Gas pipeline compensation under Law 185/2016: Finality of appellate decision and inadmissibility of recourse due to statutory exclusion from extraordinary appeal

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2023, la data de 18.05.2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în baza art. 20 din Legea nr. 185/2016, a solicitat obligarea pârâtei să respecte întocmai dispoziţiile legale ce-i revin vizavi de reclamant, a cărui proprietate o foloseşte, fără a fi dispusă să-i plătească daunele în totalitate, iar renta anuală sub nicio formă, aşa cum o obligă legea.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 739 din 28 mai 2024 pronunţată în dosar nr. x/2023, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată invocată de instanţă din oficiu şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale B. S.A., ca tardiv formulată.

I.3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 285 din data de 31 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a fost respins apelul declarat de reclamantul apelant A. împotriva sentinţei civile nr. 739/28.05.2024 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2023, în contradictoriu cu pârâta intimată B. S.A..

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 285 din data de 31 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 29 ianuarie 2025 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

Prin rezoluţia din data de 03 februarie 2025 s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) al aceluiaşi articol, s-a constatat că recurentul-reclmant nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a constatat că recurentul-reclamant datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, ce a fost achitată conform chitanţei de plată aflată la dosarul de recurs.

II.1. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, recurentul a susţinut că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 185/2016 ca urmare a limitării dreptului său de folosinţă a terenului pe care a plantat o livadă de pomi fructiferi, pe toată perioada existenţei celor trei magistrale de gaz. A arătat că valoarea indemnizaţiei a fost calculată de către specialiştii Direcţiei Agricole Timiş, la solicitarea pârâtei intimate, fiind stabilită în cuantum de 500 RON/pom fructifer.

După expunerea situaţiei de fapt, a arătat recurentul că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că acesta nu a indicat în mod expres prevederile legale pe care îşi întemeiază cererea de chemare în judecată în contextul în care în acţiune au fost indicate prevederile Legii nr. 185/2016 şi ale art. 7 pct. 2 din Legea nr. 238/2004.

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale în calitate de autoritate competentă a reţinut că potrivit art. 10 din Legea nr. 238/2004 invocată de recurent, titularul acordului petrolier, în speţă pârâta B. S.A. este singurul responsabil cu privire la accesul şi folosirea terenurilor necesare operării sistemului naţional de transport gaze naturale şi are obligaţia de a-l dezdăuna pe proprietar, respectiv de a-i plăti o rentă anuală.

Recurentul a susţinut şi faptul că a dovedit prin înscrisurile administrate în cauză faptul că normele de aplicare prevăd modul de calcul al rentei, respectiv contravaloarea celei mai mari producţii ce se putea realiza. Recurentul a făcut precizarea că a acceptat şi valoarea aproximativă de 500 RON/pom fructifer şi întrucât toate cele trei magistrale îi subtraversează proprietatea acesta a indicat numărul total de pomi fructiferi pentru care este îndreptăţit la plata rentei prevăzută de lege şi calculată de experţi pe care pârâta nu a dorit însă să i-o achite, deşi îi foloseşte fără drept, proprietatea.

Faţă de aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

II.2 Apărările formulate în cauză

La data de 27 februarie 2025, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil motivat de faptul că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este definitivă şi nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pe fond, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, decizia recurată fiind pronunţată cu respectarea tuturor condiţiilor legale incidente în materie.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 21 martie 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului.

În condiţiile art. 248 alin. (1) şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

În speţă, recurentul-reclamant este titularul dreptului de proprietate asupra unui teren situat în municipiul Lugoj, substraversat de trei conducte de gaz (V1, V2 şi BRUA) şi a solicitat instanţei de judecată obligarea pârâtei-intimate Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale B. S.A., în temeiul Legii nr. 185/2016 la plata contravalorii celor "11 pomi fructiferi distruşi în urma nerespectării culoarului de lucru (...) a diminuării valorii celeilalte părţi a terenului deoarece neputându-se racorda la utilităţi din cauza restricţiilor nu va putea ridica structuri, clădiri sau vinde în acest scop (...)" respectiv a unei "indemnizaţii/rente anuale motivată de pierderea producţiei de fructe prin interdicţia neplantării de pomi fructiferi pe toată perioada existenţei magistralelor".

Cererea recurentului a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 185/2016:

"În cazul lucrărilor de construire aferente proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale, pentru exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra imobilelor, iniţiatorul proiectului va plăti: a) indemnizaţii pentru proprietarii de imobile în schimbul limitărilor aduse dreptului de folosinţă ca urmare a efectuării lucrărilor; b) despăgubiri pentru pagubele cauzate proprietarilor de imobile sau titularilor de activităţi afectaţi de exercitarea dreptului de servitute, stabilite conform art. 8."

În conformitate cu art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Drepturile de uz şi de servitute asupra imobilelor aflate în proprietate privată se constituie cu titlu oneros, în condiţiile prezentei legi. Iniţiatorul proiectului plăteşte sau, după caz, consemnează: a) indemnizaţiile lunare pentru proprietarii de imobile în schimbul limitărilor aduse dreptului de folosinţă ca urmare a efectuării lucrărilor necesare proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale; b) despăgubirile pentru toate pagubele cauzate proprietarilor sau titularilor de activităţi afectaţi de exercitarea drepturilor de uz şi de servitute; c) indemnizaţiile anuale ale proprietarilor, în cazul instalaţiilor de suprafaţă, pentru exercitarea dreptului de uz."

Totodată, alin. (8) al acestui articol prevede că persoanele îndreptăţite nemulţumite de cuantumul indemnizaţiilor şi/sau despăgubirilor stabilite conform prezentului articol se pot adresa instanţelor judecătoreşti în condiţiile art. 15 şi art. 20 lege, iar potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2016, persoanele îndreptăţite nemulţumite de cuantumul indemnizaţiei şi/sau despăgubirilor determinate conform art. 5 şi 8 şi plătite sau consemnate, după caz, în baza prevederilor prezentei legi se pot adresa instanţelor judecătoreşti în condiţiile art. 20 din acelaşi act normativ, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

Art. 20 alin. (1) din lege stabileşte că toate litigiile rezultate din nerespectarea drepturilor şi/sau neexecutarea obligaţiilor stabilite prin această lege vor fi soluţionate de către tribunalul în a cărui rază teritorială este situat imobilul, conform prezentei proceduri, iar alin. (9) al acestui articol prevede că hotărârea dată de tribunal este executorie şi este supusă numai apelului, în termen de 10 zile de la comunicare.

Înalta Curte constată că litigiul de faţă, prin toate elementele sale, este unul circumscris dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 185/2016, recurentul-reclamant acţionând din postura proprietarului imobilului afectat de implementarea unui proiect de infrastructură în domeniul gazelor naturale, care se plânge de nerespectarea drepturilor sale de proprietate şi, corelativ, de cuantumul dezdăunărilor acordate pentru limitările aduse drepturilor sale. Soluţionând litigiul, în privinţa tuturor pretenţiilor deduse judecăţii, instanţele au reţinut şi făcut aplicarea Legii nr. 185/2016, ca lege specială.

În aceste circumstanţe, reţinând prevederile legale mai sus menţionate, se constată că hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, cale de atac a cărei soluţionare intră în competenţa curţii de apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, cum, potrivit art. 20 alin. (9) din Legea nr. 185/2016, sentinţa pronunţată în cauză de către tribunal este supusă numai apelului, faţă de dispoziţiile legale anterior evocate, Înalta Curte reţine că decizia care face obiectul prezentei căi de atac este definitivă şi nu este susceptibilă de recurs.

Chiar dacă în dispozitivul hotărârii se precizează că ea este supusă recursului în termen de 30 de zile de la comunicare, Înalta Curte reţine că această menţiune nu are niciun efect, în acest sens fiind dispoziţiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercit calea de atac prevăzută de lege.

Conform principiului legalităţii o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atacare a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Ca atare, cum hotărârea atacată pe calea prezentului recurs - decizia civilă nr. 285 din data de 31 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă - este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, în raport de argumentele expuse şi de dispoziţii legale enunţate, aplicabile în cauză, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., împrejurare faţă de care nu se mai impune analiza motivelor de recurs susţinute în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 285 din data de 31 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2025.