procedura derulată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 25 aprilie 2024, completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a fixat termen de judecată pentru soluţionare la 19 septembrie 2024, în şedinţă publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Pentru evaluarea criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că este necesară redarea circumstanţelor esenţiale ale cauzei, reţinute de către instanţele de fond.

Prin demersul său judiciar, reclamanta Parohia Parcul Domeniilor (Mănăstirea Caşin) a solicitat constatarea calităţii sale de moştenitoare de pe urma defunctului F., decedat la 27 februarie 1947. Acesta din urmă a întocmit un testament la 8 iulie 1946, prin care a instituit mai multe legate: a desemnat legatară universală pe unul dintre pârâţi - C.; a instituit un legat în favoarea A., având ca obiect vila Brăila din Câmpulung Muscel; a instituit mai multe legate în favoarea reclamantei, şi anume 40 ha teren arabil în comuna G., judeţul Brăila, un loc de casă de 520 mp în bulevard x, municipiul Bucureşti şi o sută de acţiuni la BNR; a instituit şi un alt legat în favoarea nepoţilor de soră, chemaţi în judecată de reclamantă în calitate de pârâţi, D. şi E..

Prima instanţă a respins acţiunea, ca inadmisibilă, reţinând că interesul reclamantei constă în a primi, în natură sau prin echivalent, imobilele care au făcut obiectul legatelor şi în privinţa cărora a depus cereri în baza Legii nr. 10/2001 şi în baza Legii nr. 18/1991, astfel că această pretenţie nu poate fi analizată decât în cadrul procedurilor reglementate de Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 18/1991.

Instanţa de apel a infirmat soluţia primei instanţe, reţinând că punctul de plecare în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 îl reprezintă tocmai dovedirea calităţii reclamantei de moştenitoare, precum şi împrejurarea că nu se poate susţine că reclamanta ar avea posibilitatea unei acţiuni în realizarea dreptului pretins. Astfel, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis apelul declarat de reclamantă şi a anulat sentinţa primei instanţe.

Analizând pe fond cauza, Curtea de Apel a admis, în parte, acţiunea şi a constatat că reclamanta are calitatea de moştenitor testamentar faţă de defunctul F. în privinţa terenului în suprafaţă de 40 ha, arabil, situat în comuna G., respingând, în rest, acţiunea.

În ceea ce priveşte primul legat cu titlu particular, respectiv cel asupra locului de casă în suprafaţă de 520 mp, constituind parcela nr. 385 pe planul parcelării Floreasca din Bucureşti, Curtea de Apel a concluzionat că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că acesta a fost a fost revocat tacit de către testator, la 10 decembrie 1946, ulterior testamentului de care se prevalează reclamanta şi anterior decesului testatorului, defunctul înstrăinând nepoţilor săi, D. şi E., tocmai parcela testată Bisericii Parcul Domeniilor (Mânăstirea Caşin).

Cu referire la legatul asupra celor o sută de acţiuni la Banca Naţională a României, instanţa de apel a reţinut că beneficiara nu a făcut dovada niciunui act de acceptare expresă sau tacită a acestuia.

Recursul formulat de recurenta-reclamantă a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., fiind structurat pe două critici principale de nelegalitate aduse deciziei pronunţate de instanţa de apel, respectiv: existenţa unor considerente contradictorii în cuprinsul hotărârii şi aplicarea eronată a normelor de drept material incidente în cauză.

Examinând aspectele criticate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed.

În ceea ce priveşte prima critică de nelegalitate, subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurenta a imputat instanţei de apel o motivare contradictorie, întrucât, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut existenţa unei acceptări tacite a legatelor, prin solicitarea valorificării testamentului şi prin demararea procedurii succesorale în anul 1947, iar pe de altă parte, cu privire la un anumit legat - cel vizând cele o sută de acţiuni la Banca Naţională a României - a reţinut că nu există dovezi ale unei acceptări.

Sub un prim aspect, trebuie menţionat că, pentru a atrage incidenţa acestui motiv de casare, contradicţia invocată trebuie să afecteze considerentele esenţiale ale hotărârii - acele elemente fundamentale care susţin, în mod direct, soluţia pronunţată de instanţă. Astfel, nu orice necorelare sau neconcordanţă de natură secundară ori de ordin teoretic este aptă să conducă la nulitatea hotărârii, ci doar acele contradicţii care compromit claritatea, coerenţa şi previzibilitatea raţionamentului judiciar şi împiedică identificarea temeiurilor de drept şi de fapt care au stat la baza soluţiei.

Contrar criticilor recurentei-reclamante, examinarea deciziei atacate relevă că instanţa de apel a motivat, în mod coerent şi logic, soluţia adoptată.

Astfel, în analiza efectuată, Curtea de Apel a reţinut, în primul rând, că scopul urmărit de reclamantă, prin promovarea cererii introductive, este obţinerea unui titlu care să ateste calitatea sa de moştenitor, în scopul valorificării drepturilor legale la reparaţie pentru cele două imobile obiect ale legatelor particulare, care au intrat în patrimoniul statului în timpul regimului comunist.

Analiza instanţa de apel privind constatarea calităţii de moştenitor raportat la cele două imobile preluate de stat în perioada regimului comunist a debutat cu considerente generale, teoretice, fiind reţinute dispoziţiile art. 892 din C. civ. de la 1864, precum şi necesitatea verificării acceptării succesiunii. În acest context, instanţa a făcut trimitere la dispoziţiile legilor speciale de reparaţie, reţinând că, potrivit acestora, moştenitorii sunt socotiţi repuşi în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor, precum şi faptul că formularea unei cereri de restituire echivalează cu o acceptare a succesiunii, în ceea ce priveşte bunurile pentru care se solicită restituirea.

Constatând îndeplinită această condiţie pentru terenurile în litigiu (întrucât analiza teoretică introductivă a privit doar aceste două legate care au ca obiect imobile preluate de regimul comunist, astfel cum rezultă din considerentele expuse), instanţa de apel a trecut la analiza detaliată, separată şi individualizată pentru fiecare dintre legatele prevăzute în testamentul defunctului F. în favoarea reclamantei.

Este esenţial de subliniat că instanţa de apel nu a construit raţionamentul său decizional pe ideea acceptării globale şi nediferenţiate a legatelor, ci a procedat la o evaluare distinctă, individualizată, a fiecărui legat în parte, prin raportare la circumstanţele particulare care le caracterizează.

Astfel, cu referire la legatul asupra locului de casă, constituind parcela nr. 385 pe planul parcelării Floreasca din Bucureşti, instanţa a constatat că, deşi reclamanta a formulat cerere de restituire, fiind astfel îndeplinită condiţia acceptării succesiunii, din probatoriul administrat rezultă că acesta a fost revocat, prin actul de înstrăinare, încheiat între defunct şi nepoţii săi, ulterior întocmirii testamentului şi anterior decesului testatorului.

În schimb, în ceea ce priveşte legatul care vizează acţiunile la Banca Naţională a României, instanţa de apel a constatat, în mod distinct şi motivat, că nu există dovezi care să ateste o acceptare - expresă sau tacită - a acestuia, apreciere realizată în concret, prin raportare la probatoriul administrat.

Prin urmare, cele două constatări sunt complementare, nu contradictorii, întrucât instanţa a analizat separat condiţiile de acceptare pentru fiecare dintre legatele cuprinse în testament. Această concluzie nu se bazează pe un raţionament abstract, ci pe analiza concretă a probatoriului, instanţa reţinând că nu există nicio manifestare de voinţă, nicio conduită ori act juridic prin care reclamanta să fi urmărit valorificarea acestui legat sau să se fi comportat ca titular al acestuia. Situaţiile juridice diferite au impus o concluzie diferenţiată, iar faptul că pentru un anumit legat s-a reţinut existenţa acceptării, iar pentru altul lipsa acesteia, nu echivalează cu o inconsecvenţă, ci cu o aplicare riguroasă a dispoziţiilor legale.

Este adevărat că instanţa de apel a reţinut, în partea teoretică a considerentelor, printre altele, că demararea în anul 1947 a procedurii succesorale echivalează cu un act de acceptare tacită a legatelor de către reclamantă, întrucât solicitarea de valorificare a testamentului ar trebui interpretată în sensul acceptării acestuia, însă aceste considerente sunt parte dintr-o expunere teoretică limitată la acele legate ce vizau imobilele preluate de stat, şi sunt lipsite de forţă decizională în ceea ce priveşte legatul asupra celor 100 de acţiuni la Banca Naţională.

În plus, se constată că această reţinere a instanţei de apel nu poate primi valenţa juridică propusă de recurenta-reclamantă în susţinerea caracterului contradictoriu al considerentelor, întrucât procedura succesorală a fost iniţiată de autoarea intimatului-pârât - B. - şi nu de reclamanta Parohia Parcul Domeniilor, cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.

Această eroare izolată, identificată numai în considerentele teoretice privitoare la cele două imobile ale hotărârii atacate, nu se regăseşte în fundamentarea soluţiei pronunţate asupra legatului care vizează acţiunile BNR, susţinută argumentativ, aşa cum s-a menţionat anterior, pe considerentele reţinute în analiza punctuală a fiecăruia dintre legatele cuprinse în testament şi nu afectează raţionamentul juridic şi logica motivării, neconstituind un veritabil element de contradicţie, care să aibă aptitudinea de a atrage incidenţa motivului de casare analizat. Drept urmare, critica va fi înlăturată, ca nefondată.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă, întemeiat pe pretinsa interpretare şi aplicare eronată a normelor de drept material incidente, în raport cu probatoriul administrat în cauză, în sensul că, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, nu ar rezulta că defunctul ar fi înstrăinat nepoţilor săi chiar parcela testată reclamantei, instanţa de recurs constată că acesta nu se circumscrie cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care va fi înlăturat din analiză.

Verificarea criticii formulate sub acest aspect relevă că recurenta nu indică veritabile erori de drept, nu arată în ce constă, în mod concret, eroarea de interpretare sau de aplicare a normelor juridice incidente şi care ar fi aceste norme de drept încălcate, ci doar exprimă punctul său de vedere, în sensul că, prin probele administrate, nu s-ar fi făcut dovada înstrăinării bunului testat. Aceste critici vizează, în esenţă, modul în care instanţa de apel a interpretat şi a valorificat ansamblul probator şi tinde la obţinerea unei reaprecieri a acestuia, operaţiune care excede limitelor controlului exercitat în recurs.

În conformitate cu dispoziţiile C. proc. civ., astfel de critici nu se circumscriu niciunui caz de nelegalitate dintre cele reglementate limitativ de art. 488, întrucât reevaluarea probatoriului şi a situaţiei de fapt nu constituie o problemă de legalitate, ci una de temeinicie, rezolvabilă pe baza analizei probelor administrate cauzei, atribut exclusiv al instanţelor devolutive ale fondului cauzei.

Drept urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei, astfel cum au fost dezvoltate în cadrul acestui punct al memoriului de recurs, nu se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât nu vizează veritabile erori de drept, ci exprimă o critică de temeinicie, o nemulţumire a părţii faţă de soluţia pronunţată în dosar, care excede obiectului controlului de legalitate ce poate fi realizat în etapa recursului.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că hotărârea recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Parcul Domeniilor (Mănăstirea Caşin) împotriva deciziei civile nr. 1894A din 22 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2024.