Annulment of cassation appeal for failing to articulate valid grounds of illegality against lower court findings

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 24.10.2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând anularea, pe temei de nelegalitate, a actului juridic denumit decizia civilă nr. 14/08.01.1971, emisă de Tribunalul Olt.

În drept, şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe prevederile art. 52 alin. (1) din Constituţia României, Decretul nr. 167/1958 şi articolele indicate din C. civ. şi C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Olt

Prin sentinţa nr. 407/25.06.2024 pronunţată de Tribunalul Olt s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect anulare act şi s-a respins cererea ca inadmisibilă. A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Craiova

Prin decizia civilă nr. 335/15.10.2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de către apelantul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 407 pronunţate la data de 25 iunie, în dosarul nr. x/2024, de către Tribunalul Olt, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B..

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 335/15.10.2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a formulat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul susţine că, la termenul de judecată din data de 15.10.2024, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. 16 alin. (2) din Constituţia României cu privire la starea de incompatibilitate a reprezentantului intimatei, avocat C., refuzând aplicarea acestora în cauză. Întrucât avocatul intimatei odată admis în şedinţă, fără a avea o calitate procesuală a solicitat instanţei de apel respingerea cererii recurentului-reclamant invocând excepţia inadmisibilităţii acţiunii acestuia şi care a fost reţinută de către instanţă în considerentele deciziei sale, instanţa creând astfel o situaţie potrivit căreia şedinţa de judecată din această dată s-a desfăşurat în afara legii şi ca atare, toate actele de procedură, inclusiv decizia recurată este lovită de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la probatoriul din dosar, recurentul susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. privind rolul judecătorului în aflarea adevărului ca urmare a faptului că a reţinut apărările formulate de către intimată prin cele două întâmpinări formulate în cauză denumindu-le "fiţuici, care sunt de fapt, suportul material al unui pachet de calomnii aruncate asupra mea, calomnia fiind apreciată de medicină ca cea mai gravă formă de tortură psihică, numită şi tortura albă deoarece poate determina, în unele situaţii, sinuciderea victimei, tortura sub orice formă, fiind interzisă de Constituţie prin dispoziţiile art. 22 alin. (2)".

Cu privire la motivarea deciziei recurate, recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ., deoarece dacă le-ar fi respectat, aceasta ar fi fost obligată să îi admită acţiunea şi nu să pronunţe o decizie de respingere a acesteia. Astfel, în mod greşit instanţa de apel a reţinut în cadrul considerentelor că recurentul-reclamant ar fi solicitat anularea deciziei civile nr. 14/1971 emisă de Tribunalul Olt, ceea ce nu este adevărat deoarece acesta a solicitat anularea unui act juridic civil pe temei de fals. În decizie, se mai arată că procedura falsului este un incident procedural ce poate fi analizat doar în ipoteza administrării de probe, or, în accepţiunea recurentului se afirmă că este bine-cunoscut faptul că noţiunea de "fals", nu structura lui intrinsecă, este o infracţiune ce se constată din oficiu şi se anulează necondiţionat şi imperativ, deşi în cererea adresată Tribunalului Olt coroborată cu probele din dosar obligă instanţa să demareze cercetarea falsului aşa cum prevede art. 308 C. proc. civ., ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Având în vedere cele menţionate anterior, recurentul consideră că temeiurile juridice care au stat la baza deciziei instanţei de apel sunt în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile legale enumerate de acesta în cuprinsul cererii sale de recurs, drept urmare, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 10.05.2025, intimata B., prin avocat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului formulat, iar în subsidiar, a invocat excepţia nulităţii recursului, precum şi sancţionarea recurentului cu amenda judiciară, având în vedere invocarea unei căi de atac vădit inadmisibile şi formularea unor cereri de chemare în judecată în mod repetat, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON.

În data de 27.05.2025, recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată fiind lipsite de "consistenţa juridică prevăzută de art. 205 alin. (2) lit. c) şi lit. d) C. proc. civ., şi ca atare trebuie apreciată o simplă fiţuică ce nu poate fi introdusă în economia procesului, fiţuică atinsă şi de nulitatea absolută prin efectul art. 174 alin. (1), coroborat cu art. 179 alin. (1) C.pr.civ".

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată, Înalta Curte constată că recursul este nul, având în vedere că niciuna dintre susţinerile expuse în cadrul memoriului de recurs nu pune în discuţie aspecte reale de nelegalitate a hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Rezultă, aşadar, din conţinutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate de lege.

În consecinţă, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancţionată cu nulitatea.

Aceasta întrucât motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci şi expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispoziţiilor menţionate anterior.

Înalta Curte constată că, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., prevederi legale care au în vedere situaţia de încălcare de către instanţă a regulilor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, pe aceea viciilor privind motivarea hotărârii ori situaţia în care deşi instanţa a recurs la textele de lege incidente pricinii, fie le-a încălcat, fie le-a aplicat în mod greşit, recurentul nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate subsumabile motivelor de casare invocate, urmărind, în realitate, doar o reevaluare a elementelor de fapt ale cauzei, făcând trimiteri inclusiv la conversaţiile cu instanţa de apel sau la modul de desfăşurare a dezbaterilor, astfel cum au fost percepute de acesta şi, mai ales, considerând hotărârea nelegală întrucât i-a respins cerer:

" Doamna Preşedintă a completului de judecată, după identificarea părţilor, fără să verifice şi calitatea procesuală a acestora, mi-a dat cuvântul mie şi, cu prioritate, am informat instanţa că în dosarul cauzei se află depusă de mine o cerere prin care am atras atenţia instanţei că avocatul C., reprezentantul intimatei, se află, conform disp. art. 41 alin. (2) C. proc. civ. în stare de incompatibilitate absolută la care, Doamna Preşedintă a completului mi-a replicat sec: "legea nu se aplică avocatului" nesocotind atât disp. Art. 41, alin. (2) C. proc. civ. cât şi dispoziţia art. 16 alin. (2) din Constituţia României. Din momentul când am atras atenţia că avocatul intimatei se află în incompatibilitate absolută, Doamna Presedintă trebuia să activeze, imediat, art. 40 alin. (1) - teza II-a C. proc. civ. şi să respingă apărarea pe temeiul lipsei calităţii procesuale iar pe avocat să-l scoată din şedinţă";

- "avocatul, odată admis în şedinţă, fără să ai aibă vreo calitate procesuală (avocat, expert, martor, translator, etc.) a solicitat instanţei respingerea cererii mele în baza excepţiei procesuale numită inadmisibilitate, excepţie reţinută de instanţă în motivarea hotărârii; instanţa de judecată fiind investită de mine, prin cerere, cu competenţa juridică de a judeca speţa dedusă judecăţii, din momentul anunţării, în şedinţă publică, că legea nu se aplică avocatului, prin încălcarea celor două norme de drept menţionate mai sus şi-a pierdut, automat, competenţa juridică cu care o investisem deoarece, încălcarea unei legi pune subiectul în cauză, automat, sub incidenţa altei legi; în cazul de faţă sub incidenţa Legii Nr. 303/2004, art. 99, lit. h) care face trimitere la ceea ce se cheamă rea-credinţă."

- " Intimata, însă, a depus la dosar, strict, două fiţuici denumite, la derută, întâmpinare; una pentru Tribunalul Olt şi alta pentru Curtea de Apel; fiţuici care sunt, de fapt, suportul material al unui pachet de calomnii aruncate asupra mea; calomnia fiind apreciată de medicină ca cea mai gravă formă de tortură psihică, numită şi "tortura albă" deoarece poate determina, în unele situaţii, sinuciderea victimei; tortura, sub orice formă, fiind interzisă de Constituţie prin disp. Art. 22, alin. (2)"

Prin urmare, cum criticile recurentului-reclamant vizează, în realitate, doar o reinterpretare a elementelor de probatoriu (care nu mai pot fi supuse unei noi dezbateri în faţa instanţei de recurs) sau de fapt, în legătură cu care solicită o nouă dezlegare pentru ca, ulterior, în raport cu noua situaţie de fapt, să poată fi luată în discuţie o eventuală încălcare a dispoziţiilor de drept material indicate, se reţine că aspectele supuse dezbaterii prin memoriul de recurs nu sunt susceptibile de analiză în prezenta cale extraordinară de atac.

Nici susţinerile referitoare la existenţa unei interpretări greşite a normelor legale cu privire la raporturile juridice dintre părţi nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate cu privire la decizia atacată, întrucât recurentul-reclamant nu indică maniera efectivă în care aceste norme ar fi fost încălcate, ci doar enumeră o serie de dispoziţii legale procedurale - art. 41 alin. (2) C. proc. civ., art. 22 alin. (1) C. proc. civ., art. 7 alin. (2) C. proc. civ., art. 216 alin. (2) C. proc. civ., art. 308 C. proc. civ., considerând în mod greşit că instanţa de apel nu le-a respectat.

Or, exigenţele procedurale ale motivului de casare invocat de parte impuneau, dimpotrivă, invocarea unei greşite interpretări şi aplicări a unor texte de lege de drept material şi nu de drept procesual astfel cum a invocat recurentul-reclamant, de natură să se releve ca atare raportat la situaţia de fapt definitiv stabilită în faţa instanţelor de fond, iar nu a uneia care să presupună o reinterpretare a probelor administrate, o reevaluare a situaţiilor factuale derulate între părţi pentru o reaşezare a stării de fapt la care să fie aplicate normele de lege incidente cauzei, de maniera invocată de recurent.

Drept urmare, aceste susţineri, care nu indică, punctual, în ce constă pretinsa nelegalitate săvârşită de instanţa de apel cu ocazia pronunţării deciziei atacate, ci realizează, mai degrabă, aprecieri cu privire la greşita interpretare a probelor şi a reţinerii stării de fapt, nu pot forma obiect de analiză în recurs.

Se observă, aşadar, că recurentul nu a realizat o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în drept şi aptă de cenzură de legalitate, ci s-a limitat doar la a reproşa modalitatea în care au fost interpretate probele de către instanţa de apel sau a modalităţii în care s-au desfăşurat dezbaterile în faţa instanţei de apel, la a expune consideraţii generale şi la a reitera contextul factual al cauzei, asupra căruia solicită o altă dezlegare.

Or, această manieră de formulare a respectivelor susţineri nu este aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul nereuşind să formuleze veritabile critici de nelegalitate a dezlegărilor instanţei de apel de natură a forma obiectul analizei instanţei de recurs.

Procedând astfel, nu este posibilă conturarea limitelor de exercitare a controlului judiciar din prezenta fază procesuală, circumscris strict aspectelor de nelegalitate pe baza situaţiei determinate de instanţele de fond, singurele care au competenţa de administrare şi evaluare a probatoriului, în timp ce, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de recurs verifică doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că în speţă nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condiţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

În ceea ce priveşte cererea intimatei-pârâte B., de sancţionare a recurentului-reclamant cu amendă judiciară pentru exercitarea unei căi de atac vădit inadmisibile şi repetitive, pe considerentul că acesta şi-a creat un obicei de a exercita diverse căi de atac inadmisibile împotriva deciziei civile nr. 14/08.01.1970 pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/1970, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în sensul că nu s-a probat reaua-credinţă a recurentului-reclamant în formularea căii de atac, iar soluţia de respingere a unei cereri în justiţie nu este prin ea însăşi dovada certă a săvârşirii unui abuz de drept procesual, ci acesta trebuie să rezulte din circumstanţele concrete ale cauzei, cu atât mai mult cu cât recursul acestuia nu este unul inadmisibil (aşa cum s-a reţinut prin practicaua prezentei decizii) ci nul, nefiind încadrabil în niciunul dintre motivele prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, cererea de aplicare a unei amenzi judiciare recurentului va fi respinsă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată în valoare totală de 1500 RON,constând în onorariu de avocat, conform înscrisurilor aflate la filele x verso şi 24 din dosarul de recurs.

În consecinţă, constatând că recurentul a formulat o cale de atac ineficace, din pricina nemotivării corespunzătoare a acesteia, care atrage sancţiunea anulării şi că această împrejurare demonstrează că recurentul este partea căzută în pretenţii, urmează să fie admisă cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 335 din 15 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte de sancţionare a recurentului-reclamant cu amenda judiciară.

Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 1500 RON către intimata-pârâtă B., cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.