Copyright infringement of a derivative work: transferability of moral damages to a corporate successor via universal succession under Law No. 8/1996

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă la data de 11 octombrie 2019 reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. Stand Agenţie Difuzare Carte S.R.L. solicitând obligarea în solidar a pârâţilor la încetarea oricărei activităţi de reproducere, distribuire, comunicare publică directă sau indirectă, prin orice mijloace, a lucrării "C.", de prof. D., editată în 1998 sub îngrijirea integrală a reclamantului, cu editarea revizuită a textului, cu note de subsol şi ilustraţii, respectiv repere bibliografice formulate de subsemnatul, carte apărută la E. din Oradea, obligarea în solidar a pârâţilor la retragerea din reţeaua de carte, inclusiv reţeaua de librării online, a operei sus menţionate, obligarea în solidar a pârâţilor la plata unor daune materiale generate prin publicarea şi difuzarea operei de mai sus, daune materiale pe care le apreciază la suma de 15.000 euro, sau echivalentul în RON, la cursul BNR de la data execuţiei, plus dobânzi legale începând de la data punerii în întârziere, obligarea în solidar a pârâţilor la plata unor daune morale în valoare de 10.000 euro sau echivalentul în RON, la cursul BNR de la data execuţiei, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. art. 8 şi 10 din Legea 8/1996, art. 13, alin. (1), punctul 9 C. proc. civ., art. 116 din acelaşi cod, art. 13, lit. a) din Ordonanţa 80/2013; art. 252, 253, 1528 şi 1549 din C. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 217/C/2023 din data de 23 noiembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A., invocată de pârâtele B. S.R.L. şi Stand Agenţie Difuzare Carte S.R.L. prin întâmpinare.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi Stand Agenţie Difuzare Carte S.R.L. şi, în consecinţă:

Au fost obligate pârâtele la încetarea oricărei activităţi de reproducere, distribuire, comunicare publică directă sau indirectă, prin orice mijloace a operei derivate "C." de prof. D., E. publicată de către E., Oradea în 1998, ISBN: 973-97770-07.

Au fost obligate pârâtele la retragerea din reţeaua de carte, inclusiv reţeaua de librării online a lucrării "C." de prof. D., B. publicată de către B. (Tiraj 1 şi Tiraj 2), Bucureşti, în anul 2019, ISBN: 978-973-118-3077.

Au fost obligate pârâtele să achite reclamantului daune morale în sumă de 3000 Euro (echivalentul în RON la data plăţii).

A fost obligată pârâta B. S.R.L. să achite reclamantului daune materiale în suma de 39.039 RON, iar pârâta Stand Agenţie Difuzare Carte S.R.L. să achite reclamantului daune materiale în suma de 9.946 RON, sume la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 25.07.2019 şi până la data plăţii efective.

Au fost respinse restul pretenţiilor reclamantului.

Au fost obligate pârâtele să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă totală de 7.690 RON, din care suma de 3.690 RON reprezintă onorariu expertiză, iar suma de 4000 RON onorariu parţial avocat.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 1373/A din data de 28 noiembrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantele S.C. B. S.R.L. şi S.C. Stand Agenţie Difuzare Carte S.R.L., în contradictoriu cu intimatul A., împotriva sentinţei civile nr. 217/C din data de 23 noiembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Bihor.

II. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 1373/A din data de 28 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă au declarat recurs pârâtele B. S.R.L. şi Stand Agenţie Difuzare Carte S.R.L.

1. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

Prin rezoluţia din data de 24 februarie 2025 s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor îndeplinirea cerinţelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. iar în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) al aceluiaşi articol, s-a constatat că recurentele-pârâte au procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 24 alin. (1) şi (2) raportat la art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prin aceeaşi rezoluţie s-a stabilit că recurentele-pârâte datorează, în solidar, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, achitată conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

2. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel motivat de faptul că aceasta nu cuprinde motivele pentru care a fost respins apelul în ceea ce priveşte daunele morale, fapt ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor privind protecţia operei derivate, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 8/1996, ce atrage incidenţa motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea succintă a situaţiei de fapt, recurentele au arătat că prima instanţa a reţinut că "acea parte din creaţie intelectuală ce face lucrarea publicată în anul 1998 o operă derivată, a fost reprodusă cu un grad ridicat de similitudine, până la identitate, în lucrarea publicată şi difuzată de pârâţi în anul 2019, tribunalul va constata că pârâţii au încălcat drepturile de autor în privinţa operei derivate "C." de Prof D. reeditată în anul 1998 de către S.C. E."

Prin cererea de apel, recurenţii au arătat că o serie de similarităţi sunt normale, de vreme ce ambele opere derivate în discuţie încorporează aceeaşi operă preexistentă. Astfel, dreptul de autor al reclamantului nu a fost încălcat, inclusiv în raportul de expertiză întocmit de expert F. fiind evidenţiate numeroase diferenţe între E. şi B., suficiente cât să justifice concluzia necesităţii unei protecţii separate a ediţiei publicate şi difuzate de reclamante.

De asemenea, în apel recurentele au arătat faptul că în mod greşit instanţa de fond a admis solicitarea de obligare la plata daunelor morale, arătând pe de o parte că aceste daune nu au fost dovedite în vreun fel de către reclamant, nici în ceea ce priveşte existenţa şi nici cuantumul acestora, precum şi faptul că nu el este titularul daunelor morale, de vreme ce nu a fost stabilită calitatea reclamantului de autor al operei.

Prin hotărârea recurată, instanţa de apel a reţinut că "din probele de la dosar, judicios analizate de instanţa de fond, reiese că atât E. cât şi B. sunt opere derivate prin raportare la Ediţia princeps însă B. copiază E. Astfel, B., prin raportare la E., este o operă copiată.

Curtea a reţinut concluziile expertizei întocmite de expert G. potrivit cărora "conform analizelor comparative efectuate pe parcursul expertizei opera publicată şi difuzată de pârâţi începând cu anul 2019 "C." prezintă un grad ridicat de similitudine, până la identitate, a unor conţinuturi cărora reclamantul beneficiază de drepturi (derivate) prin publicarea în 1998 a operei menţionate.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut şi concluziile expertului F. potrivit cărora între lucrarea E. şi lucrarea pârâţilor există identitate de compoziţie şi similitudini de texte semnificative, motiv pentru care a concluzionat că două lucrări de specialitate au relevat identitatea dintre opera E. şi opera de la B., ambele derivate din Ediţia princeps, iar cele două opere derivate din opera principală sunt identice deoarece B. a copiat E."

Raportat la considerentele hotărârii atacate, recurentele au arătat că prin apel au contestat acordarea către reclamant de către instanţa de fond a sumei de 3.000 euro cu titlu de daune morale, arătând că acestea nu sunt probate în vreun fel de către reclamant, nici în ceea ce priveşte existenţa şi nici cuantumul acestora. Totodată, a fost criticată hotărârea instanţei de fond, având în vedere lipsa oricărei menţiuni cu privire la fundamentarea acestor daune morale, fiind invocat doar un prejudiciu de imagine nedemonstrat pentru a-şi justifica concluziile, iar de vreme ce titularul dreptului de autor este E., nefiind stabilită calitatea reclamantului de autor al operei, acesta nu poate pretinde pentru sine daune morale, având în vedere că nu este titularul dreptului de autor încălcat şi deci nici a dreptului de a solicita despăgubiri pentru încălcarea acestuia.

Cu toate acestea, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la această solicitare a recurenţilor, nici într-o manieră implicită, hotărârea necuprinzând nicio menţiune expresă a daunelor morale, aspect relevat de antepenultimul paragraf din hotărâre în care sunt menţionate în mod expres daunele materiale, fiind explicată justificarea acestora. Însă, faţă de respingerea cererii de schimbare a hotărârii în privinţa daunelor morale, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind incident, în opinia recurentelor, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurentele au solicitat ca în rejudecare să se aibă în vedere şi considerentele hotărârii privitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului prin care s-a reţinut că "nu are nicio relevanţă dacă el este sau nu autorul efectiv al operei derivate apărută în E., deoarece în patrimoniul lui a intrat prin transmisiune universală întregul patrimoniu al E., patrimoniu în care intră drepturile de autor asupra acestei opere derivate. Reclamantul intimat a dobândit de la moştenitorii autorului prin cesiune şi transmitere universală toate drepturile de autor asupra editării şi difuzării întregii opere literar-ştiinţifice având ca autor prof. D. şi asupra operei derivate apărută la E.."

Raportat la aceste considerente, recurenţii au arătat că dreptul de autor asupra operei derivate apărută la E. a fost dobândit de către reclamant prin transmisiune universală a întregului patrimoniu al editurii, în urma lichidării acestei societăţi şi nu ca urmare a creării operei.

Având în vedere acest aspect, recurenţii au apreciat că reclamantul nu poate pretinde pentru sine reparaţia drepturilor nepatrimoniale care aparţin altei persoane. Aşadar, singura persoană care putea suferi un prejudiciu ca urmare a încălcării al dreptului nepatrimonial la imagine ar fi E. şi nu reclamantul, care a dobândit acest drept prin transmisiune universală.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au arătat că hotărârea este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor privind protecţia operei derivate, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 8/1996.

Pentru a pronunţa soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată şi de obligare a recurentelor la plata daunelor materiale şi morale către intimatul-reclamant, instanţa a reţinut că, deşi B. este o operă derivată după Ediţia princeps, la fel ca şi E., varianta recurentelor preia contribuţia de expresie a E., încălcând drepturile de autor ale reclamantului asupra acestei din urmă ediţii.

Recurenţii au apreciat că instanţa de apel a validat în mod eronat această concluzie a primei instanţe având în vedere că sunt încălcate dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 8/1996 privind protecţia operelor derivate, care fac obiect al dreptului de autor şi sunt protejate separat, dispoziţii ce reglementează protecţia de care beneficiază operele derivate, odată ce acestea au fost aduse la cunoştinţa publicului.

Pe cale de consecinţă, odată ce opera derivată îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi protejată, aceasta nu mai poate să fie o copie a altei opere întrucât nu este posibil ca o operă să fie, în acelaşi timp protejată de lege şi sancţionată de aceeaşi lege ca fiind o faptă ilicită.

Invocând jurisprudenţa Înaltei Curţi, recurentele au susţinut că opera lor derivată prezintă caracter de originalitate prin raportare la opera originară, originalitate care poate fi separată de opera derivată întocmită de intimatul-reclamant în timp ce instanţa de apel a stabilit că B. este o operă derivată prin raportare la Ediţia princeps şi nu prejudiciază drepturile autorului operei originale, motiv pentru care aceasta se bucură de o protecţie juridică separată.

Pentru aceste motive, au apreciat recurentele că este greşită concluzia instanţei potrivit căreia E. este identică cu B., deoarece aceasta din urmă a copiat-o pe cea dintâi fiind încălcate dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 8/1996 conform cărora operele derivate fac obiectul dreptului de autor, în măsura în care nu sunt prejudiciate drepturile autorilor operei originale.

În final, recurentele au reiterat faptul că protecţia drepturilor de autor asupra creaţiei originale a încetat în anul 2015, ca urmare a împlinirii a termenului de 70 de ani de la momentul decesului autorului, moment începând cu care opera face parte din domeniul public, putând face obiectul unei opere derivate fără obligaţia de a respecta drepturile patrimoniale ale autorului.

Aceste considerente conduc la concluzia că opera publicată şi difuzată de recurente este o operă derivată, care nu încalcă pretinsul drept de autor al reclamantului, având originalitate ca urmare a analizei separate a operei originare "C.".

Pentru aceste motive, recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

3. Apărările formulate în cauză

La data de 01 aprilie 2025 intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce priveşte critica privind lipsa motivelor pentru care a fost respins apelul privind daunele morale, intimatul a arătat că aceasta este neîntemeiată întrucât în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate sunt expuse în mod clar şi evident motivele care au condus la respingerea apelului formulat şi la menţinerea sentinţei civile pronunţată de Tribunalul Bihor.

Cu privire la daunele morale, a arătat intimatul că în motivarea instanţei sunt invocate dispoziţiile art. 187 din Legea 8/1996, în considerarea cărora recurentele au fost obligate la plata lor.

În ceea ce priveşte criticile legate de aplicarea greşită a normelor privind protecţia operei derivate, prevăzută de Legea 8/1996, intimatul-reclamant a susţinut că acestea sunt nefondate în contextul în care astfel cum şi instanţa de apel a constatat, atât în motivarea cererii de apel cât şi în motivarea recurstului, recurentele redau pasaje rupte fie din contextul expertizei, fie din considerente, speculând concluzii contrare.

Concluzionând, intimatul-reclamant a arătat că din probele administrate la dosar, respectiv expertizele efectuate, reiese în mod evident faptul că, intimatul se află sub protecţia drepturilor de autor, că aceste drepturi au fost încălcate de către recurenţi, opera publicată de către aceştia fiind o operă copiată, raportat ia E., prezentând un grad ridicat de similitudine, până la identitate a unor conţinuturi, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurentele-pârâte nu au formulat răspuns la întâmpinare.

4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ.., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 08 aprilie 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, însă numai în limitele şi pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Printr-o primă categorie de critici, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele afirmă încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, arătând, în esenţă, că opera derivată realizată de recurente este, în raport de opera originară, o operă distinctă, originală şi protejată de lege; că această operă nu aduce prin urmare atingere operei iniţiale, a cărei durată de protecţie de altfel s-a împlinit; că sunt criticabile considerentele potrivit cărora ediţia publicată de recurente este o copie a ediţiei publicate de E..

Aceste critici nu sunt fondate.

În prealabil, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 488 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere doar pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege. Aceste cazuri de casare au în vedere doar ipoteze de nelegalitate formală (procedurală), respectiv de nelegalitate substanţială a hotărârii recurate, nefiind posibil ca pe calea recursului să fie reexaminată situaţia de fapt stabilită în mod suveran de instanţele de fond (prima instanţă şi cea de apel, ambele îndreptăţite şi obligate să judece întreaga cauză sub toate aspectele, de fapt şi de drept).

Aşa fiind, criticile prin care se tinde la stabilirea altei situaţii de fapt decât cea reţinută în mod suveran de instanţele devolutive sunt critici de netemeinicie, care excedează dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Ambele instanţe de fond - prima instanţă şi cea de apel, apelul fiind devolutiv, de natură a deschide o nouă judecată asupra fondului, în fapt şi în drept (art. 476 alin. (1) C. proc. civ.) - au reţinut în fapt că În anul 1939 s-a publicat lucrarea "C." de către Prof. D., autor care a decedat în anul 1945, moştenitorul acestuia H. cedând drepturile de autor către S.C. E., prin reprezentant A., prin contractul de editare, autentificat nr. x/11 mai 1994 .

Lucrarea "C." de Prof. D. a fost reeditată şi publicată ulterior, în anul 1998 de către S.C. E., într-o ediţie proprie, cu note de subsol, ilustraţii şi repere bibliografice, iar în urma radierii S.C. E., întreg patrimoniul societăţii, inclusiv drepturile de editare şi difuzare prevăzute prin contractul de editare autentic, s-a transmis către asociatul unic, intimatul-reclamant A..

Cu privire la lucrarea publicată de E., pe temeiul expertizelor efectuate în cauză, instanţele de fond au reţinut că aceasta este o operă derivată, fiind recunoscut caracterul de creaţie intelectuală prin actualizarea limbajului scriiturii "I." din lucrarea "C." de către Prof. D., reorganizarea textului pe anumite porţiuni şi efectuarea unor adnotări având caracter exemplificativ, sub forma notelor de subsol.

Acestea fiind faptele pe temeiul cărora s-a reţinut caracterul derivat al operei cu privire la care intimatul-reclamant a pretins încălcarea dreptului de autor, trebuie constatat că instanţele de fond au putut califica, în drept, această operă ca fiind una derivată, dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe nefiind, prin urmare, încălcate din această perspectivă. De altfel, recurentele nici nu formulează o atare critică.

În schimb, în ceea ce priveşte opera publicată şi difuzată de pârâţi începând cu anul 2019, instanţele de fond au reţinut, în fapt, că aceasta reprezintă o copiere aproape identică a E., realizată de autoarea intimatului-reclamant.

În acest sens, s-a reţinut că ambele versiuni, atât a reclamantului cât şi a pârâtelor, sunt opere derivate prin raportare la cartea "Din tainele vieţii şi a universului" a profesorului D., în versiunea pârâtelor existând preluări ale ideilor atât din opera originară, cât şi din opera reclamantului, având identităţi de formă şi conţinut atât cu opera profesorului D. (1939), cât şi cu opera reclamantului (1998).

Expertul a mai arătat că diferenţele dintre opera originară (1939) şi cea a pârâţilor (2019) se suprapun peste diferenţele dintre opera originară şi opera reclamantului (1998), din compararea cărţilor putându-se observa că versiunea pârâţilor (2019) conţine modificările efectuate de reclamant şi care nu existau în versiunea originară, respectiv inserarea notelor de subsol care explică termeni şi concepte, suprimarea ilustraţiilor, introducerea dialogului şi a liniilor de dialog. S-a arătat că între opera pârâţilor şi cea a reclamantului există identitate de compoziţie şi similitudine de expresie şi identităţi şi similitudini de texte semnificative.

Ca urmare, a concluzionat prima instanţă de fond, lucrarea publicată în anul 1998 E. este o lucrare derivată din lucrarea "Din tainele vieţii şi a universului" a profesorului D., care beneficiază de protecţia dreptului de autor, exclusiv în privinţa contribuţiei autorului ediţiei reeditate în anul 1998, contribuţie proprie de "expresie", opera derivată publicată în anul 1998 reprezentând o transformare a operei originare prin adaptarea limbajului arhaic, adăugarea unor elemente de structură şi adnotare.

În schimb, lucrarea publicată şi difuzată în anul 2019 de către pârâte, chiar dacă şi ea este o operă derivată din lucrarea "Din tainele vieţii şi a universului" a profesorului D., preia contribuţia de expresie a autorului ediţiei editate în anul 1998, încălcând în acest fel drepturile de autor al operei derivate, editate în anul 1998.

Nu pot fi primite criticile pe care recurentele le formulează, în realitate, cu privire la situaţia de fapt prin care tind să afirme că opera publicată de ele nu ar constitui o copie aproape fidelă a ediţiei publicate de autoarea intimatului-reclamant, aceasta, la rândul ei, fiind calificată în mod corect, în opinia recurentelor, drept operă derivată în raport de ediţia iniţială a lucrării, publicată în anul 1938.

De vreme ce în recurs controlul de legalitate se exercită prin raportare la modul în care faptelor suveran constatate de instanţele de fond le-au fost aplicate dispoziţiile legale incidente, dar fără a se putea reţine o altă situaţie de fapt, se constată că criticile formulate de recurente au un caracter vădit nefondat în raport de constatările de fapt evocate.

Astfel, recurentele nu se pot prevala de protecţia specifică unei opere derivate, întrucât această protecţie ar fi fost incidentă doar dacă, în mod independent, editura recurentă ar fi realizat ea însăşi o operă derivată (actualizare terminologică, explicaţii etc.) direct din opera originală, situaţie în care, într-adevăr, ar fi beneficiat de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 8/1996, iar acţiunea în contrafacere îndreptată împotriva sa ar fi fost nefondată. Această ipoteză este însă contrafactuală, întrucât instanţele de fond au reţinut că lucrarea publicată de pârâte constituie o copie fidelă (aproape identică) a operei derivate publicate sub egida E. în anul 1998.

Din această perspectivă constituie un considerent supraabundent şi, într-adevăr, contradictoriu faţă de constatările enunţate în cele ce preced aprecierea potrivit căreia lucrarea publicată de pârâte ar fi şi ea o operă derivată din lucrarea "Din tainele vieţii şi a universului" a profesorului D.. O atare calificare nu poate fi reţinută, întrucât recurentele nu au derivat autonom o lucrare proprie din lucrarea originală, ci s-au rezumat la a copia lucrarea publicată în 1998 la E., ceea ce constituie un fapt ilicit, de natură a aduce atingere prerogativelor titularului dreptului de autor asupra operei derivate (1998).

Prin raportare la aceste constatări de fapt suverane ale instanţelor de fond, în mod judicios şi cu respectarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 8/1996 au reţinut acestea că prin preluarea cvasiidentică a operei derivate (întocmite în anul 1998) se aduce atingere dreptului de autor asupra acestei opere derivate (din opera originară, a anului 1938), acţiunea dedusă judecăţii fiind în mod legal admisă, cu excepţia capătului de cerere referitoare la daunele morale, cu privire la care au fost formulate critici fondate şi care vor determina admiterea recursului.

Din această perspectivă, sunt lipsite de finalitate criticile potrivit cărora protecţia drepturilor de autor asupra creaţiei originale a încetat în anul 2015, ca urmare a împlinirii a termenului de 70 de ani de la momentul decesului autorului, moment începând cu care opera face parte din domeniul public, putând face obiectul unei opere derivate fără obligaţia de a respecta drepturile patrimoniale ale autorului (operei originare).

De vreme ce instanţele devolutive au reţinut încălcarea dreptului de autor conferit intimatului-reclamant asupra operei derivate, din anul 1998, sunt lipsite de pertinenţă susţinerile referitoare la împlinirea termenului de protecţie asupra creaţiei originale, aflată în prezent în domeniul public (şi care, spre exemplu, ar putea fi reeditată ca atare, în prezent, fără adăugirile specifice operei derivate din 1998, adăugiri a căror preluare nepermisă de către recurente a dat naştere prezentului litigiu ori, după caz, printr-o prelucrare cu adevărat distinctă, proprie).

De altfel, pentru acurateţe, trebuie observat că Legea asupra proprietăţii literare şi artistice din anul 1923 reglementa un termen de protecţie de cel mult 30 de ani după moartea autorului. Astfel, potrivit art. 4 din această lege, după moartea autorului, moştenitorii săi în gradul prevăzut de prezenta lege, precum şi cesionarii lor, se vor bucura timp de 30 de ani de aceleaşi drepturi de cari s-a bucurat autorul. De vreme ce termenul de protecţie prevăzut de această lege era împlinit la data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, termenul de protecţie reglementat de această lege nu se mai poate aplica operei originare, aflată deja în domeniul public, întrucât legea nouă nu retroactivează (art. 1 C. civ. 1864).

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect daunele morale, recurenţii au arătat că dreptul de autor asupra operei derivate apărută la E. a fost dobândit de către reclamant prin transmisiune universală a întregului patrimoniu al editurii, în urma lichidării acestei societăţi şi nu ca urmare a creării operei.

Având în vedere acest aspect, recurenţii au apreciat că reclamantul nu poate pretinde pentru sine reparaţia drepturilor nepatrimoniale care aparţin altei persoane. Aşadar, singura persoană care putea suferi un prejudiciu ca urmare a încălcării al dreptului nepatrimonial la imagine ar fi E. şi nu reclamantul, care a dobândit acest drept prin transmisiune universală.

De asemenea, s-a arătat că instanţa de apel nu a răspuns în niciun fel criticii formulate prin apel, referitoare la soluţia de admitere a capătului de cerere referitor la daunele morale, cu toate că instanţa de apel era datoare să examineze toate motivele de apel invocate.

Această critică, subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este fondată.

În condiţiile în care apelul este devolutiv, instanţa de apel este datoare să rejudece fondul cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept relevante, care fac obiectul criticilor formulate prin motivele de apel depuse în termen (art. 470 alin. (3), art. 476 alin. (1), art. 479 alin. (1) C. proc. civ.) şi să răspundă cel puţin în substanţă, dar motivat în fapt şi în drept criticilor formulate.

Această exigenţă fundamentală a echităţii procesului civil rezultă atât din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Ruiz Torija c. Spaniei, cauza Jahnke şi Lenoble c. Franţei) şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi din dispoziţiile lipsite de echivoc ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta (...) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, se constată că instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire critica referitoare la daunele morale în cuantum de 3.000 euro, acordate intimatului, cu privire la care apelantele au susţinut că acestea nu au fost dovedite în nici un fel, nefiind probat prejudiciul moral suferit de către acesta ca urmare a publicării şi difuzării operei în discuţie, instanţa invocând un prejudiciu de imagine nedemonstrat pentru a-şi justifica concluziile.

Indiferent dacă acest argument era sau nu întemeiat, Curtea de Apel a procedat nelegal prin ignorarea sa, deşi era datoare să ofere un răspuns motivat, care să confere caracter efectiv judecăţii din apel.

Totodată, se constată că în cauză, lipsa oricărei motivări a instanţei de apel se adaugă împrejurării că nici prima instanţă de fond nu a expus circumstanţele de fapt pe temeiul cărora a reţinut încălcarea prerogativelor morale ale dreptului de autor. Astfel, tribunalul s-a rezumat să reţină că daunele morale solicitate de reclamant au fost reduse la suma de 3000 Euro (echivalentul în RON la data plăţii), instanţa apreciind că această sumă reprezintă o compensaţie echitabilă pentru prejudiciul de imagine adus reclamantului, fără a minimaliza efortul depus de reclamant în activitatea de creaţie şi meritele de care ar trebui să se bucure acesta.

Or, în primul rând, instanţele de fond nu au constatat, în fapt, că reclamantul A. ar fi autorul operei derivate, urmând ca, sub acest aspect, cu ocazia reluării judecăţii apelului, instanţa devolutivă să solicite părţilor clarificările şi, la nevoie, probele necesare, având în vedere că în speţă calitatea de autor (care nu poate aparţine decât unei persoane fizice, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996) şi cea de titular al dreptului de autor nu pot fi confundate; instanţele au reţinut calitatea de titular al dreptului de autor al intimatului-reclamant pe temeiul transmisiunii universale a patrimoniului societăţii dizolvate şi radiate, S.C. E.. Prin urmare, s-a stabilit în mod definitiv că intimatul-reclamant este titularul drepturilor patrimoniale de autor asupra operei derivate (1998), această chestiune nefăcând obiectul criticii în recurs.

În schimb, recurentele au învederat, în mod judicios, că dreptul de autor asupra operei derivate apărută la E. a fost dobândit de către reclamant prin transmisiune universală a întregului patrimoniu al editurii, în urma lichidării acestei societăţi şi nu ca urmare a creării operei.

Având în vedere acest aspect, recurenţii au apreciat că reclamantul nu poate pretinde pentru sine reparaţia drepturilor nepatrimoniale care aparţin altei persoane. Aşadar, singura persoană care putea suferi un prejudiciu ca urmare a încălcării al dreptului nepatrimonial la imagine ar fi E. şi nu reclamantul, care a dobândit acest drept prin transmisiune universală.

Aceste critici sunt de asemenea fondate şi urmează a fi avute în vedere de instanţa de trimitere cu ocazia rejudecării motivului de apel referitor la acordarea daunelor morale, motiv a cărui omisiune determină admiterea prezentului recurs, în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 8/1996, drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări După moartea autorului, exerciţiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) şi d) se transmite prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe durată nelimitată. Dacă nu există moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă care a administrat drepturile autorului sau, după caz, organismului cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creaţie.

Aşa fiind, în calitate de succesor al societăţii E., intimatul-reclamant nu poate pretinde reparaţia unor drepturi morale al căror titular nu este, neputând fi asimilat unui "moştenitor", în sensul dispoziţiei legale citate, care se referă la moştenitorii legali ori testamentari ai unei persoane fizice, doar persoana fizică putând avea calitatea de autor.

Cum s-a arătat deja, instanţele devolutive nu au clarificat în fapt cine este autorul operei derivate publicate în anul 1998 de către E., al cărei succesor în drepturile (patrimoniale şi transmisibile) este intimatul-reclamant.

De asemenea, lipseşte orice fel de analiză cu privire la aptitudinea situaţiei de fapt reţinute de a reprezenta o încălcare a drepturilor morale de autor. În condiţiile în care o lucrare publicată ulterior o altă editură preia întocmai o lucrare anterioară, este evidentă atingerea adusă prerogativelor patrimoniale, daunele materiale cauzate fiind de altfel în mod judicios reparate de instanţele de fond; în tot cazul, în recurs nu au fost formulate critici în această privinţă.

În schimb, doar în măsura în care s-ar ajunge, totuşi, la concluzia că intimatul-reclamant poate pretinde, în persoana sa, repararea unor daune morale, trebuie examinat şi motivat în mod pertinent în ce măsură acest tip de încălcare (copierea unei lucrări anterioare) dă loc, distinct, unei încălcări a vreunei prerogative morale concrete, din cele menţionate de lege, şi, în caz afirmativ, dacă o reparaţie pecuniară adiţională este necesară. Nu se vede, bunăoară, cum s-ar putea aduce atingere dreptului moral de a pretinde respectarea integrităţii operei printr-o reproducere fidelă a operei iniţiale şi care nu o alterează în mod prejudiciabil pe aceasta din urmă.

Cu toate că, potrivit celor ce preced, soluţia de admitere a recursului priveşte doar capătul de cerere având ca obiect daunele morale, celelalte fiind soluţionate în mod corect de către instanţa de apel, în cauză nu este posibilă casarea parţială, întrucât prin decizia recurată, apelul a fost respins ca nefondat, iar dacă motivul de apel cu privire la care s-a dispus rejudecarea ar fi, eventual, găsit fondat, apelul ar trebui admis, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei apelate, potrivit art. 480 alin. (2) C. proc. civ.

Va fi prin urmare admis recursul, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi art. 497 C. proc. civ., cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Nu sunt incidente dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., la care art. 497 C. proc. civ. face, de altfel trimitere, întrucât prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel urmând să complinească ea însăşi carenţele primei judecăţi, rezultate din cele ce preced, dând o soluţionare completă motivelor de apel, având în vedere că apelul este devolutiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtele B. S.R.L. şi Stand Agenţie Difuzare Carte S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1373/A din data de 28 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2025.