Alternative territorial jurisdiction for EC 261/2004 flight compensation claims via defendant’s secondary establishment

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 12.12.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat, pe calea procedurii speciale a cererilor de valoare redusă, obligarea pârâtei la plata sumei de 250 de euro (echivalentul în RON) şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1716 RON, constând în taxă judiciară de timbru (50 RON) şi onorariu avocaţial (1666 RON).

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 979 din data de 29.01.2025, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Instanţa a făcut trimitere la cauza C-204/08 şi a reţinut că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Or, în speţă, conform biletelor de transport aerian aflate la dosar, rezultă că zborul operat de societatea pârâtă a fost efectuat IAS-CPH, iar locul de plecare a avionului se află în circumscripţia Judecătoriei Iaşi.

2.2. Prin sentinţa nr. 11066 din data de 17 iulie 2025, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit hotărârii pronunţată de Curte în cauza C-204/08 Peter Rehder împotriva C. competenţa este una alternativă, la alegerea reclamantului.

Arată instanţa că sunt aplicabile prevederile art. 107 alin. (1) şi art. 116 C. proc. civ., reclamantul înţelegând să introducă cererea de chemare în judecată la Judecătoria Buftea în virtutea regulii generale de competenţă (pârâtul având sediul în oraş Otopeni, jud. Ilfov).

De asemenea, alegerea instanţei competente s-a putut realiza doar la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, nemaifiind posibilă exprimarea opţiunii la primul termen de judecată, chiar dacă competenţa era una de ordin privat.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru considerentele expuse în continuare:

Conflictul de competenţă s-a ivit între Judecătoria Buftea şi Judecătoria Iaşi, ambele instanţe declarându-se necompetente teritorial să soluţioneze cererea formulată în cauză, având ca obiect obligarea pârâtei B. la plata sumei de 250 de euro (echivalentul în RON) şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1.716 RON, constând în taxă judiciară de timbru (50 RON) şi onorariu avocaţial (1.666 RON).

Desesizarea celor două instanţe aflate în conflict a fost determinată de interpretarea diferită a normelor procedurale în materia competenţei teritoriale în litigiile având ca obiect compensaţie întârziere/anulare zbor, conform dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 261/2004.

Astfel, Judecătoria Buftea a reţinut că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare (Iaşi) sau de sosire a avionului (Copenhaga).

Pe de altă parte, Judecătoria Iaşi a reţinut că, în speţă, nu este incidentă o competenţă teritorială exclusivă, ci una de ordine privată, la alegerea reclamantului, fiind incidente prevederile art. 107 şi art. 116 C. proc. civ.

Se constată că reclamanta a formulat pretenţia împotriva unei persoane străine, având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene şi un sediu secundar în România, fiind sesizată instanţa competentă teritorial de la sediul secundar al pârâtei, Judecătoria Buftea, astfel încât devin aplicabile prevederile art. 7 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, potrivit cărora:

"o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru: (...) în privinţa unei contestaţii rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenţii sau a unei alte unităţi, în faţa instanţelor de la locul unde se află sucursala, agenţia sau unitatea în cauză", dar şi prevederile art. 1066 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "sub rezerva situaţiilor în care legea dispune altfel, instanţele române sunt competente dacă pârâtul are (...) un sediu secundar sau fondul de comerţ pe teritoriul României la data introducerii cererii".

Obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competenţa teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1028 alin. (2) C. proc. civ.

Cererea derivă dintr-un contract de transport, fiind, astfel, atrasă incidenţa art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi act normativ, mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, competenţa ar fi putut reveni, ca instanţă română, Judecătoriei Iaşi.

Dispoziţiile legale anterior evocate prevăd o competenţă teritorială alternativă, ipoteză în care alegerea între instanţele deopotrivă competente revine reclamantului, în conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ., şi nu poate fi cenzurată nici de pârâtă şi nici de către instanţă.

Ca atare, odată făcută alegerea de către reclamant, instanţa nu se poate dezînvesti prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, însă, deopotrivă, nici reclamantul nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.

Cum în prezenta cauză, reclamanta a înţeles să sesizeze cu soluţionarea litigiului Judecătoria Buftea, instanţă competentă prin raportare sediul pârâtei - Sucursalei Otopeni a operatorului de transport B. (din Otopeni, Calea x, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Terminal Plecări I, birourile 1-7, judeţul Ilfov), acesta a stabilit în mod definitiv competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acesteia.

Distinct de cele menţionate anterior, chiar dacă reclamantul ar fi sesizat o instanţă necompetentă, prin raportare la art. 129 alin. (2) pct. 3 şi alin. (3) C. proc. civ., invocarea excepţiei se putea face doar de către pârât prin întâmpinare, potrivit art. 130 alin. (3) din acelaşi cod, necompetenţa fiind de ordine privată.

Din actele şi lucrările dosarului reiese că acţiunea a fost comunicată pârâtei la data de 21.12.2023, iar la 20.09.2024, cu depăşirea termenului legal de 30 de zile instituit de prevederile art. 1030 alin. (4) C. proc. civ., partea a formulat cererea intitulată "întâmpinare/concluzii scrise" prin care a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţelor române (respinsă de instanţă la termenul din 29.01.2025) şi excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buftea.

Atât timp cât pârâta nu a invocat în termen excepţia necompetenţei teritoriale, iar instanţa a invocat din oficiu această excepţie, ţinând cont că procedura de judecare a cererii cu valoare redusă s-a desfăşurat în scris şi în întregime în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin alegerea făcută de reclamantă, soluţionarea cauzei rămâne în competenţa instanţei pe rolul căreia a fost înregistrată cererea, în favoarea acesteia operând o prorogare de competenţă.

Altfel spus, dat fiind impedimentul legal ce operează cu privire la instanţa învestită cu soluţionarea cauzei în sensul imposibilităţii invocării din oficiu a necompetenţei de ordine privată, prin introducerea cererii de chemare în judecată la una din instanţele competente, competenţa teritorială se fixează în favoarea acelei instanţe, orice altă instanţă devenind necompetentă.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că Judecătoria Buftea este instanţa competentă să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.