Competence for final protective order when provisional order issued by police in another jurisdiction under Law 217/2003

Şedinţa publică din data de 06 octombrie 2025

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la 30 septembrie 2025 sub nr. x/2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, în numele reclamantei A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., emiterea unui ordin de protecţie prin care acesta să fie obligat la păstrarea unei distanţe minime de 200 de metri faţă de victimă, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 200 metri faţă de domiciliul victimei din municipiul Ploieşti, Piaţa Victoriei, Bl. Best, judeţul Prahova, şi din comuna Jegălia, sat Gâldău, Şoseaua Călăraşi-Feteşti nr. 8, judeţul Călăraşi, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu victima.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5488 pronunţată la 01 octombrie 2025, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă, din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călăraşi.

Astfel, Judecătoria Ploieşti a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2023, reţinând că, potrivit susţinerilor reclamantei din cuprinsul declaraţiei de persoană vătămată dată în faţa organelor de poliţie, aceasta locuieşte în comuna Jegălia, judeţul Călăraşi, iar adresa din municipiul Ploieşti, Piaţa Victoriei, bl. B est, judeţul Prahova, indicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, nereprezintă o reşedinţă a victimei şi nici un domiciliu în fapt sau în drept al acesteia.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 2253/2025 din 01 octombrie 2025, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de către instanţă, din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat, din oficiu, judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Călăraşi a dat eficienţă prevederilor art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, constatând că, anterior sesizării instanţei judecătoreşti cu privire la incidentul produs între părţi, s-a emis un ordin de protecţie provizoriu, în condiţiile prevederilor art. 34 din Legea nr. 217/2003.

Prin urmare, a reţinut că, pentru ordinul de protecţie provizoriu emis de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, secţia 1 Ploieşti, confirmat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, în mod corect cererea parchetului de emitere a ordinului de protecţie a fost înaintată Judecătoriei Ploieşti, aceasta fiind instanţa de judecată competentă teritorial, în temeiul art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Înalta Curte constată că Judecătoria Ploieşti şi Judecătoria Călăraşi şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de aprecierile diferite ale celor două instanţe cu privire la dispoziţiile legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă a soluţiona cauza.

Judecătoria Ploieşti a dat eficienţă dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, constatând că este competentă să soluţioneze pricina instanţa în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul victima, în timp ce Judecătoria Călăraşi a făcut aplicarea prevederilor art. 34 alin. (6) din aceeaşi lege, apreciind că este competentă instanţa în a cărei rază teritorială a fost emis ordinul de protecţie provizoriu.

În raport cu obiectul cererii şi cu titularul acesteia, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003 menţionat în capitolul IV - Ordinul de protecţie provizoriu.

Astfel, pentru ipoteza în care a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, procedura este prevăzută de către art. 34 din acelaşi act normativ, care, la alin. (1), prevede că "Ordinul de protecţie provizoriu se înaintează de către unitatea de poliţie din care face parte poliţistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii".

Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, "Procurorul confirmă necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de organul de poliţie prin ordinul de protecţie provizoriu, aplicând o rezoluţie cu caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia", iar, în conformitate cu alin. (6) al aceluiaşi text legal, "Imediat după confirmarea prevăzută la alin. (4), procurorul înaintează ordinul de protecţie provizoriu, însoţit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoţit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecţie, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a) şi art. 41".

În speţă, prin cererea cu care a învestit instanţa de judecată, petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a solicitat emiterea unui ordin de protecţie în favoarea victimei A. şi împotriva intimatului-agresor B., ataşat cererii fiind depus ordinul de protecţie provizoriu din 29 septembrie 2025, emis de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, secţia 1 Ploieşti.

Dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cuprins în capitolul V- Ordinul de protecţie, sunt aplicabile pentru ipoteza în care persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, personal sau prin persoanele abilitate, are posibilitatea de a solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, emiterea ordinului de protecţie, competenţa aparţinând judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima, potrivit art. 40 din acelaşi act normativ.

Cum în cauză a fost emis un ordin de protecţie provizoriu în favoarea victimei A. şi împotriva agresorului B., în stabilirea competenţei de soluţionare a prezentei cereri de emitere a ordinului de protecţie sunt incidente dispoziţiile cuprinse în Capitolul IV din Legea nr. 217/2003, respectiv art. 34 alin. (6), în conformitate cu care competentă a se pronunţa asupra cererii de emitere a ordinului de protecţie este instanţa în circumscripţia căreia a fost emis ordinul de protecţie provizoriu.

În speţă, ordinul de protecţie provizoriu a fost emis de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, secţia 1 Ploieşti, în localitatea Ploieşti.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute şi de dispoziţiile legale evocate, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, în a cărei circumscripţie teritorială a fost emis ordinul de protecţie provizoriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 06 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.