Nullity of criminal appeal for failure to specify grounds of illegality under Civil Procedure Code Article 486
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, thereby upholding the Court of Appeal Piteşti's earlier decision to dismiss as inadmissible the request to refer the unconstitutionality of certain provisions of Law No. 514/2003 to the Constitutional Court. The dispute involved a civil appeal against a judgment where the state, acting through the Ministry of Finance, was the defendant, and the appellant sought to challenge the legal interpretation of Articles 5 and 20 of Law No. 514/2003 provided by the High Court in a previous decision. The decisive legal basis for the nullity was Article 486(1)(d) and (3) of the Code of Civil Procedure, which mandates that an appeal must contain specific grounds of illegality and their development; because the appellant failed to identify any applicable ground for cassation under Article 488(1)(1)-(8) or articulate specific criticisms of the lower court's reasoning, the court applied the statutory sanction of nullity for the lack of required elements.
Legislator headnote
AI generatedart. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ; Nullity of criminal appeal for failure to specify grounds of illegality under Civil Procedure Code Article 486: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Încheierea atacată
Prin încheierea de şedinţă din data de 7 aprilie 2025 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă pronunţată în dosarul nr. x/2024, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi 20 din Legea 514/2003 în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 7/22.04.2024 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, fiind amânată pronunţarea asupra apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2084 din 20.06.2024 pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2024, intimat fiind pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, la data de 14.04.2025.
2. Recursul
Împotriva încheierii din 7 aprilie 2025 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2024, a declarat recurs contestatorul A., cerere care a fost înaintată instanţei supreme, dosarul fiind fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 9.
În declaraţia de recurs, petentul a arătat că formulează calea de atac "împotriva dispoziţiei de respingere a sesizării CCR".
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul din perspectiva excepţiei nulităţii, Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Prin intermediul recursului se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Astfel, primul alineat al articolului menţionat expune elementele obligatorii ale cererii de recurs iar alineatul al treilea instituie în mod expres sancţiunea aplicabilă în cazul lipsei unora dintre aceste elemente.
În lipsa învestirii sale prin critici formulate de recurent împotriva hotărârii atacate, instanţa de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia, chiar dacă numai în ce priveşte nelegalitatea, întrucât numai partea care a declarat calea de atac este cea care poate învesti instanţa prin invocarea unor situaţii care reprezintă cazuri de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.
Aşadar, este necesară formularea unor critici care să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, dezvoltate prin prisma cazurilor de casare limitativ instituite de lege, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:
Procedând la verificarea cererii de recurs, se observă că recurentul nu a indicat incidenţa niciunui motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., cererea de recurs conţinând doar manifestarea de voinţă a părţii privind declararea căii de atac, fără a fi expusă nicio critică a încheierii recurate.
Lipsa expunerii unor motive de nelegalitate pe care se întemeiază recursul determină incidenţa sancţiunii nulităţii recursului, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 7 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 7 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2025.