Annullment of appeals due to non-payment of judicial stamp duties despite claims of withdrawal from the proceedings

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat instanţei să constate că a intervenit rezoluţiunea de drept a contractului de cesiune din data de 30.08.2019 în baza pactului comisoriu de la art. 2 din contract; să constate că reclamantul A. a redobândit cu titlu retroactiv obiectul material al contractului de cesiune, respectiv dreptul de proprietate asupra pachetului de acţiuni de la societatea C., acţiuni în nr. de 320.721, cu o valoare nominală de 2,5 RON fiecare, în valoare totală de 801.802,5 RON, reprezentând 50,0001558992% din capitalul social al societăţii C. S.A, ca efect al rezoluţiunii, conform principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, prevăzut de art. 1554 C. civ. În drept au fost invocate disp. art. 1270 alin. (1), art. 1550 alin. (1), art. 1553, art. 1554 alin. (1) din C. civ.

La data de 21.10.2022, reclamantul a formulat şi depus o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată sub aspectul cadrului procesual - pasiv - dosar fond, solicitând introducerea în cauza şi a C. S.A prin raportare la capătul nr. 2 de cerere introductivă

Prin cererea de intervenţie principală formulată în cauză, D. a solicitat să se constate dreptul său de proprietate asupra 320.721 acţiuni la C., potrivit certificatului de adjudecatar emis la 21 octombrie 2020.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 609/05.05.2023 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată şi modificată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. şi cu pârâta C. şi, pe cale de consecinţă, a respins, ca lipsită de interes, cererea de intervenţie în interes propriu formulată şi precizată de către intervenientul principal D..

Împotriva acestei sentinţe civile şi a încheierii de dezbateri din 21 aprilie 2023, au declarat apel reclamantul şi intervenientul principal.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1269A din 11 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul - reclamant A. şi de apelantul - intervenient principal D., împotriva sentinţei civile nr. 609/05.05.2023 şi împotriva încheierii de dezbateri pronunţate în data de 21.04.2023 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2021 în contradictoriu cu intimatul-pârât B. şi cu pârâta C.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile . 1269A din 11 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs recurentul-intervenient D. şi recurs incident declarat de recurentul-reclamant A..

Prin recursul principal declarat la data de 24 februarie 2025, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8, recurentul-intervenient a solicitat admiterea acestuia şi casarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii, în principal a cererii de intervenţie principale în cauză şi să se constate că dreptul intervenientului de proprietate asupra unui număr de 320.721 acţiuni ale C., iar în subsidiar admiterea cererii sale de intervenţie ca fiind una accesorie, formulată în interesul debitorului său, respectiv a pârâtului B. cu respingerea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta a arătat că decizia din apel nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., câtă vreme nu arată în cuprinsul său motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi, în mod logic şi structurat, raţionamentul care a condus instanţa la pronunţarea soluţiei reflectată în dispozitivul hotărârii, care deşi precizează, pe scurt că, din moment ce a fost admisă în principiu cererea de intervenţie principală, dat fiind specificul procedurii, în mod automat cererea de intervenţie accesorie a fost respinsă prin încheierea instanţei din 21.04.2023. Instanţa de apel nu a răspuns însă criticilor acestuia din cuprinsul cererii de apel si nu a arătat motivele pentru care nu a fost analizată cererea acestuia de intervenţie în totalitate, si anume, atât în ce priveşte admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie principală, cat şi în ce priveşte admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie accesorie.

Astfel cum a arătat, între cele două cereri, nu există raporturi de excludere, admiterea în principiu a cererii de intervenţie principală neconducând în mod necesar la respingerea de plano a cererii de intervenţie accesorii formulată pentru apărarea intereselor debitorului acestuia, intimatul-pârât B., întrucât prin aceasta cerere urmărea, în contradictoriu cu părţile din litigiu, să se constate dreptul de proprietate al acestuia asupra unui număr de 320.721 acţiuni în cadrul C.

Instanţa de apel nu a analizat această critică a apelantului şi nu arată considerentele pentru care instanţa de fond ar fi procedat în mod corect şi legal cu privire la analiza celor două petite distincte din cererile de intervenţie, ci se rezumă la a le trata distinct şi total separat. Practic, din cuprinsul hotărârii atacate rezultă motivele pentru care instanţa de apel a considerat (i) în legătură cu faptul că cererea de intervenţie principală ar fi fost corect admisă în principiu, că ulterior să fie respinsă prin hotărârea instanţei de fond, precum şi (îi) în legătură cererea de intervenţie accesorie, tratând cele două cereri în mod distinct, astfel cum rezultă şi din cuprinsul hotărârii recurate.

În acelaşi timp, hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii. Întrucât, în cadrul considerentelor reţine, pe de-o parte, faptul că apelantul a devenit parte în proces în consecinţa admiterii în principiu la data de 21.04.2023 a cererii de interes propriu, şi astfel, cererea de intervenţie accesorie a fost considerată că inadmisibilă, dar în acelaşi timp, mai jos în cuprinsul hotărârii, instanţa arată că cererea de intervenţie accesorie ar fi fost lipsită de obiect. Nu se înţelege, deci, dacă instanţa de apel avut în vedere şi a reţinut că cererea de intervenţie accesorie a fost respinsă că inadmisibilă sau că lipsită de obiect, motivarea instanţei fiind una contradictorie.

Or, în aceste condiţii este evident că soluţia ce se impunea a fi adoptată de prima instanţă în raport cu cererea de intervenţie accesorie formulată era una de admitere în principiu iar nu de respingere, însă instanţa de apel nu arată în mod concret argumentele pentru care cererea de intervenţie accesorie ar fi fost în mod corect respinsă prin încheierea din 21.04.2023. Prin urmare, având în vedere susţinerile recurentului cu privire la faptul că instanţa de apel nu a analizat şi motivat criticile acestuia referitoare la analizarea celor două cereri de intervenţie, ce nu se excludeau reciproc, şi nu a arătat motivele pentru care nu au fost analizate din perspectiva criticilor arătate, apreciază că hotărârea nu este motivată conform rigorilor art. 425 C. proc. civ., astfel că se impune casarea acesteia pentru acest motiv de nelegalitate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine faptul că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 32 C. proc. civ., raportat la art. 64 C. proc. civ., apreciind asupra faptului că cererea de intervenţie principală a acestuia a fost admisă în principiu prin încheierea din 21.04.2023, că apoi să fie respinsă prin hotărârea instanţei de fond, o astfel de soluţie fiind însă, una paradoxală. În concret, deşi instanţa apreciază că cererea de intervenţie principală a fost corect respinsă de instanţa de fond prin hotărârea atacată, aceasta pronunţă o soluţie cu aplicarea greşită a textelor de lege invocate, din moment ce recurentul a justificat un interes propriu cu ocazia formulării şi susţinerii cererii de intervenţie principală, acest interes fiind deci, dovedit.

De altfel, prin cererea de intervenţie principală a fost admisă în principiu, ceea ce înseamnă că instanţa a apreciat că recurentul a justificat un interes propriu, depunând în acest sens Certificatul de adjudecare din 21.10.2020 întocmit în dosarul de executare nr. 2676/2019 al E., reţinându-se de instanţă faptul că "acest certificat constituie dovada dreptului de proprietate al adjudecatarului D. asupra bunurilor mobile, respectiv 320721 acţiuni în cadrul societăţii

C. SA". Cu toate acestea, instanţa de apel în mod greşit apreciază că cererea de intervenţie principală a fost în mod just respinsă prin hotărârea instanţei de fond ca fiind lipsită de interes, desconsiderând, practic aplicabilitatea art. 32 C. proc. civ., din moment ce este evident că acesta am justificat un interes în cauză.

În acelaşi timp, instanţa de apel nu a avut în vedere nici dispoziţiile legale privind interesul de a acţiona şi dispoziţiile art. 61 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., în contextul soluţionării cererii de intervenţie accesorie, în faza apelului. Or, dreptul debitorului acestuia pe care îl protejează pe calea intervenţiei accesorii formulată în cauză este dreptul său asupra pachetului majoritar de acţiuni al societăţii C., dobândit de debitor de la intimatul - reclamant A. şi pe care acesta în mod evident refuză să îl protejeze la acest moment. Din acest punct de vedere, recurentul a subliniat în faţa instanţei de apel faptul că admisibilitatea cererii de intervenţie accesorie nu poate fi analizată în raport cu poziţia concretă adoptată în proces de partea în favoarea căreia se intervine ci în raport cu interesul abstract pe care partea îl are în proces.

În acest context, deşi instanţa de apel reţine în cuprinsul motivării faptul că "este adevărat că cererea de intervenţie accesorie nu poate fi analizată în raport de poziţia concretă adoptată în proces de partea în favoarea căreia se intervine, ci în raport de interesul abstract pe care partea îl are în proces", totuşi, apreciază că cererea acestuia în mod corect a fost respinsă că rămasă pe obiect, având în vedere că a fost admisă în principiu cererea de intervenţie principală. Prin urmare, instanţa de apel a procedat, şi de această dată, cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile şi a respins apelul formulat, deşi recurentul a justificat interesul şi motivele pentru care cererea de intervenţie accesorie era admisibilă, independent şi separat de cererea de intervenţie principală.

Pe cale de consecinţă şi pentru toate susţinerile arătate, solicită să se constate că hotărârea instanţei de apel este nelegală şi în raport de aceste critici aduse modului de soluţionare a cererii de intervenţie accesorie.

Ulterior, în data de 12 mai 2025, recurentul-intervenient D. depune o adresă la dosarul cauzei prin care arată că nu mai solicită continuarea judecăţii cererii de recurs în prezenta cauză, motiv pentru care nu înţelege să mai achite taxa de timbru datorată în cauză.

La data de 5 iunie 2025, recurentul-reclamant A. a depus recurs incident prin care a solicitat admiterea prezentului recurs, casarea în parte a deciziei recurate şi, în rejudecarea apelului formulat de acesta, admiterea acestuia, pentru ca, prin reevocarea fondului, să fie admisă în tot cererea introductivă, apreciind că hotărârea instanţei de apel este parţial nelegală, fiind prezente motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta arată că decizia recurată cuprinde o motivare extinsă, convingătoare, însă aceasta nu se regăseşte în soluţia pronunţată, fiind incident cazul motivelor contradictorii faţă de dispozitiv. Mai exact, în privinţa considerentelor prezentate faţă de petitul 1, cu toate că instanţa de apel a constatat intervenirea rezoluţiunii de drept a contractului părţilor, motivând pe larg şi argumentat această concluzie susţinută şi de cererea introductivă, aceasta soluţie nu se regăseşte şi în dispozitiv. În privinţa considerentelor expuse cu privire la petitul 2, repunerea în situaţia anterioară, apreciază că există o contrarietate a motivelor, întrucât efectul retroactiv al rezoluţiunii şi consecinţele acestuia în prezent trebuie raportate la data la care a intervenit rezoluţiunea (data Acordului din 17.04.2020, confirmată de Hotărârea AGA nr. 2/04.05.2020), actul de adjudecare de care se serveşte intervenientul fiind ulterior acestui moment.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că nelegalitatea deciziei instanţei de apel provine din greşita aplicare a dispoziţiilor legale în materia transmiterii dreptului de proprietate asupra acţiunilor, întrucât simpla instituire a sechestrului (chiar ignorând necomunicarea acestuia societăţii) nu atrage o pierdere a dreptului de proprietate. De asemenea, decizia recurată încalcă dispoziţiile legale vizând modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate asupra acţiunilor, singura modalitate legală fiind cea a înscrierii transmisiunii în registrul acţionarilor, această înscriere având efect constitutiv. Doar extrasul din registrul acţionarilor face dovada proprietăţii asupra acţiunilor, iar acesta a fost confirmat de societatea C.. Înscrierea în registrul comerţului este una opţională, necreând vreun drept şi neavând nici efect constitutiv, nici efect de opozabilitate, ci doar de publicitate opţională. În egală măsură, niciunul dintre actele de executare de care se serveşte intervenientul nu este opozabil acestuia sau societăţii, câtă vreme nu a fost înscris niciun sechestru în registrul acţionarilor (nu s-a solicitat o astfel de înscriere), iar actul de adjudecare nu a fost comunicat societăţii anterior înregistrării rezoluţiunii. Actul de adjudecare nu a produs efecte constitutive de drepturi, ci doar a acordat dreptul adjudecatarului de a solicita înscrierea dreptului său în registrul acţionarilor, desigur, în măsura în care aceasta ar mai fi fost posibilă, respectiv dacă bunurile pretins dobândite s-ar mai fi regăsit în patrimoniul debitorului.

În continuarea raţionamentului juridic corect al instanţei de apel privind distincţia dintre efectele rezoluţiunii şi dreptul vânzătorului de a-şi recupera bunurile pentru care nu a încasat preţul, aceasta era ţinută să observe că acelaşi silogism juridic se aplică şi în cazul adjudecării, bunurile nemaifiind în patrimoniul debitorului la momentul adjudecării.

Constatând rezoluţiunea contractului de vânzare acţiuni, instanţa de apel avea obligaţia de admite apelul, şi, că urmare a efectului devolutiv, a schimba în parte sentinţa în sensul repunerii părţilor în situaţia anterioară.

În vederea aplicării corecte a normelor de drept la starea de fapt, subliniază ordinea cronologică a actelor juridice: contractul de cesiune acţiuni - 30.08.2019, acordul de rezoluţiune şi hotărârea Adunării generale a Acţionarilor C. - 20.05.2020, actul de adjudecare - 21.10.2020.

Pe cale de consecinţă, în mod nelegal, instanţa de apel nu a analizat motivele de apel formulate de acesta cu privire la efectele transmisiunii în registrul acţionarilor şi inopozabilitatea actelor de executare.

În data de 1 iulie 2025, recurentul-reclamant a depus o adresă prin care a comunicat că nu va achita taxa de timbru datorată în cauză, în cuantum de 5.911,5 RON, pentru soluţionarea recursului, ca urmare a cererii de renunţare la continuarea judecării dosarului cu privire la cererea de recurs principal formulată de către recurentul-intervenient D..

5. Apărările formulate în cauză

La data de 5 iunie 2025, recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare faţă de recursul principal formulat de către recurentul-intervenient D. prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepţia netimbrării recursurilor formulate, soluţionarea acestui aspect fiind prioritară în cauză şi relevând, totodată, intenţia declarată a celor doi recurenţi de desistare de procedură.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă".

Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege", iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanţa va pune în vedere reclamantului, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

În acelaşi timp, dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de alin. (2) sunt sancţionate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

În speţă, prin rezoluţia din data de 11 aprilie 2025 s-a stabilit în sarcina recurentului-intervenient D., obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.911,50 RON, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi, în sarcina recurentului-reclamant A., prin rezoluţia din data de 10 iunie 2025, obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.911,50 RON, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării cererilor de recurs.

Conform actelor de procedură aflate la dosarul de recurs, la 10 iulie 2025 au fost emise adrese prin care li s-a pus în vedere recurenţilor că au obligaţia de a timbra recursurile, fiind indicată cuantumul taxei de timbru şi sancţiunea în caz de neplată, adresele fiind comunicate recurenţilor la data de 17 iulie 2025, potrivit dovezilor de înmânare aflate la dosarul de recurs.

Prin urmare, recurenţii au avut ştiinţă despre obligaţia ce le incumbă, pe care nu şi-au îndeplinit-o nici până la primul termen de judecată, ci din contră, aceştia şi-au menţinut poziţia din adresele trimise la dosar prin care au arătat că nu înţeleg să mai achite taxa judiciară de timbru deoarece nu mai doresc continuarea judecăţii, poziţia care a fost susţinută şi la termenul de judecată de către avocat F., pentru recurentul - intervenient D., prin care a menţionat în mod expres că înţelege să nu mai insiste în continuarea judecăţii recursului şi solicită o soluţie în raport de neachitarea taxei judiciare de timbru.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte, reţinând că cererile de recurs nu îndeplinesc cerinţa legală prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va anula ambele recursuri, ca netimbrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrate, recursul principal declarat de recurentul- intervenient D. şi recursul incident declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1269A din 11 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.