Mandatory collective management of musical works for television broadcasting and calculation of royalties via judicial presumption

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 15 iunie 2016 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat rezilierea contractului de licenţă neexclusivă nr. 02/TV/24.01.2011 încheiat între părţi, începând cu data de 15 iunie 2012.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1549 şi urm. C. civ. şi ale Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Pârâta UCMR-ADA, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR - ADA) a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea pârâtei:

1. la plata către UCMR-ADA a sumei estimate provizoriu la 32.250,72 RON, inclusiv TVA, reprezentând remuneraţii restante datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale în trimestrele III, IV 2015 şi trimestrele I şi II 2016 pe postul de televiziune B.;

2. la plata sumei de 894,58 RON reprezentând penalităţi estimate provizoriu, datorate pentru întârzierea plaţii remuneraţiilor aferente trimestrelor III, IV 2015 şi trimestrelor I, II 2016, penalităţi calculate până la data de 12.07.2016;

3. la plata de penalităţi egale cu dobândă legală începând cu data de 13.07.2016 şi până la plata efectivă a remuneraţiilor aferente trimestrelor III, IV 2015 şi trimestrelor I, II 2016, reprezentând remuneraţii restante datorate potrivit capătului 1 al prezentei cereri;

4. la comunicarea rapoartelor trimestriale pentru trimestrele III, IV 2015 şi trimestrele I, II 2016, în format scris şi electronic cuprinzând lista operelor muzicale utilizate zilnic pe postul de televiziune B. (inclusiv cele cuprinse în spoturile publicitare, teleshopping, promo, muzică de fundal, etc.) cu menţionarea pentru fiecare operă muzicală în parte: a denumirii operei, autorului/autorilor (compozitor, textier, aranjor), ora, data, durata de radiodifuzare (min, sec);

Hotărârile pronunţate în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 1274/07.06.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea principală formulată de către reclamanta pârâtă S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată; a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă UCMR-ADA; a obligat reclamanta-pârâtă la plata sumei de 29.705,90 RON remuneraţii aferente perioadei trim. III 2015 - trim. II 2016 +1.003,77 RON penalităţi calculate până la data de 19.02.2018 şi în continuare până la data plăţii şi a obligat la comunicarea rapoartelor trimestriale privind operele utilizate în perioada trim. III 2015 - trim. II 2016; a obligat la plata sumelor de 2975 RON şi 1100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru şi onorariu pentru expert şi avocat.

Prin sentinţa nr. 1131/24.09.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea formulată de către expert C., privind pe reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. şi pe pârâta-reclamantă UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor; a completat sentinţa civilă nr. 1274/07.06.2019; a admis cererea de majorare a onorariului de expert; a stabilit onorariul final 1000 de RON în sarcina pârâtei-reclamante; a obigat pe reclamanta-pârâtă la plata sumei de 1000 de RON cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 20.12.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a dispus îndreptarea erorilor materiale din sentinţa nr. 1131/24.09.2020, astfel: alin. (4) din dispozitiv- onorariul final este de 3000 de RON; alin. penultim din considerente-plata către D. a diferenţei de 1000 de RON este în sarcina pârâtei-reclamante, care va putea recupera suma de la reclamanta-pârâta cu titlu de cheltuieli de judecată, reclamanta -pârâtă fiind partea care a căzut în pretenţii.

Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1887/22.12.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 19 ianuarie 2017 şi a sentinţei nr. 1274/07.06.2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:

- Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 în forma în vigoare pentru perioada dedusă judecăţii, calificând gestiunea dedusă judecăţii ca fiind una obligatorie şi nu una facultativă, cu consecinţa respingerii excepţiilor privind lipsa calităţii procesuale active şi a calităţii de reprezentant a reclamantei.

Cu trimitere la dispoziţiile art. 1231 alin. (1) lit. a), la cele ale art. 1232 alin. (1) lit. a), b) şi d) din Legea nr. 8/1996, în vigoare la data promovării litigiului, precum şi la cele ale art. 1451 alin. (1) din acelaşi act normativ, cu modificările ulterioare, a susţinut că termenul operele are semnificaţia tuturor acţiunilor creatoare (întregul) în conţinutul căruia intră inclusiv noţiunea de opere muzicale.

Această interpretare este justificată datorită faptului că atunci când legiuitorul a dorit să excludă din acest conţinut aria operelor muzicale a făcut-o în mod expres, cu este cazul prevederilor art. 1232 alin. (1) lit. b), care vizează comunicarea publică, şi nu radiodifuzarea, aceasta din urmă fiind prevăzută la lit. b), însă fără a se mai institui vreo excepţie ca în cazul comunicării publice.

Altfel spus, art. 1232 alin. (1) lit. d) trebuie interpretat în sensul radiodifuzării operelor muzicale la posturile de radio.

Analizând prevederile invocate, în vigoare la momentul litigiului (2015-2016), în raport cu modificările legislative ulterioare, se observă că prevederile art. 1451 alin. (1) lit. a), respectiv:

"dreptul de comunicare publică a operelor muzicale", păstrează raţionamentul potrivit căruia operele muzicale sunt excluse din conţinutul termenului - operelor - conform prevederilor art. 1232 alin. (1) lit. b), actualul art. 146 - "dreptul de comunicare publică a operelor, cu excepţia operelor muzicale, şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual", iniţial excluse şi păstrate în sfera gestiunii colective obligatorii, pentru autorii şi titularii de drepturi nemembri devine o gestiune colectivă extinsă cu posibilitatea din partea acestora de a-şi exclude parţial sau total operele din sfera gestiunii extinse şi implicit a celei obligatorii.

În aceste condiţii, a apreciat că, în speţă, operează gestiunea facultativă, UCMR-ADA nefăcând dovada calităţii de mandatar necesară unei astfel de gestiuni, această calitate trebuia dovedită prin depunerea la dosar a repertoriului muzical pe care UCMR-ADA îl are în gestiune, existenţa sau inexistenţa obligaţiei remunerative ca urmare a difuzării clipurilor fiind una subsecventă.

Ca urmare a greşitei aplicări a normelor de drept material, instanţa de apel a reţinut în considerentele hotărârii faptul că prima instanţă în mod corect a respins excepţiile invocate de recurentă la cererea reconvenţională.

- Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 327-329 C. proc. civ.

Sub acest aspect, relativ la susţinerile apelantei conform cărora ponderea declarată la C.N.A. nu poate constitui temei pentru calcularea eventualelor remuneraţii, a considerat că prima instanţă şi cea de apel au considerat, în mod eronat, faptul că declaraţia ponderii la C.N.A. constituie în acest caz o prezumţie simplă.

Or, prevederile art. 1311 alin. (2) ultima teză din Legea nr. 8/1996, în vigoare în perioada vizată de litigiu, instituie principiul remuneraţiei datorate în raport cu utilizarea reală, iar clauzele licenţei neexclusive de utilizare a operelor muzicale prin radiodifuzare de către organismele de televiziune, la art. 7 alin. (1) fac trimitere la ponderea reală a utilizării operelor muzicale de către utilizator, iar la alin. (2) părţile stabilesc în mod expres variante de determinare a ponderii reale de utilizare, şi anume prin: monitorizarea continuă a posturilor TV de către organismul de gestiune colectivă sau de către terţi, monitorizarea prin sondaje pentru şapte zile alese de organismul de gestiune colectivă din trimestrul pentru care remuneraţia este datorată, ponderea utilizării operelor muzicale de către utilizator pentru trimestrul respectiv, fiind, în acest caz, media ponderilor zilnice determinate pentru fiecare cele şapte zile.

În consecinţă, părţile nu au avut în vedere ponderea declarată la C.N.A.; pârâta-reclamantă trebuia să efectueze măsurători, iar acestea trebuiau efectuate în fiecare trimestru, iar o măsurătoare efectuată într-un trimestru nu putea fi bază de calcul pentru un alt trimestru, cu atât mai puţin pentru alt an.

A precizat că în faţa primei instanţe a fost efectuată o expertiză contabilă judiciară, în care expertul desemnat a determinat şi consemnat în baza unui playlist, în prima parte a paginii 12 şi în partea de finală a paginii 12 din raportul de expertiză, ponderea utilizării reale, aceasta reprezentând în medie pentru toate trimestrele o pondere de 30% din timpul total de emisie.

Redând din considerente hotărârii atacate, recurenta a arătat că în lipsa monitorizărilor eventualele remuneraţii datorate se calculau oricum în baza play listelor puse la dispoziţie de către utilizator, în condiţiile în care UCMR-ADA nu a acceptat ca raportul contractual să înceteze începând cu data de 15 iunie 2012, aşa cum recurenta a solicitat, context în care nu sunt incidente prevederile art. 327-329 C. proc. civ.

A considerat că prezumţia simplă nu poate fi dispusă pe tărâmul răspunderii contractuale, decât în măsura în care se putea face proba cu martori, or, în acest caz proba cu martori nu poate fi acceptată.

În ipoteza în care UCMR-ADA ar fi acceptat încetarea contractului şi şi-ar fi întemeiat cererea în baza răspunderii delictuale, situaţia ar fi putut fi alta, însă UCMR - ADA, conform art. 1350 C. civ., nu poate înlătura regulile răspunderii contractuale, cu alte reguli mai favorabile.

- Instanţa de apel nu a respectat prevederile art. 443-446 C. proc. civ., arătând că în cazul completării hotărârii termenul în care se poate formula cererea este identic cu cel în care se formulează cererea de apel, în scopul parcurgerii împreună a eventualelor căi de atac, concluzie susţinută inclusiv de prevederile art. 443 alin. (3) C. proc. civ., prin care se stabileşte că sentinţa pronunţată spre completare să se depună la dosarul cauzei, pentru a parcurge celelalte faze procesuale concomitent.

De asemenea, în sprijinul concluziei prezentate vine şi faptul că atunci când hotărârea a cărei completare se cere, este una dintre cele pronunţate în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, termenul diferă nemaifiind de 30 de zile, ci un termen de 15 zile de la pronunţare, întrucât hotărârea este definitivă.

În ceea ce priveşte lămurirea şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii, acestea urmează acelaşi tratament, inclusiv cu aplicarea aceloraşi prevederi, respectiv art. 443 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta a considerat că această procedură nu poate fi folosită în cazul în care se urmăreşte înlăturarea neconcordanţei dintre considerente şi dispozitiv şi nici atunci când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, ci aceste vicii se pot invoca numai în căile de atac, respectiv de reformare.

Or, în prezenta cauză, urmare a completării sentinţei 1274/07.06.2019, prin sentinţa nr. 1131/24.09.2020, recurenta a formulat motive de apel şi cu privire la această sentinţă, depuse prin registratură la data de 22 iunie 2021, şi pe care instanţa de apel nu le-a pus în discuţia părţilor.

De altfel, deşi sentinţa nr. 1131/24.09.2020, prin care se urmărea completarea sentinţei 1274/07.062019, conţinea o serie de neconcordanţe, se observă că, inclusiv, sentinţa a cărei completare se urmărea conţine o neconcordanţă, în sensul că la ultimul alineat din considerente, prima instanţă din aceeaşi categorie de erori, obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată, ca apoi, în considerente, să oblige reclamanta-pârâtă să le plătească.

În aceste condiţii, instanţa de apel, respingând apelul, practic a validat inclusiv sentinţa primei instanţe, instituţia lămuririi şi a înlăturării dispoziţiilor contradictorii, conform art. 445 C. proc. civ. nemaifiind posibilă.

- Instanţa de apel a încălcat normele reglementate de art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., în sensul că prima instanţă, în mod eronat, s-a pronunţat având în vedere numai cele două contracte aflate la paginile 198-203 din dosar, arătând că au fost depuse la dosarul cauzei un compact disc care conţine sute de contracte încheiate atât cu persoane juridice, cât şi cu persoane fizice, numărul de înregistrare al acestora figurând în anexele 1+4 extras ale raportului de expertiză contabilă, instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor această împrejurare, întemeindu-şi decizia pe faptul că la dosarul cauzei au existat numai două contracte în format letric.

Mai mult, existenţa contractelor reiese din faptul că inclusiv expertul desemnat, în raportul de expertiză la pagina 4 primul alineat, face cunoscut faptul că aceste contracte au fost predate inclusiv acestuia pe bază de proces-verbal, aspect de care instanţa de apel a fost încunoştinţată şi pe care l-a menţionat în cuprinsul deciziei (pagina 10, paragrafele 5, 8 şi 9), însă a trecut peste cererile formulate de recurentă, şi, la acelaşi termen, a rămas în pronunţare, asta în condiţiile în care încă din septembrie 2021, avea cunoştinţă atât de cererile recurentei formulate prin cele două apeluri, cât şi de solicitările Tribunalului Bucureşti.

De asemenea, a susţinut că producătorii de înregistrări audiovizuale, deţinători de drepturi exclusive de drepturi de autor şi drepturi conexe drepturilor de autor, în conformitate cu prevederile art. 148 alin. (3 şi 4 din Legea nr. 8/1996 în vigoare la data litigiului, au înscrise, pe originalele sau pe copiile autorizate ale operelor, menţiunea de rezervare a exploatării acestora, semnalată conform uzanţelor, constând într-un simbol reprezentat prin lit. C) şi P) în mijlocul unui cerc, însoţit de numele lor, de locul şi anul primei publicări.

Presupunerea instanţei, reţinută în decizie, precum că în condiţiile în care contractele sunt similare cu cele de la pagina 198-203 din dosar, nu ar schimba cu nimic situaţia, nu este întemeiată, deoarece, în afară de faptul că majoritatea contractelor sunt încheiate direct cu autorul (anexa 7), producătorul videoclipurilor este chiar autorul (de exemplu, contractul din anexa 6 privind pe E. cu nume de scenă F.).

III. Apărările formulate în cauză

La data de 27 iulie 2023, prin poştă, în termen legal, intimata-pârâtă UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

IV. Procedura de filtrare a recursului

Prin încheierea de şedinţă din 09 aprilie 2024, instanţa a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată la data de 21 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Printr-o primă critică întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă A. S.R.L. a susţinut că instanţa de apel a calificat gestiunea colectivă ce operează în cauză, ca fiind una obligatorie, iar nu facultativă, prin interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 8/1996, cu consecinţa nedovedirii calităţii reclamantei UCMR-ADA de mandatar al titularilor de drepturi, necesară formulării acţiunii de faţă, prin depunerea la dosar a repertoriului muzical pe care îl are în gestiune.

Critica astfel formulată nu este fondată.

Obiectul cererii reconvenţionale formulate de către reclamanta UCMR-ADA este reprezentat de plata remuneraţiilor restante datorate de către pârâtă pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe postul B., în perioada cuprinsă între trimestrul al treilea din anul 2015 şi al doilea trimestru din anul 2016, inclusiv, cu penalităţile aferente, precum şi de comunicarea rapoartelor privind operele muzicale difuzate zilnic în perioada respectivă pe postul TV.

Aşadar, modalitatea de utilizare a operelor muzicale, în legătură cu care au fost formulate pretenţiile deduse judecăţii, este aceea a radiodifuzării acestor opere pe un post de televiziune, fără ca în cursul judecăţii să se fi dezbătut chestiunea naturii utilizării şi fără ca vreunul dintre motivele de casare să conţină referiri la acest aspect.

Sunt incidente, în aceste condiţii, dispoziţiile art. 1231 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, în numerotarea de la data utilizării - perioada 2015-2016 (devenit art. 145 alin. (1) lit. c), după modificările aduse prin Legea nr. 69/2022), în conformitate cu care gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea dreptului de radiodifuzare a operelor muzicale.

Norma menţionată nu face nicio distincţie în funcţie de radiodifuzarea pe un post de radio ori pe un post de televiziune, astfel încât se impune interpretarea sa literală şi restrictivă, în sensul că, în cazul radiodifuzării de opere muzicale pe un post TV, gestiunea colectivă are caracter obligatoriu.

În absenţa oricărui echivoc, în ceea ce priveşte tipul de utilizare pretins prin cererea reconvenţională, nu este necesară, pentru stabilirea naturii gestiunii colective în speţă, coroborarea acestei norme cu prevederile legale referitoare la comunicarea publică de opere muzicale, astfel cum propune recurenta. Radiodifuzarea şi comunicarea publică a operelor, inclusiv a celor muzicale, sunt prevăzute de legiuitor ca modalităţi diferite de utilizare, după cum reiese din dispoziţiile art. 15 şi art. 151 din Legea nr. 8/1996, astfel încât interesează doar textul de lege ce vizează tipul de utilizare din prezenta cauză.

Fiind vorba despre o gestiune colectivă obligatorie, mandatul pentru colectarea remuneraţiilor este unul legal, din moment ce art. 1231 alin. (2) din lege prevede că organismul de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat, fără a avea obligaţia de a dovedi existenţa unui mandat convenţional, ca în cazul gestiunii colective facultative.

În consecinţă, critica pe acest aspect nu are temei şi va fi respinsă ca atare.

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se reţin următoarele:

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a reproşat instanţei de apel încălcarea art. 327 şi 329 C. proc. civ. referitoare la prezumţiile judiciare, susţinând, în esenţă, că prezumţia simplă nu poate fi dispusă pe tărâmul răspunderii contractuale, decât dacă se poate face proba cu martori, or, în acest caz proba cu martori este inacceptabilă; conform art. 1350 C. civ., nu pot fi înlăturate regulile răspunderii contractuale cu alte reguli mai favorabile.

Susţinerile astfel formulate nu pot fi primite.

Înalta Curte reţine că, într-adevăr, instanţa de apel a făcut aplicarea unei prezumţii judiciare pentru a determina ponderea de utilizare a operelor muzicale pe postul B. în perioada de referinţă, dat fiind că, potrivit pct. 2 din Metodologia având ca obiect utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune (a cărei formă finală a fost stabilită prin decizia civile nr. 271A din 2 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, publicată în Monitorul Oficial în baza Deciziei ORDA nr. 41/2008), remuneraţia reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere muzicale radiodifuzate se stabileşte procentual din baza de calcul, iar pct. 4 prevede că procentul aplicabil bazei de calcul se determină potrivit ponderii utilizării operelor muzicale.

În acest sens, s-a a apreciat că, de vreme ce alte mijloace de dovadă obiective nu au fost administrate în cauză, declaraţia reclamantei A. S.R.L. dată la UCMR - ADA prin cererea de autorizare din 24 ianuarie 2011, în sensul că ponderea utilizării operelor muzicale era de 60%, constituie faptul vecin şi conex al utilizării operelor muzicale în această proporţie în anul 2010 şi permite o concluzie similară şi pentru perioada ulterioară.

În acelaşi timp, însă, instanţa de apel a coroborat declaraţia reclamantei din cererea de autorizare cu constatările expertului din prima variantă a raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, din care rezultă o pondere de utilizare a operelor muzicale de 60%, iar această variantă s-a bazat chiar pe play-listurile cu operele muzicale difuzate în perioada de referinţă, puse la dispoziţia expertului, în mod necontestat, chiar de către reclamanta A. S.R.L.

Din acest motiv, chiar dacă ar fi înlăturată prezumţia judiciară în discuţie, ar trebui reapreciate celelalte mijloace de probă administrate, ceea ce înseamnă că, în realitate, susţinerile recurentei nu vizează legalitatea, ci temeinicia deciziei recurate, ce presupune reevaluarea situaţiei de fapt, pe baza dovezilor din cauză, finalitate incompatibilă cu calea de atac a recursului.

Mai mult decât atât, se constată că, prin intermediul susţinerilor referitoare la ponderea utilizării, recurenta urmăreşte validarea apărării prin care reclamanta a combătut pretenţiile din cererea reconvenţională, în sensul că autorii care au cedat drepturile patrimoniale de autor asupra operelor muzicale difuzate pe postul TV nu sunt îndreptăţite la încasarea remuneraţiilor prin intermediul organismului de gestiune colectivă.

Astfel, A. S.R.L. a asociat în mod constant, pe parcursul judecăţii, ponderea de utilizare a operelor muzicale cu actele juridice de cesiune. În acest sens, a solicitat, ca obiectiv al expertizei contabile, calcularea remuneraţiei cu excluderea contractelor de cesiune, în timp ce pârâta-reclamantă a indicat ponderea de 60% declarată chiar de către reclamantă la momentul cererii de autorizare a utilizării, adresate organismului de gestiune colectivă.

Or, instanţa de apel a considerat că nu se impune excluderea contractelor de cesiune din baza de calcul al remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi reprezentaţi de către UCMR - ADA, acesta fiind motivul pentru care nu a luat în considerare ponderea de 30% menţionată în cea de-a doua variantă din raportul de expertiză şi a valorificat prima variantă, care, după cum s-a arătat, a fost întocmită tot pe baza play-listurilor puse la dispoziţie de către reclamanta A. S.R.L.

Aşadar, în raţionamentul juridic al instanţei de apel, opţiunea între cele două variante ale raportului de expertiză a depins de împrejurarea dacă respectivele contracte de cesiune produc sau nu în cauză efectele juridice preconizate de către reclamanta A. S.R.L.

Or, recurenta nu a formulat critici pe acest aspect (cu precizările ce vor fi făcute în analiza celui din urmă motiv de recurs), astfel încât producerea unor asemenea efecte în cauză, în sensul absenţei dreptului la încasarea remuneraţiilor al autorilor ale căror opere au fost radiodifuzate, nu poate validată indirect, prin însuşirea acelei variante din expertiză prin care calculul remuneraţiilor s-a efectuat cu excluderea contractelor de cesiune.

În aceste condiţii, susţinerile recurentei nu pot fi primite şi vor fi înlăturate ca atare.

Printr-o critică întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat nerespectarea normelor de procedură referitoare la completarea şi lămurirea hotărârii, susţinând că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor motivele de apel formulate şi cu privire la sentinţa nr. 1131/24.09.2020, iar prin respingerea apelului, nu mai este posibilă lămurirea şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ale hotărârii primei instanţe.

Astfel cum s-a arătat chiar prin motivele de recurs, prin sentinţa nr. 1131/24.09.2020 a fost completată sentinţa nr. 1274/07.06.2019 cu soluţia asupra cererii expertului de majorare a onorariului, iar concomitent cu declararea apelului împotriva sentinţei nr. 1131/24.09.2020, reclamanta a formulat cerere de lămurire şi de înlăturare a dispoziţiilor contradictorii cuprinse în sentinţa nr. 1131/24.09.2020.

Aceasta din urmă a fost soluţionată la data de 20.12.2023, prin încheierea Tribunalului Bucureşti din dosarul nr. x/2016, clarificându-se inclusiv chestiunea la care se face referire în motivele de recurs, aceea a sarcinii suportării onorariului de expert şi a recuperării acestuia cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin urmare, critica formulată este lipsită de interes şi va fi respinsă ca atare, partea obţinând lămurirea şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii cuprinse în sentinţa nr. 1131/24.09.2020 prin parcurgerea procedurii prevăzute de art. 443 C. proc. civ., chiar în condiţiile respingerii apelului.

Recurenta-reclamantă a invocat, totodată, încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor conţinutul suporturilor optice (CD) depuse la dosar, cu consecinţa că decizia recurată, la fel ca hotărârea primei instanţe, a avut în vedere aceleaşi două contracte în format letric, iar prin motivele de apel se criticase tocmai neluarea în considerare a contractelor în format electronic aflate pe suporturile optice.

Înalta Curte reţine că, într-adevăr, prin considerentele deciziei recurate, s-a arătat că cele două CD-uri depuse la dosar nu conţin contractele invocate de către reclamanta A. S.R.L., ci doar playlisturi indicând operele audiovizuale difuzate în perioada de referinţă a cauzei, data difuzării şi durata, însă, după cum s-a menţionat prin cererea de recurs, contractele respective au fost remise expertului judiciar, care le-a avut în vedere la întocmirea lucrării de specialitate.

Cu toate acestea, nu pot fi primite susţinerile recurentei referitoare la lipsa de rol activ a instanţei de apel, în condiţiile în care, în motivarea deciziei, a fost inserat şi un alt argument pe lângă cel referitor la nedepunerea la dosar a contractelor: instanţa a apreciat că autorii ale căror opere au fost difuzate pe postul TV sunt îndreptăţiţi la plata remuneraţiilor chiar în ipoteza în care s-ar fi depus la dosar toate contractele invocate, deoarece se poate presupune în mod rezonabil că actele de pe suporturile optice sunt similare cu cele depuse la dosar în materialitatea lor.

Recurenta-reclamantă s-a referit şi la acest din urmă aspect, susţinând că este greşită presupunerea instanţei, conform căreia, din moment ce majoritatea contractelor sunt încheiate de către utilizator direct cu autorul, iar, pe de altă parte, producătorul videoclipurilor este chiar autorul.

Or, se observă că aceste din urmă contracte (indicate ca fiind plasate în anexa 7, iar unul dintre contracte în anexa 6), sunt încheiate în perioada 2012-2014, de regulă pentru câte un videoclip, fără ca recurenta să menţioneze dacă acoperă opere muzicale difuzate în perioada de referinţă pentru care s-au formulat pretenţiile din cauză, respectiv dacă respectivele opere se regăsesc în playlisturile avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză.

Din acest motiv, chiar dacă ar fi infirmat considerentul referitor la nedepunerea la dosar a contractelor, subzistă argumentul subsidiar pentru care instanţa de apel a constatat obligaţia radiodifuzorului de a plăti remuneraţiile cuvenite tuturor autorilor ale căror opere muzicale au fost difuzate pe postul TV.

Prin urmare, critica este lipsită de finalitate şi va fi respinsă, astfel încât, faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pe temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ.

În aplicarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 5.950 RON, către intimata-pârâtă UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1887A din 22 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 5.950 RON, către intimata-pârâtă UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 iunie 2024.