Enforcement objection jurisdiction: unity of the enforcing court supersedes debtor's domicile

Şedinţa publică din data de 01 iulie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin contestaţia la executare înregistrată la data de 01 noiembrie 2024 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. x/2024, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat anularea actelor de executare silită efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 165/E/2024, aflat pe rolul B.E.J. B., întoarcerea executării silite pentru suma de 18.548,91 RON, actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 712 şi urm. C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 11066 din 12 decembrie 2024, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, la data formulării cererii de sesizare a executorului judecătoresc, Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova nu îşi avea sediul în Bucureşti, ci în Craiova, Bld. Decebal nr. 1, jud. Dolj, motiv pentru care a apreciat că Judecătoria Craiova este competentă să judece contestaţia la executare.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Craiova, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 6125 din data de 15 mai 2025 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În motivarea sentinţei civile de declinare a competenţei, instanţa a reţinut incidenţa Deciziei nr. 20/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, prin care a fost clarificată noţiunea de instanţă de executare şi principiul unicităţii instanţei de executare, concluzionându-se, în esenţă, că instanţa de judecată care a încuviinţat executarea silită devine instanţă de executare şi este competentă să soluţioneze contestaţiile la executare, precum şi alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel consfinţit caracterul unic şi exclusiv al instanţei de executare prevăzute de art. 651 C. proc. civ.

În cauză, prin încheierea din data de 15 iulie 2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2024, a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3301/19.11.2020 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar numărul x/2020, motiv pentru care, în aplicarea principiului unicităţii instanţei de executare, a reţinut că instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare este cea care a pronunţat, în mod legal, încuviinţarea executării silite, respectiv Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

II. Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă şi Judecătoria Craiova, secţia I civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de aprecierile diferite ale celor două instanţe cu privire la sensul noţiunii de instanţă de executare la care se referă art. 651 C. proc. civ.

Cererea de chemare în judecată ce a generat declinările reciproce de competenţă este reprezentată de contestaţia la executare formulată de debitoarea Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., prin care se solicită anularea actelor de executare efectuate în cadrul dosarului execuţional nr. x/2024 al B.E.J B..

Cele două instanţe aflate în conflict de competenţă au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă reţinând că sediul debitoarei din dosarul de executare silită nr. x/2024, Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Căi Ferate Craiova, se află în raza de competenţă a Judecătoriei Craiova, în timp ce Judecătoria Craiova, secţia I civilă, raportat la obiectul dosarului, a apreciat că este incident principiul unicităţii instanţei de executare.

Contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului de instanţă şi ale dosarului execuţional, prin încheierea din camera de consiliu din 15 iulie 2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2024 (aflată în dosarul de executare), a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul B.E.J. B., fiind încuviinţată executarea silită a debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Căi Ferate Craiova, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3301 din 19 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar numărul x/2020

În acest context, se reţine că, potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată în recurs în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "(...) ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care-exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu-toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni spre competenţa aceleiaşi instanţe de executare".

Aplicând statuările din decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi în speţa de faţă, se reţine că în ceea ce priveşte contestaţia la executare, competenţa instanţei de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanţei de executare cu cereri sau incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, precum contestaţia la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite.

Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, nefiind incidentă o ipoteză de excepţie, în sensul art. 651 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., care să justifice determinarea competenţei în speţă, în raport cu alte criterii, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat executarea silită, ca instanţă de executare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 iulie 2025.