Joint civil liability of mining companies for defective waste heap construction and maintenance causing property damage

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Horezu, la data de 7 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii CET Govora S.A., Complexul Energetic Oltenia S.A., Ministerul Energiei, Consiliul Judeţean Vâlcea, Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestora la plata unei despăgubiri reprezentând valoarea de înlocuire a imobilului - construcţie situat în comuna Alunu, sat Aluna, jud. Vâlcea, proprietatea reclamanţilor, compus din:

1. casă de locuit, cu o suprafaţă construită de 82 mp, având 4 camere, hol şi beci de 20 mp, cu o înălţime de 1,8 m, temelie realizată din beton armat, zid de cărămidă, astereală din lemn, învelitoare din ţiglă, zidărie din cărămidă, tocărie ferestre din lemn şi PVC, cu geam termopan, uşă de la intrare cu tocărie PVC, cu geam termopan, încălzire cu sobe de teracotă şi o sobă de cărămidă, instalaţie electrică racordată la reţeaua de alimentare cu energie electrică, pardoseli realizate pe placă de beton armat, acoperite cu parchet laminat în hol şi o cameră şi cu scândură în celelalte încăperi, planşee realizate din lemn, zidurile exterioare tencuite şi placate cu polistiren expandat în grosime de 3 cm, finisate, zugrăvite, zidurile interioare tencuite, finisate cu glet şi vopsite cu vopsea lavabilă;

2. casă de locuit, cu o suprafaţă construită de 73 mp, compusă din 3 camere, cămară şi pridvor, cu o înălţime de 2,3 m, zidărie din cărămidă şi pridvor din BCA, tocărie ferestre din lemn şi PVC cu geam termopan, încălzire cu sobă de cărămidă, instalaţie electrică de iluminat, temelie din beton armat, zidărie din cărămidă şi BCA, astereală din lemn, acoperită cu ţiglă şi table, planşeuri din lemn, pardoseală din scândură, zidurile exterioare netencuite şi zidurile interioare tencuite, finisate cu glet şi vopsite cu vopsea lavabilă;

3. fânar, în suprafaţa de 37 mp, construit pe stâlpi de fier, pod şi contur fânar din lemn, cu astereala de lemn, învelitoare din carton asfaltat;

4. grajd cu fânar de 53 mp, construit pe fundaţie şi zid din beton armat, cu o înălţime de 1,7 m, pod şi contur fânar din lemn, înălţimea medie de 3,7 m, astereală din lemn, învelitoare de placi de azbociment şi o poiată pe furci de fier, de 13 mp, înălţimea medie de 3 m, cu stâlpi de fier, astereală din lemn şi învelitoare din plăci de azbociment;

5. coteţ de păsări din lemn în suprafaţă de 41 mp, din stâlpi de lemn închis cu scândură, înălţimea medie de 1,7 m, cu astereală din lemn şi învelitoare de carton asfaltat;

6. coteţ de porci în suprafaţă de 3 mp construit din lemn cu o înălţime de 1,5 m şi învelitoare de carton asfaltat;

7. pătul în suprafaţă de 6 mp, construit pe furci de fier, cu pod şi contur din lemn cu o înălţime de 3,5 m cu pardoseli de scândură, astereală din lemn şi învelitoare din ţiglă;

8. poartă cu stâlpi de fier şi laturi cu cadru de fier şi placate cu table cu lungime de 3,7 m şi înălţime de 1,8 m cu fundaţie de beton şi acoperiş cu lăţime de 2 m, format din astereală de lemn şi învelitoare de tablă; 9. împrejmuire cu gard din plăci de beton, format din 23 de laturi (3 plăci fiecare latură) şi 25 de stâlpi în lungime de 48,7 m cu o înălţime de 1,7 m şi gard pe stâlpi de lemn şi scândura în lungime de 22,3 m şi o înălţime de 1,5 m;

10. gard pe stâlpi de lemn şi scândură, împrejmuire teren agricol în lungime de 47 m şi înălţime de 1,5 m, cu valoarea de 423.920 RON conform raportului de evaluare gospodărie C. nr. 291/20.07.2017, executat de D. S.R.L., la cererea Primăriei Comunei Alunu; în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 4.997 mp, pe care se află această gospodărie, din care 1.976 mp teren intravilan şi 3.021 mp teren arabil extravilan, aflat în continuarea terenului casei tot în punctul Sc. Casei, aşa cum rezultă din TP nr. 25630 emis la data de 18 octombrie 2017 de Comisia Vâlcea pe numele C., au solicitat diferenţa dintre contravaloarea unui teren similar cu cel deţinut în proprietate de reclamanţi anterior afectării acestuia cu halda de steril pe care se aflau construcţiile menţionate mai sus şi plantaţiile de viţă de vie, pomi fructiferi şi gradină şi valoarea actuală a terenului, aşa cum este la momentul actual acoperit de halda de steril; referitor la terenul în suprafaţa de 2.000 mp, aşa cum rezultă din chitanţa de vânzare cumpărare din 25.03.2008 şi adeverinţa nr. x din 19 martie 2018 eliberată de Primăria Comunei Alunu acestui teren pe numele C., diferenţa dintre contravaloarea unui teren similar cu cel deţinut în proprietate de reclamanţi, anterior afectării acestuia cu halda de steril pe care se aflau construcţiile menţionate mai sus şi plantaţiile de viţă de vie, pomi fructiferi şi gradină, precum şi valoarea actuală a terenului la momentul actual, acoperit de halda de steril; contravaloarea plantaţiilor existente pe terenul proprietatea reclamanţilor respectiv, 8 pluti, 36 de nuci în vârstă de cca. 10 ani, 8 meri, 50 de butuci de viţă-de-vie, precum şi grădina de zarzavaturi cu ceapă, cartofi, fasole, varză, porumb 40 ari, aşa cum apare menţionat în nota de constatare nr. x din 15 mai 2017, întocmită de Primăria Comunei Alunu - Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, cu fotografiile anexate, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 998-999 din C. civ. de la 1865, coroborate cu cele ale art. 1385 din acelaşi act normativ, O.U.G. nr. 195/2005, Legea minelor nr. 85/2003 şi H.G. nr. 1208/2003 privind aplicarea Legii minelor.

Prin întâmpinare, pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

La rândul său, pârâtul Consiliul Judeţean Vâlcea a invocat, prin întâmpinare, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Horezu; excepţia lipsei capacităţii sale procesuale de folosinţă, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanţelor a susţinut excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Pârâtul Complexul Energetic Oltenia S.A. a depus întâmpinare, prin care a ridicat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Aceeaşi apărare a fost formulată, prin întâmpinare, şi de către pârâtul Ministerul Energiei.

Pârâta Societatea CET Govora S.A. a invocat, prin întâmpinare, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Horezu.

Prin sentinţa civilă nr. 2456 din 18 decembrie 2018, Judecătoria Horezu a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea. Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 21 decembrie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin cererea formulată la data de 27 septembrie 2019, pârâta CET Govora S.A. a solicitat suspendarea, de drept, a cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. De asemenea, a invocat inadmisibilitatea acţiunii, faţă de dispoziţiile art. 75 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 77 din Legea nr. 85/2014.

Prin încheierea din 4 noiembrie 2019, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins cererea de suspendare şi excepţia inadmisibilităţii.

Ulterior, prin încheierea din 25 mai 2020, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor reclamantului A., decedat la 10 ianuarie 2020, respectiv A., E., F. şi G..

Printr-o cerere precizatoare, reclamanţii au solicitat majorarea pretenţiilor, în sensul de a li se plăti de către pârâţi, în solidar, suma de 764.405 RON, respectiv valoarea rezultată din rapoartele de expertiză efectuate în cauză, suma de 695.432 RON, pentru construcţii, la costul de înlocuire brut, suma de 44.500 RON pentru teren, precum şi suma de 24.473 RON, constând în despăgubiri stabilite de expertul în agricultură, pentru patru ani.

Prin sentinţa civilă nr. 739 din 4 aprilie 2022, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Energiei, Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea, Ministerul Finanţelor Publice, şi a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului Consiliul Judeţean Vâlcea şi a respins cererea de chemare în judecată a acestui pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă. A respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Complexul Energetic Oltenia S.A.. A admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâţii Complexul Energetic Oltenia S.A. şi CET Govora S.A., dispunând obligarea acestora la plata către reclamanţi a unor despăgubiri civile în cuantum total de 764.405 RON, din care suma de 695.432 RON reprezentând contravaloarea imobilelor construcţii, suma de 44.500 RON constând în contravaloarea imobilelor terenuri, iar suma de 24.473 RON reprezentând contravaloarea despăgubirilor agricole. A obligat, aceiaşi pârâţi, la plata către reclamanţi a sumei de 16.656 RON, cheltuieli de judecată. În temeiul dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat pârâţii Complexul Energetic Oltenia S.A. şi CET Govora S.A. la plata către stat a sumei de 5.661 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, pentru care s-a încuviinţat ajutorul public judiciar în favoarea reclamanţilor.

Cererea de lămurire şi completare a sentinţei nr. 739 din 4 aprilie 2022 a Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, formulată de pârâtul Complexul Energetic Oltenia S.A., a fost respinsă prin sentinţa nr. 1832 din 17 octombrie 2022, definitivă, prin respingerea apelului.

Împotriva sentinţei nr. 739 din 4 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, au formulat apeluri pârâţii Complexul Energetic Oltenia S.A. şi CET Govora S.A.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin încheierea din data de 29 mai 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a amânat pronunţarea asupra apelurilor la data de 12 iunie 2023 şi, apoi, la 19 iunie 2023.

Prin decizia nr. 3880 din 19 iunie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâţii Complexul Energetic Oltenia S.A. şi CET Govora S.A., prin administrator judiciar H., împotriva sentinţei nr. 739 din 4 aprilie 2022, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2018.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 22 iunie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei şi dispozitivului deciziei civile nr. 3880 din 19 iunie 2023, în sensul că se va trece "Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei", în loc de "Definitivă", cum eronat s-a consemnat.

4. Calea de atac formulată în cauză.

4.1. Pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 3880 din 19 iunie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, îndreptată prin încheierea din 22 iunie 2023 a aceleiaşi instanţe.

În motivare, a susţinut nelegalitatea deciziei recurate în raport de probatoriul administrat şi de menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei cu privire la întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale, atât în sarcina sa, cât şi a pârâtei Societatea CET Govora S.A. cu privire la faptele ilicite (a acţiunii şi a inacţiunii) săvârşite, cauzatoare de prejudiciu. A invocat, astfel, interpretarea nelegală a normelor de drept material incidente în privinţa răspunderii civile delictuale reţinute în sarcina sa.

Referitor la activitatea de haldare, efectuată la cariera Berbeşti Vest de către recurentă şi de predecesoarele sale, până la data încheierii contractului de transfer de afacere, a considerat că starea de fapt, ce a rezultat din concluziile raportului de expertiză în specialitatea geologia resurselor miniere şi construcţii miniere, este în contradicţie cu considerentele decizie recurate, prin care s-au reţinut acţiuni/inacţiuni ale sale, care s-ar integra în lanţul de cauzalitate cu privire la prejudicierea reclamanţilor.

Recurenta a învederat că reiese din materialul probatoriu de la dosarul cauzei, precum şi din situaţia de fapt dedusă judecăţii că activitatea de haldare la cariera Berbeşti Vest cuprinde doua faze: de la data înfiinţării, în 1977, până la data transferului de afacere, 2 martie 2015, de la Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. la Societatea CET Govora S.A., când halda de steril era stabilă şi nu prezenta risc de alunecare, şi de la data de 2 martie 2015 până în mai - iunie 2017, când activitatea de haldare a sterilului a fost efectuată de pârâta Societatea CET Govora S.A. şi halda de steril a alunecat, acoperind imobilele reclamanţilor, perioadă când s-a produs atât fapta ilicită, cât şi prejudiciul.

Raportat la aceste aspecte, a susţinut că instanţa de apel a interpretat eronat concluziile raportului de expertiză, referitoare la apărările pe care le-a formulat cu privire la stabilitatea haldei de steril. A făcut referire la concluziile raportului de expertiză specialitatea geologia resurselor miniere şi construcţii civile, întocmit de expertul I., privind existenţa, la data transferului de afacere de la recurentă la pârâta Societatea CET Govora S.A., a unei halde stabile şi fără risc de alunecare, aspect ce atestă inexistenţa, în ceea ce o priveşte, a unei fapte ilicite, a vinovăţiei şi a producerii unui prejudiciu.

A menţionat că prejudiciul s-a produs ulterior transferului, prin săvârşirea de către pârâta Societatea CET Govora S.A. a unei fapte ilicite, constând în nerespectarea activităţii de haldare a sterilului conform prescripţiilor tehnice în vigoare, incidente în materie.

Sintagma "halda stabilă şi fără risc de alunecare", astfel cum a fost reţinută în raportul de expertiză efectuat în cauză, a fost interpretată eronat de instanţa de apel, raportat la perioada de timp cât halda carierei Berbeşti Vest a fost în subordinea sa, prin predecesoarele sale.

Curtea, la stabilirea vinovăţiei pentru crearea prejudiciului reclamanţilor, trebuia să se raporteze strict la activitatea de haldare, până la data transferului de afacere, când halda era stabilă şi nu prezenta risc de alunecare, acest aspect înlăturând orice legătură de cauzalitate între acţiunea/inacţiunea sa şi fapta ilicită, săvârşită după transferul către pârâta Societatea CET Govora S.A.

Recurenta a apreciat că instanţa de apel trebuia să admită suplimentarea probatoriului, solicitată prin apelul formulat, respectiv o completare a raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea geologia resurselor miniere şi construcţii miniere, deoarece, faţă de considerentele sentinţei Tribunalului Vâlcea, era esenţial a se stabili dacă această stare de fapt (haldă stabilă şi fără risc de alunecare) concura la producerea prejudiciului, în sensul în care ar fi existat şi o culpă a sa.

Chiar dacă instanţa de apel s-a raportat la concluziile raportului de expertiză referitoare la construirea haldei fără a se respecta o serie de amenajări constructive prevăzute de proiectant şi impuse de PT C39/1997 (prescripţii tehnice privind proiectarea, realizarea şi conservarea haldelor), recurenta a considerat că aceste aspecte nu se integrează în lanţul de cauzalitate al producerii prejudiciului, întrucât curtea nu a coroborat aceste concluzii cu măsurile luate pentru evitarea alunecării haldei până la data transferului către pârâta Societatea CET Govora S.A., respectiv împăduriri care au creat un factor de stabilitate al haldei de steril.

De altfel, a susţinut că aceste împrejurări nu au relevanţă în cauză, cât timp, odată cu încheierea contractului de transfer de afacere între părţi, cumpărătorul, în efectuarea activităţii de haldare, potrivit clauzelor contractuale, avea obligaţia să respecte prescripţiile tehnice în vigoare şi să ia toate măsurile impuse pentru a preîntâmpina alunecarea haldei.

Recurenta a mai arătat că instanţa de apel trebuia să se raporteze şi la intervalul foarte mare de timp de haldare, până la data transferului de afacere, 1979-1980 - 02.03.2015, când, potrivit raportului de expertiză, alunecările care au avut loc pe parcursul activităţii, de la data începerii depunerii sterilului în halda exterioară şi până la 4 mai 2017, au fost de mici dimensiuni şi nu se impuneau măsuri speciale de stabilizare a haldei.

Cât timp recurenta a predat o haldă stabilă, fără risc de alunecare, nu se poate reţine în sarcina sa săvârşirea unei fapte ilicite, a vinovăţiei şi a producerii unui prejudiciu şi nici existenţa unei legături de cauzalitate între aceste elemente, astfel cum a reţinut, eronat, Curtea de Apel Piteşti.

Recurenta a afirmat că subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. şi faptul că instanţa de apel a legat culpa sa de precipitaţiile căzute în cursul anului 2017, care au fost coroborate cu concluziile raportului de expertiză, reţinându-se că nu s-au luat măsuri de stabilizare a haldei. Or, din această perspectivă, hotărârea cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deşi s-a făcut trimitere la vinovăţia exclusivă a pârâtei Societatea CET Govora S.A., s-a antamat şi culpa sa.

Recurenta a criticat, totodată, modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive de către instanţa de apel, pe care a reiterat-o şi în recurs, în raport de prevederile art. 36 din C. proc. civ. şi ale art. 37 alin. (5) din Legea nr. 85/2003. A arătat că, având în vedere cele relevate de materialul probator administrat, în ceea ce o priveşte pe recurentă, nu există faptă ilicită, vinovăţie şi legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, care este de esenţa răspunderii civile delictuale, nu sunt întrunite în persoana sa condiţiile art. 36 din C. proc. civ., neexistând identitate între persoana chemată în judecată şi raportul juridic dedus judecăţii.

Raportat la inexistenţa faptei ilicite în sarcina sa, cât şi la contractul de transfer de societate încheiat între părţi, precum şi la toate obligaţiile refacerii mediului în urma desfăşurării lucrărilor miniere, anterioare şi viitoare, recurenta a susţinut că sunt îndeplinite cele două condiţii ale art. 52 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 a minelor.

Astfel, a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, pentru efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, potrivit obiectivelor menţionate în cererea de recurs.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

4.2 Prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 3880 din 19 iunie 2023 şi a încheierii din 29 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, pârâta CET Govora S.A. a solicitat casarea acestora şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la această instanţă, iar în subsidiar, casarea hotărârilor recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamanţilor.

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de control judiciar a încălcat regulile de procedură, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, soluţia pronunţată în apel fiind nelegală în ceea ce priveşte nerespectarea normelor procedurale referitoare la admisibilitatea probelor (art. 255 C. proc. civ.) şi încuviinţarea acestora (art. 258 C. proc. civ.), cu referire la respingerea probelor solicitate în apel (art. 330 C. proc. civ.).

A arătat că, prin încheierea din 23 martie 2023 şi prin decizia recurată, instanţa a respins cererea de completare a probatoriului pe care a formulat-o, cu încălcarea dispoziţiilor procedurale anterior menţionate, reţinând că "aspectele ce se doresc a fi lămurite vizează, în realitate, chestiuni de fond . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ."

Or, raportat la conţinutul raportului de expertiză efectuat la fond, se impunea completarea acestuia, întrucât expertul nu a avut în vedere toate înscrisurile depuse de recurentă, iar concluziile sunt parţial contradictorii.

Recurenta a menţionat că a semnalat faptul că, la întocmirea raportului de expertiză, expertul a ignorat, în mod nejustificat, documentaţiile grafice miniere care au stat la baza construcţiei haldei (proiect de execuţie, studiu de fezabilitate, plan de dezvoltare, programe anuale de exploatare, planuri de situaţie cu închiderile lunare), documente din care rezultă că la momentul producerii alunecării de teren fuseseră respectate întocmai proiectele avizate de ANRM - autoritatea competentă pentru exploatările miniere.

Afirmaţiile expertului nu au concordat cu legislaţia în vigoare, acesta neavând în vedere nici Ordinul Preşedintelui ANRM cu privire la modul de întocmire şi avizare a Programelor Anuale de Exploatare. Acesta a confundat halda exterioară, care se construieşte cu instalaţie de haldat de mare dimensiune prin trepte, cu halda interioară, unde haldarea se face cu utilaje termice prin trepte de înaintare cu înălţimea de 5 m, inducând în eroare instanţa de judecată.

Recurenta a susţinut că raportul de expertiză conţine concluzii contradictorii, reţinându-se, pe de o parte, că nu au fost respectate tehnologiile de construire a haldei, încă de la început, din anul 1980, că factorii care au determinat deversarea haldei sunt tehnologici, iar aceştia au fost ignoraţi de la momentul construirii haldei, astfel încât culpa pentru producerea prejudiciului aparţine proiectantului şi executantului, neputându-se reţine culpa sa, pentru a-i fi antrenată răspunderea, mai ales că, la începutul construcţiei haldei, activitatea a fost în subordinea Complexului Energetic Oltenia S.A.

Pe de altă parte, recurenta a arătat că expertul a reţinut că principalele cauze ale producerii evenimentului, care au condus la crearea prejudiciului solicitat a fi reparat de către reclamanţi, au fost cauzele naturale, proiectul de construcţie întocmit de proiectantul minier ICSITPML Craiova, care nu a prevăzut posibilitatea ca halda să alunece în condiţii de umiditate excesivă, având în vedere şi faptul că amplasamentul proiectat al haldei exterioare de steril a fost pe fostul fir al Văii Drăcoaia, iar activitatea de haldare nu trebuia să înceapă decât după exproprierea proprietăţilor deţinute de localnici.

Expertul avea de lămurit şi un alt aspect, esenţial pentru soluţionarea corectă a cauzei, respectiv cel privind punctul de unde a pornit alunecarea, care o disculpa pe recurentă de orice fel de răspundere.

Recurenta a expus situaţia de fapt, arătând că, la data de 10 mai 2017, în punctul "Gropile", din extravilanul comunei Alunu, jud. Vâlcea, s-a produs o alunecare naturală de teren, localizată în corpul imobilului în suprafaţă de 18,1 ha, cu vegetaţie forestieră, aflată în proprietatea privată şi în administrarea localităţii menţionate, aceasta fiind amenajată şi predată în anul 2008, după eliberarea de sarcini tehnologice, de către fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia S.A. Tg. Jiu, antecesoarea Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A. Târgu Jiu, către Consiliul Local al Comunei Alunu, conform procesului-verbal nr. x din 27 iunie 2008 şi a dispoziţiei nr. 53930 din 24 iulie 2008 a directorului general al societăţii indicate.

Alunecarea naturală de teren s-a propagat pe o suprafaţă de aproximativ 66 ha, conducând la afectarea tuturor proprietarilor din avalul pădurii de salcâm, până la albia râului Olteţ. Terenul, care a alunecat şi a antrenat celelalte imobile din aval, aparţine UAT Alunu, aceasta fiind răspunzătoare pentru evenimentul produs.

În lipsa încuviinţării probei cu expertiză, recurenta a fost lipsită de dreptul la apărare, fiind încălcate dispoziţiile art. 13 din C. proc. civ., deşi a formulat cererea de probatoriu în termenul legal şi a motivat necesitatea administrării acesteia.

Recurenta a afirmat că, astfel, instanţa nu a respectat prevederile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât nu numai că nu a stăruit în administrarea unui probatoriu adecvat, dar l-a respins pe cel propus, pentru un motiv nelegal. Or, raportat la dispoziţiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., instanţa avea obligaţia de a ordona dovezile utile pentru aflarea adevărului, în afara probelor propuse de părţi, nerespectarea rolului activ al judecătorului fiind sancţionată cu desfiinţarea hotărârii pentru nelegalitate. În consecinţă, în cauză, s-a administrat doar proba cu înscrisuri, proba cu expertiză fiind respinsă fără o motivare adecvată, instanţa nemanifestând rol activ în vederea aflării adevărului asupra faptelor contestate de către recurentă.

Prevalându-se de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a analizat în niciun mod aspectele semnalate prin memoriul de apel cu privire la necesitatea completării expertizei efectuate de expertul I., respingând, nelegal şi nemotivat solicitările sale formulate în acest sens. A arătat că încheierea prin care au fost respinse probele nu este motivată. Referitor la decizia recurată, a apreciat că aceasta cuprinde preluări din cuprinsul sentinţei, iar nu un raţionament propriu, care să justifice soluţia pronunţată. Curtea nu a răspuns tuturor motivelor de apel, pe unele ignorându-le în totalitate. Soluţia din apel este nemotivată, câtă vreme instanţa nu a amintit mijloacele de probă care i-au format convingerea şi nici nu a arătat argumentele pentru care au fost înlăturate apărările recurentei.

Or, obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea, consacrată în termeni imperativi prin dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere, printre altele, examinarea argumentelor părţilor, punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument esenţial şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Mai mult, dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale garantează dreptul la un proces echitabil. Potrivit jurisprudenţei constante a CEDO, noţiunea de proces echitabil presupune obligaţia instanţelor interne de a examina, în mod real, punctual şi efectiv problemele esenţiale ce i-au fost supuse (cauzele Albina împotriva României, Perez contra Franţei, Van der Hurk împotriva Olandei).

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept cuprinse în art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Astfel, a arătat că modalitatea în care creditorii îşi pot recupera sumele trebuie să se raporteze la prevederile Legii nr. 85/2014, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor (art. 75 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014). Pentru creanţele certe, lichide şi exigibile, născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, creditorii pot să facă cerere de plată, ce va fi analizată de către administratorul judiciar (art. 75 alin. (3) coroborat cu art. 106 alin. (1) din Legea nr. 85/2014). Pentru creanţele anterioare datei de deschidere a procedurii se va depune cerere de înscriere la masa credală (art. 102 alin. (1) din Legea 85/2014).

În cauză, debitorul nu a optat pentru niciuna dintre aceste două pârghii puse la dispoziţie de legiuitor prin Legea nr. 85/2014, optând pentru formularea unei acţiuni în pretenţii, care este inadmisibilă, raportat la calitatea pârâtei de societate aflată în insolvenţă.

Or, art. 75 din Legea nr. 85/2014 prevede că, la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează.

Raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată şi starea de insolvenţă a CET Govora S.A., reclamanţii nu îşi puteau valorifica pretenţiile printr-o acţiune de drept comun, câtă vreme exista o lege specială, ce impunea o altă procedură de valorificare a acestora, respectiv Legea nr. 85/2014.

Aşadar, acţiunea reclamanţilor faţă de Societatea CET Govora S.A. este şi inadmisibilă, întrucât pretenţiile puteau fi valorificate numai în cadrul procedurii insolvenţei, în raport de dispoziţiile speciale.

Un argument în plus al nelegalităţii hotărârii instanţei de apel este dat de soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2018, având ca obiect despăgubiri privind acelaşi eveniment, instanţa apreciind că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 75 din Legea nr. 85/2014, dispunând disjungerea cauzei şi încetarea acţiunii faţă de recurentă. Acel litigiu a fost soluţionat definitiv prin respingerea recursului promovat de Complexul Energetic Oltenia S.A. la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurenta fiind considerată vinovată de producerea prejudiciului şi obligată la despăgubiri. Recurenta a susţinut astfel că decizia recurată încalcă principiul specialia generalibus derogant.

A mai arătat că nu au fost respectate dispoziţiile privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, fiind incidente dispoziţiile art. 1378 din C. civ., în ceea ce o priveşte. Instanţa a analizat situaţia de fapt, prin raportare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reclamanţii indicând expres acest temei de drept.

Cât timp reclamanţii nu au înţeles să modifice temeiul de drept al acţiunii, instanţa, în virtutea rolului activ şi pentru ocrotirea intereselor legitime ale părţilor, era îndreptăţită şi chiar obligată să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.

În speţă, prin completarea raportului de expertiză, era necesară lămurirea completă a situaţiei de fapt cu privire la punctul de la care a pornit alunecarea de teren, aceasta răsfrângându-se direct asupra temeiului de drept al răspunderii civile delictuale.

Recurenta a apreciat că temeiul de drept al acţiunii poate fi doar art. 1378 din C. civ., deoarece halda constituie o construcţie civilă de inginerie minieră, coroborat cu dispoziţiile legale în materia construcţiilor civile (Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii), astfel că nu i se poate imputa vreun fapt juridic ilicit şi, implicit, angaja răspunderea civilă delictuală, de vreme ce nu îi aparţin nici imobilul în suprafaţă de 18,1 ha cu vegetaţie forestieră - pădure de salcâm, de unde a pornit alunecarea de teren, nici halda exterioară de steril Berbeşti Vest şi nici nu îi pot fi atribuite operaţiunile de evacuare şi demolare a gospodăriei reclamanţilor. În acest caz, răspunderea juridică trebuie să revină UAT comuna Alunu, jud. Vâlcea, în temeiul art. 18 din Legea nr. 481/2004, eventual coroborat cu art. 1377 şi art. 1378 din C. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 23 octombrie 2023, în termen procedural, pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a invocat excepţia nulităţii recursurilor, din perspectiva neîncadrării motivelor acestora în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

La data de 25 octombrie 2023, reclamanţii au depus întâmpinări la recursurile formulate în cauză. În ceea ce priveşte recursul pârâtei Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, solicitând să se constate, în baza art. 431 din C. proc. civ., efectele puterii de lucru judecat ale deciziei nr. 932 din 4 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018, într-o speţă similară. Referitor la recursul formulat de pârâta CET Govora S.A. au invocat, în principal, nulitatea acestuia, pentru indicarea unor aspecte de netemeinicie şi a elementelor de fapt ale cauzei, incompatibilă cu dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, urmând să se reţină, de asemenea, efectele puterii de lucru judecat ale deciziei nr. 932 din 4 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018.

Prin întâmpinarea depusă la data de 26 octombrie 2023, la recursul pârâtei Societatea CET Govora S.A., pârâtul Complexul Energetic Oltenia S.A. a cerut respingerea acestuia, ca nefondat.

La data de 6 noiembrie 2023, pârâtă CET Govora S.A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtului Complexul Energetic Oltenia S.A., prin care a cerut, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea motivelor în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat. Totodată, a solicitat efectuarea de verificări asupra recursului acestei părţi sub aspectul timbrajului şi al termenului de declarare a căii de atac.

Pârâtul Complexul Energetic Oltenia S.A. a depus răspuns la întâmpinarea pârâtei Societatea CET Govora S.A., iar la 12 decembrie 2023, pârâtul Ministerul Energiei a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului pârâtei Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. şi respingerea recursului pârâtei Societatea CET Govora S.A.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din data de 18 aprilie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei nr. 3880 din 19 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, îndreptate prin încheierea din 22 iunie 2023 a aceleiaşi instanţe, şi recursul formulat de pârâta Societatea CET Govora S.A., societate în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar H., împotriva deciziei nr. 3880 din 19 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, îndreptate prin încheierea din 22 iunie 2023, precum şi împotriva încheierii din 29 mai 2023 a aceleiaşi instanţe.

A fixat termen pentru judecata recursului la 20 iunie 2024, complet C8 noul C. proc. civ., în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când cauza a rămas în pronunţare, instanţa amânând pronunţarea la data de 26 iunie 2024.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curtea constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În cauză, prin decizia recurată, astfel cum a fost îndreptată cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva acesteia, instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe, cu referire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Complexul Energetic Oltenia S.A. şi la admiterea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţi, în sensul obligării pârâţilor Complexul Energetic Oltenia S.A. şi CET Govora S.A., în solidar, la plata de despăgubiri civile în cuantum total de 764.405 RON (695.432 RON reprezentând contravaloarea imobilelor construcţii, 44.500 RON constând în contravaloarea imobilelor terenuri, 24.473 RON reprezentând contravaloarea despăgubirilor agricole), fiind întrunite elementele pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie: existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, şi vinovăţia.

Instanţele devolutive au reţinut, în urma interpretării probatoriului administrat, că cele două societăţi pârâte au săvârşit faptele ilicite imputate, întrucât nu au luat toate măsurile pentru stoparea alunecării haldei de steril Berbeşti Vest anterior începerii activităţii de haldare, cât şi pe parcursul acestei activităţi, ce ar fi avut ca efect detensionarea presiunii din corpul haldei în condiţiile în care unghiul de frecare interioară şi coeziunea au atins valori minime corespunzătoare stării de echilibru. În aceste condiţii, prejudiciul a fost cauzat de deplasarea haldei de steril peste imobilele reclamanţilor, această deplasare fiind determinată nu numai de precipitaţiile abundente căzute în luna mai 2017, ci şi de lipsa treptelor de înfrăţire cu versanţii, de lipsa drenurilor de colectare şi dirijare a apelor pe fundamentul haldei, de necompactarea amestecului de roci în haldă, în contextul neluării de măsuri pentru cunoaşterea stării şi a proprietăţilor fizico-mecanice ale amestecului de roci din haldă de către pârâţi, nici până în anul 2015 de către Complexul Energetic Oltenia S.A., nici după acest an de către CET Govora S.A.

Au reţinut, totodată, că fapta ilicită de a halda necorespunzător normelor tehnice s-a propagat de-a lungul timpului încă de la data construirii haldei, inclusiv pe perioada cât această haldă se afla în administrarea Complexului, în sensul că trebuiau curăţate zonele cu alunecări active şi se impunea evacuarea apei din partea de amonte a haldei, realizarea treptelor de înfrăţire, executarea de ziduri de sprijin, excavarea straturilor superficiale şi a rocilor argiloase neconsolidate, etc. De altfel, construirea haldei exterioare Berbeşti Vest s-a făcut fără a se respecta o serie de amenajări constructive prevăzute de proiectant. Fenomenul de alunecare produs la halda exterioară de steril de la cariera Berbeşti Vest putea fi prevenit dacă construcţia haldei ar fi fost proiectată şi realizată încă de la începutul activităţii miniere de la cariera Berbeşti Vest, pe baza normelor de calcul a potenţialului la alunecare conform criteriilor litologic, geomorfologic, structural, hidrologic şi climatic, hidrogeologic, silvic şi antropogen, în corelare cu exproprierea suprafeţelor de teren limitrofe pentru realizarea înfrăţirii treptelor de haldă cu taluzele de vest şi de est.

Din punct de vedere tehnologic, cauzele alunecării haldei de steril se datorează neexecutării la timp a următoarelor lucrări: neînfrăţirea haldei cu versanţii naturali situaţi la vest şi la est; nescarificarea terenului de bază şi neîndepărtarea solului vegetal; depunerea descendentă a materialului steril, ceea ce nu a permis consolidarea treptelor de bază, favorizând deformaţiile plastice în corpul haldei şi iniţierea unor alunecări parţiale, odată cu creşterea unghiului de taluz; necompactarea treptelor de haldă, pentru reducerea tasărilor şi a infiltrării apelor în corpul haldei; încorporarea în haldă a rocilor argiloase plastice moi şi existenţa zonelor de băltire a apelor în perioadele cu precipitaţii abundente; subminarea fundamentului haldei de prezenţa lucrărilor miniere subterane situate în zona de nord-est a haldei; depăşirea unghiurilor de stabilitate ale rocilor prin supraîncărcarea haldei şi creşterea înălţimii treptelor, lucrări ce nu au fost realizate corespunzător nici pe perioada administrării haldei de steril de către Complexul Energetic Oltenia S.A., şi nici ulterior de către S.C. CET Govora S.A.

1. Printr-o primă critică formulată, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a susţinut neîntrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale, atât în sarcina sa, cât şi a pârâtei Societatea CET Govora S.A. cu privire la faptele ilicite (a acţiunii şi a inacţiunii) săvârşite, cauzatoare de prejudiciu.

În acest context a arătat, în esenţă, că starea de fapt, ce a rezultat din concluziile raportului de expertiză în specialitatea geologia resurselor miniere şi construcţii miniere, este în contradicţie cu considerentele deciziei recurate, în care s-au reţinut acţiunile/inacţiunile sale care s-ar integra în lanţul de cauzalitate cu privire la prejudicierea reclamanţilor. În opinia sa, instanţa de apel, referitor la activitatea de haldare efectuată la cariera Berbeşti Vest, a interpretat eronat concluziile raportului de expertiză, în condiţiile în care s-a constatat de către expert, la data transferului de afacere de la recurentă la Societatea CET Govora S.A., că halda este stabilă şi fără risc de alunecare, aspect ce confirmă inexistenţa, în ceea ce o priveşte, a unei fapte ilicite, a vinovăţiei şi a producerii vreunui prejudiciu. Or, prejudiciul s-a produs ulterior transferului, prin nerespectarea de către pârâta Societatea CET Govora S.A. a activităţii de haldare a sterilului conform prescripţiilor tehnice în vigoare. A menţionat că, la stabilirea vinovăţiei, curtea trebuia să se raporteze strict la activitatea de haldare, până la data transferului de afacere, anul 2015, când s-a perfectat contractul de transfer de către cele două pârâte, moment la care halda era stabilă şi nu prezenta risc de alunecare, acest aspect înlăturând orice legătură de cauzalitate între acţiunea/inacţiunea sa şi fapta ilicită, săvârşită după transferul către pârâta Societatea CET Govora S.A.

A mai arătat că împrejurările avute în vedere în raportul de expertiză nu se integrează în lanţul de cauzalitate al producerii prejudiciului, întrucât instanţa de apel nu a coroborat concluziile rezultate cu măsurile luate pentru evitarea alunecării haldei până la data transferului către pârâta Societatea CET Govora S.A., respectiv împăduriri care au creat un factor de stabilitate al haldei de steril, după cum nu s-a observat că, odată cu încheierea contractului de transfer de afacere între părţi, cumpărătorul, în efectuarea activităţii de haldare, potrivit clauzelor contractuale, avea obligaţia să respecte prescripţiile tehnice în vigoare şi să ia toate măsurile impuse pentru a preîntâmpina alunecarea haldei.

Or, cât timp recurenta a predat o haldă stabilă, fără risc de alunecare, instanţa de apel nu putea reţine în sarcina sa săvârşirea unei fapte ilicite, vinovăţia şi producerea unui prejudiciu şi nici existenţa unei legături de cauzalitate între aceste elemente.

Înalta Curte constată, din analiza celor anterior expuse, că recurenta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. este nemulţumită de modalitatea în care instanţa de prim control judiciar a valorificat concluziile raportului de expertiză întocmit de expert I., aşadar, de modul în care a interpretat o probă administrată pe parcursul judecăţii. Însă, interpretarea probelor administrate de către instanţele de fond este o operaţiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu reprezintă o chestiune de nelegalitate ce poate fi cenzurată în recurs.

Totodată, reţine că obligaţia de stabilire a chestiunilor de fapt ale procesului aparţine judecătorilor fondului cauzei, care încuviinţează probele în raport de teza probatorie propusă şi de utilitatea lor în dezlegarea aspectelor litigioase deduse judecăţii, iar, în acest demers, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorii fondului le apreciază în mod liber, potrivit convingerii lor, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare.

Prin urmare, criticile recurentei referitoare la modalitatea de interpretare a probatoriilor se plasează în afara controlului judiciar al instanţei de recurs.

Din aceeaşi perspectivă, Înalta Curte constată că analiza necesităţii administrării unui supliment la raportul de expertiză, astfel cum susţine recurenta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., reprezintă un element ce se circumscrie exclusiv competenţei instanţelor devolutive (cărora le incumbă îndatorirea de a stabili situaţia de fapt a cauzei), motiv pentru care nu poate constitui obiect al verificării jurisdicţionale în această fază procesuală, nefiind, oricum, subsumabilă motivului de recurs consacrat expres prin prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a arătat că în mod greşit instanţa de apel a legat culpa sa de precipitaţiile căzute în cursul anului 2017, împrejurare coroborată cu concluziile raportului de expertiză, reţinându-se astfel că nu s-au luat măsuri de stabilizare a haldei. Or, din această perspectivă, în opinia recurentei, hotărârea cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deşi s-a făcut trimitere la vinovăţia exclusivă a pârâtei Societatea CET Govora S.A., s-a antamat şi culpa sa.

Înalta Curte are în vedere natura extraordinară a căii de atac a recursului, în care se exercită exclusiv un control de legalitate cu privire la o hotărâre necesar a nu fi afectată de viciul motivării. Astfel, motivarea hotărârii judecătoreşti este supusă atât exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cât şi principiilor jurisprudenţiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful nr. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Ca atare, motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, fiind de esenţa hotărârii, înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar.

Pentru invocarea nemotivării hotărârii supuse căii de atac, în principiu, este suficientă trimiterea la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., însă pentru celelalte două variante normative - motivarea contradictorie ori motivarea pe baza unor motive străine de natura pricinii - recurentul este ţinut să indice instanţei de recurs şi să dezvolte ipotezele de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate caracterul contradictoriu al unor considerente şi, după caz, să indice acele considerente străine de natura pricinii.

În situaţia de faţă, recurenta face trimitere doar la modalitatea de apreciere a probelor şi cum acestea trebuiau interpretate şi coroborate între ele, fiind în dezacord cu concluzia instanţei de apel din decizia pronunţată; or, aceste aspecte nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs, întrucât stabilirea ori verificarea situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond şi, deci, temeinicia hotărârii recurate nu pot constitui obiect al recursului, Înalta Curte fiind ţinută de limitele controlului de legalitate ce nu poate fi exercitat decât pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În atare condiţii, Înalta Curte urmează a înlătura ca nefondate criticile întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurenta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a criticat şi soluţia dată excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive de către instanţa de apel, excepţie pe care a reiterat-o şi în recurs, în raport de prevederile art. 36 din C. proc. civ. şi ale art. 37 alin. (5) din Legea nr. 85/2003. A arătat că, nefiind dovedite elementele răspunderii civile delictuale în persoana sa, nu există identitate între persoana chemată în judecată şi cea din raportul juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte reţine că, deşi aparent se invocă o încălcare a unor norme de drept procesual, în fapt recurenta contestă incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1357 şi următoarele din C. civ.. Totodată, recurenta afirmă că, raportat la inexistenţa faptei ilicite în sarcina sa şi la contractul de transfer de societate încheiat între părţi, precum şi la toate obligaţiile refacerii mediului în urma desfăşurării lucrărilor miniere, anterioare şi viitoare, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 52 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 a minelor.

Critica astfel formulată, examinată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este fondată.

În cauză, astfel cum s-a arătat în precedent, s-a statuat cu privire la situaţia de fapt şi s-a constatat că cele două societăţi pârâte au săvârşit faptele ilicite cauzatoare de prejudiciu, dat fiind că nu au luat toate măsurile pentru stoparea alunecării haldei de steril Berbeşti Vest anterior începerii activităţii de haldare, cât şi pe parcursul acestei activităţi, fiind indicate în mod concret şi detaliat care erau acele operaţiuni tehnice şi ce verificări trebuia a fi întreprinse pentru a preveni, respectiv pentru a atenua producerea alunecării de teren.

Deşi recurenta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a invocat drept cauze exoneratoare de vinovăţie, pe de o parte, fapta unui terţ, a Societăţii CET Govora S.A., iar pe de altă parte un eveniment aparent imprevizibil, precipitaţiile abundente căzute în perioada 2017, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că evenimentul meteo nu are caracter exonerator de răspundere, căderea de precipitaţii nefiind o împrejurare ce nu putea fi prevăzută, din contră, iar coexistenţa mai multor cauze ale faptei prejudiciabile atrage răspunderea civilă solidară, întrucât doar dacă paguba era consecinţa exclusivă a unei cauze străine, neimputabile uneia dintre pârâte, cealaltă ar fi fost exonerată de răspundere; or, sub aspectul angajării răspunderii civile delictuale, concurenţa mai multor factori la producerea prejudiciului nu poate fi avută în vedere, atât timp cât nu pot fi reţinute cauze ce înlătură cu totul culpa vreuneia dintre societăţile pârâte.

Cât timp s-a dovedit că lucrările de haldare au fost realizate necorespunzător atât pe perioada administrării haldei de steril de către Complexul Energetic Oltenia S.A., cât şi ulterior, de către CET Govora S.A., în speţă sunt incidente dispoziţiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

În ceea ce priveşte aplicarea şi interpretarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 85/2003, conform cărora "Titularul licenţei rămâne ţinut, potrivit regulilor răspunderii civile extracontractuale, la repararea prejudiciilor cauzate altor persoane fizice sau juridice din culpa sa prin activităţile miniere efectuate până la data expirării ori renunţării, chiar dacă asemenea prejudicii sunt constatate după încetarea concesiunii sau a administrării", Înalta Curte apreciază că norma juridică invocată justifică calitatea procesuală pasivă a recurentei de faţă în situaţia în care s-a probat că responsabilitatea pentru producerea prejudiciului aparţine şi acesteia pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce îi reveneau pe perioada exploatării haldei, respectiv pentru perioada în care a fost titularul licenţei de exploatare, fapta sa ilicită având ca efect distrugerea imobilelor proprietatea reclamanţilor.

În schimb, constată că trimiterea pe care recurenta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. o face la dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 nu poate fi valorificată, textul de lege nefiind examinat şi aplicat de instanţa de prim control judiciar, pentru a putea fi cenzurată hotărârea în recurs din această perspectivă.

Pentru toate aceste considerente, în raport cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei nr. 3880 din 19 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, îndreptată prin încheierea din 22 iunie 2023 a aceleiaşi instanţe, urmează a fi respins ca nefondat.

2. Recursul declarat de pârâta Societatea CET Govora S.A. a vizat decizia nr. 3880 din 19 iunie 2023 şi încheierea din 29 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de control judiciar a încălcat normele referitoare la admisibilitatea probelor (art. 255 C. proc. civ.) şi la încuviinţarea acestora (art. 258 C. proc. civ.), cât priveşte respingerea lor în apel (art. 330 C. proc. civ.).

A arătat că instanţa de apel a respins cererea de completare a probatoriului pe care recurenta a formulat-o, reţinând că "aspectele ce se doresc a fi lămurite vizează, în realitate, chestiuni de fond . . . . . . . . . .". Or, raportat la conţinutul raportului de expertiză efectuat la fond, se impunea completarea acestuia, întrucât expertul nu a avut în vedere toate înscrisurile depuse de recurentă, concluziile acestuia nu au concordat cu legislaţia în vigoare şi au fost parţial contradictorii.

În opinia recurentei, expertul avea de lămurit şi un alt aspect, cel privind punctul de unde a pornit alunecarea, care o disculpa de orice fel de răspundere, iar în lipsa încuviinţării probei cu expertiză, aceasta a fost lipsită de dreptul la apărare, fiind încălcate dispoziţiile art. 13 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, recurenta a arătat că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât nu numai că nu a stăruit în administrarea unui probatoriu adecvat, dar l-a respins pe cel propus, pentru un motiv nelegal. Însă, faţă de dispoziţiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., instanţa avea obligaţia de a ordona dovezile utile pentru aflarea adevărului, în afara probelor propuse de părţi, nerespectarea rolului activ al judecătorului fiind sancţionată cu desfiinţarea hotărârii pentru nelegalitate.

Critica astfel formulată este nefondată.

În speţă, recurenta a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a considerat că nu se impune completarea probatoriului, conform cererii pe care a formulat-o, reţinând că "aspectele ce se doresc a fi lămurite vizează, în realitate, chestiuni de fond", însă Înalta Curte constată că aceste considerente nu se regăsesc în conţinutul vreunui act procedural întocmit anterior rămânerii în pronunţare asupra apelurilor declarate.

În cauză, instanţa de fond a respins, prin încheierea pronunţată la data de 17 ianuarie 2022, cererea formulată de Societatea CET Govora S.A., privind înlocuirea expertului I., constatând că motivul invocat nu se încadrează în dispoziţiile art. 333 C. proc. civ.. Totodată, în ceea ce priveşte obiecţiunile formulate de aceeaşi pârâtă la expertiza în specialitatea construcţii miniere şi geologia resurselor miniere efectuată de acest expert, instanţa le-a respins, apreciind că raportul de expertiză detaliază pe larg modalitatea în care s-a produs evenimentul de alunecare a haldei de steril, sens în care nu este întemeiată cererea pârâtei de a solicita expertului să răspundă la criticile formulate prin obiecţiuni.

În apel, la termenul de judecată din 29 mai 2023, părţile prezente, inclusiv recurenta de faţă, au arătat că nu solicită administrarea de probe noi. Având în vedere că Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a criticat sentinţa Tribunalului Vâlcea, solicitând, totodată, suplimentarea probatoriului, în sensul completării raportului de expertiză, curtea a acordat cuvântul pe apel, cu menţiunea că va analiza punctual criticile, cu ocazia deliberării.

În acest context, în cuprinsul deciziei recurate s-a reţinut că, în cazul de faţă, societăţile pârâte au adus ample critici concluziilor expertizei în specialitatea construcţii miniere şi geologia resurselor miniere.

Astfel, s-a observat că, pe de o parte, s-a invocat imparţialitatea expertului I., pârâta Societatea CET Govora S.A. susţinând că acesta a făcut parte din conducerea Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A., iar pe de altă parte, că în mod nelegal tribunalul a respins obiecţiunile formulate la raportul de expertiză în specialitatea construcţii miniere şi geologia resurselor miniere, întocmit de expertul I., precum şi obiecţiunile la rapoartele de expertiză întocmite de către experţii J. şi K..

Răspunzând acestor din urmă critici, curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 264 din C. proc. civ., care conferă judecătorului, ca regulă, dreptul de a evalua probele potrivit propriei convingeri, prevederile art. 22 din acelaşi act normativ, care consacră rolul activ al judecătorului în cadrul procesului civil, care îi permite - între altele - să pună în discuţie utilitatea administrării unor probe, dar şi pe cele ale art. 338 din C. proc. civ., în sensul în care acestea nu pot fi interpretate ca instituind o interdicţie pentru judecător în a aprecia asupra utilităţii unei noi expertize, şi cu atât mai puţin ca instituind sancţiunea nulităţii unei aprecieri făcute în acest sens.

În aceste coordonate, instanţa de apel a constatat că aprecierea tribunalului, în sensul că în speţă nu se mai impunea lămurirea sau completarea expertizei, este legală, opinia contrară a societăţilor pârâte neavând aptitudinea de a dovedi relevanţa probei, nefiind suficientă invocarea unei atitudini părtinitoare a expertului dedusă din faptul că concluziile acestuia nu sunt favorabile părţii.

A mai reţinut curtea că cele două societăţi "insistă şi în această fază procesuală în susţinerea obiecţiunilor ridicate, fără a invoca aspecte noi, deşi tribunalul a analizat aspectele de fond ale acestor obiecţiuni prin hotărârea pronunţată. Or, simpla nemulţumire a părţii faţă de concluziile expertului nu justifică refacerea probei, tribunalul respingând în mod corect obiecţiunile ridicate de apelante la rapoartele de expertiză efectuate în cauză, curtea urmând a analiza motivele de apel ce vizează modul de interpretare a acestei probe de către instanţa de fond".

Înalta Curte reţine că art. 258 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că "probele se pot încuviinţa numai dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute la art. 255, în afară de cazul când ar exista pericolul ca ele să se piardă prin întârziere", iar art. 255 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului".

Proba cu expertiză se încuviinţează, în temeiul art. 258 alin. (1) cu trimitere la art. 255 din C. proc. civ., în măsura în care aceasta este admisibilă potrivit legii, concludentă şi utilă soluţionării cauzei. Concludenţa acestei probei se apreciază în contextul art. 330 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv atunci când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, întrucât chestiunile ce constituie obiectivele expertizei excedează competenţelor unui judecător.

Instanţa este în drept, raportat la art. 22 alin. (2) şi art. 254 alin. (5) din C. proc. civ., să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării probei cu expertiză, respectiv completarea acesteia, chiar şi dacă părţile se împotrivesc.

În apel, conform art. 478 alin. (2) din C. proc. civ., "Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri".

În speţă, în apel recurenta nu a solicitat completarea raportului de expertiză, iar asupra modalităţii în care a fost interpretate concluziile expertizei de către instanţa de fond instanţa de apel s-a pronunţat prin decizia recurată.

Aşadar, în considerarea prevederilor anterior citate, conform cărora dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii, instanţa era datoare să admită proba cerută atunci când ea apărea ca fiind concludentă şi admisibilă, nu şi atunci când, faţă de pretenţia dedusă judecăţii, proba propusă era calificată ca fiind inutilă.

Înalta Curte constată că, întrucât procesul civil este, ca regulă generală, un proces al intereselor private, rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu principiile disponibilităţii şi contradictorialităţii.

În cauză, câtă vreme partea recurentă a avut la dispoziţie mijloace procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le dorea, dar nu a procedat în acest sens, aceasta nu poate invoca în recurs, prin prisma art. 22 din C. proc. civ., faptul că instanţa de apel nu a ordonat anumite probe.

Rolul activ al judecătorului, prin raportare la efectul devolutiv al apelului, nu poate conduce la concluzia că întreaga sarcină a probei ar cădea asupra instanţei de judecată sau că nerespectarea de către părţi a dispoziţiilor referitoare la propunerea probelor nu ar avea consecinţe procedurale.

Pe de altă parte, trebuie reţinut că aprecierea asupra utilităţii şi concludenţei unei probe era apanajul instanţei de judecată în aplicarea dispoziţiilor ce reglementează materia probelor, astfel că orice critică formulată sub acest aspect excedează atribuţiilor instanţei de control judiciar în recurs, unde analiza se limitează la cercetarea legalităţii soluţiei în condiţiile expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a analizat în niciun mod aspectele semnalate prin memoriul de apel cu privire la necesitatea completării expertizei efectuate de expertul I., respingând, nelegal şi nemotivat solicitările sale formulate în acest sens. A mai arătat că încheierea prin care au fost respinse probele nu este motivată. Referitor la decizia recurată, a apreciat că aceasta cuprinde preluări din cuprinsul sentinţei, iar nu un raţionament propriu, care să justifice soluţia pronunţată. Curtea nu a răspuns tuturor motivelor de apel, pe unele ignorându-le în totalitate. Soluţia din apel este nemotivată, câtă vreme instanţa nu a amintit mijloacele de probă care i-au format convingerea şi nici nu a arătat argumentele pentru care au fost înlăturate apărările recurentei.

Nici acest motiv de recurs nu este fondat.

Procedând la verificarea deciziei atacate, în limitele impuse de legiuitor - guvernate de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cuprinsul considerentelor hotărârii judecătoreşti supuse controlului judiciar s-a realizat o amplă cercetare a motivelor de apel formulate de recurentă, inclusiv în ceea ce priveşte aspectele semnalate în legătură cu proba cu expertiză în specialitatea construcţii miniere şi geologia resurselor miniere. Trebuie reţinut, de asemenea, că instanţa de apel nu a avut a se pronunţa în mod direct în legătură cu cererea de probatorii formulată în cadrul acestei căi de atac, părţile în litigiu declarând în şedinţă publică că nu solicită administrarea de probe noi, astfel cum rezultă din cele anterior prezentate. Or, la acest moment procedural nu pot invoca, din această perspectivă, o nemotivare a încheierii prin care s-au respins probele.

În cauza pendinte, instanţa de apel a argumentat, raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii conform probatoriului administrat, de ce apreciază că sunt întrunite în speţă condiţiile răspunderii civile delictuale în sarcina celor două societăţi pârâte, sens în care nu se poate reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. De altfel, motivarea unei hotărâri constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Însă, sub aspectul acestei garanţii procesuale, nu li se poate pretinde instanţelor să răspundă tuturor argumentelor părţilor. Motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este o problemă de volum, ci de substanţă, astfel încât instanţele trebuie să expună, în mod necesar, acele argumente esenţiale, care formează structura raţionamentului logico - juridic ce a determinat adoptarea unei anumite soluţii în cauzele deduse judecăţii.

În aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept cuprinse în art. 75 din Legea nr. 85/2014, cererea de faţă fiind inadmisibilă. Astfel, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată şi la starea de insolvenţă a CET Govora S.A., reclamanţii nu îşi puteau valorifica pretenţiile printr-o acţiune de drept comun, câtă vreme exista o lege specială, ce impunea o altă procedură de valorificare a creanţelor, respectiv Legea nr. 85/2014.

A mai arătat că un argument în plus al nelegalităţii hotărârii instanţei de apel este dat de soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2018, având ca obiect despăgubiri privind acelaşi eveniment, instanţa apreciind că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 75 din Legea nr. 85/2014, dispunând disjungerea cauzei şi încetarea acţiunii faţă de recurentă.

Critica astfel dezvoltată, analizată prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., urmează a fi respinsă.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. (...)".

De la această regulă există, însă, şi excepţii, una dintre acestea fiind consacrată de dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2014. Astfel, nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1), "b) acţiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi". Această excepţie este justificată de faptul că, codebitorul solidar plătitor va putea să se înscrie la masa creditorilor pentru suma plătită în locul debitorului, fără a se impune o suspendare de plano a acţiunii de drept comun.

Întrucât textul de lege criticat se referă la acţiuni judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, fiind evident că numai acele acţiuni care tind la realizarea creanţelor, adică la îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate, revine instanţei de judecată competenţa şi, în acelaşi timp, obligaţia de a analiza în ce măsură acţiunile aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţei de judecată se circumscriu cerinţelor cuprinse în dispoziţiile criticate.

Cum în litigiul pendinte, Societatea CET Govora S.A., faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei prin încheierea pronunţată la data de 09.05.2016, în dosarul nr. x/2016, de Tribunalul Vâlcea, stă în judecată în calitate de codebitor solidar, alături de pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., astfel cum s-a reţinut prin decizia recurată, Înalta Curte apreciază că soluţia de respingere a cererii de suspendare a cauzei în situaţia de faţă este legală.

Nu pot fi primite argumentele invocate de recurentă privind existenţa unei soluţii contrare pronunţate în dosarul nr. x/2018, având ca obiect despăgubiri privind acelaşi eveniment, pe de o parte, pentru că practica judiciară nu constituie izvor de drept, iar, pe de altă parte, întrucât soluţia asupra cererii de suspendare, formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. de Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., a rămas definitivă, nefiind contestată în recurs.

Prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că, în cazul său, sunt aplicabile prevederile art. 1378 din C. civ., care prevăd că "Proprietarul unui edificiu sau al unei construcţii de orice fel este obligat să repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea unor părţi din ele, dacă aceasta este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie". Fiind vorba de o construcţie civilă de inginerie minieră (halda de steril), sunt aplicabile dispoziţiile legale în materia construcţiilor civile (Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii). A mai arătat că nu îi aparţin nici imobilul în suprafaţă de 18,1 ha cu vegetaţie forestieră - pădure de salcâm, de unde a pornit alunecarea de teren, nici halda exterioară de steril Berbeşti Vest şi nici nu îi pot fi atribuite operaţiunile de evacuare şi demolare a gospodăriei reclamanţilor.

Totodată, a afirmat că instanţa de apel, în virtutea rolului activ şi pentru ocrotirea intereselor legitime ale părţilor, era îndreptăţită şi chiar obligată să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea indicată de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.

În ce priveşte acest motiv de recurs, Înalta Curte reţine că recurenta nu argumentează în concret care condiţii ale răspunderii civile delictuale nu sunt regăsite în speţă. Critica este una generală, cu trimitere la incidenţa art. 1378 din C. civ., şi se bazează pe împrejurări ce nu au legătură directă cu situaţia de fapt astfel dedusă judecăţii, conform probatoriului administrat, reţinută ca atare, de instanţele devolutive. Recurenta nu critică soluţia pronunţată privind îndeplinirea cerinţelor prevăzute de dispoziţiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, ci, mai degrabă, prin criticile formulate antamează aspecte ce ţin de dovedirea situaţiei de fapt.

Aşadar, Înalta Curte constată că această critică nu se constituie într-un veritabil motiv de recurs la adresa deciziei pronunţate în apel şi nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei, prin raportare la soluţia adoptată ori la argumentele arătate de instanţă în motivarea hotărârii. Or, recurenta avea obligaţia să argumenteze raţiunea pentru care consideră că hotărârea este lipsită de temei legal, având în vedere şi faptul că în calea de atac a recursului, care are natura unei căi de atac de reformare extraordinare, nu are loc o devoluare a fondului.

Din această perspectivă, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat.

Se contestă de către recurentă şi lipsa rolului activ al instanţei de judecată în legătură cu calificarea juridică a demersului judiciar demarat împotriva sa, însă această critică, cenzurabilă prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu subzistă.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat instanţei obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri reprezentând valoarea de înlocuire a imobilelor construcţii şi terenuri proprietatea reclamanţilor, precum şi contravaloarea plantaţiilor existente pe aceste terenuri, ca urmare a afectării acestora de către halda de steril care s-a deplasat, acoperind şi distrugând complet gospodăria reclamanţilor.

Au reţinut instanţele devolutive că acţiunea a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală a celor două pârâte care au exploatat halda de steril cauzatoare de alunecarea de teren, fapta ilicită constând în amenajarea şi utilizarea necorespunzătoare a haldei încă de la începutul funcţionării acesteia.

Or, Înalta Curte constată că, în mod corect, pentru soluţionarea prezentei cauze, instanţele de fond aveau de analizat şi de stabilit, din perspectiva normelor legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, dacă persoanele chemate în judecată au săvârşit fapta ce le este imputată de reclamanţi şi să dispună obligarea acestora la repararea prejudiciului cauzat.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele invocate în cuprinsul recursului declarat de pârâta Societatea CET Govora S.A., prin administrator judiciar H., împotriva aceleiaşi decizii şi a încheierii din 29 mai 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2018, sunt nefondate, va respinge, conform art. 496 din C. proc. civ., calea de atac promovată de această parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul declarat de pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei nr. 3880 din 19 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, îndreptate prin încheierea din 22 iunie 2023 a aceleiaşi instanţe, şi recursul declarat de pârâta Societatea CET Govora S.A., prin administrator judiciar H., împotriva aceleiaşi decizii şi a încheierii din 29 mai 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2024.