Territorial jurisdiction for protection orders when the victim lacks a domestic domicile: exclusive victim-domicile rule versus subsidiary competence of Bucharest Sector 1.

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată din data de 18.06.2025, înregistrată sub numărul x/2025, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., luarea următoarelor măsuri de protecţie pentru perioada maximă de 12 luni: 1. interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamantul conform art. 12 lit. f) din Legea nr. 26/2024; 2. obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate (500 metri) faţă de reclamant; 3. obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate (500 metri) faţă de reşedinţa reclamantului.

În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 26/2024

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 7026 din 19 iunie 2025 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul B., având ca obiect ordin de protecţie, în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul este cetăţean străin, fără domiciliu sau reşedinţă pe teritoriul României, în timp ce pârâtul este cetăţean român, domiciliat în jud. Mehedinţi.

Raportat la obiectul cauzei, emitere ordin de protecţie, instanţa a reţinut că nu se poate stabili competenţa în baza art. 14 alin. (1) din Legea 26/2024, motiv pentru care se va aplica regula generală, fiind competentă instanţa domiciliului pârâtului, instanţă ce este mai bine plasată decât instanţa competentă în subsidiar, potrivit art. 1072 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 1072 alin. (2) este o normă de subsidiară, concepută pentru situaţiile de denegare de dreptate, când nicio altă regulă de competenţă nu poate fi aplicată. Nu este o normă menită să înlocuiască regulile generale sau să creeze disfuncţionalităţi, neexistând nicio raţiune juridică sau practică de a recurge la o dispoziţie de excepţie care ar concentra litigiile la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în mod nejustificat, mai ales când acestea ar contraveni principiilor generale de eficienţă şi acces la justiţie şi ar îngreuna exercitarea dreptului la apărare al pârâtului, precum şi administrarea eventualului probatoriu propus de acesta.

Or, domiciliul pârâtului este situat în Mun. Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinţi, astfel că, prin raportare la aceste prevederi, Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin îi poate fi stabilită competenţa de a judeca litigiul, ca instanţă română, prin raportare la art. 1072 alin. (1) şi art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Chiar dacă dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea 26/2024 sunt norme speciale şi stabilesc o competenţă exclusivă, în temeiul art. 1072 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., excepţia se completează cu regulile generale de competenţă, respectiv art. 107 C. proc. civ.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, prin sentinţa civilă nr. 3090 din data de 01 iulie 2025 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În motivarea sentinţei civile de declinare a competenţei, instanţa a reţinut că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 26/2024 stabilesc, fără echivoc, faptul că cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victimei. Astfel, aceste dispoziţii reprezintă, fără putinţă de tăgadă, norme de drept speciale faţă de art. 107 C. proc. civ.

Cum petentul are, potrivit susţinerilor din cererea de chemare în judecată, domiciliul în afara României, în cauză devin aplicabile alte dispoziţii speciale, respectiv art. 1072 alin. (2) C. proc. civ. care stabilesc că dacă nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti.

Astfel, această instanţă se va determina prin aplicarea dispoziţiei legale speciale, respectiv art. 1072 alin. (2) C. proc. civ., şi care stabileşte competenţa de soluţionare a cauze în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

II. Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cauzei îl constituie solicitarea reclamantului de emitere a unui ordin de protecţie în favoarea sa, împotriva pârâtului B. în temeiul Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecţie.

Instanţele aflate în conflict au reţinut faptul că reclamantul este cetăţean străin, fără domiciliu sau reşedinţă pe teritoriul României, în timp ce pârâtul este cetăţean român, domiciliat în Municipiul Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinţi, însă au apreciat diferit cu privire la dispoziţiile legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă a soluţiona cauza, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti considerând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. ce instituie regula generală de stabilire a competenţei teritoriale, în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, în timp ce Judecătoria Drobeta Turnu-Severin a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 1072 C. proc. civ.

Raportat la obiectul cauzei, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 26/2024 prevede că "(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima. (2) Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie poate fi introdusă de victimă personal sau, după caz, de tutore ori alt reprezentant legal al acesteia. (3) Cererea poate fi introdusă în numele victimei şi de: a) procuror; b) reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor infracţiunilor."

Ca atare, procedura reglementă de art. 14 din Legea nr. 26/2024 are în vedere situaţia în care cererea de emitere a ordinului de protecţie este adresată instanţei direct de către victimă sau în numele acesteia de către persoanele abilitate de lege în acest sens.

Art. 14 din Legea nr. 26/2024 este o normă atributivă de competenţă teritorială absolută de ordine publică, prin alin. (1) al acestui text de lege fiind instituit un caz de competenţă teritorială exclusivă.

Cum cererile pentru emiterea ordinului de protecţie nu privesc bunuri sau drepturi de care părţile pot dispune, rezultă că, în această materie, părţile nu pot face o alegere de competenţă, neputând înlătura competenţa stabilită de art. 14 din Legea nr. 26/2024, fiind, aşadar, în prezenţa unei competenţe teritoriale derogatorii de la regula generală instituită de art. 107 C. proc. civ.

Aşa cum s-a arătat supra, cererile având ca obiect emiterea unui ordin de protecţie se soluţionează de judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa victima.

În prezentul litigiul, reclamantul nu are domiciliul sau reşedinţa în România în schimb pârâtul domiciliază pe teritoriul României astfel că, în ce priveşte reţinerea competenţei în favoarea instanţelor române, sub aspectul stabilirii competenţei teritoriale în materia procesului internaţional, sunt incidente prevederile art. 1066 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "Sub rezerva situaţiilor în care legea dispune altfel, instanţele române sunt competente dacă pârâtul are domiciliul, iar în lipsa domiciliului, reşedinţa obişnuită, respectiv sediul principal, iar în lipsa sediului principal, un sediu secundar sau fondul de comerţ pe teritoriul României la data introducerii cererii’’ reţinând drept criteriu domiciliul sau reşedinţa pârâtului.

Având în vedere că s-a determinat că pricina intră în competenţa instanţelor române, în continuare urmează a se da eficienţă regulilor cuprinse în materie de competenţă teritorială la Titlul III din C. proc. civ. - Competenţa instanţelor judecătoreşti, Capitolul II - Competenţa teritorială.

În atare situaţie, sunt incidente dispoziţiile art. 1072 C. proc. civ. potrivit cu care, când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti.

Cum dispoziţiile legii speciale, în speţă art. 14 din Legea nr. 26/2024, prevăd competenţa teritorială a instanţei de la domiciliul victimei, iar în cauză domiciliul reclamantului nu este în România, ci în străinătate, nu se poate stabili care anume judecătorie de pe teritoriul României este îndreptăţită să soluţioneze litigiul, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 1072 C. proc. civ., competenţa teritorială aparţine Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti, instanţă în favoarea căreia urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2025.