Competence to hear objection to execution fixed by court that authorized forced execution under principle of uniqueness
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by definitively assigning competence to the Timișoara Court, thereby validating the position of the creditor in the underlying enforcement dispute. The case involved a contest to execution filed by a public prosecutor’s office against a forced enforcement proceeding initiated by a private creditor, which triggered a circular declination of jurisdiction among the courts of Sector 5 Bucharest, Timișoara, and Oradea. Relying on the mandatory interpretation established in Decision No. 20/2021, the court applied the principle of the uniqueness of the enforcement court, holding that once the court of Timișoara authorized the forced execution via order no. 16976/2023, it became the sole competent instance for all subsequent incidents, including the objection to execution. The court determined that the general rules on territorial competence and prorogation (Art. 127 C. proc. civ.) could not be invoked at the stage of the contest to execution, as the competent court was fixed at the moment of authorization under Art. 651 alin. (1) and (3) and Art. 714 alin. (1) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 127 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 714 alin. (1) C. proc. civ, art. 712 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 112 din C. proc. civ; Competence to hear objection to execution fixed by court that authorized forced execution under principle of uniqueness: The case involved a contest to execution filed by a public prosecutor’s office against a forced enforcement proceeding initiated by a private creditor, which triggered a circular declination of jurisdiction among the courts of Sector 5 Bucharest, Timișoara, and Oradea. Relying on the mandatory interpretation established in Decision No. 20/2021, the court applied the principle of the uniqueness of the enforcement court, holding that once the court of Timișoara authorized the forced execution via order no. 16976/2023, it became the sole competent instance for all subsequent incidents, including the objection to execution. The court determined that the general rules on territorial competence and prorogation (Art. 127 C. proc. civ.) could not be invoked at the stage of the contest to execution, as the competent court was fixed at the moment of authorization under Art. 651 alin. (1) and (3) and Art. 714 alin. (1) of the Code of Civil Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural and substantive basis cited in the dispositive for establishing the competence of the Timișoara Court to resolve the jurisdictional conflict.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025
Asupra conflictului negativ, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea înregistrată la 22 septembrie 2023 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, contestatorul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite derulate în dosarul de executare silită nr. 3520/ex/2023 al SCPEJ A., la cererea creditoarei B..
II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti:
Prin sentinţa civilă nr. 5701 din 14 iunie 2024, Judecătoria sectorului 5 Bucureştii a admis excepţia necompetentei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că prin încheierea nr. 16976 din 20 iulie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Timişoara a încuviinţat executarea silită, astfel că a devenit instanţă de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată împotriva acestei executări.
III. Hotărârea Judecătoriei Timişoara:
Prin sentinţa civilă nr. 34666 din 8 noiembrie 2024, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetentei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, reţinând că în speţă îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. alin. (1) alin. (2 1 ) C. proc. civ., care au caracter special în raport de cele ale art. 714 alin. (1) art. 651 alin. (1) din acelaşi act normativ, iar principiul unicităţii instanţei de executare consacrat prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu vizează situaţia din speţă.
IV. Hotărârea Judecătoriei Oradea:
Investită prin declinare, Judecătoria Oradea a pronunţat sentinţa civilă nr. 2834 din 24 iunie 2025, prin care a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ de competentă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin încheierea nr. 16976 din data de 20 iulie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Timişoara a încuviinţat executarea silită, astfel încât a devenit instanţă de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată împotriva acestei executări.
Având în vedere dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, cum în speţă încheierea de încuviinţare a executării silite a fost pronunţată de Judecătoria Timişoara, a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea acestei instanţe.
V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin contestaţia la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit conflictul de competenţă, contestatorul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite derulate în dosarul de executare silită nr. 3520/ex/2023 al SCPEJ A..
Sub aspectul determinării competentei teritoriale, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) (3) din acelaşi act normativ.
Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., "împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare", iar conform art. 714 alin. (1) din act normativ, "contestaţia se introduce la instanţa de executare".
Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare (momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc), domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."
În conformitate cu alin. (3) al text de lege, "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenta altor instanţe sau organe."
Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că:
"În interpretarea aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 si art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."
În speţă, prin încheierea nr. 16976 din 20 iulie 2023 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2023, s-a admis cererea formulată de petentul SCPEJ A. pentru creditorul B. şi s-a dispus încuviinţarea executării silite împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2408/27.10.2020 pronunţată de Tribunalul Dolj, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 3029/13.10.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2020.
Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată în recurs în interesul legii s-a statuat că "încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material teritorial a soluţiona toate cererile incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."
Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material teritorial a soluţiona toate cererile incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70).
Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenta aceleiaşi instanţe de executare (paragraful 71).
Aşadar, principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare (paragraful 80).
Referitor la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., se reţine că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competenţă (în favoarea altei instanţe, aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite, iar nu ulterior acestui moment, cel al învestirii acestei instanţe cu contestaţia la executare.
Soluţia este justificată de argumentul că, în atare condiţii, debitorul nu beneficiază de un nou drept de opţiune între instanţele care în abstract ar fi putut dobândi calitatea de instanţă de executare.
Neprocedându-se în această modalitate, în speţă se opun dezlegările cu caracter obligatoriu conţinute în Decizia nr. 20/27.092021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a reţinut principiul unicităţii instanţei de executare, ceea ce presupune că una aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum orice alte incidente apărute în cursul executării silite.
Faţă de aceste dezlegări, cum, în speţă, cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 16976 din 20 iulie 2023 pronunţată de Judecătoria Timişoara, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită, anume Judecătoriei Timişoara, ca instanţă de executare.
Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.