Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1676/2025 AI generated

Debtor's challenge to enforcement assigned to Timișoara court under uniqueness principle on authorization-granting forum.

Case Number Decizia nr. 1676/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved the negative jurisdictional conflict in favor of the Timișoara Court of First Instance, establishing that this court has territorial competence to hear the debtor’s challenge to enforcement (contestație la executare) filed by the Public Ministry against acts of forced execution in an enforcement file. The dispute arose after the Timișoara court declined jurisdiction to the Sibiu court, which in turn declined back, creating a conflict. Applying Article 651(1) and (3) of the Civil Procedure Code, together with the binding interpretation in Decision No. 20/2021 (a recourse in the interest of the law), the Court held that the principle of the uniqueness of the enforcement court dictates that the court which granted the enforcement authorization—here, the Timișoara court via its order of 15 November 2024—remains the sole competent court for all enforcement-related incidents, including this challenge. The Court further ruled that Article 127 of the Civil Procedure Code (allowing derogation from territorial jurisdiction for parties with judicial status) could have been invoked only at the time of the enforcement authorization request, not later, and does not create a new option for the debtor after that point. The decision is final.

Legislator headnote

AI generated

art. 127 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 714 alin. (1) C. proc. civ, art. 712 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 112 din C. proc. civ; Debtor's challenge to enforcement assigned to Timișoara court under uniqueness principle on authorization-granting forum: The dispute arose after the Timișoara court declined jurisdiction to the Sibiu court, which in turn declined back, creating a conflict. Applying Article 651(1) and (3) of the Civil Procedure Code, together with the binding interpretation in Decision No. 20/2021 (a recourse in the interest of the law), the Court held that the principle of the uniqueness of the enforcement court dictates that the court which granted the enforcement authorization—here, the Timișoara court via its order of 15 November 2024—remains the sole competent court for all enforcement-related incidents, including this challenge. The Court further ruled that Article 127 of the Civil Procedure Code (allowing derogation from territorial jurisdiction for parties with judicial status) could have been invoked only at the time of the enforcement authorization request, not later, and does not create a new option for the debtor after that point. The decision is final.

Keywords

AI generated
enforcement proceedings civil jurisdictional conflict judicial law territorial law Civil Procedure Code assigned competence

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 C. proc. civ.

Basis for settling the negative conflict of jurisdiction by designating the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 6 decembrie 2024 pe rolul Judecătoriei Timişoara, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, în contradictoriu cu creditorul A., a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite derulate în dosarul de executare silită nr. x/2024 al Biroului executorului judecătoresc B..

II. Hotărârea Judecătoriei Timişoara:

Prin sentinţa civilă nr. 7448 din 19 martie 2025, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, în cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş are calitatea de contestator, iar creditorul are calitatea de procuror, astfel încât devin incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., ce sunt derogatorii de la regulile de ordine publică în materie de competenţă incidente în domeniul executării silite.

Reţinând că situaţiei din speţă nu îi sunt aplicabile statuările stabilite prin Decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

III. Hotărârea Judecătoriei Sibiu:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sibiu a pronunţat sentinţa civilă nr. 3606 din 17 iunie 2025, prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin încheierea nr. 35550 din 15 noiembrie 2024 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2024, a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite formulată în dosarul execuţional nr. x/2024, la cererea creditorului A..

Având în vedere dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, cum în speţă încheierea de încuviinţare a executării silite a fost pronunţată de Judecătoria Timişoara, a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea acestei instanţe, reţinându-se că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt incidente în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin contestaţia la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit conflictul de competenţă, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a contestat actele de executare silită întocmite în dosarul nr. x/2024 al Biroului executorului judecătoresc B..

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., "împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare", iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, "contestaţia se introduce la instanţa de executare".

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare (momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc), domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi text de lege, "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În speţă, prin încheierea nr. 35550 din 15 noiembrie 2024 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2024, a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite formulată în dosarul execuţional nr. x/2024, la cererea creditorului A., în baza titlului executoriu constând în sentinţa civila nr. 684/LM/2020 din 14 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Bihor, definitivă prin decizia civilă nr. 802/A din 18 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată în recurs în interesul legii s-a statuat că "încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."

Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70).

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare (paragraful 71).

Aşadar, principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare (paragraful 80).

Referitor la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., se reţine că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competenţă (în favoarea altei instanţe, aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite, iar nu ulterior acestui moment, cel al învestirii acestei instanţe cu contestaţia la executare.

Soluţia este justificată şi de argumentul că, în atare condiţii, debitorul nu beneficiază de un nou drept de opţiune între instanţele care în abstract ar fi putut dobândi calitatea de instanţă de executare.

Neprocedându-se în această modalitate, în speţă se opun dezlegările cu caracter obligatoriu conţinute în Decizia nr. 20/27.09.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a reţinut principiul unicităţii instanţei de executare, ceea ce presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Faţă de aceste dezlegări, cum, în speţă, cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 35550 din 15 noiembrie 2024 pronunţată de Judecătoria Timişoara, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită, anume Judecătoriei Timişoara, ca instanţă de executare.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.