Property compensation appeal annulled as fact-based; restitution agency to pay 9,461.77 RON in costs

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea principală înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 5 august 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata sumei de 341.388 RON, reprezentând diferenţa dintre valoarea de 1.362.095 RON, ce a fost stabilită prin raportul de evaluare nr. x/30.03.2009, întocmit în dosarul de despăgubiri nr. x, şi valoarea de 1.020.707 RON, ce a fost stabilită cu respectarea standardelor internaţionale de evaluare, în ceea ce priveşte imobilul compus din teren în suprafaţă de 420 mp şi construcţie demolată S+P+2E, situat în mun. Iaşi, judeţul Iaşi, actualizată cu indicele de inflaţie de la data emiterii titlurilor de conversie şi până la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale, calculate de la data emiterii titlurilor de conversie şi până la data plăţii.

Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat cerere de chemare în garanţie a PFA A., B. şi C., solicitând ca, în ipoteza admiterii cererii principale, chemaţii în garanţie să fie obligaţi la restituirea sumei reprezentând pretenţiile reclamantului.

La termenul din 15 februarie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a dispus disjungerea cererii de chemare în garanţie formulate de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, fiind format dosarul nr. x/2022.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1114 din 3 septembrie 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia rămânerii fără obiect, invocată din oficiu, a respins cererea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi P.F.A. A., ca rămasă fără obiect, a obligat reclamanta la plata sumei de 5.961,77 RON, în favoarea pârâţilor B. şi C., cu titlu de cheltuieli de judecată, şi la plata sumei de 3.500 RON, în favoarea pârâtului PFA A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 61/A din 28 ianuarie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la 18 februarie 2025, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea deciziei recurate, în sensul înlăturării obligaţiei de a plăti cheltuielile de judecată.

Recurenta-reclamantă a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că nu au fost analizate apărările privind existenţa unei cereri separate de acordare a cheltuielilor de judecată în cadrul dosarului de fond şi a dovezilor de plată. De asemenea, a invocat aprecierea greşită a instanţei de apel asupra cuantumului rezonabil al onorariului de avocat.

În şedinţa publică din 18 septembrie 2025, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte o va admite şi va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că motivarea recursului presupune invocarea unor critici de nelegalitate care trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

În cauză, pe de o parte, se constată că memoriul de recurs nu cuprinde critici de nelegalitate, ci de netemeinicie, din moment ce se învederează aspecte care privesc situaţia de fapt (cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, documentele justificative ce probează plata acestora).

Or, motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, presupune enunţarea normei de drept material aplicabile, prezentarea interpretării pe care partea o consideră corectă şi argumentarea discordanţei acestei interpretări cu cea dată de instanţa de apel, acest caz de casare nefiind incident atunci când se critică situaţia de fapt, prin raportare la modul de interpretare şi coroborare a mijloacelor de probă administrate. Simpla expunere a unor texte de lege şi prezentarea unor aspecte de fapt, fără a fi arătate argumentele de drept care să conducă la concluzia interpretării sau aplicării greşite a normelor legale, nu poate conduce la concluzia că recursul este motivat în conformitate cu exigenţele legale, astfel că devine aplicabilă sancţiunea nulităţii, prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. şi să reducă cuantumul onorariilor de avocat, apreciind că acesta este disproporţionat.

Or, prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..". În considerente acestei decizii obligatorii, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., s-au reţinut următoarele:

"34. Stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiză.

36. Este vorba, aşadar, despre o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

37. Proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, nici la cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ..".

Întrucât recurenta-reclamantă critică decizia pronunţată de instanţa de apel din perspectiva faptului că nu s-ar fi aplicat prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., finalitatea urmărită fiind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată într-un cuantum redus, se constată că este aplicabilă Decizia în interesul legii nr. 3 din 20 ianuarie 2020, astfel că respectivele critici nu pot fi analizate.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii, invocată din oficiu, şi va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de către reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 61/A din 28 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2025.