State liability for judicial error: sufficiency of appellate motivation and substantive proof of evident violation of rights

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia I civilă la 28 februarie 2023, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, şi Curtea de Apel Craiova la plata de daune morale în cuantum de 200.000 RON, precum şi a drepturilor salariale, începând cu data deciziei de numire, actualizaate şi cu dobânda aferentă, pentru prejudiciul cauzat prin erorile judiciare săvârşite în dosarul nr. x/2020.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 803 din 17 octombrie 2023, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Craiova, a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins, ca nefondată, cererea formulată împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 3126 din 2 octombrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

Recurentul-reclamant a susţinut că decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi pentru care au fost înlăturate motivele de apel.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă Curtea de Apel Craiova a depus întâmpinare, prin care a arătat că, prin sentinţa primei instanţei, s-a admis excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar această soluţie nu a fost apelată, astfel că este definitivă.

Recurentul-reclamant a depus note de şedinţă, prin care a invocat nulitatea întâmpinărilor formulate de intimatele-pârâte, întrucât sunt semnate de consilieri juridici, fără să fie făcută dovada exercitării legale a profesiei, respectiv a faptului că sunt înscrişi în tabloul C. civ..J. Sibiu/Bucureşti.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

La 4 mai 2025, recurentul-reclamant a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 7/2024.

Prin încheierea din 5 iunie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar petentul a formulat recurs, ce formează obiectul dosarului nr. x/2023

La termenul de judecată din 8 mai 2025, Înalta Curte a constatat că intimata Curtea de Apel Craiova nu are calitatea de parte în recurs, dat fiind că, prin sentinţa civilă nr. 803 din 17 octombrie 2023, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova, soluţie care nu a fost atacată, astfel că a dobândit caracter definitiv prin neapelare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Preliminar, în ceea ce priveşte nulitatea întâmpinării formulate de intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, invocată de către recurentul-reclamant prin notele de şedinţă depuse la 5 mai 2025, Înalta Curte constată că această apărare nu poate fi primită, având în vedere delegaţia aflată la fila x, din care rezultă împuternicirea A.J.F.P. Sibiu, faptul că întâmpinarea este semnată şi de directorul general al Direcţiei Generale Juridice, precum şi faptul că, prin Decizia nr. 7 din 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, a stabilit că "prestarea activităţii specifice, de reprezentare juridică, se poate realiza de către consilieri juridici, în calitatea lor de funcţionari publici sau de angajaţi cu contract individual de muncă, independent de înscrierea acestora în Tabloul profesional al consilierilor juridici ţinut de Colegiile Consilierilor Juridici din România".

Referitor la acele critici care privesc hotărârea primei instanţe, acestea nu pot fi analizate, întrucât art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. prevede, în mod clar, că obiectul recursului îl constituie hotărârea dată în apel.

În ceea ce priveşte decizia instanţei de apel, recurentul-reclamant a susţinut că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cele pentru care au fost înlăturate motivele de apel, critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". Motivarea reprezintă un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, constituindu-se într-o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi într-o premisă a exercitării corespunzătoare a controlului judiciar.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că "dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţă. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (cauza Albina c. României).

Totodată, Curtea Europeană a statuat că "obligaţia pe care o impune art. 6 par. 1 din Convenţie instanţelor de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument" (cauza Jahnke şi Lenoble c. Franţei), precum şi că "noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat, totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse" (cauza Helle c. Finlandei).

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de apel a respectat aceste exigenţe legale şi convenţionale, asigurând garanţiile necesare dreptului la un proces echitabil, din moment ce a prezentat, într-o manieră care respectă logica juridică, argumentele de fapt şi de drept pentru care a înlăturat motivele de apel invocate, reţinând, în sinteză, următoarele: (i) judecătorii învestiţi cu soluţionarea dosarului nr. x/2020 nu au fost chemaţi în judecată şi, în privinţa acestora, art. 269 din Legea nr. 303/2022 nu impune în sarcina instanţei obligaţia comunicării cererii de chemare în judecată; (ii) Statul nu a depus întâmpinare în primă instanţă, astfel că este fără obiect excepţia nulităţii întâmpinării; (iii) hotărârea primei instanţe este motivată cu respectarea prevederilor art. 425 din C. proc. civ. (iv) prima instanţă a reţinut, în mod corect, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 96 din Legea nr. 303/2004 pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a Statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

Referitor la ultimul aspect, instanţa de apel a argumentat că, în această procedură specială, nu pot fi analizate orice nemulţumiri ale părţii în legătură cu modul de soluţionare a unei cauze, controlul judiciar realizându-se exclusiv prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. În acest context normativ, instanţa de apel a reţinut că reclamantul aduce în discuţie aspecte ce au fost tranşate definitiv în cadrul dosarului nr. x/2020, fără să probeze fie efectuarea unor acte procesuale cu încălcarea evidentă a dispoziţiilor legale de drept material şi procesual, prin care i s-ar fi încălcat grav drepturi, libertăţi sau interese legitime, producându-i-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară, fie pronunţarea unei hotărâri definitive care să fie, în mod evident, contrară legii sau situaţiei de fapt ce rezultă din probele administrate în cauză, prin care să-i fi fost afectate grav drepturi, libertăţi sau interesele legitime, producându-i-se o vătămare ce nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară (art. 96 alin. (3) lit. a) şi b) din Legea nr. 303/2004).

Ca atare, lecturând cererea de apel, în corelaţie cu decizia instanţei de apel, se constată că aceasta din urmă a fost motivată în mod corespunzător, nefiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Referitor la susţinerea generică potrivit căreia decizia este dată cu încălcarea normelor de drept procesual şi material, aceasta nu poate fi analizată, din moment ce, în cuprinsul memoriului de recurs, nu se indică normele juridice şi nu se argumentează în ce modalitate ar fi fost acestea încălcate de către instanţa de apel.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 3126 din 2 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2025.