Liability for defamatory press articles on public health administration: balancing freedom of expression against the right to reputation and inadequate appellate motivation

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 26.07.2022, sub dosar nr. x/2022, reclamanţii A. şi B., au chemat în judecată pe pârâţii C. şi D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâţii: să şteargă postările, articolele şi orice referire la adresa acestora; să publice timp de 15 zile consecutiv pe paginile lor de socializare şi pe paginile de internet pe care le deţin dezminţiri ale celor afirmate, prezentându-şi în acelaşi timp scuze publice; să înceteze orice activităţi care au ca efect încălcarea demnităţii acestora şi să interzică pe viitor săvârşirea oricăror fapte ilicite care pot avea ca efect încălcarea demnităţii reclamanţilor; la plata sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale, în solidar; la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 şi urm C. civ., precum şi pe dispoziţiile art. 72, art. 75 C. civ.

2. Sentinţa Tribunalului Dolj

Prin sentinţa civilă nr. 702 din data de 28 noiembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., având ca obiect acţiune în răspundere delictuală, ca neîntemeiată.

Au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâta C. a sumei de 6 500 RON cheltuieli de judecată.

3. Decizia Curţii de Apel Craiova

Prin decizia nr. 211/12.06.2024, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul formulat de apelanţii reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 702 din data de 28 noiembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii C. şi D. să plătească reclamanţilor suma de câte 5000 RON pentru fiecare, cu titlu de daune pentru afectarea dreptului la imagine, şi să înlăture atât de pe paginile acestora de socializare, materialele referitoare la reclamanţi cuprinse în postarea publicată la data de 19.07.2022, cât şi de pe grupurile în care au fost ulterior distribuite.

A respins în rest cererea, ca neîntemeiată, şi a obligat pârâţii C. şi D. către reclamanţii A. şi B. la plata sumei de 4 100 RON cheltuieli de judecată fond, reprezentând contravaloare taxă de timbru şi onorariu avocat.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi C. şi D., care au prezentat critici ce au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:

- În ceea ce priveşte soluţia adoptată faţă de recurenta-pârâtă C., cu trimitere la dispoziţiile art. 405 C. proc. civ., au solicitat să se constate nulitatea deciziei recurate pentru lipsa motivării, instanţa de apel limitându-se în a motiva aspecte ce ţin de exclusiv conduita recurentului-pârât şi D., în speţă, afirmaţiile jignitoare pe care le-ar fi propagat în spaţiul public, pe calea articolelor de presă, cu privire la cei doi soţi intimaţi, dar şi la persoane care se înscriu în sfera familiei extinse.

Consideră că decizia recurată nu respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv nu conţine motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, nefiind expuse motivele pentru care s-a procedat la admiterea apelului în raport de recurenta C.. Nu sunt expuse şi nici analizate chestiuni în drept privind aceasta entitate juridică, lipsind efectiv motivarea, putându-se observa absenţa oricărei descrieri a faptei ilicite, a culpei acestei părţi, precum şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită -pretins săvârşită de aceasta - şi prejudiciul cauzat - de asemenea, pretins, întrucât, în concret, nu a fost provocat niciun prejudiciu, aşa cum, de altfel, nu a putut fi dovedit, el neexistând. Neîndeplinirea cerinţei legale anterior menţionate, a motivării de către judecătorul fondului, echivalează cu nepronunţarea şi face imposibilă analiza în cadrul căii de atac, respectiv a apelului a legalităţii hotărârii în raport de soluţia pronunţată prin aceasta.

Arată că instanţa de fond a apreciat în mod corect cu privire la împrejurarea că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, "recurgerea la o anumită doză de exagerare" reprezentând o practică uzuală şi constantă care maximizează efectul unor articole de presă în ochii şi conştiinţa publicului consumator şi că informaţiile prezentate de recurentul pârât D. reprezintă fără dubiu, rezultatul unei anchete jurnalistice.

În ciuda împrejurării că în faţa instanţei de apel, cei doi soţi intimaţi nu au solicitat administrarea niciunei noi probe, judecarea apelului realizându-se exclusiv în baza probelor administrate la fondul cauzei, după două amânări succesive de pronunţare, Curtea de Apel Craiova dispune admiterea cererii de apel, cu consecinţa modificării sentinţei de fond şi admiterii în parte a pretenţiilor intimaţilor.

- În ceea ce priveşte soluţia adoptată cu referire la recurentul-pârât D., susţine că îi lipseşte motivarea în fapt care să fi fost realizată în concret, instanţa de apel neindividualizând afirmaţiile jignitoare la care face referire doar cu titlu generic. Aşa cum se poate observa, nu există bază factuală verificabilă, din moment ce nu se stabileşte exact, în mod concret, care sunt afirmaţiile cu caracter ofensator/jignitor, nefiind făcute analize pentru a distinge dacă sunt judecăţi de valoare sau afirmaţii factuale şi care ar fi regimul juridic al acestora.

Motivarea realizată este străină de obiectul cauzei, întrucât se fac ample referiri la al doilea articol de presă care, însă, nu a făcut obiectul procesului iniţiat de intimaţii E. ceea ce ridică suspiciuni, generând reprezentarea că judecătorii din apel au fost lipsiţi de obiectivitate în luarea deciziei.

Invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 8 şi art. 10 din Convenţie, întrucât nu se au în vedere limitele legale ale protecţiei vieţii private si ale libertăţii de exprimare atunci când sunt vizaţi funcţionari publici care sunt implicaţi în domenii de maxim interes şi preocupare publică - în prezenta situaţie, sistemul de sănătate -în legătură cu suspiciuni de corupţie sau favoritism, limitele criticii, forma şi incisivitatea ei fiind mari.

Din economia articolului realizat de recurent, produs al anchetei jurnalistice pe care a întreprins-o, rezultă că sunt susţineri cu baza factuală, respectiv declaraţii de avere, proceduri de înstrăinare de bunuri de către persoane cu funcţie de conducere către persoane care urmează să fie angajate ori care au fost recent angajate, nepotisme, omisiuni în declaraţiile de avere etc. Raportat la aceste chestiuni, se deduce că instanţa de apel avea obligaţia să fixeze clar care sunt afirmaţiile care afectează viaţă privată spre deosebire de cele îngăduite în critica de presă ori în actul jurnalistic propriu-zis.

Se face aplicarea greşită a art. 30 din Constituţia României, întrucât se reţine generic alin. (8), dar se ignoră, în mod voit, alin. (1) care stabileşte că "libertatea de exprimare este inviolabilă"- Acest alineat trebuie raportat la dispoziţiile art. 10 din Convenţie şi la principiile enunţate şi cristalizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care arată că libertatea de exprimare nu trebuie restrânsă când se supun dezbaterii chestiuni de interes general pentru opinia publică, pentru cetăţenii plătitori de taxe şi impozite, precum competenţa funcţionarilor, averea acestora sau criteriile după care au fost promovate persoane în contextul unor tranzacţii sau stabilirii unor conexiuni familiale în sistemul public de sănătate, în acest caz.

Articolul cu pricina viza persoane cu funcţii de conducere care gestionează resursele unui spital public important din municipiul Craiova, judeţul Dolj, aspectele care se regăsesc prezentate şi argumentate în economia respectivului articol vizând calificativele obţinute, transparenţa activităţii prestate şi a declarării averii, relaţiile de familie ale funcţionarilor publici cu funcţii de conducere care pot afecta criteriile de selecţie în sectorul de sănătate publică - toate acestea prezentând interes pentru public, iar folosirea unui stil mai incisiv este protejată chiar de legislaţia aplicabilă în spaţiul intracomunitar, neputând echivala cu aducerea de prejudicii.

Analiza instanţei de apel vizând aplicarea dispoziţiilor legale în materia răspunderii civile delictuale - în speţă art. 1349 C. civ. şi art. 1357 C. civ. sunt aplicate contrar art. 10 din Convenţie şi contrar jurisprudenţei CEDO. Mai mult de atât, trebuie observat că cele expuse de instanţă referitor la unicul articol invocat în acţiune arată că exprimarea era făcută în limitele art. 10 din Convenţie, în sensul expunerii unor aspecte de interes public major, aşa cum a arătat anterior în prezentul recurs.

Este nelegală exigenţa enunţată de către instanţa de apel privind necesitatea probării faptelor de corupţie de către recurentul-pârât în calitate de jurnalist - de vreme ce a prezentat aspecte concrete faptice şi stilul este dubitativ, şi nu asertiv, aşa cum, de altfel, reţine şi instanţa de judecată. Practic, instanţa de apel încearcă să instituie un standard de probaţiune tipic unui proces ceea ce este străin de actul jurnalistic şi de natură a afecta libertatea presei, aşa cum este ea ocrotită inclusiv de dispoziţiile art. 10 din Convenţie. În mod real, fără a suporta interpretări ori ultra judecăţi, exigenţa este ca jurnalistul, în general, să prezinte fapte, ceea ce recurentul a şi făcut, invitând la reflecţie, dezbatere, instigare, luarea unor poziţii publice de cetăţenii nemulţumiţi ori vexaţi.

Articolul în discuţie, pe care intimaţii-reclamanţi l-au avut în vedere la baza iniţierii demersului juridic, nu a fost corect interpretat de judecătorii completului de apel, în condiţiile în care, în respectivul articol nu a făcut decât să arate mecanismele uzitate privind înstrăinarea de bunuri către o persoană în contextul angajării acesteia, lipsa declarării corecte a averii, angajarea rudelor unui naş al copilului directorului etc, cu atât mai mult cu cât problemele unor rude ale intimaţilor erau publice şi deja mediatizate. În acest context, reiterarea acestora nu este una ilicită şi nici vătămătoare, astfel că nu pot fi întrunite condiţiile legale ale răspunderii civile delictuale. Apreciază că se impune să puncteze şi că există bază factuală a invocării acelor situaţii, întrucât articolul a prezentat factual existenţa unor relaţii de afaceri între intimatul E. şi socrul condamnat penal al acestuia.

Motivarea efectivă, concretă care să vizeze insultele aduse intimaţilor nu este realizată, întrucât, în concret, nu există nicio insultă, recurentul neaducând injurii intimaţilor reclamanţi şi nici nu a înţeles să le atribuie epitete sau etichete înjositoare şi nu a făcut expuneri cu caracter ofensator prin raportare la starea de sănătate, la vârsta, aparenţa fizică, viaţă intimă sau familială, opţiuni private etc.

Aşadar, nefiind vizate atributele persoanei care să fie prezentate într-un mod defăimător, şicanator, ofensator, nu există nici intruziune, conform dispoziţiilor legale în materie şi practicii CEDO. Ancheta jurnalistică a recurentului-pârât a vizat doar activitatea cu impact asupra funcţiei publice şi asupra activităţii din spital.

Prin urmare, având în vedere argumentele expuse anterior, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, precum şi obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

5. Apărări formulate în cauză

La data de 15.11.2024, intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat de către recurenţii-pârâţi, ca nefondat, recursul conţinând critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate a deciziei curţii de apel, precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 02.12.2024, recurenţii-pârâţi au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea, ca nefondate, a susţinerilor expuse de intimaţii-reclamanţi şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

La termenul de judecată din data de 16.09.2025, recurenţii-pârâţi au depus note de şedinţă prin care au reiterat argumentele expuse în cererea de recurs formulată în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:

Prin criticile formulate în conţinutul recursului, încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenţii-pârâţi impută instanţei de apel, în esenţă, pe de-o parte, nemotivarea soluţiei pronunţate în raport de C., nefiind astfel respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., şi de pe altă parte, înfăptuirea unei judecăţi deficitare cât priveşte soluţia pronunţată faţă de pârâtul D., prin neindividualizarea afirmaţiilor jignitoare la care instanţa face referire cu titlu generic, prin realizarea unei analize fără utilizarea criteriilor de evaluare desprinse din jurisprudenţa Cedo specifică litigiilor ce implică verificarea respectării limitelor art. 8 şi art. 10 din convenţie, prin utilizarea unei motivări străine de obiectul cauzei, întrucât se fac ample referiri la al doilea articol de presă, care nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, critici care se circumscriu pct. 6 şi pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceste critici sunt întemeiate.

În primul rând, se reţine că deşi hotărârea recurată angajează răspunderea civilă delictuală a C., pe care o obligă la plata a câte 5 000 RON în favoarea fiecărui reclamant şi la înlăturarea materialelor referitoare la aceştia de pe paginile de socializare şi din grupurile unde au fost distribuite, niciun considerent al deciziei nu arată faptele/acţiunile acestui subiect care au stat la baza antrenării răspunderii sale civile ori rolul sau participarea avută în săvârşirea faptelor atribuite celuilalt pârât - publicarea la data de 19.07.2022 a articolului de presă "Cum să faci avere în pandemie-Reţeta lui E., fost director de spital" pe site-ul www.x.ro, continuat cu articolul din 4.08.2022 "Spălare de bani sau minciuni cu iz penal în declaraţiile de avere ale soţilor E. de la Neuropsihiatrie" -, respectiv D.. Practic, referirile la pârâta C. apar doar în expunerea pretenţiilor din cererea de chemare în judecată şi în dispozitivul deciziei recurate prin care s-au stabilit sancţiuni în sarcina acestui subiect de drept, circumstanţe în care pentru acestă parte hotărârea atacată nu are decât semnificaţia unui act procesual pur discreţionar.

Fiind vorba despre o hotărâre complet nemotivată cât priveşte angajarea răspunderii civile delictuale a asociaţiei, actul atacat este lovit de nulitate în condiţiile art. 175 C. proc. pen., împrejurare de natură să justifice admiterea recursului acestei părţi sub incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. şi casarea soluţiei atacate.

În al doilea rând, sunt deplin justificate şi criticile de recurs formulate de recurentul-pârât D. în ceea ce priveşte partea de hotărâre care îl vizează pe acesta, întrucât, deşi în cazul său există o analiză a instanţei de apel, aceasta este una deficitară din punct de vedere al motivării şi al corectei aplicări a legii.

În urma reevaluării cauzei în apel pe baza aceloraşi elemente probatorii ce au fundamentat şi soluţia tribunalului, instanţa de apel a ajuns la o concluzie diametral opusă celei a primei instanţe, anume că prin publicarea celor două materiale jurnalistice, pârâtul D. se face vinovat de săvârşirea faptei ilicite de denigrare a reclamanţilor în public, cu scopul de a aduce acestora un prejudiciu de imagine în faţa comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea profesională, concluzie ce a stat la baza angajării răspunderii sale civile delictuale (şi a asociaţiei, după cum s-a arătat anterior).

Se impune precizarea că atât în primă instanţă, cât şi în calea de atac a apelului au fost supuse evaluării ambele materiale jurnalistice mai sus menţionate, neputând fi primită critica unei motivări străine de obiectul cauzei susţinută de recurent pe acest motiv, câtă vreme judecata înfăptuită în aceleaşi coordonate în faţa tribunalului nu a fost contestată de acesta (pe calea unui apel la considerente ori a unui apel incident).

Schimbarea soluţiei tribunalului ca urmare a reevaluării aceloraşi elemente probatorii din dosar este posibilă şi specifică judecăţilor devolutive, aşa cum este cea a controlului judiciar din apel. Ceea ce este însă relevant din punct de vedere al legalităţii deciziei atacate, este că infirmarea hotărârii de primă instanţă a fost realizată pe baza unei analize inferioare din punct de vedere calitativ în raport cu cea a tribunalului, analiza instanţei de apel fiind cu totul străină criteriilor de evaluare desprinse din jurisprudenţa CEDO, specifice acestui tip de cauze care pun în antiteză dreptul la demnitate, onoare, la viaţă privată (art. 8 din Convenţie) şi dreptul la liberă exprimare (art. 10 din acelaşi act convenţional), aceasta în pofida împrejurării că la fila x a considerentelor sunt citate o serie de cauze şi dezlegări ale jurisdicţiei de drept european, fără explicarea relevanţei acestora în raport cu elementele de fapt ale cauzei.

În acest sens, pentru aprecierea depăşirii limitelor libertăţii de exprimare şi necesităţii respectării dreptului la viaţa privată, respectiv dreptul la imagine şi dreptul la reputaţie, Curtea Europeană, într-o jurisprudenţă constantă, s-a raportat la criterii precum calitatea şi funcţia persoanei vizate, forma/stilul şi contextul mesajului critic, contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza c. Românei), interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan c. României), buna-credinţă a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu c. României), raportul dintre judecăţile de valoare şi situaţiile faptice, doza de exagerare a limbajului folosit, proporţionalitatea sancţiunii aplicate cu fapta imputată.

Fiind învestită cu o acţiune în răspundere civilă delictuală în materia delictelor de presă, chiar în controlul judiciar din apel, instanţa de apel era egal ţinută întocmai ca tribunalul, de a realiza o analiză a celor două drepturi fundamentale aflate în conflict prin punerea lor în balanţă în raport de criteriile mai sus enunţate şi, chiar dacă reforma soluţia verificată, analiza sa trebuia să releve examinarea completă şi justificat diferită a elementelor factuale raportat la aceste criterii.

Se observă însă că, în mod opus evaluării tribunalului, care stabilise că speţa aduce în atenţie cazul unei anchete jurnalistice realizate pe baza unor informaţii din surse publice concrete (declaraţii de avere, anunţuri de vânzare, anunţuri de achiziţii directe, anunţuri privind rezultate ale concursului) şi din surse nedovedite (dar cu informaţii confirmate de reclamanţi), care tratează un subiect de interes public -modul de administrare a fondurilor publice de către funcţionarii publici care activează în domeniul sănătăţii -, instanţa de apel s-a rezumat să aprecieze că materialul jurnalistic supus atenţiei în acţiunea reclamanţilor, prin maniera de prezentare a acestora, le creează o imagine pur insultătoare "dat fiind limbajul utilizat precum şi faptul spre care a tins articolul a fi acreditat, precum şi lipsa de fundament a acuzaţiilor privind săvârşirea de către apelanţii-reclamanţi a unor fapte penale, care au avut ca rezultat creşterea veniturilor acestora (..)"

Deşi reţine în mod repetat în cuprinsul hotărârii că pârâtul a folosit un limbaj jignitor la adresa reclamanţilor, ceea ce pare să fi convins asupra relei credinţe cu care a acţionat autorul articolelor, instanţa de apel nu exemplifică ori nu individualizează niciun moment afirmaţiile jignitoare la care face referire doar în mod generic, împrejurare de natură să împiedice - aşa cum pertinent critică recurentul - decelarea asupra măsurii în care au fost avute în vedere cu acest prilej judecăţi de valoare sau afirmaţii factuale, care pot avea un regim probator diferit în litigiul de fond. De asemenea, instanţa de apel reţine cu titlu de certitudine "lipsa de fundament a acuzaţiilor privind săvârşirea de către apelanţii-reclamanţi a unor fapte penale care au avut ca rezultat creşterea veniturilor acestora", deşi nu explică elementele factuale ori probele pe care îşi sprijină această concluzie, opusă celei reţinute de tribunal, argumentul fiind doar acela că intimatul pârât D. nu a făcut dovada celor susţinute.

Sunt, din acest motiv, îndreptăţite criticile recurentului-pârât întrucât nu răspunde exigenţei motivării adecvate soluţia instanţei de apel care angajează răspunderea sa civilă delictuală fără a nominaliza/individualiza concret cuvinte/expresii/orice elemente de limbaj cu conţinut jignitor/denigrator pe care le-a avut în vedere în adoptarea soluţiei, despre care recurentul arată că lipsesc total din materialul jurnalistic supus analizei; tot astfel, este îndreptăţită critica unei aplicări greşite a dispoziţiilor art. 8 şi 10 din CEDO în condiţiile în care considerentele deciziei din apel relevă că instanţa de control judiciar nu a avut în vedere limitele legale ale protecţiei vieţii private şi ale libertăţii de exprimare atunci când sunt vizaţi funcţionari publici implicaţi în domenii de maxim interes şi preocupare publică - în speţă - sistemul de sănătate -, analiza instanţei de apel pe baza căreia şi-a format concluziile fiind una realizată complet în afara criteriilor de evaluare utilizate în jurisprudenţa CEDO, cu ignorarea bazei factuale invocate de jurnalist ca sursă de informare ori prin impunerea sarcinii dovedirii unor fapte (cele de corupţie) a căror prezenţă a fost doar dubitativ avansată în materialul evaluat.

Or, era important de determinat dacă există, în cauză, un subiect de interes general (ceea ce lipseşte din motivarea instanţei de apel), era esenţial de stabilit calitatea celor care invocă dreptul la liberă exprimare şi, corelativ, a celor care invocă afectarea dreptului la viaţă privată, notorietatea persoanei vizate şi obiectul articolelor de presă, calitatea de jurnalist a autorului articolul pretins defăimător şi particularităţile analizei dreptului la liberă exprimare, în cazul jurnaliştilor, raportat la dreptul publicului de a fi informat în mod corect despre subiectele de interes general. În acest sens, în jurisprudenţa instanţei de contencios european s-a statuat în repetate rânduri că jurnaliştii au dreptul, în exerciţiul libertăţii de exprimare, de a uza de o anumită doză de exagerare şi chiar de provocare cu privire la judecăţile de valoare pe care le emit, fără a fi ţinuţi să le demonstreze realitatea, însă cu respectarea unui limbaj care poate fi încadrat în această doză de exagerare sau provocare permisă în cadrul libertăţii jurnalistice.

Nu mai puţin, este importantă analiza asupra conţinutului, formei şi consecinţelor publicării articolului de presă contestat, verificarea asupra imputării unor fapte de natură obiectivă sau, dimpotrivă, exprimarea unor judecăţi de valoare, precum şi atitudinea subiectivă a autorului articolelor denunţate ca fiind defăimătoare, respectiv dacă scopul articolului contestat a fost unul cu caracter ofensator, denigrator ori acela de informare a publicului cu privire la activitatea profesională şi veniturile reclamanţilor funcţionari publici.

Distincţia este importantă, întrucât persoanelor care impută fapte obiective li se poate pretinde, în mod legitim, să dovedească o minimă bază factuală, pe când dovedirea adevărului unei judecăţi de valoare nu poate fi solicitată (în caz contrar, aducându-se atingere chiar dreptului la libertatea de opinie), însă, în această din urmă ipoteză, se pretinde celui care afirmă să facă dovada bunei-credinţe.

O hotărâre care ajunge la concluzia săvârşirii unei fapte ilicite şi a necesităţii angajării răspunderii civile delictuale a autorului unui material jurnalistic, exclusiv în considerarea limbajului utilizat în cuprinsul acestuia (dar pe care omite să îl evidenţieze/individualizeze), în absenţa analizării corelate a celorlalte criterii anterior enunţate, şi care conchide asupra lipsei de fundament a acuzaţiilor formulate la adresa reclamanţilor fără a indica elementele de probă pe care şi-a format convingerea, nu constituie acea garanţie necesară împotriva arbitrariului, ca element esenţial al procesului echitabil consfinţit prin art. 6 din CEDO. Se impune, din acest motiv, casarea hotărârii atacate şi refacerea completă a judecăţii cu luarea în considerare a celor mai sus arătate.

Pentru argumentele expuse, constatând întemeiate motivele de recurs reglementate de art. 488 pct. (6) şi pct. (8) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâţii D. şi C. împotriva deciziei civile nr. 211 din 12 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Reţinând, pe baza celor mai sus expuse, că soluţia care se impune asupra recursului este aceea de casare a hotărârii din apel, cu trimitere spre rejudecare a cauzei, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu poate dispune asupra cheltuielilor de judecată pretinse de recurenţii-pârâţi în recurs constând în taxele judiciare de timbru şi onorariul de avocat, întrucât nu s-a stabilit în mod definitiv culpa procesuală în litigiul dedus judecăţii, respectiv nu s-a tranşat asupra aspectului privind "partea care a pierdut procesul", în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel că rămâne în sarcina instanţei de rejudecare să analizeze cererile formulate de părţi cu acest titlu, inclusiv pe baza rezultatului actualei proceduri a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite, recursul declarat de recurenţii-pârâţi D. şi C. împotriva deciziei civile nr. 211 din 12 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.