Territorial competence for forced execution authorization: expiration of ID address validity versus presumption of last known domicile under Civil Code Art. 90

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca, sub dosar nr. x/2025, petentul B.E.J. A. a solicitat încuviinţarea executării silite în cadrul dosarului nr. x/2025, la cererea creditoarei B. S.A., împotriva debitoarei C..

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin încheierea nr. 11702/CC/2025 din data de 28 iulie 2025, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Instanţa a reţinut incidenţa prevederilor 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 90 C. civ., precum şi faptul că la momentul înregistrării cererii pe rolul executorului judecătoresc debitoarea nu figura cu un domiciliu activ în baza de date D.E.P.A.B.D. şi nici cu reşedinţă activă, stabilită cu forme legale.

A reţinut instanţa că, în acestă ipoteză, pot fi valorificate prevederile art. 90 alin. (2) C. civ. care stabilesc faptul că atunci când nici domiciliul, nici reşedinţa nu sunt cunoscute persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, respectiv cel din raza Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

2.2. Prin sentinţa nr. 11989 din data de 26 august 2025, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, a constatat conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că debitoarea figurează în fişa DEPABD cu menţiuni operative din 20.10.2021 că nu ar mai locui pe raza sectorului 2, iar aceste constatări s-au realizat la o distanţă considerabilă (aproape 4 ani anterior sesizării executorului judecătoresc).

Făcând trimitere la prevederile art. 62 alin. (1) şi alin. (6) din H.G. nr. 295/2021, instanţa a reţinut că din moment ce debitorul a avut un domiciliu pe raza sectorului 2 Bucureşti, însă este necesară anularea actului de identitate întrucât din verificările fizice realizate de către agenţii de poliţie a rezultat că aceasta nu domiciliază în str. x cel Bun, atunci nu se poate concluziona decât că debitorul nu are un domiciliu valabil în ţară. În aceste condiţii, din teza a II-a art. 651 C. proc. civ. reiese că instanţa de executare este cea de la sediul creditorului, respectiv Judecătoria Cluj Napoca, B. figurând cu sediul în circumscripţia acestei instanţe.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 coroborat cu art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în raport cu prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, Judecătoria Cluj-Napoca, constatând că la momentul înregistrării cererii pe rolul biroului executorului judecătoresc debitoarea nu figura cu un domiciliu activ în baza de date D.E.P.A.B.D. şi nici cu reşedinţă activă, stabilită cu forme legale, a reţinut incidenţa prevederilor art. 90 alin. (2) C. civ. şi a stabilit competenţa de soluţionare a cererii în favoarea instanţei de la ultimul domiciliu cunoscut al debitoarei, în timp ce Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a apreciat că lipsa unei menţiuni active privind domiciliul echivalează cu inexistenţa unui domiciliu valabil în România, astfel că sunt incidente prevederile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., iar instanţa de executare este cea de la sediul creditorului.

Înalta Curte mai constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de încuviinţare a executării silite în toate formele prevăzute de lege, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit semnat electronic din 19.07.2022, formulată de petentul BEJ A., la cererea creditorului B. S.A., împotriva debitoarei C..

Cât priveşte competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, aceasta se determină potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispoziţiile art. 112 şi ale art. 127 se aplică în mod corespunzător. (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare".

Aşadar, în procedura executării silite, dispoziţiile legale anterior evocate determină instanţa de executare ca fiind, de regulă, judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

În ceea ce priveşte noţiunea de "domiciliu", în lipsa unei dispoziţii în normele de procedură, acesta se determină prin raportare la prevederile C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 87 din C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

Conform art. 89 alin. (1) din C. civ., "stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale", iar potrivit art. 91 din C. civ., "(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

În cauză, din cuprinsul adresei nr. x reiese că valabilitatea menţiunii privind domiciliul debitoarei a încetat, fiind necesară reţinerea cărţii de identitate în condiţiile art. 62 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, conţinute în Anexa nr. 1 la H.G. nr. 295/2021.

Or, pentru determinarea competenţei este lipsită de relevanţă împrejurarea că a expirat perioada de valabilitate a cărţii de identitate, în contextul în care o atare împrejurare nu echivalează cu încetarea domiciliului în plan procesual, faţă de prevederile art. 90 alin. (2) şi art. 91 alin. (2) C. civ.

De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada că debitoarea nu are domiciliul în ţară, neputând fi asimilată situaţia persoanei care nu mai locuieşte la adresa menţionată în cartea de identitate cu situaţia persoanei care nu are domiciliul în ţară.

Astfel, în speţa pendinte, la data sesizării organului de executare (23.05.2025), domiciliul debitoarei înscris în cartea de identitate nu mai era valabil, însă încetarea valabilităţii înscrierii adresei de domiciliu din cartea de identitate nu echivalează cu împrejurarea că debitoarea ar avea domiciliul în afara ţării, pentru a se stabili competenţa în favoarea instanţei în circumscripţia căreia îşi are domiciliul creditoarea.

Dispoziţiile art. 90 C. civ., care reglementează prezumţia de domiciliu, statuează la alin. (2) că, în lipsă de reşedinţă, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu cunoscut.

Prezumţia de domiciliu reglementată de art. 90 din C. civ. decurge din caracterul obligatoriu al domiciliului care îşi are izvorul în funcţia social-juridică a acestuia, de a fi un element de identificare în spaţiu a persoanei fizice, în care, alături de titular, este interesată şi societatea, şi ea este aplicabilă atunci când acesta nu este cunoscut.

Or, în cazul de faţă, ultimul domiciliu cunoscut al debitoarei, potrivit relaţiilor de la DEPABD este în Bucureşti, str. x, b. T17B.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale anterior redate, precum şi faptul că ultimul domiciliu cunoscut al debitoarei se află pe raza Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, rezultă că această instanţă este instanţa de executare, competentă material şi teritorial a soluţiona cererea de încuviinţare a executării silite, în conformitate cu prevederile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Se reţine că scopul normei cu caracter imperativ prevăzute la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care stabileşte competenţa în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, are - printre altele - rolul de a asigura debitorului posibilitatea de a-şi exercita drepturile procesuale prin intermediul instanţei de judecată aflat în proximitatea domiciliului său, aceasta cu atât mai mult cu cât, încă din momentul încuviinţării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.