Negative conflict of jurisdiction resolved by assigning enforcement objection to the court authorizing execution, rejecting Article 127 impartiality exception

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 24 aprilie 2023 pe rolul Judecătoriei Iaşi, contestatoarea Curtea de Apel Iaşi a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite derulate în dosarul de executare silită nr. x/2023, în contradictoriu cu intimata A. şi cu debitoarea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea nr. 245 din 4 februarie 2025 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepţia conexităţii şi a fost conexat dosarul anterior menţionat la dosarul înregistrat sub nr. x/2023, ambele cauze deduse judecăţii vizând acte de executare din cadrul aceluiaşi dosar de executare, emise în temeiul aceluiaşi titlu executoriu.

II. Hotărârea Judecătoriei Iaşi:

Prin sentinţa civilă nr. 5453 din 11 aprilie 2025, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, în cauză, Curtea de Apel Iaşi, instanţă ierarhic superioară celei la care a fost introdusă contestaţia la executare, are calitate de debitor, astfel încât devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. ce instituie o prezumţie legală de lipsă de aparenţă a imparţialităţii.

Constatând că există un caz de necompetenţă teritorială absolută de a judeca litigii în care au calitate de părţi instanţe ierarhic superioare celei care a fost sesizată şi că situaţiei din speţă nu îi sunt aplicabile statuările stabilite prin Decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

III. Hotărârea Judecătoriei Suceava:

Învestită prin declinare, Judecătoria Suceava a pronunţat sentinţa civilă nr. 3991 din 26 iunie 2025, prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin încheierea din 21 februarie 2023 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2023, a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul BEJA B., în calitate de executor judecătoresc pentru creditorul A. şi s-a dispus încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Justiţiei.

Având în vedere dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, cum în speţă încheierea de încuviinţare a executării silite a fost pronunţată de Judecătoria Iaşi, a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea acestei instanţe, reţinându-se că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu pot fi relevante în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin contestaţia la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit conflictul de competenţă, contestatoarea Curtea de Apel Iaşi a contestat actele de executare silită întocmite în dosarul nr. x/2023 al Biroului executorului judecătoresc B..

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., "împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare", iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, "contestaţia se introduce la instanţa de executare".

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare (momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc), domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi text de lege, "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În speţă, prin încheierea nr. 1859 din 21 februarie 2023 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2023, s-a admis cererea formulată de petentul Biroul executorului judecătoresc B. pentru creditorul A. şi s-a dispus încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Justiţiei, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 632/11.03.2015 a Tribunalului Iaşi, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1943/2015 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţate în dosarul nr. x/2014.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată în recurs în interesul legii s-a statuat că "încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."

Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70).

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare (paragraful 71).

Aşadar, principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare (paragraful 80).

Referitor la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., se reţine că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competenţă (în favoarea altei instanţe, aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite, iar nu ulterior acestui moment, cel al învestirii acestei instanţe cu contestaţia la executare.

Soluţia este justificată şi de argumentul că, în atare condiţii, debitorul nu beneficiază de un nou drept de opţiune între instanţele care în abstract ar fi putut dobândi calitatea de instanţă de executare.

Neprocedându-se în această modalitate, în speţă se opun dezlegările cu caracter obligatoriu conţinute în Decizia nr. 20/27.09.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a reţinut principiul unicităţii instanţei de executare, ceea ce presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Faţă de aceste dezlegări, cum, în speţă, cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 1859 din 21 februarie 2023 pronunţată de Judecătoria Iaşi, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită, anume Judecătoriei Iaşi, ca instanţă de executare.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.