Admissibility of constitutional unconstitutionality exceptions: lack of nexus between procedural norms and case resolution

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul recursului

Prin încheierea din 6 mai 2025, dată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibile, cererile petentului A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2022, art. 30, art. 245, art. 246 şi art. 248 din C. proc. civ., art. 216 alin. (4) din C. proc. civ., art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 175 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., precum şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

2. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs petentul A., solicitând casarea, în parte, a încheierii şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

Recurentul a susţinut, în sinteză, că au fost încălcate prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu au fost comunicate intimatei cererile formulate la termenul din 6 iunie 2025 şi aceasta nu a fost citată, fiind încălcate prevederile art. 14 alin. (1), (5) şi (6), art. 153 şi art. 224 din C. proc. civ., că nu a fost motivată încheierea în privinţa cererilor de sesizare formulate la termenul din 6 iunie 2025 şi că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, inclusiv legătura cu cauza.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând încheierea atacată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Sub un prim aspect, recurentul a susţinut că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, indicând, în acest sens, dispoziţiile art. 14 alin. (1), alin. (5) şi alin. (6), art. 153 alin. (1) şi (2), art. 174, art. 176, art. 224 din C. proc. civ., precum şi prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat.

Potrivit art. 174 din C. proc. civ., nulitatea este sancţiunea care lipseşte de efecte, total sau parţial, actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. Nulitatea actelor de procedură este absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă ce ocroteşte un interes public, respectiv relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă ce ocroteşte un interes privat.

Raportat la criticile formulate, se reţine că viciul procedural cu privire la citarea părţilor poate fi invocat numai de către partea care nu a fost legal citată. Ca atare, recurentul, care a fost legal citat şi prezent la judecarea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, nu poate invoca faptul că partea adversă nu a fost legal citată. Din perspectiva interesului ocrotit prin dispoziţiile art. 153 alin. (2) din C. proc. civ., care stabilesc că instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel, nulitatea ce poate interveni este una relativă, astfel că poate fi invocată numai de către partea vătămată. Cu alte cuvinte, nelegala citare, precum şi necomunicarea actelor de procedură pot fi invocate doar de partea nelegal citată sau căreia nu i-au fost comunicate actele de procedură, respectiv de intimata B. S.R.L.

De altfel, intimata a fost legal citată pentru termenul din 6 mai 2025 şi aceasta a transmis o cerere prin care a solicitat judecata în lipsă. Potrivit art. 223 din C. proc. civ., în măsura în care procedura de citare este legal îndeplinită, lipsa unei părţi nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel, iar, dacă la orice termen fixat pentru judecată, se înfăţişează numai una dintre părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii prezente, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, examinând şi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte. Prin urmare, în scopul garantării principiului contradictorialităţii şi dreptulului la apărare, legiuitorul a impus legala citare a părţilor, nu şi obligativitatea înfăţişării acestora la proces.

Nu pot fi primite nici susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 224 din C. proc. civ., întrucât instanţa a pus în discuţie cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

Respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate la termenul din 6 mai 2025 nu încalcă dreptul la apărare sau dreptul la un proces echitabil, întrucât recurentul a exercitat calea de atac prevăzută de lege, iar, în cadrul soluţionării acesteia, se va proceda la verificarea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu privire la toate excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

Împrejurarea că, atunci când a analizat cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 216 alin. (4) din C. proc. civ., instanţa a reţinut jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale cu privire la condiţia legăturii cu fondul cauzei, nu are relevanţa pretinsă de către recurent. Instanţa a cercetat condiţia legală inclusiv din perspectiva interesului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând că acesta critică modalitatea concretă de aplicare în cauză a măsurii constând în limitarea în timp a intervenţiei, conform art. 216 alin. (4) din C. proc. civ., şi oferă un punct de vedere vizând interpretarea textului legal, fără a releva caracterul neconstituţional al acestuia, prin prisma încălcării concrete a unei dispoziţii din legea fundamentală. În acest scop, instanţa a făcut trimitere şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate în soluţionarea fondului cauzei.

Sub un alt aspect, recurentul a susţinut nemotivarea încheierii atacate.

Înalta Curte constată că şi acest motiv de recurs este nefondat, din moment ce, în cuprinsul încheierii atacate, au fost prezentate argumentele pentru care s-a apreciat că nu este îndeplinită condiţia ca dispoziţiile legale criticate pe calea excepţiilor de nelegalitate să aibă legătură cu cauza, ceea ce a condus la respingerea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibile, conform prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Referitor la excepţiile de neconstituţionalitate invocate la termenul din 6 mai 2025, împrejurarea că instanţa a reţinut că demersul este inadmisibil în cadrul procesual existent, care reprezintă el însuşi un incident procedural, nu poate echivala cu nemotivarea încheierii.

Oricum, se constată că atât în dosarul nr. x/2024, cât şi în dosarul nr. x/2024, recurentul a invocat sau reiterat excepţii de neconstituţionalitate în raport cu măsurile luate de instanţele de judecată, fapt ce conturează exercitarea nerezonabilă a drepturilor procesuale şi deturnarea acestora de la scopul pentru care au fost recunoscute de către legiuitor. Această conduită a părţii nu concordă obligaţiei de exercitare, cu bună-credinţă, a drepturilor procedurale, instituită prin dispoziţiile art. 12 din C. proc. civ.

Cu privire la celelalte excepţii de neconstituţionalitate invocate, nu se poate reţine că instanţa a aplicat, în mod greşit, prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Potrivit acestui text legal:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Plecând de la aceste dispoziţii legale, se reţine că, pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să fie admisibilă, este necesar a fi îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii specifice: (i) excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj; (ii) excepţia de neconstituţionalitate să aibă ca obiect legi sau ordonanţe ori dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; (iii) legea sau ordonanţa ori dispoziţiile dintr-o lege sau ordonanţă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; (iv) excepţia de neconstituţionalitate să nu aibă ca obiect prevederi ce au fost deja constatate neconstituţionale.

În cauză, s-a apreciat că nu este îndeplinită condiţia ca dispoziţiile legale criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, ceea ce conduce la respingerea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibile.

Relativ la această condiţie, Curtea Constituţională a reţinut că "legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului" (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 600 din 12 august 2014); "condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rol, nu se analizează în abstract, ci trebuie verificat interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţii care a invocat-o pentru soluţionarea litigiulu." (Decizia nr. 360 din 8 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1017 din 19 octombrie 2022).

Date fiind aceste repere jurisprudenţiale, este corect raţionamentul expus în cuprinsul încheierii atacate, în sensul că petentul a criticat modalitatea concretă de aplicare în cauză a măsurii prevăzute de art. 216 alin. (4) din C. proc. civ., exprimându-şi nemulţumirea cu privire la norma de procedură, fără a releva caracterul neconstituţional al acesteia, astfel că nu se poate stabili legătura cu soluţionarea cauzei, motiv pentru care nu este admisibilă cererea de sesizare.

Referitor la prevederile art. 29 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., s-a constatat că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate nu a fost determinată de contradicţia acestora cu legea fundamentală, ci de nemulţumirea petentului faţă de soluţiile dispuse. Ca atare, în mod corect s-a apreciat că invocarea neconstituţionalităţii prevederilor legale în discuţie nu poate genera efecte juridice diferite în cauză, după cum Curtea Constituţională constată sau nu neconstituţionalitatea lor, din moment ce, pe de o parte, nu s-a ridicat problema nerespectării termenului de recurs prevăzut de lege, iar, pe de altă parte, susţinerile referitoare la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu surprind critici de neconstituţionalitate, ci doar nemulţumirea petentului legată de modalitatea în care norma legală în discuţie a fost aplicată în cauză.

În ce priveşte dispoziţiile art. 175 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., dat fiind că recurentul doar le-a evocat, fără a argumenta incidenţa acestora în soluţionarea cazului de casare invocat, în mod corect s-a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţii legale nerelevante pentru soluţionarea căii de atac, astfel că nu este admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Recurentul a mai invocat depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, însă nu a dezvoltat critici care să se circumscrie acestui motiv de recurs.

Faţă de aceste considerente, constatând că încheierea recurată este legală, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 6 mai 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2025.