Exclusion of appeal route for Law No. 10/2001 restitution disputes following special legislation amendments
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellants' appeal against the appellate court's procedural ruling as unfounded and its appeal against the substantive decision as inadmissible, thereby leaving in force the Court of Appeal's decision which had partially amended the tribunal's judgment to acknowledge the claimants' right to monetary compensation in lieu of in-kind restitution for specific land plots. The dispute involved a challenge under Law No. 10/2001 to a municipal restitution order that had omitted certain properties, combined with requests to annul an adjudication act and correct land registry entries, with the claimants arguing that the properties were taken without legal title and that the lower courts erroneously applied general civil law principles rather than the special restitution framework. The decisive legal basis was the interpretation of Law No. 10/2001 (as amended by Law No. 202/2010), which establishes that proceedings initiated under this special reparation legislation are subject only to the single degree of jurisdiction of the High Court of Cassation via direct appeal to the Court of Appeal, rendering the appellate decision final and irreducible to further judicial review, thus precluding the application of the general two-degree jurisdiction rule from the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 46 din Legea nr. 10/2001, art. 25 din Legea nr. 112/1995, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, art. 45 din Legea nr. 10/2001, art. 9 din Legea nr. 10/2001, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; Exclusion of appeal route for Law No. 10/2001 restitution disputes following special legislation amendments: , au fost invocate dispoziţiile art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 948, art. 966, art. 967, art. 968, art. 1.532 C. civ. de la 1864, art. 2-4, art. 6-7, art. 9, art. 11, art. 20, art. 46 din Legea nr. 10/2001, art. 1, art. 7, art. 9, art. 11, art. 14-19, art. 21-22, art. 25 din Legea nr. 112/1995, art. 1-3, art. 6, art. 12-14, art. 33, art. 45 din Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă în 22.02.2009, sub nr. x/2009 (precizată ulterior), reclamantele A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Gherla, Statul Roman prin Consiliul Local al Municipiului Gherla, R.A.G.C.L. Gherla, Construcţii şi Prestări Servicii S.A. Gherla, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, D. S.R.L. şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, să se constate nulitatea absolută parţială a Dispoziţiei de restituire nr. 1119/05.08.2009, emisă de Primarul Muncipiului Gherla, în sensul modificării parţiale a acesteia, cu consecinţa dispunerii restituirii în natură şi a celorlalte imobile identificate cu nr. top. x, în suprafaţă de 287 mp, nr. top. x, în suprafaţă de 139 mp, nr. top. x, în suprafaţă de 3.060 mp, comasat şi transcris în CF nr. x Gherla, nr. top. x, în suprafaţă de 86,4 mp, nr. top. x în suprafaţă de 900 mp, nr. top. x în suprafaţă de 306 mp, 988/2 în suprafaţă de 3.276 mp.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat, în esenţă, că sunt moştenitoare, în calitate de nepoate, rude de gradul al doilea, ale proprietarilor tabulari de la care au fost preluate de către Statul Român, fără titlu, imobilele care au fost înscrise în CF nr. x şi 286 Gherla.
De asemenea, au menţionat că, referitor la o parte din aceste imobile s-a emis în favoarea reclamantelor dispoziţia de restituire nr. 1119/05.08.2009 de către Primarul Municipiului Gherla, fără ca pentru imobilul cu nr. top. x să se menţioneze suprafaţa şi fără să fie cuprinse şi celelalte imobile, deşi erau singurele îndreptăţite a li se restitui.
Mai mult, au evidenţiat că, deşi procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 era în curs de derulare şi nu se dăduse încă o soluţie notificărilor reclamantelor şi cu toate că pârâta Construcţii şi Prestări Servicii S.R.L. nu justifica un drept de proprietate asupra vreunuia dintre imobilele solicitate de reclamante în baza Legii nr. 10/2001, prin încălcarea flagrantă a acestei legi s-au pus în vânzare la licitaţie o parte din imobilele solicitate.
Au relevat că aceeaşi procedură a fost adoptată şi cu privire la imobilul adjudecat în favoarea pârâtei D. S.R.L., în condiţiile în care nici asupra acesteia nu se justifica un drept de proprietate, actul de adjudecare fiind lovit de nulitate, neputându-se înstrăina un imobil revendicat în baza Legii 10/2001 până la finalizarea procedurii prevăzută de această lege.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 948, art. 966, art. 967, art. 968, art. 1.532 C. civ. de la 1864, art. 2-4, art. 6-7, art. 9, art. 11, art. 20, art. 46 din Legea nr. 10/2001, art. 1, art. 7, art. 9, art. 11, art. 14-19, art. 21-22, art. 25 din Legea nr. 112/1995, art. 1-3, art. 6, art. 12-14, art. 33, art. 45 din Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995.
Prin precizarea de acţiune depusă la termenul de judecată din data de 16.02.2010, extinsă faţă de pârâţii Municipiul Gherla şi E., reclamantele A., B. şi C. au solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a Dispoziţiei de restituire nr. 1119/05.08.2009, emisă de Primarul Muncipiului Gherla, în sensul modificării parţiale a acesteia, dispunând restituirea în natură şi a celorlalte imobile situate în Gherla, str. x şi Gherla, str. x, jud. Cluj, care au format obiectul notificărilor formulate de reclamante, în baza Legii nr. 10/2001, imobile care s-au identificat, din punct de vedere topografic, cu nr. top. x, în suprafaţă de 287 mp, nr. top. x, în suprafaţă de 139 mp, nr. top. x, în suprafaţă de 3.060 mp, în prezent comasat şi transcris în CF nr. x Gherla, nr. top. x, în suprafaţă de 86,4 mp, nr. top. x, în suprafaţă de 900 mp, nr. top. x, în suprafaţă de 306 mp, 988/2, în suprafaţă de 3.276 mp; să se dispună rectificarea situaţiei de carte funciară prin anularea încheierii de intabulare nr. x/07.01.2008 şi restabilirea situaţiei de carte funciară anterioară; să se constate nulitatea absolută a actului de adjudecare nr. 9368/16.09.2005; să se dispună rectificarea situaţiei de carte funciară prin anularea încheierii de intabulare nr. x/05.06.2009 şi restabilirea situaţiei de carte funciară anterioară acesteia; să se dispună obligarea pârâţilor care se opun admiterii acţiunii la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 15.11.2021, Tribunalul Cluj, secţia civilă, ca urmare a decesului reclamantei B., a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor acesteia: F., G. şi H..
2. Hotărârile pronunţate de Tribunalul Cluj
Prin sentinţa nr. 316/09.05.2024, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins ca, fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă, cererea formulată de către reclamanţi în contradictoriu cu pârâta Construcţii şi Prestări Servicii S.A.; a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Gherla, Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Gherla, şi Municipiul Gherla, prin primar, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, D. S.R.L., Regia Autonomă de Gospodărire Comunală şi Locativă Gherla şi E..
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în esenţă, că, prin notificarea înregistrată sub nr. x/15.08.2001, reclamanta C. a solicitat plata unor despăgubiri, constând în cota parte ce i se cuvenea, în calitate de moştenitoare a proprietarului tabular, reprezentând valoarea imobilelor (construcţii şi teren) situate în Gherla, str. x, înscrise în CF nr. x Gherla, nr. top. x.
De asemenea, prin notificarea înregistrată sub nr. x/15.08.2001, reclamanta iniţială încetată din viaţă, B., a solicitat plata unor despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre suma achitată în baza Legii nr. 112/1995 şi valoarea corespunzătoare pentru imobilele înscrise în CF nr. x Gherla, nr. top. x, situate în Gherla, str. x, respectiv cota ce i se cuvenea în calitate de moştenitoare, iar prin notificarea formulată, reclamanta A. a solicitat restituirea în natură a imobilului din str. x, în calitate de moştenitoare a numitului I., fost proprietar al imobilului înscris în CF nr. x, nr. top. x.
Prin Dispoziţia nr. 1119/05.08.2009 a Primarului Municipiului Gherla au fost conexate notificările formulate prin care s-au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF nr. x Gherla, în vederea soluţionării unitare; s-a stabilit calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite să beneficieze de măsuri reparatorii, prevăzute de Legea nr. 10/2001, fiind nepoate ale fostului proprietar, respectiv I.; au fost admise în parte notificările conexate şi s-a dispus restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF nr. x Gherla, nr. top. x, moară, curte şi drum de acces, în suprafaţă de 633 mp şi de sub nr. top. x, teren, curte şi grădină, bunurile trecute în proprietatea statului şi care se restituie în natură încadrându-se în categoria imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin Dispoziţia nr. 1335/18.09.2009 a Primarului Municipiului Gherla, a fost modificat şi completat art. 3 din Dispoziţia nr. 1119/05.08.2009, în sensul că notificările conexate au fost admise în parte, corelativ cu restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF nr. x Gherla, nr. top. x, moară, curte şi drum de acces, în suprafaţă de 633 mp; nr. top. x, teren, curte şi grădină, în suprafaţă de 619 mp; nr. top. x, grădina casei, în suprafaţă de 24 stjp, respectiv 86,4 mp.
Potrivit menţiunilor din CF nr. x Gherla, I. a deţinut dreptul de proprietate asupra imobilelor nr. top. x, casă şi teren de 466 stjp, respectiv 1.676 mp, nr. top. x, grădină intravilan de 850 mp şi nr. top. x, grădină, intravilan de 24 mp, respectiv 86 mp, imobile intabulate în favoarea Statului Român, cu titlu de naţionalizare, în baza Decretului-Lege nr. 92/1950.
În ce priveşte solicitarea de anulare a procesului-verbal de adjudecare nr. x din data de 16.09.2005, tribunalul a constatat că pretenţiile sunt neîntemeiate.
Astfel, s-a observat că societatea Construcţii, Industrie Mică şi Prestări Servicii Gherla a dobândit, în patrimoniul său, clădirea din str. x, în procent de 69,9%, în baza art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990. Prin urmare, debitoarea deţinea dreptul de proprietate asupra construcţiei adjudecate de către D. S.R.L., fiind dobândit, cu titlu de drept (lege), la o dată mult anterioară momentului la care a fost adoptată şi a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, astfel că s-a reţinut că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 45 din Legea nr. 10/2001, întrucât bunul care a format obiectul procedurii de vânzare la licitaţie publică nu constituie un imobil care cade sub incidenţa acestui act normativ.
Raportat la această dezlegare, nu a putut fi primită nici cererea de rectificare a situaţiei de carte funciară şi de restabilire a situaţiei anterioare, pârâta dobândind printr-un titlu valabil, care nu a fost anulat, dreptul de proprietate asupra depozitului de carburanţi.
Referitor la cererea de rectificare a situaţiei de carte funciară, prin anularea încheierii de intabulare nr. x/05.06.2009 şi restabilirea situaţiei de carte funciară anterioară, s-a reţinut că reclamanţii au promovat o acţiune în rectificarea cărţii funciare fără să fi solicitat în prealabil anularea operaţiunii juridice în baza căreia pârâtul E. a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiilor înscrise în evidenţele de publicitate imobiliară.
Relativ la cererea de anulare parţială a dispoziţiei emise de către Primarul Municipiului Gherla, tribunalul a constatat că este neîntemeiată solicitarea de a se anula în parte dispoziţia şi de a se restitui în natură şi imobilul nr. top. x, din moment ce reclamanţii au beneficiat deja de măsuri reparatorii pentru terenul în discuţie.
De asemenea, a reţinut că nu poate fi primită nici susţinerea că nu s-ar fi menţionat suprafaţa pentru imobilul x, raportat la modificarea şi completarea art. 3 din dispoziţia primordială.
Referitor la restituirea în natură a imobilelor nr. top. x, în suprafaţă de 287 mp şi nr. top. x, de 139 mp, tribunalul a constatat că nu poate avea loc restituirea terenului de 287 mp în natură, din moment ce numiţii J. şi K. sunt proprietarii apartamentului II şi deţin o cotă din părţile indivize comune, printre care şi terenul, aceştia nefiind nici împrocesuaţi în prezentul litigiu.
De asemenea, s-a constatat că nici restituirea în natură a imobilului nr. top. x, în suprafaţă de 139 mp, nu este posibilă, din moment ce bunul în discuţie, reprezentând casă, situată în str. x, anexe şi teren cu suprafaţa de 139 mp, a fost dobândit, în 1975, de către L. şi soţia M., proprietarii actuali nefiind chemaţi în judecată în pricina de faţă.
Or, şi asupra operaţiunii juridice în discuţie s-a statuat valabilitatea acesteia, prin decizia civilă nr. 835/A/2014 din 19 noiembrie 2014 a Tribunalului Cluj, fiind, deci, în prezenţa unui act valid, care a produs efecte în sensul transmisiunii dreptului de proprietate către familia L..
În ceea ce priveşte imobilul nr. top. x, în suprafaţă de 3.060 mp (înscris iniţial în CF nr. x Gherla), s-a constatat că a fost înscris nu doar dreptul de folosinţă al pârâţilor D. S.R.L. şi E. asupra terenului în suprafaţă totală de 5.363 mp (cu nr. cad. x), ci şi dreptul de folosinţă în favoarea proprietarilor apartamentelor înscrise în CF nr. x Gherla şi CF nr. x Gherla, adică N. şi soţia O., respectiv P..
Or, aceste persoane nu au fost acţionate în judecată de către reclamanţi, iar împrejurarea vizând dreptul de proprietate asupra construcţiilor, respectiv dreptul de folosinţă asupra întregului teren, nu a format obiect de dezbatere în cauză.
Reţinând dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că nu este posibilă restituirea în natură a terenului liber de 1.808 mp, propus spre a fi dezmembrat, situaţia juridică actuală a imobilului înscris în CF nr. x Gherla, din prisma dreptului de folosinţă recunoscut în favoarea unor terţi, nefiind compatibilă cu o asemenea măsură.
În acest context, nu a fost primită teza că nu există impedimente pentru restituirea în natură, terenul fiind în continuare în proprietatea Statului Român, de vreme ce măsura solicitată ar fi presupus ca terenul să poată fi atribuit reclamanţilor liber de sarcini.
Or, după cum s-a evidenţiat anterior, nu aceasta este situaţia în cauză, existând un drept de folosinţă în favoarea unor terţe persoane, proprietari ai unor construcţii, care nu sunt părţi în litigiu.
Referitor la anularea dispoziţiei emise de către primar şi restituirea în natură a imobilelor nr. top. x, în suprafaţă de 900 mp, nr. top. x, în suprafaţă de 306 mp şi 988/2, de 3.276 mp, tribunalul a constatat că bunurile în discuţie figurau în CF nr. x Gherla.
Or, prin dispoziţia contestată în cauză, au fost soluţionate doar notificările care vizau imobilul înscris în CF nr. x Gherla, aparţinând antecesorului reclamanţilor.
Prin încheierea din 13.08.2024, Tribunalul Cluj, secţia civilă a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinţei, în sensul că împotriva acesteia poate fi exercitată calea de atac a recursului, iar nu a apelului, cum din eroare s-a consemnat.
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 13.08.2024 au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea hotărârilor recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar schimbarea în tot a sentinţei cu consecinţa admiterii acţiunii civile.
3. Hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Cluj
Prin încheierea din 21.01.2025, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins solicitarea recurenţilor de recalificare a recursului în calea de atac a apelului, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. XXVI alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în varianta modificată prin Legea nr. 202/2010.
Prin decizia nr. 34/R/11.02.2025, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis, în parte, recursul reclamanţilor împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis, în parte, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Gherla; a dispus modificarea în parte a Dispoziţiei de restituire nr. 1119/05.08.2009, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Gherla, şi în consecinţă a constatat îndreptăţirea reclamanţilor la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent cu privire la terenurile în suprafaţă de 424 mp şi 3.057 mp, înscrise în vechiul CF nr. x Gherla sub nr. top. x şi y, situate în municipiul Gherla, str. x, jud. Cluj; a menţinut restul dispoziţiilor din sentinţă; a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi împotriva încheierii din 13.08.2024 a primei instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut, în ceea ce priveşte recursul îndreptat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială, că, într-adevăr, Legea nr. 10/2010, în forma sa în vigoare la data introducerii acţiunii, nu prevedea natura căii de atac ce putea fi exercitată de părţile interesate împotriva hotărârii tribunalului, prin care s-au soluţionat plângerile formulate împotriva dispoziţiilor emise de entitatea învestită cu soluţionarea notificărilor, însă art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 a fost modificat prin art. XXII al Legii nr. 202/2010, în sensul că hotărârea tribunalului este supusă recursului, aflat în competenţa curţii de apel.
Totodată, prin normele cu caracter tranzitoriu cuprinse în art. XXVI al Legii nr. 202/2010, s-a prevăzut că dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele reglementate prin această lege se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă, dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a legii.
În consecinţă, având în vedere că prezenta cauză a fost soluţionată în primă instanţă după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, calea de atac ce putea fi exercitată în prezentul litigiu este recursul, iar nu apelul.
În privinţa recursului declarat împotriva sentinţei, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că imobile din CF nr. x Gherla preluate abuziv de Statul Român, cu privire la care nu s-a dispus restituirea în natură, sunt următoarele: terenul de 424 mp, de sub nr. top x (reprezentând diferenţa dintre terenul de 1.676 mp înscris sub nr. top. x în favoarea fostului proprietar deposedat abuziv şi terenurile restituite de 633 mp şi 619 mp, aferente nr. top. x şi nr. top. x) şi 3.057 mp, de sub nr. top. x, cele două suprafeţe de teren, nefiind libere, conform raportului de expertiză efectuat în faţa primei instanţe, astfel că nu pot fi restituite în natură.
Astfel, chiar dacă Statul Român este proprietar asupra terenului de 5.363 mp, în CF nr. x Gherla, nr. cad. x, este înscris atât dreptul de folosinţă al pârâţilor D. S.R.L. şi E., cât şi dreptul de folosinţă în favoarea proprietarilor unor construcţii, numiţii N. şi soţia O., respectiv P., care au calitatea de terţi faţă de prezentul litigiu.
Reţinând dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, în mod just s-a constat de către tribunal că nu este posibilă restituirea în natură a terenului de 1.808 mp, propus spre a fi dezmembrat de către domnul expert, situaţia juridică actuală a imobilului înscris în CF nr. x Gherla, din prisma dreptului de folosinţă recunoscut în favoarea unor terţi, nefiind compatibilă cu o asemenea măsură.
Aşadar, existând un drept de folosinţă în favoarea unor terţe persoane, proprietari ai unor construcţii, care nu sunt părţi în litigiu, terenul de sub nr. top. x, în suprafaţă de 3.057 mp, înscris iniţial în CF nr. x Gherla, nu poate fi considerat liber în sensul Legii nr. 10/2001, nici măcar în parte.
Referitor la solicitarea de restituire în natură a diferenţei de 424 mp aferentă nr. top x din CF nr. x Gherla, curtea a constatat că în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă caracterul nefondat ale acestei pretenţii.
Dreptul de proprietate asupra terenului de 287 mp aferent nr. top. x, potrivit menţiunilor din CF colectivă nr. 2669 Gherla, a fost intabulat în favoarea Statului Român, însă apartamentul nr. x din costrucţia existentă pe acest teren a fost înstrăinată în anul 1979, către J. şi K., care şi-au înscris dreptul de proprietate asupra construcţiei în CF, fiind constatată valabilitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat cu numiţii J. şi K., prin decizia civilă nr. 835/A/19.11.2014 a Tribunalului Cluj, irevocabilă prin respingerea recursurilor, prin decizia civilă nr. 546/06.11.2015 a Curţii de Apel Cluj.
De asemenea, s-a reţinut că nu este posibilă nici restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 424 mp, corespunzător nr. top x din CF nr. x Gherla, atât timp cât, potrivit art. 9-10 din Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, acesta nu poate fi considerat liber.
În raport cu aceste considerente, s-au constatat ca fiind fondate criticile recurenţilor, întrucât prima instanţă a omis să constate îndreptăţirea reclamanţilor la acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri, cu privire la terenurile în suprafaţă de 424 mp şi 3.057 mp (înscrise în vechiul CF nr. x Gherla), ce nu pot fi restituite în natură.
Astfel, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale, spaţiilor verzi, precum şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii şi a încheierii din 21.01.2025 au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea lor şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, curţii de apel.
- Prin memoriul de recurs depus în data de 26.02.2025, reclamanţii au arătat că în mod eronat a fost respinsă, prin încheierea recurată, solicitarea de recalificare a căii de atac din recurs, în apel.
Au invocat, în acest sens, prevederile art. 27 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."
În mod nelegal a apreciat prima instanţă că recursul este calea de atac împotriva hotărârii pronunţate.
Menţionează că prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (care prevăd că "decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel") au fost modificate prin Legea nr. 202/2010.
De asemenea, precizează că la data promovării acţiunii, 22.09.2009, forma în vigoare a texului legal antemenţionat nu prevedea recursul ca fiind o cale de atac unică, astfel că se impune aplicarea dispoziţiilor dreptului comun în vigoare la data de promovării acţiunii.
Menţionează, în acest sens, că potrivit art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, "nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard RON inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii şi în alte cazuri prevăzute de lege."
Având în vedere că valoarea imobilelor depăşeşte suma de 200.000 RON, din interpretarea per a contrario a acestui text de lege, rezultă că prezenta cauză este supusă atât căii de atac a apelului, cât şi recursului.
Arată, totodată, şi că cererea introductivă de instanţă are şi caracterele unei acţiuni întemeiate pe dreptul comun, în anulare, rectificare de carte funciară şi revendicare, cât şi caracterul unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În aceste condiţii, raportat la faptul că împotriva sentinţei calea de atac era apelul, consideră că soluţionarea cauzei s-a realizat într-o compunere nelegală a instanţei.
- Prin completarea motivelor de recurs din 11.06.2025, reclamanţii au indicat, suplimentar celor arătate prin memoriul de recurs, că decizia atacată a fost pronunţată şi cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1), art. 9, art. 10, art. 23, art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 34 din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare la data înregistrării acţiunii, dată fiind soluţia de menţinere a restului dispoziţiilor din sentinţa tribunalului, prin care a fost respinsă acţiunea acestora.
Relevând cadrul factual, menţionează că atât curtea de apel, cât şi prima instanţă au apreciat în mod eronat că obiectul acţiunii ar viza doar terenurile, nu şi construcţiile aflate pe acestea.
Arată că au invocat preluarea fără titlu valabil a imobilelor în litigiu, însă Curtea de Apel Cluj, în mod eronat, a apreciat "ca fiind lipsită de fundament critica din recurs privind pretinsa omisiune a instanţei de fond de a cerceta modalitatea în care au fost preluate imobilele de către Statul Român".
Nici prima instanţă şi nici curtea de apel nu au analizat şi nu au înţeles utilitatea de a cerceta modul de preluare a imobilelor, mod de preluare fără titlu valabil în cazul în speţă, deşi acest aspect trebuia lămurit, întrucât imobilele sub aspectul preluării erau supuse incidenţei art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevede că:
"actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă."
Precizează că au probat preluarea fără titlu valabil a imobilelor înscrise iniţial în CF nr. x şi CF nr. x Gherla, preluate de la persoane care nu aveau calitatea de proprietari, exceptate de la naţionalizare.
Pentru imobilul de pe strada x nr. 4 s-a constatat nulitatea absolută a trecerii în proprietatea Statului Român prin decizia civilă nr. 835/A/2014, pronunţată în dosarul nr. x/2010, a Tribunalului Cluj, aspect invocat şi în calea de atac anterioară.
În aceste condiţii, raportat la preluarea fără titlu valabil a imobilelor, curtea de apel, ar fi trebuit, dând eficienţă art. 45 din Legea nr. 10/2001, să concluzioneze şi asupra nevalabilităţii actelor juridice de înstrăinare a imobilelor supuse procedurii de notificare şi revendicare, în condiţiile în care au fost învestite şi cu o acţiune în nulitate, transmisiunea cu titlu de adjudecare şi vânzare-cumpărare a unei părţi din imobilele în litigiu nefiind încheiată cu bună-credinţă.
Menţionează, în acest sens, că imobilele în litigiu figurau la data vânzării pe lista imobilelor revendicate, deci nu puteau forma obiectul înstrăinării.
Imobilele înstrăinate nu erau construcţii noi, ci erau, în cea mai mare parte, construcţiile ale antecesorilor reclamanţilor, a căror destinaţie fusese schimbată în perioada comunismului, iar de pe altă parte, nu s-a dovedit existenţa unor construcţii noi, pentru care să existe autorizaţie de construire.
Curtea de apel, la fel ca prima instanţă, a încălcat art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care arată că "se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile."
Niciuna dintre instanţe nu a analizat în concret legalitatea edificării acestor construcţii şi caracterul lor de construcţii uşoare sau demontabile pentru a aprecia asupra posibilităţii de restituire în natură către reclamanţi a imobilelor în litigiu.
În privinţa cererilor de rectificare carte funciară privind încheierile de carte funciară nr. x/07.01.2008 şi nr. y/05.06.2009 şi a nulităţii titlurilor de dobândire a terţilor, menţionează că au arătat că hotărârile judecătoreşti invocate de instanţă (sentinţa civilă nr. 1860/2008, prin care s-a admis acţiunea în prestaţie tabulară a pârâtului E., şi sentinţa civilă nr. 332/2007 a Judecătoriei Gherla, prin care s-au efectuat şi operaţiuni de comasare şi dezmembrare imobile) le sunt inopozabile, nefiind parte în dosarele în care s-au pronunţat acestea.
Ca urmare, curtea de apel trebuia să facă în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 34 pct. 1 şi 3 din Decretul-lege nr. 115/1938, coroborat cu art. 34 din Legea nr. 7/1996.
În ceea ce priveşte apartamentul II al Q., cu nr. top. x şi apartamentul familiei L., cu nr. top. x, cu privire la care s-a constatat valabilitatea transmisiunii cu titlu de vânzare-cumpărare de la Statul Român, arată că instanţa a apreciat în mod eronat că nu s-ar fi solicitat despăgubiri, interpretând eronat termenul de imobil ca fiind echivalent cu termenul de teren, deşi cele două noţiuni sunt distincte (noţiunea de imobil cuprinzând atât terenul, cât şi construcţiile).
Având în vedere interpretarea greşită a acestei noţiuni, instanţa a omis să se pronunţe cu privire la îndreptăţirea reclamanţilor la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele două apartamente sus-menţionate.
Arată că au solicitat restituirea în natură şi a construcţiilor existente pe teren, respectiv că pentru apartamentele cu nr. cad. x, aflate în proprietatea terţilor N., O., P., sunt îndreptăţiţi la despăgubiri.
Precizează că sunt îndreptăţiţi la despăgubiri şi pentru apartamentul II al Q., cu nr. top. x şi pentru apartamentul familiei L., cu nr. top. x.
Contrar celor reţinute de instanţă, arată că au criticat soluţia primei instanţe şi sub aspectul nesoluţionării acţiunii cu privire la aceste nr. top. şi cu privire la faptul că nu s-a luat în considerare şi nu a fost analizată notificarea reclamantei A. pentru imobilele cu nr. top. x.
În cazul în care instanţa ar fi apreciat că nu se poate pronunţa încă asupra acestei solicitări, soluţia corectă ar fi fost aceea de respingere a acţiunii ca prematur introdusă, iar nu aceea de respingere ca neîntemeiată.
Pe de altă parte, instanţa trebuia să se pronunţe în sensul soluţionării acţiunii pentru aceste imobile, cu atât mai mult cu cât termenul pentru soluţionarea notificărilor fusese depăşit, iar instanţa avea la dispoziţie toate actele care demonstrau calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la restituire.
5. Apărări formulate în cauză
Intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Reluând, în aceeaşi formă, apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă în faţa Curţii de Apel Cluj cu privire la fondul cauzei, intimata a arătat că îşi menţine apărarea privind inadmisibilităţii acţiunii, deoarece nu a fost finalizată procedura administrativă obligatorie în temeiul art. 23, art. 25 şi art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Expunând cadrul factual, intimata a învederat că sunt înregistrate mai multe notificări ale reclamanţilor din prezenta cauză care se află în curs de soluţionare şi necesită completarea dosarelor administrative de către reclamanţi cu toate actele doveditoare în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Intimata a arătat că îşi menţine excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, în ceea ce priveşte restituirea în natură a imobilelor revendicate.
În mod corect şi legal, tribunalul a reţinut că este cu atât mai puţin posibilă retrocedarea întregului teren înscris în CF nr. x Gherla, în limita suprafeţei nerestituite reclamanţilor, din moment ce, în prezent, imobilul înglobează parcele cu alte numere topografice, din alte cărţi funciare, care nu formează obiectul cauzei.
La rândul lor, recurenţii-reclamanţi au depus, în data de 17 septembrie 2025, note scrise, la care au anexat grile ale Camerei Notarilor Publici, prin care au evocat valoarea totală a obiectului cererii la data înregistrării acţiunii ca fiind în cuantum de 1.625.302 RON, sens în care au precizat, reluând susţinerile din memoriul de recurs, că, potrivit art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, în cauză poate fi exercitată atât calea de atac a apelului, cât şi cea a recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Prealabil, reţinând că prin încheierea din 20 iunie 2023 (irevocabilă prin nerecurare) a primei instanţe s-a dispus calificarea ca apărări de fond a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, reiterate ca atare prin întâmpinarea formulată în prezenta cale extraordinară de atac, iar cum intimata-pârâtă nu a atacat nici sentinţa tribunalului, se constată că, deşi subordonate soluţiei asupra admisibilităţii prezentei căi de atac, ele nici nu mai pot fi deduse, spre examinare, în această etapă procesuală.
Analizând, în continuare, recursul formulat împotriva încheierii din 21 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, se constată caracterul nefondat al acestuia, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În speţă, obiectul cauzei, astfel cum a fost trasat de reclamanţi prin cererea introductivă de instanţă înregistrată în 22 septembrie 2009, este reprezentat de contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. 1119 din 5 august 2009 emise de Primarul Municipiului Gherla, prin care s-a solicitat constatarea nulităţii parţiale a acesteia, în sensul de a se dispune şi restituirea în natură a celorlalte imobile obiect al notificării formulate în acord cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 (identificate cu nr. top. x, în suprafaţă de 287 mp, nr. top. x, în suprafaţă de 139 mp, nr. top. x, în suprafaţă de 3.060 mp, comasat şi transcris în CF nr. x Gherla, nr. top. x, în suprafaţă de 86,4 mp, nr. top. x în suprafaţă de 900 mp, nr. top. x în suprafaţă de 306 mp, nr. x în suprafaţă de 3.276 mp).
În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamanţii au arătat, în esenţă, că au calitatea de moştenitori ai proprietarilor tabulari de la care s-au preluat de către Statul Român, fără titlu, imobilele care au fost înscrise în CF nr. x şi nr. 286 Gherla, fiind emisă doar cu privire la o parte dintre acestea dispoziţia de restituire atacată, deşi erau singurele persoane îndreptăţite a li se restitui respectivele imobile, fiind invocate, în acest sens, prevederile art. 2-4, art. 6-7, art. 9, art. 11, art. 20, art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Acest temei al judecăţii a fost menţinut, astfel că inclusiv prin precizarea de acţiune (depusă la termenul de judecată din data de 16 februarie 2010 din faţa primei instanţe), prin care reclamanţii au solicitat, cu caracter accesoriu petitului principal, şi rectificarea situaţiei de carte funciară prin anularea încheierilor de intabulare nr. x din 7 ianuarie 2008 şi nr. 4459 din 5 iunie 2009 emise de BCPI Gherla, cu consecinţa restabilirii situaţiei de carte funciară anterioară acestora, precum şi constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare nr. 9368 (9367) din 16 septembrie 2005, încheiat cu privire la unul dintre aceste imobile, părţile reclamante au păstrat acelaşi fundament în drept al cererii iniţiale.
Împrejurarea că limitele învestirii instanţei de judecată se circumscriu unei acţiuni subsumate prevederilor Legii nr. 10/2001, iar nu unei acţiuni în drept comun, rezultă şi din faptul că prin însăşi cererea precizatoare, reclamanţii au menţionat expres că solicită restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară motivat de faptul că, "prin încălcarea flagrantă a Legii nr. 10/2001, s-au pus în vânzare, la licitaţie, o parte din imobilele solicitate."
Reiese, aşadar, că, faţă de arhitectura juridică a demersului judiciar al reclamanţilor, astfel cum a fost configurată aceasta atât în raport cu obiectul pretenţiilor deduse judecăţii (privitoare la nelegalitatea dispoziţiei Primarului Municipiului Gherla), dar mai ales al cauzei sale, relativ la restituirea, în natură, a restului imobilelor notificate, în concordanţă cu temeiul de drept recunoscut de legea specială în acest sens (indicat expres de reclamanţi, conform celor arătate), solicitarea de "restabilire a situaţiei de carte funciară" (prin invocarea inopozabilităţii/nulităţii actelor juridice încheiate cu privire la respectivele imobile) nu face altceva decât să sprijine capătul principal de cerere, faţă de care se află într-o relaţie de dependenţă, asigurând eficacitatea intabulării dreptului afirmat de recurenţi în eventualitatea admiterii acestuia.
De altfel, invocând, inadecvat procedural şi cu ignorarea limitelor cadrului obiectiv al demersului judiciar (astfel cum a fost prefigurat, fără echivoc, încă din faţa primei instanţe, conform celor expuse anterior), că "cererea introductivă de instanţă are şi caracterele unei acţiuni întemeiate pe dreptul comun, în revendicare, cât şi caracterul unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001", recurenţii omit, pe de o parte, că au dedus judecăţii o pricină în legătură cu imobile de care au fost deposedaţi, în fapt, abuziv autorii lor, în perioada de referinţă a acestei legi reparatorii, indicând, în mod expres, drept temei al acţiunii prevederile Legii nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, că cele două ipoteze indicate sunt unele necomplementare.
Tocmai de aceea, în verificarea temeiniciei pretenţiilor formulate, curtea de apel, ţinând cont că litigiul este unul circumscris Legii nr. 10/2001, prin prisma obiectului principal, constând în solicitarea de anulare (parţială) a unei dispoziţii de restituire în natură, de a cărui soluţionare depindeau, în mod efectiv, şi petitele accesorii formulate pe calea cererii precizatoare, s-a raportat la cadrul stabilit prin acest act normativ atunci când a constatat dreptul reclamanţilor la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent cu privire la unele dintre terenurile care au făcut obiectul notificărilor formulate în temeiul acestei legi.
Astfel, reclamanţii din prezenta cauză nu se pot prevala de normele de drept comun în materie pentru a obţine un atare rezultat şi a beneficia, inadecvat procedural, de un alt regim juridic din perspectiva căilor de atac ce pot fi exercitate în cauză.
Faţă de toate cele arătate mai sus, reiese că acţiunea promovată în litigiul pendinte (astfel cum a fost aceasta precizată ulterior), este, în planul naturii sale juridice, una subsumabilă dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, fiind, astfel, vorba despre o acţiune cu caracter particular, supusă unor reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun, atât în privinţa competenţei instanţelor, cât şi a căilor de atac ce pot fi declarate în cauză.
Prin urmare, grefat fiind pe regulile stabilite în legea reparatorie specială, obiectul verificării jurisdicţionale nu se poate circumscrie decât acestor limite, conform regulii înscrise la art. 129 alin. (6) C. proc. civ. de la 1865, potrivit căreia, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
În acest context, se reţine că Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată acţiunea, prevede, la art. 26 alin. (3) (astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor), că "hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."
Se constată, deci, că, prin dispoziţiile art. XII din Legea nr. 202/2010, legiuitorul a suprimat calea de atac a apelului, în situaţia exercitării contestaţiei împotriva actului emis de unitatea deţinătoare, hotărârile de primă instanţă rămânând supuse doar recursului.
Tot astfel, normele cu caracter tranzitoriu ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 au prevăzut expres că "dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege (…) se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi."
Or, Legea nr. 202/2010 a intrat în vigoare la 25 noiembrie 2010, astfel că sentinţa nr. 316 din 9 mai 2024, prin care Tribunalul Cluj, secţia civilă a soluţionat în fond cauza, a fost pronunţată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
De altfel, aceste prevederi au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, statuându-se, în mod expres, prin Decizia nr. 1035 din 29 noiembrie 2012 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 41 din 18 ianuarie 2013) şi prin Decizia nr. 9 din 7 ianuarie 2013 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 110 din 25 februarie 2013) ale Curţii Constituţionale, conformitatea cu legea fundamentală a dispoziţiei legale criticate.
În acest sens, s-a reţinut, de către instanţa de contencios constituţional, că stabilirea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, ţinând cont de specificul obiectului fiecărei categorii de litigii, poate reglementa norme procedurale derogatorii de la regulile generale stabilite prin C. proc. civ., accesul liber la justiţie neînsemnând obligativitatea asigurării accesului la toate gradele de jurisdicţie pentru toate categoriile de cauze sau litigii, Curtea observând, totodată, că este vorba despre recursul devolutiv, ce va fi judecat potrivit dispoziţiilor art. 299 şi următoarele din C. proc. civ.. Totodată, principiul liberului acces la justiţie trebuie corelat cu cel al egalităţii în drepturi, astfel încât acordarea accesului liber la justiţie să ţină cont de realităţile sociale inevitabil diferite. Astfel, prin Decizia nr. 60 din 14 octombrie 1993, Curtea a statuat că regula înscrisă în art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, are ca semnificaţie faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. Dar el poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, deoarece competenţa şi procedura sunt stabilite de lege (par. 2-3 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 1035/2012).
Deopotrivă, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a statuat şi că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea şi că unor situaţii diferite, justificate obiectiv şi raţional, trebuie să le corespundă un tratament juridic diferit, astfel cum reiese din Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000.
Astfel fiind, se constată că împotriva sentinţei nr. 316 din 9 mai 2024 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, reclamanţii puteau formula numai calea de atac a recursului, pe care, de altfel, au şi exercitat-o, aceasta fiind soluţionată prin decizia nr. 34/R/2025 din 11 februarie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
În atare condiţii, rezultă că decizia nr. 34/R/2025 din 11 februarie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă este o hotărâre irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. de la 1865, nesusceptibilă de recurs.
Drept urmare, se reţine că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, legiuitorul a impus în sarcina părţilor obligaţia îndeplinirii actelor de procedură în condiţiile stabilite de lege.
Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.
Ca atare, în raport cu dispoziţiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, decizia atacată nu este supusă recursului, fiind pronunţată, la rândul său, în soluţionarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii primei instanţe, conform celor arătate în precedent.
Pentru considerentele expuse, reţinând caracterul nefondat al criticilor îndreptate împotriva încheierii din 21 ianuarie 2025, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul reclamanţilor împotriva deciziei nr. 34/R/2025 din 11 februarie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., C., F., G. şi H. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2009.
Respinge, ca inadmisibil, recursul aceloraşi reclamanţi împotriva deciziei nr. 34/R/2025 din 11 februarie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2025.