Nullity of cassation appeal failing to address procedural grounds of annulment in lieu of merits

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la data de 10.04.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. obligarea acestuia la restituirea sumei de 42.391 de euro primită în temeiul contractului de mandat autentificat sub nr. x/09.06.2021 de SPN C.; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data punerii în întârziere, respectiv 26.01.2023 şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 2.019, art. 2.020, art. 2.037 C. civ., art. 194 C. civ.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 380 din data de 21 martie 2024 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 41.797 euro, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 41.797 Euro, calculată de la data punerii în întârziere, 26.01.2023, până la data plăţii efective a debitului restant;

A fost respinsă, în rest, acţiunea formulată;

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 11.426,18 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

I.3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 266 din 23 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a fost admisă excepţia netimbrării apelului.

A fost anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul-pârât B. împotriva sentinţei civile nr. 380 din data de 21 martie 2024 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimatul reclamant A..

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 6.200 RON către intimat cu titlu de cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 266 din 23 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul B..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 03 ianuarie 2025 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

Prin rezoluţia din data de 09 ianuarie 2025 s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) al aceluiaşi articol, s-a constatat că recurentul-pârât a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. c) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a constatat că recurentul-pârât datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, ce a fost achitată conform chitanţei de plată aflată la dosarul de recurs.

II.1. Motivele de recurs

Invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotararii atacate cu consecinţa admiterii apelului, schimbării în tot a sentinţei civile nr. 380/21.03.2024 pronunţată de Tribunalul Timiş, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

După expunerea succintă a situaţiei de fapt şi a hotărârilor pronunţate în cauză, recurentul a susţinut că decizia recurată, prin care a fost menţinută soluţia primei instanţe de admitere a cererii de chemare în judecată, a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în cauză.

În susţinerea motivului de recurs, recurentul a arătat că între acesta şi defunctul D., fratele reclamantului, a existat o relaţie de prietenie solidă de 15 ani.

Întrucât starea de sănătate a fratele reclamantului care locuia singur s-a deteriorat cu timpul, recurentul a susţinut că relaţia de apropiere dintre acesta şi pârât s-a transformat în ultimii 5-6 ani, într-un contract între aceştia, prin care pârâtul s-a obligat să-i ofere întreţinere lui D., întreţinere ce a constat în asigurarea celor necesare traiului de zi cu zi.

Mai exact acesta i-a solicitat recurentului-pârât B. să-i asigure la nevoie hrană, medicamente, plata utilităţilor, menaj, să-i asigure transportul la medic şi în general îndeplinirea oricăror altor solicitări ale defunctului în măsura în care nu putea să le îndeplinească singur sau necesita să fie asistat.

În virtutea acestei relaţii, recurentul a susţinut că obişnuia să meargă aproape zilnic la domiciliul fratelui reclamantului pentru a-i asigura acestuia serviciile necesare, în timp ce reclamantul nu ţinea legătura cu acesta, întrucât locuia în Germania şi nu manifesta interes faţă de starea de sănătate a fratelui său.

În ceea ce priveşte imobilul înscris în CF nr. x Giroc, imobil ce a fost înstrăinat la data de 14 aprilie 2022, în schimbul sumei de 125.391 euro, conform contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. x/2022 de SPN C., recurentul a precizat că preţul obţinut în urma înstrăinării acestuia a fost achitat în contul său ca urmare a cererii exprese a defunctului D., întrucât acesta nu a dorit să-i fie virată în contul personal această sumă.

Astfel, a susţinut recurentul că în temeiul convenţiei de întreţinere avută cu defunctul, pârâtul B. avea obligaţia de a achita toate cheltuielile generate de traiul de zi cu zi al fratelui reclamantului, inclusiv de a da curs solicitărilor acestuia de a-i scoate şi preda bani în numerar din contul bancar.

Cu privire la tranzacţia imobiliară mai sus menţionată, D. a fost înştiinţat asupra faptului ca din preţul încasat urmează a fi achitat un comision de 10.000 euro către agentul imobiliar care a adus clientul, propunere cu care acesta a fost de acord, iar suma respectivă a fost plătită către acest intermediar. A menţionat recurent că i-a adus la cunoştinţă acest aspect şi intimatului-reclamant după decesul fratelui său, însă reclamantul nu a fost interesat de înţelegerea avută cu defunctul.

În ceea ce priveşte diferenţa de 31.800 euro, recurentul a susţinut că din aceasta sumă au fost făcute unele plăţi necesare şi urgente pentru fratele reclamantului, iar suma rămasă de aproximativ 28.000 euro a fost remisă manual fratelui reclamantului de către recurent în trei sau patru tranşe, la cererea acestuia, fără a cunoaşte destinaţia ulterioară a acestor sume.

Faţă de motivele expuse, recurentul a apreciat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este neîntemeiată, diferenţa de preţ în cuantum de 41.800 euro, fiind constituită din comisionul intermediarului-agent imobiliar iar suma de 31.800 euro nu a fost reţinută de către recurent ci a fost predată fratelui reclamantului în timpul vieţii sale, motiv pentru care nu consideră că sunt incidente dispoziţiile legale privind răspunderea civilă contractuală, recurentul îndeplinindu-şi toate obligaţiile prevăzute în sarcina sa prin contractul de mandat.

II.2. Apărările formulate în cauză.

La data de 22 aprilie 2025, intimatul-pârât A. a depus întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil întrucât recurentul a invocat omisso medio şi a supus direct analizei instanţei de recurs o serie de critici pe care instanţa de apel nu le-a analizat în contextul în care apelul a fost soluţionat pe baza excepţiei netimbrării invocată din oficiu.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, intimatul a susţinut că motivele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinerile recurentului referitoare la dispariţia sumei de 41.797 euro fiind neverosimile şi contradictorii, acesta afirmând în faţa instanţei civile faptul că suma a fost folosită pentru întreţinerea fratelui intimatului, diferenţa fiind restituită acestuia, în timp ce în faţa organelor de cercetare penală recurentul a susţinut că aceeaşi sumă a reprezentat comisionul său din vânzarea bunului imobil.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ.., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 30 aprilie 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului.

Analizând recursul în raport de excepţia nulităţii a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte urmează să constate nul recursul, pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Tot cu nulitatea sancţionează şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

În cauză, recursul nu este susceptibil de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. întrucât prin intermediul căii de atac nu se deduc judecăţii, în mod punctual, aspecte de nelegalitate ale deciziei contestate, astfel cum a fost indicată ca obiect al recursului.

Astfel, prin decizia recurată s-a constatat nulitatea apelului declarat de pârâtul B. împotriva nr. 380 din data de 21 martie 2024 pronunţată de Tribunalul Timiş, pentru neachitarea, de către acesta a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina sa.

Fără a se raporta la aceste considerente privind neîndeplinirea obligaţiei procesuale de a timbra şi fără a face referire la soluţia de anulare a apelului său, recurentul a prezentat consideraţii cu privire la situaţia de fapt referitoare la relaţia acestuia cu fratele reclamantului şi a destinaţiei sumelor de bani rezultate din încheierea contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. x/2022 de SPN C..

Or, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea soluţiei instanţei de apel de anulare, ca netimbrat, a apelului formulat de recurentul-pârât.

Întrucât recurentul-pârât nu a indicat, în concret, în ce ar consta nelegalitatea deciziei atacate şi nu a combătut dezlegările date asupra aspectului procedural al timbrajului, ci s-a limitat la a expune afirmaţii de ordin general fără legătură cu soluţia instanţei de apel, care nu pot fi analizate în cadrul controlului de legalitate şi nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. calea extraordinară de atac este lovită de nulitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) din cod.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 266 din data de 23 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

În ceea ce priveşte cererea intimatului-reclamant de sancţionare a recurentului-pârât pentru exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale, Înalta Curte va dispune respingerea acesteia având în vedere că nu se poate decela reaua-credinţă a acestuia de vreme ce recurentul a exercitat o cale de atac prevăzută de lege împotriva deciziei recurate.

Reţinând culpa procesuală a recurentului-pârât în prezenta cale extraordinară de atac, în acord cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acestuia la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.200 RON, reprezentând onorariu de avocat aferent fazei procesuale a recursului, dovedite prin factura nr. x/03.04.2025 şi achitate prin ordinul de plată din 11.04.2024, depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 266 din data de 23 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât B. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 6.200 RON către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2025.