Territorial jurisdiction in tort actions: ex officio invocation of relative incompetence prohibited

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lieşti la data de 05.03.2024, sub nr. x/2024, reclamanta C.N.C.F. CFR S.A. Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A., să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 17.041,78 RON + tva reprezentând contravaloare lipsă folosinţă teren în suprafaţă de 582 mp ocupat în staţia CFR Hanu Conachi pentru perioada 15.11.2021-30.10.2023.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1357 şi urm. C. civ., art. 113 pct. 9 C. proc. civ., Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 852/2020, Dispoziţia nr. 83//09.09.2008 a Directorului General al CFR S.A.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 623 din data de 15.04.2025, Judecătoria Lieşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 1028 alin. (2) şi art. 107 C. proc. civ., precum şi faptul că nu este incidentă nici o dispoziţie care să instituie vreo derogare de la competenţa teritorială de drept comun.

Aşadar, cererea este de competenţa teritorială a instanţei de pe raza teritorială unde pârâtul îşi are locuinţa, respectiv în Mun. Constanţa.

2.2. Prin sentinţa nr. 8210 din data de 23.06.2025, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lieşti, a constatat conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a sesizat Judecătoria Lieşti cu o acţiune în pretenţii, o acţiune personală, întemeiată pe dreptul comun, norma de competenţă teritorială aplicabilă este cea prevăzută la art. 107 C. proc. civ., fiind vorba de o normă de competenţă teritorială relativă, având în vedere chiar temeiul de drept invocat în susţinerea cererii de chemare în judecată.

Astfel, sunt incidente dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. şi nu cele prevăzute la art. 1028 C. proc. civ., a căror aplicare se justifică doar pentru acţiunile întemeiate pe procedura specială a cererilor de valoare redusă, iar prezentul litigiu nu face parte din materia protecţiei drepturilor consumatorilor.

Instanţa a reţinut că în mod eronat a apreciat instanţa de trimitere că ar fi aplicabile dispoziţiile art. 1028 C. proc. civ. şi a invocat necompetenţa teritorială din oficiu, în cauza dedusă judecăţii fiind posibilă invocarea necompetenţei doar de către pârât prin întâmpinare, iar cum acesta nu a formulat întâmpinare, competenţa rămâne câştigată Judecătoriei Lieşti.

Întrucât necompetenţa teritorială este de ordine privată şi cauza nu are ca obiect "cerere de valoare redusă", doar pârâtul putea să invoce această excepţie, nu şi instanţa din oficiu, care rămâne competentă să judece litigiul ca urmare a decăderii pârâţilor din dreptul de a mai invoca excepţia.

Prin urmare, competenţa teritorială aparţine Judecătoriei Lieşti.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lieşti, pentru considerentele expuse în continuare:

Prin cererea dedusă judecăţii, înregistrată pe rolul Judecătoriei Lieşti reclamanta C.N.C.F. CFR S.A. Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A., să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 17.041,78 RON + TVA reprezentând contravaloare lipsă folosinţă teren în suprafaţă de 582 mp ocupat în staţia CFR Hanu Conachi pentru perioada 15.11.2021-30.10.2023.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1357 şi următoarele C. civ.

În speţă, Judecătoria Lieşti şi Judecătoria Constanţa şi-au declinat reciproc competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, prima instanţă dând eficienţă dispoziţiilor art. 1028 alin. (2) şi art. 107 C. proc. civ., iar cea de a doua instanţă reţinând că judecătoria iniţial învestită nu putea invoca din oficiu necompetenţa teritorială întrucât, în cauză, aceasta este una de ordine privată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1. în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3. în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura".

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că în toate celelalte cazuri necompetenţa este de ordine privată.

Aşadar, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Litigiul de faţă are ca obiect o acţiune în răspundere civilă delictuală -şi nu procedura cu privire la cererile de valoare redusă cum, eronat, a reţinut Judecătoria Lieşti-, iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun ale art. 107 C. proc. civ. (conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa domiciliului pârâtului), respectiv cele ale art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. (în conformitate cu care, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă).

Întrucât acestea sunt norme de competenţă de ordine privată, deci relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. În caz contrar, instanţa sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă, excepţie pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanţa nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâtul A. nu a formulat întâmpinare -a depus concluzii scrise- şi nu a înţeles să invoce excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Lieşti.

Faţă de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Lieşti nu putea invoca din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială de ordine privată.

De altfel, în raport cu prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că locul săvârşirii pretinsei fapte ilicite -ocuparea unui teren în suprafaţă totală de 582 mp în staţia CFR Hanu Conachi- se află în circumscripţia Judecătoriei Lieşti.

Înalta Curte va reţine prevederile art. 116 din C. proc. civ., potrivit cărora, "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente", ceea ce presupune că, în cazul competenţei teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptăţit să aleagă o instanţă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente.

Or, în cauză, alegerea de competenţă a fost deja realizată de reclamant, prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Lieşti, în a cărui circumscripţie teritorială pretinde că s-ar fi produs fapta ilicită.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Lieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lieşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.