Territorial competence for forced execution based on domicile versus secondary residence under Art. 651 CPC

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 2 iunie 2025 pe rolul Judecătoriei Pucioasa, petentul Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 13 mai 2018, la cererea creditoarei B., împotriva debitoarei C., în dosarul de executare silită nr. x/2025.

II. Hotărârea Judecătoriei Pucioasa:

Prin sentinţa civilă nr. 663 din 11 iunie 2025, Judecătoria Pucioasa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, în speţă, debitoarea C. are domiciliul în comuna Runcu, sat Brebu, judeţul Dâmboviţa şi adresa de reşedinţă în Bucureşti, Str. x.

Constatând că debitoarea avea, la data sesizării organului de executare, reşedinţa în raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a pronunţat sentinţa nr. 5814 din 10 iulie 2025, prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pucioasa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pentru stabilirea competenţei în cauză relevanţă prezintă domiciliul debitorului, nu reşedinţa acestuia - instituirea regulilor de competenţă în materia executării silite are în vedere necesitatea asigurării unei stabilităţi a instanţei de executare, ca fiind cea de la domiciliul debitorului, ca locuinţă principală.

Împrejurarea că debitorul are reşedinţa pe raza sectorului 6 Bucureşti nu poate constitui un reper legal în stabilirea instanţei competente teritorial a soluţiona cauza, în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., care fac referire la domiciliul debitorului.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, petentul Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite a debitoarei C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 13 mai 2018, la solicitarea creditoarei B..

Referitor la normele de competenţă teritorială, astfel cum au reţinut ambele instanţe aflate în conflict, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., ce instituie un caz de competenţă teritorială exclusivă - "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Înalta Curte constată că instanţele din conflict nu se află în dezacord în ceea ce priveşte dispoziţiile legale care stabilesc competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliul debitoarei, ci în privinţa locului unde se află situat acest domiciliu, respectiv dacă în stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei se are în vedere domiciliul în fapt al părţii - reşedinţa - sau domiciliul înscris în cartea de identitate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 87 C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală. De asemenea, reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară, conform art. 88 C. civ.

Potrivit art. 90 alin. (1) C. civ., "reşedinţa va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut."

Prin urmare, atât timp când domiciliul debitoarei este cunoscut, nu se pune problema considerării reşedinţei drept domiciliu în raport de care să se stabilească instanţa competentă, aceasta întrucât reşedinţa poate fi considerată domiciliu şi, implicit, locuinţa principală doar în situaţia excepţională când domiciliul nu este cunoscut.

De altfel, inclusiv art. 108 C. proc. civ. stabileşte competenţa în raport de reşedinţa părţii doar atunci când domiciliul acesteia nu e cunoscut, ceea ce nu este cazul în speţă.

În fine, atunci când legiuitorul a dorit să fie luată în calcul pentru stabilirea competenţei şi reşedinţa părţii, alături de domiciliu, a făcut-o în mod explicit, ca de exemplu în cuprinsul art. 114 C. proc. civ.

Trebuie menţionat că noţiunea de "reşedinţă" nu se confundă cu aceea de domiciliu în fapt - reşedinţa este declarată a priori şi în mod conştient ca locuinţă secundară, câtă vreme declarantul alege în mod deliberat să-şi păstreze în registrele oficiale acelaşi domiciliu.

În cauză, se constată că debitoarea avea, la data sesizării organului de executare (13 mai 2025), domiciliul stabilit în comuna Runcu, sat Brebu, judeţul Dâmboviţa, unitate administrativ-teritorială arondată, din punct de vedere al competenţei teritoriale, Judecătoriei Pucioasa.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Pucioasa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pucioasa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.