Copyright assignment validity and legal standing under Law 8/1996; obligation to resolve substantive exceptions before remand

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2024

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.07.2020 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub nr. x/2020, reclamanta Neurodynamics S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L. şi B. S.R.L., următoarele:

- să se recunoască reclamantei, în temeiul art. 10 lit. b) şi art. 188 din Legea nr. 8/1996, calitatea de autor al operei constând în tehnologia de detectare a tabelelor ("Tehnologia") constând în: (1) codul sursă al programului pentru calculator reprezentând un sistem de extragere de trăsături vizuale bazat pe funcţionarea creierului uman şi o reţea neurală artificială, care simulează principii de operare ale cogniţiei creierului anatoic şi este aptă să înveţe din experienţa anterioară; (2) arhitectura software prin care sistemul constând din extragerea de trăsături şi reţeaua neurală artificială poate fi integrat în aplicaţii concrete; (3) codul sursă al programului pentru calculator pentru definirea descriptorilor elementelor vizuale care permit detecţia de tabele cu un grad înalt de acurateţe; (4) baza de date rezultată din antrenarea reţelei neurale artificiale, respectiv regulile şi principiile de structurare a bazei de date şi a procesului de antrenare;

- să se constate încălcarea drepturilor de autor ale reclamantei, în temeiul art. 188 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, asupra Tehnologiei;

- să se constate dobândirea, utilizarea şi divulgarea ilegală de către pârâte a secretului comercial constând în Tehnologia menţionată;

- să fie obligate pârâtele la sistarea utilizării Tehnologiei şi/sau a operelor derivate şi retragerea de pe piaţă a produselor care încorporează Tehnologia şi/sau operele derivate;

- să se antreneze răspunderea contractuală a pârâtei A. S.R.L. în baza contractului de prestări servicii cercetare-dezvoltare din 16 martie 2016 şi obligarea acesteia la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune-interese pentru repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor patrimoniale de autor, precum şi la plata dobânzii penalizatoare începând cu data de 14 noiembrie 2019 şi până la achitarea întregii sume;

- să se antreneze răspunderea delictuală a pârâtei B. S.R.L. şi obligarea acesteia la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune-interese pentru repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor patrimoniale de autor şi a secretului comercial, precum şi la plata dobânzii penalizatoare începând cu data de 14 noiembrie 2019 şi până la achitarea întregii sume;

- să fie obligate pârâtele, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 22.12.2020, reclamanta Neurodynamics S.R.L. a depus cerere adiţională, prin care a arătat că renunţă la petitul 1 şi a solicitat:

1) În raport cu pârâta A. S.R.L.:

- în principal: recunoaşterea drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantei asupra Tehnologiei de detectare a tabelelor; să se constate în temeiul art. 188 alin. (1) din Legea nr. 188/1996 încălcarea drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantei asupra Tehnologiei şi în consecinţă, antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei în baza Contractului de prestări servicii cercetare-dezvoltare din 16 martie 2016 şi obligarea la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune interese pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor patrimoniale de autor, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare pentru raporturile între profesionişti începând cu 4 noiembrie 2019 şi până la achitarea întregii sume; obligarea pârâtei la sistarea utilizării Tehnologiei şi/sau a operelor derivate şi la retragerea de pe piaţă a produselor care încorporează tehnologia şi/sau operele derivate.

- în subsidiar, în baza art. 44 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, revizuirea contractului şi majorarea remuneraţiei cuvenite reclamantei la suma de 350.000 euro.

- în terţia: să se dispună recunoaşterea Tehnologiei ca fiind un secret comercial protejat în condiţiile O.U.G. nr. 25/2019 şi ale Legii nr. 11/1991; să se constate divulgarea ilicită a secretului comercial şi antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei pentru divulgarea secretului comercial, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune interese şi la plata dobânzii legale penalizatoare pentru raporturile între profesionişti începând cu 4 noiembrie 2019 şi până la achitarea întregii sume.

2) În contradictoriu cu pârâta B.:

- în principal: să se constate, în temeiul art. 188 alin. (1) din Legea nr. 188/1996, încălcarea drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantei asupra Tehnologiei şi în consecinţă, antrenarea răspunderii delictuale a pârâtei şi obligarea ei la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune interese pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor patrimoniale de autor, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare pentru raporturile între profesionişti începând cu 4 noiembrie 2019 şi până la achitarea întregii sume; obligarea pârâtei la sistarea utilizării Tehnologiei şi/sau a operelor derivate şi la retragerea de pe piaţă a produselor care încorporează tehnologia şi/sau operele derivate.

- în subsidiar, să se constate dobândirea, utilizarea şi divulgarea ilegală a secretului comercial constând în Tehnologia de detectare a tabelelor de către pârâtă şi obligarea ei la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune interese pentru repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea secretului comercial, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, începând cu 4 noiembrie 2019 şi până la achitarea întregii sume.

S-a mai solicitat obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârile pronunţate în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 122/21.01.2021, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia necompetenţei sale materiale de soluţionare a cererii de chemare în judecată şi, în consecinţă, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă sub nr. x/2020*.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22.11.2021, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis în principiu cererea de intervenţie voluntară principală formulată de intervenienţii C. şi D..

Prin sentinţa civilă nr. 173/1.04.2022, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţia nulităţii absolute a contractului de cesiune a drepturilor de autor încheiat la data de 14 august 2015, între cedenţii C. şi D. şi cesionara Neurodynamics S.R.L.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi, în consecinţă:

A respins cererea de chemare în judecată modificată prin cererea adiţională formulată de reclamanta Neurodynamics S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L. şi B. S.R.L.

A admis excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes şi, în consecinţă:

A respins cererea de intervenţie formulată de intervenienţii C. şi D., în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L. şi B. S.R.L.

A obligat pe reclamanta Neurodynamics S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 18.087,33 RON către pârâta A. S.R.L. şi în sumă de 44.150,60 RON către pârâta B. S.R.L.

Hotărârile pronunţate în apel

Prin încheierea din data de 29.03.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii probei cu înscrisurile anexate întâmpinării depuse de intervenienţi.

De asemenea, în ceea ce priveşte cererea formulată de suplimentare a probaţiunii de către reprezentantele apelanţilor, după deliberare, a respins-o ca nefondată.

Totodată, a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse în respectiva etapă procesuală, a declarat încheiată cercetarea judecătorească, a deschis dezbaterile şi a acordat celor prezenţi cuvântul pentru susţinerea poziţiei procesuale.

După închiderea dezbaterilor, a dispus amânarea pronunţării, oferind posibilitate părţilor să depună concluzii scrise.

Prin decizia nr. 159/24.05.2023, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în complet de apel, a respins apelul principal declarat de intervenienţii C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 173/1.04.2022 pronunţate de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2020 şi apelul incident declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii din 22.11.2021 pronunţate de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2020.

În complet de divergenţă, cu majoritate, a admis apelul declarat de reclamanta Neurodynamics S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 173/1.04.2022 pronunţate de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2020, pe care a anulat-o în parte, sub aspectul soluţiei admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi, implicit, asupra admiterii excepţiei nulităţii absolute a contractului de cesiune a drepturilor de autor, cu consecinţele inerente.

A dispus trimiterea cauzei, spre rejudecarea cererii formulate de reclamanta Neurodynamics S.R.L., Tribunalului Cluj, secţia civilă.

II. Calea de atac formulată în cauză

Ambele pârâte au declarat recurs, după cum urmează:

Pârâta A. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 159/24.05.2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, criticând-o pentru nelegalitate, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:

- Instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii şi dreptul la un proces echitabil, reglementate de art. 9 şi art. 6 C. proc. civ., apreciind că nu este posibilă pronunţarea asupra nulităţii contractului de cesiune prin dispozitivul hotărârii.

Dezvoltând această critică, recurenta-pârâtă a susţinut că, prin această apreciere, a rămas, practic, nesoluţionată excepţia nulităţii, invocată de către pârâte, ceea ce echivalează cu o nesocotire a principiului disponibilităţii, instanţa de apel făcând, în acelaşi timp, confuzie între efectele constatării nulităţii prin dispozitiv, pe de o parte, şi efectele admiterii excepţiei nulităţii pe de altă parte - în acest din urmă caz, actul ce face obiectul excepţiei nu este anulat, ci doar împiedicat să se manifeste pe teren judiciar.

Constatarea instanţei de apel potrivit căreia pronunţarea asupra nulităţii prin dispozitiv provoacă intimatei-reclamante o vătămare este vădit neîntemeiată, iar tribunalul, contrar deciziei recurate, nu a constatat nulitatea contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, în lipsa unei cereri principale sau reconvenţionale, ci a admis excepţia de fond a nulităţii actului juridic prin raportare la cererea în legătură cu care a fost invocată.

Referirile în dispozitiv la excepţia nulităţii sunt fireşti în condiţiile în care, faţă de această apărare a recurentelor-pârâte, instanţa a soluţionat o excepţie de procedură, ce a atras împiedicarea soluţionării pe fond a cauzei.

Totodată, recurenta-pârâtă a susţinut că dispoziţia dată primei instanţe de a rejudeca cererea principală a societăţii reclamante Neurodynamics S.R.L. vizând recunoaşterea Tehnologiei ca fiind un secret comercial este dată cu încălcarea obiectului litigiului, astfel cum acesta a fost stabilit de către reclamantă.

Cererea vizând recunoaşterea Tehnologiei ca fiind un secret comercial, nu reprezintă o cerere principală, ci terţiară, astfel încât instanţa de fond avea obligaţia analizării acesteia doar în ipoteza în care aprecia că nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 8/1996; instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a societăţii intimate-reclamante, reţinând că Tehnologiei îi sunt aplicabile dispoziţiile privind protecţia dreptului de autor, dar că aceasta nu a reuşit să facă dovada calităţii de titular al drepturilor patrimoniale de autor.

Ca atare, de vreme ce instanţa de apel a calificat cererea vizând recunoaşterea Tehnologiei ca secret comercial drept o cerere principală, aceasta a încălcat substanţial principiul disponibilităţii, sub aspectul obiectului, astfel cum a fost trasat de intimata-reclamantă.

O altă încălcare a principiului disponibilităţii, în opinia recurentei-pârâte A. S.R.L., rezidă din faptul că instanţa de apel a dispus ca, în rejudecare, tribunalul să analizeze interesul pentru invocarea excepţiei nulităţii absolute a contractului de cesiune, prin raportare la obiectul acestuia, apreciind că prima instanţă trebuia să procedeze în acest sens, în condiţiile în care, prin notele depuse la data de 2 februarie 2022, intimata-reclamantă Neurodynamics S.R.L. a invocat lipsa interesului legitim al recurentelor-pârâte prin raportare la motivul de nulitate a contractului de cesiune vizând lipsa preţului cesiunii.

Prima instanţă a admis incidenţa nulităţii absolute prin aplicarea prevederilor art. 42 din Legea nr. 8/1996, care sancţionează caracterul nedeterminat al obiectului contractului de cesiune de drepturi patrimoniale de autor, iar faptul că intimata-reclamantă, în cererea de apel, a făcut referire la excepţia lipsei de interes invocată în litigiu, nu trebuia să determine instanţa de apel să depăşească limitele solicitărilor să aplice excepţia lipsei de interes la toate motivele de nulitate invocate.

Recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a încălcat şi dreptul părţilor la un proces echitabil, prin pronunţarea unei soluţii de trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj, al cărei unic efect îl constituie reluarea judecăţii de la primul termen în faţa primei instanţe. Prin unirea probatoriului necesar a fi administrat pentru soluţionarea excepţiilor cu cel ce vizează raportul juridic de drept substanţial, deşi probele propuse nu se suprapun nici măcar parţial, instanţa de apel a nesocotit două chestiuni absolut relevante pentru garantarea înfăptuirii justiţiei: termenul rezonabil şi proporţionalitatea costurilor necesar a fi angajate în prezentul dosar.

- Decizia recurată are o motivare lipsită de consistenţă, în contradicţie cu dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., instanţa de apel reţinând, total nemotivat, că analiza nulităţii absolute a contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor ar fi fost realizată din perspectiva prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, fară ca prima instanţă să argumenteze, în fapt şi în drept, de ce a optat pentru această opţiune.

Instanţa de apel ar fi trebuit să explice de ce aplicarea legii la situaţia de fapt din speţă nu reprezintă o motivare adecvată, iar simplul enunţ că hotărârea instanţei de fond nu este motivată, fără a explica care sunt raţiunile pentru care s-a ajuns la această concluzie, este arbitrar.

Recurenta-pârâtă a susţinut că admiterea excepţiei nulităţii unui contract de cesiune drepturi patrimoniale de autor, fundamentată pe un text de lege care reglementează exact motivul de nulitate absolută pentru acest tip de contract, nu mai are nevoie de explicaţii suplimentare, astfel că hotărârea primei instanţe îndeplineşte toate exigenţele motivării reglementate la art. 425 C. proc. civ., tribunalul aplicând normele de drept la circumstanţele personale ale cazului.

Silogismul tribunalului este coerent şi în concordanţă cu normele în vigoare, acesta aplicând o regulă elementară de deducţie: situaţia premisă 1 - contractul de cesiune din dosar nu are un obiect determinat/determinabil, art. 1.1. din contract nu conţine suficiente elemente pentru a permite identificarea obiectului contractului; situaţia premisă 2 - art. 42 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 prevede că un contract de cesiune drepturi patrimoniale de autor care nu are un obiect determinat este nul absolut; concluzia - contractul de cesiune drepturi patrimoniale de autor este nul absolut.

Totodată, art. 43 din Legea nr. 8/1996, care stipulează că proba contractului de cesiune poate fi realizată doar prin forma scrisă a contractului, confirmă că este exclusă determinarea obiectului contractului ulterior încheierii sale, întrucât obiectul constituie un element de fond al actului juridic.

De altfel, nu există un raţionament în sens contrar din partea instanţei de apel, ci aceasta doar decretează, fără să demonstreze, astfel că hotărârea instanţei de apel este nemotivată.

Recurenta-pârâtă a apreciat că ne aflăm în prezenţa unei declinări de răspundere complet arbitrare din partea instanţei de apel întrucât: tribunalul şi-a exprimat deja opinia cu privire la chestiunea nulităţii absolute a contractului de cesiune; calea de atac a apelului are un caracter devolutiv, aceasta însemnând că instanţa de apel era obligată să soluţioneze fondului excepţiei, iar nu să o trimită spre soluţionare aceleiaşi instanţe.

- Decizia recurată conţine motive contradictorii, în condiţiile în care, prin dispozitivul deciziei recurate, au fost admise aparent solicitările formulate de intimata-reclamantă în apel, dar considerentele reflectă că acestea au rămas nesoluţionate.

Astfel, instanţa de apel, în complet de divergenţă, cu majoritate, a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei, pe care a anulat-o în parte, sub aspectul soluţiei admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi, implicit, asupra admiterii excepţiei nulităţii absolute a contractului de cesiune a drepturilor de autor.

Anularea soluţiei de admitere a unei excepţii presupune, potrivit regulilor de logică juridică, că aceste excepţii sunt respinse, iar nu că sunt lăsate nesoluţionate, însă, curtea de apel a anulat soluţia de admitere a unei excepţii procesuale, iar în considerente a arătat că există posibilitatea ca aceste excepţii să fie întemeiate, doar că tribunalul ar trebui să investigheze suplimentar problema juridică adusă în atenţie.

Instanţa de apel a apreciat, de asemenea, că tribunalul şi-ar fi depăşit limitele învestirii prin admiterea incidenţei nulităţii absolute, aducând ca argument lipsa unui petit în acest sens, însă, în acelaşi timp, a recunoscut că excepţia nulităţii absolute a fost invocată de recurentele-pârâte ca apărare de fond, în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, în contextul în care dreptul de dispoziţie al părţilor se referă atât la cereri, cât şi la apărări, toate acestea conturând obiectul şi limitele procesului asupra cărora instanţa trebuie să se pronunţe.

Nu mai puţin, instanţa de apel a reţinut că este nelegală soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active prin raportare la nulitatea contractului de cesiune, întrucât cauza juridică a cererii principale nu se reduce la încălcarea drepturilor patrimoniale de autor, pentru ca, ulterior, să aprecieze că este posibil ca tribunalul să admită excepţia lipsei calităţii procesuale active, în ipoteza în care eventuala nulitate a contractului de cesiune nu poate fi acoperită prin conversiunea actului juridic.

- Instanţa de apel a aplicat greşit şi chiar a încălcat normele de drept material aplicabile în cauză.

În primul rând, au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 1247 C. civ., printr-o abordare limitativă nejustificată cu privire la modalităţile prin care poate fi valorificată nulitatea absolută.

Astfel, prin constatarea intervenirii nulităţii absolute a contractului de cesiune a drepturilor de autor, nu s-ar fi putut genera concluzia lipsei calităţii procesuale active a intimatei-reclamante Neurodynamics S.R.L.

Instanţa de apel a reţinut faptul că toate părţile au fost de acord că excepţia nulităţii absolute a contractului de cesiune a drepturilor de autor a fost invocată de recurentele-pârâte ca apărare de fond în susţinerea excepţiei procesuale a lipsei calităţii procesuale active, astfel că discutăm despre o apărare cu efect dirimant care vizează fondul excepţiei lipsei calităţii procesuale active, iar nu fondul raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, consecinţa admiterii excepţiei nulităţii o constituie înlăturarea acestui act de la analizarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, contractul de cesiune de drepturi patrimoniale de autor fiind fundamental pentru un litigiu de proprietate intelectuală, întrucât existenţa şi valabilitatea acestuia conferă calitate procesuală activă în prezentul litigiu, iar însăşi intimata-reclamantă Neurodynamics S.R.L. a precizat, prin cererea adiţională, că dreptul patrimonial de autor a fost dobândit de la intervenienţii-intimaţi prin contractul de cesiune încheiat cu aceştia.

Or, proba calităţii procesuale active nu se putea face decât prin contractul de cesiune, fiind inadmisibile proba cu martori sau cu prezumţii peste înscris.

Faţă de împrejurarea că instanţa de apel a reţinut că hotărârea tribunalului este nelegală, solicitând ca în rejudecare să fie analizată inclusiv problema interesului părţilor în invocarea excepţiei nulităţii contractului de cesiune, recurenta-pârâtă A. S.R.L. a invocat că, în ceea ce priveşte regimul juridic al nulităţii absolute, în literatura de specialitate s-a arătat că aceasta poate fi invocată de oricine are interes, anume şi de "persoane care nu au participat la încheierea acestuia, dar care ar justifica un interes propriu".

În prezentul litigiu, pârâta a avut interes în invocarea nulităţii pentru a respinge o acţiune promovată de o persoană juridică fără calitate procesuală activă, continuarea nelegală a acestui litigiu presupunând un mare consumator de timp, energie şi de resurse financiare.

În plus, prin invocarea nulităţii absolute a contractului de cesiune, s-a urmărit inclusiv restabilirea echilibrului în ceea ce priveşte instrumentele juridice de care se prevalează părţile din prezentul litigiu, deoarece nu se poate admite ca intimata-reclamantă Neurodynamics S.R.L. să îi solicite sume semnificative de bani, fără să facă dovada, în condiţiile legii, a drepturilor patrimoniale de autor.

În al doilea rând, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1226 C. civ. şi a art. 42 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, prin aprecierea potrivit căreia tribunalul nu a explicat de ce a optat asupra incidenţei nulităţii absolute prin raportare la art. 42 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Recurenta-pârâtă A. S.R.L. a susţinut că, în condiţiile în care contractul de cesiune nu cuprinde alte clauze care să clarifice obiectul contractului şi nici nu are vreo anexă cu criterii de identificare a operelor, nici măcar instanţa nu poate determina care anume opere sunt incluse în obiectul contractului.

În al treilea rând, instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1179 şi pe cele ale art. 1260 C. civ.

Reluând susţinerea potrivit căreia contractul de cesiune de drepturi de auto, încheiat între intimata-reclamantă Neurodynamics S.R.L. şi intimaţii-intervenienţi nu respectă cerinţa esenţială din materia generică a actelor juridice civile şi a speciei contractelor, anume existenţa unui obiect determinat sau cel puţin determinabil, recurenta a apreciat că acest contract este lipsit de conţinut.

Astfel, de vreme ce obiectul contractului nu poate fi determinat decât prin elemente intrinseci, dispoziţia dată tribunalului de a analiza dacă un contract cu obiect nedeterminat poate face obiectul conversiunii contrazice nu doar normele de drept, dar şi regulile de interpretare a contractelor. Practic, curtea de apel a solicitat primei instanţe să găsească o interpretare a textului contractual în favoarea intimatei-reclamante Neurodynamics S.R.L., iar o astfel de atitudine depăşeşte cu mult limitele rolului activ, vădind atât o lipsă de imparţialitate, cât şi o aplicare greşită a dispoziţiilor de drept la circumstanţele dosarului.

În plus, în ipoteza contractului de comandă a unei opere viitoare, drepturile patrimoniale aparţin celui care comandă opera (fără să fie nevoie de o prevedere expresă în contract), iar contractul trebuie să prevadă expres atât termenul de predare, cât şi termenul de acceptare al operei, textul art. 47 din Legea nr. 8/1996 nelăsând loc ambiguităţilor: opera supusă termenelor mai sus indicate trebuie să fie clar identificată prin contract; în acest sens este şi punctul de vedere exprimat în doctrină.

De asemenea, Legea nr. 8/1996 reglementează şi contractul de închiriere ca o modalitate a contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, motiv pentru care îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 42 şi 43 din acelaşi act normativ.

În egală măsură, nu poate fi vorba nici despre un contract nenumit, cum a invocat partea adversă, întrucât, din nou, problema este absenţa unui obiect determinat sau cel puţin determinabil, efectivitatea obiectului reprezentând una din condiţiile generale de valabilitate a contractelor, a conchis recurenta-reclamantă A. S.R.L.

Pârâta B. S.R.L. a declarat recurs atât împotriva încheierii de şedinţă din data de 29 martie 2023, cât şi a deciziei nr. 159/24.05.2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, după cum urmează:

În ceea ce priveşte recursul împotriva încheierii de şedinţă din data de 29 martie 2023, recurenta-pârâtă a invocat incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a solicitat casarea în parte a încheierii, în sensul respingerii probei cu înscrisuri constând în corespondenţa dintre client şi avocat (corespondenţa electronică dintre E. şi avocat F. din luna martie 2018), probă propusă şi administrată de intervenienţii principali în combaterea apelului incident al recurentei-pârâte B. S.R.L., declarat împotriva încheierii din data de 22.11.2021.

Prin motivele de recurs formulate, s-a susţinut încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 22 alin. (6), art. 254 alin. (2) pct. 2, art. 255 alin. (1) şi art. 258 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a arătat că a formulat apel incident împotriva încheierii tribunalului din data de 22.11.2021, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii cererii de intervenţie principală ca fiind inadmisibilă în principiu, iar intimaţii-intervenienţi au depus la dosarul cauzei întâmpinare faţă de apelul incident, însoţită de înscrisuri, reprezentând o corespondenţă purtată pe e-mail între domnul E., în calitate de administrator al B. S.R.L., şi dna F., în calitate de avocat al B., în cursul lunii martie 2018, în cuprinsul căreia sunt discutate elemente referitoare la contractul de servicii dintre A. S.R.L. şi Neurodymanics S.R.L., respectiv: algoritmul construit în baza contractului, natura juridică a contractului şi eventualele drepturi de proprietate intelectuală (e-mail datat 9 martie 2018 emis de avocat F.) şi poziţia clientului faţă de aspectele semnalate de avocat (e-mail datat 13 martie 2018).

La termenul de judecată din data de 29 martie 2023, a solicitat, prin avocat, ca această probă să nu fie încuviinţată de către instanţa de apel, sens în care a depus inclusiv o cerere scrisă de respingere a încuviinţării probei cu înscrisuri constând în corespondenţa client-avocat.

De asemenea, a menţionat că, la acelaşi termen de judecată, intimaţii-intervenienţi au solicitat instanţei de apel să respingă cererea sa şi să încuviinţeze administrarea probei cu înscrisuri, aşa cum a fost aceasta propusă, printre altele, susţinând că nu a făcut dovada că respectiva corespondenţă cade sub incidenţa secretului profesional şi că este vizată de contractul de asistenţă juridică încheiat cu avocaţii săi.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a subliniat că, în acest context, prin avocat, a arătat că depunerea contractului de asistenţă juridică nu prezintă relevanţă, de vreme ce asemenea contracte sunt formulate de o manieră generală şi nu conţin vreo precizare expresă că o anumită corespondenţă este vizată de secretul profesional, totuşi, a precizat că, în măsura în care instanţa apreciază că este necesară depunerea la dosarul cauzei a contractului de asistenţă juridică, îşi va îndeplini această obligaţie, însă cu solicitarea de a se acorda un termen în acest scop.

Ceea ce susţine recurenta-pârâtă B. S.R.L., prin critica adusă încheierii recurate, este faptul că instanţa de apel nu a răspuns deloc la această solicitare şi nici nu s-a pronunţat asupra cererii sale de acordare a unui termen pentru depunerea contractului de asistenţă juridică, ci a respins direct cererea de a nu se încuviinţa proba cu înscrisuri propusă de intimaţii-intervenienţi.

În opinia recurentei-pârâte B. S.R.L., procedând în acest fel, instanţa de apel şi-a încălcat obligaţia legală de a se pronunţa asupra tuturor cererilor cu care a fost învestită (inclusiv asupra celor formulate în cursul procesului), astfel cum este aceasta reglementată expres de art. 22 alin. (6) C. proc. civ.. În speţă, conduita instanţei de apel este cu atât mai gravă cu cât solicitarea sa de acordare a unui alt termen de judecată în vederea depunerii contractului de asistenţă juridică era legală, iar nevoia administrării unei asemenea probe a rezultat abia din cercetarea judecătorească şi nu putea să o prevadă.

Ca atare, a apreciat că dispoziţiile art. 254 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. erau aplicabile, luând astfel naştere dreptul său de a solicita administrarea probei cu înscrisuri, reprezentate de contractul de asistenţă juridică menţionat şi obligaţia instanţei de a încuviinţa administrarea efectivă a acestei probe, prin acordarea unui termen de judecată în vederea depunerii contractului de asistenţă juridică.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a subliniat că încuviinţarea şi administrarea probelor propuse în condiţiile art. 254 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. nu este o simplă posibilitate, un drept discreţionar al instanţei, ci este o veritabilă obligaţie a acesteia, nefiind vorba despre o chestiune de apreciere subiectivă sau de oportunitate.

Totodată, a susţinut că, omiţând să întreprindă demersurile necesare pentru a verifica dacă înscrisurile prezentate de către apelanţii intervenienţi cuprind informaţii de natura secretului profesional, instanţa de apel a permis administrarea unei probe nelegale, în flagrantă contradicţie cu art. 255 alin. (1) şi art. 258 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora pot fi încuviinţate numai probele admisibile potrivit legii, deci care nu sunt prohibite prin lege.

În cazul corespondenţei dintre client şi avocatul său, purtate în executarea mandatului pe care cel dintâi îl încredinţează celui din urmă, aceasta este protejată de secret profesional şi de obligaţia generală de a respecta confidenţialitatea comunicărilor dintre client şi avocat, de unde rezultă că nu poate face obiectul probaţiunii în procesul civil.

De asemenea, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a criticat încheierea recurată invocând şi că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 255 alin. (1) şi pe cele ale art. 258 alin. (1) C. proc. civ., în componenta lor referitoare la utilitatea probei, ca o cerinţă care trebuie îndeplinită pentru încuviinţarea dovezii propuse de una dintre părţi, în condiţiile în care proba propusă de intimaţii-intervenienţi nu era aptă să conducă la soluţionarea apelurilor formulate în cauză şi nu trebuia să fie încuviinţată.

Este greşit şi raţionamentul instanţei de apel prin care s-a arătat că utilitatea probei ar urma să fie avută în vedere "la momentul evaluării stării de fapt în cadrul hotărârii judecătoreşti", întrucât, în raport cu prevederile anterior arătate, instanţa verifică dacă proba este utilă la momentul încuviinţării probei şi dacă este aptă să conducă la soluţionarea cererilor şi apărărilor cu a căror analiză a fost învestită.

În acelaşi timp, proba a fost încuviinţată, fără a se indica faptele ce vor trebui dovedite, fiind, astfel, încălcat şi art. 258 alin. (2) C. proc. civ.

Prin recursul declarat împotriva soluţiei date de instanţa de apel asupra apelului principal declarat de intimata-reclamantă Neurodynamics S.R.L., recurenta-pârâtă B. S.R.L. a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele:

- Instanţa de apel a încălcat regulile de procedură reglementate de art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, prin aprecierea că tribunalul ar fi depăşit limitele învestirii sale şi ar fi încălcat principiul disponibilităţii, instanţa de apel a procedat la o interpretare vădit eronată a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Niciunul dintre textele menţionate nu interzice instanţei de judecată să analizeze şi să se pronunţe (chiar în dispozitiv) asupra apărărilor de fond formulate de către părţile în litigiu, ci din contră, se prevede expres că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi prin apărările părţilor, ceea ce înseamnă că instanţa de judecată are nu doar dreptul, ci şi obligaţia de a se pronunţa asupra tuturor apărărilor de fond ridicate în cursul procesului (cum este şi excepţia nulităţii absolute a contractului de cesiune).

Pentru determinarea corectă a cadrului procesual sub aspect obiectiv, instanţa de apel ar fi trebuit să se raporteze nu doar la cererile cu care intimata-reclamantă şi intimaţii-intervenienţi principali au învestit instanţa de judecată, ci şi la apărările de fond pe care recurentele-pârâte le-au formulat în timpul procesului, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Soluţia pronunţată de instanţa de apel încalcă şi dispoziţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., deoarece intimata-reclamantă Neurodynamics S.R.L. nu a suferit vreo vătămare din cauza faptului că tribunalul s-a pronunţat chiar în dispozitiv asupra excepţiei nulităţii absolute a contractului de cesiune.

În literatura de specialitate s-a arătat că apărările de fond fac obiect de analiză în cadrul considerentelor decizorii, care, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ. sprijină hotărârea şi se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că, şi în situaţia în care soluţia dată asupra apărărilor de fond invocate de părţile în litigiu nu ar fi cuprinsă în dispozitiv, ci numai în considerente, o asemenea situaţie nu este cu nimic diferită, din perspectiva efectelor juridice faţă de terţi, de situaţia în care instanţa se pronunţă asupra apărărilor de fond şi în cuprinsul dispozitivului.

- Prima instanţă a respins în mod corect cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală, iar instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii şi, implicit, dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., atunci când a afirmat că tribunalul a omis să se pronunţe cu privire la petitele cererii de chemare în judecată având ca obiect recunoaşterea Tehnologiei ca fiind un secret comercial.

Solicitarea cu acest obiect a fost formulată în terţiar, numai în măsura în care instanţa ar reţine că Tehnologia nu este protejată prin drepturile de autor sau în măsura în care obiectul contractului de cesiune este interpretat într-un alt sens decât acela de licenţiere neexclusivă şi limitată în favoarea recurentei-pârâte A. S.R.L. a unui program de calculator protejat de drepturi de autor.

Or, prima instanţă a statuat explicit, cu mai multe ocazii, că Tehnologia este supusă dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, astfel încât, în temeiul principiul disponibilităţii, petitele terţiare ale cererii de chemare în judecată nu au mai fost analizate.

În opinia recurentei-pârâte B. S.R.L., curtea de apel a imputat primei instanţe o neglijenţă sau o omisiune culpabilă a intimatei-reclamante Neurodynamics S.R.L., care şi-a formulat cererea de chemare în judecată de aşa manieră încât, într-o situaţie precum aceea din prezentul litigiu, nu se mai ajunge la analizarea capetelor subsidiare de cerere.

Pe de altă parte, instanţa de apel a încălcat şi prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. atunci când a stabilit că tribunalul ar fi trebuit să analizeze şi cererea intimatei-reclamante Neurodynamics S.R.L. de conversiune a contractului de cesiune într-un alt act juridic, pentru care sunt întrunite toate cerinţele de validitate prevăzute de lege.

A subliniat recurenta-pârâtă B. S.R.L. că, pentru ca solicitarea de conversiune a părţii adverse să producă o consecinţă practică în plan procesual, era necesar ca actul juridic în care aceasta a solicitat conversiunea să fie apt a fundamenta calitatea procesuală activă, respectiv să fie translativ cu privire la drepturile patrimoniale de autor a căror realizare o urmărea intimata-reclamantă în soluţionarea cererii sale.

Or, analizându-se pe rând actele juridice în care partea adversă a solicitat conversiunea contractului de cesiune, în cazul în care instanţa de judecată ar admite excepţia nulităţii absolute (notele scrise depuse la dosar la data de 2 februarie 2022), se observă că niciunul dintre acestea nu respectă cumulativ cerinţele impuse de lege, astfel încât cererea intimatei-reclamante Neurodynamics S.R.L. de conversiune a contractului de cesiune într-un alt act juridic nu era aptă să aducă acesteia un folos practic.

- Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a criticat şi constatarea instanţei de apel în sensul că tribunalul nu ar fi motivat soluţia pronunţată în cauza cu privire la nulitatea contractului de cesiune şi la lipsa calităţii procesuale active a intimatei-reclamante, făcând trimitere la jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a reţinut că obligaţiile instanţei decurgând din art. 425 C. proc. civ. nu vizează oferirea unui răspuns tuturor argumentelor părţilor, ci numai acelora relevante şi esenţiale, fiind imperios necesar ca instanţele să ofere o asociere logică între dispozitiv şi considerente.

A susţinut că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură statuate de art. 22 şi 425 C. proc. civ. şi le-a oferit acestora o interpretare excesivă, străină de raţiunea acestor norme, în contextul în care, din analiza sentinţei primei instanţe rezultă cu evidenţă că tribunalul a expus raţionamentul factual şi juridic care susţine soluţia admiterii excepţiei nulităţii absolute a contractului de cesiune drepturi patrimoniale de autor şi a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

A precizat că, deşi nu s-a reţinut expres, din motivarea primei instanţe rezultă implicit că nu se impunea analiza altor motive de nulitate, precum cele legate de lipsa unui preţ al cesiunii, precum şi că preţul cesiunii nu este determinat sau determinabil; câtă vreme s-a reţinut incidenţa unui motiv de nulitate absolută, era irelevant dacă în cauză mai erau incidente şi alte motive de nulitate, căci efectele juridice ar fi fost aceleaşi.

În ceea ce priveşte lipsa interesului procesual al recurentelor-pârâte de a invoca nulitatea contractului de cesiune, a apreciat că aceasta era de asemenea irelevantă deoarece nulitatea absolută intervine de drept, iar, potrivit art. 1247 C. civ., instanţa era obligată să o invoce din oficiu.

În opinia recurentei-pârâte B. S.R.L., instanţa de apel a considerat eronat că tribunalul nu ar fi analizat faptul că obiectul cesiunii nu este reprezentat de totalitatea operelor viitoare, în condiţiile în care prima instanţă a expus explicit raţionamentul său sub acest aspect, iar dacă instanţa de apel nu era de acord cu acesta, atunci, apelul fiind o cale de atac devolutivă, ar fi trebuit să procedeze ea însăşi la o reanalizare a aplicării art. 42 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 la contractul dedus analizei şi să prezinte un alt raţionament, dar în mod greşit a ales să nu o facă.

A menţionat şi că este adevărat că părţile au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, dar numai pentru ipoteza în care soluţia dată excepţiilor ar fi fost găsită netemeinică în scopul continuării judecăţii, iar nu în scopul ca prima instanţă să detalieze raţionamentul său.

Ca atare, a apreciat că se poate astfel constata şi o încălcare a art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte lipsa analizei neincidenţei art. 42 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, aceasta era nerelevantă, deoarece textul vorbeşte despre rezilierea contractului, iar în cauză nu s-a solicitat o asemenea măsură.

- Măsurile stabilite de curtea de apel în sarcina primei instanţe sunt nelegale, relevând o încălcare a prevederilor art. 478 şi ale 204 C. proc. civ.

Astfel, a arătat că, în primul rând, s-a dispus ca în rejudecare prima instanţă să aibă în vedere toate temeiurile de drept invocate de părţi, inclusiv cele din apel, însă, în opinia sa, anumite temeiuri de drept sunt irelevante (protecţia secretului comercial nu a fost solicitată decât pentru situaţia în care opera nu ar fi protejata prin dreptul de autor, alte motive de nulitate ale contractului de cesiune erau inutile căci ar fi condus cel mult la aceleaşi efecte, conversiunea contractului de cesiune în alte tipuri de contract nu era aptă să fundamenteze oricum calitatea procesuală activă a reclamantei, etc).

Sub un al doilea aspect, a susţinut că temeiurile noi invocate pentru prima data în apel (art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind opera colectivă) nu pot fi avute în vedere de prima instanţă, întrucât, pe de o parte, acestea au fost invocate cu încălcarea art. 478 C. proc. civ., nefiind permis ca în apel să fie schimbată cauza juridică a acţiunii, iar, pe de altă parte, măsura ar conduce la modificarea acţiunii după primul termen de judecată în faţa primei instanţe, ceea ce reprezintă o încălcarea a art. 204 C. proc. civ.

Totodată, a apreciat că este excesiv ca primei instanţe să i se solicite să facă o analiza a prevalenţei normelor speciale în raport de cele generale, în condiţiile în care specialul derogă de la general; această analiză este inutilă având în vedere că prima instanţă a aplicat norma specială - art. 42 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

De asemenea, nu este necesară o analiza a raportului dintre nulitatea relativă şi cea absolută, având în vedere că textul aplicat (art. 42 alin. (2) din Legea nr. 8/1996) se referă expres la nulitatea absolută.

- Refuzul instanţei de apel de a analiza incidenţa art. 278 C. proc. civ. reprezintă o încălcare a art. 278 şi art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, instanţa de apel a considerat în mod nelegal că aspectul privind data certă a contractului de cesiune pe care l-a invocat nu poate fi avut în vedere în acel stadiu procesual, fiind o chestiune de opozabilitate, iar nu de analiza a nulităţii unui act juridic.

Motivarea refuzului instanţei de apel, respectiv că solicitarea sa nu viza nulitatea, ci inopozabilitatea actului, nu se fundamentează pe nicio prevedere legală, fiind rezultatul unei aprecieri arbitrare, or, o astfel de conduită trebuie cenzurată prin admiterea recursului, casarea în parte a deciziei pronunţate în apel şi trimiterea spre rejudecarea apelului cu trasarea sarcinii de a se pronunţa şi asupra acestei chestiuni.

În opinia recurentei-pârâte B., acesta critică poate fi încadrată fie în ipoteza reglementată de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., apreciindu-se că s-au încălcat dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., fie în cea a nemotivării prevăzute la pct. 6 al aceluiaşi articol.

III. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Neurodynamic S.R.L. a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat de pârâta A. S.R.L., solicitând constatarea nulităţii motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi, în subsidiar, respingerea acestora ca nefondate şi, totodată, respingerea ca neîntemeiat a celui formulat în raport cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu consecinţa menţinerii în întregime a deciziei recurate şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Pe fondul recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 29 martie 2023, contrar afirmaţiilor recurentei-pârâte B.., intimata-reclamantă a apreciat că proba cu înscrisuri, ce cuprinde corespondenţa purtată prin intermediul poştei electronice, este legală, iar, faţă de criticile vizând împrejurarea că nu s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru depunerea contractului de asistenţă, a precizat că instanţa de judecată nu a fost învestită cu o cerere propriu-zisă de amânare.

A apreciat că nu poate fi vorba despre incidenţa motivului de casare vizând încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. -, întrucât: instanţa este suverană în aprecierea utilităţii probei propuse de recurenta-pârâtă B. S.R.L. pentru administrarea contractului de asistenţă juridică; continuarea judecăţii echivalează cu respingerea implicită a cererii de amânare pentru administrarea probei; criticarea încheierii pe motiv că nu se respinge răspicat cererea de amânare denotă un formalism excesiv şi neavenit din partea recurentei-pârâte B. S.R.L.; în contextul dat, respingerea implicită a unei cereri de amânare nu încalcă un act de procedură care poate atrage sancţiunea nulităţii; dacă ar fi totuşi vorba de o nulitate, aceasta ar putea fi doar una relativă, întrucât ar viza protejarea unor interese private, respectiv ale particularului B. S.R.L.; nulitatea relativă poate fi invocată numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria fapta a părţii care o invocă; nulitatea relativă trebuie invocată la termenul la care a fost săvârşită neregularitatea; este inadmisibilă invocarea motivului de nulitate omisso medio, în recurs, sub pretextul unui motiv de casare

Faţă de susţinerea părţii adverse în sensul că a fost încuviinţată o probă prohibită de lege, a arătat că, în speţă, respectiva corespondenţă nu aduce niciun element de noutate, iar, la data încuviinţării sale, la dosarul cauzei se regăseau deja toate detaliile privind asumarea de către recurentele-pârâte a riscului tranzacţionării fără drept a Tehnologiei.

A subliniat că aflarea adevărului nu este prohibită de lege şi nici proba în sine, nici informaţiile desprinse din probă nu sunt prohibite de lege.

În ceea ce priveşte aspectul utilităţii probei, a combătut criticile formulate prin cererea de recurs, arătând că instanţa de apel nu a evaluat utilitatea înscrisului contestat, ci a recomandat, în mod judicios, ca acest demers să aibă loc odată cu dezlegarea fondului, când utilitatea ansamblului probaţiunii va fi evaluată unitar şi corelat, în acord cu prevederile art. 264 alin. (1) C. proc. civ.

În plus, a susţinut că aprecierea utilităţii probatoriului şi stabilirea stării de fapt relevate prin probe reprezintă chestiuni de fond, legate de temeinicia hotărârii, iar nu chestiuni de legalitate care să poată fi contestate în recurs.

Cu referire la recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei curţii de apel, intimata-reclamantă a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În cauză nu au fost depuse răspunsuri la întâmpinările formulate de către intimata-reclamantă Neurodynamics S.R.L.

IV. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 9 ianuarie 2024, sub nr. x/2020*, şi a fost repartizată aleatoriu spre soluţionare completului nr. 2.

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 15 aprilie 2024, a fost fixat termen de judecată, cu citarea părţilor în şedinţă publică, la data de 11 iunie 2016, când Înalta Curte, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise a amânat pronunţarea la data de 25 iunie 2024.

Prin încheierea de şedinţă din data de 11 iunie 2024, Înalta Curte a respins excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâta B. S.R.L. şi a reţinut că excepţia nulităţii susţinută în raport cu recursul declarat de pârâta A. S.R.L., precum şi cea vizând inadmisibilitatea criticilor formulate de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din data de 29 martie 2023 urmează a fi analizate odată cu susţinerile asupra recursurilor, întrucât acestea se referă doar la o parte din motivele de recurs.

La acelaşi termen, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes a recursului declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii din data de 29 martie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În ceea ce priveşte recursurile declarate de pârâtele A. S.R.L. şi B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 159/24.05.2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, Înalta Curte constată următoarele:

Motivele de nelegalitate formulate prin cele două recursuri distincte ale pârâtelor vizează nelegalitatea deciziei în ceea ce priveşte soluţia dată apelului principal declarat de către reclamanta Neurodynamics S.R.L..

Criticile formulate se suprapun parţial, după cum se va arăta în cele ce succed, astfel încât se impune analizarea împreună a acestora, urmând a se răspunde atât criticilor comune, cât şi celor individuale, prin raportare la susţinerile regăsite în cererile de recurs.

În acest cadru, se reţine că instanţa de judecată a fost învestită, în principal, cu judecarea unor cereri decurgând din încălcarea dreptului de autor, pe temei contractual - împotriva pârâtei A. S.R.L., respectiv pe temei delictual - împotriva pârâtei B. S.R.L.; în subsidiar, s-a solicitat revizuirea contractului încheiat cu pârâta A. şi majorarea remuneraţiei; totodată, în cazul respingerii cererilor întemeiate pe dreptul de autor, s-au formulat pretenţii decurgând din încălcarea secretului comercial, din nou pe temei contractual, în cazul pârâtei A., respectiv pe temei delictual, în cazul pârâtei B..

În cursul judecăţii, pârâtele au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, iar reclamanta a înfăţişat contractul de cesiune prin care autorii, ce au calitatea de asociaţi în cadrul societăţii reclamante, i-ar fi transmis acesteia drepturile patrimoniale asupra creaţiei intelectuale. Subsecvent, pârâtele au invocat excepţia nulităţii absolute a contractului de cesiune.

Prin sentinţa pronunţată, tribunalul a admis excepţia nulităţii absolute a contractului de cesiune, faţă de prevederile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 şi, pe cale de consecinţă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins cererea de chemare în judecată.

Învestită cu apelul reclamantei, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., iar soluţia de admitere a apelului reclamantei Neurodynamics S.R.L., de anulare în parte a sentinţei atacate şi de trimitere a cauzei, spre rejudecarea cererii de chemare în judecată (în prezenţa şi a unei cereri în acest sens a uneia dintre părţi) s-a întemeiat, în esenţă, pe următoarele argumente:

- instanţa de judecată nu a fost învestită cu un petit având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune a drepturilor de autor, astfel încât a depăşit limitele învestirii prin pronunţarea în dispozitiv asupra nulităţii absolute a unei convenţii, ceea ce atrage incidenţa art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

- chiar eventuala constatare a nulităţii absolute a contractului de cesiune a drepturilor de autor, pe cale de apărare de fond, nu poate atrage concluzia lipsei calităţii procesuale active şi a respingerii integrale a cererii de chemare în judecată, întrucât s-au formulat petite subsidiare, asupra cărora prima instanţă nu s-a pronunţat;

- soluţia pronunţată asupra chestiunii nulităţii contractului de cesiune este nemotivată, date fiind complexitatea stării de fapt, a argumentelor şi a apărărilor de natură juridică formulate de părţi în cadrul acesteia şi modalitatea concretă în care a fost motivată această problematică;

- cu ocazia rejudecării, tribunalul va avea în vedere toate temeiurile de drept invocate de părţi, inclusiv cele din apel, urmând a face calificarea şi distincţie între normele generale versus normele de drept speciale în materia cesiunii dreptului de autor, stabilind dacă se impune o prevalenţă a unora faţă de altele, între nulitatea absolută şi nulitatea relativă, între sancţiunea nulităţii şi alte sancţiuni legale, urmând a avea în vedere la pronunţarea acestei soluţii interesul ocrotit şi raţiunea instituirii unei norme de ordine publică, a sferei persoanelor care le pot invoca şi dacă se impune verificarea interesului procesual în funcţie de natura juridică a normei ocrotite.

Aşadar, instanţa de apel a reţinut incidenţa altor motive de nulitate a sentinţei decât admiterea greşită a excepţiilor menţionate, în considerarea cărora a pronunţat soluţia recurată.

Recurentele-pârâte au criticat soluţia de anulare a sentinţei şi de trimitere a cauzei spre rejudecare, după cum urmează:

Invocându-se prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a susţinut încălcarea principiului disponibilităţii, în ceea ce priveşte primele două motive de nulitate reţinute de către instanţa de apel. În plus, pârâta B. a susţinut că decizia este nelegală şi în ceea ce priveşte aprecierea nemotivării hotărârii primei instanţe.

De asemenea, a fost invocat motivul de casare prevăzut la pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., formulându-se următoarele critici:

- încălcarea prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. părţile au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare doar pentru ipoteza în care soluţia dată excepţiilor ar fi fost găsită netemeinică în scopul continuării judecăţii, iar nu în scopul ca prima instanţă să detalieze raţionamentul său (pct. 77 din recursul B.);

- decizia de apel nu este motivată, potrivit exigenţelor prescrise de art. 425 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a soluţionat nici excepţia nulităţii contractului de cesiune, nici excepţia lipsei calităţii procesuale active (pct. 77 şi 90 din recursul B., respectiv pct. III.2 din recursul A.);

- lăsarea nesoluţionată a acestor chestiuni încalcă dreptul părţilor la soluţionarea cauzei în termen optim şi de a nu fi supuse unor cheltuieli disproporţionate şi inutile prin raportare la momentul procesual în care sunt angajate, componente ale dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din CEDO (pct. 28-32 din recursul A.);

- decizia cuprinde motive contradictorii, întrucât, pe de o parte, s-a imputat primei instanţe nemotivarea soluţiei pronunţate, dar pe de altă parte, nu s-a motivat soluţia pronunţată în apel (pct. III.3 din recursul A.).

Recurentele-pârâte au formulat, totodată, critici privind nelegalitatea indicaţiilor trasate în sarcina primei instanţe în legătură cu cadrul de analiză al excepţiei nulităţii contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor şi al excepţiei lipsei calităţii procesuale active, motive la care se face referire ulterior analizării celor privind aplicarea normelor de drept procesual şi nemotivarea deciziei recurate.

Înalta Curte constată caracterul fondat al motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., redate anterior, potrivit celor ce succed.

În ceea ce priveşte chestiunea depăşirii limitelor învestirii, instanţa de apel a reţinut că excepţia nulităţii absolute a contractului de cesiune a drepturilor de autor a fost invocată de către pârâte ca apărare de fond în sprijinul excepţiei lipsei calităţii procesuale active, totodată, că noţiunea de excepţie din art. 1247 alin. (2) C. civ. are semnificaţia unei apărări de fond, iar nu a unei excepţii procesuale în sensul art. 245 C. proc. civ.. Pronunţându-se, însă, prin dispozitivul hotărârii judecătoreşti, prima instanţă s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, în absenţa unei cereri de constatare a nulităţii absolute a contractului de cesiune.

O asemenea apreciere a instanţei de apel este greşită, deoarece prima instanţă nu s-a considerat învestită cu o cerere în constatarea nulităţii contractului de cesiune a drepturilor de autor, pentru a se reţine că s-a pronunţat plus petita şi că au fost încălcate prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., în conformitate cu care judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi, însă, limitele învestirii.

Astfel, nu a fost constatată nulitatea contractului, cum s-ar fi procedat în cazul formulării unei cereri reconvenţionale, iar din motivarea soluţiei adoptate reiese în mod neechivoc pronunţarea asupra unei apărări de fond, prin invocarea căreia pârâtele au urmărit stabilirea inexistenţei drepturilor de autor în patrimoniul reclamantei.

În aceste condiţii, faptul că în dispozitivul sentinţei, în prealabil respingerii cererii de chemare în judecată pentru lipsa calităţii procesuale active, s-a menţionat şi admiterea excepţiei nulităţii contractului, nu indică eo ipso pronunţarea asupra unei cereri reconvenţionale, iar instanţa de apel nu a reţinut vreun alt motiv de nulitate legat de modul de redactare a dispozitivului hotărârii de primă instanţă.

Sunt fondate, prin urmare, criticile recurentelor privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi vor fi admise ca atare, nefiind necesar a se cerceta dacă s-a produs vreo vătămare procesuală prin pronunţarea primei instanţe prin dispozitiv asupra excepţiei nulităţii contractului, din moment ce nu s-a constatat vreo nerespectare a normelor de procedură, sancţionată cu nulitatea actului de procedură.

În ceea ce priveşte omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra cererilor formulate în subsidiar, criticile recurenţilor sunt, de asemenea, fondate.

După cum s-a arătat deja, reclamanta Neurodynamics S.R.L. a formulat, în principal, pretenţii decurgând din încălcarea dreptului de autor, iar doar în subsidiar, pentru ipoteza în care cererile formulate în principal ar fi respinse, a solicitat repararea prejudiciului creat prin fapta pârâtelor de încălcare a secretului comercial protejat în condiţiile O.U.G. nr. 25/2019 privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate care constituie secrete comerciale împotriva dobândirii, utilizării şi divulgării ilegale, respectiv ale Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.

Este adevărat că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestor cereri, însă, nici nu au avut loc dezbateri asupra lor, excepţia lipsei calităţii procesuale active vizând doar cererile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 8/1996, cadru în care s-a pronunţat tribunalul.

Or, cât timp instanţa de apel nu a dezlegat chestiunea calităţii reclamantei de titular al dreptului de autor şi, mai mult, a identificat alte motive de anulare a sentinţei, în considerarea cărora a trimis cauza spre rejudecare, prima instanţă tot nu ar putea judeca fondul cererilor subsidiare, cât timp ar fi ţinută să soluţioneze cu precădere cererile formulate în principal, prin stabilirea existenţei ori a inexistenţei dreptului de autor în patrimoniul reclamantei şi, eventual, prin cercetarea fondului raportului juridic dedus judecăţii.

De altfel, în măsura în care judecata în primă instanţă ar fi avut loc şi cu privire la cererile subsidiare, iar tribunalul ar fi omis, într-adevăr, să le soluţioneze, reclamanta avea deschisă calea completării hotărârii, procedură prevăzută de art. 444 C. proc. civ., apelul exercitat în acest scop fiind inadmisibil, conform art. 445 din cod.

Prin urmare, nepronunţarea primei instanţe asupra cererilor subsidiare nu reprezintă un motiv de anulare a sentinţei, astfel încât Înalta Curte va admite şi criticile pe acest aspect.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de nulitate a sentinţei, invocat prin decizia recurată, se constată că instanţa de apel a constatat lipsa totală a argumentaţiei juridice în privinţa soluţiei primei instanţe de admitere a excepţiei nulităţii contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, excepţie ce nu a fost analizată în raport de toate argumentele şi apărările părţilor.

Astfel, tribunalul nu a argumentat opţiunea pentru analiza nulităţii contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor din perspectiva prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în condiţiile în care nulitatea absolută a fost invocată şi pentru lipsa unui preţ al cesiunii, de asemenea, pentru că preţul cesiunii nu este nici determinat, nici determinabil, iar contractul nu are dată certă; nu a răspuns argumentat apărărilor formulate de reclamantă şi intervenienţii principali prin notele de şedinţă din data de 02.02.2022 depuse în dosarul de fond; nu a analizat noţiunea de "totalitatea operelor viitoare" din perspectiva tipologiei operelor şi a cadrului în care urmează a fi create; nu a apreciat asupra contextului şi a dublei calităţi a autorilor în cadrul contractului de cesiune; nu a explicat raţiunea ocrotirii unui interes de ordine publică prin art. 42 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 şi de ce a ales această soluţie, dar mai ales pentru că nu s-a pronunţat în niciun fel asupra chestiunii conversiunii contractului nul ca cesiune în variantele propuse în cuprinsul notelor de şedinţă.

În acest cadru, Înalta Curte constată că decizia recurată este nelegală, întrucât nemotivarea hotărârii nu justifică anularea sentinţei, în aplicarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., pe temeiul cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată.

Cu această ocazie, se va răspunde şi celorlalte critici ale recurentelor, analiza lor permiţând a se clarifica modalitatea în care trebuie procedat în cazul în care instanţa de apel constată că hotărârea primei instanţe este nemotivată corespunzător exigenţelor din art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Conform art. 480 alin. (3) C. proc. civ., "În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului."

Întrunirea condiţiilor de aplicare a acestei norme presupune ca instanţa de apel să constate atât împrejurarea neintrării în judecarea fondului de către prima instanţă, dar şi soluţionarea greşită a procesului în acest mod.

În cauză, pentru o corectă aplicare a normei în discuţie, instanţa de apel ar fi trebuit să soluţioneze, astfel cum au arătat recurentele, excepţia lipsei calităţii procesuale active, în sensul admiterii sau respingerii. Anularea sentinţei putea fi dispusă numai dacă s-ar fi constatat că excepţia a fost admisă în mod greşit, trimiterea cauzei spre rejudecare fiind justificată de solicitarea uneia dintre părţi în acest sens.

O asemenea modalitate de soluţionare a căii ordinare de atac rezultă din interpretarea literală a normei din art. 480 alin. (3), ce impune în mod explicit o constatare din partea instanţei de apel a soluţionării greşite a cauzei, dar şi din interpretarea logică şi teleologică a textului.

Diferenţa dintre ipotezele normative rezidă doar în manifestarea de voinţă a părţilor, exprimată în privinţa instanţei care va judeca fondul după anularea sentinţei, deoarece, în privinţa obiectului analizei, instanţa de apel va proceda la fel pentru a pronunţa o soluţie de anulare, verificând existenţa unei cereri de trimitere a cauzei spre rejudecare abia după ce a ajuns la concluzia anulării sentinţei.

Or, dacă judecarea fondului raportului juridic chiar de către instanţa de apel, după anulare cu reţinere, survine, în mod logic, după tranşarea chestiunii (inclusiv a unei excepţii procesuale, indiferent dacă este de fond sau de procedură) ce a împiedicat analiza fondului în primă instanţă, pentru identitate de raţiune nu este posibilă nici trimiterea cauzei spre rejudecare fără dezlegarea în apel a chestiunii litigioase.

De altfel, după cum, în mod corect, a susţinut recurenta B., o solicitare de trimitere a cauzei spre rejudecare este făcută pentru judecarea fondului de către prima instanţă, iar nu pentru reluarea dezbaterilor asupra aceleiaşi excepţii procesuale, în raport de indicaţiile instanţei de apel.

O interpretare contrară ar deturna finalitatea cererii de trimitere spre rejudecare şi ar contraveni intenţiei legiuitorului, care a permis opţiunea părţilor doar în privinţa instanţei care judecă fondul raportului juridic, după tranşarea în apel a chestiunii de natură procesuală în considerarea căreia s-a pronunţat prima instanţă prin hotărârea apelată.

Astfel, valorificarea de către instanţa de apel a unei cereri a părţii de trimitere a cauzei spre rejudecare, fără a fi dezlegat în prealabil excepţia procesuală admisă în primă instanţă, constituie o încălcare a prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Din această perspectivă, eventuala nemotivare a hotărârii primei instanţe nu poate conduce la nulitatea sentinţei, de vreme ce instanţa de apel are obligaţia să soluţioneze excepţia şi, în cazul respingerii, să reţină cauza, ca regulă, pentru evocarea fondului. Întocmai ca în cazul rejudecării fondului ori al evocării acestuia, instanţa de apel poate confirma, complini ori chiar substitui considerentele primei instanţe. Nu s-ar putea accepta ca, în calea de atac devolutivă, prerogativele instanţei să fie mai limitate atunci când cercetează legalitatea şi temeinicia unei soluţii date asupra unei excepţii procesuale decât atunci când soluţia apelată a vizat fondul raportului juridic dedus judecăţii.

Din cele expuse, rezultă că absenţa unei constatări din partea instanţei de apel, prin admiterea sau respingerea excepţiei procesuale, conduce la concluzia nerespectării dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., dar şi la aceea a nemotivării deciziei de anulare şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanţă, din moment ce lipsesc considerentele pentru care excepţia trebuie admisă sau respinsă.

În aceste condiţii, sunt fondate criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., astfel cum au fost redate şi analizate în cele ce preced, urmând a fi admise ca atare, cu consecinţa admiterii recursurilor, a casării deciziei şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, pentru rejudecarea apelului reclamantei Neurodynamics S.R.L., în aplicarea art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ.

În privinţa celelorlalte critici ale recurentelor-pârâte, se reţin următoarele:

Susţinerile ce vizează încălcarea ori aplicarea greşită a normelor de drept material (dispoziţiile C. civ. şi art. 42 alin. (2) din Legea nr. 8/1996) ori procesual (art. 278 C. proc. civ.), nu se impun a fi cercetate, faţă de prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea casată nu are nicio putere.

Instanţa de rejudecare, răspunzând tuturor motivelor de apel, poate stabili propria abordare în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, inclusiv prin separarea acesteia de excepţia substanţială a nulităţii contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, dacă apreciază că atare analiză este adecvată determinării calităţii reclamantei de titular al drepturilor pretinse, cu deplina respectare a dispoziţiilor art. 477 şi art. 478 C. proc. civ.

În schimb, poate fi cercetată critica recurentei B. privitoare la temeiurile invocate în apel, ce interesează analiza în apel a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, pe care instanţa de apel este chemată să o efectueze cu ocazia rejudecării apelului reclamantei Neurodynamics S.R.L..

Astfel cum prevede art. 501 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

Recurenta a susţinut că art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, ce reglementează opera colectivă, nu poate fi avut în vedere, deoarece a fost invocat pentru prima dată în apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ. (recurenta a făcut referire şi la art. 204 C. proc. civ., care nu interesează rejudecarea în apel, dispusă prin prezenta decizie).

Sub acest aspect, trebuie reamintit că pretenţiile reclamantei, astfel cum au fost conturate prin cererea modificatoare din data de 22.12.2020, decurg, în ceea ce o priveşte pe pârâta A., din contractul încheiat de aceste părţi, iar în privinţa pârâtei B., dintr-o pretinsă faptă delictuală săvârşită de către aceasta.

Chiar dacă se urmăreşte protecţia dreptului de autor, cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de contract, respectiv de delictul civil, invocându-se, pe de o parte, nerespectarea clauzelor contractului indicat drept licenţă de utilizare a operei, iar, pe de altă parte, actele de utilizare a operei reclamantei, fără consimţământul acesteia.

Reclamanta a formulat un capăt distinct de cerere având ca obiect recunoaşterea drepturilor patrimoniale de autor, dar această recunoaştere este o chestiune prejudicială în analiza pretenţiilor formulate pe temei contractual şi delictual, care s-ar fi impus a fi analizată chiar în absenţa unui petit de sine-stătător.

Prin urmare, nu se poate susţine că invocarea prin cererea de apel a calităţii de operă colectivă, în privinţa obiectului asupra căruia reclamanta pretinde drepturile patrimoniale de autor, ar echivala cu schimbarea cauzei în calea de atac şi, implicit, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

În realitate, susţinerile din cererea de apel privind calificarea operei ca fiind o operă colectivă interesează obiectul cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care pretenţiile au fost formulate în legătură cu o operă cu mai multe componente (posibil un program de calculator - care beneficiază de protecţie juridică prin dreptul de autor, în calitate de opere literare în înţelesul Convenţiei de la Berna privind protecţia operelor literare şi artistice, conform art. 1 alin. (1) din Directiva 2009/24/CE): coduri sursă ale programului de calculator, "arhitectura software" şi o bază de date.

În acest fel, motivele de apel relevă o explicitare, permisă în apel, a pretenţiilor cuprinse implicit în cererea de chemare în judecată, în sensul art. 478 alin. (4) C. proc. civ.: reclamanta precizează că dreptul de autor poartă asupra unei opere colective, iar acest statut îi permite dobândirea dreptului prin efectul legii, în condiţiile în care art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 prevede că "dreptul de autor asupra operei colective aparţine persoanei fizice sau juridice din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată".

În acelaşi timp, se reţine că tot prin cererea de apel reclamanta a subliniat că opera (cu descrierea din cererea de chemare în judecată) include o bază de date, iar art. 140 din Legea nr. 8/1996 recunoaşte un drept sui-generis în favoarea fabricantului acesteia, ce poate fi şi o persoană juridică, potrivit alin. (4) al normei. Includerea în programul de calculator a acestui obiect protejat, la rându-i, prin dreptul de autor denotă contribuţia persoanei juridice la crearea operei complexe şi confirmă, în concepţia reclamantei, caracterul de operă colectivă al programului informatic.

Nu în ultimul rând, se cuvine subliniată şi o altă susţinere din motivele de apel ale reclamantei, cu referire la efectele juridice ale contractului ce reprezintă, conform părţii, o licenţă neexclusivă de utilizare în favoarea pârâtei A.. Reclamanta a arătat că încheierea acestui contract este suficientă pentru dovedirea calităţii de titular al drepturilor patrimoniale de autor, opera fiind adusă la cunoştinţa publicului sub numele său. Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor depus la dosar reprezintă doar un mijloc de probă în sprijinul calităţii pretinse de către reclamantă.

Înalta Curte reţine că explicitarea din calea de atac se bazează pe o prezumţie a calităţii de titular al drepturilor patrimoniale de autor în beneficiul persoanei fizice sau juridice ce a divulgat opera, prin încheierea unui contract de exploatare a operei şi/sau prin alte modalităţi de aducere a operei la cunoştinţa publicului.

Or, acest argument, în măsura în care este susţinut de dovezile necesare, este, într-adevăr, apt să conducă la constatarea existenţei drepturilor pretinse în patrimoniul reclamantei asupra unei opere colective.

Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 instituie o prezumţie în privinţa calităţii de autor în favoarea persoanei sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţa publică, "autor" fiind doar o persoană fizică.

Legiuitorul nu a consacrat o prezumţie similară şi în ceea ce priveşte calitatea de titular al prerogativelor patrimoniale din conţinutul dreptului de autor, care poate aparţine şi unei persoane juridice.

Aceasta poate fi, însă, reţinută ca o prezumţie simplă, în favoarea persoanei care exploatează opera ori o aduce la cunoştinţă publică în alt mod, desprinsă din aceste împrejurări (fiind pe deplin valabil şi un argument de analogie, în aplicarea art. 1 alin. (2) C. civ., cu situaţia juridică reglementată prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996).

Prezumţia operează în absenţa revendicării pentru sine, chiar de către autor, a titularităţii, anume a calităţii acestuia de titular al drepturilor patrimoniale, pe temeiul art. 4 alin. (1) din lege.

Un asemenea mecanism probator al deţinerii drepturilor patrimoniale de autor este aplicat în jurisprudenţa franceză, pornind de la decizii de principiu pronunţate de Curtea de Casaţie în anul 1993 prin care s-a statuat că "În absenţa revendicării din partea autorului sau a autorilor, exploatarea unei opere de către o persoană juridică sub numele său prezumă, faţă de terţii chemaţi în judecată pentru contrafacere, că această persoană este titularul dreptului de autor asupra operei, fie că este sau nu o operă colectivă".

Se poate observa că, dimpotrivă, s-a aplicat în cauză o prezumţie de titularitate în favoarea autorilor creaţiei intelectuale.

În acest context, revine instanţei de apel sarcina de a stabili în fapt dacă operează în cauză o prezumţie simplă în favoarea persoanei juridice, dacă autorii indicaţi au înţeles să revendice pentru sine calitatea de titular al drepturilor patrimoniale ori, dimpotrivă, au recunoscut reclamantei această calitate şi, în acest ultim caz, de a arăta motivat dacă este necesară cercetarea excepţiei nulităţii contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor şi efectele pe care le poate produce contractul de cesiune în raport cu prezumţia simplă menţionată.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte va respinge critica recurentei, ca nefondată.

Se impune o ultimă precizare: după cum s-a arătat, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., fără ca recurentele să formuleze vreo critică în ceea ce priveşte sintagma "intrarea în judecarea fondului", cu referire la pronunţarea primei instanţe cu precădere asupra unei apărări de fond, din a cărei admitere a extras concluzia lipsei calităţii procesuale active.

În absenţa unei asemenea învestiri, nu a fost posibilă cercetarea acestui aspect, însă, în măsura în care se ajunge la concluzia anulării sentinţei, ar putea fi luată în considerare aplicarea a art. 480 alin. (6) C. proc. civ., dată fiind strânsa legătură dintre cercetarea existenţei ori a inexistenţei drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantei şi fondul raportului juridic dintre părţi, cu respectarea principiului şi contradictorialităţii.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâtele A. S.R.L. şi B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 159/A din data de 24 mai 2023, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, pentru rejudecarea apelului reclamantei Neurodynamics S.R.L., în aplicarea art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ.

Casarea deciziei este parţială, întrucât se impune păstrarea dispoziţiilor sale referitoare la apelul principal declarat de intervenienţii C. şi D. şi la apelul incident formulat de pârâta B., în condiţiile în care nici intervenienţii, nici pârâta B., nu au declarat recurs împotriva acestor dispoziţii.

Cu privire la recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii din data de 29 martie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, Înalta Curte constată următoarele:

La termenul de judecată din 11 iunie 2025, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia lipsei de interes, iar excepţia este fondată.

Astfel cum s-a arătat prin motivele de recurs, prin încheierea de şedinţă recurată a fost încuviinţată proba cu înscrisuri constând în corespondenţa dintre client şi avocat, la propunerea intervenienţilor principali C. şi D. - titulari ai unui apel principal -, formulată prin întâmpinarea la apelul incident al pârâtei B. S.R.L., declarat împotriva încheierii din data de 22 noiembrie 2021.

Prin apelul incident, pârâta B. a criticat soluţia primei instanţe de la termenul din data de 22 noiembrie 2021, de admitere în principiu a cererii de intervenţie principală, iar prin decizia nr. 159/24.05.2023, apelul incident a fost respins ca nefondat.

Or, pârâta B., cu toate că a declarat recurs împotriva deciziei nr. 159/24.05.2023, a formulat critici doar cu privire la soluţia de admitere a apelului reclamantei Neurodynamics S.R.L., iar nu şi în privinţa soluţiei de respingere a apelului incident, ceea ce înseamnă, în absenţa unei învestiri a instanţei de recurs şi pe acest din urmă aspect, lipsa unui folos practic pe care l-ar putea valorifica pârâta prin eventuala admitere a recursului împotriva încheierii de şedinţă, în condiţiile în care proba respectivă a fost solicitată de către intervenienţi în combaterea apelului incident.

În acelaşi timp, faţă de mijlocul procesual prin intermediul căruia proba a fost propusă, anume întâmpinarea la apelul incident şi, implicit, de limitele învestirii instanţei de apel prin apelul incident şi, implicit, de cadrul procesual în care proba a fost încuviinţată, respectivele înscrisuri urmau a fi valorificate, eventual, la soluţionarea apelului incident. Or, din decizia recurată nu rezultă că soluţia pe acest aspect s-a raportat la aceste înscrisuri şi, mai mult decât atât, nici nu ar putea fi valorificate, din motivele arătate, chiar în ipoteza în care s-ar ajunge la evocarea fondului.

În mod evident, într-o asemenea ipoteză, reclamanta ori intervenienţii s-ar putea prevala din nou de aceste înscrisuri, dar odată cu propunerea tuturor probelor pe fondul cererii de chemare în judecată şi al cererii de intervenţie, moment la care va fi necesară rediscutarea şi reaprecierea lor de către instanţa de judecată, în vederea încuviinţării, sub aspectul admisibilităţii, concludenţei, pertinenţei şi al utilităţii lor pentru soluţionarea fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din data de 29 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Admite recursurile declarate de pârâtele A. S.R.L. şi B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 159/A din data de 24 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza, la aceeaşi curte de apel, spre rejudecarea apelului declarat de reclamanta Neurodynamics S.R.L.

Păstrează decizia recurată sub aspectul soluţionării apelului principal declarat de intervenienţii C. şi D. şi a apelului incident formulat de pârâta B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2024.